Aici doresc sa raspund la trei intrebari:

1. Care este esenta religiei?
2. Daca scopul ei este obtinut in lumea aceasta sau din contra, in lumea viitoare?
3. Daca scopul ei este in binefacerea Creatorului sau in binefacerea creatiilor?

La prima privire, fiecare cititor se poate mira de vorbele mele si sa nu inteleaga aceste trei intrebari, pe care le-am scris ca subiect al acestui articol. Caci acest lucru este simplu si pe intelesul tuturor. Oare este cineva care sa nu stie ce este religia, mai ales plata si rasplata dorita si asteptata, mai ales in lumea viitoare. Si ce este de mirare, ca exista aceasta a treia intrebare, caci toti stiu ca religia este pentru binefacerea creatiilor pentru a-i indruma in bine si fericire. Si ce mai este de adaugat la aceasta?

Intr-adevar nu este nimic de adaugat, dat fiind ca stim aceste trei probleme pe care le reprezinta religia, si care sunt in mod obisnuit prezentate intr-o versiune copilareasca, chiar cu caracter de automatism, incat nu au nici o contributie la clarificarea acestor intrebari, pentru oameni, de-a lungul vietii lor. Aceasta indica doar necunoasterea acestor lucruri sublime si este necesar sa clarificam aceste principii de baza pe care sta intregul edificiu al religiei si pe care se sprijina.

Si pe urma spuneti si voi, cum se poate, ca un adolescent de 12 sau 13 ani, sa fie deja pregatit prin inteligenta, a percepe corect si a intelege raspunsul la aceste trei intrebari, sub intelesul lor sublim? Si mai ales intr-un fel satisfacator, incat sa nu trebuiasca sa le adauge cunostinte si intelesuri noi, de-a lungul intregii lui vieti?

Intr-adevar aici este o problema! Caci duce la presupuneri premature ce determina nestatornicie si concluzii neadevarate, care au infestat atmosfera lumii in aceasta generatie! Si ne-a adus in situatia, in care generatia urmatoare aproape ca este scapata din mana.

.

Binele Absolut

Pe scurt, in analiza mea, m-am sprijinit pe cele scrise si interpretate in articolele predecesorilor mei si am facut-o, in special in articolul Daruirea Torei, care este ca o introducere pentru sublimul subiect din fata noastra. Si de aici voi vorbi pe scurt si simplu, cu intentia a fi pe intelesul tuturor.

Si la inceput este necesar sa intelegem Creatorul, care este Binele Absolut. Adica, Creatorul, nu provoaca, in nici un fel, nimanui, vreo durere – aceasta fiind intelesul primei deductii. Inteligenta creatiei ne arata evident, cauza acestui rau, care este definit ca Dorinta de a primi.

Dorinta de a primi rezida tocmai din aceasta cautare a satisfactiei pe care o am prin umplerea acestei dorinte. Iata cauza din care eu provoc rau aproapelui – pentru ca eu vreau sa umplu aceasta dorinta de a primi. Daca creatul nu ar gasi nici o multumire pentru sine, prin asta, nu ar fi nici o creatura in lume care sa provoace rau aproapelui. Si daca, cateodata gasim vreun creat, care dauneaza aproapelui, fara nici o “dorinta de a primi” placere in sine, creatul nu face aceasta, decat dintr-un instinct vechi, care a ajuns la el de la inceput si care nu are nevoie de nici o motivatie noua, dupa cum se stie.

Intelegem Creatorul Divin ca fiind Complet si Perfect si ca neavand nevoie de cineva sa-L ajute in Intregimea Sa, El fiind Inceputul tuturor lucrurilor; prin aceasta este clar, ca nu are nici un fel de Dorinta de a primi. Si deoarece nu are aceasta trasatura – dorinta de a primi, nu are nici fundamentul pentru a dauna cuiva. Si aceasta este clar ca lumina zilei.

