Inalta rugaciunile noastre-Iyale Tachnuneinu

.

Rugaciunile inseamna ruga celor multi. Multi inseamna starea in care o persoana isi da seama ca inca are in el diferite forte care nu sunt in adeziune cu Creatorul. Cand omul le justifica, le simte si le clarifica una dupa alta, ajunge la starea in care ridica MAN, o cerere, rugaciune, ca Lumea Superioara sa-i vina in ajutor si sa corecteze fortele astea opuse, din interiorul lui, dandu-le o singura Dorinta si Intentie. Se roaga sa simta numai o dorinta in ele, desi aceste forte, asa de diferite si opuse il vor indruma la sursa lui.
.

In starile de zi sau noapte, cand Lumea Superioara straluceste sau nu, asupra lui, cere ca rugaciunea lui sa fie completa, perfecta, pana cand va primi raspuns si toate cerintele si dorintele sunt unite in el si toate vasele devin un Vas mare prin care el poate sa ajunga la Uniunea cu Creatorul. Asta cantam noi de Iom Kipur, cand Vasele vide sunt dezvaluite. De la aceste rugaciuni cu cerinte pentru corectie primim Lumina Superioara, care ne corecteaza. Cand Vasul e corectat, atunci se va umple cu Lumina Iubiriii si Uniunii.
.

Cand cei de jos isi incep viata prin cantare, inaltarea lor spirituala spre izvorul sufletelor, atunci cei (fortele) de Sus le dau putere ca si ei, cei de jos sa primeasca Lumina Intelepciunii, pe care au primit-o si a fost revelata in ZON a lumii Atzilut si in ingerii (fortele) ce o precedau. In acest fel si cei de jos isi maresc puterile si iluminarea Intelepciunii Lumii Superioare.
.
.

Harut (sculptat) pe pietre; a nu se pronunta Harut (sculptat), ci mai degraba Herut (libertate), pentru a arata ca sunt eliberati de ingerul mortii.

– Midrash Shemot Raba, 41

Aceste cuvinte trebuie clarificate, pentru ca, in ce fel chestiunea primirii Torei are legatura cu eliberarea de moarte? Mai mult, odata ce au obtinut un corp etern care nu poate sa moara prin primirea Torei, cum l-au pierdut din nou? Poate eternul sa devina absent?

LIBERUL ARBITRU

Pentru a intelege conceptul sublim de libertate fata de ingerul mortii, trebuie sa intelegem mai intai conceptul de libertate, asa cum este el inteles in mod normal de intreaga omenire.

Perceptia generala este ca libertatea e considerata o lege naturala, care se aplica la tot ce e viata. Astfel, vedem ca animalele care devin captive mor atunci cand le privam de libertatea lor. Aceasta e o marturie adevarata ca Providenta nu accepta inrobirea niciunei creaturi. Pe buna dreptate, omenirea s-a luptat in ultimele cateva sute de ani sa obtina o anumita masura a libertatii individului.

Cu toate acestea, acest concept, exprimat in acel cuvant, libertate, ramane neclar, iar daca aprofundam semnificatia acelui cuvant, nu va mai ramane aproape nimic. Caci inainte de a cauta libertatea individului, trebuie sa presupui ca orice individ, in si prin sine, are calitatea numita libertate – adica, ca poate actiona dupa propria sa alegere, facuta liber.

PLACEREA SI DUREREA

Insa atunci cand analizam actiunile unui individ, le vom gasi ca fiind din obligatie. El este obligat sa le faca si nu are libertate de alegere. Intr-un fel, e ca o tocanita care fierbe pe aragaz – nu are de ales, decat sa fiarba. Si trebuie sa fiarba, pentru ca Providenta a inhamat viata prin doua lanturi: placere si durere.

Creaturile vii nu au libertate de alegere – sa aleaga durerea sau sa respinga placerea. Iar avantajul omului fata de animale este ca el poate sa tinteasca spre un obiectiv indepartat, adica sa fie de acord cu o anumita cantitate de durere curenta, alegand un beneficiu sau o placere viitoare, care va fi obtinuta dupa un anumit timp.

Dar de fapt, aici nu e nimic mai mult, decat un aparent calcul comercial, in care beneficiul sau placerea viitoare pare preferabila si mai avantajoasa decat agonia pe care individul o sufera din cauza durerii pe care a fost de acord sa si-o asume in prezent. Aici e doar o chestiune de scadere – scadere a durerii si a suferintei din placerea anticipata, dupa care ramane un anumit surplus.

Astfel, este extinsa doar placerea. Si asa, uneori se intampla ca suntem chinuiti pentru ca nu am gasit placerea obtinuta ca fiind surplusul pe care l-am sperat, in comparatie cu agonia pe care am suferit-o; ca urmare, suntem in deficit, la fel ca negustorii.

Si dupa ce s-au spus si s-au facut toate, nu exista nicio diferenta intre om si animal. Si daca asa stau lucrurile, atunci nu exista libertate de alegere, ci doar o forta de atractie, care atrage individul catre placeri de ocolire si il respinge din circumstante dureroase. Si Providenta conduce individul catre orice loc pe care il alege, prin intermediul acestor doua forte, fara a ii cere parerea.

Mai mult, chiar si determinarea tipului de placere si de avantaj este totalmente in afara alegerii libere, ci urmeaza voia altora, dupa cum vor ei, nu dupa cum vrea individul. De exemplu: eu stau, eu ma imbrac, eu vorbesc si eu mananc. Fac toate acestea nu pentru ca vreau sa stau in acel fel, sau sa vorbesc in acel fel, sau sa ma imbrac in acel fel, sau sa mananc in acel fel, ci pentru ca altii vor ca eu sa stau, sa ma imbrac, sa vorbesc si sa mananc in acel fel. Totul urmeaza dorinta si capriciul societatii, nu propriul meu liber arbitru.

Mai mult, in cele mai multe cazuri, fac toate acestea impotriva vointei mele. Pentru ca mi-ar fi mult mai confortabil sa ma comport simplu, fara nicio povara. Dar sunt inlantuit cu verigi de fier, in toate miscarile mele – sunt inlantuit de capriciile si de modurile de a fi ale altora, care formeaza societatea.

Asa ca, spuneti-mi, unde e liberul meu arbitru, vointa mea libera? Pe de alta parte, daca presupunem ca vointa nu are libertate, atunci suntem cu totii ca niste masini, care actioneaza si creeaza prin forte exterioare, care le forteaza sa actioneze in acest fel. Asta inseamna ca suntem cu totii incarcerati in inchisoarea Providentei, care, folosind aceste doua lanturi, placerea si durerea, ne respinge si ne atrage dupa propria sa voie, acolo unde considera ca e potrivit.

In cele din urma, se pare ca nu exista egoism in lume, de vreme ce nimeni de aici nu este liber si nu sta pe propriile lui picioare. Eu nu sunt detinatorul actiunii, nu sunt cel care o efectueaza pentru ca vrea sa o efectueze, ci se efectueaza asupra mea, in mod obligatoriu si fara ca eu sa fiu constient. Ca urmare, recompensa si pedeapsa nu mai exista.

Si e destul de ciudat, nu numai pentru cei de credinta traditionala, care cred in Providenta Sa si care se pot baza pe El si pot sa aiba incredere ca El tinteste doar ce e mai bun, in acest comportament. E chiar si mai ciudat pentru cei care cred in natura, caci, conform celor de mai sus, cu totii suntem incarcerati de lanturile naturii oarbe, fara nicio constienta si fara raspundere. Iar noi, specia aleasa, cu ratiune si cunoastere, am devenit o jucarie in mainile naturii oarbe, care ne rataceste si ne duce – cine stie unde?

LEGEA CAUZALITATII

Merita sa ne ocupam putin cu a intelege acest lucru atat de important – cum existam in lume ca fiinte care au un sine, unde fiecare se priveste pe sine ca entitate unica, ce actioneaza de sine statator, independent de forte exterioare, straine si necunoscute. Si oare fiinta aceasta – sinele – ni se arata?

E adevarat ca exista o legatura generala intre toate elementele realitatii dinaintea noastra, care asculta de legea cauzalitatii, deplasandu-se inainte prin intermediul cauzei si efectului. Si la fel cum e intregul, asa e si fiecare obiect in parte – adica, fiecare creatura din lume apartinand celor patru tipuri (mineral, vegetal, animal si vorbitor) asculta de legea cauzalitatii prin intermediul cauzei si efectului.

Mai mult, fiecare forma anume a unui anumit comportament, pe care il urmeaza creatura atata timp cat se afla in aceasta lume, e impinsa de cauze stravechi, care o obliga sa accepte acea schimbare in comportament – si nu alta. Iar acest lucru e evident pentru oricine analizeaza natura dintr-un punct de vedere stiintific, fara niciun pic de partinire. Cu adevarat, trebuie sa analizam aceasta chestiune, pentru a ne permite sa o examinam din toate punctele de vedere.

PATRU FACTORI

Retineti ca orice apare in fiintele lumii trebuie perceput nu ca existenta care apare din absenta, ci ca existenta din existenta, printr-o entitate efectiva care si-a lepadat forma anterioara si s-a imbracat cu cea actuala.

Ca urmare, trebuie sa intelegem ca, in tot ce apare in lume, exista patru factori din care, laolalta, apare ceva. Iata numele acestor factori:

A. Sursa.

B. Comportamentul neschimbator al cauzei si efectului, care are legatura cu insasi caracteristica sursei.

C. Comportamentele sale interne de cauza si efect, care se schimba prin contact cu forte straine.

D. Comportamentele de cauza si efect ale lucrurilor straine, care o afecteaza din exterior.

Si le voi clarifica pe fiecare, pe rand:

PRIMUL MOTIV: SURSA, PRIMA MATERIE

A) Sursa este prima materie, in legatura cu acea fiinta. Caci nu e nimic nou sub soare si tot ce se intampla in lumea noastra nu este existenta din absenta, ci existenta din existenta. E vorba de o entitate care s-a dezbracat de forma sa anterioara si a luat o alta forma, diferita de prima. Iar cea entitate, care si-a lepadat forma anterioara, este definita ca sursa. In ea se afla potentialul menit a fi dezvaluit si determinat la sfarsitul formarii acelei aparitii. Ca urmare, ea este considerata clar a fi cauza sa primara.

AL DOILEA MOTIV: CAUZA SI EFECTUL CARE IZVORASC DIN SINE

B) Acesta este un comportament de cauza si efect care are legatura cu caracteristica sursei si care e neschimbator. Spre exemplu, sa ne gandim la o tulpina de grau care a prins radacini in pamant si a ajuns la starea de a sadi mai multe tulpini de grau. Astfel, acea stare inradacinata e considerata sursa; adica, esenta graului s-a dezbracat de forma ei anterioara, de forma de grau si a preluat un discernamant nou, acela de grau inradacinat – care e samanta, numita sursa, care nu are nicio forma. Acum, dupa ce a prins radacini in pamant, ea devine potrivita pentru a prelua o alta forma, forma mai multor tulpini de grau, care e menita sa apara din acea sursa care e samanta.

Cu totii stiu ca aceasta sursa e destinata sa nu devina nici cereale, nici ovaz, ci doar sa se egalizeze cu forma sa anterioara, care a parasit-o, fiind tulpina de grau singura. Si desi ea se schimba, intr-o anumita masura, in ceea ce priveste calitatea si cantitatea – caci in forma anterioara ea era o singura tulpina, iar acum sunt zece tulpini – si in ceea ce priveste gustul si aspectul, esenta formei graului ramane neschimbata.

Astfel, aici avem de a face cu un comportament de cauza si efect, atribuit caracteristicii sursei, care nu se schimba niciodata. Astfel, cerealele nu vor aparae niciodata din grau, dupa cum am spus – iar acesta se numeste al doilea motiv.

AL TREILEA MOTIV: CAUZA SI EFECTUL INTERIOR

C) Acesta este comportamentul cauzei si efectului interior al sursei, care se schimba la intalnirea cu fortele straine din mediul sau. Astfel, vedem ca dintr-o singura tulpina de grau, care prinde radacini in pamant, apar mai multe tulpini, care uneori sunt un grau mai mare si mai bun decat inainte de a fi fost semanat.

Ca urmare, aici trebuie ca sunt implicati si alti factori, care colaboreaza si se conecteaza cu forta ascunsa in mediu, adica cu sursa. Si datorita acestui lucru, acum apare adaosul in ceea ce priveste calitatea si cantitatea – care nu exista in forma anterioara a graului. Este vorba despre mineralele si materialele din pamant, despre ploaie si soare. Toate acestea opereaza asupra sa, administrand din fortele lor si alaturandu-se fortei din sursa insasi. Si prin comportamentul cauzei si efectului, ele vor produce adaosul de cantitate si calitate in ceea ce apare.

Trebuie sa intelegem ca acest al treilea factor se alatura internalitatii sursei, de vreme ce forta ascunsa in sursa le controleaza. In cele din urma, toate aceste schimbari apartin graului, nu altei plante. Ca urmare, le definim ca fiind factori interni. Cu toate acestea, aceste elemente sunt diferite de al doilea factor, care este pur si simplu neschimbator, in timp ce al treilea factor schimba la nivel de calitate si cantitate.

AL PATRULEA MOTIV: CaUZA SI EFECTUL PRIN LUCRURILE STRAINE

Acesta este comportamentul de cauza si efect al lucrurilor straine, care actioneaza asupra sa din exterior. Cu alte cuvinte, ele nu au o legatura directa cu graul – ca mineralele, ploaia sau soarele – ci ii sunt straine, cum ar fi lucrurile din apropiere sau intamplarile exterioare, grindina, vantul etc.

Si vedem ca, in cursul cresterii graului, cu graul se combina patru factori. Fiecare stare anume careia ii este supusa graul in acel timp devine conditionata de cele patru, iar calitatea si cantitatea fiecarei stari este determinata de ele. Si ceea ce am descris in cazul graului este regula in cazul oricarei aparitii din lume, chiar in cazul gandurilor si ideilor.

Daca, de exemplu, ne imaginam o stare conceptuala la un anumit individ, cum ar fi o stare in care persoana e religioasa sau nu, de un traditionalism extrem sau nu chiar asa de extrem, sau undeva la mijloc, vom intelege ca acea stare e determinata in persoana respectiva de cei factori de mai sus.

POSESIUNILE EREDITARE

Cauza primului motiv este sursa, care este prima sa substanta. Omul este creat existenta-din-existenta, adica din mintile parintilor sai. Astfel, intr-o anumita masura, e ca si cum ai copia dintr-o carte in alta carte. Asta inseamna ca aproape toate chestiunile care au fost acceptate si obtinute in parinti si in stramosi sunt copiate si aici.

Dar diferenta este ca ele sunt in forma abstracta, la fel ca graul semanat, care nu e pregatit sa fie cules decat cand a prins radacini si si-a lepadat forma anterioara. La fel stau lucrurile si cu picatura de sperma din care se naste omul: in ea nu e nimic din formele stramosilor sai, ci doar o forta abstracta.

Caci ideile care la stramosii sai erau concepte, aici s-au transformat in simple tendinte, numite “instincte” sau “obiceiuri”, fara a sti de ce faci ceea ce faci. De fapt, sunt forte ascunse pe care le-a mostenit de la stramosii sai, intr-un fel in care nu numai ca posesiunile materiale ne vin prin mostenire de la stramosii nostri, ci si posesiunile spirituale si toate conceptele in care s-au angajat parintii nostri ne vin prin mostenire, din generatie in generatie.

Si de aici apar nenumaratele tendinte pe care le vedem la oameni, cum ar fi tendinta de a crede sau de a critica, tendinta de a se multumi cu viata materiala sau de a dori numai idei, de a dispretui o viata fara aspiratii, de a fi zgarcit, darnic, insolent sau timid.

Toate aceste imagini care apar la oameni nu sunt proprietatea lor, pe care au dobandit-o ei, ci doar mostenirea care le-a fost data de stramosii lor. Se stie ca exista un loc anume in creier unde se afla aceste mosteniri. Se numeste medulla oblongata (creierul alungit), sau subconstientul – si toate tendintele apar acolo.

Dar deoarece conceptele stramosilor nostri, dobandite prin experientele lor, au devenit in noi simple tendinte, ele sunt considerate la fel ca graul semanat, care s-a dezbracat de forma sa anterioara si a ramas gol, avand doar forme potentiale, vrednice sa primeasca forme noi. In materia noastra, aceste tendinte vor imbraca forma unor concepte. Aceasta se considera prima substanta, iar acesta este primul factor, numit sursa. In el se afla toate fortele tendintelor unice pe care le-a mostenit de la parintii sai, care sunt definite ca mostenire ancestrala.

Retineti ca unele din aceste tendinte vin intr-o forma negativa, adica opusul celor care au fost la stramosii sai. De aceea s-a spus, Tot ce este ascuns in inima tatalui apare in mod deschis la fiu.

Motivul este ca sursa se dezbraca de forma sa anterioara, pentru a prelua o forma noua. Ca urmare, este aproape sa piarda formele conceptelor stramosilor sai, asa cum graul care prinde radacini in pamant pierde forma care a existat in grau. Cu toate acestea, el inca depinde de ceilalti trei factori.

InfluenTA MEDIULUI

Al doilea motiv este un comportament neschimbator, direct de cauza si efect, care are legatura cu caracteristica insasi a sursei. Adica, dupa cum am clarificat cu graul care prinde radacini in pamant, mediul in care se afla sursa, cum ar fi solul, mineralele si ploaia, aerul si soarele influenteaza semanatul printr-un lung lant de cauza si efect, intr-un proces lung si treptat, stare dupa stare, pana la coacere.

Iar sursa isi reia forma anterioara, forma graului, dar diferita in ceea ce priveste calitatea si cantitatea. Sub aspectul sau general, ea ramane complet neschimbata; astfel, nu va creste nici cereale, nici ovaz din ea. Dar sub aspectul sau particular, ea se schimba in ceea ce priveste cantitatea – caci dintr-o singura tulpina apar zece sau douazeci de tulpini – si in ceea ce priveste calitatea, caci ele sunt mai bune sau mai rele decat forma anterioara a graului.

La fel este si aici: omul, ca sursa, este plasat intr-un mediu, adica in societate. Si in mod necesar, este influentat de aceasta, la fel cum si graul este influentat de mediul sau, caci sursa e doar o forma bruta. Astfel, prin contactul permanent cu mediul si cu societatea, in el se imprima treptat acestea, printr-un lant de stari consecutive, una cate una, cauza si efect.

In acel moment, tendintele incluse in sursa sa sunt schimbate si iau forma conceptelor. De exemplu, daca cineva mosteneste de la stramosii sai o tendinta de zgarcenie, pe masura ce creste, isi formeaza concepte si idei care duc la concluzia decisiva ca e bine ca o persoana sa fie zgarcita. Astfel, desi tatal a fost generos, el poate sa mosteneasca de la el tendinta negativa – de a fi zgarcit, caci absenta e doar ca mostenire, la fel ca prezenta.

Sau, daca cineva mosteneste de la stramosii sai o tendinta de a fi deschis la minte, isi construieste idei si trage din ele concluzii ca e bine ca o persoana sa fie deschisa la minte. Dar unde se gasesc aceste fraze si aceste motive? Individul ia toate acestea din mediul sau, fara sa stie, caci ele ii impartasesc punctele de vedere si ceea ce ii place, in forma cauzei si efectului treptat.

Ca urmare, omul le priveste ca fiind propriile sale posesiuni, pe care le-a dobandit prin gandirea sa libera. Dar si aici, la fel ca in cazul graului, exista o parte neschimbatoare a sursei, care este aceea ca, in cele din urma, tendintele pe care le-a mostenit raman la fel cum erau la stramosii sai. Si aceasta se numeste al doilea factor.

OBICEIUL DEVINE A DOUA NATURA

Al treilea motiv este un comportament de cauza si efect direct, care influenteaza sursa si o schimba. Pentru ca tendintele mostenite la om au devenit concepte, datorita mediului, ele actioneaza in directiile pe care le definesc aceste concepte. De exemplu, un om care e cumpatat, la care tendinta de zgarcenie a fost transformata intr-un concept, prin intermediul mediului, percepe cumpatarea printr-o definitie rezonabila.

Sa presupunem ca, prin acest comportament, el se protejeaza de situatia de a avea nevoie de altii. Astfel, a obtinut o scala a cumpatarii, iar cand acea frica e absenta, el poate sa o decline. Asadar, el s-a schimbat considerabil in bine, de la tendinta pe care a mostenit-o de la stramosii sai. Si uneori, individul reuseste sa scoata complet din radacina o tendinta rea. Acest lucru se face prin obicei, care are abilitatea de a deveni o a doua natura.

In aceasta, taria omului e mai mare decat cea a plantei. Caci graul se poate schimba numai in partea sa privata, pe cand omul are abilitatea de a se schimba prin cauza si efectul mediului, chiar si in partile generale, adica sa inverseze complet o tendinta si sa o scoata din radacini, intorcand-o catre opusul sau.

FACTORI EXTERIORI

Al patrulea motiv este un comportament de cauza si efect care influenteaza sursa prin lucruri care ii sunt complet straine si care opereaza asupra ei din exterior. Asta inseamna ca aceste lucruri nu au niciun fel de legatura cu comportamentul de crestere al sursei, ca sa o influenteze direct, ci mai degraba, ca opereaza indirect. De exemplu, problemele financiare, greutatile sau vantul etc. isi au propria lor ordine de stari, completa, lenta si treptata, prin intermediul cauzei si efectului, schimband conceptele omului in bine sau in rau.

Astfel, am prezentat cei patru factori naturali al caror rod este fiecare gand si fiecare idee care apare in noi. Si chiar daca ar fi si sa contemplam ceva o zi intreaga, nu am putea sa adaugam sau sa modificam ceea ce ne dau acesti patru factori. Orice adaos pe care il poate face este in termeni de cantitate: fie e vorba de un intelect mare, sau de unul mic. Dar in ceea ce priveste calitatea, n-am putea sa adaugam nimic. Asta pentru ca ei sunt cei care determina in mod obligatoriu natura si forma ideii si a concluziei, fara sa ne ceara parerea. Astfel, suntem la mana acestor patru factori, ca lutul in mainile unui olar.

