http://ariresearch.org/

În timpul adolescenţei, copiii trec printr-o tranziţie naturalǎ într-o nouă etapă de dezvoltare din punct de vedere hormonal şi psihologic. Această etapă începe la vârsta de 12-13 ani în adolescenţa lor timpurie şi se termină în jurul vârstei de 20 de ani, atunci când aceştia au devenit (cel puţin din perspectivă fiziologicǎ) fiinţe umane mature. Dacă ne-am făcut datoria în mod corect în calitate de părinţi şi educatori, vor avea, de asemenea, maturitatea psihologică şi emoţională pentru a fi apţi să păşească în lumea adulţilor.

În această perioadă a vieţii, noi suntem privilegiaţi cu ultima noastră şansă de a avea o influenţă semnificativă asupra copiilor înainte de a începe sǎ-şi gestioneze singuri viaţa. Astfel, este important sǎ îi pregǎtim în mod corect şi să cultivǎm în ei o responsabilitate faţă de familie, societate, locul de muncă, administrare gospodăriilor, responsabilitatea civică şi aşa mai departe. La sfârşitul anilor de studiu în şcoală, ei ar trebui să fie familiarizaţi cu toate aspectele comune ale vieţii, inclusiv relaţiile de familie şi societate. O bună pregătire pentru acest lucru în cursul anilor de şcoală este vitală. Nu numai cǎ-i ajutǎ să înţeleagă evenimentele din lumea în care sunt pe cale sǎ intre, dar, de asemenea, îi ajută să înţeleagă modul în care poate fi combinat totul cu relaţii de încredere, respect şi iubire reciprocă.

La sfârşitul acestei faze de maturizare, un tânăr sau o tânǎrǎ ar trebui să fie pregătiţi să ducă o viaţă independentă, să se poatǎ integra în societate, să aibǎ o profesie şi sǎ-şi întemeieze o familie. Nu fi surprins: copiii noştri sunt gata pentru acest lucru, chiar dacă este dificil pentru noi să acceptăm că ei au crescut.

Alegerea unei profesii

O caracteristică comună tinerilor din zilele noastre este lipsa de rabdare faţǎ de aşteptările societăţii şi o atitudine de veşnicǎ nemulţumire. Motivul pentru acest lucru este în dorinţele lor, care sunt mereu în creştere şi astfel devine dificil pentru ei să vadă cum angajamente obişnuite din lumea noastră le pot îndeplini. Ei încep să fie tulburaţi de întrebǎri de genul “Unde trebuie să mă duc? Ce profesie sǎ aleg? În ce ar trebui sǎ mǎ implic? Cum mǎ pot simţi cu adevǎrat împlinit? “

Tinerii observǎ oamenii pe care societatea îi consideră de succes cum ar fi medicii, contabilii, inginerii şi arhitecţii – şi vǎd cǎ ziua lor de muncǎ începe dimineaţa foarte devreme şi se termină seara târziu. Ei nu doresc să lucreze atât de greu şi nu doresc să urmeze standardele de succes stabilite pentru ei de către generaţiile anterioare. Pentru ei este pur şi simplu de neînţeles de ce ar trebui să facă acest lucru. Prin observarea noastrǎ, este evident pentru ei cǎ o astfel de activitate frenetică nu a dus la fericire sau un sentiment de împlinire pentru cei care se angajează în ea.

Prin urmare, trebuie să creăm o societate pentru copiii noştri în care alegerea unei profesii, oricât de profitabilǎ, nu trebuie sǎ se bazeze doar pe a face bani ci sǎ urmǎreascǎ, de asemenea sǎ-i aducǎ persoanei şi satisfacţie emotionalǎ [spiritualǎ]. Oricui ar trebui sǎ îi facǎ plǎcere profesia pe care o exercitǎ. Cele zece ore de muncă ar putea şi ar trebui să fie un timp creativ, indiferent de profesie – pictor, expert în calculatoare sau sudor.