Si nu numai, ci este acceptat si stabilit in inimile noastre, insasi simplitatea primei deductii, ca El are Dorinta de Daruire, a darui bine aproapelui, adica creatiilor Sale. Aceasta o dovedeste intreaga marea creatie pe care a creat-o.

Dar exista aici, in lumea noastra, creaturi care simt sau o senzatie buna sau o senzatie rea. Si aceste senzatii, neaparat, sunt cauzate de catre Creator. Si fiindu-ne pe deplin clar, ca nu exista in legea Creatorului vointa de a dauna – dupa cum am clarificat – daca este asa, inseamna ca toate creaturile primesc din partea Divina doar binefaceri. Doar pentru asta a creat creaturile, din vointa de Binefacere.

Am invatat, ca Divinul are numai Dorinta de a Darui doar bine. Si sub nici o forma, din Legea Sa, nu va izvori macar si un gram de daunare sau durere, care sa fie cauzata de El. Si de aceea am denumit Creatorul – Binele Absolut.

Si dupa ce stim acest lucru, deci, astfel trebuie sa privim realitatea – ca echitabila, condusa si supravegheata de Divinitate, pentru ca El daruieste doar binele.

.

Supravegherea Divina este Supraveghere cu scop

Aceasta este subinteles din toate sistemele naturii – in care fiecare creatie pana la cea mai mica, cuprinde toate cele patru nivele: neanimat, vegetativ, animat si vorbitor, in totalitate si in parte – in toate gasim supraveghere cu scop. Adica, o crestere inceata si treptata in felul dezvoltarii anterior sicontinuu. Asemenator fructului copacului, care este supravegheat in scopul bun, ca pana la urma sa fie un fruct frumos si gustos.

Si intreaba botanistul cate situatii trec peste acel fruct, pana iese la lumina si ajunge la realizarea scopului ei, care este stadiul final al coacerii lui. Toate aceste situatii premergatoare scopului, nu numai ca nu divulga dulceata si frumusetea finalitatii, ba, mai mult – pentru a ma contraria – imi prezinta cu totul alte aspecte decat imaginea scopului final.

Adica cu cat fructul va fi mai dulce pana la urma, el este mai amar si mai dezgustator in situatiile precedente ale oranduirii dezvoltarii sale. Si la fel se intampla si in nivelul animat si vorbitor. Caci animalul a carui inteligenta este mica la sfarsitul dezvoltarii sale, nu este atat de defect pe parcursul dezvoltarii. Contrar omului, a carui inteligenta este multa la sfarsitul cresterii sale, si defect in timpul dezvoltarii. Caci Vitelul de o zi se numeste taur, adica are puterea sa stea in picioare si sa mearga, si inteligenta de a se feri de piedici care se gasesc in calea lui.

Si nu acesta este cazul omului de o zi, care sta culcat, de parca ar fi fara simturi. Si daca i s-ar cere cuiva, care nu cunoaste experientele acestei lumi, sa priveasca la acesti doi nou-nascuti, desigur ca ar spune despre omul nou-nascut, ca nici finalitatea lui nu va fi deloc reusita. Si despre animalul nou-nascut ar spune, ca aici s-a nascut un mare erou. Adica, ar ajunge la aceasta judecata dupa masura intelepciunii vitelului, fata de prostia si lipsa de simturi a omului nou-nascut.

De aici este evident, ca Providenta, Supravegherea Divina, asupra realitatii pe care a creat-o nu este decat in forma de Supraveghere cu scop, fara a lua in consideratie deloc ordinea etapelor de dezvoltare. Caci cu atat mai mult apartine naturii aceasta trasatura de a ne induce in eroare si de a distrage privirea noastra de la intelesul esentei elementelor lui, fiind tot timpul in situatie contrara finalitatii lucrarii lor.

Si despre aceste lucruri spunem Nu exista intelept in afara de cel experimentat. Caci doar cel experimentat, care are posibilitatea de a percepe creatia, in toate situatiile dezvoltarii, pana la ajungerea la plenitudine, poate sa linisteasca spiritele, sa nu se teama deloc, de toate acele imagini deformate, de care creatul se agata in situatii de dezvoltare, doar ca sa creada in sfarsitul coacerii lui frumoase si sanatoase.