ALEGEREA LIBERA (LIBERUL ARBITRU)

Insa atunci cand analizam acesti patru factori, vedem ca, desi taria noastra nu e suficienta pentru a face fata primului factor, sursa, tot avem abilitatea si liberul arbitru de a ne proteja impotriva celorlalti trei factori, prin care sursa se schimba la nivelul partilor sale individuale si uneori, si la nivelul partii sale generale, prin obicei, care o inzestreaza cu o a doua natura.

MEDIUL CA FACTOR

Aceasta protectie inseamna ca putem sa suplimentam intotdeauna in ceea ce priveste alegerea mediului nostru – prietenii, cartile, invatatorii si asa mai departe. E ca o persoana care a mostenit de la tatal sau cateva tulpini de grau. Din aceasta cantitate mica, el poate sa creasc– zeci de tulpini, alegand mediul pentru sursa sa, anume, pamantul fertil, cu toate mineralele si materiile prime necesare care hranesc graul din abundenta.

Mai exista si chestiunea lucrarii de imbunatatire a conditiilor de mediu, ca sa se potriveasca nevoilor plantei si cresterii, caci cei intelepti vor face bine sa aleaga cele mai bune conditii si vor gasi binecuvantarea. Iar cei prosti vor lua din orice le vine inainte si astfel, semanatul va fi un blestem, mai degraba decat o binecuvantare.

Astfel, toata lauda si spiritul sau depind de alegerea mediului in care sa semene graul. Dar odata semanat in locatia aleasa, forma absoluta a graului este determinata conform masurii pe care e capabil sa o furnizeze mediul.

Asa stau lucrurile si cu tema noastra, caci e adevarat ca dorinta nu are libertate. Mai degraba, ea este condusa de cei patru factori de mai sus. Si suntem obligati sa gandim si sa analizam asa cum sugereaza factorii, negandu-ni-se orice tarie de a critica sau de a schimba, la fel ca graul care a fost semanat in mediul sau.

Insa exista libertatea ca vointa sa aleaga initial mediul, cartile si indrumatorii care ii transmit concepte bune. Daca nu facem asta, ci suntem dispusi sa patrundem in orice mediu care ne apare si sa citim orice carte care ne cade in maini, suntem obligati sa decadem intr-un mediu rau sau sa ne pierdem timpul cu carti lipsite de valoare, care exista din abundenta si sunt mai usor de obtinut. Ca urmare, vom fi obligati sa adoptam concepte stricate, care ne vor face sa pacatuim si sa condamnam. Cu siguranta ca vom fi pedepsiti, nu din cauza gandurilor sau faptelor noastre rele, pe care nu putem sa le alegem, ci pentru ca nu am ales sa fim intr-un mediu bun, caci in mod sigur ca putem sa alegem in aceasta privinta.

Ca urmare, cel care se straduieste mereu sa aleaga un mediu mai bun merita laudat si rasplatit. Dar si aici, nu datorita gandurilor si faptelor lui bune, care ii vin fara sa le aleaga, ci datorita efortului sau de a dobandi un mediu bun, care ii aduce aceste ganduri si fapte bune. Dupa cum a spus Rabi Yehoshua Ben Perachya, Sa-ti faci Rav si sa-ti cumperi un prieten.

NECESITATEA DE A ALEGE UN MEDIU BUN

Si acum puteti intelege cuvintele lui Rabi Yosi Ben Kisma (Avot 86), care i-a raspuns unei persoane care i-a oferit sa locuiasca in orasul sau, spunand ca ii da pentru asta mii de bani de aur: Chiar daca mi-ai da tot aurul si argintul si giuvaerurile din lume, eu voi locui doar intr-un loc in care e Tora. Aceste cuvinte par mult prea sublime pentru a putea fi intelese de mintea noastra simpla, caci, cum a putut el sa respinga mii de bani de aur pentru un lucru atat de mic, cum este viata intr-un loc in care nu exista discipoli ai Torei, el insusi fiind un mare intelept, care nu avea nevoie sa aleaga de la nimeni? Un mister, intr-adevar.

Dar, dupa cum am vazut, e un lucru simplu si ar trebui sa il respectam fiecare dintre noi. Pentru ca, desi fiecare isi are propria sa sursa, fortele se dezvaluie in mod deschis numai prin mediul in care ne aflam. E la fel cu graul semanat in pamant, ale carui forte devin evidente numai prin mediul sau, care este solul, ploaia si lumina soarelui.

Astfel ca Rabi Yosi Ben Kisma a presupus corect ca, daca ar fi sa paraseasca mediul bun pe care il alesese si sa se duca intr-un mediu daunator, intr-un oras unde nu e Tora, nu numai ca toate conceptele sale anterioare ar fi fost compromise, dar toate celelalte forte ascunse in sursa sa, pe care inca nu le dezvaluise in actiune, ar fi ramas ascunse. Asta pentru ca ele nu ar fi supuse mediului corect care ar putea sa le activeze.

Si dupa cum am clarificat mai sus, numai in ceea ce priveste alegerea mediului este masurata domnia omului asupra lui insusi, iar pentru aceasta va primi recompensa sau pedeapsa. Ca urmare, nu trebuie sa ne miram de un intelept ca Rabi Yosi Ben Kisma, care a ales binele si a refuzat raul si nu a fost ispitit de lucruri materiale si lumesti, dupa cum deduce in urmatoarele: Cand cineva moare, nu ia cu el argint, sau aur sau giuvaeruri, ci numai Tora si faptele bune.

Asa ca inteleptii nostri ne-au avertizat, Sa-ti faci Rav si sa-ti cumperi un prieten. Si mai e si alegerea cartilor, dupa cum am mentionat, pentru ca numai in aceasta e cineva mustrat sau laudat – in alegerea mediului sau. Dar odata ce si-a ales mediul, este la mana mediului, ca lutul in mana olarului.

CONTROLUL MINTII ASUPRA CORPULUI

Unii intelepti contemporani externi, dupa ce au analizat chestiunea de mai sus si au vazut ca mintea omului nu e decat un fruct, care creste din intamplarile vietii, au tras concluzia ca mintea nu are niciun control asupra corpului, ci omul e controlat si activat numai de intamplarile vietii, imprimate in tendoanele fizice ale creierului. Iar mintea omului e ca o oglinda, reflectand oglinzile dinaintea sa. Si desi oglinda e purtatoarea acestor forme, ea nu poate sa activeze sau sa miste formele care se reflecta in ea.

Asa este mintea. Desi intamplarile vietii, in tot discernamantul cauzei si efectului din ele, sunt vazute si recunoscute de catre minte, mintea, cu toate acestea, este pur si simplu incapabila sa controleze corpul sau sa il puna in miscare, adica sa il aduca mai aproape de bine sau sa il indeparteze de rau. Asta pentru ca ceea ce e spiritual si ceea ce e fizic sunt complet departe unul de celalalt si nu exista intre ele instrument intermediar, care sa permita mintii spirituale sa activeze si sa conduca trupul lumesc, dupa cum s-a discutat pe larg.

Dar acolo unde sunt destepti, ei fac tulburare. Imaginatia omului foloseste mintea la fel cum microscopul slujeste ochiul: fara microscop, el nu ar vedea nimic rau, datorita dimensiunii mici a raului. Insa dupa ce a vazut raul prin microscop, omul se indeparteaza de factorul daunator.

Astfel, microscopul este cel care face omul sa se distanteze de ce e rau, nu simtul, caci simtul nu a detectat factorul daunator. Si in acea masura, mintea controleaza pe deplin corpul omului, pentru a il avertiza de rau si a il aduce aproape de bine. Astfel, in toate locurile in care caracteristica trupului nu reuseste sa recunoasca ce e benefic sau ce e daunator, e nevoie doar de duhul mintii.

Mai mult, cum omul isi cunoaste mintea, care este o concluzie adevarata pe baza experientelor sale de viata, ca urmare, el poate primi cunoastere si intelegere de la o persoana de incredere si o poate lua ca lege, desi intamplarile vietii sale inca nu i-au dezvaluit acele concepte. E ca o persoana care cere sfatul unui doctor si il asculta, desi nu intelege nimic cu propria sa minte. Astfel, folosim mintea altora la fel de mult cum o folosim si pe a noastra.

Dupa cum am clarificat mai sus, exista doua moduri in care Providenta se asigura ca omul atinge obiectivul cel bun, obiectivul final:

A. Calea durerii.

B. Calea Torei.

Toata claritatea de pe calea Torei se naste din asta. Caci pentru aceste conceptii clare, care au fost dezvaluite si recunoscute dupa un lung lant de intamplari din viata profetilor si a oamenilor lui Dumnezeu, exista un om care le utilizeaza pe deplin si care beneficiaza de pe urma lor, ca si cum conceptele ar fi fost intamplari ale propriei sale vieti. Astfel, vedeti ca omul este scutit de toate chinurile prin care trebuie sa treaca, inainte sa poata sa dezvolte acea minte clara de la sine. Asadar, facem economie de timp si de durere.

Se poate face o comparatie cu un bolnav care nu vrea sa asculte de ordinele doctorului inainte de a intelege el insusi cum ar putea sa il vindece acel sfat si, ca urmare, incepe sa studieze medicina. E posibil sa moara de boala lui, inainte sa invete medicina.

Asa e calea durerii fata de calea Torei. Cel care nu crede conceptele pe care Tora si profetia il sfatuiesc sa le accepte fara intelegere de la sine, trebuie sa ajunga la aceste conceptii prin sine insusi, urmand lantul cauzei si efectului din intamplarile vietii. Acestea sunt experiente care grabesc foarte mult si care pot sa dezvolte simtul recunoasterii raului din ei, dupa cum am vazut, nu din alegerea cuiva, ci datorita eforturilor sale de a dobandi un mediu bun, care duce la aceste ganduri si actiuni.

LIBERTATEA INDIVIDULUI

Acum am ajuns la o intelegere temeinica si exacta a libertatii individului. Cu toate acestea, ea are legatura numai cu primul factor, cu sursa, care e substanta primara a oricarei persoane, adica toate caracteristicile pe care le mostenim de la stramosii nostri si prin care suntem diferiti unii de altii.

Asta pentru ca, chiar si atunci cand mii de oameni impart acelasi mediu in asa fel, incat ceilalti trei factori ii afecteaza pe toti in mod egal, tot nu vom gasi doi oameni care sa aiba aceeasi caracteristica. Asta pentru ca fiecare dintre ei isi are propria sa sursa unica. E ca sursa graului: desi acesta se schimba mult prin ceilalti trei factori, tot mai pastreaza forma preliminara a graului si nu va lua niciodata forma unei alte specii.

FORMA GENERALA A PARINTELUI NU SE PIERDE NICIODATA

Asa se face ca fiecare sursa care si-a dat jos forma preliminara a parintelui si a preluat o forma noua, ca rezultat al celor trei factori care i s-au adaugat si care o schimba semnificativ, forma generala a parintelui tot se pastreaza, iar sursa nu va prelua niciodata forma unei alte persoane care seamana cu ea, la fel cum ovazul nu va semana niciodata cu graul.

Asta pentru ca fiecare sursa, in sine, e o suita lunga de generatii, formata din mai multe sute de generatii, iar sursa include conceptiile tuturor acestor generatii. Cu toate acestea, ele nu sunt dezvaluite in ea in aceleasi moduri in care au aparut la stramosi, adica sub forma de idei, ci numai ca forme abstracte. Ca urmare, ele exista in sursa sub forma unor forte abstracte, numite tendinte si instincte, fara ca persoana sa stie motivul lor sau de ce face ceea ce face. Astfel, nu pot sa existe doua persoane cu aceeasi caracteristica.

NECESITATEA DE A PASTRA LIBERTATEA INDIVIDULUI

Sa stiti ca aceasta este singura posesiune adevarata a individului care nu trebuie deteriorata sau alterata. Asta pentru ca scopul tuturor acestor tendinte, care sunt incluse in sursa, este sa se materializeze si sa ia forma de concepte, cand individul creste si obtine o minte proprie, ca rezultat al legii evolutiei, care controleaza acel lant si il impinge mereu inainte, dupa cum se explica in articolul Pacea. De asemenea, aflam ca fiecare tendinta e menita sa se transforme intr-un concept sublim si de o importanta de nemasurat.

Astfel, oricine purcede la eradicarea unei tendinte dintr-un individ si la scoaterea acesteia din radacini cauzeaza pierderea acelui concept sublim si minunat din lume, menit sa apara la capatul lantului, caci acea tendinta nu va mai aparea niciodata, in niciun alt corp. La fel, trebuie sa intelegem ca, atunci cand o anumita tendinta ia forma unui concept, ea nu mai poate fi distinsa ca buna sau rea. Asta pentru ca astfel de distinctii sunt recunoscute numai atunci cand sunt inca tendinte sau concepte imature si in niciun fel nu sunt recunoscute atunci cand iau forma unor adevarate concepte.

De mai sus aflam ce rau teribil fac acele natiuni care isi impun domnia asupra minoritatilor, privandu-le de libertate, fara sa le dea voie sa isi traiasca viata dupa tendintele pe care le-au mostenit de la stramosii lor. Ele sunt privite ca fiind criminale, nimic mai putin.

Si chiar cei care nu cred in religie sau in indrumare intentionata pot sa inteleaga necesitatea de a pastra libertatea individului, privind sistemele naturii. Caci putem sa vedem cum toate natiunile care au cazut vreodata, de-a lungul generatiilor, au ajuns la cadere numai datorita oprimarii asupra minoritatilor si indivizilor, care, ca urmare, s-au revoltat impotriva lor si le-au ruinat. Ca urmare, e clar tuturor ca pacea nu poate sa existe in lume, daca nu luam in considerare libertatea individului. Fara ea, pacea nu va fi sustenabila si se va ajunge la decadere.

Astfel, am definit clar esenta individului, cu cea mai mare precizie, dupa scaderea a tot ce ia acesta de la nivelul public. Dar acum ne confruntam cu o intrebare: In cele din urma, unde este individul insusi? Tot ce am spus pana acum cu privire la individ e perceput doar ca proprietatea individului, mostenita de la stramosii sai. Dar unde e individul insusi, mostenitorul si purtatorul acelei proprietati, care cere sa ii pazim proprietatea?

Din tot ce s-a spus pana acum, mai avem de gasit punctul de sine din om, care sta inaintea noastra ca unitate independenta. Si de ce am nevoie de primul factor, care e un lant lung de mii de oameni, unul dupa altul, din generatie in generatie, cu care stabilim imaginea individului ca mostenitor? Si de ce am nevoie de ceilalti trei factori, care sunt miile de oameni ce stau unul langa altul, in aceeasi generatie? La urma urmei, fiecare individual nu e decat o masina publica, gata mereu sa slujeasca publicul dupa cum acesta considera de cuvinta. Adica, el devine subordonat la doua tipuri de public:

A. Din perspectiva primului factor, el a devenit subordonat unui public mare din generatiile trecute, insirate una dupa alta.

B. Din perspectiva celorlalti trei factori, el a devenit subordonat publicului sau contemporan.

Aceasta este o intrebare cu adevarat universala. Din acest motiv, multi se opun metodei naturale de mai sus, desi ii cunosc temeinic valabilitatea. In schimb, aleg metode metafizice sau dualismul, sau transcendentalismul, pentru a isi descrie un obiect spiritual si modul in care acesta sta inauntrul corpului, in sufletul omului. Si sufletul acela este cel care invata si care conduce corpului, este esenta omului, sinele sau.

Si poate ca aceste interpretari vor usura mintea, dar problema este ca ele nu au nicio solutie stiintifica prin care sa se explice modul in care un obiect spiritual poate sa aiba vreun contact cu atomii fizici si sa ii puna in miscare. Toata intelepciunea nu i-a ajutat sa gaseasca o punte pe care sa paseasca si sa traverseze acea prapastie larga si adanca, ce se intinde intre entitatea spirituala si atomul material. Astfel, stiinta nu a capatat nimic din toate aceste metode metafizice.

VOINTA DE A PRIMI – EXISTENTA DIN ABSENTA

Ca sa facem aici un pas inainte intr-o maniera stiintifica, tot ce ne trebuie este intelepciunea Cabalei. Asta pentru ca toate invataturile lumii sunt incluse in intelepciunea Cabalei. Cu privire la luminile si la vasele spirituale, invatam ca inovatia primara, din perspectiva Creatiei, pe care El le-a creat existenta-din-absenta, se aplica doar la un aspect, definit ca vointa de a primi. Toate celelalte chestiuni din toata Creatia nu sunt deloc inovatii; ele nu sunt existenta din absenta, ci existenta din existenta. Asta inseamna ca ele provin direct din esenta Lui, asa cum lumina provine de la soare. Nici in asta nu e nimic nou, caci ceea ce se afla in nucleul soarelui se intinde in afara.

Insa vointa de a primi e o noutate completa. Adica, inainte de Creatie, nu exista un astfel de lucru in realitate, de vreme ce El nu are niciun aspect de dorinta de a primi, El precedand totul, astfel ca de la cine sa primeasca?

Din acest motiv, aceasta vointa de a primi, pe care El a extras-o ca existenta din absenta, este o noutate deplina. Dar tot restul nu este considerat inovatie care ar putea fi numita Creatie. Ca urmare, toate vasele si toate corpurile, atat cele din lumile spirituale, cat si cele din lumile fizice, sunt considerate substanta spirituala sau materiala, a carei natura este vointa de a primi.

Doua forte din vointa de a primi: Forta de atractie si forta de respingere

In continuare, trebuie sa determinam faptul ca distingem doua forte in acea forta numita vointa de a primi:

A. Forta de atractie.

B. Forta de respingere.

Motivul este ca fiecare corp, sau vas, definit de vointa de a primi este limitat, intr-adevar, adica, in ceea ce priveste calitatea pe care o va primi si cantitatea pe care o va primi. Ca urmare, tot ce este cantitate si calitate care se afla in afara granitelor sale par sa fie impotriva naturii sale; ca urmare, le respinge. Astfel, aceasta vointa de a primi, desi este considerata o forta de atractie, este obligata sa devina si o forta de respingere.

O SINGURA LEGE PENTRU TOATE LUMILE

Desi intelepciunea Cabalei nu mentioneaza nimic despre lumea noastra materiala, exista totusi o singura lege pentru toate lumile (dupa cum este scris in articolul Esenta Intelepciunii Cabalei, sectiunea Legea Radacinii si a Ramurii). Astfel, toate entitatile materiale din lumea noastra, adica tot ce este in acel spatiu, fie inert (mineral), planta, animal, obiect spiritual sau obiect material, daca vrem sa distingem aspectul unic, aspectul de sine al fiecaruia dintre acestea, modul in care se diferentiaza unul de celalalt, chiar si in cele mai mici dintre particule, se reduce la nimic altceva, decat o dorinta de a primi. Aceasta este intreaga sa forma anume, din perspectiva Creatiei generate, care o limiteaza in termeni de cantitate si de calitate. Ca urmare, exista o forta de atractie si forta de respingere din ea.

Totusi, orice altceva exista in ea, in afara de aceste doua forte, se considera a fi rasplata din esenta Lui. Acea rasplata e egala pentru toate creaturile si nu prezinta nicio inovatie, cu privire la Creatie, ea fiind existenta din existenta.

De asemenea, nu poate fi atribuita niciunei unitati anume, ci numai lucrurilor care sunt comune tuturor partilor Creatiei, mici sau mari. Fiecare dintre ele primeste de la acea rasplata conform vointei sale de a primi, iar aceasta limitare defineste fiecare individ si fiecare unitate.

Astfel, este evident ca am dovedit – dintr- perspectiva pur stiintifica – sinele (ego-ul) fiecarui individ, printr-o metoda stiintifica, pe deplin ne-criticabila, chiar conform sistemului materialistilor fanatici si automati. De acum inainte, nu mai avem nevoie de acele metode slabe cufundate in metafizica.

Si desigur, nu e cu nimic diferit daca aceasta forta, care este vointa de a primi, este rezultatul si fructul materialului care a produs-o prin chimie, sau daca materialul este rezultatul si fructul acelei forte. Asta pentru ca stim ca lucrul principal este ca numai aceasta forta, imprimata in fiecare fiinta si in fiecare atom, a vointei de a primi, in cadrul granitelor sale, este unitatea in care este separata si distinsa de mediul sau. Si acest lucru este valabil atat pentru un atom singular, cat si pentru un grup de atomi, numit corp.

Toate celelalte discernaminte in care exista un surplus din acea forta nu au nicio legatura cu acea particula sau cu acel grup de particule, cu privire la el insusi, ci numai cu privire la intreg, care este recompensa care le provine de la Creator, care este comuna tuturor partilor Creatiei laolalta, fara distinctia corpurilor individuale create.

Acum vom intelege chestiunea libertatii individului, conform definitiei primului factor, pe care l-am numit sursa, in care toate generatiile anterioare, care sunt stramosii individului respectiv, si-au imprimat natura. Dupa cum am clarificat, semnificatia cuvantului individ nu reprezinta decat granitele vointei de a primi, imprimate in grupul sau de molecule.

Astfel, vedeti ca toate tendintele pe care el le-a mostenit de la stramosii sai, de fapt, nu sunt mai mult decat granite ale dorintei sale de a primi, fie in legatura cu forta de atractie din el, fie cu forta de respingere din el, care ne apare sub forma de tendinte de zgarcenie sau de generozitate, o tendinta de a fi sociabil sau de a sta izolat si asa mai departe.

