.
Harut (sculptat) pe pietre; a nu se pronunta Harut (sculptat), ci mai degraba Herut (libertate), pentru a arata ca sunt eliberati de ingerul mortii.
– Midrash Shemot Raba, 41
|
|
Aceste cuvinte trebuie clarificate, pentru ca, in ce fel chestiunea primirii Torei are legatura cu eliberarea de moarte? Mai mult, odata ce au obtinut un corp etern care nu poate sa moara prin primirea Torei, cum l-au pierdut din nou? Poate eternul sa devina absent?
LIBERUL ARBITRU
Pentru a intelege conceptul sublim de libertate fata de ingerul mortii, trebuie sa intelegem mai intai conceptul de libertate, asa cum este el inteles in mod normal de intreaga omenire.
Perceptia generala este ca libertatea e considerata o lege naturala, care se aplica la tot ce e viata. Astfel, vedem ca animalele care devin captive mor atunci cand le privam de libertatea lor. Aceasta e o marturie adevarata ca Providenta nu accepta inrobirea niciunei creaturi. Pe buna dreptate, omenirea s-a luptat in ultimele cateva sute de ani sa obtina o anumita masura a libertatii individului.
Cu toate acestea, acest concept, exprimat in acel cuvant, libertate, ramane neclar, iar daca aprofundam semnificatia acelui cuvant, nu va mai ramane aproape nimic. Caci inainte de a cauta libertatea individului, trebuie sa presupui ca orice individ, in si prin sine, are calitatea numita libertate – adica, ca poate actiona dupa propria sa alegere, facuta liber.
PLACEREA SI DUREREA
Insa atunci cand analizam actiunile unui individ, le vom gasi ca fiind din obligatie. El este obligat sa le faca si nu are libertate de alegere. Intr-un fel, e ca o tocanita care fierbe pe aragaz – nu are de ales, decat sa fiarba. Si trebuie sa fiarba, pentru ca Providenta a inhamat viata prin doua lanturi: placere si durere.
Creaturile vii nu au libertate de alegere – sa aleaga durerea sau sa respinga placerea. Iar avantajul omului fata de animale este ca el poate sa tinteasca spre un obiectiv indepartat, adica sa fie de acord cu o anumita cantitate de durere curenta, alegand un beneficiu sau o placere viitoare, care va fi obtinuta dupa un anumit timp.
Dar de fapt, aici nu e nimic mai mult, decat un aparent calcul comercial, in care beneficiul sau placerea viitoare pare preferabila si mai avantajoasa decat agonia pe care individul o sufera din cauza durerii pe care a fost de acord sa si-o asume in prezent. Aici e doar o chestiune de scadere – scadere a durerii si a suferintei din placerea anticipata, dupa care ramane un anumit surplus.
Astfel, este extinsa doar placerea. Si asa, uneori se intampla ca suntem chinuiti pentru ca nu am gasit placerea obtinuta ca fiind surplusul pe care l-am sperat, in comparatie cu agonia pe care am suferit-o; ca urmare, suntem in deficit, la fel ca negustorii.
Si dupa ce s-au spus si s-au facut toate, nu exista nicio diferenta intre om si animal. Si daca asa stau lucrurile, atunci nu exista libertate de alegere, ci doar o forta de atractie, care atrage individul catre placeri de ocolire si il respinge din circumstante dureroase. Si Providenta conduce individul catre orice loc pe care il alege, prin intermediul acestor doua forte, fara a ii cere parerea.
Mai mult, chiar si determinarea tipului de placere si de avantaj este totalmente in afara alegerii libere, ci urmeaza voia altora, dupa cum vor ei, nu dupa cum vrea individul. De exemplu: eu stau, eu ma imbrac, eu vorbesc si eu mananc. Fac toate acestea nu pentru ca vreau sa stau in acel fel, sau sa vorbesc in acel fel, sau sa ma imbrac in acel fel, sau sa mananc in acel fel, ci pentru ca altii vor ca eu sa stau, sa ma imbrac, sa vorbesc si sa mananc in acel fel. Totul urmeaza dorinta si capriciul societatii, nu propriul meu liber arbitru.
Mai mult, in cele mai multe cazuri, fac toate acestea impotriva vointei mele. Pentru ca mi-ar fi mult mai confortabil sa ma comport simplu, fara nicio povara. Dar sunt inlantuit cu verigi de fier, in toate miscarile mele – sunt inlantuit de capriciile si de modurile de a fi ale altora, care formeaza societatea.
Asa ca, spuneti-mi, unde e liberul meu arbitru, vointa mea libera? Pe de alta parte, daca presupunem ca vointa nu are libertate, atunci suntem cu totii ca niste masini, care actioneaza si creeaza prin forte exterioare, care le forteaza sa actioneze in acest fel. Asta inseamna ca suntem cu totii incarcerati in inchisoarea Providentei, care, folosind aceste doua lanturi, placerea si durerea, ne respinge si ne atrage dupa propria sa voie, acolo unde considera ca e potrivit.
In cele din urma, se pare ca nu exista egoism in lume, de vreme ce nimeni de aici nu este liber si nu sta pe propriile lui picioare. Eu nu sunt detinatorul actiunii, nu sunt cel care o efectueaza pentru ca vrea sa o efectueze, ci se efectueaza asupra mea, in mod obligatoriu si fara ca eu sa fiu constient. Ca urmare, recompensa si pedeapsa nu mai exista.
Si e destul de ciudat, nu numai pentru cei de credinta traditionala, care cred in Providenta Sa si care se pot baza pe El si pot sa aiba incredere ca El tinteste doar ce e mai bun, in acest comportament. E chiar si mai ciudat pentru cei care cred in natura, caci, conform celor de mai sus, cu totii suntem incarcerati de lanturile naturii oarbe, fara nicio constienta si fara raspundere. Iar noi, specia aleasa, cu ratiune si cunoastere, am devenit o jucarie in mainile naturii oarbe, care ne rataceste si ne duce – cine stie unde?
LEGEA CAUZALITATII
Merita sa ne ocupam putin cu a intelege acest lucru atat de important – cum existam in lume ca fiinte care au un sine, unde fiecare se priveste pe sine ca entitate unica, ce actioneaza de sine statator, independent de forte exterioare, straine si necunoscute. Si oare fiinta aceasta – sinele – ni se arata?
E adevarat ca exista o legatura generala intre toate elementele realitatii dinaintea noastra, care asculta de legea cauzalitatii, deplasandu-se inainte prin intermediul cauzei si efectului. Si la fel cum e intregul, asa e si fiecare obiect in parte – adica, fiecare creatura din lume apartinand celor patru tipuri (mineral, vegetal, animal si vorbitor) asculta de legea cauzalitatii prin intermediul cauzei si efectului.
Mai mult, fiecare forma anume a unui anumit comportament, pe care il urmeaza creatura atata timp cat se afla in aceasta lume, e impinsa de cauze stravechi, care o obliga sa accepte acea schimbare in comportament – si nu alta. Iar acest lucru e evident pentru oricine analizeaza natura dintr-un punct de vedere stiintific, fara niciun pic de partinire. Cu adevarat, trebuie sa analizam aceasta chestiune, pentru a ne permite sa o examinam din toate punctele de vedere.
PATRU FACTORI
Retineti ca orice apare in fiintele lumii trebuie perceput nu ca existenta care apare din absenta, ci ca existenta din existenta, printr-o entitate efectiva care si-a lepadat forma anterioara si s-a imbracat cu cea actuala.
Ca urmare, trebuie sa intelegem ca, in tot ce apare in lume, exista patru factori din care, laolalta, apare ceva. Iata numele acestor factori:
A. Sursa.
B. Comportamentul neschimbator al cauzei si efectului, care are legatura cu insasi caracteristica sursei.
C. Comportamentele sale interne de cauza si efect, care se schimba prin contact cu forte straine.
D. Comportamentele de cauza si efect ale lucrurilor straine, care o afecteaza din exterior.
Si le voi clarifica pe fiecare, pe rand:
PRIMUL MOTIV: SURSA, PRIMA MATERIE
A) Sursa este prima materie, in legatura cu acea fiinta. Caci nu e nimic nou sub soare si tot ce se intampla in lumea noastra nu este existenta din absenta, ci existenta din existenta. E vorba de o entitate care s-a dezbracat de forma sa anterioara si a luat o alta forma, diferita de prima. Iar cea entitate, care si-a lepadat forma anterioara, este definita ca sursa. In ea se afla potentialul menit a fi dezvaluit si determinat la sfarsitul formarii acelei aparitii. Ca urmare, ea este considerata clar a fi cauza sa primara.
