Agenda adunării 2

***

Agenda adunării 2

Articolul Nr. 17, 1985-86

În Masechet Brachot (pag. 32), înțelepții noștri au scris „Rabi Şamlai a spus, ‘Omul trebuie totdeauna să slăvească Creatorul, şi apoi să se roage’. De unde am primit asta? De la Moise, aşa cum este scris, ‚Şi L-am implorat’”. Baal HaSulam a interpretat că, atunci când cineva îi cere ceva celuilalt, el trebuie să știe: a) că acesta are ceea ce îi cere, pentru că dacă nu, nu are motiv să-i ceară, și b) ca acesta să aibă o inimă bună. Acest lucru se datorează faptului că el poate avea ceea ce i se cere, dar nu e genul de inimă, care să dea.

De aceea, omul are mai întâi nevoie să-L slăvească pe Creator, adică să creadă că Creatorul are tot ceea ce el cere, și că, Creatorul este milostiv și acordă fiecăruia după dorință, pentru a-i fi bine.

Se dovedește că, atunci când prietenii se adună într-un loc, adunarea trebuie să fie cu siguranță pentru un scop, dat fiind faptul că, atunci când omul alocă o parte din timpul său – timp pe care l-ar fi putut folosi pentru propriile sale nevoi, renunțând la angajamentele sale și ia parte la adunare – el dorește să obțină ceva. Astfel, este important ca la plecare să încerce să vadă cu ce a venit la adunare, și ce a dobândit acum când pleacă acasă.

Uneori, în timpul întâlnirii, toată lumea se simte bine. La acel moment, omului nici nu-i trece prin minte să se gândească cu ce bunuri va merge acasă, ceea ce înseamnă că, ce are a dobândit la adunare și nu a avut înainte de a veni acolo. Iar după aceea el vede că nu are nimic.

Acest lucru este similar cu ceea ce este scris (Deuteronom 23:24), „Dacă intri în via aproapelui tău, vei putea să mănânci struguri, după plac, până te vei sătura, dar în vasul tău să nu iei”. Noi ar trebui să interpretăm că, atunci când prietenii se adună, aceasta se numește “via prietenului tău”, atunci când stai și mănânci și bei împreună, vorbind despre acest lucru, și corpul se bucură în timpul acțiunii. Acest lucru este similar cu „Poți să mănânci struguri, până când sufletul tău e sătul”.

Dar când pleci acasă și dorești să vezi ce ai în Kelim [vasele] tale, pentru a lua o parte acasă ca mijloace de trai, adică, atunci când părăsim adunarea și dorim să examinăm ce avem în Kelim [vasele] noastre după toate petrecerile, vedem că , „în vasul tău să nu iei”, cu alte cuvinte, nu există nimic în Kelim care să readucă la viață sufletul după adunare.

Cu toate acestea, atunci când face un efort, el ar trebui să se asigure că nu este fără recompensă. Este așa cum se spune în rugăciunea: “Și vor veni spre Sion”, “ca nu cumva să ne atingem în zadar”. Mai degrabă, când cineva se duce la o adunare, el trebuie să obțină acolo hrană, astfel încât atunci când merge acasă, să fie capabil să vadă că are ceva de pus în Kelim. Apoi, el va avea mâncare să se hrănească până la următoarea întâlnire. Iar până la acel moment, el va avea din ceea ce a fost pregătit, adică de la ceea ce a dobândit în timpul adunării de prieteni.

Prin urmare, mai întâi trebuie să lăudăm importanța adunării, și apoi să vedem ce dobândim din această activitate. Este așa cum a spus înțelepții noștri, „Omul trebuie totdeauna să slăvească Creatorul, şi apoi să se roage”. Cu alte cuvinte, începutul adunării, adică la începutul discuțiilor, care este începutul întrunirii, trebuie să fie despre lauda societății. Fiecare trebuie să încerce să ofere motive și explicații pentru meritul și importanța acesteia. Ei nu ar trebui să vorbească de nimic altceva decât despre lauda societății.

În cele din urmă, lauda trebuie să fie mărturisită de către toți prietenii. Apoi, ei trebuie să spună: „Acum am terminat cu prima etapă a reuniunii, și începem etapa a doua”. Apoi, fiecare va menționa în mintea lui despre acțiunile pe care le putem întreprinde, astfel încât fiecare și toată lumea să fie în măsură să dobândească iubirea de prieteni. Cu alte cuvinte, ceea ce poate face fiecare persoană pentru a dobândi iubire în inima lui pentru toată lumea din societate.

Și, o dată ce este terminată etapa a doua – care constă în propuneri cu privire la ce se poate face în favoarea societății – începe etapa a treia. Ea se referă la ducerea la bun sfârșit a deciziilor prietenilor cu privire la ceea ce trebuie făcut.

Iar în ceea ce privește lauda societății, în Matan Tora (Dăruirea Torei), p.137 se introduce problema iubirii de prieteni, căci, prin alipirea cu prietenii se poate obține măreția Creatorului. Întreaga lume este cufundată în iubire de sine, și el dorește să meargă pe calea de a dărui. Dar acest lucru este împotriva opiniei comune, deoarece aceasta este natura cu care ne-am născut ca urmare a scopul creației, care este, așa cum s-a spus, „dorința Lui de a face bine creaturilor Sale”.

Și toată puterea noastră de a rezista, de a acționa în mod contrar – nu doar că nu vrem să primim pentru noi, ci mai degrabă că dorim să dăruim, se consideră că toate acțiunile vor fi doar pentru a aduce mulțumire noastră Creatorului – se datorează faptului că este în natura firii, ca atunci când cineva dă ceva unei persoane importante, ea să se bucure. Se pare că, fără plăcere nu se poate face nimic, pentru că este împotriva naturii noastre.

Cu toate acestea, putem înlocui sensul plăcerii. Acest lucru înseamnă că, în loc să primim plăcere dintr-un act de primire, vom dori să primim plăcere dintr-un act de dăruire. Aceasta se numește „echivalență de formă”. Trebuie să spunem că așa cum Creatorul se bucură din a dărui creaturilor, așa ar trebui să ne bucurăm din a dărui Creatorului.

În caz contrar, adică dacă nu găsim bucurie și plăcere în timp ce dăruim Creatorului, suntem lipsiți de echivalența formei. Este așa cum au spus înțelepții noștri, „Nu a existat nici o bucurie înaintea Lui, din ziua în care a fost creat cerul și pământul”. Nu a existat o bucurie înaintea Creatorului, deoarece bucuria  din ziua în care a fost creată lumea e ca și bucuria pe care El a destinat-o pentru a se bucura cu cei drepți în lumea care va să vină (Zohar, 1, 115).

Prin urmare, dacă nu simțim nici o bucurie în timp ce respectăm poruncile Creatorului, atunci, dacă omul are ca scop dăruirea, asta nu este considerată echivalență de formă, deoarece omul nu se poate bucura decât dacă există plăcere. Se dovedește că, dacă nu avem nici o încântare și plăcere în a da Creatorului, aceasta nu este încă, considerată ca fiind echivalență de formă, pentru că nu există un spațiu pentru a primi abundența superioară, din moment ce lipsește încă plăcerea pe care o are Creatorul atunci când dăruiește creaturilor.

Rezultă de aici că întreaga bază pe care putem obține încântare și plăcere, și în care ne este permis a ne bucura – și chiar obligatoriu – este să ne bucurăm de un act de dăruire. Astfel, există un punct la care trebuie să lucrăm – aprecierea spiritualității. Acest lucru este exprimat în atenția acordată celui care mă adresez, cu care vorbesc, căruia îi respect poruncile, și îi învăț legile, înțelegând că este necesar să caut oportunități cu privire la modul în care evaluez aprecierea Dăruitorului Torei.

Și, înainte ca cineva să obțină o anumită iluminare de sus asupra lui însuși, el ar trebui să caute apropierea unor oameni care, de asemenea, caută să sporească importanța oricărui contact cu Creatorul, în orice mod. Iar atunci când mai mulți oameni își dau seama de această importanță, atunci fiecare poate primi sprijin de la prietenul său.

Trebuie să știm că „Doi este cel mai mic plural”. Acest lucru înseamnă că, dacă doi prieteni stau împreună și examinează cum pot să consolideze importanța Creatorului, ei au deja puterea de a primi întărirea măreției Creatorului în formă de trezire de jos. Iar prin acest act vine trezirea de sus, iar ei încep să simtă doar măreția Creatorului.

În conformitate cu ceea ce este scris: „în mulțimea de oameni stă slava regelui”, cu cât este mai mare numărul, cu atât puterea colectivului este mai eficientă. Cu alte cuvinte, ei produc o atmosferă mai puternică de măreție și importanță a Creatorului. La acel moment, corpul fiecărei persoane simte că toate acțiunile pe care dorește să le facă pentru sfințenie –  în sensul de a dărui Creatorului – sunt ca o mare avere, deoarece el a fost privilegiat să fie printre oamenii care au fost onorați să servească regele. La acel moment, fiecare lucru mic îl face să se umple de bucurie și plăcere, pentru că el are acum ceva cu care să-l servească pe rege.

În măsura în care societatea urmărește măreția Creatorului prin gândurile lor în timpul adunării -fiecare în funcție de gradul său – se generează în toți importanța Creatorului. Astfel, omul poate umbla toată ziua în veselie și bucurie, ceea ce înseamnă să se bucure de fiecare lucru mic pe care îl face în ceea ce privește lucrarea Creatorului. Acest lucru se datorează faptului că, dacă își amintește chiar și pentru un minut că trebuie să se gândească la spiritualitate, el va spune imediat, „Sunt deja recunoscător, laud și slăvesc Creatorul”, deoarece el crede că acum Creatorul l-a chemat și vrea să vorbească cu el.

Iar atunci când o persoană își imaginează că regele îl cheamă și îi spune că vrea să se distreze cu el, ce bucurie va experimenta atunci, și ce spirit înalt va avea! Cu siguranță, în acea stare exaltată, el nu s-ar gândi la fleacuri. Ar fi doar un pic jenat că nu cunoaște regulile și manierele – cum să se comporte când regele i se adresează.

Dar el consideră că ceea ce știe să facă pentru rege este o avere mare, din moment ce el cunoaște, totuși, câteva reguli prin care să păzească poruncile regelui, reguli pe care le-a învățat la școală, când era tânăr. Iar acum, că a crescut și dorește să-l servească pe rege, cu siguranță nu va rata cunoașterea legilor regelui.

Se dovedește că preocuparea lui este faptul că nu știe cum să-i aducă mai multă plăcere regelui, prin acțiune sau prin intenție. Iar în afară de asta, el trăiește într-o lume care este bună. În timp ce se reunesc pentru adunare, aceștia trebuie să se gândească la societate, și să vorbească despre măreția societății, așa cum este scris, „Omul trebuie să laude întotdeauna pe Creator, și apoi să-L roage”.

Este la fel și cu societatea. Atunci când dorim să cerem ceva societății, iar acest lucru se numește „a ne ruga”, noi trebuie să stabilim mai întâi meritul societății, și apoi „să ne rugăm”, ceea ce înseamnă să cerem societății să ne dea ceea ce vrem de la ea.

Astfel, mai întâi trebuie să vedem dacă societatea posedă ceea ce putem primi de la ea prin alăturarea cu ceilalți. Poate nu avem nevoie de ceea ce societatea posedă, iar atunci, cu atât mai mult, să fugim cât mai departe posibil.

În consecință, atunci când omul vine la o întâlnire cu prietenii, trebuie să vadă întotdeauna dacă prietenii au sau nu scopul spre care tânjește el, că fiecare dintre ei are o anumită atracție către acest obiectiv și crede că prin conectarea tuturor împreună, pentru un singur scop, fiecare va avea propria parte, ca și restul societății. Rezultă de aici că fiecare va avea aceeași putere ca și întreaga societate împreună.

Rezultă că fiecare trebuie să ia în considerare în mod serios scopul adunării – care trebuie să-i aducă sentimentul, ca urmare a întâlnirii cu prietenii, că fiecare are ceva de pus în vasele lui, și că el nu se află în forma, „Dar să nu iei nimic în vasele tale”. Fiecare ar trebui să ia în considerare faptul că, dacă nu este atent, mai ales în timpul adunării, nu numai că el însuși pierde, ci corupe, de asemenea, întreaga societate.

Și după ce vorbesc despre importanța și necesitatea societății, se începe ordinea corectării – cum și cu ce putem consolida societatea, ca ea să devină un singur bloc, așa cum este scris: „Și Israel și-a așezat tabăra înaintea muntelui” (Exodul 19), și a fost explicat, „ca un singur om și o singură inimă”. Ordinea ar trebui să fie astfel ca oricine care are o sugestie prin care se poate îmbunătăți iubirea de prieteni, aceasta trebuie discutată, dar trebuie să fie acceptată de către toți prietenii, așa nu va exista nici o problemă de constrângere aici.

Până în prezent am discutat despre relația dintre om și om, care să ne conducă la relația dintre om și Creator, așa cum este scris în Matan Tora (Dăruirea Torei), p. 137. În consecință, vorbind despre importanța iubirii de prieteni, constatăm că întreaga sa importanță este că ne conduce la iubirea Creatorului, iar ei trebuie, de asemenea să creadă că iubirea de prieteni ne aduce importanța iubirii Creatorului.

Articolul zilei – 19.04.2016

Care este diferența dintre diferitele puncte de vedere cu privire la dorința de a primi?

Atunci când o persoană are nevoie de ceva cu adevărat, pe de o parte, el se ține de scop ca un buldog, nu-i dă drumul indiferent ce se îmtâmplă – s-a blocat pe el. Și acum – vin lovituri, lovituri, și nu mă pot mișca, m-am încleștat, și nu poți să faci nimic. La fel ca un câine, care dacă te prinde, nu îți mai dă drumul; chiar dacă îl omori, va muri în această încleștare. Asta e pe de-o parte. Pe de altă parte, persoana primește lovituri constante. Încleștarea și loviturile o aduc la o nouă atitudine față de viață și față de Creator. Suferința curăță organismul.

De unde obține o persoană înțelegerea că loviturile o ajută să înțeleagă?

Este ceva din suflet, dacă o persoană merită – se agață, dacă nu – îi dă drumul. Și chiar dacă mor fără să obțin nimic, chiar dacă fac în mod constant greșeli – nu contează, eu clarific în mod constant scopul și chiar mă țin de el, iar orice altceva – fie cum o fi.

De ce trebuie să așteptăm lovituri?

Asta este ceea ce i-a spus Creatorul lui Avraam. Dar putem transforma aceste lovituri de la a fi materiale, la a fi interne, spirituale. Dacă primim loviturile care vin de la Creator din cauza ego-ului nostru, pentru a-l schimba și distruge, asta o putem face prin educație și unitate. Să simțim loviturile înclinației rele în interior, mai degrabă decât din exterior. Aceasta este toată lucrarea noastră. De ce ieșim la oameni, în întreaga lume? Pentru a evita războaiele, și pentru a depăși toate loviturile în Achișena. Care este diferența dintre Achișena și Beito? Este acea mare dorință de a primi nerevelată? Desigur, este revelată, altfel cum va veni la sfârșitul corecției? Trebuie să-o revelezi complet, și apoi să o corectezi. Dar să fie revelată în interior, nu din afară. Iar diferența dintre revelația în interior și din afară este că în interior o puteți corecta într-o secundă, iar din afară – în mai mulți ani, chiar zeci de ani. Aceasta este diferența dintre gradul neînsuflețit și un gând uman și dorință, care se poate schimba într-o secundă.

Direcția zilei – 18.04.2016

Extrase selectate din cuvintele lui Rav Laitman, Lecția zilnică

*** Student: Am auzit de la tine că trebuie să ne imaginăm starea corectată, și să aspirăm către ea, să ne imaginăm sistemul conexiunii perfecte dintre noi. De asemenea, el scrie aici că “cineva trebuie să se imagineze pe sine, ca și cum ar fi atins deja sentimentul existenței lui Dumnezeu în toate mădularele și atunci el îi va mulțumi și îl va lăuda pe Dumnezeu”. Deci, poate ai putea desena pentru noi imaginea reală, a ceea ce am primit? Ceea ce simt în simțuri …

Vrei ca eu să intru în simțurile tale și să atrag pentru tine acolo? De ce crezi că ceea ce face Creatorul pentru tine nu este ceva bun, că trebuie să primești o altă imagine de la El?

Aceasta nu este o întrebare. Este un dezacord cu forța superioară care te avansează, care îți dă o anumită realitate corporală și spirituală și nu ești de acord cu această realitate. Trebuie să fii de acord cu această realitate, cu excepția unui singur lucru, că vrei să semeni cu El. Nu înțelegi? Tot restul este 100% sfârșitul corecției în toate, cu excepția controalelor unui singur lucru, că nu semeni cu Creatorul, ceea ce înseamnă că încă nu ești în forța de dăruire și iubire, ca și El. În afară de asta, nu îți lipsește nimic.

Se numește că “faci o restricție” la dorința ta, în tine operează dorința de a dărui sau deficiența pentru ea, cât mai mult posibil, în fiecare moment. Și aceasta este înclinația care trebuie să fie în voi, și nu mai plânge că nu ai primit o imagine și cunoaștere, pentru că niciodată nu o s-o primești. Și toate nemulțumirile față de mine sau față de Creator sau grup, nu te va ajuta, deoarece acestea sunt plângeri din lipsă de înțelegere a metodei în care te afli.

Metoda care te aduce pentru a te identifica cu Creatorul, ceea ce înseamnă că vii aici numai pentru a dobândi forța de a dărui. Dacă ai altceva și ești sigur că vrei altceva, atunci ieși de aici și asta e, este o pierdere de timp. Aceste plângere față de noi, față de mine, sunt plângeri din dorința ta de a primi, care nu pot fi îndeplinite, aceste plângeri nu pot fi îndeplinite, “dă-mi un sentiment, dă-mi pricepere, dă-mi …” Nu o să-ți dau nimic, și este imposibil să îți dau în vasele tale de a primi. Din nou, să limităm totul, cu excepția forței de dăruire, iar această forță de dăruire eu nu înțeleg ce este și, mai presus de rațiune, eu vreau doar să semăn cu Creatorul. Vrei asta? Te rog. Nu vrei asta? Ieși afară.