Din acest motiv, ele sunt, de fapt, sinele (ego-ul) sau, care se lupta pentru existenta. Ca urmare, daca eradicam fie si o singura tendinta din acel individ, se considera ca am taiat un organ efectiv din esenta sa. Si se mai considera si o adevarata pierdere pentru toata Creatia, pentru ca nu mai e nimeni ca el si nici nu va mai fi nimeni ca el, in toata lumea.

Dupa ce am clarificat temeinic dreptul just al individului conform legilor naturale, sa revenim si sa vedem cat de practic este acest lucru, fara a compromite teoria eticii si a multimii starilor. Si lucrul cel mai important: cum se aplica acest drept prin sfanta noastra Tora.

A TE LUA DUPA COLECTIV

Scripturile noastre spun: Ia-te dupa colectiv. Asta inseamna ca, ori de cate ori exista o disputa intre colectiv si individ, suntem obligati sa judecam conform vointei colectivului. Ca urmare, vedeti ca acest colectiv are dreptul de a expropria libertatea individului.

Dar aici apare o alta intrebare, chiar mai serioasa decat prima. Se pare ca aceasta lege regreseaza omenirea, in loc sa o promoveze. Asta pentru ca, in timp ce majoritatea omenirii este nedezvoltata, iar cei dezvoltati sunt intotdeauna o mica minoritate, daca determinam intotdeauna conform vointei colectivului, care sunt cei nedezvoltati si cei nevrednici, punctele de vedere si dorintele celor intelepti si dezvoltati din societate, care sunt intotdeauna minoritatea, nu vor fi niciodata auzite si luate in considerare. Astfel, soarta omenirii este pecetluita la regresie, caci nu va putea sa faca niciun pas inainte.

Insa, asa cum se explica in articolul Pacea, sectiunea Necesitatea de a fi precauti cu legile naturii, de vreme ce ni se ordona de catre Providenta sa ducem o viata sociala, am devenit obligati sa respectam toate legile care tin de subzistenta societatii. Si daca suntem neglijenti, natura se va razbuna pe noi, indiferent daca intelegem sau nu motivele legilor.

Si vedem ca nu exista alt aranjament dupa care sa traim in societate, decat urmand legea lui A te lua dupa colectiv, care rezolva orice disputa si orice chin din societate in ordine. Astfel, aceasta lege este singurul instrument care da sustenabilitate societatii. Din acest motiv, ea este considerata una din Mitzvot-urile (poruncile) naturale ale Providentei, iar noi trebuie sa o acceptam si sa o respectam cu meticulozitate, indiferent de modul nostru de intelegere.

Este la fel ca in cazul tuturor celorlalte Mitzvot din Tora: toate sunt legile naturii si Providenta Sa, care vin la noi de Sus in jos. Si am descris deja (Esenta Intelepciunii Cabalei, Legea Radacinii si a Ramurii) cum toata incapatanarea pe care o vedem in comportamentul naturii in aceasta lume este numai pentru ca ele provin si sunt luate din legi si comportamente ale Lumilor Superioare, Spirituale.

Acum puteti sa intelegeti ca Mitzvot din Tora nu sunt altceva, decat legi si comportamente stabilite in Lumile Superioare, care sunt radacinile tuturor comportamentelor naturii in aceasta lume a noastra. Legile Torei se potrivesc intotdeauna cu legile naturii din aceasta lume, ca doua picaturi dintr-un iaz. Astfel, am dovedit ca legea lui Ia-te dupa colectiv este legea Providentei si a naturii.

O CALE A TOREI SI O CALE A DURERII

Totusi, intrebarea noastra cu privire la regresie, care a provenit din aceasta lege, inca nu isi primeste raspuns prin aceste cuvinte. Cu adevarat, este treaba noastra sa gasim moduri de a repara acest lucru. Dar Providenta, in sine, nu pierde din aceasta cauza, pentru ca ea a invaluit omenirea in doua moduri – Calea Torei si Calea Durerii – intr-un mod care garanteaza dezvoltarea continua a omenirii si progresul acesteia fara niciun fel de rezerve (Pacea, Totul e strans in depozit). Cu adevarat, a respecta aceasta lege este un angajament natural, necesar.

DREPTUL COLECTIVULUI DE A EXPROPRIA LIBERTATEA INDIVIDULUI

Trebuie sa intrebam mai departe: lucrurile sunt justificate atunci cand chestiunile au de a face cu probleme intre oameni. Atunci putem sa acceptam legea lui Ia-te dupa colectiv, obligati de Providenta, care ne instruieste sa avem grija intotdeauna de bunastarea si de fericirea prietenilor. Dar Tora ne obliga sa urmam legea lui Ia-te dupa colectiv in disputele dintre om si Dumnezeu deopotriva, desi aceste chestiuni par total fara nicio legatura cu existenta societatii.

Ca urmare, ramane intrebarea: cum putem sa justificam aceasta lege, care ne obliga sa acceptam punctele de vedere ale majoritatii, care, dupa cum am spus, este nedezvoltata si sa respingem si sa anulam parerea celor dezvoltati, care intotdeauna sunt o minoritate restransa?

Dar, dupa cum am aratat (Esenta religiei si Scopul acesteia, Dezvoltarea constienta si dezvoltarea inconstienta), Tora si Mitzvot au fost date doar pentru a purifica pe Israel, pentru a dezvolta in noi simtul recunoasterii raului, imprimat in noi la nastere, care, in general, e definit ca iubirea noastra de sine, si sa ajungem la binele pur definit ca iubirea pentru altii, care este singura trecere catre iubirea lui Dumnezeu.

La fel, preceptele dintre om si Dumnezeu sunt considerate instrumente care desprind omul de iubirea de sine, care este daunatoare societatii. Astfel, este evident ca temele de disputa cu privire la Mitzvot dintre om si Dumnezeu au legatura cu problema sustenabilitatii societatii. Ca urmare, si ele se inscriu in cadrul lui Ia-te dupa colectiv.

Acum putem sa intelegem comportamentul de a discrimina intre HalachahAgadah (legende). Asta pentru ca numai in HalachotHalachah) se aplica legea individual si colectiv, Halachah (legea) ca si colectivul. Nu la fel este cazul in Agadah, caci chestiunile legate de Agadah sunt deasupra chestiunilor care privesc existenta societatii, ele vorbind anume de chestiunea comportamentelor oamenilor in chestiuni intre om si Creator, in sensul in care existenta si fericirea fizica a societatii nu are nicio consecinta. (legea evreiasca) si (pluralul lui

Astfel, nu exista nicio justificare pentru colectiv sa anuleze punctul de vedere al individului si orice om a facut ceea ce a fost drept in ochii sai. Ci cu privire la Halachot, care se ocupa de respectarea Mitzvot din Tora, care, toate, sunt sub supravegherea societatii, de vreme ce nu poate exista alta ordine, decat prin legea Ia-te dupa colectiv.

PENTRU VIATA SOCIALA, LEGEA IA-TE DUPA COLECTIV

Acum am ajuns sa intelegem clar fraza cu privire la libertatea individului. Intr-adevar, exista o intrebare: De unde si-a luat colectivul dreptul de a expropria libertatea individului si de a ii nega cel mai pretios lucru in viata, libertatea? Aparent, aici nu e decat forta bruta.

Dar, dupa cum am explicat clar mai sus, este o lege naturala si un decret al Providentei. Si pentru ca Providenta ne obliga pe fiecare dintre noi sa ducem o viata sociala, rezulta in mod natural ca fiecare persoana e obligata sa asigure existenta si bunastarea societatii. Si acest lucru nu poate sa existe, decat prin impunerea comportamentului de a te lua dupa colectiv, ignorand opinia individului.

Astfel, vedeti in mod evident ca aceasta este originea dreptului si justificarii pe care o are colectivul in a expropria libertatea individului impotriva vointei acestuia si de a il plasa sub autoritatea sa. Ca urmare, s-a inteles ca, in ceea ce priveste toate chestiunile care nu au legatura cu existenta vietii materiale a societatii, nu exista justificare pentru colectiv de a priva individul de libertate si de a abuza in vreun fel de libertatea acestuia. Iar daca se intampla acest lucru, colectivul e considerat hot si jefuitor, care prefera forta bruta, in loc de orice drept si dreptate din lume, de vreme ce, aici, obligatia individului de a asculta de voia colectivului nu se aplica.

IN VIATA SPIRITUALA, IA-TE DUPA INDIVID

Astfel, in ceea ce priveste viata spirituala, nu exista nicio obligatie naturala a individului de a asculta de societate in vreun fel. Dimpotriva, aici se aplica o lege naturala asupra colectivului, de a se supune individului. Si in articolul Pacea este clarificat faptul ca exista doua moduri prin care Providenta ne-a invaluit si ne-a inconjurat, ca sa ne duca spre obiectiv:

A. O cale a durerii, care ne dezvolta in acest mod, inconstient.

B. O cale a Torei si intelepciunii, care ne dezvolta constient in acest mod, fara nicio suferinta sau constrangere.

Si de vreme ce, in generatie, cel mai dezvoltat este individul, rezulta ca, atunci cand publicul vrea sa se elibereze de agonia teribila si sa isi asume dezvoltarea constienta si voluntara, care este calea Torei, nu are de ales decat sa se supuna, pe el si libertatea sa fizica, disciplinei individului si sa asculte de ordinele si de remediile pe care le va oferi individul.

Astfel, vedeti ca, in chestiunile spirituale, autoritatea colectivului e rasturnata si se aplica legea Ia-te dupa individ, adica, dupa individul dezvoltat. Caci e simplu sa vedem ca cei dezvoltati si educati dintr-o societate sunt intotdeauna o mica minoritate. Rezulta ca succesul si bunastarea societatii este inchisa intr-o sticla si pecetluita in mainile minoritatii.

Ca urmare, colectivul e obligat sa respecte cu meticulozitate toate punctele de vedere ale celor putini, pentru a nu disparea din lume. Asta pentru ca trebuie sa stie cu siguranta, cu incredere deplina, ca punctele de vedere adevarate si mai dezvoltate nu sunt niciodata in mainile colectivului care are autoritate, ci mai degraba in mainile celor mai slabi, adica in mainile minoritatii inobservabile. Asta pentru ca toata intelepciunea si tot ce este pretios vine in lume in cantitati mici. Ca urmare, suntem atentionati sa pastram punctele de vedere ale tuturor indivizilor, datorita incapacitatii colectivului de a distinge ce este bine si ce este rau in el.

CRITICA ADUCE REUSITA; LIPSA CRITICII DUCE LA DEGENERARE

In continuare, trebuie sa adaugam ca realitatea ne prezinta o opozitie perfecta intre lucrurile fizice si conceptele si ideile care privesc tema de mai sus. Deoarece chestiunea unitatii sociale, care poate sa fie sursa bucuriei si reusitei, se aplica mai ales intre corpuri si intre chestiunile corporale din oameni, iar separarea dintre acestea este sursa dezastrelor si nenorocirilor.

Dar in cazul conceptelor si al ideilor e exact invers: unitatea si lipsa de critica este considerata sursa tuturor esecurilor si obstacolul fata de orice progres si fertilizare didactica. Asta pentru ca extragerea concluziilor corecte depinde indeosebi de multitudinea de dezacorduri si de separare intre pareri. Cu cat exista mai multe contradictii intre pareri si cu cat exista mai multe critici, cu atat cunoasterea creste si chestiunile devin mai potrivite pentru examinare si clarificare.

Degenerarea si esecul inteligentei isi au radacina numai in lipsa de critica si dezacord. Ca urmare, evident, toata baza succesului fizic este masura unitatii societatii, iar baza succesului inteligentei si cunoasterii este separarea si dezacordul dintre acestea.

Astfel, atunci cand omenirea isi va atinge obiectivul, cu privire la succesul corpurilor, aducandu-le la gradul de iubire completa pentru ceilalti, toate corpurile din lume se vor uni intr-un singur corp si o singura inima, dupa cum sta scris in articolul Pacea. Numai atunci, toata fericirea care i-a fost menita omenirii se va dezvalui in toata gloria ei.

Dar spre deosebire de asta, trebuie sa fim atenti sa nu aducem punctele de vedere ale oamenilor atat de aproape, incat dezacordul si atitudinile critice sa nu mai existe intre cei intelepti si cunoscatori, caci iubirea corpului aduce cu sine, in mod natural, si o proximitate a punctelor de vedere. Iar daca atitudinea critica si dezacordul dispar, va inceta si orice progres in ceea ce priveste conceptele si ideile, iar sursa cunoasterii din lume va seca.

Aceasta este dovada obligatiei de a fi precauti in ceea ce priveste libertatea individului cu privire la concepte si idei. Caci intreaga dezvoltare a intelepciunii si a cunoasterii se bazeaza pe acea libertate a individului. Astfel, suntem atentionati sa o pastram cu mare atentie, la fel ca pe fiecare forma din noi, pe care o numim individ, adica forta anume a unei singure persoane, numita in general vointa de a primi.

MOSTENIREA ANCESTRALA

Toate detaliile imaginilor pe care le include aceasta vointa de a primi, pe care am definit-o ca sursa, sau Primul Motiv, a caror semnificatie include toate tendintele si obiceiurile mostenite de la stramosii sai, pe care ii imaginam ca pe un lant lung de mii de oameni care au trait odata si care stau unul peste altul. Fiecare dintre ei este o picatura esentiala a stramosilor sai, iar aceasta picatura aduce fiecarei persoane toate posesiunile spirituale ale stramosilor sai in medulla oblongata (creierul alungit), numita subconstient. Astfel, individul din fata noastra are, in subconstientul sau, toate miile de mosteniri spirituale de la toti indivizii reprezentati in acel lant, care sunt stramosii sai.

Astfel, asa cum fata fiecarei persoane e diferita, la fel difera si punctele lor de vedere. Nu exista doi oameni pe pamant care sa aiba pareri identice, pentru ca fiecare persoana are o posesiune mareata si sublima mostenita de la stramosii sai si din care altii nu au nicio bucatica.

Ca urmare, toate aceste posesiuni sunt considerate proprietatea individului, iar societatea e atentionata sa ii pastreze savoarea si spiritul, pentru a nu fi sterse de mediu. Mai degraba, fiecare individ ar trebui sa isi pastreze integritatea mostenirii sale. Atunci, contradictia si opozitia dintre ei va ramane vesnic, pentru a asigura mereu atitudinea critica si progresul intelepciunii, care este avantajul omenirii si dorinta ei eterna si adevarata.

Si dupa ce am ajuns la o anumita masura de recunoastere a egoismului omului, pe care l-am determinat ca fiind o forta si o vointa de a primi, fiind punctul esential al fiintei pure, am aflat la fel de clar, din toate punctele de vedere, si care este posesiunea originala a fiecarui corp, pe care am definit-o ca mostenire ancestrala. Acest lucru se refera la toate tendintele si calitatile potentiale care au venit in sursa sa prin mostenire, care este prima substanta a fiecarei persoane, adica samanta initiala a stramosilor sai. Acum vom clarifica cele doua lucruri in vointa de a primi.

DOUA LUCRURI: A) Potential, B) EFECTIV

Mai intai, trebuie sa intelegem ca, desi acest egoism, pe care l-am definit ca „vointa de a primi”, este insasi esenta omului, el nu poate sa existe in realitate nici macar o secunda. Caci ceea ce numim potential, adica inainte de a trece de la potential la actual, exista numai in gandul nostu, adica numai gandul poate sa il determine.

Dar de fapt, nu poate sa existe in lume nicio forta reala care este latenta si inactiva. Asta pentru ca forta exista in realitate numai atunci cand e dezvaluita in actiune. In acelasi fel, nu putem sa spunem despre un copil ca e foarte puternic, daca el nu poate sa ridice nici cea mai usoara greutate, ci putem spune ca vedem in acel copil ca, atunci cand va creste, va manifesta o putere foarte mare.

Insa spunem ca acea forta pe care o gasim la om cand a crescut a fost prezenta in organele si in corpul sau inca de cand era copil, insa forta aceea era ascunsa si nu era evidenta. Este adevarat ca, in mintea noastra, am putea sa determinam (puterile destinate sa se manifeste), de vreme ce mintea le afirma. Insa in corpul efectiv al copilulului e clar ca nu exista nicio forta, atata vreme cat in actiunile copilului nu se manifesta o forta.

La fel si pofta. Aceasta forta nu va aparea in corpul omului in realitatea efectiva, atunci cand organele nu pot sa manance, adica atunci cand omul este satul. Dar chiar si atunci cand cineva e satul, forta poftei tot exista, dar e ascunsa in corpul omului. Dupa o vreme, dupa ce mancarea a fost digerata, ea reapare si se manifesta de la potential la efectiv.

Insa o astfel de situatie de a determina o forta potentiala care inca nu a fost dezvaluita efectiv, apartine comportamentelor prin care percepe gandul. Dar ea nu exista in realitate, caci atunci cand suntem satui, simtim foarte clar ca forta poftei a disparut, iar daca o vom cauta, nu o vom gasi nicaieri.

Astfel, nu putem sa prezentam un potential ca subiect care exista in si de la sine, ci doar ca pe un predicat. Ca urmare, atunci cand o actiune apare in realitate, in acel moment, forta se manifesta in actiune.

Cu toate acestea, in mod necesar, gasim aici, in procesul de perceptie, doua lucruri: un subiect si un predicat, adica potential si efectiv, cum ar fi forta poftei, care este subiectul, si imaginea mancarii, care este predicatul si actiunea. Dar in realitate, ele apar ca una singura. Nu se va intampla niciodata ca forta poftei sa apara la o persoana fara sa imagineze mancarea pe care aceasta vrea sa o manance. Astfel, acestea sunt doua jumatati ale aceluiasi lucru. Forta poftei trebuie sa se imbrace in acea imagine. Ca urmare, observati ca subiectul si predicatul sunt prezente in acelasi timp si devin absente in acelasi timp.

Acum intelegem ca vointa de a primi, pe care am prezentat-o ca egoism, nu inseamna ca ea exista ca atare intr-o persoana, ca o forta a poftei care doreste sa primeasca sub forma unui predicat pasiv. Mai degraba, aici este vorba despre subiect, care se imbraca in imaginea obiectului de mancat si a carui actiune apare sub forma lucrului care este mancat si in care se imbraca. Numim acea actiune dorinta, adica forta poftei, dezvaluita in actiunea imaginatiei.

La fel si cu tema noastra – vointa generala de a primi, care este esenta insasi a omului. Ea apare si exista numai imbracandu-se in formele obiectelor care este probabil ca vor fi primite. Caci atunci ea exista ca subiect – si nu in alt fel. Numim acea aciune viata, adica mijlocul de trai al omului, ceea ce inseamna ca forta vointei de a primi se imbraca si actioneaza in interiorul obiectelor dorite. Iar masura dezvaluirii acelei actiuni este masura vietii sale, dupa cum am explicat in actiunea pe care o numim dorinta.

DOUA CREATII: A) OM, B) SUFLET VIU

Din cele de mai sus, putem sa intelegem clar versetul: Iar Domnul Dumnezeu l-a creat pe om din tarana si i-a suflat in nari rasuflarea vietii, iar omul a devenit un suflet (Nefesh) viu (Haiah) (Facerea 2:7). Aici gasim doua creatii:

A. Omul in sine;

B. Sufletul viu in sine.

Iar versetul spune ca, la inceput, omul a fost creat din tarana, o colectie de molecule in care se afla esenta omului, adica vointa sa de a primi. Acea forta, vointa de a primi, este prezenta in fiecare element al realitatii, dupa cum am explicat mai sus. La fel, toate cele patru tipuri: neinsufletit, vegetal, insufletit si vorbitor au aparut din acestea. In aceasta privinta, omul nu are niciun avantaj fata de vreo alta parte a creatiei, iar acesta este intelesul versetului, prin cuvantul tarana.

Insa deja am vazut ca aceasta forta, numita vointa de a primi, nu poate sa existe fara sa se imbrace si sa actioneze intr-un obiect dorit, iar aceasta actiune se numeste viata. Si ca urmare, vedem ca inainte ca omul sa ajunga la formele umane de primire a placerii, care difera de cele ale altor animale, el inca este considerat o persoana fara viata, moarta. Asta pentru ca vointa sa de a primi nu are niciun loc in care sa isi imbrace si sa isi manifeste actiunile, care sunt manifestarile vietii.

Acesta este intelesul versetului, si i-a suflat in nari suflarea vietii, care este forma generala a primirii potrivita pentru oameni. Cuvantul NishmatSamin (a pune) terenul pentru el, care este ca o valoare. Iar originea cuvantului rasuflare e inteleasa din versetul (Iov 33:4): Spiritul lui Dumnezeu m-a facut, iar rasuflarea Atotputernicului mi-a dat viata, si aici a se vedea comentariul MALBIM. Cuvantul suflet (Neshama) are aceeasi structura sintactica pe care o au cuvintele care lipseste (Nifkad), acuzat (Ne’esham) si acuzata (Ne’eshama – termenul feminin pentru Ne’esham). (respiratie) vine de la cuvantul

Iar intelesul cuvintelor si i-a suflat in nari este ca El insufla un suflet (Neshama) in internalitatea sa si o apreciere pentru viata, care este suma formelor care sunt vrednice a fi primite in vointa sa de a primi. Apoi, acea forta, vointa de a primi, cuprinsa in moleculele sale, si-a gasit un loc in care sa se imbrace si in care sa actioneze, adica in acele forme de primire pe care le-a obtinut de la Creator. Iar aceasta actiune se numeste viata, dupa cum am explicat mai sus.

Versetul se incheie spunand, iar omul a devenit un suflet viu. Asta inseamna ca, de vreme ce vointa de a primi a inceput sa actioneze prin masurile acelor forme de primire, viata s-a manifestat instantaneu in el, iar el a devenit un suflet viu. Insa inainte de obtinerea acelor forme de primire, desi forta vointei de a primi a fost imprimata in el, el inca e considerat trup fara viata, caci nu are niciun loc in care sa apara si sa se manifeste in actiune.