Si iata ni s-au clarificat caile Supravegherii Divine asupra lumii noastre, care este doar o diferentiere cu scop, in care calitatea binelui nu se cunoaste deloc, inainte de aducerea creatului la punctul final, la sfarsitul formei si maturizarii sale. Si din contra, calea Supravegerii este totdeauna invelita intr-un acoperamant de rebuturi, din punctul de vedere al celor care o privesc. Uita-te si vezi, ca Divinul Daruieste creatiilor Sale totdeauna numai bine, doar ca binele acesta este Supravegheat de catre Divinitate, prin modalitatea supravegherii cu scop.

.

Doua cai: Calea Suferintei si Calea Torei

Si iata ni s-a clarificat modul prin care Divinitatea este Binele Absolut. Si El ne Supravegheaza cu calitatea Binelui Deplin, fara niciun amestec de rau. Intr-adevar, asta este diferentierea Supravegherii cu scop; intelesul caruia este ca Supravegherea Divina ne sileste a primi o anumita ordine de situatii, in functie de motiv si cauza, adica anterior si continuu, pana devenim demni de a primi binele dorit. Si atunci vom ajunge la scopul nostru, ca un fruct frumos in finalul coacerii sale. Si astfel intelegem, ca acest scop este asigurat noua, tuturor, cu siguranta. Daca nu intelegem astfel, dam dovada de erezie relativ la Supravegherea Divina.

Aceasta este ceea ce au spus Inteleptii Zaal: Duhul Sfant (Shechina) in inferiori este de mare necesitate. Deoarece Supravegherea Divina este cu scopul de a ne aduce pana la urma la Adeziunea la Divinitate, care sa locuiasca in noi, caci este socotita ca o mare necesitate. Daca nu vom ajunge la aceasta, atunci ar fi, Doamne fereste, inperfectiune in Supravegherea Sa.

Acest lucru seamana cu un rege mare, caruia i s-a nascut un copil la batranete si ii este foarte drag. Si de aceea din ziua nasterii se gandeste doar la binele lui, aduna toate cartile scumpe si inteleptii din tara, si planuieste pentru el o scoala pentru a invata, si trimite dupa constructori renumiti. Construieste pentru el Sali de placere si aduna toti instrumentistii si cantaretii, si cheama bucatarii si cofetarii cei mai priceputi pentru a inventa toate delicatesele lumii.

Si iata, a crescut copilul si a inaintat in ani. Si el este prost si nu are nicio dorinta de studiu, si este orb, nu vede si nu simte frumusetea cladirilor, si este surd nu aude glasul poetilor si al instrumentelor, si este bolnav si nu ii este permis sa manance decat paine goala, si asta, dupa multa zbatere.

Aceste fapte i se pot intampla unui rege in carne si oase, dar nu si Divinitatii, a carei conduita nu este , desigur, inducerea in eroare. De aceea ne-a pregatit doua cai de dezvoltare.

Prima este calea suferintei, care este ordinea de dezvoltare a creatiei, din sine insasi, care necesita prin natura sa se dezvolte pe baza starilor anterioare, continuu, in situatii diferite una de alta, prin care se dezvolta treptat, pana se ajunge la cunostinta deplina in alegerea binelui si respingerea raului, si la a fi pregatit scopului dorintei Divinitatii.

Si este adevarat ca, aceasta cale ia timp si este plina de suferinte si dureri. Si de aceea Ne-a pregatit o cale opusa acestei cai, o cale placuta si buna, care este calea Torei si Mitzvot, care poate sa ne pregateasca pentru scopul nostru in timp scurt si fara suferinte.