Secretul pentru a realiza acest lucru constă în măsura în care profesia leagă persoana cu ceilalţi. Când persoana simte că îşi aduce contribuţia în societate, ajutând oamenii din lume sǎ se conecteze între ei şi că prin acest lucru el contribuie la armonia generală a lumii, atunci satisfacţia pe care o va primi din muncǎ va fi sublimǎ. Acest lucru nu este legat de tipul de profesie, dar atitudinea psihologicǎ internǎ noi trebuie sǎ o dezvoltǎm în tineri pe parcursul educaţiei.

De fapt, până la vârsta de 13 ani, cele mai multe dintre tendinţele naturale ale copilului sunt deja stabilite. Astfel, la această vârstă educatorii în şcoală şi părinţii îl pot ajuta sǎ îşi dezvolte aceste tendinţe. Lucrând împreună, ei îl pot ajuta pe tânǎrul adult sǎ-şi găseascǎ un domeniu de muncă ce îl va satisface în viaţă.

Practic vorbind, vă recomandăm să le permiteţi tinerilor să experimenteze mai multe profesii şi sǎ nu le îngrǎdiţi perspectivele. Pentru a face acest lucru, ca parte a cursurilor şcolii lor, adolescenţii au nevoie sǎ se integreze în instituţiile de învăţământ superior şi astfel sǎ înceapǎ să “guste” diferite domenii. Aceştia ar trebui să fie încurajaţi să participe la cursuri deschise pe diferite teme – fizicǎ, chimie, istorie, artǎ, calculatoare, sport – pur şi simplu tot, astfel încât sǎ deţinǎ toate instrumentele pentru a alege o profesie pentru viaţă din toată inima.

Practic aşa ar trebui sǎ arate primul an în toate instituţiile de învăţământ superior. În loc sǎ introducem o persoanǎ într-o activitate limitatǎ, cu premise deja stabilite, ar trebui sǎ îi permitem sǎ experimenteze o varietate de domenii. De asemenea, într-o societate ideală nu s-ar pune problema banilor pentru educaţie. Ţara îşi va asuma costul acestei educaţii, deoarece liderii şi cetăţenii săi vor înţelege că un adolescent ar trebui să fie liber pentru a studia orice subiect pe care îl alege, în scopul de a¬-şi aduce contribuţia lui societǎţii.

După cum am menţionat mai sus şi am discutat în articolele anterioare, în plus faţă de cursurile profesionale, la această vârstă ar trebui să combine, de asemenea, cursuri de administrare a gospodăriilor, relaţiile de familie şi viaţa socialǎ. La aceastǎ vârstǎ, viaţa la şcoală ar trebui să fie însoţitǎ de explicaţii constante despre cum funcţioneazǎ lumea în care intră – modul în care lucreazǎ ramurile şi mecanismele publice, modul în care funcţionează sistemul juridic, cum sǎ te adresezi unui poliţist sau unui avocat, cum să procedezi cu băncile şi societăţile de asigurari, care sunt drepturile noastre de bază în calitate de cetăţeni şi multe altele. Spre deosebire de modul teoretic şi plictisitor în care se face acest lucru astăzi, aceste studii ar trebui să includă, de asemenea, experienţă reală şi să se bazeze pe o abordare mult mai practicǎ şi mai relevantǎ pentru viaţǎ.

Vom încheia discuţia cu profesia ce ar trebui să fie cea mai respectatǎ în societate: persoana al cărui obiectiv este de a creşte copii fericiţi: “dascǎlul”. Ce înseamnă asta? La sfârşitul procesului de învăţământ, care începe imediat ce părinţii învaţǎ despre sarcină (şi chiar mai înainte) şi continuă timp de douǎzeci de ani educaţia descrisă aici, tinerii noştri bǎrbaţi şi femei vor fi instruiţi pentru a deveni educatori ei înşişi şi pentru a creşte generaţiile viitoare.