Dupa cum am vazut mai sus, desi esenta omului e doar vointa de a primi, totusi, aceasta e luata ca jumatate dintr-un intreg, caci ea trebuie sa se imbrace intr-o realitate care ii vine in cale. Din acest motiv, aceasta si imaginea posesiunii pe care o descrie sunt una, literalmente, caci altfel nu ar putea sa existe nicio clipa.

Ca urmare, cand masina corpului e la punctul ei culminant, adica pana la varsta de mijloc, ego-ul sau este drept, in picioare, in toata inaltimea care i-a fost imprimata la nastere. Din aceasta cauza, el simte in el o masura mare si puternica a vointei de a primi. Cu alte cuvinte, tanjeste dupa mare bogatie si onoare si dupa tot ce vine in calea sa. Acest lucru este asa din cauza perfectiunii ego-ului omului, care atrage forme de structuri si concepte in care se imbraca si prin care se sustine.

Dar la jumatatea vietii incep zilele declinului, care, dupa continutul lor, sunt zilele mortii omului. Asta pentru ca persoana nu moare intr-o clipa, la fel cum nu si-a primit viata intr-o clipa. Mai degraba, lumanarea sa, care este ego-ul, se ofileste si moare putin cate putin, iar impreuna cu ea mor si imaginile posesiunilor pe care doreste sa le primeasca.

Omul incepe sa renunte la multe posesiuni la care a visat in tinerete si renunta treptat la posesiuni mari, conform declinului sau de-a lungul anilor. In cele din urma, in zilele batranetii, cand umbra mortii pluteste peste toata fiinta sa, o persoana se afla in vremuri fara chemare, caci vointa sa de a primi, ego-ul sau, s-a ofilit. Nu mai ramane decat o mica scanteie din el, ascunsa ochiului de imbracarea intr-o posesiune. Ca urmare, in acele zile nu exista chemare sau speranta pentru niciun fel de imagine a primirii.

Astfel, am dovedit ca vointa de a primi, impreuna cu imaginea obiectului pe care se asteapta sa-l primeasca sunt unul si acelasi lucru. Iar manifestarea lor este egala, statura lor este egala, la fel ca si lungimea vietii lor.

Insa exista o distinctie semnificativa aici, in ceea ce priveste forma docilitatii la momentul declinului vietii. Acea docilitate nu e un rezultat al saturarii, ca in cazul unei persoane care renunta la mancare atunci cand e satula, ci un rezultat al disperarii. Cu alte cuvinte, cand ego-ul incepe sa moara in timpul zilelor declinului, el isi simte propria slabiciune si moartea care se apropie. Ca urmare, persoana renunta si isi abandoneaza visele si sperantele tineretii.

Observati cu atentie diferenta dintre aceasta si docilitatea datorata saturarii, care nu provoaca nicio jale si nu poate fi numita moarte partiala, ci e ca un lucrator care si-a terminat treaba. Dar renuntarea din disperare e plina de durere si suparare si, ca urmare, poate fi numita moarte partiala.

ELIBERAREA DE INGERUL MORTII

Acum, dupa tot ce am aflat, gasim un mod de a intelege cu adevarat cuvintele inteleptilor atunci cand au spus, Harut (sculptat) pe pietre, nu pronuntati Harut (sculptat), ci mai degraba Herut (libertate), caci ei au fost eliberati de ingerul mortii.

S-a explicat in articolele Matan Torah si Arvut ca, inainte de a fi data Tora, ei si-au asumat renuntarea la orice proprietate privata in masura exprimata in cuvintele, o Imparatie de Preoti, iar scopul intregii Creatii – adeziunea cu El in echivalenta de forma cu El: asa cum El daruieste si nu primeste, la fel si ei vor darui si nu vor primi. Acesta este gradul cel mai inalt de Dvekutpopor Sfant, dupa cum este scris la sfarsitul articolului Arvut. (adeziune), exprimat in cuvintele

Deja v-am facut sa va dati seama ca esenta omului, adica egoismul sau, definit ca vointa de a primi, este numai jumatate si poate sa existe doar cand e imbracata in imaginea unei posesiuni sau a sperantei de posesiune. Caci numai atunci este completa si poate fi numita esenta omului.

Astfel, atunci cand copiii lui Israel au fost recompensati cu Dvekut complet, in acea ocazie sfanta, vasele lor de primire au fost golite complet de orice posesiune lumeasca, iar ei au fost lipiti de El in echivalenta formei. Asta inseamna ca ei nu aveau nicio dorinta de posesiune pentru sine, ci doar in masura in care puteau sa daruiasca multumire, astfel incat Creatorul lor sa fie incantat de ei.

Si cum dorinta lor de a primi s-a imbracat intr-o imagine a acelui obiect, ea s-a imbracat in el si s-a legat cu el in unitate completa. Ca urmare, ei au fost cu siguranta eliberati de ingerul mortii, caci moartea este, in mod necesar, o absenta si o negare a existentei unui anumit obiect. Dar numai atata timp cat exista o scanteie care doreste sa existe pentru propria sa placere putem sa spunem despre ea ca acea scanteie nu exista, pentru ca ea a devenit absenta si a murit.

Cu toate acestea, daca in om nu exista o astfel de scanteie, ci toate scanteile esentei sale se imbraca in daruirea multumirii Creatorului lor, atunci el nu este nici absent, nici mort. Caci chiar si atunci cand corpul este anulat, el este anulat doar cu privire la auto-multumirea in care este imbracata vointa de a primi, care poate sa existe numai in ea.

Insa atunci cand primeste scopul Creatiei si cand Creatorul primeste placere de la el, de vreme ce se face voia Lui, esenta omului, care se imbraca in multumirea Lui, primeste eternitatea completa, la fel ca El. Astfel, el a fost recompensat cu eliberarea de ingerul mortii. Acesta este intelesul cuvintelor din Midrash (Midrash Raba, Shemot, 41, Item 7): Libertatea fata de ingerul mortii. Iar in Mishna (Avot 86): Harut (sculptat) pe pietre, nu pronuntati Harut (sculptat), ci mai degraba Herut (libertate), caci niciunul nu e liber, decat daca se angajeaza in studiul Torei.

* * *

Ce este intelepciunea Cabalei? Ca intreg, intelepciunea Cabalei se refera la revelarea Divinitatii, aranjata pe calea sa in toate aspectele ei – cele care au aparut in lumi si cele menite sa fie revelate, si in toate modurile care pot sa apara vreodata in lumi, pana la sfarsitul timpului.

SCOPUL CREATIEI

Cum nu exista actiune fara un scop, e sigur ca Creatorul a avut un scop in Creatia ce ne e pusa dinainte. Si lucrul cel mai important, in toata aceasta realitate diversa, este senzatia data animalelor – fiecare isi simte propria existenta. Iar cea mai importanta senzatie este senzatia noetica, data numai omului, prin care simtim si ceea ce este in celalalt – durerile si placerile acestuia. Ca urmare, e sigur ca, daca Creatorul are un scop in aceasta Creatie, subiectul sau este omul. Se spune despre el, Toate lucrarile Domnului sunt pentru el.

Dar tot trebuie sa intelegem, care a fost scopul pentru care a creat Creatorul toate acestea? Intr-adevar, este pentru a il inalta la un grad Superior, mai important, sa isi simta Creatorul la fel ca senzatia omeneasca ce i-a fost deja data. Si asa cum stim si simtim dorintele prietenului, la fel vom invata cuvintele Creatorului, dupa cum este scris despre Moise, Iar Domnul a vorbit cu Moise fata in fata, asa cum vorbeste omul cu prietenul lui.

Oricine poate sa fie ca Moise. Fara indoiala, oricine care analizeaza evolutia Creatiei dinaintea noastra va vedea si va intelege marea placere a Operatorului, a carui operare evolueaza pana cand capata acea senzatie minunata de a putea sa converseze si sa relationeze cu Creatorul sau asa cum vorbeste cu prietenul sau.

DE SUS IN JOS

Se stie ca sfarsitul actiunii se afla in gandul preliminar. Inainte sa incepi sa te gandesti cum sa construiesti o casa, contempli apartamentul din casa, care este scopul. In continuare, analizezi schita, ca sa o faci potrivita pentru aceasta sarcina.

La fel e si cu chestiunea despre care discutam. Dupa ce am aflat scopul, ne e clar si faptul ca toate comportamentele Creatiei, in toate colturile sale, in toate intrarile si iesirile, sunt aranjate pe deplin dinainte, cu scopul de a cultiva specia umana din mijlocul ei, de a ii imbunatati calitatile, pana cand aceasta poate sa simta Divinitatea asa cum am simti un prieten.

Inaltarile acestea sunt ca treptele unei scari, aranjate nivel cu nivel, pana cand este gata si isi realizeaza scopul. Si ar trebui sa stiti ca aceste trepte au calitatea si cantitatea in doua realitati: 1) existenta substantelor materiale si 2) existenta conceptelor spirituale.

In limbajul Cabalei, ele se numesc de Sus in jos si de jos in Sus. Asta inseamna ca substantele materiale sunt un sir de dezvaluiri ale Luminii Sale de Sus in jos – de la prima sursa, cand din Esenta Sa a fost taiata o masura de Lumina si restrictionata Tzimtzum cu Tzimtzum (restrictie cu restrictie) pana ce s-a format din ea lumea materiala, cu creaturile materiale in partea ei cea mai de jos.

DE JOS IN SUS

Dupa aceea incepe o ordine de jos in Sus. Acestea sunt toate treptele scarii prin care rasa umana se dezvolta si se inalta catre scopul creatiei. Aceste doua realitati sunt explicate cu toate detaliile lor, in intelepciunea Kabalei.

NECESITATEA DE A STUDIA CABALA

Un oponent ar putea spune, Ca urmare, aceasta intelepciune este pentru aceia care deja au fost rasplatiti cu o oarecare masura de revelatie Divina, dar ce necesitate poate sa aiba majoritatea oamenilor, de a cunoaste aceasta intelepciune sublima?

Cu adevarat, exista o opinie obisnuita care spune ca scopul principal al religiei si al Torei este doar curatirea actiunilor, ca tot ce se doreste are legatura cu respectarea Mitzvot (poruncilor) fizice, fara nicio adaugire si fara nimic care sa rezulte din asta. Daca lucrurile ar fi stat asa, cei care spun ca studierea actiunilor revelate si practice este suficienta ar avea dreptate.

Dar nu asa stau lucrurile. Inteleptii nostri au spus deja, De ce i-ar pasa Creatorului, daca tai la gat sau la spatele gatului? La urma urmei, Mitzvot s-au dat numai pentru a curati pe oameni. Astfel, exista un scop dincolo de respectarea actiunilor, iar actiunile sunt doar pregatiri pentru acest scop. Ca urmare, in mod clar, daca actiunile nu sunt structurate pentru scopul dorit, este ca si cum nu ar exista nimic. Si este scris si in Zohar: O Mitzva (porunca) fara un scop e ca un trup fara suflet. Drept urmare, scopul trebuie sa insoteasca si el actiunea.

De asemenea, e clar ca scopul ar trebui sa fie un scop adevarat, care sa merite actiunea, dupa cum au spus inteleptii nostri despre versetul, ‘Si va voi pune la o parte de popoare, ca sa fiti ai Mei’, asa ca separarea voastra va fi in Numele Meu. Sa nu spuna nimeni, ‘Porcul este imposibil’. Mai degraba, sa spuna, ‘este posibil, dar ce pot sa fac, Tatal meu din Ceruri mi-a dat verdictul’.

Astfel, daca cineva nu mananca porc pentru ca asta e o monstruozitate, sau ca e vreun rau fizic, acest scop nu ajuta deloc la a fi considerat ca Mitzva, decat daca exista intentia unica si corespunzatoare ca Tora a interzis aceasta. La fel este cu fiecare Mitzva – si numai atunci, corpul este purificat treptat, prin respectarea Mitzvot, iar acesta este scopul dorit.

Ca urmare, studiul comportamentelor fizice nu este suficient; trebuie sa studiem acele lucruri care produc intentia dezirabila, sa respectam totul cu credinta in Tora si in Datatorul Torei, sa respectam ca exista o Judecata si un Judecator.

Cine e atat de nebun incat sa nu inteleaga ca credinta in Tora si in recompensa si pedeapsa, care are puterea sa produca acest lucru maret, necesita studiul temeinic al cartilor corespunzatoare? Ca urmare, chiar inainte de actiune, este nevoie de un studiu care purifica trupul, pentru a ne obisnui cu credinta in Creator, in Legea Lui si in Providenta Sa. Inteleptii nostri au spus despre asta, Eu am creat inclinatia rea; am creat pentru ea Tora, ca mirodenie. N-au spus, Am creat pentru ea Mitzvot ca mirodenie, caci cel care garanteaza pentru tine are nevoie si el de cineva care sa fie gaj, caci inclinatia rea doreste imoralitate si nu il va lasa sa tina Mitzvot.

Tora CA MIRODENIE

Tora este singura mirodenie care anuleaza si supune inclinatia rea, dupa cum au spus inteleptii nostri – Lumina din ea i-a reformat.

MAJORITATEA CUVINTELOR DIN TORA SUNT PENTRU STUDIU

Asta explica de ce Tora vorbeste pe larg despre parti care nu au legatura cu partea practica, ci doar cu studiul, adica cu introducerea la actul Creatiei. Acestea reprezinta toata cartea Bereshit (Geneza), Shemot (Exodul), cea mai mare parte din Dvarim (Deuteronomi) si – se intelege de la sine – legendele si comentariile. Cu toate acestea, ele fiind partile in care este depozitata Lumina, corpul va fi atunci purificat, inclinatia rea va fi supusa, iar el va veni la credinta in Tora si la rasplata si pedeapsa. Acesta e primul grad in respectarea lucrarii.

PORUNCA E O LUMANARE, IAR INVATATURA E LUMINA

E scris astfel: Caci porunca e o lumanare, iar invatatura e lumina. Asa cum cel care are lumanari, dar nu are lumina sa le aprinda, va sta in intuneric, la fel si cel care are Mitzvot, dar nu are Tora va sta in intuneric. Asta pentru ca Tora este Lumina, prin care intunericul din corp este iluminat si aprins.

NU TOATE PARTILE DIN TORA SUNT EGALE CA LUMINA

Conform puterii din Tora mentionate mai sus – adica, tinand seama de masura de Lumina din ea, este sigur ca Tora ar trebui impartita in grade, conform masurii de Lumina pe care o putem primi studiind-o. In mod clar, atunci cand ne gandim si analizam cuvintele Torei care se refera la dezvaluirea Creatorului pentru parintii nostri, ele aduc celui care analizeaza mai multa Lumina decat atunci cand analizeaza chestiunile practice.

Desi ele sunt mai importante in ceea ce priveste actiunile, cu privire la Lumina, dezvaluirea Creatorului pentru parintii nostri este cu siguranta mai importanta. Orice om cu inima cinstita care a incercat sa ceara sa primeasca Lumina Torei va recunoaste asta.

NECESITATEA SI DESFASURAREA EXPANSIUNII INTELEPCIUNII

Cum toata intelepciunea Cabalei vorbeste despre dezvaluirea Creatorului, desigur ca nu exista alta invatatura care sa reuseasca mai bine in aceasta sarcina. Asta tinteau cabalistii – sa o aranjeze in asa fel, incat sa fie potrivita pentru studiu.

Asa ca au studiat-o pana la vremea ascunderii (s-a cazut de acord ca ea sa fie ascunsa, dintr-un anumit motiv). Insa aceasta era doar pentru o vreme, nu pentru totdeauna, dupa cum sta scris in Zohar, Aceasta intelepciune e menita a fi dezvaluita la sfarsitul zilelor, chiar si copiilor.

Rezulta ca intelepciunea mentionata mai sus nu e deloc limitata la limbajul Cabalei, caci esenta ei este o Lumina spirituala care izvoraste din Esenta Lui, dupa cum sta scris, Poti sa trimiti fulgere, care sa mearga si sa-ti spuna: ‘Aici suntem’, referindu-se la cele doua cai de mai sus: de Sus in jos si de jos in Sus.

Aceste chestiuni si grade se extind conform unui limbaj potrivit pentru ele, iar ele reprezinta intr-adevar toate fiintele din aceasta lume si comportamentele lor in aceasta lume, care sunt ramurile lor. Este asa pentru ca Nu ai nici macar un fir de iarba dedesubt, care sa nu aiba un inger deasupra, care il loveste si ii spune, ‘Cresti!’. Astfel, lumile izvorasc una din alta si sunt imprimate de la una la alta, ca o pecete si amprenta ei. Si tot ce este in una este si in cealalta, pana la lumea materiala, care este ultima lor ramura, dar contine lumea Superioara ei, ca amprenta unei peceti.

Astfel, e usor sa stim ca putem sa vorbim de Lumile Superioare numai prin ramurile lor inferioare, materiale, care se extind din ele, sau despre comportamentele lor – care reprezinta limbajul Bibliei, sau prin invataturile seculare sau prin oameni – care reprezinta limbajul cabalistilor, sau conform numelor convenite. Acesta a fost comportamentul in Cabala a Gheonim [Titlu onorific purtat de Presedintii Academiilor], de la ascunderea Zohar-ului.

Astfel, s-a clarificat ca dezvaluirea Creatorului nu este o dezvaluire care se face o singura data, ci o chestiune continua, care e dezvaluita pe o perioada de timp, suficienta pentru dezvaluirea tuturor marilor grade care apar de Sus in jos si de jos in Sus. In varful lor si la capatul lor apare Creatorul.

E ca o persoana care cunoaste toate tarile si oamenii din lume, care nu poate sa spuna ca intreaga lume i-a fost dezvaluita, pana ce nu incheie examinarea ultimului om si a ultimei tari. Pana ce nu realizezi acest lucru, nu ai realizat intreaga lume.

La fel, realizarea Creatorului se dezvaluie in moduri prestabilite. Cautatorul trebuie sa obtina toate aceste cai, atat in Superior, cat si in inferior. In mod clar, aici sunt importante Lumile Superioare, dar ele sunt realizate impreuna, pentru ca nu exista nicio diferenta in ceea ce priveste forma lor, ci doar substanta. Substanta unei Lumi Superioare este mai pura, dar formele sunt imprimate de la una la alta, iar ceea ce exista in Lumea Superioara exista in mod necesar in toate lumile de sub ea, de vreme ce lumea inferioara e imprimata de aceasta. Sa stiti ca aceste realitati si comportamentele lor, pe care le realizeaza cel care cauta pe Creator, se numesc grade, caci obtinerea lor este aranjata unul deasupra altuia, ca treptele unei scari.

EXPRimari SPIRITUALE

Spiritualul nu are imagine si, ca urmare, nu are litere cu care sa contemple. Chiar daca declaram, in general, ca este Lumina Simpla care coboara si se intinde catre cautator pana ce acesta se imbraca si o realizeaza intr-o cantitate suficienta pentru revelarea Lui, si aceasta este o expresie imprumutata. Este asa pentru ca tot ce este numit Lumina in lumea spirituala nu e ca lumina soarelui sau a lumanarii.

Ceea ce numim Lumina in lumea spirituala este imprumutat din mintea umana, a carei naturi este astfel, incat, atunci cand intr-o persoana este incheiata o indoiala, aceasta descopera un fel de abundenta de lumina si de placere in tot corpul. De aceea spunem uneori lumina mintii, desi nu este asa. Lumina care straluceste in acele parti ale substantei corpului care nu sunt potrivite pentru a primi validari incheiate este cu siguranta ceva inferior mintii. Ca urmare, acele organe inferioare pot si ele sa o primeasca si sa o realizeze.

Dar pentru a putea sa numim mintea printr-un nume, o numim lumina mintii. La fel, numim elementele realitatii Lumilor Superioare Lumini, caci ele aduc celor care le realizeaza abundenta de lumina si placere in tot corpul, din cap pana in picioare. Din acest motiv, putem sa-l numim pe cel care realizeaza imbracarea, pentru ca el s-a imbracat in acea Lumina.

Am putea sa ne intrebam, Oare nu ar fi mai corect sa le numim cu numele folosite in analiza atenta, cum ar fi observare si realizare, sau sa ne exprimam cu expresii care subliniaza fenomenele mintii noetice?. Chestiunea e ca nu se aseamana deloc cu comportamentele fenomenelor noetice, de vreme ce mintea este o ramura anume, intre toate elementele realitatii. Ca urmare, ea are propriile ei moduri de manifestare.

Nu la fel se intampla cu gradele, care sunt un intreg complet, ce contine toate elementele care exista intr-o lume. Fiecare element isi are propriile sale cai. In cea mai mare parte, perceptia chestiunilor din grade este similara cu perceptia corpurilor insufletite: atunci cand realizam o esenta, o realizam in intregime, din cap pana in picioare.

Daca judecam dupa legile mintii noetice, putem sa spunem ca persoana a realizat tot ce putea realiza in acea esenta si, chiar daca ar mai contempla-o inca o mie de ani, nu i-ar mai adauga absolut nimic. Cu toate acestea, la inceput e foarte similar cu… adica vede totul, dar nu intelege nimic din ceea ce vede. Insa cu trecerea timpului, va trebui sa realizeze si alte chestiuni, asemenea Ibur (conceperea), Ienika (perioada de hranire), Mohin (perioada adulta), si o a doua Ibur. Atunci, el va incepe sa simta si sa isi foloseasca realizarile in orice mod doreste.

Insa, de fapt, persoana nu a adaugat nimic la realizarile pe care le-a obtinut la inceput. Mai degraba, e ca un proces de coacere: la inceput era necopt, iar acum, coacerea s-a incheiat.

Astfel, vedeti marea diferenta fata de comportamentele fenomenelor noetice. Din acest motiv, definitiile pe care suntem obisnuiti sa le folosim nu ne vor fi suficiente doar cu fenomenele noetice. Suntem obligati sa folosim numai comportamentele care se aplica la chestiunile materiale, caci formele lor sunt complet similare, desi substanta lor e foarte departe.