Elev: Nu simt că mă plâng, simt că mă clarific, dar, probabil, pare că mă plâng.

Nu, nu te acuz, plângerile tale sunt întemeiate, ele sunt bune, vin din interior, dar trebuie să înțelegi că trebuie să mergi deasupra lor. Plângerile din tine provin de sus, dar trebuie să le stabilizezi în mod corect, asta depinde de tine un pic, da. Dorința ta este o dorință bună, “Vreau să știu, să-L înțeleg, să înțeleg tot ceea ce se întâmplă aici”. Este în regulă. “Unde am ajuns?”. Trebuie să te ridici deasupra acestui lucru și să fii într-o singură dorință, de a dărui asemeni Creatorului, să fii un om. Încercă.

BaHar (Pe muntele Sinai)

BaHar (Pe muntele Sinai)

Leviticul 25:1 – 26:2

BaHar

Rezumat

Porțiunea BaHar (Pe muntele Sinai) se ocupă în primul rând de ceea ce par a fi legi legate de finanțe. Începe cu Moise care se află pe Muntele Sinai și primește de la Creator Mițva (Porunca) de Șmita (a nu se cultiva) fiecare al șaptelea an pământul cultivat 6 ani, și Mițvot(Porunci) de Yovel (sărbătorirea celui de al 50-lea an, după șapte ani de Șmita). Creatorul își dă binecuvântarea la acest lucru, astfel că, al șaselea an va fi atât de productiv, încât va fi destulă recoltă pentru următorii trei ani, și deci, în Mițvot-urile de Șmita și Yovel, oamenii nu se vor îngrijora de pierderea recoltei.

Mai departe, porțiunea vorbește despre legile vânzării de case sau proprietăți, răscumpărarea unei case, sau a câmpului de la unul la altul, legi referitoare la loturile Leviților, interzicerea vânzării orașelor sau caselor lor, legi de vânzare a unui om din Israel ca sclav, cum trebuie tratat un astfel de om, și legi de interzicere a idolilor, a stâlpilor, sau a figurilor din piatră.

Comentariu făcut de Dr. Michael Laitman

Legile pe care le descrie această porțiune sunt legi spirituale. Șmita este o chestiune profundă și sfântă. Există numai pe pământul lui Israel, este o dorință îndreptată spre Creator, în scopul de a dărui, în scopul de a-i iubi pe ceilalți. Șmita poate avea loc în dorință, numai în procesul de corectare a sufletului.

Sufletul conține șase Sfirot: Hesed, Gvura, Tiferet, Nețah, Hod și Yesod. A șaptea Sfira este ca Șabatul, ca Șmita. De asemenea, de șapte ori șapte, este 49, Yovel, în numărătoarea de Omer. Acestea sunt gradele pe care le urcăm. Nu putem corecta a șaptea calitate, Malhut, numai cele șase calități incluse în ea. De aceea, lăsăm și evităm corecția, și asta înseamnă respectarea întocmai a Șabatului, la fel ca și respectarea întocmai a Șmita. Urmarea corectărilor este o stare  definită ca „El cel care a lucrat în ajun de Șabat, va mânca de Șabat”, față de „Și cel care nu a lucrat în ajun de Șabat, de unde va mânca el în Șabat?” (Talmudul babilonian, Avoda Zara).

În Șabat, tot ce a primit omul din corectările făcute în cele șase zile lucrătoare, se adeverește. Corectarea ajunge la a șaptea zi, și acolo apare. De aceea în Șabat, totul este dublu: mesele și obiceiurile, la fel ca și în anul de Șmita. Pentru acel an, omul trebuie să muncească și să trăiască în așa fel, ca la sfârșitul celor șase ani, să fie destulă hrană (cultură) și pentru cel de al șaptelea an, an în care omul nu va munci, și să fie, de asemenea, destul și pentru cel de al optulea an, până apare noua recoltă. De aceea profitul celui de al șaselea an trebuie să fie de trei ori mai mare decât într-un an obișnuit.

Când urcăm gradele, fiindcă ne corectăm sufletul, sărim cele trei Bhinot (faze) 1, 2, și 3, și numai Bhina Dalet (4) apare. Este imposibil să corectezi Malhut, este posibil doar să sari peste ea, fiindcă ea adună și ne dă rezultatele la ce s-a întâmplat înainte.

De aceea, nu înseamnă că noi nu suntem în câștig de Șabat, de Șmita, sau Yovel. Din contră, sunt reguli specifice pentru acei ani care fac posibilă vânzarea, cumpărarea, facerea corectărilor care nu pot fi făcute în alți ani. Tocmai în acest al șaptelea an și în roadele lui, apar condiții speciale în care, dacă omul a muncit și a câștigat în stările anterioare, profitul este primit acum. Aceștia nu sunt ani goi, neutri, ci sunt timpul primirii recompensei pentru munca făcută înainte.

Aceste reguli se referă la Șmita. Referirile făcute la vânzările și cumpărările de case trebuie să le înțelegem din punct de vedere spiritual. În Spiritual, „casa” este „ambalajul” omului. Structura noastră interioară este alcătuită din Moha (măduvă), Ațamot (oase), Ghidin (tendoane), Basar (carne), și Or (piele). Altfel spus, Șoreș (rădăcină), Neșama (suflet), Guf (corp), Levuș (îmbrăcăminte), și Heihal (casă, sală). Levuș sunt hainele și Heihal înseamnă tot ceea ce este în afara noastră.

În special în timpul Șmita, este posibil să corectăm dorințele care sunt foarte mari în aceste grade, cum ar fi vânzarea de case, Leviți, etc. Nu este simplu să ajungem la aceste grade, mai ales la legile referitoare la sclavii israeliți, la cumpărarea și vinderea lor, la eliberarea lor din sclavie, la exod, sau sau să faci idoli și imagini (chipuri), asta înseamnă un grad înalt.

Gradele Șmita și Yovel aparțin gradului Bina. Toată corectarea noastră se referă la cuplarea Binei cu Malhut. Bina este calitatea dăruirii, cunoscută ca „doritoare de milă/îndurare”, în timp ce Malhut este dorință egoistă de primire, inițial defectuoasă/coruptă. Scopul este să le conectăm pe cele două, după cum e scris „Și cele două au călătorit împreună” (Rut 1:19), vorbindu-se despre Rut și Naomi.

Porțiunea este numită BaHar (Pe muntele Sinai) fiindcă doar atunci când omul urcă spre Creator, la gradul Bina, el primește legile Șabatului, Șmita și Yovel, iar muntele simbolizează dorința noastră egoistă de primire și calitățile Creatorului, calitățile Binei.

Simbolul Șabat, Șmita, Yovel înseamnă conexiunea dintre Malhut și Bina, când Malhut este inclusă în gradul Bina, calitatea de dăruire. Din această legătură, din conexiunea dintre gradele Bina și Malhut, timp în care este interzis să atingi dorința de primire și să o corectezi, apar toate legile de Șabat, interzicerea executării a 39 de munci, corectările lui Malhut.

Întrebări și răspunsuri

Cu toate eforturile guvernelor și economiștilor, nu putem rezolva criza globală. Căutăm fără succes o soluție. Ce reflectă economia de azi?

Economia reflectă egoul nostru. Nu lucrăm cum trebuie cu el. Dacă ne vom direcționa egourile, chiar și puțin, în beneficiul altora, către conexiune, iubire, garantare reciprocă, partajare, vom începe să simțim beneficiile acestui lucru în fiecare sector al vieții.

Trebuie să înțelegem că legile menționate în această porțiune au fost date mult înaintea stabilirii economiei moderne. În acele vremuri nu erau bănci, investiții, sau comerț multinațional. Oamenii au trăit din lucrul pământului. Dintr-o dată li s-a spus să oprească aratul terenurilor lor și să oprească strângerea roadelor lui.

Se ridică o întrebare existențială, provenită aparent dintr-o abordare irațională a lumii. Asta rezultă din faptul că nu urmăm legile națiilor, ci legile lui Israel. Israel înseamnă Iașar El (Direct la El). De aceea trebuie să facem corectările în Malhut, după conexiunea ei cu gradul Bina, la calitatea superioară de dăruire, la Lumina Superioară. Trebuie să lăsăm Lumina să lucreze.

În anul de Șmita, omul își lasă dorința deoparte, și nu o corectează. Dacă nu primește Lumină de Sus, nu are putere să o corecteze. De aceea, omul trebuie să corecteze gradul în care Lumina dăruiește de la gradul de mai sus, de la Bina, și îl umple spre în sus. Numai atunci omul poate să corecteze dorințele din suflet folosind Superiorul, cele șase calități Hesed, Gvura, Tiferet, Nețah, Hod, Yesod. Și atunci, din nou, omul trebuie să fie umplut de gradul Bina, să primească putere de la ea, și pe urmă să devină corectat.

De aceea, după cum s-a menționat mai sus, Șabatul vine ca rezultat al celor șase zile de muncă, „Cel care nu a muncit în ajun de Șabat, de unde va mânca el în Șabat?”. Mai mult, acesta ne „încarcă” cu putere pentru săptămâna care urmează, pentru următoarea corectare, pentru gradul următor. Fiecare săptămână este un nou grad, și, la fel este și de Șmita. Oprirea nu înseamnă că omul va mânca ceea ce a însămânțat înainte, ci este o însumare a ceea ce a fost, o pregătire pentru noul grad, cei șase ani care urmează. Dacă am fi ținut asta în Spiritualitate, am fi fost într-o situație minunată.

Ce sfat practic putem da economiștilor pentru a îmbunătăți situația?

Putem îmbunătăți situația numai prin munca interioară, când avem o dorință certă de corectare a dorințelor și de înălțare a lor la gradul Bina, „Doritoarea de milă”, sau cel puțin la comportamentul de „Ceea ce urăști, nu face celui de lângă tine” (Masehet Șabat), vom putea cel puțin să ne oprim să facem rău celuilalt și să profităm de el. Dar, ideal, va trebui să fie „Iubeșe-ți aproapele ca pe tine însuți” (Talmudul Ierusalmitean).

Cum va arăta noua economie în viitorul apropiat?

Nu se poate face nimic. Situația economică, în Europa de exemplu, este foarte rea. Corectările sunt posibile, dar numai făcută întâi educația.

Întâi avem nevoie să reeducăm oamenii prin educația integrală, cea care aduce o explicație circuitului Naturii și a interconectării noastre. Prin înțelegere, vom stabili prima condiție – Arvut (garantarea mutuală).

Trebuie să ridicăm înțelegerea omenirii în următoarele domenii: ce ni se întâmplă, felul lumii în care trăim, provocarea din fața noastră, de ce ne-au fost toate astea trimise, de cine, de ce trebuie să ne corectăm tocmai în acest fel, ce câștigăm prin asta, și, dacă avem vreo alegere liberă în toate acestea.

Cum putem face această muncă?

Trebuie să o facem în relațiile dintre noi și ceilalți oameni. Trebuie să creăm infrastructura din dorințele noastre corectate față de ceilalți, și la fel să facă și ceilalți față de noi, reciproc, astfel Dumnezeirea va apare în acele dorințe.

Deci, pentru a rezolva problemele economice în această nouă eră, trebuie întâi construită pretudindeni în lume o infrastructură socială?

Da, fiindcă altfel nu se va întâmpla nimic. După cum putem vedea, în toată lumea, nimeni nu poate să ajungă la nicio înțelegere, la niciun acord. Nici măcar nu visează să obțină vreunul. Lumea nu știe cum să rezolve această situație și trăiește numai acumulând datorii.

Cum „traduci” legile specificate în această porțiune în infrastructura socială?

Vorbim despre dorințe în Șoreș, Neșama, Guf, Levuș și Heihal, (Rădăcină, Suflet, Corp, Îmbrăcăminte, Sală) sau, Moha, Ațamot, Ghidin, Basar, Or (Măduvă, Oase, Tendoane, Carne, Piele). Lumea noastră este doar o copie a dorințelor noastre corupte, făcute în Lumină. La fel ca imaginile alb și negru văzute în filme. Negrul este absența albului. Noi suntem cei care facem umbrele în Lumină și întunecăm. Trebuie să ne neutralizăm pe noi înșine, astfel ca totul să fie Lumină, și atunci, vom fi în stare să ne menținem în lumea completă și eternă.

Din Zohar: Atunci, pământul va avea Șabat pentru Domnul

Hey (ה) este odihna a ceea ce e Sus și a ceea ce e jos. De aceea e Hey de Sus din HaVaYaH, Bina, și Hey de jos din HaVaYaH, Malhut. Hey de Sus este odihna celor de Sus, și Hey de jos este odihna celor de jos. Hey de Sus este: șapte ani de șapte ori, cele 49 de porți ale Bina, iar Hey de jos este numai șapte ani. Cel de jos se numește Șmita, iar cel de Sus, a fost numit Yovel (aniversarea a 50 de ani).

Zohar pentru popor – BaHar (Pe muntele Sinai), paragraf 7

Totul are originea în Malhut și Bina, între care sunt 49 de grade, după cum am numărat în numărătoarea de Omer între Pesah și sărbătoarea de Șavuot. Toate corectările noastre sunt în Malhut, cea care este o colecție de dorințe pe care trebuie să la ridicăm la gradul Bina, doritoarea de milă.

Nu este sfârșitul procesului, numai mijlocul lui. Făcând această corectare, facem corectarea de „dorirea milei”, cum a spus Hilel „Ceea ce urăști, nu face aproapelui tău” (Masehet Șabat, 31). este însă, doar jumătatea drumului. Restul se referă la urcarea gradului Bina la Keter, cea care înseamnă „Iubește aproapele ca pe tine însuți” (Talmudul Ierusalmitean). Aceasta este o muncă suplimentară, care formează un termen de la care, ulterior, omul va obține recolta.

Cum poți explica unui om contemporan că la fiecare șapte ani, va trebui să oprească producția?

Dacă omul nu este crescut pentru asta, nu va fi în stare să înțeleagă, și nici nu va fi posibil să-i explici. Trebuie să vină întâi educația.

Educația se împarte în două părți: învățarea și educarea. Învățarea (provizia de informații)

implică explicarea procesului prin care trece omenirea, Sistemul Providenței și al Ghidării, construirea acestei lumi în acord cu Lumea Superioară, explicarea legilor și forțelor care operează în lumea nostră. Trebuie să învățăm cum trezesc aceste forțe în fiecare din noi Reșimo (amintiri), genele spirituale care ne dezvoltă. Trebuie să înțelegem direcția, scopul, țelul pe care îl vom atinge din dezvoltarea de zi cu zi și din clipă în clipă. Trebuie să știm cum putem urmări credința noastră, ca și cum am avea două guvernanțe – să ajungem în pace la starea finală, perfectă.

Fără să primim o explicație asupra întregului sistem, a lumii în care suntem, fizica lumii, funcțiile ei și cum se mișcă ea, nu vom fi în stare să înțelegem. Oamenilor nu li se poate spune pur și simplu „Opriți lucrul”.

Asta se face azi, știm că sunt alimente, cum ar fi pâinea, care nu se face în anul de Șmita.

Adevărat, dar tu nu poți observa ceva care înainte a fost complet ținut în rădăcinile lui spirituale.

Din Zohar: Sclavul și fiul

Înțelesul acestor două grade, fiu și sclav, se găsește în cuvintele „Și El a spus către mine: Tu ești servitorul meu, Israel, prin care Eu voi fi preamărit”. „ Și El a spus către mine: Tu ești servitorul meu” este gradul de sclav, linia stângă, Malhut. „Israel” este gradul de fiu, linia din dreapta, Zeir Anpin. Când ei sunt contopiți ca unul, este scris „prin care Eu voi fi preamărit”.

Zohar pentru popor, BaHar, paragraf 85

Pe de o parte, sclavul Creatorului este un grad înalt, pe de altă parte, „Voi sunteți fiii Domnului, Dumnezeul vostru” (Deuteronom 14:1), este de asemenea un grad înalt, și amândouă sunt conectate în linia din mijloc. Comparând gradele, este ca Tora scrisă versus Tora orală; Lege versus regulă; Zeir Anpin versus Malhut. Aici, de asemenea, trebuie să ajungem la o stare în care gradul de sclav și cel de fiu nu sunt în contradictoriu, ci sunt de fapt conectate unul cu altul, ajungând la linia din mijloc, Masah de Hirik. În felul acesta avansăm.

Pe de o parte, sclav este un grad foarte înalt. Este spus despre Moise că a fost servitorul Domnului. Pe de altă parte, este un grad de Katnut (micime). Știm de asemenea că sunt legi care interzic vânzarea de sclavi. Cum merg toate astea împreună?

Omul este în mijloc, nici fiu, nici sclav, ci amândouă. Omul conține atât linia din stânga cât și linia din dreapta. Denumirile se referă la omul care muncește, care avansează spre Creator, și în această muncă, fiecare denumire punctează o formă unică de conexiune către revelarea Creatorului.

Traducere: Tania Dumitrescu

Pagina de Șabat 15.04.2016

Cu intenția corectă

Suntem judecați în funcție de intenții. Acest lucru se datorează faptului că dorința de a primi, nu se schimbă. Este revelată mai mult sau mai puțin în funcție de modul în care suntem capabili să lucrăm cu ea folosind intenția corectă. Sunteți în imposibilitatea de a lucra cu intenție acum, cu orice intentie corectă. Deci, o mică dorință de a primi se dezvolta în noi, prin care simțim realitatea care se numește “această lume”. Dacă vreuna dintre intenții este de dragul de a dărui, o poți stabiliza prin includerea în societate, primind Lumina care Reformează. Această Lumină se aprinde. Se numește “Tora”, “Am creat înclinația rea; Am creat Tora drept condiment pentru ea”(Kidușin 30b), pentru că” Lumina din ea ne întoarce la bine”(Yerușalmi Hagigah). Ea nu schimbă dorința, “am creat înclinația rea”. Întoarce numai înclinația rea ​​spre bine, spre înclinația bună. Este aceeași dorință, dar va fi de dragul de a dărui. Aceasta este ceea ce se numește “înclinația bună”. Dacă veți face această activitate, care este ceea ce facem noi, în general, într-un grup, atragem Lumina care Reformează prin legătura dintre noi. Aceasta este ceea ce aduce schimbarea. Deci, în conformitate cu schimbarea care este făcută, ea ne conectează. Și apoi, în cadrul conexiunii suntem capabili să descoperim caracteristica de a dărui, care este inclusă în ea. Acest lucru nu poate fi într-o singură persoană, pentru că este “de dragul de a dărui”. Atât eu, cât și ceilalți trebuie să spunem acest lucru, astfel încât să avem caracteristica completă de dăruire, construită în mod corect. Asta trebuie să fie într-un Minian. Tu lucrezi cu nouă prieteni în acest fel; și fiecare dintre ei, de asemenea, face asta. Dacă veți lucra în mod corect, construiți o caracteristică comună de dăruire, care se numește “Șchina” (Divinitatea), iar “Malchut”, un loc în care Creatorul poate fi revelat. Dacă ați realiza acest lucru, veți simțiți că Lumina Superioară sau Creatorul, înfățișarea Creatorului sălășluiește acolo.