De aici, putem vedea că profesia de “predare” nu se limitează la cei care primesc un salariu pentru a face acest lucru (deşi aceste cadre didactice vor fi extrem de apreciate în societate). În schimb, fiecare tânăr şi tânǎrǎ recent ieşiţi din acest sistem corect de învăţământ ar recunoaşte că propria dezvoltare şi împlinire sunt indisolubil legate de investiţia în fericirea şi succesul copiilor lor, care pot fi asigurate doar prin construirea cadrului adecvat de învăţământ pentru generaţia următoare.

http://ariresearch.org/

O schimbare semnificativă are loc în dezvoltarea unui copil în perioada de la şase la nouǎ ani. El iese din celula sa individualǎ şi devine conştient de mediul înconjurător. Acest lucru îi permite sǎ reflecteze asupra lui însuşi şi a mediului său. Această perioadă de vârstă este, prin urmare, momentul ideal pentru a începe sǎ li se predea copiilor concepte mari, deoarece aceştia sunt acum capabili să înţeleagă noţiuni cum ar fi “mediu”, “sensul vieţii”, bazele matematicii superioare şi aşa mai departe.

De asemenea, este momentul ideal de a introduce arta, cum ar fi sǎ înveţe să cânte, să apară în faţa unui public şi să-şi exprime gândurile oral şi în scris. Nu numai cǎ aceasta va dezvolta abilităţile sociale ale copilului, cum a fost descris în secţiunea privind vârstele 3-6 ani, dar va induce, de asemenea, înţelegerea faptului că lucrul în grup îmbunătăţeşte creativitatea proprie.

Începând cu acest grup de vârstă, este important să se organizeze cu copiii excursii pe teren potrivite vârstei lor, în scopul de a se familiariza cu “viaţa în lumea reală.”

Dacă toate activităţile de mai sus sunt introduse corect, un copil va deveni familiar cu propriile sale gânduri şi dorinţe, precum şi cu cele din mediul său. El va câştiga astfel o înţelegere profundă a ceea ce îl motiveazǎ pe el şi pe alţii pe tot parcursul vieţii şi va fi capabil de a empatiza cu alte persoane în diferite situaţii.

“Tribunalul” pentru tineri

Fiecare senzaţie şi gând pe care le avem sunt construite de două forţe opuse sau senzaţii – cald şi rece, atracţie şi repulsie, ură şi dragoste şi aşa mai departe. Această combinaţie de forme contradictorii formeazǎ vieţile noastre în totalitate. Dacă nu am simţi întunericul, nu am fi capabili să recunoaştem lumina, iar dacă nu am gustat ceva amar, nu am şti ce este dulce. Aceeaşi regulă se aplică şi atitudinii noastre faţă de mediu: Capacitatea noastră de a-i judeca şi critica pe alţii este indispensabilă capacitǎţii noastre de a simţi empatie faţă de ei.

Înclinaţia de a se judeca pe sine şi pe ceilalţi începe sǎ se dezvolte într-un copil la vârsta de şase ani. Începând cu aceastǎ vârstă este important să-l ghidǎm cu blândeţe pentru a-şi dezvolta o legǎturǎ corectǎ cu mediul, precum şi să-l ajutǎm să înţeleagă lucrurile pe care le observă în prezent şi în viitor.

Multi psihologi atestǎ acum faptul că oamenilor care comit acte de teroare şi de abuz fizic le-a lipsit în copilǎrie exact acest fel de îndrumare. Aceste acte idivuduale provin din dorinţa de a se simţi recunoscuţi de către ceilalţi, de a fi consideraţi speciali şi importanţi şi de a-şi găsi un loc în societate în care sǎ se integreze. Acest lucru este din cauza faptului că nimeni nu i-a ajutat să înţeleagă modul corect de a se conecta cu mediul lor atunci când au fost tineri. Nimeni nu le-a arătat cum să primească atenţie, recunoaştere şi importanţa alegerilor corecte şi acest vid îi împinge sǎ îşi atingǎ obiectivele aşa cum pot. 1

Noi ne putem ajuta copiii să evite aceste expresii negative în societate, învăţându-i modul corect de a se conecta cu alte persoane prin intermediul unor exerciţii pe care le efectuează ca parte a educaţiei lor. Copiii vor juca roluri ce ilustreazǎ diverse circumstanţe pe care le vor întâlni în viaţă inclusiv situaţii de gelozie, de control, jocul puterii, minciuni şi înşelǎtorii. După interpretarea rolului în diverse situaţii, ei ar trebui să discute ceea ce s-a întâmplat, cum au reacţionat şi de ce. Aceştia ar trebui să exploreze întrebări cum ar fi: Care este motivul pentru apariţia acestui eveniment negativ? Este un rezultat al naturii umane? Dacă este aşa, este posibil să se “ridice deasupra” acesteia?