In intelepciunea adevarului sunt folosite patru limbi

1. 1. Sunt folosite patru limbaje in intelepciunea adevarului:
2. Limbajul Bibliei, numele si apelativele sale.
3. Limbajul legilor. Acest limbaj e foarte apropiat de limbajul Bibliei.
4. Limbajul legendelor, care este foarte departe de Biblie, el netinand seama deloc de realitate. Acestui limbaj i se atribuie nume si apelative ciudate si, de asemenea, el nu relationeaza cu conceptele prin radacina si ramura.
5. Limbajul Sfirot si Partzufim. In general, inteleptii au avut o tendinta puternica sa il ascunda de ignoranti, deoarece credeau ca intelepciunea si etica merg mana in mana. Ca urmare, primii intelepti au ascuns intelepciunea in scris, folosind linii, puncte, varfuri si baze. Asa s-a format alfabetul cu cele douazeci si doua de litere pe care le avem.

LIMBAJUL BIBLIEI

Limbajul Bibliei este limbajul primar, rudimentar, potrivit perfect pentru sarcina sa, caci, in cea mai mare parte, contine o relatie de radacina si ramura. Este limbajul cel mai simplu de inteles. De asemenea, acesta este si cel mai vechi limbaj, este Limba Sfanta, atribuita lui Adam haRishon.

Limbajul acesta are doua avantaje si un dezavantaj. Primul sau avantaj este ca e usor de inteles si chiar si incepatorii in ale realizarii inteleg imediat tot ce le trebuie. Al doilea avantaj este ca el clarifica chestiunile in mod extensiv si in profunzime, mai mult decat in toate celelalte limbaje.

Dezavantajul sau este ca nu poate fi folosit pentru discutarea unor anumite chestiuni sau conexiuni de cauza si consecinta. Este asa pentru ca orice chestiune trebuie clarificata pe deplin, ea nefiind evidenta de la sine in a arata la ce element se refera, decat prin prezentarea intregii chestiuni. Ca urmare, pentru a sublinia cel mai mic detaliu, trebuie prezentata o poveste completa. De aceea, el este nepotrivit pentru detaliile mici sau pentru conexiunile de tip cauza si consecinta.

De asemenea, limbajul rugaciunilor si al binecuvantarilor este luat din limbajul Bibliei.

LIMBAJUL LEGILOR

Limbajul legilor nu este despre realitate, ci despre existenta realitatii. Acest limbaj este luat in intregime din limbajul Bibliei, conform radacinilor legilor prezentate acolo. Are un avantaj fata de Biblie: el elaboreaza mult pe fiecare chestiune, astfel indicand mai precis Radacinile Superioare.

Totusi, marele sau dezavantaj, comparativ cu limbajul Bibliei, este ca e foarte greu de inteles. Este cel mai dificil dintre toate limbajele si numai un intelept complet, numit intrare si iesire fara a fi ranit, il va realiza. Desigur, el contine si primul dezavantaj, fiind preluat din Biblie.

LIMBAJUL LEGENDELOR

Limbajul legendelor este usor de inteles prin alegoriile care se potrivesc perfect cu intelesul dorit. La o examinare superficiala, el pare chiar mai usor de inteles decat limbajul Bibliei. Insa pentru intelegerea completa, este un limbaj foarte dificil, el nelimitandu-se la a vorbi in secvente de radacini si ramuri, ci doar in alegorii si in duh minunat. Totusi, e foarte bogat in rezolvarea unor concepte absconse si ciudate, care privesc esenta gradului in starea sa, in sine, care nu poate fi explicata in limbajul Bibliei si in cel al legii.

LIMBAJUL CABALISTILOR

Limbajul cabalistilor este un limbaj in sensul deplin al cuvantului: foarte precis, atat privind radacina si ramura, cat si in privinta cauzei si consecintei. Are meritul unic de a fi capabil sa exprime detalii subtile in acest limbaj fara nicio limita. De asemenea, prin el, este posibil sa se abordeze chestiunea dorita direct, fara nevoia de a o lega de ceea ce o preceda sau de ceea ce ii urmeaza.

Cu toate acestea, in ciuda tuturor meritelor sublime pe care le gasim in el, are si un mare defect: este foarte dificil de realizat, aproape imposibil, daca nu esti intelept cabalist sau intelept care intelege cu propria sa minte. Asta inseamna ca chiar si cineva care intelege celelalte grade de jos in Sus si de Sus in jos cu propria lui minte nu va intelege nimic din acest limbaj, pana ce nu il primeste de la un intelept care a primit deja limbajul de la invatatorul sau, fata in fata.

LIMBAJUL CABALEI ESTE CONTINUT IN TOATE

Numele, apelativele si Ghematriile apartin in intregime intelepciunii Cabalei. Motivul pentru care se gasesc si in celelalte limbaje este ca toate limbajele sunt incluse in intelepciunea Cabalei. Este asa pentru ca toate acestea sunt cazuri speciale, cu care trebuie sprijinite celelalte limbaje.

Dar nu trebuie sa ne gandim ca aceste patru limbaje, care folosesc la a explica intelepciunea revelarii Divine, au evoluat unul cate unul, de-a lungul timpului. Adevarul este ca toate patru au aparut dinaintea inteleptilor, simultan.

De fapt, fiecare consta din toate celelalte. Limbajul Cabalei exista in Biblie, cum ar fi inaltarea Tzur (pietrei), cele treisprezece atribute ale milei din Tora si din Mica si, intr-o anumita masura, este simtit in fiecare verset. Mai sunt si carele din Isaia si Ezekil si, deasupra tuturor, Cantarea Cantarilor – in toate gasim pur limbajul Cabalei. La fel este in legi si in legende – si cu atat mai mult in chestiunea numelor care nu pot fi sterse, care au acelasi inteles in toate limbile.

ORDINEA EVOLUTIEI LIMBAJELOR

In toate e o dezvoltare treptata, iar limbajul cel mai usor de folosit este cel a carui dezvoltare e incheiata inaintea celorlalte. Ca urmare, primele produse au fost in limbajul Bibliei, fiind cel mai convenabil limbaj si cel care era predominant la vremea aceea.

Dupa acesta a venit limbajul legilor, acesta fiind complet cufundat in limbajul Bibliei, dar si pentru ca era necesar pentru a le arata oamenilor cum sa aplice legile.

Al treilea a fost limbajul legendelor. Desi se gaseste si in multe locuri din Biblie, el este doar ca limbaj auxiliar, pentru ca duhul sau grabeste perceperea chestiunilor. Cu toate acestea, nu poate fi folosit ca limbaj elementar, deoarece ii lipseste precizia radacinii si a ramurii. Astfel, a fost folosit rareori si, ca urmare, nu s-a dezvoltat.

Si desi legendele au fost folosite extensiv pe vremea Tanaim si Amoraim, au fost folosite doar in legatura cu limbajul Bibliei, pentru a deschide cuvintele inteleptilor nostri — Rabi… a inceput, etc., (si alte sufixe). De fapt, folosirea extensiva a acestui limbaj de catre inteleptii nostri a inceput dupa ascunderea limbajului Cabalei, pe vremea lui Iohanan Ben Zakai si mai devreme, adica cu saptezeci de ani inainte de caderea Templului.

Ultimul limbaj care a evoluat a fost limbajul Cabalei. Asta din cauza dificultatilor in a il intelege: pe langa realizare, trebuie sa intelegem si semnificatia cuvintelor sale. Ca urmare, chiar si cei care il intelegeau nu il puteau folosi, caci, in cea mai mare parte, erau singurii din generatia lor si nu aveau cu cine sa studieze. Inteleptii nostri au numit acel limbaj Maase Merkavah, fiind un limbaj special, prin care se poate elabora asupra detaliilor Herkev (compozitiei) gradelor unul in altul – dar cu niciun alt limbaj.

LIMBAJUL CABALEI E CA ORICE LIMBA VORBITA, IAR PREFERINTA SA ESTE IN INTELESUL CONTINUT INTR-UN SINGUR CUVANT!

La prima vedere, limbajul Cabalei pare ca un amestec ale celor trei limbaje mentionate mai sus. Insa cel care intelege cum sa il foloseasca va descoperi ca este un limbaj unic in si prin sine, de la inceput la sfarsit. Acest lucru nu se refera la cuvinte, ci la intelesul lor. Aceasta este toata diferenta dintre ele.

In primele trei limbaje, aproape ca nu exista inteles pentru un singur cuvant, care sa permita persoanei sa inteleaga ce implica acel cuvant. Numai prin alaturarea catorva cuvinte – si uneori, a catorva chestiuni – poate fi inteles continutul si semnificatia lor. Avantajul, in cazul limbajului Cabalei, este ca fiecare cuvant din el isi dezvaluie continutul si semnificatia cu mare precizie, nu mai putin decat orice alta limba omeneasca: fiecare cuvant are propria sa definitie precisa si nu poate fi inlocuit cu altul.

UITAREA INTELEPCIUNII

De la ascunderea Zohar-ului, aceasta limba importanta a fost uitata treptat, ea fiind folosita de un numar din ce in ce mai mic de oameni. De asemenea, a existat o pauza de o generatie, in care inteleptul care a primit-o nu a transmis-o unui primitor care sa o inteleaga. De atunci, deficitul a fost urias.

Puteti vedea in mod clar ca Rabi Moshe de Leon, ultimul cabalist care a detinut-o si prin care ea a aparut in lume, nu intelegea niciun cuvant din ea. Asta pentru ca, in acele carti in care el introduce parti din Cartea Zohar, este clar ca el nu intelege deloc cuvintele, intrepretandu-le conform limbajului Bibliei. El a derutat complet intelegerea, desi el insusi a avut o realizare minunata, dupa cum o demonstreaza compozitiile sale.

Asa s-a intamplat vreme de generatii: toti cabalistii si-au dedicat toata viata ca sa inteleaga limbajul Zohar-ului, dar nu au reusit sa se descurce, caci au fortat asupra acestei carti limbajul Bibliei. Din acest motiv, cartea a fost pecetluita inaintea lor, la fel cum a fost si pentru Rabi Moshe de Leon.

Cabala LUI Ari

Asa au stat lucrurile pana la sosirea cabalistului unic, Ari. Realizarea sa a fost mai presus de orice granite, iar el a deschis limbajul Zohar-ului pentru noi si ne-a pavat drumul catre acesta. Daca nu ar fi murit asa de tanar, este greu sa ne imaginam ce cantitate de Lumina ar fi putut fi extrasa din Zohar. Putinul cu care am fost binecuvantati a pavat un drum si o intrare si a creat speranta reala ca, de-a lungul generatiilor, intelegerea noastra se va dezvolta ca sa o cuprinda in totalitate.

Cu toate acestea, trebuie sa intelegeti motivul pentru care toti marii intelepti care i-au urmat lui Ari au abandonat toate cartile pe care le-au compilat in aceasta intelepciune si in comentariile la Zohar si aproape ca si-au interzis pana si sa fie vazuti, dedicandu-si vietile cuvintelor lui Ari. Asta nu pentru ca ei nu credeau in sanctitatea inteleptilor dinaintea lui Ari; Doamne fereste sa credem asa ceva. Oricine are ochi pentru intelepciune poate sa vada ca realizarea acelor mari intelepti intru intelepciunea adevarului era nemasurata. Numai un prost si un ignorant ar putea sa se indoiasca de ei. Insa logica lor in intelepciune urma primele trei limbaje.

Desi fiecare limbaj e adevarat si se potriveste la locul sau, nu se potriveste complet si chiar induce in eroare atunci cand e vorba de a intelege intelepciunea Cabalei continuta in Zohar, folosind aceste ordine. Este asa pentru ca este vorba de o limba complet diferita, care a fost uitata. Din acest motiv, nu folosim explicatiile lor – explicatiile lui Rabi Moshe de Leon insusi, sau ale succesorilor sai, caci cuvintele lor in interpretarea Zohar-ului nu sunt adevarate, iar pana in prezent nu avem decat un singur comentator – pe Ari.

In lumina celor de mai sus, rezulta ca internalitatea intelepciunii Cabalei nu este alta decat internalitatea Bibliei, a Talmudului si a legendelor. Singura diferenta dintre ele consta in explicatii.

Este asemenea unei intelepciuni care a fost tradusa in patru limbi. Desigur, esenta intelepciunii nu s-a modificat deloc prin schimbarea limbii. Trebuie sa ne gandim doar care traducere e cea mai potrivita, pentru a comunica studentului intelepciunea.

Aceasta este chestiunea cu care ne confruntam: intelepciunea adevarului, adica intelepciunea revelatiei Divinitatii in Caile Sale catre creaturi, la fel ca invataturile seculare, trebuie transmise din generatie in generatie. Fiecare generatie adauga cate o veriga la cea precedenta si astfel, intelepciunea evolueaza. Mai mult, ea devine mai potrivita pentru a fi prezentata catre public.

Ca urmare, fiecare intelept trebuie sa transmita studentilor sai si generatiilor urmatoare tot ce a mostenit ca intelepciune de la generatiile anterioare, precum si adaugirile cu care a fost recompensat el insusi. In mod clar, realizarea spirituala – fiind realizata de persoana respectiva – nu poate fi transferata altuia si cu atat mai mult, nu poate fi scrisa intr-o carte. Asta deoarece obiectele spirituale nu pot fi puse in litere ale imaginatiei (si desi este scris, …iar prin preotia profetilor, am folosit similitudini, acest lucru nu este asa literalmente).

OrdINEA TRANSFERARII INTELEPCIUNII

Astfel, cum poate cineva care realizeaza, sa transmita realizarile sale generatiilor si studentilor? Sa stiti ca exista un singur mod de a face asta: modul radacinii si al ramurii. Toate lumile si tot ce le umple, in toate detaliile lor, au izvorat de la Creator intr-un Singur Gand, Unic si Unificat. Iar Gandul s-a dezvoltat si a creat toate multele lumi si creatii si comportamentele acestora, dupa cum este explicat in Arborele Vietii si in Tikunei Zohar.

Ca urmare, ele sunt toate egale una cu alta, ca pecetea si amprenta, iar prima pecete e imprimata in toate. In consecinta, numim lumile mai apropiate de Gandul despre scop radacini, iar lumile mai indepartate de scop le numim ramuri. Este asa deoarece scopul actiunii este gandul preliminar.

Acum putem sa intelegem expresia obisnuita din legendele inteleptilor nostri: si priveste de la capatul lumii pana la capatul ei. Oare n-ar fi trebuit sa spuna, …de la inceputul lumii pana la sfarsitul ei? Dar exista doua capete: un capat conform distantei fata de scop, adica ultimele ramuri din aceasta lume, si 2) un capat numit scopul final, caci scopul este dezvaluit la sfarsitul chestiunii.

Dar dupa cum am explicat, Sfarsitul actiunii este gandul preliminar. Ca urmare, gasim scopul la inceputul lumilor. Numim aceasta prima lume sau prima pecete. Toate celelalte lumi se nasc din ea si de aceea, toate creatiile – neinsufletite, plante, animale si vorbitoare – in toate incidentele lor, exista in forma lor deplina chiar in prima lume. Iar ceea ce nu exista acolo nu poate aparea in lume, caci nu dai ceea ce nu ai.

RADACINA SI RAMURA IN LUMI

Acum este usor de inteles chestiunea radacinilor si a ramurilor in lumi. Fiecare dintre multele neinsufletite, plante, animale si vorbitoare din aceasta lume isi au partile corespondente in lumea  Superioara ei, fara nicio diferenta in forma, ci numai in substanta. Astfel, un animal sau o piatra din aceasta lume e o chestiune materiala, iar animalul sau piatra corespunzatoare din Lumea Superioara este o chestiune spirituala, care nu ocupa loc sau timp. Insa calitatea lor e aceeasi.

Iar aici, desigur, ar trebui sa adaugam chestiunea relatiei dintre materie si forma, care, sigur, este conditionata si de calitatea formei. La fel, in cazul celor mai multe dintre neinsufletite, plante, aimale si vorbitoare din Lumea Superioara, vom gasi similitudinea si asemanarea lor in lumea de deasupra celei Superioare. Aceasta continua pana in prima lume, unde toate elementele sunt completate, dupa cum este scris, Iar Dumnezeu a vazut fiecare lucru pe care Il crease si iata ca era foarte bun.

De aceea, cabalistii au scris ca lumea este in centrul a toate, pentru a indica cele de mai sus – capatul actiunii este prima lume, adica scopul. De asemenea, indepartarea de scop se numeste coborarea lumilor de la Cel Din Care Emana, pana la aceasta lume materiala, cea mai indepartata de scop.

Insa scopul a tot ce este material este sa se dezvolte treptat si sa realizeze scopul pe care l-a desemnat Creatorul, adica prima lume. In comparatie cu aceasta lume, in care ne aflam, este vorba de ultima lume, adica de capatul chestiunii. De aceea se pare ca lumea scopului este ultima lume, iar noi, oamenii din aceasta lume, suntem intre ele.

ESENTA INTELEPCIUNII ADEVARULUI

Acum este clar ca, de vreme ce aparitia speciilor vii in aceasta lume si desfasurarea vietilor lor sunt o intelepciune minunata, aparitia Abundentei Divine in lume, gradele si cursul actiunilor lor se unesc pentru a crea o intelepciune minunata, mai mare decat stiinta fizicii. Este asa pentru ca fizica este doar cunoasterea aranjamentelor unui gen anume care exista intr-o anumita lume. Este unica in ceea ce priveste subiectul sau si nu are inclusa in ea nicio alta intelepciune.

Nu la fel stau lucrurile cu intelepciunea adevarului, caci aceasta este cunoasterea a tot ce este neinsufletit, plante, animale si vorbitor, din toate lumile, cu toate instantele si comportamentele lor, asa cum au fost ele incluse in Gandul Creatorului, adica in scop. Din acest motiv, toate invataturile din lume, de la cele mai mici la cele mai marete, sunt incluse in mod minunat in aceasta, care egalizeaza toate diferitele invataturi, cele mai diferite si cele mai indepartate una de alta, ca rasaritul de apus. Le face pe toate egale, adica ordinele fiecarei invataturi sunt obligate sa vina pe calea sa.

De exemplu, stiinta fizicii este aranjata in mod precis de ordinea lumilor si de Sfirot. La fel, stiinta astronomiei este aranjata de aceeasi ordine, la fel si stiinta muzicii etc. Astfel, vedem ca toate invataturile sunt aranjate si urmeaza o singura conexiune si o singura relatie – si ca toate sunt ca relatia dintre copil si parintele sau. Ca urmare, ele se conditioneaza una pe alta; adica, intelepciunea adevarului este conditionata de toate invataturile si toate invataturile sunt conditionate de aceasta. De aceea nu gasim niciun cabalist adevarat care sa nu aiba o cunoastere cuprinzatoare in ceea ce priveste toate invataturile lumii, caci le dobandeste din insasi intelepciunea adevarului, ele fiind incluse in aceasta.

UnitATEA

Cea mai mare minune cu privire la aceasta intelepciune este integrarea in ea: toate elementele vastei realitati sunt incorporate in ea, pana ce ajung sa fie intr-un singur lucru – Atotputernicul, si toate laolalta.

La inceput, vedeti ca toate invataturile din lume sunt reflectate in ea. Ele sunt aranjate in ea in mod precis, de propriile ei ordini. In continuare, vedem ca toate lumile si ordinile din intelepciunea adevarului insusi, care sunt nemasurate, se unesc sub numai zece realitati, numite Zece Sfirot.

Dupa aceea, aceste zece Sfirot se aranjeaza in patru moduri, care sunt Numele de patru litere. Dupa aceea, aceste patru moduri sunt incluse in varful lui Iod, care implica pe Ein Sof (Infinitatea).

In acest fel, cel care incepe intru intelepciune trebuie sa inceapa cu varful lui Iod, iar de acolo la cele zece Sfirot in prima lume, numita Lumea Adam Kadmon. De acolo, vedem cum numeroasele detalii din Lumea  Adam Kadmon se extind in mod necesar, prin cauza si consecinta, prin aceleasi legi pe care le gasim in astronomie si fizica, adica legi constante, care nu pot fi incalcate si care rezulta in mod necesar una din alta, dezvoltandu-se una din alta, de la varful lui Iod pana la toate elementele din lumea  Adam Kadmon. De acolo, ele sunt imprimate una de alta din cele patru lumi, prin pecete si amprenta, pana ce ajungem la toate elementele din aceasta lume. Dupa aceea, sunt reintegrate una in alta, pana ce vin toate in lumea  Adam Kadmon, apoi la cele zece Sfirot, apoi la Numele de patru litere, pana la varful lui Iod.

Am putea sa intrebam, Daca ce este material este necunoscut, cum putem sa il studiem si sa il analizam?  Cu adevarat, asa cum vom gasi in toate invataturile. De exemplu, atunci cand studiem anatomia – diferitele organe si modul in care se influenteaza unele pe altele – aceste organe nu au nicio similaritate cu subiectul general, care este fiinta umana vie in intregime. Cu toate acestea, in timp, atunci cand cunoastem temeinic intelepciunea, putem sa stabilim o relatie generala a tuturor detaliilor prin care este conditionat corpul.

Asa este si aici: tema generala este revelarea Divinitatii catre creatiile Sale, prin scop, dupa cum este scris, … caci pamantul va fi plin de cunoasterea Domnului. Insa un novice, cu siguranta ca nu va avea cunoastere despre tema generala, care e conditionata de toti. Din acest motiv, trebuie sa vedem toate detaliile si modul in care se influenteaza unele pe altele, precum si cauzele lor, prin cauza si consecinta, pana ce completam toata intelepciunea. Iar cand stim temeinic totul, daca avem un suflet purificat, este sigur ca, in cele din urma, vom fi recompensati cu tema generala.