AL DOILEA MOTIV: CAUZA SI EFECTUL CARE IZVORASC DIN SINE
B) Acesta este un comportament de cauza si efect care are legatura cu caracteristica sursei si care e neschimbator. Spre exemplu, sa ne gandim la o tulpina de grau care a prins radacini in pamant si a ajuns la starea de a sadi mai multe tulpini de grau. Astfel, acea stare inradacinata e considerata sursa; adica, esenta graului s-a dezbracat de forma ei anterioara, de forma de grau si a preluat un discernamant nou, acela de grau inradacinat – care e samanta, numita sursa, care nu are nicio forma. Acum, dupa ce a prins radacini in pamant, ea devine potrivita pentru a prelua o alta forma, forma mai multor tulpini de grau, care e menita sa apara din acea sursa care e samanta.
Cu totii stiu ca aceasta sursa e destinata sa nu devina nici cereale, nici ovaz, ci doar sa se egalizeze cu forma sa anterioara, care a parasit-o, fiind tulpina de grau singura. Si desi ea se schimba, intr-o anumita masura, in ceea ce priveste calitatea si cantitatea – caci in forma anterioara ea era o singura tulpina, iar acum sunt zece tulpini – si in ceea ce priveste gustul si aspectul, esenta formei graului ramane neschimbata.
Astfel, aici avem de a face cu un comportament de cauza si efect, atribuit caracteristicii sursei, care nu se schimba niciodata. Astfel, cerealele nu vor aparae niciodata din grau, dupa cum am spus – iar acesta se numeste al doilea motiv.
AL TREILEA MOTIV: CAUZA SI EFECTUL INTERIOR
C) Acesta este comportamentul cauzei si efectului interior al sursei, care se schimba la intalnirea cu fortele straine din mediul sau. Astfel, vedem ca dintr-o singura tulpina de grau, care prinde radacini in pamant, apar mai multe tulpini, care uneori sunt un grau mai mare si mai bun decat inainte de a fi fost semanat.
Ca urmare, aici trebuie ca sunt implicati si alti factori, care colaboreaza si se conecteaza cu forta ascunsa in mediu, adica cu sursa. Si datorita acestui lucru, acum apare adaosul in ceea ce priveste calitatea si cantitatea – care nu exista in forma anterioara a graului. Este vorba despre mineralele si materialele din pamant, despre ploaie si soare. Toate acestea opereaza asupra sa, administrand din fortele lor si alaturandu-se fortei din sursa insasi. Si prin comportamentul cauzei si efectului, ele vor produce adaosul de cantitate si calitate in ceea ce apare.
Trebuie sa intelegem ca acest al treilea factor se alatura internalitatii sursei, de vreme ce forta ascunsa in sursa le controleaza. In cele din urma, toate aceste schimbari apartin graului, nu altei plante. Ca urmare, le definim ca fiind factori interni. Cu toate acestea, aceste elemente sunt diferite de al doilea factor, care este pur si simplu neschimbator, in timp ce al treilea factor schimba la nivel de calitate si cantitate.
AL PATRULEA MOTIV: CaUZA SI EFECTUL PRIN LUCRURILE STRAINE
Acesta este comportamentul de cauza si efect al lucrurilor straine, care actioneaza asupra sa din exterior. Cu alte cuvinte, ele nu au o legatura directa cu graul – ca mineralele, ploaia sau soarele – ci ii sunt straine, cum ar fi lucrurile din apropiere sau intamplarile exterioare, grindina, vantul etc.
Si vedem ca, in cursul cresterii graului, cu graul se combina patru factori. Fiecare stare anume careia ii este supusa graul in acel timp devine conditionata de cele patru, iar calitatea si cantitatea fiecarei stari este determinata de ele. Si ceea ce am descris in cazul graului este regula in cazul oricarei aparitii din lume, chiar in cazul gandurilor si ideilor.
Daca, de exemplu, ne imaginam o stare conceptuala la un anumit individ, cum ar fi o stare in care persoana e religioasa sau nu, de un traditionalism extrem sau nu chiar asa de extrem, sau undeva la mijloc, vom intelege ca acea stare e determinata in persoana respectiva de cei factori de mai sus.
POSESIUNILE EREDITARE
Cauza primului motiv este sursa, care este prima sa substanta. Omul este creat existenta-din-existenta, adica din mintile parintilor sai. Astfel, intr-o anumita masura, e ca si cum ai copia dintr-o carte in alta carte. Asta inseamna ca aproape toate chestiunile care au fost acceptate si obtinute in parinti si in stramosi sunt copiate si aici.
Dar diferenta este ca ele sunt in forma abstracta, la fel ca graul semanat, care nu e pregatit sa fie cules decat cand a prins radacini si si-a lepadat forma anterioara. La fel stau lucrurile si cu picatura de sperma din care se naste omul: in ea nu e nimic din formele stramosilor sai, ci doar o forta abstracta.
Caci ideile care la stramosii sai erau concepte, aici s-au transformat in simple tendinte, numite “instincte” sau “obiceiuri”, fara a sti de ce faci ceea ce faci. De fapt, sunt forte ascunse pe care le-a mostenit de la stramosii sai, intr-un fel in care nu numai ca posesiunile materiale ne vin prin mostenire de la stramosii nostri, ci si posesiunile spirituale si toate conceptele in care s-au angajat parintii nostri ne vin prin mostenire, din generatie in generatie.
Si de aici apar nenumaratele tendinte pe care le vedem la oameni, cum ar fi tendinta de a crede sau de a critica, tendinta de a se multumi cu viata materiala sau de a dori numai idei, de a dispretui o viata fara aspiratii, de a fi zgarcit, darnic, insolent sau timid.
Toate aceste imagini care apar la oameni nu sunt proprietatea lor, pe care au dobandit-o ei, ci doar mostenirea care le-a fost data de stramosii lor. Se stie ca exista un loc anume in creier unde se afla aceste mosteniri. Se numeste medulla oblongata (creierul alungit), sau subconstientul – si toate tendintele apar acolo.
Dar deoarece conceptele stramosilor nostri, dobandite prin experientele lor, au devenit in noi simple tendinte, ele sunt considerate la fel ca graul semanat, care s-a dezbracat de forma sa anterioara si a ramas gol, avand doar forme potentiale, vrednice sa primeasca forme noi. In materia noastra, aceste tendinte vor imbraca forma unor concepte. Aceasta se considera prima substanta, iar acesta este primul factor, numit sursa. In el se afla toate fortele tendintelor unice pe care le-a mostenit de la parintii sai, care sunt definite ca mostenire ancestrala.
Retineti ca unele din aceste tendinte vin intr-o forma negativa, adica opusul celor care au fost la stramosii sai. De aceea s-a spus, Tot ce este ascuns in inima tatalui apare in mod deschis la fiu.
Motivul este ca sursa se dezbraca de forma sa anterioara, pentru a prelua o forma noua. Ca urmare, este aproape sa piarda formele conceptelor stramosilor sai, asa cum graul care prinde radacini in pamant pierde forma care a existat in grau. Cu toate acestea, el inca depinde de ceilalti trei factori.
InfluenTA MEDIULUI
Al doilea motiv este un comportament neschimbator, direct de cauza si efect, care are legatura cu caracteristica insasi a sursei. Adica, dupa cum am clarificat cu graul care prinde radacini in pamant, mediul in care se afla sursa, cum ar fi solul, mineralele si ploaia, aerul si soarele influenteaza semanatul printr-un lung lant de cauza si efect, intr-un proces lung si treptat, stare dupa stare, pana la coacere.
Iar sursa isi reia forma anterioara, forma graului, dar diferita in ceea ce priveste calitatea si cantitatea. Sub aspectul sau general, ea ramane complet neschimbata; astfel, nu va creste nici cereale, nici ovaz din ea. Dar sub aspectul sau particular, ea se schimba in ceea ce priveste cantitatea – caci dintr-o singura tulpina apar zece sau douazeci de tulpini – si in ceea ce priveste calitatea, caci ele sunt mai bune sau mai rele decat forma anterioara a graului.
La fel este si aici: omul, ca sursa, este plasat intr-un mediu, adica in societate. Si in mod necesar, este influentat de aceasta, la fel cum si graul este influentat de mediul sau, caci sursa e doar o forma bruta. Astfel, prin contactul permanent cu mediul si cu societatea, in el se imprima treptat acestea, printr-un lant de stari consecutive, una cate una, cauza si efect.
In acel moment, tendintele incluse in sursa sa sunt schimbate si iau forma conceptelor. De exemplu, daca cineva mosteneste de la stramosii sai o tendinta de zgarcenie, pe masura ce creste, isi formeaza concepte si idei care duc la concluzia decisiva ca e bine ca o persoana sa fie zgarcita. Astfel, desi tatal a fost generos, el poate sa mosteneasca de la el tendinta negativa – de a fi zgarcit, caci absenta e doar ca mostenire, la fel ca prezenta.
Sau, daca cineva mosteneste de la stramosii sai o tendinta de a fi deschis la minte, isi construieste idei si trage din ele concluzii ca e bine ca o persoana sa fie deschisa la minte. Dar unde se gasesc aceste fraze si aceste motive? Individul ia toate acestea din mediul sau, fara sa stie, caci ele ii impartasesc punctele de vedere si ceea ce ii place, in forma cauzei si efectului treptat.