Copiii ar trebui să deţină în clasǎ un “tribunal” pentru a interpreta cazuri de abuz şi furt, de exemplu, cu un copil jucând rolul infractorului şi un alt copil – rolul de victimă. Alţi doi copii pot juca rolul mamei şi tatǎlui victimei, în timp ce restul de copii din clasǎ pot fi judecători, juriul, procurorul şi apărarea şi aşa mai departe. Copiii trebuie să ia în serios acest scenariu, ca şi când totul s-ar petrece cu adevǎrat. De exemplu, infractorul trebuie să facă dovada nevinovǎţiei sale, ceea ce înseamnă că el nu a avut alte opţiuni de a acţiona altfel decât aşa cum a fǎcut-o.

Dupa primele “audieri” ale instanţei, este recomandabil să se permită copiilor să ia o pauză şi apoi sǎ-şi schimbe rolurile. Dacă un copil a jucat rolul de victimă înainte, acum el ar trebui să joace rolul mamei sau tatǎlui infractorului.

În acest fel copiii vor putea să experimenteze şi să se observe ei înşişi în roluri diferite. Ei vor începe sǎ-şi punǎ întrebări cum ar fi: “Cum am putut crede că el a greşit ieri, în timp ce astăzi sunt complet convins că are dreptate?” Ca rezultat, acest lucru va deveni mult mai mult decat un joc, deoarece copiii vor începe treptat sǎ întrebe despre – şi sǎ înţeleagǎ – sensul larg al vieţii. Ei vor începe sǎ empatizeze cu alţii, practic chiar “sǎ-şi simtǎ aproapele.” Un copil va începe să înţeleagă că alţii pot avea, de asemenea dreptate, chiar dacă au o opinie diferită faţǎ de a lui. El va înţelege că mâine s-ar putea găsi, de asemenea, el însuşi într-o situaţie diferită şi astfel el îşi va dezvolta sentimentul empatiei, capacitatea de a se identifica cu alte persoane şi alte concepte ale realitǎţii.

O altă posibilitate de extindere a acestui exerciţiu este iniţierea discuţiilor prin intermediul internetului, cu o întreagǎ comunitate virtuală de copii ce îşi împǎrtǎşesc opiniile cu privire la subiectul discutat.

Prin intermediul acestor exerciţii copiii îşi vor dezvolta capacitatea de a comunica cu diferite persoane, chiar dacă aceşti oameni nu sunt de acord cu ei sau nu le sunt pe plac, pentru că vor înţelege că şi ei s-ar putea găsi în altă situaţie la un moment dat în viitor.

Cel mai important, acest stil de învăţământ se va adapta copiilor care trăiesc într-o lume globală, interconectatǎ. De exemplu, el le va da o înţelegere intuitivă rezultatului evaziv al fizicii cuantice: faptul că fiecare dintre noi include toate situaţiile posibile, precum şi că fiecare persoană are un loc în această lume şi prin urmare trebuie să arătăm răbdare şi toleranţă tuturor.

Dacă ne putem învăţa copiii să înţeleagă cǎ trecem cu toţii prin schimbǎri constante (la fel ca şi opinia noastră ce se poate schimba brusc în timpul unui joc sau al unei discuţii ori ca rezultat al anumitor lucruri) şi că nu trebuie să ne fie frică de schimbare, ei vor fi capabili sǎ-şi continue dezvoltarea pe parcursul întregii vieţi. Acest lucru va marca adevǎratul început al maturizării unui copil într-o “fiinţǎ umanǎ”, deoarece o “fiinţă umană” este cineva care este capabil sǎ-şi depǎşeascǎ dorinţele şi impulsurile animalice şi care se poate vedea, judeca şi analiza el însuşi din perspectiva mai largă a grupului social.