Din Lecția de dimineață, Scrierile lui Rabaș, “Ce înseamnă în muncă ‘Ai pus puterea în mâna celor slabi’”, 08 aprilie 2016

A deține

Intenția corectă este să-l deți pe Creator. În primul rând este Creatorul, nu grupul, nu eu, nu, nimic. Creatorul este scopul. Dacă vreau să ating acest lucru, discut mijloacele. Și există mai multe mijloace. Principalul mijloc este societatea, “grupul sau moarte” (23a Ta’anit). Acest lucru se datorează faptului că în conexiunea dintre noi începem să înțelegem dacă intenția noastră este de dăruire sau nu. Așa că între noi încercăm să punem în aplicare ceea ce este scris în articolele lui Rabaș despre societate. El a scris douăzeci sau treizeci de articole despre acest lucru. El exprimă în primele fundamentul pentru legătura corectă dintre oameni, astfel încât aceștia să devină un grup. O singură persoană nu este luată în considere în spiritualitate, deoarece ea nu poate avea o intenție de dragul de a dărui. Este scris: “Minimum pentru mai mulți este de doi” (Yerușalmi Yoma 13a), să existe cel puțin doi. Asta înseamnă unul cu altul. Dar, de fapt, trebuie să existe mai mulți, ceva mai mult, până la zece și nu mai mult. Nu ne putem înțelege mai mult de zece. Acesta este modul în care suntem construiți. Eu am Creatorul ca scop și caracteristica de a dărui către El; asta e una. Vreau să-i aduc mulțumire Lui; asta e doi. Vreau să ating acest lucru prin Lumina care Reformează; asta e trei. Această Lumina mă poate influența doar dacă încerc să dăruiesc pe această cale prietenilor din grup; asta e patru. Aceasta este ceea ce se numește, “Din iubirea de oameni la a iubi Creatorul”. Acesta este modul în care vom atinge scopul.

Din Lecția de dimineață, Scrierile lui Rabaș, “Ce înseamnă în muncă ‘Ai pus puterea în mâna celor slabi’”, 08 aprilie 2016

 

Direcția zilei – 14.04.2016

Extrase selectate din cuvintele lui Rav Laitman, Lecția zilnică

*** Ce înseamnă a arunca toiagul?

Dacă îl arunci; dacă nu se întâmplă asta, el devine șarpe. E nevoie să umbli de fiecare dată în așa fel încât să te anulezi pe tine, creierul tău, sentimentul tău către Creator, nu contează în care starea joasă te poziționează El. Și apoi, prin asta avansezi. De fiecare dată când rațiunea se ridică, dorința de a cunoaște, dorința de a înțelege, de a-ți cunoaște gradul, cât de mare este azi față de ieri, cât succes ai, unde ești, totul se ridică într-o cerere pentru aceste lucruri.

Și dacă reușești să anulezi toate aceste lucruri, aceste cereri de a ști, pentru cunoaștere, pentru un statut, pentru a prinde toate detaliile pe cale și dorești să depinzi numai de Creator, și că tot ceea ce primești, primești de la El și, prin urmare, nu contează pentru tine ce primești, chiar și cea mai scăzută stare, pe care nu o înțelegi și nu o simți. Și s-ar putea să rămâi în această stare pentru totdeauna și să nu atingi nimic, și să nu simți nimic. Cu excepția cazului că totul vine de la Creator și „nu este nimeni în afară de El”, atunci ești de acord cu asta în avans, iar asta se numește că „mergi sprijinit de toiag”.

Iar dacă arunci acest principiu, atunci, imediat vei cădea la șarpe. Cu înțelesul că, de fiecare dată te întrebi, „ce e cu mine, și ce se va întâmpla după, și cine sunt eu, și unde sunt prietenii și eu nu sunt încă?”, și așa mai departe. Acestea sunt gândurile care vin la o persoană. Apoi el este agitat, „cum aș putea să fiu, că eu sunt așa și ei sunt așa?” Cu cine trebuie să se compare? Desigur, cu prietenii. Dar nu din controlul toiagului, ci din controlul șarpelui, care verifică ce are, dacă nu e mai puțin decât au ceilalți, în tot felul de măsurători egoiste. Aceasta este diferența între toiag și șarpe.

Și de aceea nu avem voie să aruncăm toiagul la pământ, ci dimpotrivă, în mod constant să pășim sprijiniți în toiag. Pentru că dacă cineva se oprește din a se mai gândi potrivit dăruirii, ci începe măsurarea în funcție de ceea ce primește, atunci toiagul devine șarpe, pentru că fiecare moment trebuie să fie reînnoit, în fiecare dimineață. Gândurile vin, „unde sunt eu, ce se întâmplă cu mine, am făcut atât de mult?” etc. Și așa, încet, încet, el dobândește înțelegere, iar asta se numește „credință deasupra rațiunii”.

Vino la Faraon 1

***

Vino la Faraon 1

Articolul No. 19, Tav-Șin-Mem-Hei, 1984-1985

*

„Vino lui Faraon”. Acest lucru este uimitor. Nu trebuia să fi spus: „Du-te lui Faraon”? Zohar explică (Bo, punctul 36), „Dar El i-a permis lui Moise să vadă în profunzime, un mare mostru… Când Creatorul a văzut că lui Moise i-a fost frică… Creatorul a spus: ‘Iată că am necaz pe tine, faraoane, împăratul Egiptului, mare monstru, care te culci în mijlocul apelor tale’. Creatorul a trebuit să ducă un război împotriva lui şi a nimănui altuia, așa cum este scris, ‘Eu, Domnul’, și explică, ‘Eu, și nu un emisar’”. Rezultă că „Vino” înseamnă amândoi împreună.

Pentru a interpreta acest lucru în lucrarea Creatorului, trebuie mai întâi să știm care este cererea noastră pentru angajarea în Tora si Mițvot [porunci]. Asta este, ce cerem noi în schimbul ei. Recompensa ar trebui să fie clară, pentru a înțelege că este util pentru noi să renunțăm la plăcerile trupești, dacă înțelegem că acestea interferează cu atingerea scopului nostru, care este recompensa noastră – a atinge scopul sublim prin implicarea noastră în Tora și Mițvot, ceea ce înseamnă că scopul este o recompensă pentru renunțarea la plăcerile corporale.

Prin urmare, ar trebui să știm că recompensa principală pe care ne-o dorim pentru respectarea Tora si Mițvot este Dvekut [adeziunea] cu Creatorul, care este echivalența de formă, la fel ca în „și să vă lipiți de El”. Este așa cum au spus înțelepții noștri (Baba Batra, 16), „Creatorul a creat înclinația rea, El a creat pentru ea Tora drept condiment”. Acesta este un Kli [vas], în care putem primi scopul creației, numit „să facă bine creațiilor Sale”, care se numește “revelarea Dumnezeirii Sale față de creaturile Sale în această lume”, așa cum este scris în eseul, Matan Tora [„Dăruirea Torei”].

Este cunoscut faptul că esența muncii este în a construi Kli. Dar umplutura, care este abundența turnată în Kli, vine de la Cel de Sus, care este dorința Lui de a beneficia de aceasta creațiile Sale. Cu siguranță, din perspectiva Lui, nimic nu-L împiedică să ne dăruiască, și toate deficiențele pe care le simțim, sunt așa, deoarece nu avem Kelim pentru a primi abundența, din moment ce Kelim [vasele] noastre provin din spargere. Acest lucru se datorează faptului că din cauza spargerii vaselor care au avut loc în lumea Nekudim, Klipot [cojile] au apărut, din cauza primirii în scopul de a primi, pentru că în spiritualitate, spargerea este similară cu spargerea unui vas în corporalitate. Într-un vas fizic, dacă acesta este spart și se toarnă în el un lichid, lichidul se scurge. În același fel, în spiritualitate, când un gând de dorință de a primi pentru sine intră în Kli, abundența se revarsă în afară, adică în afara Kdușa [sfințeniei].

Kdușa înseamnă „pentru Creator”. Orice în afară de „pentru Creator” este numită Sitra Achra [cealaltă parte], și anume cealaltă parte a Kdușa [sfințeniei]. Acesta este motivul pentru care spunem că Kdușa înseamnă a dărui, și Tuma’a [impuritate] înseamnă a primi.

Din acest motiv, noi, care ne-am născut după spargere, avem doar dorința de a primi. Drept urmare, nu putem fi predispuși la abundență, căci ea va merge cu siguranță tot către partea Sitra Achra.

Acesta este singurul motiv pentru care suntem departe de a primi încântarea și plăcerea pe care Creatorul a pregătit-o pentru noi, pentru că tot ceea ce El ne poate dărui nu va rămâne în noi, ci se va pierde, după cum au spus înțelepții noștri, „Ce este un prost? Cel care pierde ceea ce îi este dat”. Asta înseamnă că rădăcina motivului pentru care le pierdem este că suntem proști.

Dar de ce trebuie ca un nebun să piardă și un înțelept să păstreze tot ceea ce îi este dat? Trebuie să interpretăm că un prost este cel care rămâne cu natura sa, care este iubirea de sine, și nu lucrează după tactici de a putea ieși din dorința de a primi. Deși există mai multe modalități și tactici pentru a ieși din propria natură, el rămâne la fel de gol ca și în ziua în care s-a născut, fără o altă îmbrăcăminte, o îmbrăcăminte cunoscută sub numele de „voința de a dărui”. Printr-o îmbrăcăminte de dăruire el poate acoperi încântarea și plăcerea pe care el ar trebui să le primească.

Cu toate acestea, uneori, o persoană începe munca de dăruire și motivează organismul că acesta este întregul scop al lucrării- de a primi vase de dăruire. Cu toate acestea, după toate argumentele sale aduse asupra corpului, corpul îi spune: „Nu poți schimba natura pe care Creatorul a creat-o. Și, din moment ce creația este considerată ca fiind ‘existență din absență’, există numai sub formă de dorință de a primi, cum îndrăznești să spui că poți schimba natura pe care Creatorul a creat-o?”.

S-a spus despre acest lucru: „Vino la Faraon”, adică vom merge împreună. Voi merge cu tine, astfel încât voi schimba natura, și tot ce vreau este ca tu să-Mi ceri să te ajut să îți schimbi natura, dintr-o dorință de a primi într-o dorință de a dărui, așa cum au spus înțelepții noștri (Sukah, 52), „înclinația omului îl copleșește în fiecare zi, iar dacă Creatorul nu l-ar ajuta, nu ar birui”.

Cu toate acestea, trebuie să înțelegem de ce Creatorul are nevoie ca omul să ceară de la El. În înțeles corporal, acest lucru înseamnă că dorește onoarea de a fi întrebat, astfel încât să știe cine-l ajută. Dar cum se poate spune un astfel de lucru despre Creator? Cu toate acestea, regula, „nu există lumină fără Kli”, înseamnă că este imposibil să dăruiască cuiva o umplere, dacă acesta nu are o dorință. Atâta vreme cât nu există o dorință pentru ceva, dacă îi va da, el nu-i va simți gustul. De aceea, el nu va fi capabil să aprecieze și nu se va feri de furt.

Asta este, există oameni care înțeleg importanța problemei, și vor accepta. Acesta este motivul pentru care o persoană ar trebui să ceară ajutorul Creatorului, astfel încât, dacă i se dă o anumită iluminare de sus, el va ști cum să o păstreze pentru a nu-i fi furată, pentru că ei cunosc valoarea oricărei iluminări Kdușa.

Din acest motiv, atunci când o persoană cere Creatorului să-l ajute – și o adevărată cerere începe exact atunci când persoana vede că nu este în măsură să se ajute singur – atunci el știe sigur că nu există altă alternativă, decât aceea de a-I cere ajutorul. În caz contrar, el va rămâne separat de Kdușa și nu va avea nici o cale de ieșire din starea de iubire de sine. Prin urmare, atunci când Creatorul îl ajută, el știe deja că acesta este un lucru valoros, care trebuie să fie păzit cu grijă, astfel încât cei din afară să nu i-l fure.

Mai mult decât atât, ARI spune (Studiul celor zece Sfirot, Partea 7, p.495), „Acesta este sensul urmăririi înclinației rele ​​și a Sitra Achra, să îndrepățescă păcatul și să se agațe de Kdușa. Asta se datorează faptului că nu au vitalitate decât prin intermediul ei. Atunci când binele și Kdușa cresc, viața lor proliferează. De aceea, de acum încolo nu e de mirare de ce înclinația rea ​​urmărește omul, astfel încât să-l facă să păcătuiască”.

Astfel, ca să nu piardă ceea ce i-a fost dat, persoana trebuie să facă mai întâi eforturi mari, pentru că ceva obținut prin muncă, o determină să păstreze lucrul și să nu-l piardă. Dar în timpul efortului, atunci când o persoană vede că lucrarea este încă departe de a se fi terminat, uneori abandonează munca și cade în disperare. La acel moment are nevoie de o mare convingere în ajutorul Creatorului, iar faptul că ajutorul nu a sosit, se datorează faptului că nu a depus cantitatea și calitatea necesară de muncă în pregătirea deficienței pentru a primi împlinire, așa cum se spune ( „Introducere în Studiul celor zece Sfirot”, punctul 18), „şi dacă cineva practică Tora și nu înlătură înclinația rea ​​din el însuși, se întâmplă fie pentru că el a fost neglijent în efectuarea muncii și a efortului necesar depus în practica Torei, așa cum este scris, ‘nu am muncit, dar am găsit, să nu crezi’; sau poate, omul a depus cantitatea necesară de muncă, dar a fost neglijent în calitate”.

Prin urmare, trebuie să acordăm atenție la „Vino la Faraon” și să credem, chiar și în cele mai rele stări posibile, și să nu abandonăm munca, ci mai degrabă să avem încredere întotdeauna că Creatorul poate ajuta o persoană și îi dă, după nevoie, un ajutor mai mic sau mai mare.

Într-adevăr, omul care înțelege că are nevoie ca să primească de la Creator o cantitate mare de ajutor- pentru că este mai rău decât restul oamenilor- este mai potrivit pentru ca rugăciunii lui să i se răspundă, așa cum este scris: „ Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu sufletul zdrobit”.

Prin urmare, persoana nu trebuie să spună că este nepotrivit pentru Creator să-l aducă mai aproape, ci cauza este că el este inactiv în munca sa. În schimb, ar trebui să se depășească întotdeauna și să nu lase gândurile de disperare să-i copleșească mintea, așa cum înțelepții noștri au spus (Brachot, 10), „Chiar dacă o sabie ascuțită se sprijină pe gâtul unui om, el nu trebuie să tăgăduiască îndurarea Lui”, așa cum se spune (Iov, 13), „Chiar dacă mă va ucide, tot voi nădăjdui în El”.

Trebuie să interpretăm că „o sabie ascuțită se sprijină pe gâtul lui” înseamnă că, chiar dacă răul numit „iubirea de sine”, îi este pus la gât și vrea să-l despartă de Kdușa, arătându-i că este imposibil să existe această autoritate, el trebuie să spună că ceea ce vede este adevărul.

Cu toate acestea, „El nu trebuie să tăgăduiască îndurarea”, căci în acest moment el trebuie să creadă că Creatorul îi poate da îndurare, ceea ce înseamnă calitatea de dăruire. Asta este, fără ajutor, este adevărat că nu se poate ieși din autoritatea primirii pentru sine. Dar, din perspectiva Creatorului, atunci când Creatorul îl ajută, desigur, El poate să-l scoată. Acesta este înțelesul a ceea ce este scris: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care v-am scos din țara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru”.

Aceasta este ceea ce noi spunem în citirea Șma – care este asumarea sarcinii împărăției cerurilor- că trebuie să știm că Creatorul este acela care aduce omului autoritatea de primire, numită „separare” și îl admite pe acesta în Kdușa. În acel moment, „pentru a fi Dumnezeul vostru” este îndeplinit, pentru că atunci persoana este considerată ca fiind „poporul lui Israel”, și nu „neamurile pământului”.

Înțelepții noștri au spus despre asta (Pesachim, 118): „Rabinul Yehoșua Ben Levi a spus ‘Când Creatorul i-a spus lui Adam HaRișon, ”Spini și pălămidă vor crește pentru tine”, ochii lui au lăcrimat. El a zis: „Stăpân al lumii, eu și măgarul meu vom mânca din aceeași troacă?”. Si pentru că El i-a răspuns: „În sudoarea feței tale să-ţi mănânci pâinea”, mintea lui s-a ușurat de îndată’”.

Cu toate acestea, ar trebui să înțelegem argumentul lui Adam HaRișon, când a întrebat despre acțiunea Creatorului, dacă merită să mănânce din aceeași troacă cu un măgar. Aceasta este doar o plângere. Dovezile acestui fapt sunt că Creatorul l-a sfătuit să mănânce pâine. Dacă nu ar fi fost doar o plângere, Creatorul nu ar fi acceptat argumentul său. Acest argument, „Eu și măgarul meu vom mânca din aceeași troacă” este greu de înțeles. Care este avantajul lui? La urma urmei, înțelepții nostri au spus (Sanhedrin, 38), „‘Omul s-a născut în ajun de Șabat, astfel încât, dacă devine arogant’, El să-i poată aminti că, ‘țânțarul a venit înaintea ta în ordinea creației’”.