Ca urmare, omul le priveste ca fiind propriile sale posesiuni, pe care le-a dobandit prin gandirea sa libera. Dar si aici, la fel ca in cazul graului, exista o parte neschimbatoare a sursei, care este aceea ca, in cele din urma, tendintele pe care le-a mostenit raman la fel cum erau la stramosii sai. Si aceasta se numeste al doilea factor.
OBICEIUL DEVINE A DOUA NATURA
Al treilea motiv este un comportament de cauza si efect direct, care influenteaza sursa si o schimba. Pentru ca tendintele mostenite la om au devenit concepte, datorita mediului, ele actioneaza in directiile pe care le definesc aceste concepte. De exemplu, un om care e cumpatat, la care tendinta de zgarcenie a fost transformata intr-un concept, prin intermediul mediului, percepe cumpatarea printr-o definitie rezonabila.
Sa presupunem ca, prin acest comportament, el se protejeaza de situatia de a avea nevoie de altii. Astfel, a obtinut o scala a cumpatarii, iar cand acea frica e absenta, el poate sa o decline. Asadar, el s-a schimbat considerabil in bine, de la tendinta pe care a mostenit-o de la stramosii sai. Si uneori, individul reuseste sa scoata complet din radacina o tendinta rea. Acest lucru se face prin obicei, care are abilitatea de a deveni o a doua natura.
In aceasta, taria omului e mai mare decat cea a plantei. Caci graul se poate schimba numai in partea sa privata, pe cand omul are abilitatea de a se schimba prin cauza si efectul mediului, chiar si in partile generale, adica sa inverseze complet o tendinta si sa o scoata din radacini, intorcand-o catre opusul sau.
FACTORI EXTERIORI
Al patrulea motiv este un comportament de cauza si efect care influenteaza sursa prin lucruri care ii sunt complet straine si care opereaza asupra ei din exterior. Asta inseamna ca aceste lucruri nu au niciun fel de legatura cu comportamentul de crestere al sursei, ca sa o influenteze direct, ci mai degraba, ca opereaza indirect. De exemplu, problemele financiare, greutatile sau vantul etc. isi au propria lor ordine de stari, completa, lenta si treptata, prin intermediul cauzei si efectului, schimband conceptele omului in bine sau in rau.
Astfel, am prezentat cei patru factori naturali al caror rod este fiecare gand si fiecare idee care apare in noi. Si chiar daca ar fi si sa contemplam ceva o zi intreaga, nu am putea sa adaugam sau sa modificam ceea ce ne dau acesti patru factori. Orice adaos pe care il poate face este in termeni de cantitate: fie e vorba de un intelect mare, sau de unul mic. Dar in ceea ce priveste calitatea, n-am putea sa adaugam nimic. Asta pentru ca ei sunt cei care determina in mod obligatoriu natura si forma ideii si a concluziei, fara sa ne ceara parerea. Astfel, suntem la mana acestor patru factori, ca lutul in mainile unui olar.
ALEGEREA LIBERA (LIBERUL ARBITRU)
Insa atunci cand analizam acesti patru factori, vedem ca, desi taria noastra nu e suficienta pentru a face fata primului factor, sursa, tot avem abilitatea si liberul arbitru de a ne proteja impotriva celorlalti trei factori, prin care sursa se schimba la nivelul partilor sale individuale si uneori, si la nivelul partii sale generale, prin obicei, care o inzestreaza cu o a doua natura.
MEDIUL CA FACTOR
Aceasta protectie inseamna ca putem sa suplimentam intotdeauna in ceea ce priveste alegerea mediului nostru – prietenii, cartile, invatatorii si asa mai departe. E ca o persoana care a mostenit de la tatal sau cateva tulpini de grau. Din aceasta cantitate mica, el poate sa creasc– zeci de tulpini, alegand mediul pentru sursa sa, anume, pamantul fertil, cu toate mineralele si materiile prime necesare care hranesc graul din abundenta.
Mai exista si chestiunea lucrarii de imbunatatire a conditiilor de mediu, ca sa se potriveasca nevoilor plantei si cresterii, caci cei intelepti vor face bine sa aleaga cele mai bune conditii si vor gasi binecuvantarea. Iar cei prosti vor lua din orice le vine inainte si astfel, semanatul va fi un blestem, mai degraba decat o binecuvantare.
Astfel, toata lauda si spiritul sau depind de alegerea mediului in care sa semene graul. Dar odata semanat in locatia aleasa, forma absoluta a graului este determinata conform masurii pe care e capabil sa o furnizeze mediul.
Asa stau lucrurile si cu tema noastra, caci e adevarat ca dorinta nu are libertate. Mai degraba, ea este condusa de cei patru factori de mai sus. Si suntem obligati sa gandim si sa analizam asa cum sugereaza factorii, negandu-ni-se orice tarie de a critica sau de a schimba, la fel ca graul care a fost semanat in mediul sau.
Insa exista libertatea ca vointa sa aleaga initial mediul, cartile si indrumatorii care ii transmit concepte bune. Daca nu facem asta, ci suntem dispusi sa patrundem in orice mediu care ne apare si sa citim orice carte care ne cade in maini, suntem obligati sa decadem intr-un mediu rau sau sa ne pierdem timpul cu carti lipsite de valoare, care exista din abundenta si sunt mai usor de obtinut. Ca urmare, vom fi obligati sa adoptam concepte stricate, care ne vor face sa pacatuim si sa condamnam. Cu siguranta ca vom fi pedepsiti, nu din cauza gandurilor sau faptelor noastre rele, pe care nu putem sa le alegem, ci pentru ca nu am ales sa fim intr-un mediu bun, caci in mod sigur ca putem sa alegem in aceasta privinta.
Ca urmare, cel care se straduieste mereu sa aleaga un mediu mai bun merita laudat si rasplatit. Dar si aici, nu datorita gandurilor si faptelor lui bune, care ii vin fara sa le aleaga, ci datorita efortului sau de a dobandi un mediu bun, care ii aduce aceste ganduri si fapte bune. Dupa cum a spus Rabi Yehoshua Ben Perachya, Sa-ti faci Rav si sa-ti cumperi un prieten.
NECESITATEA DE A ALEGE UN MEDIU BUN
Si acum puteti intelege cuvintele lui Rabi Yosi Ben Kisma (Avot 86), care i-a raspuns unei persoane care i-a oferit sa locuiasca in orasul sau, spunand ca ii da pentru asta mii de bani de aur: Chiar daca mi-ai da tot aurul si argintul si giuvaerurile din lume, eu voi locui doar intr-un loc in care e Tora. Aceste cuvinte par mult prea sublime pentru a putea fi intelese de mintea noastra simpla, caci, cum a putut el sa respinga mii de bani de aur pentru un lucru atat de mic, cum este viata intr-un loc in care nu exista discipoli ai Torei, el insusi fiind un mare intelept, care nu avea nevoie sa aleaga de la nimeni? Un mister, intr-adevar.
Dar, dupa cum am vazut, e un lucru simplu si ar trebui sa il respectam fiecare dintre noi. Pentru ca, desi fiecare isi are propria sa sursa, fortele se dezvaluie in mod deschis numai prin mediul in care ne aflam. E la fel cu graul semanat in pamant, ale carui forte devin evidente numai prin mediul sau, care este solul, ploaia si lumina soarelui.
Astfel ca Rabi Yosi Ben Kisma a presupus corect ca, daca ar fi sa paraseasca mediul bun pe care il alesese si sa se duca intr-un mediu daunator, intr-un oras unde nu e Tora, nu numai ca toate conceptele sale anterioare ar fi fost compromise, dar toate celelalte forte ascunse in sursa sa, pe care inca nu le dezvaluise in actiune, ar fi ramas ascunse. Asta pentru ca ele nu ar fi supuse mediului corect care ar putea sa le activeze.
Si dupa cum am clarificat mai sus, numai in ceea ce priveste alegerea mediului este masurata domnia omului asupra lui insusi, iar pentru aceasta va primi recompensa sau pedeapsa. Ca urmare, nu trebuie sa ne miram de un intelept ca Rabi Yosi Ben Kisma, care a ales binele si a refuzat raul si nu a fost ispitit de lucruri materiale si lumesti, dupa cum deduce in urmatoarele: Cand cineva moare, nu ia cu el argint, sau aur sau giuvaeruri, ci numai Tora si faptele bune.
Asa ca inteleptii nostri ne-au avertizat, Sa-ti faci Rav si sa-ti cumperi un prieten. Si mai e si alegerea cartilor, dupa cum am mentionat, pentru ca numai in aceasta e cineva mustrat sau laudat – in alegerea mediului sau. Dar odata ce si-a ales mediul, este la mana mediului, ca lutul in mana olarului.