Care este rolul educatorului în acest joc? Responsabilitatea sa este să se asigure că dezbaterea este interesantă şi realistă, că toată lumea înţelege ce se discută şi că nu se abat spre subiectele inutile.

Durata jocului de rol poate fi de la numai câteva minute până la două ore şi ar trebui să se încheie cu împărtăşirea impresiilor copiilor despre ceea ce tocmai s-a încheiat.

Principiile-cheie ale exerciţiului sunt:
1. Situaţia trebuie sǎ fie realistǎ şi relevantǎ pentru viaţa copiilor şi
2. Subiectul de discuţie trebuie să fie adecvat vârstei copiilor şi nivelului lor de înţelegere.

Cel mai important concept care urmează să fie învăţat este că şi alte persoane au dreptul la propriile opinii. Suntem cu toţii oameni şi ca atare, avem toţi slǎbiciuni, probleme şi lucruri ce ne displac la noi înşine. Jocurile de acest gen ne vor permite să corectǎm lucrurile ce trebuie corectate şi sǎ accentuǎm lucrurile bune.

1- a se vedea P. Fonagy, M Target, M. Steele, H. Steele, ” The Development of Violence and Crime as It Relates to Security of Attachment,” în interior: Joy. D. Osofsky, ” Children in a Violent Society,” New York, Guilford, 1997. În acest articol se presupune că infractorii nu au experimentat o relaţie semnificativǎ în copilărie şi prin urmare, ei recurg la violenţă pentru a compensa lipsa unei legǎturi, într-un efort disperat de a se integra în societate.

http://ariresearch.org/

Starea actuală a tinerilor reflectă realitatea secolului 21.