În consecință, dacă țânțarul a apărut înaintea lui, atunci de ce se plânge cu privire la faptul de a mânca din aceeași troacă cu un măgar? Cu toate acestea, trebuie să interpretăm că după păcat el a căzut în iubirea de sine. Rezultă de aici că el a devenit similar cu un măgar, care nu înțelege nimic altceva decât iubirea de sine. Acesta este sensul la „Ochii lui au lăcrimat și a zis: ”Eu și măgarul meu vom mânca din aceeași troacă? “, adică din același discernământ de iubire de sine.

De aceea i-a fost dat sfatul, „În sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea”. Pâinea este considerată ca fiind hrana omului. Aceasta însemnă, că prin intermediul muncii, „În sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea”-ceea ce înseamnă hrană- el iese din a fi „neamurile pământului”, și este numit apoi „poporul lui Israel”, care este Yașar -El [direct la Creator].

Dar Egiptul – în care era poporul lui Israel în exil- se numește „o națiune care este înrudită cu un măgar”, însemnând că scopul este doar pentru iubirea de sine. Din acest motiv, la acel moment salvarea lui Israel a fost că Creatorul i-a scos din Egipt. Acesta este sensul de a avea nevoie să intenționezi asupra acceptării sarcinii împărăției cerurilor, „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care v-am scos din țara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru”, tocmai, pentru că prin puterea lui Dumnezeu putem ieși din Egipt și să fim răsplătiți cu „pentru a fi Dumnezeul vostru”.

Direcția zilei – 13.04.2016

Extrase selectate din cuvintele lui Rav Laitman, Lecția zilnică

*** Student: Care este cu adevărat senzația de rău față de dominația lui Faraon; cum nu te obișnuiești cu acest lucru?

E o întrebare întemeiată. În măsura în care scopul este important. În consecință, tu te simți rău în starea în care te afli în prezent sau nu, ea este suportabilă, nu așa de rea? Ca și în exemplul lui Rabaș despre cei doi oameni care au mers să colecteze bani și s-au întors fără nimic, fără succes. Așa că, unul din ei nici măcar nu a putut să mănânce după aceea, pentru că avea nevoie de bani ca să-și căsătorească fiica. Iar celălalt era normal, stătea, mânca, bea și așa mai departe. Deci, pentru unul situația i-a atins cu adevărat sufletul, iar pentru celălalt a fost un lucru minor. Totul depinde de cât de mult persoana este implicată.

*** Tu ieși din Egipt, desigur, nu prin propriile forțele, ci într-o stare în care ești total disperat pentru că nu ai nici o putere să faci nici chiar cea mai mică acțiune de dragul de a dărui. Și tu vrei să o faci foarte mult, însă vezi că nu poți. Ai nevoie de această disperare. Noi  nu am ajuns încă la această disperare, prin urmare, nu suntem pregătiți. Pentru că vom ajunge într-adevăr în grup, la o stare în care să ne dorim cu adevărat și să nu putem, nici măcar un pic. Aceasta este starea de a fi gata pentru a ieși din Egipt.

*** Cum să simțim că lucrăm pentru Faraon, împăratul Egiptului, că suntem în robia egoismului nostru, iar tot ceea ce facem este doar pentru a umple Faraonul? Cum să realizez cât mai multe acțiuni de dăruire, pentru a atrage Lumina care ne aduce înapoi la Sursă? Prin acțiunile mele eu trezesc imediat influența ei asupra mea. Și chiar nu contează intențiile, indiferent la ce mă gândesc și fac, lumina afecteaza Kelim. În timpul studiului, în diseminare, eu trezesc Lumina Înconjurătoare care îmi aduce recunoașterea răului. Și apoi eu văd, că unele lucruri pe care le fac în continuare sunt pentru Faraon, dar eu continui, încerc, până când ajung la un anumit grad, iar eliberarea vine imediat. Cum se întâmplă acest lucru, că vom obține eliberarea imediat? După moartea Faraonului. Facem ceva pentru asta?

*** Vom primi credință; aceasta este forța de a dărui. “Credința” este numită forța de a dărui, care este revelată într-o persoană. Trebuie să ajungem la o stare în care vom dori cu adevărat să dăruim, prin Lumina care reformează. Vom face eforturi, Lumina ne va influența și eforturile noastre se întorc la a fi noi dorințe.

 

Articolul zilei – 12.04.2016

Deci, se pare că vom primi în mod constant lovituri, dar nu putem ieși din Egipt; pentru că e dureros, vrem să ieșim, dar nu putem, nu pentru că ne simțim rău …

De ce crezi că e rău în Egipt? Până când copiii lui Israel, încep să se simtă sclavi, că ei vor să ajungă la dăruire, că dorințele lor îi împiedică și nu-i lasă să actioneze pentru dăruire, ei simt că sunt în Egipt. De ce este mai rău în Egipt decât în Țara Israel? Există de toate acolo.

Dar, atunci când ei primesc o dorință de a lucra pentru dăruire, de a iubi aproapele, ca să ajungă la dăruire pentru Creator, și simt că nu sunt în măsură să facă acest lucru, atunci vine exilul. Dar înainte de asta nu e exil. Eu trăiesc bine, studiez TES, articolele din Șamati, îmi place viața, mă simt bine când studiez Cabala, am avansat, devin mai inteligent, sunt mândru că totul este bine și în curând va fi chiar mai bine. Lumea este în coborâre și noi suntem în urcare.

Ce-i așa de rău în asta? Lumea este în Egipt, și eu, noi? Suntem într-o ascensiune, până când vom începe să ne simțim noi înșine înainte de o calitate – dragoste față de alții. Sunt în imposibilitatea să fac ceva pentru alții, în afara de mine. Eu nu am putere în mâinile sau gândurile mele, am descoperit că acest lucru nu este pentru mine. Atunci începe robia egipteană. Încerc să iau măsuri – cu prietenii, cu Rav, în acțiuni de diseminare, tot mai mult, iar lumina care se întoarce la sursa îmi arată cât sunt de neputincios, până când începe întregul proces de Pesah.

Articolul zilei – 11.04.2016

Consolidarea conexiunii

Care detalii ale exilului trebuie să clarificăm astăzi, în scopul de a ajunge la nouă clarificare mâine?

Oricare ar fi, e pe drum.

Toată lumea trebuie să facă acest lucru?

Vrei să-ți spun ce anume trebuie să clarificăm acum? Dar noi nu știm ce să indicăm. Să presupunem că avem de determinat gradul conexiunii noastre în Ișsut într-un anumit grad de Aviut, dar cum?

Asta ar fi marea sarcină de grup pentru ziua de azi.

Numai unitatea! Numai în unitate – în măsura în care vom simți că nu putem, noi vrem sau nu vrem. Numai în unitate vom simți rezultatul – vreau sau nu vreau. Dacă o fac, atunci în ce măsură, și dacă nu, atunci în ce măsură sunt eu în stare să merg mai presus de dorința mea; dacă acest lucru nu pare logic pentru mine, în ce măsură sunt în stare să merg mai presus de logica mea. Numai în acest fel! Apoi, vom vedea de fiecare dată că suntem în exil.

Și atunci ce facem, dacă nu suntem capabili? Ridicăm măreția Creatorului între noi prin conversație, povestiri, și alte mijloace, și vom continua unitatea. Cădem din nou, vedem limitele noastre și așa mai departe. Și din nou – măreția Creatorului. Noi înțelegem toate aceste elemente, doar că nu dorim să le conectăm împreună și să muncim.

O poruncă

„Dacă efectuează o Mițva (poruncă), este fericit, pentru că se condamnă pe sine și întreaga lume pe o scală de merit.”

Nu există slujirea Creatorului și păstrarea Mițvot (poruncilor), în afară de Lișma (pentru Numele Său) – aducând mulțumire Creatorului. Cu toate acestea, înțelepții noștri au introdus practica de a te angaja în Tora și Mițvot chiar și în Lo Lișma (nu pentru Numele Său), de vreme ce „din Lo Lișma se va ajunge la Lișma”… Eu spun că prima și singura Mițva (poruncă), care garantează realizarea aspirației de a atinge Lișma, este de a decide să nu lucrezi pentru tine, excluzând munca necesară pentru a-ți asigura supraviețuirea. În restul timpului, să lucrezi pentru public, pentru a-i salva pe cei asupriți, și pe fiecare creatură care are nevoie de mântuire și ajutor.

A servi pe alții, din porunca lui Dumnezeu

Există două avantaje ale acestei Mițva:

  1. Fiecare va înțelege să muncească, pentru că această muncă este acceptată și considerată agreabilă de către toată lumea.
  2. Această Mițva poate îndreptăți mai bine respectarea Tora și Mițvot Lișma, deoarece pregătirea este parte a scopului. Obișnuindu-se să-i servească pe cei din jur, adică spre beneficiul lor și nu pentru sine, persoana se obișnuiește treptat cu păstrarea Mițvot în relație cu Creatorul cu condiția dorită –în beneficiul Creatorului și nu pentru el însuși. Firește, intenția ar trebui să fie de a îndeplini Mițvot în relație cu Creatorul.

Partea din Tora referitoare la relațiile dintre om și om

Există două părți în Tora: una se referă la relația dintre om și Dumnezeu; Cealaltă parte se referă la relațiile dintre om și om. Și vă încurajez, în orice caz, să vă angajați și să vă asumați partea care se referă la relațiile dintre om și om, deoarece, în acest fel, veți dobândi competențe și în ceea ce privește relația dintre om și Dumnezeu.

Vorbire, gândire și acțiune

Munca, de orice fel, trebuie să includă gândire, vorbire și acțiune.

Am explicat deja partea „practică”, a unei Mițva : persoana trebuie să accepte să-și dedice tot timpul liber pentru beneficiul celorlalți. Aspectul de “gândire” este mai important în această Mițva, decât în ​​Mițvot referitoare la om și Dumnezeu. Acest lucru se datorează faptului că în Mițvot dintre om și Dumnezeu, „acțiunea” în sine dovedește că intenția este pentru beneficiul Creatorului, deoarece nu există alt scop pentru o astfel de acțiune, doar El.

Cu toate acestea, cele care se referă la relațiile între om și om, sunt justificate în și de ei înșiși, din moment ce conștiința umană le necesită. Cu toate acestea, dacă persoana le realizează din această perspectivă, nu a făcut nimic. Cu alte cuvinte, aceste acțiuni nu-l vor aduce mai aproape de Creator și de a lucra efectiv Lișma.

Astfel, fiecare persoană ar trebui să creadă că face toate acestea numai pentru a aduce mulțumire Creatorului, și pentru a deveni ca El; așa cum El este milostiv, și eu sunt milostiv, așa cum face El întotdeauna bine, așa fac și eu. Această imagine, cuplată cu fapte bune, va aduce persoana mai aproape de Creator, astfel încât proprietățile sale să devină similare cu forma spiritualității și Kdușa (sfințenia). În acest fel, omul devine ca un sigiliu, apt să primească adevărata Abundență Superioară.

„Vorbirea” se referă la rugăciunea rostită către Creator – în timpul lucrului și la oră fixă, pentru a transforma inima omului „de la primire la dăruire”. De asemenea, ea are în vedere Tora și aspectele pe care le promovează realizarea acesteia.

A aduce neintenționat mulțumire Creatorului

Este fără speranță să aștepți un timp în care să găsești o soluție care să permită să începi munca în Lișma. Ca și în trecut, la fel și în viitor- fiecare slujitor al Creatorului trebuie să înceapă lucrarea în Lo Lișma, și pentru a realiza Lișma.

Și modul de a realiza acest grad nu este limitat de timp, ci de calificările persoanei, precum și de măsura controlului asupra inimii sale. De aceea, mulți au căzut, și vor cădea, în domeniul muncii Lo Lișma și mor fără înțelepciune. Cu toate acestea, răsplata lor este mare, din moment ce mintea nu poate aprecia meritul și valoarea reală de a aduce multumire Creatorului. Chiar dacă cineva lucrează în aceste condiții, din moment ce nu este demn de un alt mod, aduce totuși mulțumire Creatorului. Iar acest lucru se numește „neintenționat”.

Adevărul profetic în dimensiunea corporală

Din moment ce este o certitudine absolută, abundența profetică trebuie să fie primită în acele combinații de litere complet potrivite pentru spiritul începătorilor, adică pentru beneficiul lor și să fie deschis interesului propriu al generației. Acest lucru se datorează faptului că doar atunci Cuvântul lui Dumnezeu este acceptat de generație în formă de Lo Lișma, din moment ce Creatorul nu le-a pregătit un alt mod.

Prin urmare, acesta este semnul unui adevărat profet: profeția lui este cea mai potrivită pentru succesul corporal al contemporanilor săi, așa cum este scris: „Şi care este neamul acela aşa de mare încât să aibă legi şi porunci aşa de drepte cum sunt toate aceste legi pe care le pun azi în fața voastra?” este așa pentru că apropierea succesului corporal va confirma veridicitatea lor. În cele din urmă, acesta este într-adevăr, modul de percepție.

Necesitatea de a păstra cele 613 porunci

Cele 613 porunci, considerate Nume Sfinte, preocupă pe toți cei care se apropie de primirea Abundenței Divine. Persoana trebuie să experimenteze toate acestea, fără a pierde nici măcar una. Prin urmare, tânjirea completă din inimile și sufletele lor menține ramurile lor corporale, de jos, așa cum este scris, „În orice loc în care vei menționa Numele Meu, voi veni la tine şi te voi binecuvânta”.

Înțelepciunea Adevărului

Înțelepții de odinioară au ales un mod particular de exprimare pentru ei înșiși și un mod general, deoarece, în opinia mea se potrivește mai bine ca materia Divină să fie îmbrăcată în litere veșnice, în combinații care nu se vor schimba în niciun fel. Din acest motiv, cuvintele mele sunt limitate.

Din motivul de mai sus, am fost obligat să exprim spiritualitatea într-un mod general. Cu toate acestea, în schimb am ales să explic toate detaliile și combinațiile spirituale până în cele mai mici detalii, care nu au o altă sursă și origine, decât acest caracter comun, care este puritatea Cabalei. Și, din moment ce am clarificat detaliile spirituale fără îmbrăcăminte în combinații corporale, asta va fi foarte util pentru dezvoltarea înțelegerii (obținere). Iar această înțelepciune se numește „Înțelepciunea Adevărului”.

Profeția

Așa cum nu pot fi greșeli sau minciuni în profeție, cum poate fi o greșeală în Lumina Adevărului, care provine de la Creator? Mai degrabă este la fel de sigur ca ploaia și zăpada care cade din cer și nu se mai întoarce acolo până când misiunea nu este realizată. Cu toate acestea există o diferență în primitor, în pământ: solul care a fost prepătit prin înlăturarea pietrelor și prin arătură este mai potrivit pentru primire decât solul nepregătit. Totul depinde de pregătire.

De asemenea există cu siguranță, diferențe de primire între profeți. Unul nu este în același grad cu celălalt. Măreția și micimea sunt măsurate în funcție de pregătirea acelui profet: unuia aflat într-un grad mai mic, din cauza lipsei de pregătire îi va lipsi inevitabil o anumită înclinație în cursul Luminii care se revarsă asupra lui. Deși se poate spune că Lumina din profeție nu suferă nici o greșeală, cu toate acestea, micimea determină multiplicarea de combinații de litere, ceea ce înseamnă multiplicarea canalelor și a vaselor necesare până când el atinge profeția.

Succesul profetic stă în rapiditate

Cu toate că adevărul profeției apare în cele din urmă în succesul dorit, un profet cu un grad mai mic este nevoit să facă un drum mai lung până când profeția să ajungă la oamenii cărora le-a fost destinată. Dimpotrivă, unul cu un grad mai mare, a cărui pregătire este mai completă nu va suferi nici o abatere de la drum, după ce a primit profeția de la Creator. De aceea, el nu va multiplica vasele și canalele, pentru că profeția lui va fi clară, concisă și ușor de acceptat de către cei cărora le-a fost destinată.

Cel mic poate avea mai mult succes decât cel mare

Dar, în afară de cuvintele de mai sus este posibil ca cel mai mic dintre profeți să reușească în profeția sa, chiar mai mult decât cel mai mare profet – în ceea ce privește rapiditatea menționată mai sus – deoarece el se bazează pe descoperirile profețiilor anterioare, care au pavat calea pentru el. În mod evident, succesul depinde și de gradul evoluției ascultătorilor săi, din moment ce cuvintele clare și concise necesită o generație mai evoluată, astfel încât ei să le poată înțelege. Și dacă aceste două completări se reunesc la unul de un grad mic, el poate avea mai mult succes decât unul de un grad mare.

Profeția de la o generație la alta

Cu toate că Moise a primit Tora și legile pentru toate generațiile, într-o asemenea măsură încât profetul nu are dreptul la vreo inovație, profeția lui a fost dată numai pentru un timp. Acest lucru este susținut de versetul: „Domnul, Dumnezeul tău va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine: Să ascultaţi de el!”. Dacă profeția lui Moise ar fi de ajuns pentru eternitate, de ce să ridice Creatorul alți profeți ca el? În mod clar, profeția lui a fost eficientă numai pentru timpul său. Iar când acel moment este depășit, Creatorul trimite un alt profet care să continue și să completeze voia Lui.

Cu toate acestea, profetului nu-i este permis să adauge sau să scădă nimic, căci asta ar însemna că a existat o deficiență în profetul de dinainte. Mai degrabă, cuvintele lui Dumnezeu sunt întotdeauna perfecte, așa cum este scris: „Eu sunt primul, și eu sunt ultimul”, și singura lui sarcină este de a transmite aceeași profeție la acele generații care nu sunt vrednice să o primească din prima.

Și ultimul profet este Mesia, care îi desăvârșește pe toți. Lui, de asemenea, cu siguranță, nu i se permite să adauge sau scadă, dar succesul lui va fi mai mare, din moment ce întreaga generație va fi aptă să accepte cuvintele sale și să fie desăvârșită prin el. Asta, din două motive: fie din cauza măreției lui, fie din cauza contemporanilor săi; sau din ambele cauze.