Si chiar daca nu vom fi recompensati, tot este o mare recompensa sa dobandim orice perceptie a acestei mari intelepciuni, al carei avantaj fata de toate celelalte invataturi este dupa valoarea temelor lor si dupa valoarea avantajului Creatorului asupra creatiilor Sale. La fel, aceasta intelepciune, al carei subiect este El, este mult mai valoroasa decat intelepciunea al carei subiect il reprezinta creaturile Lui.

Lumea nu contempla intelepciunea, dar nu din cauza ca este imperceptibila. La urma urmei, un astronom nu percepe stelele si planetele, ci doar miscarile acestora, pe care ele le fac cu o intelepciune minunata, predeterminata in Providenta minunata. La fel, cunoasterea in intelepciunea adevarului nu este ascunsa mai mult decat aceasta, caci chiar si incepatorii inteleg temeinic miscarile. Mai degraba, toata impiedicarea a fost deoarece cabalistii au ascuns-o de lume foarte bine.

ACORDAREA PERMISIUNII

Ma bucur ca m-am nascut intr-o astfel de generatie in care este permisa dezvaluirea intelepciunii adevarului. Si daca intrebati, De unde stiu ca e permisa?, o sa va raspund ca mie mi s-a dat permisiunea sa o dezvalui. Pana acum, modurile prin care este posibila angajarea publica si explicarea deplina a fiecarui cuvant nu au fost dezvaluite niciunui intelept. Si mie mi-a cerut invatatorul meu sa nu dezvalui, la fel ca tuturor studentilor dinaintea mea. Cu toate acestea, acest juramant si aceasta interdictie se aplica numai modurilor care sunt date oral, din generatie in generatie, pana la profeti si inainte de acestia. Daca aceste moduri ar fi fost dezvaluite publicului, ele ar fi provocat mult rau, din motive stiute numai de noi.

Cu toate acestea, modul in care angajez eu, in cartile mele, este un mod permis. Mai mult, am fost instruit de invatatorul meu sa extind acest mod pe cat pot mai mult. Numim aceasta modul de a imbraca chestiunile. Veti vedea, in scrierile lui Rashbi, ca el numeste acest mod acordarea permisiunii – asta este ceea ce Creatorul mi-a dat in cea mai deplina masura. Consideram ca aceasta depinde nu de maretia inteleptului, ci de starea generatiei, caci inteleptii nostri au spus, Micul Samuel merita, etc., dar generatia lui nu merita. De aceea am spus, ca faptul ca eu am fost recompensat cu maniera dezvaluirii intelepciunii este datorita generatiei mele.

NUME ABSTRACTE

Este o greseala grava sa credem ca limbajul Cabalei foloseste nume abstracte. Dimpotriva, ea se refera la ceea ce este efectiv, real. Cu adevarat, exista lucruri in lume care sunt reale, desi nu le percepem, cum ar fi magnetul si electricitatea. Cu toate acestea, cine ar fi atat de nebun, incat sa spuna ca acestea sunt substantive abstracte? La urma urmei, le cunoastem temeinic actiunile si ne pasa prea putin ca nu le cunoastem esenta. Pana la urma, ne referim la ele ca subiecte sigure ale actiunilor care au legatura cu ele. Si e vorba de substantive reale. Chiar si un copil care abia invata sa vorbeasca poate sa le numeasca, chiar daca abia incepe sa le simta actiunile. Asta este legea noastra: Tot ce nu realizam, nu numim.

ESENTA NU ESTE PERCEPUTA IN LUCRURILE MATERIALE

Mai mult, chiar si lucrurile pe care ne imaginam ca le realizam prin esenta lor, cum ar fi pietrele si copacii, dupa o examinare atenta, ramanem cu o realizare zero in ceea ce priveste esenta lor, caci noi realizam doar actiunile lor, care apar la intalnirea simturilor noastre cu ele.

SUFLETUL

De exemplu, atunci cand Cabala spune ca exista trei forte, 1) Corpul, 2) Sufletul insufletit si 3) Sufletul Sacru, aceasta nu se refera la esenta sufletului. Esenta sufletului este fluida, este ceea ce psihologii numesc sinele, iar materialistii – electric.[1]

E o pierdere de timp sa vorbim despre esenta sa, caci ea nu este aranjata pentru a fi imprimata prin atingerea simturilor, asa cum este cazul tuturor obiectelor materiale. Insa observand in esenta acestui fluid trei feluri de actiuni in lumile spirituale, distingem temeinic intre ele, prin nume diferite, conform operatiunilor lor efective in Lumile Superioare. Astfel, aici nu sunt niste substantive abstracte, ci mai degraba, unele tangibile, in sensul deplin al cuvantului.

AVANTAJUL COMENTARIULUI MEU ASUPRA COMENTARIILOR ANTERIOARE

Invataturile seculare pot sa ne ajute in interpretarea chestiunilor din intelepciunea Kabalei, caci intelepciunea Cabalei este radacina a toate si toate sunt incluse in ea. Unele au fost sprijinite de anatomie – ca in urmatoarele: si atunci, fara carnea mea, o sa Il vad pe Dumnezeu; altii au fost sprijiniti de filosofie. In ultima vreme, se foloseste foarte mult intelepciunea psihologiei. Dar toate acestea nu sunt considerate comentarii adevarate, caci ele nu interpreteaza nimic din intelepciunea Cabalei insesi, ci doar ne arata cum sunt incluse in ea celelalte invataturi. De aceea observatorii nu pot fi asistati de un loc, in alt loc. … desi intelepciunea de a sluji pe Creator este intelepciunea cea mai apropiata de Cabala, din toate invataturile externe.

Si se intelege de la sine ca e imposibil sa fim ajutati de interpretari conform stiintei anatomiei, sau de filosofie. Din acest motiv, am spus ca sunt primul interpret conform radacinii si ramurii, cauzei si consecintei. Ca urmare, daca ar fi sa inteleaga cineva vreo chestiune prin comentariul meu, acela poate fi sigur ca, peste tot pe unde apare aceasta chestiune in Zohar si in Tikunim, poate fi ajutat de ea, la fel ca si de comentariile pe nivelul literal, in care putem fi ajutati de un loc pentru toate celelalte locuri.

Stilul interpretarii conform invataturilor externe este o pierdere de timp, pentru ca nu e nimic altceva, decat o marturie despre originalitatea uneia fata de alta. Iar o invatatura exterioara nu are nevoie de marturie, caci Providenta a pregatit cinci simturi care sa o ateste, iar in Cabala (cu toate acestea) ar trebui sa intelegem argumentul inainte de a aduce marturie la argument.

StILUL DE INTERPRETARE CONFORM INVATATURILOR EXTERNE

Aceasta este sursa greselii lui Rav Shem Tov: el a interpretat Ghidul pentru cel Uluit conform intelepciunii Cabalei si nu a stiut – sau a pretins ca nu stie – ca intelepciunea medicinei sau orice alta intelepciune poate sa fie interpretata conform intelepciunii Cabalei, nu mai putin decat intelepciunea filosofiei. Este asa pentru ca toate invataturile sunt incluse in ea si au fost imprimate cu pecetea ei.

Desigur, Ghidul pentru cel Uluit nu se referea deloc la ceea ce a interpretat Rav Shem Tov, iar el nu a vazut de ce… in Cartea Creatiei, el a interpretat Cabala conform filosofiei. Deja am dovedit ca un astfel de stil de comentarii este o pierdere de timp, caci invataturile externe nu au nevoie de marturie si este inutil sa aducem marturie la adevarul intelepciunii Cabalei, inainte sa ii interpretam cuvintele.

E ca un procuror care aduce martori sa ii dovedeasca vorbele, inainte de a isi fi explicat argumentele (in afara de cartile care se ocupa de lucrarea Creatorului, caci intelepciunea de a il sluji pe Creator are cu adevarat nevoie de martori ai adevarului si reusitei ei, iar noi ar trebui sa fim ajutati de intelepciunea adevarului).

Insa toate compozitiile de acest stil nu sunt deloc ceva irosit. Dupa ce intelegem temeinic intelepciunea insasi, vom fi in stare sa primim mult ajutor din analogii, cum sunt toate invataturile incluse in ea, precum si care sunt modurile prin care sa le cautam.

REALIZAREA INTELEPCIUNII

Exista trei ordine in intelepciunea adevarului:

1. Originalitatea in intelepciune. Nu necesita asistenta umana, pentru ca este in intregime darul Cretorului si niciun strain nu va interfera cu aceasta.

2. Intelegerea surselor pe care persoana le-a realizat de Sus. Este ca o persoana care vede ca toata lumea e intinsa inaintea ochilor sai, dar totusi, trebuie sa se straduiasca si sa studieze ca sa inteleaga aceasta lume. Desi vede totul cu propriii sai ochi, exista prosti si exista intelepti. Intelegerea aceasta se numeste intelepciunea adevarului, iar Adam haRishon a fost primul care a primit un sir de cunoastere suficienta prin care sa inteleaga si sa maximizeze cu succes tot ce vedea si ce realiza cu ochii sai.

Ordinea acestei cunoasteri se da numai din gura in gura. Mai exista in ele si o ordine a evolutiei, in care fiecare poate sa adauge pentru prietenul sau sau sa regreseze (pe cand, in primul discernamant toata lumea primeste egal, fara a adauga sau a scadea, ca Adam, in ceea ce priveste intelegerea acestei lumi. Vazand-o, toate sunt egale, dar nu este asa si in a o intelege – unii evolueaza de la generatie la generatie, iar altii regreseaza). Iar ordinea transmiterii sale se numeste uneori transmiterea Numelui Explicit si este data cu multe conditii, dar numai in cuvinte, nu in scris.

3. Aceasta este o ordine scrisa. Este ceva cu totul nou, caci pe langa faptul ca ea contine mult loc pentru dezvoltarea intelepciunii, prin care fiecare mosteneste toate extinderile realizarilor sale catre generatiile viitoare, in ea mai este si o alta putere: Toti cei care se angajeaza in ea, desi inca nu inteleg ce este scris in ea, sunt purificati prin ea, iar Lumina Superioara vine mai aproape de ei. Iar aceasta ordine contine patru limbaje, dupa cum am explicat mai sus, iar limbajul Cabalei le depaseste pe toate.

ORDINEA TRANSMITERII INTELEPCIUNII

Modul cel mai de succes pentru cel care vrea sa invete intelepciunea este sa caute un cabalist adevarat si sa ii urmeze toate instructiunile, pana ce este recompensat cu intelegerea intelepciunii in propria sa minte, adica primul discernamant. Dupa aceea, persoana va fi recompensata cu transmiterea ei din gura in gura, ceea ce reprezinta al doilea discernamant, iar apoi, cu intelegerea in scris, care este al treilea discernamant. Apoi, persoana va fi mostenit toata intelepciunea si toate instrumentele acesteia de la invatatorul sau, cu usurinta si i se va da tot timpul ca sa se dezvolte si sa se extinda.

Insa in realitate exista si un al doilea mod: prin marea dorinta a unei persoane, vederea Cerurilor i se va deschide, iar el va realiza toate originile de la sine. Acesta este primul discernamant. Insa dupa aceea, persoana tot mai trebuie sa lucreze si sa se straduiasca mult, pana ce va gasi un intelept cabalist in fata caruia se poate pleca si pe care il poate asculta, si de la care va primi intelepciunea prin transmitere fata in fata, care este al doilea discernamant, iar apoi al treilea discernamant.

Si de vreme ce persoana nu este atasata de un intelept cabalist de la inceput, realizarile vin cu mari eforturi si necesita mult timp, astfel persoanei ramanandu-i doar putin timp pentru a se dezvolta. De asemenea, uneori cunoasterea vine dupa fapt, dupa cum este scris, si vor muri fara intelepciune. Este cazul a nouazeci si noua la suta si ceea ce numim a intra, fara a iesi. Acestia sunt ca prostii si ignorantii din aceasta lume, care vad lumea pusa dinaintea lor, dar nu inteleg nimic din ea, in afara de painea din gura lor.

Este adevarat ca nici in primul mod nu reuseste toata lumea. Asta pentru ca majoritatea, dupa ce au realizat, se complac si inceteaza sa se mai subjuge suficient de mult invatatorului lor, nefiind vrednici de transmiterea intelepciunii. In acest caz, inteleptul trebuie sa ascunda de ei esenta intelepciunii, iar ei vor muri fara intelepciune, intrand fara sa iasa.

Este asa pentru ca exista conditii aspre si stricte in transmiterea intelepciunii, care provin din motive necesare. Ca urmare, foarte putini sunt pretuiti suficient de mult de invatatorii lor, pentru a fi vazuti ca meritand acest lucru – si fericiti sunt cei recompensati.

* * *

.

1.
In aceasta introducere as vrea sa clarific lucruri care sunt in aparenta simple. Lucruri de care toti se preocupa si pentru care a curs multa cerneala in incercarea de a le clarifica. Cu toate astea, nu s-a ajuns la o cunoastere suficienta si concreta a acestora. Si iata intrebarile:

1. Care este esenta noastra ?

2. Care este rolul nostru in marele lant al realitatii, in care noi suntem doar niste mici verigi?

3. Cand ne examinam pe noi insine, ne gasim a fi corupti si cat se poate de jos. Si cand examinam operatorul care ne-a facut, suntem obligati sa fim la cel mai inalt nivel, pentru ca nu este nimeni atat de demn de lauda ca El. Pentru ca este necesar ca de la un operator perfect sa apara numai operatiuni perfecte.

4. In mintea noastra, El trebuie neaparat sa fie complet binevoitor, mai presus de orice comparatie. Atunci, cum de a creat El atat de multe creaturi care sufera si dispera de-a lungul vietilor lor? Nu este natura binelui sa faca bine, sau macar sa nu raneasca asa?

5. Cum este posibil, ca infinitul, care nu are nici inceput, nici sfarsit, sa produca creaturi finite, muritoare si trecatoare ?

2.
Pentru a clarifica toate acestea, trebuie sa facem cateva cercetari preliminare. Si nu, Doamne fereste, acolo unde este interzis, adica in esenta Creatorului, despre care nu avem niciun gand si nicio perceptie – si deci, nu avem nicio idee si nicio expresie despre El, ci acolo unde cercetarea este o Mitzva (porunca/fapta buna), cercetarea faptelor Sale. Este asa cum ne spune Tora: cunoaste pe Dumnezeul tatalui tau si slujeste-L, si asa cum se spune in poemul unificarii: Prin actiunile tale te cunoastem noi.
Intrebarea nr. 1: Cum putem sa ne imaginam o noua creatie, adica ceva nou, care nu este parte din El inainte ca El sa o creeze, cand este evident pentru orice observator ca nu exista nimic care sa nu fie parte din El? O dicteaza bunul simt, caci cum poate cineva sa dea ceva ce nu are ?
Intrebarea nr. 2: Daca spui ca din prisma atotputerniciei Sale, El cu siguranta poate crea existenta din absenta, adica ceva nou care nu este in El, atunci apare intrebarea – ce este acea realitate, care poate fi determinata ca neavand niciun loc in El, ci este complet noua ?
Intrebarea nr. 3: Aici este vorba despre ceea ce au spus cabalistii, ca sufletul omului este parte din Dumnezeu de Sus, in asa fel incat nu este nicio diferenta intre El si suflet, ci El este intregul, iar sufletul este o parte. Si au comparat asta cu o piatra sparta dintr-un munte. Nu e nicio diferenta intre piatra si munte, doar ca El este intregul, iar piatra este partea. Astfel trebuie sa intrebam: e una ca o piatra sparta dintr-un munte este separata de acesta printr-un ciocan facut pentru asta, provocand separarea partii de intreg. Dar cum sa ne imaginam asta despre El, ca el ar separa o parte din esenta Sa, pana ce partea paraseste esenta Sa si devine separata de El, adica un suflet, pana la punctul la care poate fi inteleasa doar ca parte din esenta Sa?

3.
Intrebarea nr. 4: De vreme ce carul Sitra Achra (partea cealalta) si Klipot (carapacele) se afla atat de departe, la capatul celalalt al Sfinteniei Sale, incat e de neimaginat cat de departe sunt, cum poate acesta sa fie extras si creat din sfintenie – si cu atat mai mult sa fie sustinut de Sfintenia Sa?
Intrebarea nr. 5: Chestiunea invierii mortilor: De vreme ce corpul este atat de vrednic de dispret, incat inca de la nastere el este sortit sa piara si sa fie ingropat. Mai mult, Zohar-ul a spus ca inainte de putrezirea in intregime a corpului, sufletul nu se poate ridica la locul sau in Gradina Raiului, atata timp cat inca mai sunt ramasite din el. De aceea, de ce trebuie acesta sa se intoarca si sa se ridice la invierea mortilor? Nu putea Creatorul sa bucure sufletele fara asta?
Si mai uimitor este ceea ce au spus inteleptii nostri, ca mortii sunt destinati sa se ridice cu tot cu defectele lor, ca sa nu fie confundati unul cu altul, iar dupa aceea El le va vindeca defectele. Trebuie sa intelegem de ce lui Dumnezeu i-ar pasa ca acestia sa nu se confunde unul cu altul si ca, atunci, le-ar recrea defectele si atunci ar trebui sa le vindece.
Intrebarea nr. 6: In legatura cu ce au spus inteleptii nostri, ca omul este centrul realitatii, ca Lumile Superioare si aceasta lume materiala si totul din ele au fost create doar pentru el (Zohar, Tazria, 40), si au obligat omul sa creada ca lumea a fost creata doar pentru el (Sanhedrin 37). Pare greu de inteles de ce pentru acest om de nimic, a carui valoare nu e mai mult de o farama in comparatie cu realitatea acestei lumi – si cu atat mai putin fata de Lumile Superioare, a caror Inaltime si Sublimitate este de nemasurat, Creatorul s-ar fi deranjat sa creeze toate astea pentru el. Si de asemenea, de ce ar avea omul nevoie de toate acestea?

4.
Pentru a intelege toate aceste intrebari si cercetari, singura tactica este sa analizam sfarsitul actului, adica scopul Creatiei. Caci nimic nu poate fi inteles in mijlocul procesului, ci numai la finalul sau. Si este clar ca nu exista act fara scop, caci numai un nebun poate actiona fara scop.
Stiu ca exista cei care isi iau in spate povara Torei si a Mitzvot (pluralul de la Mitzva), spunand ca Creatorul a creat toata realitatea si apoi a parasit-o, asta deoarece nevrednicia creaturilor nu este demna ca El sa vegheze asupra cailor lor neinsemnate. Intr-adevar, ei au vorbit din necunoastere, pentru ca este imposibil sa comentam despre nimicnicia si josnicia noastra, inainte de a decide ca noi ne-am creat pe noi insine cu toate calitatile noastre detestabile si decazute.
Dar inainte de a decide ca Creatorul, care este perfect in toate felurile, este Cel care ne-a creat si proiectat corpurile, cu toate atributele lor admirabile si vrednice de dispret, cu siguranta ca din mana unui lucrator perfect nu poate niciodata sa iasa un act imperfect, pentru ca actul este o marturie despre cel ce il face. Si ce vina are haina nepotrivita, daca a fost facuta de un croitor nepriceput?
Asta gasim si in Masechet Taanit 20. O poveste despre Rabbi Elazar care s-a intalnit cu un om foarte urat. Si i-a zis: Cat de urat este omul asta. Omul a raspuns: Du-te si spune-i mesterului care m-a facut, ‚Ce urat e instrumentul pe care l-ai facut’. Asadar, cei care sustin ca din cauza nimicniciei si josniciei noastre nu suntem vrednici pentru ca El sa vegheze asupra noastra si ca El ne-ar fi parasit nu fac altceva, decat sa isi exprime ignoranta.
Incearca si imagineaza-ti, daca ar fi sa intalnesti pe cineva care face creaturi, doar pentru ca acestea sa sufere si sa dispere toata viata lor, asa ca noi, si nu numai atat, dar isi si intoarce spatele la ele si nu vrea sa aiba grija de ele, sa le ajute un pic. Cu cat dispret si dezgust te-ai uita la el! Putem sa credem asa ceva despre El?

5.
De aceea, bunul simt ne impune sa intelegem opusul a ceea ce se prezinta la suprafata lucrurilor, si sa decidem ca suntem de fapt creaturi nobile si demne, de o importanta fara masura, chiar demni de Lucratorul care ne-a facut. Pentru ca daca vrei sa gasesti defecte in corpurile noastre, atunci dincolo de orice justificare pe care ti-o poti da, de fapt totul cade numai pe Creator, care ne-a creat pe noi si natura dinauntrul nostru, pentru ca este limpede ca El ne-a creat si nu noi insine.
De asemenea, El stie toate caile ce provin din natura si atributele rele pe care le-a creat in noi. Este asa cum am spus – ca trebuie sa analizam sfarsitul unui act si atunci vom putea sa intelegem totul. E dupa cum spune si zicala: Nu ii arata unui prost o lucrare neterminata.

6.
Inteleptii nostri au spus deja ca Creatorul a creat lumea fara nici un alt motiv, decat sa aduca bucurie creaturilor Sale. Si aici trebuie sa ne concentram mintea si toate gandurile noastre, pentru ca acesta este telul final al actului de creare a lumii. Si trebuie sa retinem ca, de vreme ce Gandul Creatiei este sa daruiasca creaturilor Sale, El a trebuit sa creeze in suflete o mare cantitate de dorinta de a primi ceea ce El S-a gandit sa le dea. Pentru ca masura fiecarei placeri si bucurii depinde de masura dorintei de a le primi. Cu cat este mai mare voia de a primi, cu atat este mai mare placerea si cu cat este mai mica voia, cu atat este mai mica placerea provenita din ce primesti.
Deci, chiar Gandul Creatiei impune in mod necesar crearea in suflete a unei dorinte excesive de a primi, pentru a egala imensa placere pe care Atotputernicia Sa s-a gandit sa o daruiasca sufletelor. Caci marea incantare si marea dorinta de a primi merg mana in mana.