CONTROLUL MINTII ASUPRA CORPULUI
Unii intelepti contemporani externi, dupa ce au analizat chestiunea de mai sus si au vazut ca mintea omului nu e decat un fruct, care creste din intamplarile vietii, au tras concluzia ca mintea nu are niciun control asupra corpului, ci omul e controlat si activat numai de intamplarile vietii, imprimate in tendoanele fizice ale creierului. Iar mintea omului e ca o oglinda, reflectand oglinzile dinaintea sa. Si desi oglinda e purtatoarea acestor forme, ea nu poate sa activeze sau sa miste formele care se reflecta in ea.
Asa este mintea. Desi intamplarile vietii, in tot discernamantul cauzei si efectului din ele, sunt vazute si recunoscute de catre minte, mintea, cu toate acestea, este pur si simplu incapabila sa controleze corpul sau sa il puna in miscare, adica sa il aduca mai aproape de bine sau sa il indeparteze de rau. Asta pentru ca ceea ce e spiritual si ceea ce e fizic sunt complet departe unul de celalalt si nu exista intre ele instrument intermediar, care sa permita mintii spirituale sa activeze si sa conduca trupul lumesc, dupa cum s-a discutat pe larg.
Dar acolo unde sunt destepti, ei fac tulburare. Imaginatia omului foloseste mintea la fel cum microscopul slujeste ochiul: fara microscop, el nu ar vedea nimic rau, datorita dimensiunii mici a raului. Insa dupa ce a vazut raul prin microscop, omul se indeparteaza de factorul daunator.
Astfel, microscopul este cel care face omul sa se distanteze de ce e rau, nu simtul, caci simtul nu a detectat factorul daunator. Si in acea masura, mintea controleaza pe deplin corpul omului, pentru a il avertiza de rau si a il aduce aproape de bine. Astfel, in toate locurile in care caracteristica trupului nu reuseste sa recunoasca ce e benefic sau ce e daunator, e nevoie doar de duhul mintii.
Mai mult, cum omul isi cunoaste mintea, care este o concluzie adevarata pe baza experientelor sale de viata, ca urmare, el poate primi cunoastere si intelegere de la o persoana de incredere si o poate lua ca lege, desi intamplarile vietii sale inca nu i-au dezvaluit acele concepte. E ca o persoana care cere sfatul unui doctor si il asculta, desi nu intelege nimic cu propria sa minte. Astfel, folosim mintea altora la fel de mult cum o folosim si pe a noastra.
Dupa cum am clarificat mai sus, exista doua moduri in care Providenta se asigura ca omul atinge obiectivul cel bun, obiectivul final:
A. Calea durerii.
B. Calea Torei.
Toata claritatea de pe calea Torei se naste din asta. Caci pentru aceste conceptii clare, care au fost dezvaluite si recunoscute dupa un lung lant de intamplari din viata profetilor si a oamenilor lui Dumnezeu, exista un om care le utilizeaza pe deplin si care beneficiaza de pe urma lor, ca si cum conceptele ar fi fost intamplari ale propriei sale vieti. Astfel, vedeti ca omul este scutit de toate chinurile prin care trebuie sa treaca, inainte sa poata sa dezvolte acea minte clara de la sine. Asadar, facem economie de timp si de durere.
Se poate face o comparatie cu un bolnav care nu vrea sa asculte de ordinele doctorului inainte de a intelege el insusi cum ar putea sa il vindece acel sfat si, ca urmare, incepe sa studieze medicina. E posibil sa moara de boala lui, inainte sa invete medicina.
Asa e calea durerii fata de calea Torei. Cel care nu crede conceptele pe care Tora si profetia il sfatuiesc sa le accepte fara intelegere de la sine, trebuie sa ajunga la aceste conceptii prin sine insusi, urmand lantul cauzei si efectului din intamplarile vietii. Acestea sunt experiente care grabesc foarte mult si care pot sa dezvolte simtul recunoasterii raului din ei, dupa cum am vazut, nu din alegerea cuiva, ci datorita eforturilor sale de a dobandi un mediu bun, care duce la aceste ganduri si actiuni.
LIBERTATEA INDIVIDULUI
Acum am ajuns la o intelegere temeinica si exacta a libertatii individului. Cu toate acestea, ea are legatura numai cu primul factor, cu sursa, care e substanta primara a oricarei persoane, adica toate caracteristicile pe care le mostenim de la stramosii nostri si prin care suntem diferiti unii de altii.
Asta pentru ca, chiar si atunci cand mii de oameni impart acelasi mediu in asa fel, incat ceilalti trei factori ii afecteaza pe toti in mod egal, tot nu vom gasi doi oameni care sa aiba aceeasi caracteristica. Asta pentru ca fiecare dintre ei isi are propria sa sursa unica. E ca sursa graului: desi acesta se schimba mult prin ceilalti trei factori, tot mai pastreaza forma preliminara a graului si nu va lua niciodata forma unei alte specii.
FORMA GENERALA A PARINTELUI NU SE PIERDE NICIODATA
Asa se face ca fiecare sursa care si-a dat jos forma preliminara a parintelui si a preluat o forma noua, ca rezultat al celor trei factori care i s-au adaugat si care o schimba semnificativ, forma generala a parintelui tot se pastreaza, iar sursa nu va prelua niciodata forma unei alte persoane care seamana cu ea, la fel cum ovazul nu va semana niciodata cu graul.
Asta pentru ca fiecare sursa, in sine, e o suita lunga de generatii, formata din mai multe sute de generatii, iar sursa include conceptiile tuturor acestor generatii. Cu toate acestea, ele nu sunt dezvaluite in ea in aceleasi moduri in care au aparut la stramosi, adica sub forma de idei, ci numai ca forme abstracte. Ca urmare, ele exista in sursa sub forma unor forte abstracte, numite tendinte si instincte, fara ca persoana sa stie motivul lor sau de ce face ceea ce face. Astfel, nu pot sa existe doua persoane cu aceeasi caracteristica.
NECESITATEA DE A PASTRA LIBERTATEA INDIVIDULUI
Sa stiti ca aceasta este singura posesiune adevarata a individului care nu trebuie deteriorata sau alterata. Asta pentru ca scopul tuturor acestor tendinte, care sunt incluse in sursa, este sa se materializeze si sa ia forma de concepte, cand individul creste si obtine o minte proprie, ca rezultat al legii evolutiei, care controleaza acel lant si il impinge mereu inainte, dupa cum se explica in articolul Pacea. De asemenea, aflam ca fiecare tendinta e menita sa se transforme intr-un concept sublim si de o importanta de nemasurat.
Astfel, oricine purcede la eradicarea unei tendinte dintr-un individ si la scoaterea acesteia din radacini cauzeaza pierderea acelui concept sublim si minunat din lume, menit sa apara la capatul lantului, caci acea tendinta nu va mai aparea niciodata, in niciun alt corp. La fel, trebuie sa intelegem ca, atunci cand o anumita tendinta ia forma unui concept, ea nu mai poate fi distinsa ca buna sau rea. Asta pentru ca astfel de distinctii sunt recunoscute numai atunci cand sunt inca tendinte sau concepte imature si in niciun fel nu sunt recunoscute atunci cand iau forma unor adevarate concepte.
De mai sus aflam ce rau teribil fac acele natiuni care isi impun domnia asupra minoritatilor, privandu-le de libertate, fara sa le dea voie sa isi traiasca viata dupa tendintele pe care le-au mostenit de la stramosii lor. Ele sunt privite ca fiind criminale, nimic mai putin.
Si chiar cei care nu cred in religie sau in indrumare intentionata pot sa inteleaga necesitatea de a pastra libertatea individului, privind sistemele naturii. Caci putem sa vedem cum toate natiunile care au cazut vreodata, de-a lungul generatiilor, au ajuns la cadere numai datorita oprimarii asupra minoritatilor si indivizilor, care, ca urmare, s-au revoltat impotriva lor si le-au ruinat. Ca urmare, e clar tuturor ca pacea nu poate sa existe in lume, daca nu luam in considerare libertatea individului. Fara ea, pacea nu va fi sustenabila si se va ajunge la decadere.
Astfel, am definit clar esenta individului, cu cea mai mare precizie, dupa scaderea a tot ce ia acesta de la nivelul public. Dar acum ne confruntam cu o intrebare: In cele din urma, unde este individul insusi? Tot ce am spus pana acum cu privire la individ e perceput doar ca proprietatea individului, mostenita de la stramosii sai. Dar unde e individul insusi, mostenitorul si purtatorul acelei proprietati, care cere sa ii pazim proprietatea?