Esența succesului profetic

Esența succesului profetic este de a extinde Lumina Superioară pentru locuitorii de jos. Cel care o aduce celui de jos este cel mai de succes. Mai sus și mai jos sunt măsurate în spirit și în beneficiul corporal, din moment ce corporalul obținut prin profeție este punctul care le dă oamenilor o bază de susținere, și este cunoscut faptul că punctul central în lucrarea lui Dumnezeu este fundația.

O forță generală și o forță individuală

Unicitatea acestora este unitatea dintre Creator și Șchina (Divinitatea). O forță individuală este interdicția de primire până la cel mai mic grad, iar o forță generală este multiplicarea dăruirii până la dăruirea completă a inimii.

Emor (Spune)

Emor (Spune)

Leviticul 21:1 – 24:23

Emor

Rezumat

Porțiunea Emor (Spune) începe cu regulile referitoare la preoți, interzicându-le să se însoare cu femeie divorțată, cu văduvă, sau cu o curvă, permițându-le să se însoare doar cu fecioară. Li se interzice de asemenea să se apropie de morți. Numai rudelor li se permite să se spurce și să se apropie de morți. Marelui Preot îi este înterzis să se spurce chiar dacă mortul îi este rudă. Preoților le este interzis să-și radă părul de pe cap sau barba, și le este interzis să-și facă orice defect corpului lor. Un Cohen (preot) cu un cusur pe corpul său, nu va fi considerat preot și nu va putea să servească în Templu. Porțiunea introduce și legile purității și impurității pentru preoți, cum ar fi: interzicerea de a mânca din ofrande, legile referitoare la o fiică de preot stearpă sau divorțată.

Porțiunea menționează și o mulțime de reguli referitoare la Șabat, Pesah (Paște), al șaptelea Pesah (adică al șaptelea an), Șavuot (șapte săptămâni de la Pesah), numărătoarea de Omer (unitate de măsură in timpul Templului), Yom Kipur (Ziua ispășirii). Sfârșitul porțiunii vorbește despre o ceartă între doi bărbați din care unul a spus Numele Creatorului și a blestemat. El a fost izgonit din tabără și executat prin lapidare (cu pietre).

Comentariu făcut de Dr. Michael Laitman

Ce este așa de special în această porțiune, care analizează atât de mult preoții și sărbătorile?

Corectarea este numai o corectare a inimii, cea care conține 613 toate cele dorințe pe care e nevoie să le corectăm de la folosirea egoului nostru pentru a primi în fololosirea lui pentru a dărui celorlalți, pentru a-i iubi pe ceilalți. Toată Tora vorbește despre corectarea inimii. Prima fază în corectarea inimii este atunci când scăpăm de ego. A doua fază este atunci când ne folosim toată inima în favoarea celorlalți.

Porțiunea descrie toate nivelurile corectării. Este scris „Și voi veți fi pentru Mine un regat de preoți și o nație sfântă” (Exodul 19:6). Asta înseamnă că fiecare trebuie să obțină cel mai înalt grad, de Cohen (preot), urmând pregătirile descrise în Aharei Mot (După moarte) și Kdușim (Sfinți). Toată Tora ne conduce constant până când intrăm în țara lui Israel și obținem Dvekut (alipirea) cu Creatorul.

Porțiunea începe cu elaborarea termenilor gradului de preoți. Un om trebuie să-și corecteze dorințele după cum este specificat – interzicându-se căsătoria cu o femeie, divorțată, văduvă sau curvă. Un preot trebuie să nu-și radă capul și fața. El trebuie de asemenea să mențină aceste prohibiții până când este corectat și vede dorințele lui în imaginea de om. Este așa cum învățăm despre percepția realității: întreaga lume este reflectarea dorințelor noastre, o proiecție externă a interiorului nostru.

Un preot trebuie să aibă dorințe naturale care au fost corectate în scopul dăruirii. El nu trebuie să-și strice corpul, să-și facă pe el picturi sau să-și atingă părul. Părul înseamnă o corectare specială. Cuvântul Searot (păr la plural), vine de la cuvântul Seara (NT:la amândouă cuvintele accentul e pe prima silabă) – furtună. Firele de păr trebuie să fie corectate și, de aceea, nu trebuie mutate.

Preot este o calitate în care omul poate cu adevărat să lucreze cu toate dorințele pentru a dărui, cu toate defectele, cu „firele de păr furtunoase”. Femeile lui, înțelegând dorințele de primire, au fost corectate și nu mai sunt la gradele de curvă, divorțată sau văduvă. Prin urmare, sunt virgine. Omul ajunge la un grad la care își corectează toate dorințele înapoi, la starea lor naturală.

Preotul poate aborda munca lui Dumnezeu prin munca sacrificării. El trebuie să-și aducă dorințele din ce în ce mai aproape de scopul iubirii și dăruirii. Fiecare trebuie să obțină acest grad. Un om care a obținut acest grad este considerat „servitor în Templu”. La gradul de preoți, am plasat toate cele 613 dorințe ale noastre, numite „inima noastră”, în Casa Kdușa (Sfântă), ca pe un Kli sfânt care este în întregime în dăruire.

De sărbători ne corectăm în etape ce par etape exterioare. Sistemul se schimbă și ne dă o șansă să ne corectăm dorințele mai departe, în condiții externe, de sărbătorile menționate în Tora: Paște, Șavuot, Yom Kipur. Tora ne vorbește de toate sărbătorile, mai puțin de Hanuka și de Purim.

Hanuka înseamnă Hanu Koh (parcat aici). Obținem corectarea dăruirii de dragul dăruirii, în care ne ridicăm peste egourile noastre și ajungem la gradul Bina, spus prin „Ceea ce urăști, nu face celui de lângă tine”. În felul acesta ne rupem de dorința egoistă de primire, și ne ridicăm peste ea.

Purim este atunci când omul ajunge la sfârșitul corectării. De Yom Kipur (Kipur – ca de Purim), descoperim răul din noi și ne pare rău. În același timp suntem și fericiți fiindcă acum știm ce să corectăm. Yom Kipur nu este numai o zi de jale, ci este o zi de mare bucurie fiindcă suntem fericiți că ni s-a deschis o cale prin care să ajungem la Purim și să corectăm toate dorințele în dăruire și iubire. De Purim îl omorâm pe Haman din noi, tot răul din noi, și obținem sfârșitul corectării, echivalența completă cu Creatorul.

Porțiunea Emor conține toate pregătirile, toate porțiunile anterioare. Se ocupă cu urcarea la cel mai înalt grad. Se ocupă de asemenea de Șabat și de ciclul de șapte ani (al șaptelea an de odihnă), de șapte zile de Pesah, se ocupă deci de a șaptea zi a săptămânii, și al șaptelea an. Este un grad pe care îl obținem mereu de-a lungul drumului, fiindcă Zeir Anpin conține șase zile lucrătoare; este Parțuf-ul (Fața) Superior de la care primim Luminile.

Toate Luminile, corespunzătoare la Hesed, Gvura, Tiferet, Nețah, Hod și Yesod, intră în inimile noastre (Malhut) în timpul celor șase zile. Apoi vine a șaptea zi, când nu facem nimic. Aceste calități încheie munca, deci, mai departe, nu ni se mai cere nicio muncă, cu excepția menținerii situației în care să intre Luminile și să sfințească. De aceea, a șaptea zi este considerată „ziua sfințeniei”, fiindcă în ea, ridicăm toate dorințele la scopul dăruirii.

Sunt de asemenea referiri la: șapte zile de Pesah; la șapte săptămâni, de Șavuot, după cum e scris „Șapte săptămâni întregi trebuie să fie acolo” (Leviticul 23:15), ceea ce înseamnă 49 de zile de la Pesah la Șavuot; și la ciclul de șapte ani (Șmita – omitere). Așa este ciclul de șapte.

Întrebări și răspunsuri

Al șaptelea Pesah, Numărătoarea de Omer, Șavuot, toate seamănă cu un proces. Ce înseamnă Pesah și care este procesul dintre Pesah și Șavuot?

Pesah înseamnă fuga noastră din ego, din Egipt. Cu toate că începem să ne detașăm de el, el continuă să ne însoțească în viitoarele grade sub forma problemelor pe care le întâmpinăm, vițelul de aur, apele certurilor, spionii, toate sun rezultate din Egipt.

Deșertul este o stare în care omul se detașează și se curăță de ego, până la gradul Bina, intrarea pe pământul lui Israel. Această stare este numită „40 de ani în deșert” fiindcă este corectarea pe care o primim prin ieșirea din ego. Nu este simplu; corectările înseamnă recunoașterea naturii noastre, revelarea dorințelor noastre sparte și înțelegerea felului în care să le corectăm.

Prima corectare este când ieșim din ego și ne ridicăm peste el. Asta se numește „exodul din Egipt” și „trecerea Mării Roșii”. Ne schimbăm brusc de la dorința de primire de dragul primirii, numită Egipt, și ne mutăm în deșert. De aceea nu știm încă ce să facem, ce se va întâmpla cu noi, și cum ne vom desfășura. Nu putem ști cum să muncim cu natura noastră ca să nu fie în beneficiul nostru. Din acest motiv, trecem printr-o perioadă de confuzie până ajungem la deschiderea Mării Roșii și după aceea la poalele Muntelui Sinai.

Aici corectarea este a aceleiași dorințe de primire de care ne detașasem și peste care ne-am ridicat. Pe parcursul a Șavuot (șapte săptămâni) începem să corectăm această dorință pentru dăruire prin primirea Torei. Șapte Șabaturi înseamnă de șapte ori șapte, adică 49 de zile de corectare. Corectarea noastră este făcută de cele șase Sfirot ale Forței Superioare, Zeir Anpin, numit „Binecuvântat Fie El”. Acesta este sistemul superior care ne corectează, și care conține șase calități – Hesed, Gvura, Tiferet, Nețah, Hod și Yesod – care intră în Malhut, dorința noastră de primire, și o corectează. Când aceste calități corectează dorința de primire, ne corectăm de fapt prin numărare. Deci, atunci când aparent numărăm bani în fiecare zi, plătim prin efectuarea zilnică a corectărilor.

În timpul fiecărei zi și a fiecărei nopți binecuvântăm Sfira care a rezultat din ziua ce trece, de la noapte la zi, după cum e scris „Și a fost seară și a fost dimineață” (Geneza 1:5). În ziua precedentă am făcut corectare, la fel și seara, în revelarea din pat, la fel ca și în timpul zilei, în revelarea binelui. Am atras Luminile care au corectat dorințele de primire și astfel am încheiat ziua. De aceea dăm mulțumiri, fiindcă am corectat Sfira. Numărăm deci Sfirot-urile, de aceea se numește Numărătoarea de Omer. În acest fel toate dorințele noastre sunt corectate.

După 33 de zile este o zi specială LAG baOmer. LAG înseamnă 33 în Sfirot-urile Hesed, Gvura, Tiferet, Nețah, Hod; Yesod, și Malhut. Multiplicând 7 Sfirot cu 7 (7×7=49) ajungem la 49. Începem să căutăm mijlocul. Dacă am primit toate Luminile înainte, am obținut mijlocul, ne este garantat succesul final. Este asemenea unui om căruia nu i-a fost dat tot, dar dacă unele forțe i-au fost date, dacă unele dintre forțe au fost corectate, omul se poate ajuta pe sine să poată să înțeleagă și să avanseze independent către final – corectarea de Șavuot. Aceasta este starea omului în a 33 -a zi numărată.

Numărăm Hesed, Gvura, Tiferet și Nețah, care sunt Sfirot complete, Luminile care trebuie să ajungă la noi. În Sfira Hod, numărăm cinci Sfirot – Hesed, Gvura, Tiferet, Nețah și Hod. În Hod de Hod, dacă am primit Luminile de Sus peste punctul de incizie, ne este garantată continuarea cu succes. 33 simbolizează primirea tuturor Luminilor corectoare, de aceea suntem fericiți și sărbătorim Sărbătoarea Luminii prin aprinderea de focuri.

A 33-a Sfira, Hod de Hod, simbolizează sfârșitul unei părți a procesului?

Da, de acum înainte nu există nicio îndoială că omul va îndeplini Șavuot. De aceea interzicerea căsătoriilor (care începe după noaptea de Pesah) este ridicată în acea zi. Căsătorie înseamnă conexiunea cu Malhut. Și alte interdicții sunt ridicate în acea zi, cum ar fi tăierea părului. Aceste corectări se manifestă și extern, dar majoritatea corectărilor sunt în interior, sunt corectările pe care le facem pe noi înșine prin Lumina care strălucește în noi, și prin dăruire, obținem iubirea pentru ceilalți.

De ce odată ce omul a obținut deja gradul de „preot”, el este încă legat prin multe legi și prohibiții?

E scris „Veți fi sfinți fiindcă Eu sunt sfânt” (Leviticul 11:44). când suntem în Kdușa (Sfințenie), ne bucurăm de aceste acțiuni. Ele nu sunt neconvenabile ci dorite. Astfel, dacă încercăm să luăm de la o mamă jumătate din munca ei cu copilul, ea nu ne va lăsa. Ea se bucură de ceea ce face. Copilul a devenit o sursă de plăcere pentru ea. Acum, nouă ni se pare grea această muncă, dar când ea devine dăruire, și în concordanță cu asta primim Lumina care strălucește pentru noi și ne umple, simțim eternitatea și perfecțiunea în natură și ne ridicăm peste toate limitele acestei lumi. Atunci este pentru noi numai Dumnezeire.

De ce este căsătoria o chestiune atât de serioasă pentru un preot, căsătoria este conexiune?

Dorința de primire din el (Malhut), trebuie să fie curățată de orice pată. Înainte el a fost aparent căsătorit cu o curvă, o văduvă, sau o divorțată. Asta înseamnă că dorințele erau defectuoase. Acum el s-a înălțat la un grad unde dorința de primire e ca o fecioară, ca dorința pe care a creat-o Creatorul. Creatorul ne-a dat dorință de primire, dar noi o descoprim doar la sfârșit, în a patra fază.  Yod-Hey-Vav-Hey, astfel trecem prin toate dorințele până când ajungem la cea virgină, adică așa cum a săpat-o (întipărit-o) Creatorul. În felul acesta putem lucra cu toată dorința.

De ce este interzis să spunem numele Creatorului?

A spune înseamnă a revela. Aici este vorba de o revelație interioară, dăruirea de dragul dăruirii, și este vorba de o revelație exterioară, primirea de dragul dăruirii. Există limitări la acest lucru, dar nu se referă la pronunțarea cuvintelor ADNI, HaVaYaH, etc. Omul face Zivug de Hakaa (cuplare prin lovitură) cu Lumina Superioară care trebuie să ajungă la Kelim (vase). În revelare, omul prezintă asta de la buze în afară, la exteriorul lui. „Exteriorul lui” înseamnă dorințe care nu au fost corectate. Este interzis să dezvălui numele Creatorului, al Luminii Superioare, dorințelor exterioare, ele fiind afară din Kdușa (Sfințenie) și nefiind corectate. De aceea, asta ar fi aparent ca un „scurt circuit” dintre Lumină și Kli-ul (vas) care nu a fost corectat cu Masah (ecran) și Or Hozer (Lumina Reformatoare). De aceea a fost spus „revelarea răului” și nu „revelarea binelui”.

Din Zohar: Fiii lui Aaron

Aaron este începutul tuturor preoților din lume, fiindcă pe el dintre toți l-a ales Creatorul să facă pace în lume, și fiindcă drumurile lui Aaron au crescut cu el spre asta. Este așa, fiindcă în toate zilele lui, Aaron va încerca să dezvolte pacea în lume. Și fiindcă așa au fost căile lui, Creatorul l-a ridicat pe el la preoție, astfel, el va aduce pace în locuința de Sus, fiindcă prin munca lui, duce la Zivug (cuplare)-ul Creatorului cu Divinitatea Lui și pacea este făcută în toate lumile.

Zohar pentru popor – Emor (Spune), paragraf 2

Rolul preotului este să sporească pacea în lume.

O cercetare în genetică a dezvăluit că preoția este ereditară. Cercetările au fost făcute pe evrei cu nume de familie care indică preoția (Kaana, Kaț, Cohen, etc.) din toate fracțiunile poporului evreu și, între ei, toți aveau aceeași genă. Cum să fii Cohen raportat la lumea corporală, dacă noi toți ar trebui să fim preoți?

Nu putem să știm ce schimbări genetice vor fi când vom fi cu toții corectați. Probabil că ne vom ridica toți peste tot ceea ce înseamnă fizic. Trebuie să înțelegem că este primul HaVaYaH în Lumea de Ein Sof (infinită), apoi o replică a HaVaYaH în cele patru discernăminte (faze – Bhinot) de Or Yașar (Lumină Directă) în fiecare grad, numit „Zece Sfirot”. Fiecare parte de jos a gradului este alcătuită din mai multă substanță materializată decât partea de sus a gradului, dar combinația HaVaYaH rămâne. De aceea este scris „Eu Domnul, nu mă schimb” (Malahi 3:6).

Primul HaVaYaH este Lumina care se extinde în cele patru Bhinot și ajunge la Malhut. Această structură stă. În conformitate cu acest model, deoarece Lumina coboară din grad în grad, de la Lumea de Ein Sof la lumea noastră, ne dă Parțufim, Lumi și Sfirot, și tot ceea ce învățăm în Sistemul Superior.

În acest fel este în toate Lumile. Neșama (sufletul), numită Adam HaRișon (primul om), a fost creată de asemenea, după aceeași structură, urmând aceeași compoziție interioară. Modelul există în tot.

Învățăm că Avraam a vrut să corecteze tot Babilonul, și în fiecare din noi este o rădăcină prin care putem obține marele preot. Toți trebuie să obținem asta, după cum e scris „Toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic la cel mai mare dintre ei” (Ieremia 31:34), și „Casa Mea va fi numită „casă de preoți” pentru toate neamurile” (Isaia 56:7). Sunt dorințe și suflete care sunt mai ușoare, și sunt unele care sunt mai grele, depinzând de nivelul de stricăciune. Cele mai ușoare sunt copiii lui Israel. Ei trebuie să fie primii corectați, fiindcă în ei sunt scântei mai puternice de Lumină, clare și care ard și apar ca Levi, Cohen și Israel.