7.
Odata ce am aflat acestea, ajungem sa intelegem pe deplin si foarte clar a doua intrebare. Caci am aflat ce reprezinta realitatea care poate fi determinata clar si care nu este o parte din esenta Sa, astfel ca putem sa spunem ca este o noua creatie, existenta din absenta. Si acum, pentru ca stim sigur ca Gandul Creatiei, acela de a Isi incanta creaturile, a creat in mod necesar o masura a dorintei de a primi de la El tot ce e bun si placut si ce a planuit El pentru creaturi, acea voie de a primi cu siguranta ca nu era parte din esenta Lui inainte ca El sa o creeze in suflete, pentru ca de la cine ar fi putut El sa primeasca? Rezulta ca El a creat ceva nou, care nu este in El.
Si cu toate acestea, intelegem ca, in conformitate cu Gandul Creatiei, n-a fost nevoie sa se creeze nimic altceva, decat acea voie de a primi. Asta pentru ca aceasta noua creatie este suficienta pentru ca El sa implineasca intregul Gand al Creatiei, pe care El s-a gandit sa ni-l daruiasca. Dar toata implinirea din Gandul Creatiei, toate beneficiile pe care El a planuit sa ni le dea vin direct din esenta Sa, iar El nu are niciun motiv sa le mai creeze din nou, de vreme ce sunt deja extrase, existenta din existenta, in marea voie de a primi care este in suflete. Asadar, vedem clar ca toata substanta din creatia generata, de la inceput pana la sfarsit, este doar voia de a primi.

8.
Acum am ajuns sa intelegem cuvintele cabalistilor din a treia intrebare. Ne intrebam cum e posibil sa spunem despre suflete ca ar fi parte din Dumnezeu de Sus, ca o piatra care este sparta dintr-un munte, ca nu exista nici o diferenta intre ele, decat ca una este parte si cealalta este intreg. Si ne intrebam: este una sa spui ca piatra care este sparta din munte devine separata printr-un ciocan facut pentru acest scop, dar cum putem spune asta despre esenta Lui? Si de asemenea, ce anume a separat sufletele de esenta Lui si le-a exclus din Creator, pentru a deveni creaturi?
Din cele de mai sus intelegem clar ca, asa cum ciocanul rupe si imparte un obiect fizic in doua, diferenta de forma imparte spiritualul in doua. De exemplu, cand doi oameni se iubesc, spui ca ei sunt legati unul de celalalt si devin ca un singur trup. Si cand se urasc, zici ca ei sunt la fel de departati unul de celalalt ca rasaritul fata de apus. Dar aici nu se pune problema de apropiere sau departare in termeni de locatie. Mai degraba, e vorba de echivalenta formei: atunci cand sunt egali ca forma si cand fiecare iubeste ceea ce iubeste celalalt si uraste ceea ce uraste celalalt, ei se iubesc si sunt legati unul de altul.
Iar daca intre ei exista vreo deosebire de forma, iar unuia ii place ce celalalt uraste, atunci, in masura in care difera ca forma, ei se indeparteaza si se urasc unul pe celalalt. Si daca, de exemplu, ei sunt opusi ca forma si tot ce unuia ii place, celuilalt ii displace si tot ce aceluia ii displace ii place celuilalt, ei sunt considerati la fel de indepartati ca rasaritul de apus, adica unul e intr-un capat si celalalt in altul.

9.
Si vedem ca, in spiritualitate, diferenta de forma opereaza la fel ca ciocanul care separa in lumea materiala si ca distanta este proportionala cu diferenta de forma. Din asta intelegem ca, din moment ce dorinta de a primi deliciul Sau a fost imprimata in suflete – si am aratat ca aceasta forma nu exista in Creator, pentru ca de la cine ar putea El primi, aceasta diferenta de forma pe care au capatat-o sufletele le separa de esenta Lui, ca un ciocan care sparge o piatra dintr-un munte. Si din cauza acestei diferente de forma, sufletele au fost separate de Creator si au devenit creaturi. Cu toate astea, tot ce primeste un suflet din Lumina Lui provine din esenta Lui, existenta din existenta.
Ca urmare, se dovedeste ca, in ceea ce priveste Lumina Lui, pe care ele (sufletele) o primesc in vasul lor (Kli), care este dorinta de a primi, nu exista nicio diferenta intre ele si esenta Lui. Asta pentru ca ele o primesc sub forma de existenta din existenta, direct din esenta Lui. Singura diferenta dintre suflete si esenta Lui este ca sufletele sunt o parte din esenta Sa.
Asta inseamna ca masura de lumina pe care ele o primesc in Kli-ul lor, fiind voia de a primi, este deja separata de Creator, pentru ca este structurata pe baza diferentei de forma a voii de a primi. Iar aceasta diferenta de forma face ca ea sa fie o parte prin care ele au fost separate de intreg si au devenit parte. Deci, singura diferenta dintre ele este ca una este intreg si cealalta este parte, asa cum o piatra este sparta din munte. Si analizati cu atentie acest lucru, pentru ca este imposibil sa explicam acesta tema sublima mai mult de atat.

10.
Acum putem sa incepem a intelege cea de-a patra intrebare: cum este posibil ca din Sfintenia Sa sa provina carul de impuritati si Klipot, de vreme ce acestea sunt la capatul opus al Sfinteniei Sale? Si de asemenea, cum e posibil ca El sa le sprijine si sa le sustina? De fapt, mai intai trebuie sa intelegem ce inseamna existenta necurateniei si a Klipot.
Sa stiti ca aceasta uriasa dorinta de a primi, despre care am stabilit ca este esenta sufletelor prin creatie – pentru care ele sunt aranjate ca sa primeasca intreaga umplere in Gandul Creatiei – nu ramane in acea forma in suflete. Daca ar fi ramas, atunci ele ar trebui sa ramana vesnic separate de El, pentru ca diferenta de forma din ele le-ar separa de El.
Si pentru a repara aceasta separare, care este in Kli-ul sufletelor, El a creat toate lumile si le-a separat in doua sisteme, dupa cum spune versetul: Unul impotriva celuilalt i-a facut Dumnezeu: cele patru lumi pure ABYA, iar opus fata de ele, cele patru lumi impure ABYA. Iar in sistemul ABYA pure El a imprimat dorinta de a darui, a sters din ele dorinta de a primi pentru ele si a pus-o in sistemul lumilor impure ABYA. Si din aceasta cauza, ele au devenit separate de Creator si de toate lumile sfinteniei.
Din acest motiv, Klipot se numesc morti, cum spune versetul: jerfele mortilor (Psalmi 106:28). Iar cei rai care le urmeaza, dupa cum spun inteleptii nostri : Cei rai se numesc in viata lor, morti, pentru ca dorinta de a primi imprimata in ei in opozitie de forma cu cea a Sfinteniei Sale ii separa de Viata Vietilor, iar ei sunt departe de EL ca un capat de celalalt. Este asa pentru ca pe El nu il intereseaza sa primeasca, ci doar sa daruiasca, pe cand Klipot nu vor deloc daruirea, ci doar sa primeasca pentru ele insele, pentru propria lor incantare – si nu exista nimic mai opus decat asta. Stiti deja ca departarea spirituala incepe cu o diferenta de forma si sfarseste ca opozitie de forma, care este gradul cel mai mare de indepartare care este posibil.

11.
Si lumile s-au revarsat peste realitatea acestei lumi materiale, intr-un loc unde exista un corp si un suflet, un timp al depravarii si unul al corectiei. Caci corpul, care este dorinta de a primi pentru sine, provine din radacina sa din Gandul Creatiei, prin sistemul de lumi impure, dupa cum sta scris: ca manzul unui magar salbatic, asa se naste omul! (Iov 11). Si el ramane sub autoritatea acestui sistem in timpul primilor treisprezece ani, care reprezinta vremea depravarii.
Iar prin angajarea in Mitzvot de la varsta de treisprezece ani incolo, pentru a darui multumire Creatorului sau, el incepe sa-si purifice dorinta de a primi pentru sine, imprimata in el si o transforma incet, pentru a darui. Prin aceasta, el face sa izvorasca un suflet sfant din radacina sa din Gandul Creatiei. Si acesta trece prin sistemul de lumi sfinte si se imbraca in trup. Aceasta este vremea corectiei.
Si astfel, el acumuleaza grade de sfintenie din Gandul Creatiei in Ein Sof (Infinit), pana cand acestea il ajuta sa transforme in sine voia de a primi pentru sine, sa fie in intregime in forma primirii pentru a darui multumire Creatorului sau si deloc pentru sine. Si prin asta, omul dobandeste echivalenta de forma cu Creatorul sau, pentru ca primirea pentru a darui este considerata daruire pura.
In Masechet Kidushin scrie ca, la un om important, ea da, iar el spune – prin asta esti sfintit. Pentru ca atunci cand primirea lui este pentru a o multumi pe ea, pe cea care daruieste, aceasta se considera daruire si primire absoluta. Prin aceasta, omul obtine adeziunea completa cu El, pentru ca adeziunea spirituala este doar echivalenta de forma, asa cum au spus inteleptii nostri: Cum e posibil sa aderi la El? Mai degraba, adera la calitatile Lui. Si prin aceasta, omul devine demn de a primi toata incantarea si placerea si blandetea din Gandul Creatiei.

12.
Asadar, am explicat clar corectarea vointei de a primi, care este imprimata in suflete prin Gandul Creatiei. Caci Creatorul a pregatit pentru ele doua sisteme, unul opus celuilalt, prin care sufletele trec si se impart in doua aspecte, corpul si sufletul, care se imbraca unul in altul.
Si prin Torah si Mitzvot, in cele din urma, ele transforma forma voii de a primi, pentru a fi asemenea formei dorintei de a darui. Si atunci, pot sa primeasca toata bunatatea din Gandul Creatiei. Si odata cu asta, ele sunt rasplatite cu o adeziune puternica cu El, pentru ca prin lucrarea intru Tora si Mitzvot, au fost rasplatite prin echivalenta de forma cu Creatorul lor. Acesta este considerat sfarsitul corectiei.
Iar apoi, pentru ca nu va mai fi nevoie de Sitra Achra cea rea, aceasta va fi eliminata de pe pamant si moartea nu va mai fi. Si toata lucrarea intru Tora si Mitzvot, care a fost data lumii de-a lungul celor sase mii de ani de existenta si fiecarei persoane pentru cei sapte zeci de ani de viata ai sai, sunt pentru a le aduce la sfarsitul corectiei – echivalenta de forma mentionata mai sus.
Problema formarii si a izvorarii sistemului de Klipot si a impuritatii din Sfintenia Sa a fost si ea clarificata pe deplin acum: trebuia sa fie, pentru a face din ea crearea corpurilor, care apoi aveau sa fie corectate prin Tora si Mitzvot. Si daca trupurile noastre, cu voia lor depravata de a primi, nu s-ar fi nascut prin sistemul impur, nu am fi putut niciodata sa o corectam, pentru nu putem corecta ceea ce nu e in noi.

13.
De fapt, tot mai trebuie sa intelegem cum se poate ca voia de a primi pentru sine, care e asa de defecta si de depravata, sa ia nastere din Gandul Creatiei, din Ein Sof si sa fie in acestea, de vreme ce unitatea lor este mai presus de cuvinte si nu poate fi descrisa? Ideea este ca, prin insusi gandul de a crea sufletele, gandul Sau le-a si realizat pe toate, pentru ca El nu are nevoie de o actiune, asa cum avem noi. Instantaneu, au aparut toate sufletele si toate lumile ce erau destinate a fi create, pline umplute cu toate minunatiile si placerile si demnitatea pe care EL a planuit-o pentru ele, in perfectiunea finala pe care sufletele au fost menite sa o primeasca la sfarsitul corectiei, dupa ce voia de a primi din suflete va fi fost corectata pe deplin si transformata in daruire pura, in deplina echivalenta de forma cu Emanatorului.
Asta pentru ca in Eternitatea Sa, trecutul, prezentul si viitorul sunt una. Viitorul este ca prezentul, iar in El nu exista ceea ce numim timp. Ca urmare, nu a existat niciodata in Ein Sof problema unei vointe depravate de a primi, in starea sa separata.
Dimpotriva, echivalenta de forma, menita a fi revelata la sfarsitul corectiei, a aparut instantaneu in Infinit. Si inteleptii nostri au spus despre asta: Inainte de a fi creata lumea, existau El care este Una si numele Sau Una, pentru ca forma separata a voii de a primi nu fusese revelata in realitatea sufletelor ce s-au nascut din Gandul Creatiei. Mai degraba, acestea erau lipite de El in echivalenta de forma, prin modul El este Una si numele Sau Una.

14.
Asadar, acum veti intelege neaparat ca, in total, sunt trei stari ale sufletului:
Prima stare este prezenta lor in Ein Sof, in Gandul Creatiei, unde ele deja au forma viitoare a Sfarsitului Corectiei.
A doua stare este prezenta lor in cei sase mii de ani, impartiti prin cele doua sisteme descrise mai sus, in corp si suflet. Li s-a dat lucrarea in Tora si Mitzvot, pentru a inversa vointa lor de a primi si s-o transforme in vointa de a darui multumire Creatorului lor si deloc pentru ele insele.
In timpul acestei stari nu va exista nicio corectare la nivelul corpurilor, ci numai la nivelul sufletelor. Asta inseamna ca acestea trebuie sa elimine orice aspect al primirii pentru sine, care e considerata corpul – si sa ramana doar cu vointa de a darui, care este forma de dorinta din suflete. Nici macar sufletele celor drepti nu vor putea sa se bucure in Gradina Raiului dupa moartea lor, ci numai dupa ce corpurile lor vor putrezi complet in pamant.
A treia stare este starea de la sfarsitul corectiei sufletelor, dupa invierea mortilor. In acel moment se va produce si corectarea completa a corpurilor, pentru ca atunci, ele vor transforma primirea pentru ei insisi, care este forma corpului, ca sa ia forma daruirii pure. Si atunci vor fi demne sa primeasca pentru ele insele toata incantarea si placerea si bunatatea din Gandul Creatiei.
Si prin asta, ele vor atinge o adeziune solida, in virtutea echivalentei de forma cu Creatorul lor, de vreme ce ele nu vor primi toate acestea din dorinta lor de a primi, ci din dorinta lor de a aduce multumire Creatorului lor, caci placerea Lui este atunci cand ele primesc de la El. Si ca sa fie mai scurt, de acum incolo voi folosi denimirile acestor trei stari, anume prima stare, a doua stare si a treia stare. Asa ca tineti minte tot ce am explicat aici despre fiecare stare.

15.
Cand examinam cele trei stari de mai sus, observam ca fiecare o necesita complet pe cealalta, astfel incat daca una ar disparea, ar disparea si celelalte.
Daca, de exemplu, a treia stare – transformarea formei de primire in forma de daruire – nu s-ar materializa, atunci cu siguranta ca prima stare din Ein Sof nu ar fi putut niciodata sa apara.
Asta deoarece perfectiunea s-a materializat acolo numai pentru ca viitoarea stare a treia era deja acolo, ca si cum ar fi in prezent. Si toata perfectiunea din acea stare este ca o reflectare din viitor in prezent. Dar daca viitorul ar putea fi oprit, atunci nu ar mai exista niciun prezent. Asadar, a treia stare necesita existenta primei stari.
Cu atat mai mult este asa atunci cand ceva e anulat din a doua stare, unde este toata lucrarea menita a fi incheiata in a treia stare, adica lucrul cu depravarile si cu corectia si continuarea gradelor sufletelor. Atunci, cum sa apara cea de-a treia stare? Deci, vedem ca cea de-a doua stare necesita existenta celei de-a treia.
Si la fel este si cu existenta primei stari in Ein Sof, unde se afla perfectiunea celei de-a treia stari. Este clar ca va trebui adaptata, adica va trebui ca a doua si a treia stare sa apara in perfectiune deplina, nici mai mult, nici mai putin.
Asadar, prima stare in sine necesita extinderea a doua sisteme corespunzatoare in cea de-a doua stare, pentru a permite existenta unui corp in voia de a primi, pervertit de sistemul impuritatii si deci, oferindu-ne ocazia de a il corecta. Si daca nu ar fi existat un sistem de lumi impure, noi nu am fi avut aceasta voie de a primi si nu am putea sa o corectam si sa ajungem la cea de a treia stare, epntru ca omul nu poate corecta ceea ce nu e in el. Asadar, nu trebuie sa ne intrebam cum de a ajuns sistemul impur sa izvorasca din prima stare, pentru ca insasi prima stare necesita existenta sa in forma celei de a doua stari.

16.
Asadar, omul nu trebuie sa se intrebe cum se face ca ni s-a luat posibilitatea alegerii libere, atata timp cat trebuie sa ne desavarsim si sa ajungem in cea de-a treia stare, de vreme ce aceasta este deja prezenta in prima. Fapt este ca exista doua cai pe care Creatorul ni le-a pregatit in cea de a doua stare, pentru a ne aduce in ce-a de-a treia:
A) Calea respectarii Tora si Mitzvot.
B) Calea Suferintei, pentru ca suferinta in sine purifica trupul si, intr-un sfarsit, ne va forta sa ne inversam voia de a primi sub forma unei voi de a darui si sa ne lipim de El. Este asa cum au spus inteleptii nostri (Sanhedrin, 97b): Daca va caiti, bun, iar daca nu, Eu voi pune peste voi un rege precum Haman, iar el o sa va oblige sa va caiti. Inteleptii au mai spus, despre versetul: va grabi in timpul sau – Daca sunt recompensati, voi grabi aceasta, iar daca nu – la vremea sa.
Asta inseamna ca, daca suntem recompensati prin prima cale, adica prin respectarea Tora si Mitzvot, noi astfel ne grabim corectarea si nu vom avea nevoie de agonia aspra si de timpul indelungat necesar pentru a le trai, pentru ca ele sa ne oblige sa ne transformam. Iar daca nu – la vremea sa – adica, numai cand suferintele ne vor finaliza corectarea si ne va fi impus momentul corectarii. In general, calea suferintei este reprezentata si de pedepsele sufletelor in Iad.
Dar in orice caz, sfarsitul corectarii – cea de a treia stare – este obligatorie, datorita primei stari. Alegerea noastra se face numai intre Calea Suferintei si Calea Torei si a Mitzvot. Asadar, am clarificat temeinic in ce fel cele trei stari ale sufletelor sunt interconectate si se necesita una pe celalata.

17.
Din cele de mai sus intelegem clar cea de-a treia intrebare, ca atunci cand ne examinam pe noi insine, ne descoperim a fi cat se poate de depravati si de josnici. Dar cand il examinam pe Operatorul care ne-a creat, trebuie sa fim incantati, pentru ca nu exista ceva mai vrednic de lauda ca El, ca devenirea Operatorului care ne-a creat, pentru ca natura Operatorului Perfect este sa faca operatiuni perfecte.
Acum putem intelege ca trupul nostru, cu toate maruntele sale incidente si dotari, nu este deloc corpul nostru real. Corpul nostru real, corpul etern si perfect exista deja in Ein Sof, in prima stare, unde isi primeste forma completa din viitoarea stare a treia, adica primirea in forma daruirii, in echivalenta de forma cu Ein Sof.
Si daca prima noastra stare necesita ca noi sa primim Klipa corpului nostru in cea de-a doua stare, in forma sa depravata si josnica – voia de a primi numai pentru sine, care este forta ce ne separa de Ein Sof – pentru a o corecta si a ne permite sa ne primim practic corpul etern, in cea de-a treia stare, atunci nu trebuie sa protestam. Lucrarea noastra nu se poate face decat in acest corp trecator si risipitor, pentru ca omul nu poate corecta ceea ce nu este in el.
Asadar, noi suntem deja in acea masura de perfectiune, demni si potriviti pentru Operatorul Perfect care ne-a facut, chiar si in starea noastra actuala, a doua, pentru ca acest corp nu ne deranjeaza in niciun fel, caci el va expira si va muri si nu se afla aici decat pentru perioada necesara pentru anularea sa si pentru dobandirea formei noastre eterne.

18.
Prin acestea am rezolvat si cea de-a cincea intrebare: cum e posibil ca din eternitate sa se nasca actiunile trecatoare si risipitoare? Si intelegem ca, intr-adevar, noi deja am fost facuti asa cum este potrivit pentru Eternitatea Sa – fiinte eterne si perfecte. Si eternitatea noastra insasi necesita ca aceasta Klipa a corpului, care ne-a fost data doar pentru a lucra, sa fie trecatoare si sa se risipeasca. Pentru ca daca ar fi ramas in eternitate, noi am ramane vesnic separati de Viata Vietilor.
Am spus mai sus (punctul 13) ca aceasta forma a corpului nostru, care este voia de a primi numai pentru noi, nu este deloc prezenta in Gandul etern al Creatiei, caci acolo noi ne aflam in forma starii a treia. Cu toate acestea, ea este obligatorie in starea a doua, pentru a ne permite sa o corectam.
Si nu trebuie sa ne gandim la starea altor fiinte de pe lume ci doar la a omului, caci omul este centrul Creatiei, dupa cum vom scrie mai jos (punctul 19). Si toate celelalte creaturi nu au nicio valoare in sine, ci doar in masura in care il ajuta pe om sa ajunga la perfectiune. Ca urmare, ele se inalta si decad odata cu el, fara nicio consideratie pentru ele insele.