Din tot ce s-a spus pana acum, mai avem de gasit punctul de sine din om, care sta inaintea noastra ca unitate independenta. Si de ce am nevoie de primul factor, care e un lant lung de mii de oameni, unul dupa altul, din generatie in generatie, cu care stabilim imaginea individului ca mostenitor? Si de ce am nevoie de ceilalti trei factori, care sunt miile de oameni ce stau unul langa altul, in aceeasi generatie? La urma urmei, fiecare individual nu e decat o masina publica, gata mereu sa slujeasca publicul dupa cum acesta considera de cuvinta. Adica, el devine subordonat la doua tipuri de public:
A. Din perspectiva primului factor, el a devenit subordonat unui public mare din generatiile trecute, insirate una dupa alta.
B. Din perspectiva celorlalti trei factori, el a devenit subordonat publicului sau contemporan.
Aceasta este o intrebare cu adevarat universala. Din acest motiv, multi se opun metodei naturale de mai sus, desi ii cunosc temeinic valabilitatea. In schimb, aleg metode metafizice sau dualismul, sau transcendentalismul, pentru a isi descrie un obiect spiritual si modul in care acesta sta inauntrul corpului, in sufletul omului. Si sufletul acela este cel care invata si care conduce corpului, este esenta omului, sinele sau.
Si poate ca aceste interpretari vor usura mintea, dar problema este ca ele nu au nicio solutie stiintifica prin care sa se explice modul in care un obiect spiritual poate sa aiba vreun contact cu atomii fizici si sa ii puna in miscare. Toata intelepciunea nu i-a ajutat sa gaseasca o punte pe care sa paseasca si sa traverseze acea prapastie larga si adanca, ce se intinde intre entitatea spirituala si atomul material. Astfel, stiinta nu a capatat nimic din toate aceste metode metafizice.
VOINTA DE A PRIMI – EXISTENTA DIN ABSENTA
Ca sa facem aici un pas inainte intr-o maniera stiintifica, tot ce ne trebuie este intelepciunea Cabalei. Asta pentru ca toate invataturile lumii sunt incluse in intelepciunea Cabalei. Cu privire la luminile si la vasele spirituale, invatam ca inovatia primara, din perspectiva Creatiei, pe care El le-a creat existenta-din-absenta, se aplica doar la un aspect, definit ca vointa de a primi. Toate celelalte chestiuni din toata Creatia nu sunt deloc inovatii; ele nu sunt existenta din absenta, ci existenta din existenta. Asta inseamna ca ele provin direct din esenta Lui, asa cum lumina provine de la soare. Nici in asta nu e nimic nou, caci ceea ce se afla in nucleul soarelui se intinde in afara.
Insa vointa de a primi e o noutate completa. Adica, inainte de Creatie, nu exista un astfel de lucru in realitate, de vreme ce El nu are niciun aspect de dorinta de a primi, El precedand totul, astfel ca de la cine sa primeasca?
Din acest motiv, aceasta vointa de a primi, pe care El a extras-o ca existenta din absenta, este o noutate deplina. Dar tot restul nu este considerat inovatie care ar putea fi numita Creatie. Ca urmare, toate vasele si toate corpurile, atat cele din lumile spirituale, cat si cele din lumile fizice, sunt considerate substanta spirituala sau materiala, a carei natura este vointa de a primi.
Doua forte din vointa de a primi: Forta de atractie si forta de respingere
In continuare, trebuie sa determinam faptul ca distingem doua forte in acea forta numita vointa de a primi:
A. Forta de atractie.
B. Forta de respingere.
Motivul este ca fiecare corp, sau vas, definit de vointa de a primi este limitat, intr-adevar, adica, in ceea ce priveste calitatea pe care o va primi si cantitatea pe care o va primi. Ca urmare, tot ce este cantitate si calitate care se afla in afara granitelor sale par sa fie impotriva naturii sale; ca urmare, le respinge. Astfel, aceasta vointa de a primi, desi este considerata o forta de atractie, este obligata sa devina si o forta de respingere.
O SINGURA LEGE PENTRU TOATE LUMILE
Desi intelepciunea Cabalei nu mentioneaza nimic despre lumea noastra materiala, exista totusi o singura lege pentru toate lumile (dupa cum este scris in articolul Esenta Intelepciunii Cabalei, sectiunea Legea Radacinii si a Ramurii). Astfel, toate entitatile materiale din lumea noastra, adica tot ce este in acel spatiu, fie inert (mineral), planta, animal, obiect spiritual sau obiect material, daca vrem sa distingem aspectul unic, aspectul de sine al fiecaruia dintre acestea, modul in care se diferentiaza unul de celalalt, chiar si in cele mai mici dintre particule, se reduce la nimic altceva, decat o dorinta de a primi. Aceasta este intreaga sa forma anume, din perspectiva Creatiei generate, care o limiteaza in termeni de cantitate si de calitate. Ca urmare, exista o forta de atractie si forta de respingere din ea.
Totusi, orice altceva exista in ea, in afara de aceste doua forte, se considera a fi rasplata din esenta Lui. Acea rasplata e egala pentru toate creaturile si nu prezinta nicio inovatie, cu privire la Creatie, ea fiind existenta din existenta.
De asemenea, nu poate fi atribuita niciunei unitati anume, ci numai lucrurilor care sunt comune tuturor partilor Creatiei, mici sau mari. Fiecare dintre ele primeste de la acea rasplata conform vointei sale de a primi, iar aceasta limitare defineste fiecare individ si fiecare unitate.
Astfel, este evident ca am dovedit – dintr- perspectiva pur stiintifica – sinele (ego-ul) fiecarui individ, printr-o metoda stiintifica, pe deplin ne-criticabila, chiar conform sistemului materialistilor fanatici si automati. De acum inainte, nu mai avem nevoie de acele metode slabe cufundate in metafizica.
Si desigur, nu e cu nimic diferit daca aceasta forta, care este vointa de a primi, este rezultatul si fructul materialului care a produs-o prin chimie, sau daca materialul este rezultatul si fructul acelei forte. Asta pentru ca stim ca lucrul principal este ca numai aceasta forta, imprimata in fiecare fiinta si in fiecare atom, a vointei de a primi, in cadrul granitelor sale, este unitatea in care este separata si distinsa de mediul sau. Si acest lucru este valabil atat pentru un atom singular, cat si pentru un grup de atomi, numit corp.
Toate celelalte discernaminte in care exista un surplus din acea forta nu au nicio legatura cu acea particula sau cu acel grup de particule, cu privire la el insusi, ci numai cu privire la intreg, care este recompensa care le provine de la Creator, care este comuna tuturor partilor Creatiei laolalta, fara distinctia corpurilor individuale create.
Acum vom intelege chestiunea libertatii individului, conform definitiei primului factor, pe care l-am numit sursa, in care toate generatiile anterioare, care sunt stramosii individului respectiv, si-au imprimat natura. Dupa cum am clarificat, semnificatia cuvantului individ nu reprezinta decat granitele vointei de a primi, imprimate in grupul sau de molecule.
Astfel, vedeti ca toate tendintele pe care el le-a mostenit de la stramosii sai, de fapt, nu sunt mai mult decat granite ale dorintei sale de a primi, fie in legatura cu forta de atractie din el, fie cu forta de respingere din el, care ne apare sub forma de tendinte de zgarcenie sau de generozitate, o tendinta de a fi sociabil sau de a sta izolat si asa mai departe.
Din acest motiv, ele sunt, de fapt, sinele (ego-ul) sau, care se lupta pentru existenta. Ca urmare, daca eradicam fie si o singura tendinta din acel individ, se considera ca am taiat un organ efectiv din esenta sa. Si se mai considera si o adevarata pierdere pentru toata Creatia, pentru ca nu mai e nimeni ca el si nici nu va mai fi nimeni ca el, in toata lumea.
Dupa ce am clarificat temeinic dreptul just al individului conform legilor naturale, sa revenim si sa vedem cat de practic este acest lucru, fara a compromite teoria eticii si a multimii starilor. Si lucrul cel mai important: cum se aplica acest drept prin sfanta noastra Tora.
A TE LUA DUPA COLECTIV
Scripturile noastre spun: Ia-te dupa colectiv. Asta inseamna ca, ori de cate ori exista o disputa intre colectiv si individ, suntem obligati sa judecam conform vointei colectivului. Ca urmare, vedeti ca acest colectiv are dreptul de a expropria libertatea individului.
Dar aici apare o alta intrebare, chiar mai serioasa decat prima. Se pare ca aceasta lege regreseaza omenirea, in loc sa o promoveze. Asta pentru ca, in timp ce majoritatea omenirii este nedezvoltata, iar cei dezvoltati sunt intotdeauna o mica minoritate, daca determinam intotdeauna conform vointei colectivului, care sunt cei nedezvoltati si cei nevrednici, punctele de vedere si dorintele celor intelepti si dezvoltati din societate, care sunt intotdeauna minoritatea, nu vor fi niciodata auzite si luate in considerare. Astfel, soarta omenirii este pecetluita la regresie, caci nu va putea sa faca niciun pas inainte.