Sunt oameni care se uită la cineva și știu dacă el sau ea sunt Cohen (descendent de preot). Este mai greu de depistat un Levit, sau un Israel. Nu este surprinzător, putem găsi aceste lucruri în biologie și medicină, fiindcă totul în lumea noastră vine din Lumea de Ein Sof și este reprodus în lumea fizică, în genele noastre. De aceea trebuie să se întâmple și în această lume. Poate că nu am descoperit toate fenomenele, dar e clar că fiecare fenomen în lume este același ca fenomenul care există Sus, doar că aici există în materie, nu în potențial.

Glosar

Cohen (Preot)

Preot este gradul cel mai înalt în corectarea omului, grad la care el devine asemănător Creatorului în toate dorințele lui, în toată compoziția lui și în starea de dăruire și iubire. Prin asta el se potrivește cu Creatorul și obține Dvekut (alipirea) cu El. Acesta este scopul Creației.

Tumaa (Impuritate)

Tumaa este intenția pentru sine. Toate felurile de Tumaa sunt aceleași intenții sub diferite nume, Faraon, Balaam, Balak și toți ceilalți răi.

Este în opoziție cu aceleași dorințe care au fost corectate pentru scopul dăruirii. Dorințele rămân aceleași, dar numele primite în schimb, sunt Cohen, Levi, Israel.

Blestem

Blestem înseamnă că acel om a descoperit că nu poate fi de acord cu Creatorul în dorința pe care omul o are în el. Omul descoperă asta ca fiind Balaam, Balak, etc. Un astfel de om descoperă termenul de Forță Superioară, de Creator, de Natură, care cer ca omul să muncească de dragul dăruirii, în iubire și dăruire. Omul descoperă de asemenea că este în opoziție, și că muncește de dragul primirii. Datorită acestei dorințe, omul blestemă, se opune, se ciocnește cu Creatorul și este opus ca formă Lui.

Divorțată, văduvă

Aceasta nu este inițial o dorință mare, dar, omul poate lucra cu ea într-o formă restrictivă. De aceea nu este virgină. Virgină înseamnă că omul nu a atins acea dorință, ci o lasă așa cum e. Dacă a atins-o și a făcut corecții la ea, înseamnă că e divorțată, văduvă sau curvă. Poți lucra cu aceste dorințe, dar la nivelul de preot. De fapt, obținem gradul de preoți prin toate dorințele care sunt numite cu astfel de nume.

Rasul capului și al bărbii

Așa cum am învățat în „Studiul celor zece Sfirot” în partea 13, Tikunei Dikna, Searot (de fapt e  plural – perii) este un subiect amplu. Searot (perii) vine de la cuvântul Soer (furtunos), ceea ce ne indică presiune. Canalele abundenței care ne vin din Ein Sof, trebuie restricționate, trebuie să se subțieze și să picure către noi ceea ce este numit Mazal (noroc), cuvânt provenit de la Nozel (picături). Prin firul de păr, Lumina vine foarte subțire, limitat, din cauza limitărilor asupra omului. Se întâmplă astfel pentru a ajusta „lingura” la cantitatea pe care o putem primi, ca la copii. Lumina vine intermitent, în picături, în funcție de măsura de timp și greutate.

Rasul se referă la firele de păr în sine. Parțuf Searot (Fața Păroasă) este un Parțuf special, o structură specială, sau un sistem, care construiește „meciul” dintre Lumina de Ein Sof și noi, cei mici. Putem primi numai puțin, și de aceea este interzis să te razi, să tai părul scurt. Preotului îi este interzis, fiindcă el folosește întreg acest sistem, tocmai în scopul de a dărui.

Traducere: Tania Dumitrescu

Pagina de Șabat 8.04.2016

Să o luăm în serios

În onoarea studiului nostru, care este acum pentru cinstirea sărbătorii Paștelui! Recomand să nu lipsiți nici măcar la o lecție. Asta datorită faptului că voi continua așa cum v-am obișnuit. Va fi păcat să pierdeți ceva pe drum, atât din punct de vedere al materialului în sine cât și al emoției, datorită faptului că asta este ceea ce construiește Kli-ul. Să o luăm în serios. Ne-au rămas trei săptămâni. În acest timp, trebuie să facem cu adevărat eforturi mari pentru a intra în această stare interioară și nu doar să parcurgem materialul. Mai degrabă natura noastră internă trebuie să treacă prin materialul scris.

La masă – o conversație cu Rav, 1 aprilie 2016

Măreția Creatorului

Măreția Creatorului este standardul; este ceea ce obținem prin ascensiunea nivelurilor, prin trecerea de la o stare la altă stare. Asta trebuie să examinăm. Toate stările noastre, acțiunile noastre, intențiile noastre, depind de măreția Creatorului, și numai acest lucru. Deci, o persoană trebuie să vadă întotdeauna măreția Creatorului ca obiectiv. În conformitate cu măreția Creatorului din proprii ochii, el își poate măsura starea. Noi vedem în povestea Egiptului cum Creatorul îl preamărește pe Faraon, îl înalță, îl întărește: “Eu voi împietri inima lui Faraon” (Exodul 14: 4). De deasupra Faraonului El își poate arăta măreția într-o persoană. Deci, noi nu eliminăm dorința noastră, ego-ul nostru, dar ridicăm în mod constant măreția Creatorului deasupra ei. Întregul proces numit “exil” este pentru a revela Conducătorul lumii. Prin urmare, importanța Creatorului va fi mai mare decât toate celelalte impresii pe care o persoană le descoperă. Noi trebuie să lucrăm și să acordăm atenție numai acestui lucru; Numai în conformitate cu măreția Creatorului, care este revelată acolo. Astfel, întregul proces al Egiptului este tocmai modul de a ajunge la o stare în care Creatorul va fi atât de mare pentru noi, încât să putem să ne ridicăm deasupra ego-ului nostru. Iar acest lucru se numește “Exodul din Egipt”.

Din pregătirea pentru lecție, 3 aprilie 2016

Ajutor de Sus

Trebuie să vedem puterea care este trezită în noi și ne dă posibilitatea de a continua. Trebuie să vedem această putere ca ajutor de sus, într-adevăr mare ajutor de sus, un fel de tratament special. Și vedem că este rău că prietenii noștri au sărit din tren. Dar cu toate acestea, trebuie să acceptăm că nu mai sunt cu noi, deoarece, “O mie intră într-o cameră și numai unul iese pentru a învăța” (Vayikra Rabba, capitolul 2). Dar, trebuie să îi mulțumim Creatorului pentru a fi cu adevărat preocupat de faptul că ne aflăm pe drum. Toate acestea sunt numai și numai cu ajutorului Lui, datorită Lui, în fiecare zi. Aceasta se numește “Reînnoirea în noi a lucrării creației”; și așa ne vom ridica și vom merge mai departe. Totul este cu ajutor de sus. După ce a muncit, nici o persoană care are o abilitate naturală ca să se ridice mâine și să continue. De unde să obțină această putere? La urma urmei, natura nu-i dă această capacitate. Cum aș putea ca azi să-mi irosesc energia, combustibilul meu, caloriile, ca și ieri? Asta se întâmplă numai și numai pentru că primim o nouă trezire și o energie reînnoită de la Creator în fiecare zi, pentru că El ne trage, ne împinge înainte, într-adevăr ne ajută. Datorită acestui fapt ne trezim în fiecare dimineață, și venim, și avansăm. Trebuie să fim recunoscători pentru asta.

Din Lectia de dimineață, Scrierile lui Baal HaSulam, “Și ei au construit orașe-depozit”, 03 aprilie 2016

 

Direcția zilei – 07.04.2016

Extrase selectate din cuvintele lui Rav Laitman, Lecția zilnică

*** Putem stabili că suntem în exil numai în condițiile în care revelăm Șchina (Divinitatea). “Când Israel se află în exil, Șchina este cu ei.” Așa că, dacă în starea noastră, vom revela Șchina, este un semn că suntem în exil. Cum revelăm Șchina?

Șechina este în exil, dar trebuie să descoperim că este în exil și starea de exil. Ce trebuie să facem pentru a ajunge la acest lucru?

*** Simțim starea reală de exil atunci când suntem în stare de josnicie, și suntem capabili să descoperim deficiența, strigătele și așa mai departe. “Cum voi ști că voi moșteni aceasta”, înseamnând că aparține națiunilor lumii. Așa vom ajunge de la “exil” la “marea moștenire”, la o deficiență, pe de o parte. Pe de altă parte, atunci când ne imaginăm că suntem legați între noi și cu Creatorul și totul este aranjat de “Nimeni altcineva în afară de El”, și “Binele care face bine”, atunci suntem aproape de El. Nu dăm vina pe el în starea noastră actuală; este ca și cum avem nevoie să fim în mod constant mai aproape de El cât mai mult posibil, să-L justificăm, să aderăm la El și așa mai departe. Ce stare trebuie să alegem? Nu doar o starea dorită, ci o stare în care trebuie să fim.

*** Posibil, vom fi capabili să ne imaginăm grupul nostru și starea sa adevărată, că suntem deja într-o stare perfectă, doar că El este ascuns de noi. Și noi suntem uniți în această stare perfectă, există iubire reciprocă între noi, suntem o singură inimă, suntem în garanție reciprocă, ne sprijinim reciproc. Suntem într-o dorință comună pentru Creator, pentru ca El să fie revelat în funcție de nivelul unității noastre.

Poate vom fi capabili să ne imaginăm că suntem deja în această stare. Noi cu siguranță suntem! Toate acestea există deja în forma corectată, și trebuie doar să dezvăluim această stare. Din aceasta vom înțelege în ce măsură suntem în exil, în legătură cu ceea ce suntem capabili să ne imaginăm ca stare corectată. Și așa vom simți Șchina în exil, Kli-ul nostru comun, în care nu există unitate, și care se află în exil.

 

Articolul zilei – 06.04.2016

Fiecare trebuie să vadă în el un loc pentru unitate și să-l fixeze ca într-o tapiserie în interiorul nostru. Firele sale sunt calitățile noastre, care sunt conectate unele cu altele. Cum este construit un Parțuf? Uite ce face lumina Superioară. Ea vine, ia o parte din calitățile lui Amnon, o parte din calitățile lui Țvika, chiar și o parte din Niv, de la Oren, Senka – de la toată lumea, și începe să construiască forme de unitate din ele. Acesta este modul în care este construit un Parțuf.

În fiecare Sfira există zece Sfirot, iar în fiecare dintre cele zece, alte zece proprii, acest lucru nu este tapiseria pe care o vezi; este nelimitată, incomparabilă. Lumina Superioară poate face toate acestea, acest lucru nu este lucrarea noastră. Munca noastră este Hisaron, dar noi nu atingem Hisaron, ne gândim la faptul că trebuie să ne unim, și trebuie să fie clar pentru noi ce să cerem – trebuie să cerem forța să ne unim dorințele noastre într-o dorință comună – asta avem nevoie. Și apoi Hisaron-ul va crește, datorită insistenței noastre, perseverenței – aceasta se numește o rugăciune, a te ruga în fiecare zi – totul se realizează prin rugăciune.

Dar, mai întâi trebuie să încercăm să ne asigurăm că nu suntem capabili să o facem, și apoi să venim la rugăciune?

Încercați! În funcție de rezultat, indiferent dacă sunteți sau nu sunteți capabili, nu așteptați – vrem doar să ne unim și asta este. Dacă nu vom plânge, precum copilul mic, nu vei primi nimic. Ei cer, și tu te oprești la mijloc. De ce nu-l iei ca partener? El se așteaptă la o rugăciune de la tine. Lucrarea trebuie să fie relevantă.

Cine depune mărturie pentru o persoană

***

Cine depune mărturie pentru o persoană

Articol Nr. 37, 1984/1985

*

Este scris în Zohar, Șoftim (Judecători) şi în Comentariul Sulam p.8, punctul 11, „Este o Mițva (poruncă / faptă bună) să depui mărturie la curte pentru ca prietenul tău să nu piardă bani, deoarece el nu depune mărturie. De aceea, autorii cărţii Mișna au spus, ‘Cine depune mărturie pentru o persoană?  Zidurile casei sale’.

Ce înseamnă ‘Zidurile casei sale’ ? Acestea sunt zidurile inimii sale, aşa cum este scris, ‘Şi atunci Ezechiel şi-a întors faţa către perete’. Autorii cărţii Mişna au afirmat că asta îi învaţă că Ezechiel s-a rugat din pereţii inimii lui. Mai mult, că toată familia lui depune mărturie pentru el. Familia sa sunt cele 248 de organe ale sale, deoarece corpul este numit ‘casă’.

“Aceasta este ceea ce au afirmat autorii Mişna: ‘Unui păcătos, păcatele lui sunt gravate în oasele sale. În acelaşi mod, unui drept – meritele lui sunt gravate în oasele lui’. Acesta este motivul pentru care David a spus, ‘Toate oasele mele or să spună’. Dar de ce sunt fărădelegile gravate în oase mai mult decât în carne, tendoane şi piele? Asta pentru că oasele sunt albe şi scrierea cu negru este vizibilă numai pe un fond alb. Este precum Tora, care este albă în interior, adică pergamentul şi neagră pe din afară, adică cerneala. Negru şi alb sunt întuneric şi lumină. Şi mai mult, corpul este destinat să se ridice pe oasele sale, deoarece păcatele şi meritele sunt gravate în oasele sale. Dacă este recompensat, corpul se va ridica pe oasele sale. Dacă nu este recompensat, nu se va ridica şi nu va renaşte din morţi. Acestea sunt de departe, cuvintele sale.

Ar trebui să înţelegem de ce Zoharul tălmăceşte că o persoană trebuie să depună mărturie înaintea unei curţi, în aşa fel încât prietenul său să nu piardă bani. Aceasta se interpretează în munca pentru Creator. Aşadar, trebuie să înţelegem ce cere cineva şi de la cine cere. Şi pentru ca să fie de încredere, persoana trebuie să depună mărturie.

În munca pentru Creator, o persoană cere Creatorului să-i dea ceea ce îşi doreşte. Aşadar, pentru a arăta că acest argument este adevărat, Creatorul nu ştie dacă o persoană spune adevărul sau nu? Totuşi, dacă omul depune mărturie, atunci ştie că acest argument este adevărat. Mai mult, cum se poate avea încredere în cineva ca să depună mărturie pentru sine? Şi ar trebui, de asemenea, să înţelegem, de ce mărturia trebuie să fie din zidurile inimii lui, deoarece aduce dovada la înţelesul „pereţii casei lui” din Ezechiel, „Şi atunci Ezechiel şi-a întors faţa la perete”, ceea ce noi interpretăm ca „pereţii inimii lui”.

Aşadar, mărturia unei persoane trebuie să fie din pereţii inimii lui. Totuşi se ştie ca mărturia trebuie să fie din gura lui, aşa cum au spus înţelepţii noştri, „Din gurile lor, nu din scrierile lor” şi aici spune că ar fi trebuit să fie din zidurile inimii lui şi nu din gură.

Trebuie, de asemenea, să înţelegem de ce spune, „Asta au afirmat autorii Mişna, ‘Unui păcătos, păcatele îi sunt gravate în oasele sale. Şi, de asemenea, unui drept, meritele îi sunt gravate în oase’”.

Dar sunt păcatele şi meritele gravate în oasele corporale? Cum sunt gravate în oase o materie spirituală, respectiv păcatele şi Mițvot? Şi este chiar mai dificil să înţelegem răspunsul lui: „Este aşa, deoarece oasele sunt albe şi o scriere neagră este vizibilă numai pe fond alb”.

De asemenea, ar trebui să înţelegem de ce spune, „Şi mai mult, corpul este destinat să se ridice pe oasele sale”. De ce, în special, „Pe oasele sale”? Ceea ce înseamnă că a fi sau nu înviat, depinde de oasele lui?

Ca să înţelegem cele de mai sus, în muncă, trebuie să ne amintim cunoscuta regulă: „Nu este Lumină fără Kli (vas)”, adică este imposibil să primim vreo împlinire dacă nu este niciun gol sau deficienţă acolo, unde umplerea să poată intra. De exemplu, o persoană nu poate lua masa dacă nu-i este foame. Mai mult, cantitatea de plăcere pe care o persoană o poate avea din mâncare este măsurată de cantitatea de dorinţă pe care o are pentru mâncare.

Prin urmare, acolo, unde cineva nu simte nicio lipsă, nu va simţi nicio plăcere, pe care ar putea să o primească, deoarece nu este loc pentru a primi vreo umplere. Aşadar, când vorbim de ordinea muncii, când o persoană începe să intre în muncă, adică doreşte să facă munca sfântă cu scopul de a dărui mulţumire Creatorului său, conform regulii mai sus menţionate, trebuie să aibă o nevoie pentru asta – să simtă că are nevoie să dăruiască Creatorului. Şi putem spune că are un Kli, în măsura în care are nevoie să-i dăruiască Creatorului, adică atunci când doreşte să-i aducă mulţumire. Asta înseamnă că, deja, corpul este de acord să-i dăruiască Creatorului.

Şi pentru că omul se naşte cu dispoziţia de a primi şi nu de a dărui, dacă cineva doreşte să se angajeze în dăruire, corpul, cu siguranţă, îi va opune rezisenţă. Şi dacă o persoană vrea să se angajeze în dăruire, adică are dorinţa de a obţine un asemenea Kli, iar un Kli înseamnă o dorinţă şi o deficienţă, atunci corpul imediat vine şi întreabă, „De ce vrei tu să schimbi dispoziţia cu care ai fost creat? Care este deficienţa care simţi că îţi lipseşte? Eşti sigur, sută la sută, că înţelegi că ai nevoie să lucrezi pentru a dărui? Priveşte cum majoritatea face munca sfinţeniei; nu sunt meticuloşi în ceea ce fac. Cu alte cuvinte, în angajarea lor în Tora sau Mițvot, ei se asigură, în primul rând, că actul va fi potrivit, cu toată exactitatea şi detaliile, dar fără intenţie. Ei spun, ‘Noi cu siguranţă facem ceea ce putem’. Ei nu acordă atenţie intenţiei, deoarece ei spun că munca Lișma (pentru numele Ei) aparţine celor puţini aleşi şi nu tuturor”.