Astfel reiese ca scopul nostru final este pregatirea noastra interioara in Adeziunea la Divinitate. Si acest scop este pozitiv, fara a gasi nici un punct in care sa divagam de la El. Caci Supravegherea Divina asupra noastra este puternica si se manifesta prin cele doua feluri de Supraveghere, care sunt calea suferintei si calea Torei, cum s-a clarificat. Dar din punct de vedere a realitatii practice, noi gasim ca, Supravegherea Divina ajunge la noi prin cele doua cai de Supraveghere, deodata. Si de aceea sunt denumite in vorbele Hazal: Drumul (Calea) Pamantului – Derech Eretz si Calea Torei.

.

Esenta religiei este de a dezvolta in noi senzatia recunoasterii raului

Acestea sunt cuvintele Hazal: Si ce intereseaza Divinitatea, daca cineva taie de la gat sau daca cineva taie de la ceafa? Doar nu s-au lasat poruncile decat pentru a uni creaturile. Si despre aceasta aderare se explica foarte bine in articolul Daruirea Torei (par. 12). Dar aici am sa explic ce este esenta acestei dezvoltari obtinute prin preocuparea pentru Tora si porunci?

Si sa stii, ca acest lucru este recunoasterea raului din noi. Ocupatia cu poruncile care poate sa purifice pe cel care se ocupa cu ele, este o purificare treptata si lenta, pe masura treptelor purificarii, care este masura recunoasterii raului din noi.

Caci omul este deja pregatit din firea lui sa respinga si sa deosebeasca fiecare lucru rau. Si aceasta este in masura egala in fiecare creatie, in parte. Dar fiecare diferentiere, de la o creatie la alta, este doar in recunoasterea raului, pe care creatul mai dezvoltat il recunoaste in sine intr-o masura mai mare de rautate. Si deci, desparte si respinge raul din sine, in masura mai mare. Iar nedezvoltatul simte in sine o masura mai mica de rautate. Si prin aceasta va respinge doar intr-o masura mica de rautate. Si ca rezultat pastreaza in sine toata impuritatea, caci nu o recunoaste ca impuritate deloc.

Si pentru a nu-l obosi pe cititor, vom interpreta raul si binele in general, cum a fost interpretat in articolul Daruirea Torei (par. 12), in care rautatea, in general nu este decat iubire de sine, denumita Egoism, fiind opusa in forma ei, calitatii Creatorului, care nu are nimic din dorinta de a primi pentru Sine, ci doar de a darui.

Si cum a fost interpretat in articolul Daruirea Torei (par. 9 si 11), in legatura cu placerea si rafinamentul, principalul este in intregime, in masura Echivalentei Figurii, la Creator. Si in legatura cu suferintele si netoleranta, principalul este masura Schimbarii Figurii fata de Creator. Si de aceea ne este desgustator egoismul si ne doare in esenta, ca fiind opusa figurii Creatorului Divin.

Dar acest dezgust nu este egal in fiecare suflet, ci se imparte in noi, in cantitati. Caci omul salbatic, nedezvoltat complet, nu recunoaste egoismul ca o calitate rea. Si de aceea, se foloseste de el, deschis fara nicio rusine si fara limita, jefuieste si ucide in fata tuturor, in orice loc unde ii ajunge mana. Iar omul putin mai dezvoltat, deja simte o oarecare masura a egoismului sau, ca diferentiere a raului si cel putin ii este rusine a se folosi de el in public, a jefui si a ucide in vazul tuturor, ci, pe ascuns, inca isi mai indeplineste poftele.

Omul si mai dezvoltat decat el, este deja sensibil la egoism ca la un lucru total dezgustator, incat nu poate sa-l sufere in sine si il respinge si il scoate din sine cu totul, in masura in care il recunoaste, incat nu doreste si nu poate sa aiba placere de munca altora. Si atunci incep sa se trezeasca in el scantei de iubire a aproapelui, denumit Altruism, care este calitatea binelui general.