Insa, asa cum se explica in articolul Pacea, sectiunea Necesitatea de a fi precauti cu legile naturii, de vreme ce ni se ordona de catre Providenta sa ducem o viata sociala, am devenit obligati sa respectam toate legile care tin de subzistenta societatii. Si daca suntem neglijenti, natura se va razbuna pe noi, indiferent daca intelegem sau nu motivele legilor.
Si vedem ca nu exista alt aranjament dupa care sa traim in societate, decat urmand legea lui A te lua dupa colectiv, care rezolva orice disputa si orice chin din societate in ordine. Astfel, aceasta lege este singurul instrument care da sustenabilitate societatii. Din acest motiv, ea este considerata una din Mitzvot-urile (poruncile) naturale ale Providentei, iar noi trebuie sa o acceptam si sa o respectam cu meticulozitate, indiferent de modul nostru de intelegere.
Este la fel ca in cazul tuturor celorlalte Mitzvot din Tora: toate sunt legile naturii si Providenta Sa, care vin la noi de Sus in jos. Si am descris deja (Esenta Intelepciunii Cabalei, Legea Radacinii si a Ramurii) cum toata incapatanarea pe care o vedem in comportamentul naturii in aceasta lume este numai pentru ca ele provin si sunt luate din legi si comportamente ale Lumilor Superioare, Spirituale.
Acum puteti sa intelegeti ca Mitzvot din Tora nu sunt altceva, decat legi si comportamente stabilite in Lumile Superioare, care sunt radacinile tuturor comportamentelor naturii in aceasta lume a noastra. Legile Torei se potrivesc intotdeauna cu legile naturii din aceasta lume, ca doua picaturi dintr-un iaz. Astfel, am dovedit ca legea lui Ia-te dupa colectiv este legea Providentei si a naturii.
O CALE A TOREI SI O CALE A DURERII
Totusi, intrebarea noastra cu privire la regresie, care a provenit din aceasta lege, inca nu isi primeste raspuns prin aceste cuvinte. Cu adevarat, este treaba noastra sa gasim moduri de a repara acest lucru. Dar Providenta, in sine, nu pierde din aceasta cauza, pentru ca ea a invaluit omenirea in doua moduri – Calea Torei si Calea Durerii – intr-un mod care garanteaza dezvoltarea continua a omenirii si progresul acesteia fara niciun fel de rezerve (Pacea, Totul e strans in depozit). Cu adevarat, a respecta aceasta lege este un angajament natural, necesar.
DREPTUL COLECTIVULUI DE A EXPROPRIA LIBERTATEA INDIVIDULUI
Trebuie sa intrebam mai departe: lucrurile sunt justificate atunci cand chestiunile au de a face cu probleme intre oameni. Atunci putem sa acceptam legea lui Ia-te dupa colectiv, obligati de Providenta, care ne instruieste sa avem grija intotdeauna de bunastarea si de fericirea prietenilor. Dar Tora ne obliga sa urmam legea lui Ia-te dupa colectiv in disputele dintre om si Dumnezeu deopotriva, desi aceste chestiuni par total fara nicio legatura cu existenta societatii.
Ca urmare, ramane intrebarea: cum putem sa justificam aceasta lege, care ne obliga sa acceptam punctele de vedere ale majoritatii, care, dupa cum am spus, este nedezvoltata si sa respingem si sa anulam parerea celor dezvoltati, care intotdeauna sunt o minoritate restransa?
Dar, dupa cum am aratat (Esenta religiei si Scopul acesteia, Dezvoltarea constienta si dezvoltarea inconstienta), Tora si Mitzvot au fost date doar pentru a purifica pe Israel, pentru a dezvolta in noi simtul recunoasterii raului, imprimat in noi la nastere, care, in general, e definit ca iubirea noastra de sine, si sa ajungem la binele pur definit ca iubirea pentru altii, care este singura trecere catre iubirea lui Dumnezeu.
La fel, preceptele dintre om si Dumnezeu sunt considerate instrumente care desprind omul de iubirea de sine, care este daunatoare societatii. Astfel, este evident ca temele de disputa cu privire la Mitzvot dintre om si Dumnezeu au legatura cu problema sustenabilitatii societatii. Ca urmare, si ele se inscriu in cadrul lui Ia-te dupa colectiv.
Acum putem sa intelegem comportamentul de a discrimina intre HalachahAgadah (legende). Asta pentru ca numai in HalachotHalachah) se aplica legea individual si colectiv, Halachah (legea) ca si colectivul. Nu la fel este cazul in Agadah, caci chestiunile legate de Agadah sunt deasupra chestiunilor care privesc existenta societatii, ele vorbind anume de chestiunea comportamentelor oamenilor in chestiuni intre om si Creator, in sensul in care existenta si fericirea fizica a societatii nu are nicio consecinta. (legea evreiasca) si (pluralul lui
Astfel, nu exista nicio justificare pentru colectiv sa anuleze punctul de vedere al individului si orice om a facut ceea ce a fost drept in ochii sai. Ci cu privire la Halachot, care se ocupa de respectarea Mitzvot din Tora, care, toate, sunt sub supravegherea societatii, de vreme ce nu poate exista alta ordine, decat prin legea Ia-te dupa colectiv.
PENTRU VIATA SOCIALA, LEGEA IA-TE DUPA COLECTIV
Acum am ajuns sa intelegem clar fraza cu privire la libertatea individului. Intr-adevar, exista o intrebare: De unde si-a luat colectivul dreptul de a expropria libertatea individului si de a ii nega cel mai pretios lucru in viata, libertatea? Aparent, aici nu e decat forta bruta.
Dar, dupa cum am explicat clar mai sus, este o lege naturala si un decret al Providentei. Si pentru ca Providenta ne obliga pe fiecare dintre noi sa ducem o viata sociala, rezulta in mod natural ca fiecare persoana e obligata sa asigure existenta si bunastarea societatii. Si acest lucru nu poate sa existe, decat prin impunerea comportamentului de a te lua dupa colectiv, ignorand opinia individului.
Astfel, vedeti in mod evident ca aceasta este originea dreptului si justificarii pe care o are colectivul in a expropria libertatea individului impotriva vointei acestuia si de a il plasa sub autoritatea sa. Ca urmare, s-a inteles ca, in ceea ce priveste toate chestiunile care nu au legatura cu existenta vietii materiale a societatii, nu exista justificare pentru colectiv de a priva individul de libertate si de a abuza in vreun fel de libertatea acestuia. Iar daca se intampla acest lucru, colectivul e considerat hot si jefuitor, care prefera forta bruta, in loc de orice drept si dreptate din lume, de vreme ce, aici, obligatia individului de a asculta de voia colectivului nu se aplica.
IN VIATA SPIRITUALA, IA-TE DUPA INDIVID
Astfel, in ceea ce priveste viata spirituala, nu exista nicio obligatie naturala a individului de a asculta de societate in vreun fel. Dimpotriva, aici se aplica o lege naturala asupra colectivului, de a se supune individului. Si in articolul Pacea este clarificat faptul ca exista doua moduri prin care Providenta ne-a invaluit si ne-a inconjurat, ca sa ne duca spre obiectiv:
A. O cale a durerii, care ne dezvolta in acest mod, inconstient.
B. O cale a Torei si intelepciunii, care ne dezvolta constient in acest mod, fara nicio suferinta sau constrangere.
Si de vreme ce, in generatie, cel mai dezvoltat este individul, rezulta ca, atunci cand publicul vrea sa se elibereze de agonia teribila si sa isi asume dezvoltarea constienta si voluntara, care este calea Torei, nu are de ales decat sa se supuna, pe el si libertatea sa fizica, disciplinei individului si sa asculte de ordinele si de remediile pe care le va oferi individul.
Astfel, vedeti ca, in chestiunile spirituale, autoritatea colectivului e rasturnata si se aplica legea Ia-te dupa individ, adica, dupa individul dezvoltat. Caci e simplu sa vedem ca cei dezvoltati si educati dintr-o societate sunt intotdeauna o mica minoritate. Rezulta ca succesul si bunastarea societatii este inchisa intr-o sticla si pecetluita in mainile minoritatii.
Ca urmare, colectivul e obligat sa respecte cu meticulozitate toate punctele de vedere ale celor putini, pentru a nu disparea din lume. Asta pentru ca trebuie sa stie cu siguranta, cu incredere deplina, ca punctele de vedere adevarate si mai dezvoltate nu sunt niciodata in mainile colectivului care are autoritate, ci mai degraba in mainile celor mai slabi, adica in mainile minoritatii inobservabile. Asta pentru ca toata intelepciunea si tot ce este pretios vine in lume in cantitati mici. Ca urmare, suntem atentionati sa pastram punctele de vedere ale tuturor indivizilor, datorita incapacitatii colectivului de a distinge ce este bine si ce este rau in el.