Aşadar, corpul, care vine şi pune întrebările sale, probabil că întreabă obiectiv. Şi, deoarece nu i se dă un răspuns mulţumitor, nu-i permite unei persoane să aibă gânduri referitoare la dorinţa de a dărui, deoarece, este adevărat, că nu există Lumină fără Kli. Cu alte cuvinte, “Dacă nu simţi nevoia de a te angaja în dăruire, de ce faci gălăgie?” Aşadar, mai întâi, îi spune, “Dă-mi această nevoie, dorinţa de a dărui, şi apoi vom vorbi”. Dar, aşa cum am spus mai sus, nevoia pentru dorinţă trebuie să fie prezentă, adică să sufere pentru că nu poate să dăruiască. Aşadar, deoarece nu are Kli, cu siguranţă, nu i se dă Lumina, adică umplerea.

De aceea, o persoană ar trebui să încerce să aibe o mare deficienţă, pentru că este incapabil să dăruiască Creatorului. Şi se ştie că o deficienţă este determinată de senzaţia de suferinţă pe care el o simte din cauza deficienţei. Altminteri, a nu avea ce cere, încă nu este considerată o deficienţă, deoarece o adevărată lipsă este măsurată de durerea pe care o simte omul pentru că nu are. Altfel, nu sunt decât vorbe goale.

Acum putem înţelege ceea ce înţelepţii noştrii au spus (Taanit, 2a), “‘Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău şi să Îi serveşti cu toată inima ta’. Care este munca inimii? Este rugăciunea. Trebuie să înţelegem de ce au extins rugăciunea dincolo de înţelesul literar. De obicei, când cineva vrea ca o altă persoană să-i dea ceva, îl roagă, verbal, aşa cum este scris, ‘Căci Tu auzi rugăciunea fiecărei guri’. Aşadar, de ce au spus ei că o rugăciune este denumită, ‘munca din inimă’?

Am spus că rugăciunea se numeşte “o deficienţă” şi el vrea ca deficienţa sa să fie umplută. Şi totuşi, nu este simţită nicio deficienţă în gura unei persoane; dimpotrivă, toate senzaţiile omului sunt simţite în inimă. De aceea, dacă o persoană nu simte o lipsă în inimă, ceea ce rosteşte prin gura sa nu contează deloc, aşadar putem spune că are cu adevărat nevoie de ceea ce cere cu gura sa. Asta pentru că umplerea pe care el o cere ar trebui să intre într-un loc al deficienţei, care este inima. De aceea, înţelepţii noştri au spus că o rugăciune trebuie să fie din adâncul inimii, adică întreaga inimă va simţi lipsa a ceea ce el cere.

Se ştie că Kli-ul si Lumina sunt numite “deficienţă” şi “umplere” (“împlinire”). Noi atribuim Lumina, care este umplerea, Creatorului, iar Kli-ul, care este lipsa, o atribuim creaturilor. Aşadar, o persoană trebuie să pregătească Kli-ul, astfel încât Creatorul să toarne acolo abundenţa, ori altfel nu va fi loc pentru aceasta. De aceea, când o persoană îi cere Creatorului să o ajute în aşa fel încât să îşi îndrepte acţiunile spre dăruire, corpul vine şi o întreabă, “De ce te rogi cu această rugăciune? Ce îţi lipseşte fără ea?”

Din acest motiv, trebuie să studiem şi să cercetăm cartea care discută despre necesitatea muncii dăruirii, până când înţelegem şi simţim că, dacă nu avem acest Kli, nu vom putea intra în Kedușa. Nu ar trebui să ne uităm la majoritatea, care spune că cel mai important lucru este actul şi în acea direcţie ar trebui să meargă toată energia, şi că actele Mițvot şi demonstrarea Torei pe care o facem, sunt suficiente pentru noi.

În schimb, omul trebuie să facă fiecare acţiune de Tora şi Mițvot pentru a-l aduce la scopul de a dărui. Apoi, când a înţeleles complet cât de mult are nevoie de a se angaja pentru a dărui, şi simte durere şi suferinţă pentru că nu are această forţă, se consideră că deja are pentru ce să se roage – pentru munca din inimă – deoarece inima simte ceea ce are nevoie.

Pentru o asemenea rugăciune vine răspunsul. Asta înseamnă că i se dă forţa de Sus, pentru ca el să poată avea tăria de a dărui, pentru că are Lumina şi Kli-ul. Totuşi, ce poate să facă dacă, după toate eforturile sale, încă nu simte ca durere şi suferinţă lipsa de a nu fi capabil să dăruiască? Soluţia este să îi ceară Creatorului să îi dea Kli-ul denumit, „Lipsa de a nu simţi,” pentru că este inconştient, şi nu simte durerea de a nu putea să dăruiască.

Reiese că dacă poate regreta şi suferă, deoarece nu are deficienţă, pentru că nu simte cât de departe este de Kedușa (sfinţenie), pentru că este complet pământean şi nu înţelege că viaţa pe care o trăieşte – dorind să îşi satisfacă nevoile corporale – nu este mai importantă decât a oricărui alt animal pe care îl vede, şi că dacă este atent cât de similar este cu ele, cu toate aspiraţiile lor, şi că singura diferenţă este şiretenia omului şi abilitatea sa de a-i exploata pe ceilalţi, în timp ce animalele nu sunt atât de deştepte ca să facă acest lucru.

Uneori, chiar dacă vede că studiază Tora şi respectă Mițvot, nu-şi poate aminti – în timp ce respectă Mițvot sau studiază Tora – că ar trebui să obţină conexiunea cu Creatorul, angajându-se în Tora şi Mițvot. Este ca şi cum sunt lucruri separate faţă de el – Tora şi Mițvot, un lucru, şi Creatorul altul.

Şi dacă regretă că nu are nicio senzaţie de deficienţă, că este precum animalele, aceasta se numeşte, de asemenea, “munca în inimă”. Se numeşte “rugăciune”. Asta înseamnă că, pentru această deficienţă, are deja un loc în care să primească împlinire de la Creator, să îi dea simţul deficienţei, care este Kli-ul pe care Creatorul îl umple cu o senzaţie.

Acum putem înţelege întrebarea, “de ce este rugăciunea în inimă şi nu în gură?” Este pentru că rugăciunea se numeşte “o deficienţă” şi nu se poate spune că cineva are o deficienţă în gură. Mai degrabă, deficienţa este o senzaţie în inimă.

Acum să explicăm de ce am întrebat despre spusele lui că meritele şi păcatele sunt gravate în oase, şi dacă poate învia din oase sau nu. Zoharul compară oasele, care sunt albe, cu Tora, care este negru pe alb, iar albul este Lumina.

Ar trebui să explicăm sensul că oasele sunt albe. De aceea, atât meritele, cât şi păcatele, sunt scrise în ele, deoarece, în ceea ce priveşte munca Creatorului, ar trebui să fie interpretat că o persoană care se angajează în Tora şi Mițvot este numită “os”. Partea primară a Torei şi a Mițvot este considerată albă, fiindcă ceva ce nu are deficienţe este numit “alb”. Şi, din moment ce nu este nimic de adăugat acţiunilor pe care persoana le face, căci este scris despre asta, “Să nu adaugi, nici să nu sustragi”, angajarea sa în Tora este numită “oase”. Sunt albe, pentru că meritele şi păcatele unei persoane sunt gravate în ele.

Totuşi, dacă o persoană îşi critică acţiunile – motivul pentru care el îşi construieşte fundaţia (motivul care îl determină să se angajeze în Tora şi Mițvot, scopul din momentul în care face acţiunile) – şi încearcă să vadă dacă face aceste fapte cu adevărat pentru Creator, ca să dăruiască mulţumire Făuritorului său, atunci poate vedea adevărul: el se află în natura în care s-a născut, denumită “a primi pentru a primi” şi nu vrea să se angajeze în Tora şi Mițvot fără nicio recompensă.

Şi adevăratul motiv pentru care cineva nu poate ieşi din propria natură, este că nu vede nevoia pentru asta, în aşa fel încât să trebuiască să-şi schimbe natura care a fost imprimată în el, care este numită “dragostea de sine” şi să îşi asume dragostea pentru ceilalţi, pentru a dobândi dragostea pentru Creator. Asta pentru că persoana simte că este deficitar în dragostea pentru ceea ce îl înconjoară, adică pentru familia şi oamenii oraşului său, etc. Dar ce va obţine el din dragostea pentru Creator? De asemenea, ce va obţine el dacă îşi iubeşte prietenii? În definitiv, el ţine cont mereu de profitul legat de dragostea de sine. Aşadar, cum poate el ieşi din dragostea de sine?

Şi dacă se întreabă de ce respectă Tora şi Mițvot în fapte, şi este chiar meticulos în exactitate şi detalii, atunci se spune că a primit credinţă prin educaţie. În educaţie, începi să ghidezi o persoană ca să se angajeze în Tora şi Mițvot în Lo Lișma (nu pentru numele Ei), precum spune Maimonides (la sfârşitul Hilchot Teșuva (legile căinţei)). Reiese că a ales să creadă în Creator, că va servi în munca cea sfântă şi, în schimb, va fi recompensat în această lume şi în lumea următoare.

De aceea, i se spune unei persoane că munca adevărată este să creadă în Creatorul care ne dă Tora şi Mițvot ca să le respectăm şi, prin asta, vom obţine echivalenţa de formă, denumită “Dvekut (adeziune) cu Creatorul”. Asta înseamnă că persoana ar trebui să iasă din dragostea de sine şi să îşi asume dragostea pentru ceilalţi. Şi, în măsura în care iese din dragostea pentru sine, poate fi recompensat cu credinţa completă. Altfel, este separat, precum este scris în Comentariul Sulam (“Introducere la Cartea Zohar”, p.138), “Este o lege că, creatura nu poate primi o daună de la El, căci acesta este o lipsă în gloria Sa, aceea ca, creatura să îl perceape pe El ca făcând rău, lucru nepotrivit pentru perfectul Operator. Aşadar, când cineva se simte rău, pentru că a negat ghidarea Sa şi Operatorul este ascuns, aceasta este cea mai mare pedeapsă în această lume”.

Dacă o persoană se autoanalizează, recunoaşte adevărul că Tora şi Mițvot ar trebui să fie pentru Creator. Simte cât de îndepărtată este de adevăr şi judecata o duce la durerea şi suferinţa de a merge mereu pe drumul greşit faţă de cel pe care ar fi numit “servitorul Creatorului”. Dimpotrivă, toată munca sa este de dragul său, ceea ce se numeşte, “a munci pentru sine”, care este metoda tuturor animalelor, dar nu este adecvată pentru gradul vorbitor.

Rezultă că prin aceste suferinţe, el primeşte un Kli, adică o deficienţă. Şi, deoarece vede că este incapabil să iasă din dragostea de sine de unul singur, căci nu are puterea să meargă împotriva naturii, soluţia este să îi ceară ajutor Creatorului, aşa cum au spus înţelepţii noştri, „Cel ce vine să fie purificat este ajutat”. Prin urmare, atunci are „loc” pentru a umple deficienţa, deoarece nu este Lumină fără Kli.

Asta ne aduce la întrebarea de mai înainte: „Ce poate face cineva dacă, fie şi înţelegând că merită să muncească pentru a dărui, încă nu are durerea şi suferinţa că nu are această capacitate? În acel caz, ar trebui să ştie că asta nu înseamnă că nu are credinţă completă în Creator, ci numai că nu năzuieşte să aibe intenţia pentru a dărui. El ar trebui să ştie că îi lipseşte credinţa întreagă, deoarece, atunci când are credinţă întreagă în Creator, este o lege naturală că cel mic se anulează în faţa celui mare. Aşadar, dacă ar fi avut, cu adevărat, credinţa întreagă în Creator, ar fi fost anulat natural în faţa Creatorului şi ar fi vrut să îl servească fără nici o recompensă.

Rezultă că nu este nici o deficienţă aici, căci nu poate izbuti peste natură. Dinpotrivă, este o lipsă de credinţă întreagă aici, deşi are credinţă. Această evidenţă a acesteia este că respectă Tora şi Mițvot. Totuşi, nu este credinţă întreagă, aşa cum ar trebui.

Cu alte cuvinte, întreaga întregritate este că el cred în măreţia Lui, şi dacă doreşte să cunoască dacă are credinţă întreagă, poate vedea cât de mult este dispus să muncească pentru a dărui şi cât de mult este anulat în faţa Creatorului. Aşadar, inabilitatea unei persoane de a munci pentru a dărui, este o deficienţă, dar mai este o mare deficienţă aici – că îi lipseşte credinţa întreagă – şi asta este cea principală.

Dar ce poate face, chiar dacă vede că îi lipseşte credinţa întreagă, că deficienţa încă nu îi aduce durere şi suferinţă pentru faptul că este în lipsă? Adevăratul motiv este acela că se uită la majoritate, şi vede că sunt oameni importanţi, prin influenţă şi statut, cărora nu se pare că le lipseşte credinţa întreagă. Când vorbim cu ei, ei spun că acest lucru este doar pentru câțiva aleși, iar părerea lor bine cunoscută. Aceasta este marea divizare, care devine o barieră pentru o persoană, oprindu-i progresul pe calea cea dreaptă.

Acesta este motivul pentru care avem nevoie de un mediu, însemnând un grup de oameni care sunt de părere că trebuie să obţină întreaga credinţă. Acesta este singurul motiv care poate salva o persoană de punctul de vedere al maselor. În acel timp, toţi îi întăresc pe toţi ceilalţi, ca să tânjească să obţină întreaga credinţă, că poate dărui mulţumire pentru Creator, şi că asta va fi singura sa aspiraţie.

Totuşi, asta nu stabileşte soluţia pentru a obţine o deficienţă pentru întreaga credinţă. Dinpotrivă, trebuie să se silească în acţiuni, mai mult decât este obişnuit, atât cantitativ, cât şi calitativ. Şi corpul, cu siguranţă, îi va rezista şi îl va întreba, „Cu ce este ziua de azi diferită de o altă zi?” Şi el va răspunde, „Mă imaginez ca un servitor al Creatorului, cum L-aş servi pe Creator dacă aş avea întreaga credinţă. Acesta este motivul pentru care vreau să Îl servesc în acelaşi fel ca şi cum aş fi fost recompensat cu întreaga credinţă”. Asta crează în el o deficienţă, şi durerea de a nu avea credinţă întreagă, deoarece rezistenţa corpului îi cauzează o deficienţă şi durere pentru că nu are credinţă întreagă, deoarece rezistenţa corpului îl face să aibe o nevoie pentru toată credinţa. Dar asta este spus specific pentru acolo, când merge împotriva corpului său, în constrângere, când lucrează cu corpul şi nu conform cu dorinţa lui.

Prin urmare, aceste două acţiuni, munca sa mai mult decât este obişnuit şi, rezistenţa corpului, îl face să aibe nevoie de întreaga credinţă. Numai atunci este format un Kli în el, astfel încât apoi, Lumina să se îmbrace în interiorul lui, deoarece acum are loc pentru rugăciune în inima lui, însemnând un loc al deficienţei. Şi, apoi, Creatorul, care aude rugăciunea, îi dă Lumina credinţei, prin care Îl poate servi pe Rege, nu pentru a fi recompensat.

Acum putem înţelege ce am întrebat despre înţelesul meritelor şi păcatelor care au fost gravate în oasele corporale. „Oasele” se referă la miezul problemei („osul problemei” este o expresie în Ebraică), ce se referă la Tora şi Mițvot pe care ei o respectă. Ni s-a dat aceasta ca să o respectăm în acţiuni şi nu este nimic de adăugat la ea, aşa cum este scris, „Să nu adaugi sau să substragi”.

Şi, în aceste acţiuni, păcatele şi meritele sunt gravate, însemnând că dacă doreşte să meargă pe calea adevărului şi să-şi critice acţiunile – dacă sunt cu intenţia de a dărui sau nu – şi este un om care iubeşte adevărul şi nu este interesat de ceea ce fac alţii, ci vrea să ştie dacă se angajează în Tora şi Mițvot, Lișma (pentru numele Ei) sau este totul pentru el însuşi, atunci vede că este scufundat în dragostea de sine şi nu poate ieşi din ea de unul singur.

Apoi plânge după Creator ca să-l ajute să iasă afară din dragostea de sine şi să fie recompensat cu dragostea pentru ceilalţi şi dragostea pentru Creator şi „Domnul este aproape de toţi cei ce Îl strigă, de cei ce îl strigă în adevăr”. De aceea, este recompensat cu Dvekut (adeziune) cu Creatorul.

Prin urmare, atunci, meritele sunt gravate în oasele lui, însemnând că Tora şi Mițvot, pe care le-a ţinut, sunt numite „alb”, deoarece, în ceea ce priveşte acţiunile, totul este alb, pozitiv, şi nu este nimic de adăugat la ele. Dar, apoi, a cercetat şi a văzut că scopul nu era în ordine, şi că era întuneric peste ele, deoarece era separat şi nu avea Dvekut, denumit „echivalenţă de formă”, că va face totul cu scopul de a dărui. În schimb este condus de dragostea de sine.

Aşadar, are întuneric aşezat peste alb, care sunt oasele albe, aşa cume este scris în Zohar. Asta înseamnă că vede că este întuneric peste Tora şi Mițvot pe care le făcea, că este separat de Lumină, deoarece Lumina vrea să dăruiască, în timp ce el face totul pentru a primi şi nu poate face nimic în afară de ceea ce priveşte dragostea de sine.

Rezultă că aceste oase, însemnând Tora şi Mițvot practice, sunt albe, ceea ce înseamnă că nu este nici o deficienţă în act care să necesite adaosuri. Dar, prin critica pe care o pune peste alb, vede că este întuneric acolo. Şi dacă acordă atenţie spre a o îndrepta, pentru că îi cauzează durere şi suferinţă că este în întuneric, şi se roagă la Creator ca să-l ajute şi să-l scape de dragostea de sine, prin asta, el este mai târziu recompensat cu a adera la Creator.