Si aceasta se aprinde in el, in functie de dezvoltarea sa treptata. Adica, la inceput se dezvolta in el simtul iubirii si al daruirii pentru apropiati si famila lui, dupa cum este scris: Si nu ignora sange din sangele tau. Si cand se dezvolta mai mult, se extinde in el calitatea daruirii, asupra tuturor celor din jurul sau, care sunt din orasul si din poporul sau. Si astfel se adauga, pana la dezvoltarea in el a calitatii iubirii aproapelui, asupra omenirii intregi.

.

Dezvoltarea constienta si dezvoltarea inconstienta

Si sa stii, ca doua puteri ne servesc si ne stimuleaza a ne inalta si a urca pe treptele scarii respective, pana vom ajunge la varf, in Lumea Superioara, care este punctul esential de Echivalenta a Figurii cu Creatorul Divin. Si diferenta dintre aceste doua puteri consta in faptul ca, una ne stimuleaza din spate si aceasta este Calea suferintelor sau Drumul Pamantului.

Si din aceasta cale a ajuns la noi Sistemul de legi Morale, denumita Etica, bazata pe cunostinte experimentale, adica din critica intelepciunii practice, a carui principiu consta in acea doctrina care nu este decat rezumatul prejudiciilor, care s-au nascut in lumea noastra din seminte de egoism.

Si iata cum aceste experiente au ajuns la noi accidental, adica nu constient si nu prin alegerea noastra. Dar scopul sigur, al Eticii este sa clarifice forma raului, treptat, in simturile noastre. Si in masura in care cunoastem prejudeciile lui, in aceea masura ne indepartam de el. Si atunci ajungem la o etapa superioara a scarii.

A doua putere ne stimuleaza constient, adica prin puterea insasi a alegerii noastre. Si aceasta putere ne trage inainte. Si am definit-o cu numele Calea Torei si a poruncilor. Caci ocupandu-ne cu poruncile si in lucrarea pentru a aduce Multumire Sufleteasca Creatorului, se dezvolta in noi cu o rapiditate minunata, acel simt de recunoastere a raului, cum s-a interpretat in articolul Daruirea Torei (par. 13, studiaza acolo atent). Si noi castigam doua lucruri:

• · Nu avem necesitatea asteptarii experientei vietii, care sa ne stimuleze din spate. Ca toata proportia stimulatiei din ele este evaluata doar in masura durerilor si distrugerilor noastre. Ci din contra, din gratie si rafinament, pe care le simtim in munca pura pentru Creatorul Binecuvantat, pentru a-I provoca Multumire Sufleteasca, se dezvolta in noi o relatie relativa a recunoasterii nemerniciei acestor scantei de iubire de sine, ca fiind obstructiva in calea noastra, spre a primi gustul rafinat a daruirii Creatorului Divin.
  In felul in care semtimentul treptat de recunoastere a raului se dezvolta treptat din timpuri de multa placere si liniste, adica prin primirea binelui in timpurile lucrarii pentru Creatorul Divin, din senzatia noastra de gratie si rafinament, atunci ajunge la noi, din Echivalenta Figurii la Creator.
• · Ca beneficiem de timp. Caci El actioneaza la cunostinta noastra si sta in mainile noastre a inmulti in lucrare si a ne grabi in timp dupa dorinta noastra.

.

Religia nu este in binefacerea creatiilor ci in binefacerea muncitorului

Multi gresesc si compara Tora noastra sfanta cu Doctrina Moralitatii. Dar este astfel, pentru ca nu au gustat niciodata gustul religiei noastre. Si le spun citatul: Gustati si vedeti ca Domnul este Bun. Si adevarat ca amandoua: Etica si Religia se refera la un singur lucru – a inalta omul din josnicia iubirii de sine, ingusta, si a-l aduce la Maretia Varfului de Iubire a Aproapelui.

Dar cu toate aceastea, sunt indepartate una de alta, ca departarea Gandirii Creatiei Divine de gandirea creatilor. Caci Religia este continuitatea Gandirii Creatorului Divin. Si Doctrina Moralitatii vine din gandirea de carne si oase si din experientele vietii lor. Si de aceea, se cunoaste si este accentuata diferenta dintre cele doua, atat in toate punctele diferentelor practice cat si prin scopul lor definit. Caci recunoasterea raului si binelui care se dezvolta in noi prin Doctrina Eticii in timpul folosintei, are o relatie relativa succesului societatii, dupa cum este stiut.