La suprafaţă, tinerii de azi pot pǎrea superficiali, indiferenţi, pierduţi într-un tărâm virtual al smartphone-urilor şi tabletelor. Dar adevărul este că aceştia sunt mult mai dezvoltaţi decât noi. Este o generaţie care trăieşte şi respiră într-o lume conectată, rapidǎ şi integralǎ unde frontierele politice nu există şi unde toţi sunt cetăţeni ai unei planete globale.
Dacă ne “uitǎm” în inimile lor, vom descoperi o întreagă generaţie care nu şi-a fixat sǎ urmeze traseul sigur: colegiu, carierǎ, copii, dar care cautǎ să afle “Pentru ce?”. Ei doresc să înţeleagă rolul lor în lume şi tipul de conexiuni pe care trebuie să le stabilească pentru a obţine fericirea. Acesta este motivul pentru care sunt sfidători faţă de sistemul de învăţământ pe care l-am construit. Nu au nevoie de aceastǎ informaţie plicticoasǎ, ei au nevoie de educaţie în adevăratul sens al cuvântului.
Planul educaţional al secolului 21 nu trebuie să fie hrănirea forţată cu informaţii a tinerilor. Mai degrabă, ar trebui să fie pregǎtiţi cu aptitudini sociale pentru a-i ajuta sǎ depǎşeascǎ alienarea şi neîncrederea care abundă în societatea de astăzi. Pentru a face tineretul o forţă activă în iniţierea schimbărilor sociale, trebuie să îi ajutǎm să înţeleagă legile lumii noi. Chiar mai important, trebuie să îi ajutǎm sǎ vadǎ ce pot face ei pentru a folosi aceste legi în favoarea lor.
În felul lor unic, tinerii ne conving pe noi – generaţia din Lumea Veche – să realizǎm că lumea s-a schimbat şi că trebuie să ne regândim poziţia noastră în ea.
Soluţia: Implicarea tinerilor
Pentru a conduce lumea din criza actuală, avem nevoie sǎ pregǎtim o nouă generaţie de educatori – conştienţi de legile lumii noi şi simţindu-le în însăşi fiinţa lor. Fundaţia pentru această generaţie de educatori este tineretul. În plus, platforma pe care acest nou sistem de învăţământ urmează să fie construit există deja – Internetul.
Internetul există practic peste tot. Netul şi-a dovedit deja capacitatea de a promova idei sociale şi culturale, precum şi de a motiva oamenii sǎ acţioneze. El îşi câştigǎ puterea prin deschiderea sa, colectivitate şi interactivitate, dar în primul rând din faptul că pe Internet fiecare persoană contează cu adevărat.
Netul permite fiecǎrei persoane din lume sǎ se familiarizeze cu orice fenomen şi idee şi să influenţeze schimbarea globală. Deşi Internetul nu este momentan complet omniprezent, este o infrastructură care este mult mai uşor de setat decât întemeierea a nenumărate colegii de înaltă calitate.
Aşa cum am stabilit un sistem de educaţie care pregăteşte copiii noştri pentru viaţă în lumea veche, noi trebuie să construim acum un sistem de educaţie virtual, un fel de universitate online gratis, care educă tinerii cu privire la noile relaţii ce trebuie stabilite în era globalizării, fǎcându-i asfel educatori din noua generaţie.
Ca parte a formării, tinerii vor învăţa că ego-ul şi anume dorinţa de a se bucura pe cheltuiala celuilalt, este cauza principală a suferinţei în lume. Ei vor studia, de asemenea, caracterul sistemelor integrale din natură pentru a înţelege de ce relaţiile de consideraţie reciprocǎ şi toleranţa sunt singurele soluţii durabile pentru viaţa într-o lume interconectată.
Fiecare tânǎr ce va finaliza stagiul de formare va primi o diplomă de la ONU şi va fi declarat “Educator Global” , calificat pentru a instrui copiii în ţara lui, din copilărie până la maturitate.
Astfel, fǎra şcolarizare şi chiar fără a fi nevoie să plece din oraşul sau satul sǎu, orice tânǎr va fi capabil să înveţe profesia cea mai importantǎ în secolul 21 – educaţia globalǎ.
Din experienţa noastrǎ cu tinerii – grupuri la nivel mondial, am observat cǎ ei sunt fascinaţi de provocarea unui asemenea proiect. În plus, învăţarea colaborativă pe care mediul virtual o permite, creează un mediu de învăţare socială care construieşte legǎturi între toate decalajele – etnice, culturale, religioase, sau rasiale – permiţând fiecărui individ să se integreze şi sǎ se completeze reciproc.
Dacă vom pune în aplicare experienţa acumulată de noi şi colaborǎm pentru constituirea unei universitaţi on-line care sǎ califice educatorii de mâine, vom încuraja o schimbare de proporţii epice. Aceşti educatori şi tutorii vor introduce copiii în complexitatea vieţii într-o lume integralǎ prin jocuri, clipuri, discuţii şi interacţiune directă. Astfel, o nouǎ generaţie va creşte: grijulie, politicoasǎ, empaticǎ şi conştientǎ de legile vieţii în noua lume.
Dacă educǎm o generaţie, aceastea va educa toate generaţiile de acum înainte.
Mǎsuri practice
1. Sub patronajul UNESCO, noi trebuie să înfiinţǎm o instituţie academică ce completează facultatea. Scopul instituţiei va fi de a preda globalitatea în spiritul colaborǎrii şi înţelegerii reciproce. Ca parte a proiectului, va trebui înfiinţatǎ o instituţie pedagogicǎ apolitică internaţională, care va include experţi de renume mondial, în ştiinţele exacte şi ştiinţele sociale. Aceşti experţi vor elabora programe de studiu despre lumea integrală şi le vor adapta mentalitǎţii din fiecare ţară şi cultură.
2. Odată ce instituţia a fost constituitǎ, guvernele trebuie convinse sǎ introducǎ absolvenţii programului ” Educaţia globalǎ ” în instituţiile de învăţământ. Introducerea tinerilor care au absolvit acest program va trebui susţinutǎ de un alt “An Internaţional al Tineretului” în cadrul ONU şi să fie în vârful prioritǎţilor ONU şi UNESCO.
UNESCO poate pune bazele sistemului de educaţie virtual de care are nevoie lumea de azi. Procedând astfel, acesta nu va demonstra numai grijă pentru bunăstarea umanităţii, dar va conduce omenirea spre un viitor luminos şi glorios.

http://ariresearch.org/

Lumea de azi e integralǎ şi globalǎ.