CRITICA ADUCE REUSITA; LIPSA CRITICII DUCE LA DEGENERARE
In continuare, trebuie sa adaugam ca realitatea ne prezinta o opozitie perfecta intre lucrurile fizice si conceptele si ideile care privesc tema de mai sus. Deoarece chestiunea unitatii sociale, care poate sa fie sursa bucuriei si reusitei, se aplica mai ales intre corpuri si intre chestiunile corporale din oameni, iar separarea dintre acestea este sursa dezastrelor si nenorocirilor.
Dar in cazul conceptelor si al ideilor e exact invers: unitatea si lipsa de critica este considerata sursa tuturor esecurilor si obstacolul fata de orice progres si fertilizare didactica. Asta pentru ca extragerea concluziilor corecte depinde indeosebi de multitudinea de dezacorduri si de separare intre pareri. Cu cat exista mai multe contradictii intre pareri si cu cat exista mai multe critici, cu atat cunoasterea creste si chestiunile devin mai potrivite pentru examinare si clarificare.
Degenerarea si esecul inteligentei isi au radacina numai in lipsa de critica si dezacord. Ca urmare, evident, toata baza succesului fizic este masura unitatii societatii, iar baza succesului inteligentei si cunoasterii este separarea si dezacordul dintre acestea.
Astfel, atunci cand omenirea isi va atinge obiectivul, cu privire la succesul corpurilor, aducandu-le la gradul de iubire completa pentru ceilalti, toate corpurile din lume se vor uni intr-un singur corp si o singura inima, dupa cum sta scris in articolul Pacea. Numai atunci, toata fericirea care i-a fost menita omenirii se va dezvalui in toata gloria ei.
Dar spre deosebire de asta, trebuie sa fim atenti sa nu aducem punctele de vedere ale oamenilor atat de aproape, incat dezacordul si atitudinile critice sa nu mai existe intre cei intelepti si cunoscatori, caci iubirea corpului aduce cu sine, in mod natural, si o proximitate a punctelor de vedere. Iar daca atitudinea critica si dezacordul dispar, va inceta si orice progres in ceea ce priveste conceptele si ideile, iar sursa cunoasterii din lume va seca.
Aceasta este dovada obligatiei de a fi precauti in ceea ce priveste libertatea individului cu privire la concepte si idei. Caci intreaga dezvoltare a intelepciunii si a cunoasterii se bazeaza pe acea libertate a individului. Astfel, suntem atentionati sa o pastram cu mare atentie, la fel ca pe fiecare forma din noi, pe care o numim individ, adica forta anume a unei singure persoane, numita in general vointa de a primi.
MOSTENIREA ANCESTRALA
Toate detaliile imaginilor pe care le include aceasta vointa de a primi, pe care am definit-o ca sursa, sau Primul Motiv, a caror semnificatie include toate tendintele si obiceiurile mostenite de la stramosii sai, pe care ii imaginam ca pe un lant lung de mii de oameni care au trait odata si care stau unul peste altul. Fiecare dintre ei este o picatura esentiala a stramosilor sai, iar aceasta picatura aduce fiecarei persoane toate posesiunile spirituale ale stramosilor sai in medulla oblongata (creierul alungit), numita subconstient. Astfel, individul din fata noastra are, in subconstientul sau, toate miile de mosteniri spirituale de la toti indivizii reprezentati in acel lant, care sunt stramosii sai.
Astfel, asa cum fata fiecarei persoane e diferita, la fel difera si punctele lor de vedere. Nu exista doi oameni pe pamant care sa aiba pareri identice, pentru ca fiecare persoana are o posesiune mareata si sublima mostenita de la stramosii sai si din care altii nu au nicio bucatica.
Ca urmare, toate aceste posesiuni sunt considerate proprietatea individului, iar societatea e atentionata sa ii pastreze savoarea si spiritul, pentru a nu fi sterse de mediu. Mai degraba, fiecare individ ar trebui sa isi pastreze integritatea mostenirii sale. Atunci, contradictia si opozitia dintre ei va ramane vesnic, pentru a asigura mereu atitudinea critica si progresul intelepciunii, care este avantajul omenirii si dorinta ei eterna si adevarata.
Si dupa ce am ajuns la o anumita masura de recunoastere a egoismului omului, pe care l-am determinat ca fiind o forta si o vointa de a primi, fiind punctul esential al fiintei pure, am aflat la fel de clar, din toate punctele de vedere, si care este posesiunea originala a fiecarui corp, pe care am definit-o ca mostenire ancestrala. Acest lucru se refera la toate tendintele si calitatile potentiale care au venit in sursa sa prin mostenire, care este prima substanta a fiecarei persoane, adica samanta initiala a stramosilor sai. Acum vom clarifica cele doua lucruri in vointa de a primi.
DOUA LUCRURI: A) Potential, B) EFECTIV
Mai intai, trebuie sa intelegem ca, desi acest egoism, pe care l-am definit ca „vointa de a primi”, este insasi esenta omului, el nu poate sa existe in realitate nici macar o secunda. Caci ceea ce numim potential, adica inainte de a trece de la potential la actual, exista numai in gandul nostu, adica numai gandul poate sa il determine.
Dar de fapt, nu poate sa existe in lume nicio forta reala care este latenta si inactiva. Asta pentru ca forta exista in realitate numai atunci cand e dezvaluita in actiune. In acelasi fel, nu putem sa spunem despre un copil ca e foarte puternic, daca el nu poate sa ridice nici cea mai usoara greutate, ci putem spune ca vedem in acel copil ca, atunci cand va creste, va manifesta o putere foarte mare.
Insa spunem ca acea forta pe care o gasim la om cand a crescut a fost prezenta in organele si in corpul sau inca de cand era copil, insa forta aceea era ascunsa si nu era evidenta. Este adevarat ca, in mintea noastra, am putea sa determinam (puterile destinate sa se manifeste), de vreme ce mintea le afirma. Insa in corpul efectiv al copilulului e clar ca nu exista nicio forta, atata vreme cat in actiunile copilului nu se manifesta o forta.
La fel si pofta. Aceasta forta nu va aparea in corpul omului in realitatea efectiva, atunci cand organele nu pot sa manance, adica atunci cand omul este satul. Dar chiar si atunci cand cineva e satul, forta poftei tot exista, dar e ascunsa in corpul omului. Dupa o vreme, dupa ce mancarea a fost digerata, ea reapare si se manifesta de la potential la efectiv.
Insa o astfel de situatie de a determina o forta potentiala care inca nu a fost dezvaluita efectiv, apartine comportamentelor prin care percepe gandul. Dar ea nu exista in realitate, caci atunci cand suntem satui, simtim foarte clar ca forta poftei a disparut, iar daca o vom cauta, nu o vom gasi nicaieri.
Astfel, nu putem sa prezentam un potential ca subiect care exista in si de la sine, ci doar ca pe un predicat. Ca urmare, atunci cand o actiune apare in realitate, in acel moment, forta se manifesta in actiune.
Cu toate acestea, in mod necesar, gasim aici, in procesul de perceptie, doua lucruri: un subiect si un predicat, adica potential si efectiv, cum ar fi forta poftei, care este subiectul, si imaginea mancarii, care este predicatul si actiunea. Dar in realitate, ele apar ca una singura. Nu se va intampla niciodata ca forta poftei sa apara la o persoana fara sa imagineze mancarea pe care aceasta vrea sa o manance. Astfel, acestea sunt doua jumatati ale aceluiasi lucru. Forta poftei trebuie sa se imbrace in acea imagine. Ca urmare, observati ca subiectul si predicatul sunt prezente in acelasi timp si devin absente in acelasi timp.
Acum intelegem ca vointa de a primi, pe care am prezentat-o ca egoism, nu inseamna ca ea exista ca atare intr-o persoana, ca o forta a poftei care doreste sa primeasca sub forma unui predicat pasiv. Mai degraba, aici este vorba despre subiect, care se imbraca in imaginea obiectului de mancat si a carui actiune apare sub forma lucrului care este mancat si in care se imbraca. Numim acea actiune dorinta, adica forta poftei, dezvaluita in actiunea imaginatiei.
La fel si cu tema noastra – vointa generala de a primi, care este esenta insasi a omului. Ea apare si exista numai imbracandu-se in formele obiectelor care este probabil ca vor fi primite. Caci atunci ea exista ca subiect – si nu in alt fel. Numim acea aciune viata, adica mijlocul de trai al omului, ceea ce inseamna ca forta vointei de a primi se imbraca si actioneaza in interiorul obiectelor dorite. Iar masura dezvaluirii acelei actiuni este masura vietii sale, dupa cum am explicat in actiunea pe care o numim dorinta.