Asta se numeşte, “Unui drept – meritele sale sunt gravate în oase”, însemnând că, critica asupra oaselor albe i-a cauzat să fie recompensat cu învierea morţilor, deoarece, “cei păcătoşi în timpul vieţilor lor sunt numiţi morţi”, căci sunt separaţi de Viaţa Vieţilor. Aşadar, când sunt recompensaţi cu adeziunea la Creator, se consideră că au fost recompensaţi cu învierea morţilor.

Dar, “Unui păcătos, păcatele lui sunt gravate în oasele sale”, deoarece un păcătos este cineva care este scufundat în dragostea de sine, iar un drept este numit “bun” şi “bun” este numit “dăruire”, aşa cum este scris, “Inima mea se revarsă de lucruri bune ; Eu spun, ‘Munca mea este pentru Rege”. Cu alte cuvinte, ce este un lucru bun? Este când cineva spune, “Munca mea este pentru Rege”, însemnând că toate acţiunile sale sunt pentru Creator şi nu pentru sine.

De aceea, “Cel care are un ochi bun, va fi binecuvântat”. Din acest motiv, aceşti oameni care au Tora şi Mițvot practice, care sunt considerate miezul, că Tora şi Mițvot au fost date de Creator pentru a fi respectate, acestea sunt numite “albe”, deoarece acţiunile nu au deficienţe, aşa cum este scris, “Să nu adaugi, nici să sustragi”. Acesta este motivul pentru care oasele sale sunt albe.

“Păcatele sale sunt gravate în oasele sale”, care sunt albe, deoarece nu a criticat acţiunile sale, dacă sunt sau nu pentru a dărui. În schimb, a avut încredere în majoritate şi cum au respectat ei Tora şi Mițvot. Şi ei au spus că munca pentru Creator este munca ce aparţine puţinilor aleşi, şi că nu toţi trebuie să apuce pe această cale de a fi îngrijoraţi ca munca lor să fie pentru a dărui.

Aceasta se numeşte “punctul de vedere al stăpânilor”. Dar, “punctul de vedere al Torei” este diferit. Se ştie că “punctul de vedere al stăpânilor este diferit de punctul de vedere al Torei”, deoarece punctul de vedere al stăpânilor este că, prin faptul că o persoană se angajează în Tora şi Mițvot, posesiunile lui cresc şi se extind, deoarece devine proprietarul unei case mai mari. Cu alte cuvinte, tot ceea ce face se duce în dragostea de sine.

Dar punctul de vedere al Torei este aşa cum au spus înţelepţii noştri despre versul, “Când un om moare într-un cort”. Ei au spus, “Tora există numai în omul care se omoară pentru ea”. Asta înseamnă că se omoară, adică este dragostea de sine pe care o condamnă la moarte. Aşadar, nu are posesiuni, căci nu este nici un stăpân căruia să îi expună posesiunile, deoarece singurul lui scop este a dărui şi nu de a primi. Aşadar se anulează pe sine.

Rezultă că, “Unui păcătos, păcatele îi sunt gravate în oasele sale”, înseamnă că nu a mers pe calea Torei, deoarece Tora este numită “negru peste alb”. Zoharul spune că, de aceea, meritele sale sunt gravate în oasele sale, “Deoarece oasele sunt albe şi scrierea neagră este vizibilă numai pe fond alb”. Precum Tora, însemnând că dacă este alb, ceea ce înseamnă că respectă Tora şi Mițvot, se poate spune că este precum Tora, care are negru peste alb. Apoi, încearcă să obţină Dvekut sau rămâne cu oasele albe şi nu scrie nimic pe ele.

De aceea, este numit “păcătos”, deoarece păcatele sale sunt gravate în oasele sale. Dar cei ce nu au nici un alb în ei, care nu au Tora şi Mițvot practice, nu aparţin discernământului “păcătoşi”. Dinpotrivă, ei aparţin discernământului animalelor, adică sunt doar bestii.

 

Cel sclipitor

Cel sclipitor!

Și din Ceruri El strălucește

Acolo – din spatele cortinei ecranului.

Secretul celor drepți acolo va fi dezvăluit,

Iar Lumina și întunericul se regăsesc.

Cât de plăcut este să urmărești acțiunile Sale,

Dar ai grijă să nu încerci să-L ajungi.

Doar acolo Îl vei auzi, și Îl vei întâlni,

În turnul măreției, toate Numele împreună.

Te vei scălda în cuvintele adevărului,

Pentru a grăi cuvinte nepătate.

Și tot ce vei vedea,

Propriii ochii vor vedea, și nu ochiul unui străin!

 

Acestea sunt pentru Ehuda

Pâinea, pe care părinții noștri au mâncat-o în țara Egiptului. Mițva de a mânca Mața [1] a fost dată copiilor lui Israel, chiar înainte de plecarea lor din Egipt, cu referire la exodul viitor, care urma să fie în grabă. Rezultă de aici că Mițva de a mânca Mața le-a fost dată în timp ce ei erau încă sclavi, iar scopul Mițva a fost pentru momentul răscumpărării, atunci când ei au plecat în grabă.

Acesta este motivul pentru care ne place să rememorăm consumul de Mațot (pl.) din Egipt, chiar și astăzi, din moment ce suntem la fel ca atunci când eram sclavi la străini. De asemenea, cu această Mițva, ne propunem să extindem răscumpărarea, care se va întâmpla în curând în zilele noastre, Amin, la fel ca și cu părinții noștri în Egipt.

În acest an – aici… anul viitor – liberi. Este scris mai sus că prin scopul acestei Mițva putem evoca răscumpărarea garantată, destinată nouă, la fel ca în Mițva de a mânca Mața dată părinților noștri în Egipt.

Noi eram sclavi … Este scris în Masechet Pesachim (p 116), „Începe cu condamnarea, și se termină cu slăvirea”. În ceea ce privește condamnarea, Rav și Șmuel au fost în dispută: Rav a spus să înceapă cu „la început, părinții noștri au fost închinători la idoli,” iar Șmuel a spus să înceapă cu „Noi eram sclavi”. Practica urmează pe Șmuel.

E nevoie să înțelegem această dispută. Motivul pentru care „începe cu condamnarea, și se termină cu slăvirea” este, așa cum e scris, „în măsura în care lumina domină întunericul”. De aceea, trebuie să ne amintim problema condamnării, căci prin aceasta vom dobândi o cunoaștere temeinică a îngăduinței Creatorului față de noi.

Este cunoscut faptul că întregul nostru început este doar în condamnare, deoarece „absența precede prezența”. Acesta este motivul pentru care „omul se naște mânzul unui măgar sălbatic”, iar în cele din urmă, dobândește forma unui om. Acest lucru se aplică fiecărui element din Creație, iar acest lucru a fost așa și în ​​înrădăcinarea națiunii israeliene.

Motivul pentru asta este faptul că, Creatorul a provocat existența Creației din absență. Prin urmare, nu există nici o singură creație, care să nu fi fost anterior în absență. Cu toate acestea, această absență are o formă distinctă în fiecare element al creației, pentru că atunci când împărțim realitatea în patru forme: mineral, vegetal, animal, și vorbitor, constatăm că începutul mineral este în mod necesar absența completă.

Cu toate acestea, începutul gradului vegetal nu este absența completă, ci doar fostul său grad, care, în comparație cu ea însăşi, este considerată absență. Iar în materie de însămânțare și putrezire, care sunt etape necesare pentru orice sămânță, acestea sunt primite de la forma mineral. De asemenea, este același lucru cu absența din gradele animal și vorbitor: forma vegetală este considerată absență, în ceea ce privește forma animală; și forma animală este considerată absență, în ceea ce privește forma vorbitoare.

De aceea, textul ne învață că absența care precede existența omului este forma animală. Acesta este motivul pentru care este scris, „omul se naște mânzul unui măgar sălbatic”, așa cum este necesar ca fiecare persoană să înceapă în starea de animal. Și scrierea spune: „Omul și animalul, grijește Tu, Doamne”. Și, așa cum unui animal îi este dat tot ce are nevoie pentru subzistența și îndeplinirea scopului său, El oferă omului, tot ceea ce este necesar pentru materialitatea sa, și îndeplinirea scopului său.

Prin urmare, ar trebui să înțelegem care este avantajul formei om fața de forma animal, din perspectiva propriei lor pregătiri. Într-adevăr, este sesizabil în dorințele lor, din moment ce dorințele omului sunt cu siguranță diferite de cele ale unui animal. În această măsură, mântuirea omului de către Dumnezeu se deosebește de mântuirea față de animal.

Astfel, după toate cercetările și verificările, constatăm că singura nevoie în dorințele omului, care nu există în întreaga specie animală, este trezirea spre Dumnezeiescul Dvekut (adeziune). Numai specia umană este pregătită pentru ea, și nici o alta.

Rezultă de aici că întreaga problemă a prezenței în specia umană este în pregătirea imprimată în ea pentru tânjirea după lucrarea Lui, prin asta fiind superioară formei de animal. Și mulți au spus deja că, chiar și inteligența în îndeletnicire și în comportamente sociale este prezentă, cu o mare înțelepciune, în mai multe elemente din lumea animală.

Prin urmare, putem înțelege, de asemenea, problema absenței care precede existența omului ca negare a dorinței de proximitate a lui Dumnezeu, din moment ce omul este în gradul însuflețit. Acum înțelegem cuvintele frazei care spune: „Începe cu condamnarea, și se termină cu slăvirea”. Acest lucru înseamnă că trebuie să ne amintim și să analizăm absența care precede existența noastră într-un mod pozitiv, deoarece aceasta este condamnarea care precede slăvirea, și din ea vom înțelege slăvirea, mai profund, așa cum este scris: „Începe cu condamnarea, și se termină cu slăvirea”.

Aceasta este, de asemenea, sensul celor patru exiluri ale noastre, exil după exil, care preced cele patru răscumpărări, răscumpărare după răscumpărare, până la a patra răscumpărare, care este perfecțiunea completă pe care noi o sperăm să fie în curând, în zilele noastre, Amin! Exilul se referă la „absența care precede prezența”, care este îndreptare. Și, din moment ce această absență este ceea ce se pregătește pentru HaVaYaH atribuită acesteia, cum ar fi semănatul, care pregătește secerișul, toate literele de răscumpărare sunt prezente în exil, cu excepția lui Alef, din moment ce această literă indică „Aluf (Campion) al lumii”.[2]

Acest lucru ne învață că forma absenței este însă negarea prezenței. Și mai știm forma prezenței – răscumpărarea – din versetul, „Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său zicând: ‘Cunoaşte pe Domnul!’ Căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei”. Prin urmare, forma absenței anterioare, ceea ce înseamnă că forma de exil, este doar absența cunoașterii Domnului. Aceasta este absența lui Alef, care lipsește în Gola [Gula, Galut (exil)] și care este prezent în Geula (răscumpărare) – „Campion al lumii”. Dvekut cu acesta este tocmai răscumpărarea sufletelor noastre, nici mai mult și nici mai puțin, așa cum am spus că toate literele din Geula sunt prezente în Gola, dar nu Alef, care este Campion al lumii.

Pentru a înțelege acest aspect important, că absența, în sine, este ceea ce pregătește prezența atribuită acesteia, ar trebui să învățăm din comportamentele acestei lumi corporale. Noi vedem că, conceptul de libertate, care este un concept sublim, este perceput doar de câțiva aleși, care chiar și ei au nevoie de o pregătire adecvată. Dar majoritatea oamenilor sunt incapabili să-l perceapă. Pe de altă parte, în ceea ce privește conceptul de înrobire, mici și mari sunt egali: chiar și cel mai mic dintre oamenii care nu îl vor tolera.

(Am văzut că în Polonia, și-au pierdut regatul numai pentru că majoritatea dintre ei nu au înțeles în mod corespunzător meritul libertății și nu l-au păstrat. De aceea, au căzut sub povara subjugării sub guvernul rus timp de o sută de ani. În acel moment, toți au suferit sub povara subjugării și au căutat cu disperare libertatea cea mare. Și, cu toate că nu și-au asumat încă gustul libertății așa cum este el cu adevărat, fiecare și imaginat-o așa cum a vrut, dar în absența libertății, care este subjugarea, era gravat în detaliu în inimile lor să prețuiască libertatea.

Din acest motiv, atunci când au fost eliberați de povara subjugării, mulți dintre ei erau dezorientați, fără să știe ce au câștigat prin această libertate. Unii dintre ei chiar au regretat și au spus că guvernul lor i-a împovărat cu mai multe impozite decât guvernul străin, și au dorit întoarcerea acestuia. Acest lucru s-a întâmplat pentru că forța absenței nu i-a afectat în mod suficient.)

Acum putem înțelege disputa dintre Rav și Șmuel. RAV interpretează fraza ca începând cu condamarea, astfel încât prin ea, mântuirea va fi apreciată în detaliu. De aceea, spune el, să înceapă de la vremea Tera. Iar el nu spune ca Șmuel, deoarece în Egipt, iubirea și lucrarea Lui erau deja plantate în câțiva din sânul națiunii. De asemenea, dificultatea adăugată de înrobire în Egipt nu este o deficiență în sine, în viața națiunii, numită „Adam”.

Și Șmuel interpretează fraza, spunând că, pentru că absența pregătește prezența, aceasta este considerată o parte a mântuirii Sale, și ar trebui să fie îndeplinită, de asemenea, cu recunoștință. Prin urmare, nu ar trebui să înceapă cu, „la început, părinții noștri erau închinători la idoli”, deoarece acel moment nu este considerat ca fiind „absență care precede prezența.” Acest lucru se datorează faptului că acest moment este complet lipsit de tipul uman de prezență, deoarece ei erau îndepărtați complet de iubirea față de El, la fel ca neutrul, care este lipsit de iubire.

De aceea, vom începe cu înrobirea din Egipt, când scânteile dragostei Lui ardeau în inimile lor, într-o măsură, dar din cauza nerăbdării și a muncii grele, acestea se stingeau în fiecare zi. Acest lucru este considerat „absență care precede prezența”, iar acest lucru este motivul pentru care el spune să înceapă cu „noi eram sclavi”.

Și, de asemenea, aceasta se datorează faptului că, conceptul libertății națiunii în cunoașterea lui Dumnezeu, este un concept foarte mare, pe care doar câțiva aleși îl înțeleg, și chiar și atunci necesită o pregătire corespunzătoare, iar majoritatea oamenilor nu-l ating. Pe de altă parte, perceperea greutăților înrobirii este clară tuturor, deoarece chiar Ezra a scris la începutul lui Parașat Mișpatim, „Nimic nu este mai greu pentru om decât să fie sub autoritatea altui om ca el”.

 

[1] pâine nedospită mâncată de evrei în timpul sărbătorii Paștelui

[2] Nota traducătorului: În ebraică, diferența dintre cuvintele Galut (exil) și Ge’ula (răscumpărare) este în adăugarea literei Alef  la acesta din urmă.

Direcția zilei – 05.04.2016

Extrase selectate din cuvintele lui Rav Laitman, Lecția zilnică

Lucrul în timpul urcării și coborârii

*** Dacă în timpul coborârii poți avea încredere numai în societate, cum îți treci puterile către grup, astfel încât în ​​timpul coborârii să le folosești? Prin ce acțiuni? De ce nu reușim atât de mult? Ce nu facem aici, pentru ca aceste coborâri să fie scurte,”ca cineva speriat de un demon”, practic, ca o mică atingere, o mică înțepătură și nimic mai mult? Dar noi suntem într-o coborâre de o lungă perioadă de timp și ăsta este, practic, timp pierdut, pentru faptul că este doar umplere de Klipot.

Cum ne putem folosi de grup, și doar de grup, pentru ca, în timpul coborârii, să controlăm starea noastră din acel rezervor pe care îl avem în societate și să ieșim din coborâre spre o ascensiune rapidă? Și apoi toate aceste stări  de urcări și coborâri, coborâri și urcări, sunt doar pentru a umple societatea de fiecare dată, ca un flic-flac. Drumul către împlinirea grupului, se întoarce înapoi, ajungând din nou la Sitra Achra, împlinind societatea, revenind înapoi la Sitra Achra, luând de acolo, revenind la societate și împlinirea acesteia, iar acest lucru este ceea ce facem de fiecare dată în timpul ascensiunilor și coborârilor.

Da sau nu? Vorbim despre asta. Eu văd că nu e atât de clar, până când nu vom nu trece la grup, tot ce este posibil din coborârile din dorința noastră de a primi de la Sitra Achra.

Articolul zilei – 04.04.2016

Ce înseamnă “el merge să lupte și nu face”?

El încă nu știe sigur ce să facă, el nu primește ceea ce, în opinia sa, trebuie să primească. El acumulează în mod constant dezamăgire și probleme, dar încă mai continuă. Tot ceea ce trebuie, este efort. Ce este efortul? Dacă lucrez pentru a primi o plată, asta este, totul este bine. A doua zi mă duc la muncă din nou, la sfârșitul zilei, obțin o plată mare. Nu mai este nimic de făcut, pentru că am acumulat în mine Hisaron. Dar dacă nu am o necesitate care să crească, nu avansez.

De aceea, o depășire este o acțiune în care, în ciuda faptului că nu am primit nimic ieri, eu încă mai continui și astăzi. Nu am primit azi, voi continua mâine, și așa mai departe, ” Ca un bou în jug și ca un măgar sub povară “. De asemenea, acest lucru depinde de ce fel de împliniri, scuze sau motive găsesc la dorința mea de a primi, pentru a putea continua mâine, după dezamăgirea de ieri.

Simt din ce în ce mai mult că plata, recompensa, nu poate fi în Kelim de primire, ci numai dacă voi avea ocazia de a dărui. Dăruirea în sine este recompensa. Dăruirea pe care o pot efectua, este recompensa. Dar acest lucru vine numai datorită depășirii dezamăgirii, că recompensa, nu poate fi în Kelim de primire.

O persoană care nu are această forță de depășire, are nevoie să o ceară de Sus?

Nu, nu poate – doar cu condiția ca el să fie într-un mediu, într-un grup, să se poziționeze în mod corect într-un grup și să înțeleagă că toată munca lui este în unitate. În unitate, el poate să reveleze forța de dăruire și iubire, să tânjească după ea cât mai mult posibil, și, treptat, lumina organizează acest lucru pentru el.