Prin urmare şi conexiunile dintre noi trebuie sǎ devinǎ integrale şi globale. O astfel de schimbare este posibilǎ doar printr-o educaţie globalǎ. Fiecare persoană din lume trebuie să realizeze că, în noua lume, toţi suntem interconectaţi şi, prin urmare, trebuie să fim grijulii reciproc.

Trebuie să fie înfiinţatǎ o instituţie de învăţământ academicǎ în spiritul înţelegerii reciproce şi colaborării, cum promoveazǎ UNESCO, pentru a pregǎti tineri sǎ devinǎ “Educatori Globali“. Pentru a fonda instituţia, cele mai bune minţi cǎrora le pasǎ de educaţie trebuie reunite cu scopul de a elabora curriculum necesar.

Filantropii vor trebui abordaţi pentru a sprijini în:

1. Stabilirea unei platforme on-line;
2. Configurarea infrastructurii de internet în ţările în curs de dezvoltare, astfel încât tinerii sǎ se poatǎ conecta sistemului educaţional complementar.

Dupǎ terminarea construcţiei instituţiei, programul “Educatorii globali” va trebui lansat la nivel mondial. Absolvenţii programului vor fi incluşi în unităţile existente în ţările lor, ducând la o revoluţie în educaţie.
Integrarea tinerilor în crearea unei societăţi echilibrate, grijulii, cu iniţiativǎ şi integralǎ

Recunoaşterea rolului imperativ al tinerilor în modelarea lumii în epoca globalizării, a determinat ONU să declare acest an (August 12, 2010 – August 12, 2011) “Anul Internaţional al Tineretului”. Într-un document scris pentru conferinţa “Participarea tineretului în transformǎrile sociale: Iniţiativǎ şi Participare”, organizatǎ în 2-3 martie la Moscova de cǎtre Biroul UNESCO local şi Federaţia pentru Pace şi Conciliere, ne vom strădui să oferim o nouă perspectivă privind contribuţia tinerilor la viaţa în era globalizării, precum şi să elaborǎm o propunere concretă pentru a face faţă provocărilor cu care tinerii se confruntă în prezent în întreaga lume.

Legile Noii Lumi

Pentru a ajuta tinerii sǎ îşi găsească drumul în era globalizării, trebuie să înţelegem mai întâi noile legi ale vieţii într-o astfel de lume şi transformǎrile care au condus la acestea:

1. Dorinţa noastră crescutǎ de a profita pe cheltuiala celuilalt a evoluat de-a lungul istoriei, determinându-ne să devenim incomozi unul pentru altul în fiecare aspect al vieţii: financiar, informaţional, politic, cultural şi aşa mai departe.
2. Această dorinţă ne-a condus într-un ciclu vicios: pe de o parte, suntem obişnuiţi cu un egocentric modus operandi. Pe de altă parte, nu mai putem duce o viaţă nechibzuitǎ şi centratǎ doar pe interesele noastre proprii. Acestea sunt “foste” valori, o parte din lumea “mea“, în timp ce trăim într-o lume “a noastrǎ“, globalǎ şi integralǎ.
3. Prin legile lumii noi, suntem toţi interdependenţi. Prin urmare, trebuie să fim atenţi toţi unul cu celǎlalt. Atâta timp cât vom acţiona în sens contrar, vom continua să suferim din cauza crizelor în fiecare domeniu al vieţii.
4. Pentru a rupe ciclul vicios, fiecare persoană trebuie să recunoască natura lumii în care trăim şi să înţelegem că, în secolul 21, “Viaţa mea depinde de atitudinea mea faţă de ceilalţi.”