DOUA CREATII: A) OM, B) SUFLET VIU
Din cele de mai sus, putem sa intelegem clar versetul: Iar Domnul Dumnezeu l-a creat pe om din tarana si i-a suflat in nari rasuflarea vietii, iar omul a devenit un suflet (Nefesh) viu (Haiah) (Facerea 2:7). Aici gasim doua creatii:
A. Omul in sine;
B. Sufletul viu in sine.
Iar versetul spune ca, la inceput, omul a fost creat din tarana, o colectie de molecule in care se afla esenta omului, adica vointa sa de a primi. Acea forta, vointa de a primi, este prezenta in fiecare element al realitatii, dupa cum am explicat mai sus. La fel, toate cele patru tipuri: neinsufletit, vegetal, insufletit si vorbitor au aparut din acestea. In aceasta privinta, omul nu are niciun avantaj fata de vreo alta parte a creatiei, iar acesta este intelesul versetului, prin cuvantul tarana.
Insa deja am vazut ca aceasta forta, numita vointa de a primi, nu poate sa existe fara sa se imbrace si sa actioneze intr-un obiect dorit, iar aceasta actiune se numeste viata. Si ca urmare, vedem ca inainte ca omul sa ajunga la formele umane de primire a placerii, care difera de cele ale altor animale, el inca este considerat o persoana fara viata, moarta. Asta pentru ca vointa sa de a primi nu are niciun loc in care sa isi imbrace si sa isi manifeste actiunile, care sunt manifestarile vietii.
Acesta este intelesul versetului, si i-a suflat in nari suflarea vietii, care este forma generala a primirii potrivita pentru oameni. Cuvantul NishmatSamin (a pune) terenul pentru el, care este ca o valoare. Iar originea cuvantului rasuflare e inteleasa din versetul (Iov 33:4): Spiritul lui Dumnezeu m-a facut, iar rasuflarea Atotputernicului mi-a dat viata, si aici a se vedea comentariul MALBIM. Cuvantul suflet (Neshama) are aceeasi structura sintactica pe care o au cuvintele care lipseste (Nifkad), acuzat (Ne’esham) si acuzata (Ne’eshama – termenul feminin pentru Ne’esham). (respiratie) vine de la cuvantul
Iar intelesul cuvintelor si i-a suflat in nari este ca El insufla un suflet (Neshama) in internalitatea sa si o apreciere pentru viata, care este suma formelor care sunt vrednice a fi primite in vointa sa de a primi. Apoi, acea forta, vointa de a primi, cuprinsa in moleculele sale, si-a gasit un loc in care sa se imbrace si in care sa actioneze, adica in acele forme de primire pe care le-a obtinut de la Creator. Iar aceasta actiune se numeste viata, dupa cum am explicat mai sus.
Versetul se incheie spunand, iar omul a devenit un suflet viu. Asta inseamna ca, de vreme ce vointa de a primi a inceput sa actioneze prin masurile acelor forme de primire, viata s-a manifestat instantaneu in el, iar el a devenit un suflet viu. Insa inainte de obtinerea acelor forme de primire, desi forta vointei de a primi a fost imprimata in el, el inca e considerat trup fara viata, caci nu are niciun loc in care sa apara si sa se manifeste in actiune.
Dupa cum am vazut mai sus, desi esenta omului e doar vointa de a primi, totusi, aceasta e luata ca jumatate dintr-un intreg, caci ea trebuie sa se imbrace intr-o realitate care ii vine in cale. Din acest motiv, aceasta si imaginea posesiunii pe care o descrie sunt una, literalmente, caci altfel nu ar putea sa existe nicio clipa.
Ca urmare, cand masina corpului e la punctul ei culminant, adica pana la varsta de mijloc, ego-ul sau este drept, in picioare, in toata inaltimea care i-a fost imprimata la nastere. Din aceasta cauza, el simte in el o masura mare si puternica a vointei de a primi. Cu alte cuvinte, tanjeste dupa mare bogatie si onoare si dupa tot ce vine in calea sa. Acest lucru este asa din cauza perfectiunii ego-ului omului, care atrage forme de structuri si concepte in care se imbraca si prin care se sustine.
Dar la jumatatea vietii incep zilele declinului, care, dupa continutul lor, sunt zilele mortii omului. Asta pentru ca persoana nu moare intr-o clipa, la fel cum nu si-a primit viata intr-o clipa. Mai degraba, lumanarea sa, care este ego-ul, se ofileste si moare putin cate putin, iar impreuna cu ea mor si imaginile posesiunilor pe care doreste sa le primeasca.
Omul incepe sa renunte la multe posesiuni la care a visat in tinerete si renunta treptat la posesiuni mari, conform declinului sau de-a lungul anilor. In cele din urma, in zilele batranetii, cand umbra mortii pluteste peste toata fiinta sa, o persoana se afla in vremuri fara chemare, caci vointa sa de a primi, ego-ul sau, s-a ofilit. Nu mai ramane decat o mica scanteie din el, ascunsa ochiului de imbracarea intr-o posesiune. Ca urmare, in acele zile nu exista chemare sau speranta pentru niciun fel de imagine a primirii.
Astfel, am dovedit ca vointa de a primi, impreuna cu imaginea obiectului pe care se asteapta sa-l primeasca sunt unul si acelasi lucru. Iar manifestarea lor este egala, statura lor este egala, la fel ca si lungimea vietii lor.
Insa exista o distinctie semnificativa aici, in ceea ce priveste forma docilitatii la momentul declinului vietii. Acea docilitate nu e un rezultat al saturarii, ca in cazul unei persoane care renunta la mancare atunci cand e satula, ci un rezultat al disperarii. Cu alte cuvinte, cand ego-ul incepe sa moara in timpul zilelor declinului, el isi simte propria slabiciune si moartea care se apropie. Ca urmare, persoana renunta si isi abandoneaza visele si sperantele tineretii.
Observati cu atentie diferenta dintre aceasta si docilitatea datorata saturarii, care nu provoaca nicio jale si nu poate fi numita moarte partiala, ci e ca un lucrator care si-a terminat treaba. Dar renuntarea din disperare e plina de durere si suparare si, ca urmare, poate fi numita moarte partiala.
ELIBERAREA DE INGERUL MORTII
Acum, dupa tot ce am aflat, gasim un mod de a intelege cu adevarat cuvintele inteleptilor atunci cand au spus, Harut (sculptat) pe pietre, nu pronuntati Harut (sculptat), ci mai degraba Herut (libertate), caci ei au fost eliberati de ingerul mortii.
S-a explicat in articolele Matan Torah si Arvut ca, inainte de a fi data Tora, ei si-au asumat renuntarea la orice proprietate privata in masura exprimata in cuvintele, o Imparatie de Preoti, iar scopul intregii Creatii – adeziunea cu El in echivalenta de forma cu El: asa cum El daruieste si nu primeste, la fel si ei vor darui si nu vor primi. Acesta este gradul cel mai inalt de Dvekutpopor Sfant, dupa cum este scris la sfarsitul articolului Arvut. (adeziune), exprimat in cuvintele
Deja v-am facut sa va dati seama ca esenta omului, adica egoismul sau, definit ca vointa de a primi, este numai jumatate si poate sa existe doar cand e imbracata in imaginea unei posesiuni sau a sperantei de posesiune. Caci numai atunci este completa si poate fi numita esenta omului.
Astfel, atunci cand copiii lui Israel au fost recompensati cu Dvekut complet, in acea ocazie sfanta, vasele lor de primire au fost golite complet de orice posesiune lumeasca, iar ei au fost lipiti de El in echivalenta formei. Asta inseamna ca ei nu aveau nicio dorinta de posesiune pentru sine, ci doar in masura in care puteau sa daruiasca multumire, astfel incat Creatorul lor sa fie incantat de ei.
Si cum dorinta lor de a primi s-a imbracat intr-o imagine a acelui obiect, ea s-a imbracat in el si s-a legat cu el in unitate completa. Ca urmare, ei au fost cu siguranta eliberati de ingerul mortii, caci moartea este, in mod necesar, o absenta si o negare a existentei unui anumit obiect. Dar numai atata timp cat exista o scanteie care doreste sa existe pentru propria sa placere putem sa spunem despre ea ca acea scanteie nu exista, pentru ca ea a devenit absenta si a murit.
Cu toate acestea, daca in om nu exista o astfel de scanteie, ci toate scanteile esentei sale se imbraca in daruirea multumirii Creatorului lor, atunci el nu este nici absent, nici mort. Caci chiar si atunci cand corpul este anulat, el este anulat doar cu privire la auto-multumirea in care este imbracata vointa de a primi, care poate sa existe numai in ea.
Insa atunci cand primeste scopul Creatiei si cand Creatorul primeste placere de la el, de vreme ce se face voia Lui, esenta omului, care se imbraca in multumirea Lui, primeste eternitatea completa, la fel ca El. Astfel, el a fost recompensat cu eliberarea de ingerul mortii. Acesta este intelesul cuvintelor din Midrash (Midrash Raba, Shemot, 41, Item 7): Libertatea fata de ingerul mortii. Iar in Mishna (Avot 86): Harut (sculptat) pe pietre, nu pronuntati Harut (sculptat), ci mai degraba Herut (libertate), caci niciunul nu e liber, decat daca se angajeaza in studiul Torei.
* * *