Ceea ce nu este cazul Religiei, in care faptul recunostintei binelui si raului se dezvolta in noi prin folosinta ei, are relatie relativa doar Domnului Divin, adica din Schimbarea Figurii Creatorului Divin, pana la Echivalenta Figurii cu Divinul, denumita Alipire, Adeziune-Dvekut, cum s-a clarificat in ochii tai in articolul Daruirea Torei (par. 9 – 11).

Si intr-adevar sunt indepartate una de alta in esenta distantei scopului. Caci scopul Doctrinei Eticii este fericirea societatii din punctul de vedere al criticii inteligentei practice, luata din experientele vietii, in care, pana la urma, scopul nu asigura celui care se ocupa de ea, vreun folos deasupra cadrului natural. Si de aceea, acest scop nu a iesit inca din totalitatea criticii dupa cum se stie, caci cine poate sa dovedeasca particularului masura binelui in aceasta forma finala, care sa necesite imputinirea formei lui intr-o masura oarecare, pentru fericirea societatii.

Ceea ce nu este cazul cu scopul religiei, care asigura fericirea omului insusi, a celui care se ocupa de ea. Caci am dovedit deja a cunoaste, ca aducerea omului la iubirea aproapelui se gasescte direct in diferentierea Alipirii, care este Echivalenta Figurii la El, Divinul, cu care trece omul din lumea lui ingusta, plina de dureri si pietre de boala, spre Lumea Eterna larga de Daruire la Domnul Divin si Daruirea pentru creati.

Vei mai gasi diferenta considerabila si destul de accentuata in diferenta suportului. Caci munca, conform metodei Doctrinei Eticii are suport pe baza de a fi placut creatilor. Si acest lucru este asemanator cu exemplul inchirierii, care este rentabila, pana la urma. Si omul obisnuindu-se in aceasta lucrare, iata nu se poate inalta pe treptele Moralitatii, caci este deja obisnuit intr-o astfel de lucrare, care este foarte benefica mediului inconjurator, care plateste pentru faptele sale bune.

Ceea ce nu este cazul in munca Torei si poruncilor, unde Produce Multumire Sufleteasca Creatorului fara a primi premiu; iata cum urca si se inalta pe treptele moralitatii chiar pe masura lucrarii, caci este lipsit complet de rasplata in calea sa. Si un ban cu un ban se alatura la un cont mare. Pana cumpara o a doua natura, care este influentarea aproapelui fara nici o trezire a primirii pentru sine, in afara de insasi necesitatea existentei.

Si se gaseste ca intr-adevar, s-a eliberat de toate inchisorile creatiei. Caci in timp ce omul se delimiteaza de orice primire pentru sine si sufletul lui respinge toate luxurile din micile placeri corporale si onoare, iata, ca cineva care se plimba liber in lumea Sfantului Divin El. Si este sigur ca nu i se va intampla aici nici un prejudiciu si accident, niciodata, ci toate prejudiciile se simt si vin omului, doar din cauza primirii pentru el insusi, care este amprentata in el.

Si iata s-a clarificat mult, cum scopul Religiei sta toata, doar in necesitatea omului de a lucra si a se ocupa de ea. Si nu contine in ea folosinta creatilor si interesul lor, cu toate ca toate actiunile sale sunt pentru binefacerea creatilor si cuprind aceste actiuni. Dar nu este aceasta doar diferenta peste scopul sublim, care este Echivalenta la Creator. Si cu aceasta este de inteles cum si scopul Religiei se colecteaza in aceasta lume, inca in viata lui. Si cerceteaza atent articolul Daruirea Torei, in legatura cu scopul populatiei si scopul particularului.

(din cartea Kabalah LeMathil-Kabalah pentru Incepatori, cap. 1)