Din tot ce s-a spus mai sus, este evident că lumea în secolul 21 nu are nevoie numai de soluţii materiale, economice sau politice. Mai exact, în primul rând, lumea de azi are nevoie de o soluţie eucaţionalǎ. Şi tinerii, care simt diferenţa dintre lumea veche şi cea nouă mai intens decât oricine, ar trebui să fie în fruntea acestei educaţii.

http://ariresearch.org/

Deci ce îşi doreşte tânǎra generaţie?

În ultimul timp se pare cǎ tot mai mulţi adolescenţi, pe mǎsurǎ ce devin adulţi, nu îşi mai doresc o carierǎ, faimǎ sau respect. Uneori se pare cǎ nu îşi mai doresc absolut nimic.

În zilele noastre, copiii încep sǎ se simtǎ neîmpliniţi încă de la o vârstǎ foarte fragedǎ. Asta se întâmplă datorită unui dezechilibru dintre dezvoltarea lor mental-emoţionalǎ şi cea fiziologic-sexualǎ. Există, de asemenea, problema mass-mediei, a modei şi a orice altceva care influenţează copiii şi îi dezechilibreazǎ. Pe de o parte ei sunt încă mici, deoarece ei sunt doar nişte copii, iar pe de altă parte, o fată este tratată brusc ca o femeie şi unui băiat i se cere sǎ se poarte ca cineva mult mai dezvoltat.

Noi nu mai ştim cum să ne purtǎm cu tânǎra generaţie şi aceasta este o problemă majoră. Nu mai este acelaşi conflict tată-fiu care a existat în fiecare generaţie. Trebuie sǎ privim problema din perspectiva crizei generale în care ne aflǎm. Nu mai este aceeaşi problemǎ deoarece nu este vorba de o persoanǎ în curs de dezvoltare şi de generaţia urmǎtoare ce e uşor mai dezvoltatǎ decât precedenta. Urmǎtoare generaţie va avea întotdeauna mai multe cereri, dar de aceeaşi naturǎ: o culturǎ diferitǎ, educaţie, ceva care sǎ îi facǎ sǎ progreseze de la starea actualǎ la un nivel superior. Dar acum avem de-a face cu ceva complet diferit. Adolescenţii nu doresc lumea aceasta. Ei doresc ceva de o esenţă cu totul diferitǎ.

Pǎrinţii şi educatorii nu înţeleg asta pentru cǎ ei sunt din generaţia anterioarǎ. Acesta este motivul pentru care nu ştiu cum sǎ o satisfacǎ pe actuala. În generaţia urmǎtoare va fi chiar mai rǎu deoarece nu ne-am început pregǎtirea cadrelor didactice şi pânǎ atunci decalajul se va accentua şi mai mult. Ei vor fi lǎsaţi fǎrǎ un sistem de educaţie, fǎrǎ un sistem care sǎ se ocupe de copii. Pe de o parte sună teribil să ne gândim că nu va fi nici un educator dar, probabil, există o linie de argint la acest nor ce pluteşte asupra noastrǎ. Poate chiar trebuie sǎ existe o separare între o generaţie şi alta pentru a crea o naţiune corectatǎ.

Iatǎ ce sugerǎm noi: Mai degrabă decât sǎ umplem copiii cu informaţii care au fost de ajuns pentru generaţia noastră, noi trebuie să înzestrǎm urmatoarea generaţie cu o mentalitate globalǎ care să permită sustenabilitata în statul (comunitatea) global(ǎ) de mâine. Acum, mai mult ca niciodată, este clar că atunci când ceva se întâmplă pe o parte a lumii, afectează toate celelalte părţi. Tinerii din toată lumea trebuie să fie conectaţi pentru a colabora la următoarea etapă a existenţei noastre împreună. Ei trebuie sǎ aibǎ un rol vital în societate şi trebuie organizaţi astfel încât sǎ contribuie la bunǎstarea celorlalţi. Ei trebuie implicaţi în adevǎratele probleme ale omenirii şi nu trataţi ca nişte copii.