19.
Prin aceasta rezolvam si a patra intrebare: de vreme ce natura binelui este sa faca bine, cum a putut El sa creeze fiinte care sa sufere si sa dispere de-a lungul vietii lor ? Asa cum am spus, toata aceasta disperare e necesara pentru prima noastra stare, unde eternitatea noastra completa, ce deriva din viitoarea stare a treia, ne obliga sa avansam fie prin calea Torei, fie prin calea suferintei si sa atingem starea noastra eterna, in cea de-a treia stare (punctul 15).
Si toata aceasta disperare este simtita doar de Klipa, a corpului nostru, creata doar pentru a disparea si a fi ingropata. Si asta ne invata ca voia de a primi pentru sine a fost creata numai pentru a fi eradicata si abolita din lume si transformata in voia de a darui. Si durerile pe care le suferim sunt doar descoperirea nimicniciei si raului din ea. Intr-adevar, cand toate fiintele umane vor fi de acord sa aboleasca si sa anuleze voia lor de a primi pentru sine si nu vor avea alta dorinta, decat sa daruiasca pentru prieteni, toate ingrijorarile si pericolele din lume vor inceta sa mai existe. Si toti am fi asigurati cu o viata integra si deplina, caci pentru fiecare dintre noi ar exista o lume intreaga care sa aiba grija de noi, gata sa ne satisfaca nevoile.
Cu toate acestea, desi fiecare dintre noi avem numai o dorinta de a primi pentru noi insine, aceasta este sursa tuturor grijilor, a suferintei, a razboaielor si a distrugerii, de care nu putem scapa. Acestea ne slabesc corpul prin tot felul de rani si de boli si ne dam seama ca toate chinurile din lumea noastra sunt doar manifestari oferite ochilor nostri, pentru a ne aminti sa revocam Klipa cea rea a corpului si sa preluam forma completa a dorintei de a darui. Si este cum am mai spus: calea suferintei in sine poate sa ne aduca la forma dorita. Tineti insa minte ca Mitzvot intre om si om sunt inainte de Mitzvot dintre om si Dumnezeu, pentru ca daruirea catre prieten il aduce pe om la daruire catre Creatorul sau.

20.
Dupa tot ce am spus, am ajuns la rezolvarea primei intrebari: Care este esenta noastra? Esenta noastra este ca esenta tuturor detaliilor din realitate, care nu este nici mai mult, nici mai putin decat vointa de a primi (dupa cum este scris la Punctul 7). Dar nu este asa cum se prezinta ea acum, in starea a doua, care este voia de a primi numai pentru sine, ci asa cum arata in prima stare, in Ein Sof, in forma sa eterna, care este primirea pentru a darui multumire Creatorului sau (dupa cum este scris la Punctul 13).
Si desi noi inca nu am ajuns efectiv la a treia stare si inca ne lipseste timpul, aceasta nu ne altereaza in niciun fel esenta, pentru ca starea a treia este impusa de prima. Asadar, Tot ce e menit sa fie cules este considerat cules. Iar lipsa de timp este privita ca o deficienta numai atunci cand ne indoim ca vom termina ceea ce trebuie terminat, la timp.
Si de vreme ce nu avem nici un dubiu in legatura cu asta, este ca si cum deja am fi ajuns la a treia stare. De asemenea, si corpul nostru, care ne-a fost dat in forma sa actuala, decazuta, nu ne afecteaza esenta, pentru ca el si toate posesiunile lui urmeaza sa fie eradicate complet impreuna cu tot sistemul necuratiei, care este sursa lor – si tot ce e menit sa arda se considera ars, se considera ca si cum n-ar fi existat niciodata.
Dar sufletul care este imbracat in acel corp, a carui esenta este tot o dorinta, pur si simplu – dar o dorinta de a darui, care ne vine din sistemul celor patru lumi , al Sfintelor ABYA (punctul 11) – exista vesnic. Pentru ca aceasta forma a unei dorinte de a darui este in echivalenta de forma cu Viata Vietilor si nu poate fi schimbata in niciun fel (Aceasta chestiune va fi elaborata mai jos, incepand de la Punctul 32).

21.
Si nu va lasati indusi in eroare de filosofii care spun ca insasi esenta sufletului este o substanta intelectuala si ca exista numai prin conceptele pe care le invata, ca se dezvolta prin acestea si ca acestea sunt insasi esenta sa. Si ca problema countinuarii sufletului dupa plecarea din corp depinde in intregime de masura conceptelor pe care le-a dobandit, pana cand, in absenta acestor concepte, nu mai ramane nimic de continuat. Aceasta nu este punctul de vedere al Torei. Acest lucru nu este acceptat nici de inima – si oricine a incercat vreodata sa dobandeasca vreo cunoastere stie si simte ca mintea este posesiunea, nu posesorul.
Ci, asa cum am spus, toata substanta creatiei, atat substanta obiectelor spirituale, cat si cea a obiectelor materiale este nici mai mult nici mai putin decat o dorinta de a primi. Si desi am spus ca sufletul este in intregime dorinta de a darui, el primeste de la Lumile Superioare din care vine la noi numai prin corectii ale Luminii Reflectate.
Cu toate acestea, esenta sufletului este si ea tot o dorinta de a primi. Diferenta pe care o putem observa intre un obiect si altul este aparenta doar in voia sa, pentru ca voia din orice esenta creeaza nevoi, iar nevoile creeaza ganduri si concepte pentru a obtine acele nevoi pe care le pretinde dorinta de a primi.
Si asa cum dorintele umane sunt diferite, la fel si nevoile, gandurile si ideile oamenilor sunt diferite. De exemplu, la cei a caror voie de a primi este limitata la dorintele animalice, nevoile, gandurile si ideile sunt dedicate in intregime satisfacerii acelei voi de a primi, in toata bestialitatea ei. Si desi ei folosesc mintea si ratiunea ca oamenii, de fapt este sficient pentru sclav sa fie ca stapanul. Si este ca mintea animalica, pentru ca mintea este sclava si slujeste dorinta animalica.
Iar la cei a caror dorinta de a primi este puternica mai ales in ceea ce priveste dorintele umane, cum ar fi respectul si dominarea asupra celorlalti, care lipsesc animalului, majoritatea nevoilor, gandurilor si ideilor se invartesc numai in jurul satisfacerii acelei dorinte cat mai mult posibil. Iar la cei a caror dorinta de a primi este in principal pentru dobandirea cunoasterii, majoritatea nevoilor, gandurilor si ideilor sunt pentru a satisface acea dorinta cat mai mult posibil.

22.
Aceste trei dorinte sunt prezente in fiecare persoana, in mare, dar ele se amesteca in cantitati diferite, iar de aici provine diferenta dintre o persoana si alta. Iar din atributele materiale putem face deductii cu privire la obiectele spirituale, in ceea ce priveste valoarea lor spirituala.

23.
Astfel, si sufletele umane, cele spirituale, au numai dorinta de a darui multumire Creatorului lor, prin vesmintele de Lumina Reflectata primite de la Lumile Superioare din care provin. Iar acea dorinta este esenta lor si miezul sufletului lor. Ca urmare, odata imbracata intr-un corp uman, aceasta genereaza nevoi si dorinte si idei pentru a satisface dorinta sa de a darui pe deplin, adica de a darui multumire Creatorului sau, proportional cu marimea dorintei sale.

24.
Esenta corpului este doar o dorinta de a primi pentru sine si toate manifestarile si posesiunile sale sunt impliniri ale acestei dorinte depravate de a primi, ce initial a fost creata doar pentru a fi exterminata de pe lume, pentru a se ajunge la starea a treia completa la Sfarsitul Corectiei. Din acest motiv, el este muritor, trecator si vrednic de dispret, impreuna cu toate posesiunile sale, ca o umbra efemera ce nu lasa nimic in urma ei.
Si de vreme ce esenta sufletului este doar o dorinta de a darui, iar toate manifestarile si posesiunile sale sunt impliniri ale acestei dorinte de a darui, care exista deja in prima stare eterna, precum si in viitoarea stare a treia, acesta este nemuritor si de neinlocuit. Sufletul, cu toate manifestarile si posesiunile sale, este etern si exista vesnic. Absenta nu afecteaza nimic dupa plecarea corpului. Dimpotriva, absenta formei decazute a corpului il intareste enorm, permitandu-i sa se ridice la Ceruri.
Asadar, am aratat clar ca permanenta sufletului nu depinde deloc de conceptele pe care le acumuleaza, asa cum sustin filosofii. Mai degraba, caracterul sau etern se afla in insasi esenta sa, adica in dorinta sa de a darui, care ii este esenta. Iar conceptele pe care le dobandeste sunt rasplata, nu esenta sa.

25.
De aici rezulta rezolvarea completa a intrebarii a cincea: De vreme ce corpul este atat de depravat, incat sufletul nu poate fi purificat complet inainte ca el sa putrezeasca in pamant, de ce revine el la invierea mortilor ? Si de asemenea, la intrebarea despre cuvintele inteleptilor nostri: Mortii sunt destinati a fi inviati cu defectele lor, ca sa nu se spuna, ‚Este altul’. (Zohar, Amor, 17).
Si puteti intelege clar aceasta din insusi Gandul Creatiei, din prima stare. Pentru ca am spus ca, de vreme ce Gandul a fost sa le bucure pe creaturile Sale, El a trebuit sa creeze o dorinta extrem de exagerata de a primi toate acele bunatati care sunt in Gandul Creatiei, caci marea bucurie si marea dorinta de a primi merg mana in mana (Punctele 6-7). Si am afirmat acolo ca aceasta exagerata dorinta de a primi este singura substanta pe care El a creat-o, pentru ca El nu are nevoie de nimic altceva pentru a implini Gandul Creatiei. Iar natura Lucratorului Perfect este sa nu faca nimic inutil, asa cum zice Poemul Unificarii: Din toata lucrarea Ta, nimic nu ai uitat, nu ai scos si nu ai adaugat.
Am mai spus ca aceasta dorinta exagerata de a primi a fost complet scoasa din sistemul pur si a fost data in intregime sistemului de lumi impure, din care apar corpurile, viata lor si toate posesiunile lor din aceasta lume. Cand omul ajunge la varsta de treisprezece ani, el incepe sa realizeze un suflet sfant, implicandu-se in Tora. In acel moment, el este hranit de sistemul de lumi sfinte, pe masura puritatii sufletesti pe care a realizat-o.
Am mai spus mai sus ca, in timpul celor sase mii de ani ce ne-au fost dati pentru a face lucrarea in Tora si Mitzvot, corpul – dorinta sa exagerata de a primi – nu primeste nicio corectie. Toate corectiile care vin prin lucrarea noastra au legatura doar cu sufletul, care, astfel, urca in gradele de sfintenie si de puritate, ceea ce inseamna o amplificare a dorintei de a darui care se naste cu sufletul.
Din acest motiv, in cele din urma, corpul va muri, va fi ingropat si va putrezi, pentru ca el nu a suferit nicio corectie. Cu toate acestea, lucrurile nu pot sa ramana asa, caci daca dorinta exagerata de a primi ar disparea din lume, Gandul Creatiei nu ar fi realizat – adica, primirea tuturor maretelor placeri pe care El s-a gandit sa le daruiasca creaturilor Sale, caci marea dorinta de a primi si marea placere merg mana in mana. Si in masura in care dorinta de a o primi se diminueaza, se diminueaza si incantarea si placerea creata de primire.

26.
Asa cum am afirmat deja, prima stare necesita ca cea de a treia stare sa se materializeze complet asa cum a fost in Gandul Creatiei, adica prima stare, fara a omite nimic (vezi Punctul 15). Asadar, prima stare necesita invierea mortilor. Asta inseamna ca excesiva lor dorinta de a primi, care a fost deja eradicata si care a putrezit in cea de-a doua stare, acum trebuie re-inviata in toata masura sa exagerata, fara nicio restrictie, adica cu toate defectele din trecut.
Apoi se incepe din nou lucrarea, pentru a transforma acea dorinta excesiva de a primi, ca sa fie numai dorinta de a darui. Si atunci ne vom fi dublat castigul:
1. Am avea un loc in care sa primim toata bucuria si placerea si darnicia din Gandul Creatiei, pentru ca deja am avea corpul cu dorinta sa excesiva de a primi, care merge mana in mana cu aceste placeri.
2. Pentru ca primirea in acest fel ar fi numai pentru a darui multumire Creatorului, aceasta primire ar fi considerata ca daruire completa (a se vedea Punctul 11). Si asta ne-ar aduce la echivalenta de forma, adica la Dvekut (adeziune), care este si forma noastra din starea a treia. Asadar, prima stare necesita in mod absolut invierea mortilor.
27.
Intr-adevar nu poate exista invierea mortilor, decat aproape de finalul corectiei, spre finalul celei de-a doua stari. Pentru ca, odata ce am fost rasplatiti cu negarea dorintei noastre excesive de a primi si ne-a fost data dorinta exclusiva de a darui si dupa ce am fost inzestrati cu toate minunatele grade ale sufletului, numite Nefesh, Ruach, Neshama, Haia, Iechida, prin efortul nostru de a nega aceasta dorinta de a primi, am ajuns la perfectiunea maxima, pana cand corpul va putea fi inviat cu toata dorinta sa excesiva de a primi si cand aceasta nu ne va mai face rau, separandu-ne de Dvekut.
Dimpotriva, il depasim si ii dam forma de daruire. Iar asta se va face cu toate calitatile depravate pe care vrem sa le indepartam din el. Mai intai, trebuie sa il indepartam complet, pana nu mai ramane nimic din el. Iar apoi il putem primi inapoi si sa il aducem pe linia de mijloc dorita. Dar atata timp cat nu l-am indepartat pe deplin, este imposibil sa il facem sa se comporte in modul dorit, pe linia de mijloc.

28.
Inteleptii nostri au spus: Mortii sunt destinati sa fie inviati cu defectele lor si apoi sa fie vindecati. Asta inseamna ca initial va fi inviat acelasi corp, care este vointa excesiva de a primi, fara nicio interdictie, exact asa cum a crescut ea, hranita de lumile impure, inainte ca Tora si Mitzvot sa o fi purificat in vreun fel. Acesta este sensul expresiei cu toate defectele lor.
Abia apoi vom incepe un nou tip de lucrare – sa includem toata aceasta dorinta exagerata de a primi in forma de daruire. Atunci va fi vindecata, pentru ca acum va fi obtinut echivalenta de forma. Iar inteleptii au spus ca motivul pentru aceasta este ca sa nu se poata zice ca ’Este altul’, adica pentru a nu se putea spune ca este intr-o alta forma decat cea pe care o avea in Gandul Creatiei. Aceasta pentru ca acea excesiva dorinta de a primi este acolo, cu scopul de a primi toate bunatatile din Gandul Creatiei.
Numai ca intre timp au fost date Klipot, intru purificare. Dar in cele din urma, nu trebuie sa fie un alt corp, caci daca ar fi diminuata in vreun fel, ar fi considerata total diferita si, ca atare, nevrednica de a primi toate bunatatile din Gandul Creatiei, asa cum o primeste in prima stare.

29.
Acum putem raspunde si la cea de-a doua intrebare de mai sus: care este rolul nostru in marele lant al realitatii. din care noi suntem doar niste mici verigi, in scurta noastra perioada de viata? Retineti ca lucrarea noastra, in timpul celor saptezeci de ani de viata, se imparte in patru:
Prima diviziune este atingerea dorintei excesive de a primi fara constrangeri, in toata dimensiunea sa depravata, din mainile celor patru lumi impure ABYA. Daca nu avem aceasta dorinta depravata de a primi, nu o putem corecta, pentru ca omul nu poate corecta ceea ce nu este in el.
Asadar, dorinta de a primi care a fost imprimata in corp la nastere nu este suficienta, ci trebuie sa fie un vehicul pentru Klipot impure, pentru nu mai putin de treisprezece ani. Ca urmare, Klipot trebuie sa o domine si sa ii dea luminile lor, pentru ca aceste lumini ii intensifica dorinta de a primi. Asta deoarece implinirile pe care le aduc Klipot, dorintei de a primi dau nastere si amplifica numai cerintele dorintei de a primi.
De exemplu, cand un copil se naste, el are o dorinta doar pentru o suta de lucruri si atat. Dar dupa ce Sitra Achra da cele o suta de lucruri, dorinta de a primi creste imediat si copilul vrea de doua ori mai mult. Apoi, cand Sitra Achra ii da dublu, dorinta se extinde imediat la de patru ori mai mult. Si daca el nu depaseste dorinta prin Tora si Mitzvot si nu purifica dorinta de a primi pentru a o transforma in daruire, aceasta va creste pe intreaga durata a vietii, pana cand, in final, el moare fara sa isi fi satisfacut nici jumatate din dorinte. Asta se considera ca existenta sub domnia Sitra Achra si a Klipot, al caror rol este sa-i extinda si sa-i mareasca dorinta de a primi si sa o faca exagerata si neinfranata in niciun fel, astfel incat sa ii dea omului tot materialul necesar cu care sa lucreze si sa o corecteze.

30.
A doua diviziune este de la treisprezece ani incolo. In acest moment, punctului sau din inima, care este partea posterioara a sfinteniei, i se da putere. Chiar daca la nastere este imbracat in dorinta sa de a primi, el incepe sa se trezeasca numai dupa treisprezece ani, iar apoi incepe sa intre in sistemul de lumi sfinte, in masura in care respecta Tora si Mitzvot.
Scopul principal al acelei perioade este sa obtina si sa-si intensifice dorinta spirituala de a primi, deoarece la nastere avem numai o dorinta de a primi lucruri materiale. Ca urmare, cu toate ca omul si-a dezvoltat dorinta exagerata de a primi inainte de a implini treisprezece ani, inca nu s-a ajuns la finalul dezvoltarii dorintei de a primi, pentru ca principalul tel al dorintei de a primi este numai pentru spiritual.
Asta pentru ca daca, spre exemplu, inainte de a implini treisprezece ani, dorinta de a primi a omului voia sa devoreze toata bogatia si respectul din lumea aceasta materiala. In mod evident, aceasta nu este o lume eterna si pentru noi toti este doar o umbra trecatoare. Dar cand omul obtine dorinta excesiva spirituala de a primi, el doreste sa devoreze – pentru propria lui placere – toate bogatiile si placerile din lumea urmatoare, eterna, care sunt o posesiune eterna. Asadar, marea parte a dorintei excesive de a primi se completeaza doar prin dorinta de a primi spiritualitate.

31.
In Noul Tikun (97b) este scris despre versetul (Proverbe 30, 15), Lipitoarea are doua fiice: ‚Da-ne, da-ne’: O lipitoare inseamna Iad. Iar cei rai care sunt prinsi in acel Iad striga ca niste caini, ‘Hav Hav’ (ebr. da-mi da-mi), adica da-ne bogatiile acestei lumi, da-ne bogatiile lumii urmatoare.
Dar acesta este un nivel mult mai important decat primul, pentru ca in afara de obtinerea masurii depline a dorintei de a primi, care asigura toate materialele de care persoana are nevoie pentru lucrarea sa, este si nivelul care aduce persoana la Lishma (Pentru Numele Ei). Este asa cum spun inteleptii nostrii (Pesachim 50b): Omul ar trebui sa respecte mereu Tora si Mitzvot lo Lishma (nu Pentru Numele Ei), pentru ca de la Lo Lishma se ajunge la Lishma.
Asadar, acest nivel care incepe dupa treisprezece ani este considerat sfintenie. Este considerat ca sfanta slujnica ce isi slujeste stapana, care este Sfanta Shchina (Divinitate). Pentru ca slujnica il aduce pe om la Lishma si astfel, el este rasplatit cu inspiratia Divinitatii. Cu toate acestea, omul trebuie sa ia toate masurile potrivite pentru a ajunge la Lishma, pentru ca daca nu se straduieste pentru asta si nu ajunge la Lishma, el va cadea in putul slujnicei impure, care este opusul slujnicei sfinte si al carei rol este sa deruteze omul, pentru ca Lo Lishma sa nu il aduca la Lishma. Si despre aceasta s-a spus, slujnica ce este mostenitoare stapanei (Proverbe 30:23), pentru ca ea nu va lasa pe nimeni langa stapana, care este Sfanta Divinitate.
Iar nivelul final in aceasta diviziune este ca el se va indragosti de Dumnezeu, asa cum omul se indragosteste in iubirea corporala, pana ce obiectul pasiunii lui ramane in fata ochilor sai toata ziua si toata noaptea, asa cum spune poetul: Cand imi amintesc de El, El nu ma lasa sa adorm. Apoi se mai spune: dar dorinta implinita este un copac al vietii (Proverbe 13:12). Pentru ca cele cinci grade ale sufletului sunt Arborele Vietii, ce se intinde de-a lungul a cinci sute de ani. Fiecare grad dureaza cate o suta de ani, ceea ce inseamna ca il va aduce pe om la receptarea tuturor celor cinci Bhinot (aspecte, diferentieri) ale NRNHY (Nefesh, Ruach, Neshama, Haia, Iechida) analizate in a treia diviziune.

32.
A treia diviziune este lucrarea in Tora si Mitzvot Lishma, pentru a darui si a nu primi recompensa. Aceasta lucrare purifica dorinta de a primi pentru sine si o inlocuieste cu o dorinta de a darui. In masura in care omul isi purifica dorinta de a primi, el devine demn de a primi cele cinci parti ale sufletului numite NRNHY (mai jos, la Punctul 42). Asta pentru ca ele sunt compatibile cu dorinta de a darui (a se vedea Punctul 23) si nu pot imbraca trupul omului, atata timp cat acesta este controlat de dorinta de a primi – care este opusa, sau chiar diferita ca forma de suflet.
Asta deoarece problema imbracarii si echivalenta de forma merg mana in mana (a se vedea Punctul 11). Iar cand omul este rasplatit cu existenta in totalitate in dorinta de a darui si nu mai este deloc orientat pe a obtine pentru sine, el va fi rasplatit cu obtinerea echivalentei de forma cu NRNHY superioare ale sale, care se intind din originea omului din Ein Sof, in prima stare, prin ABYA pure – si se vor intinde imediat si il vor imbraca treptat.
A patra diviziune este lucrarea facuta dupa invierea mortilor. Asta inseamna ca dorinta de a primi, care deja va fi fost complet absenta prin moarte si ingropare, acum este inviata in starea sa cea mai rea, a dorintei excesive de a primi, asa cum au spus inteleptii nostri: Mortii vor fi inviati cu defectele lor (Punctul 28). Iar apoi este transformata in primire in forma de daruire. Cu toate acestea, exista cativa indivizi alesi – putini – carora li s-a dat aceasta lucrare in timp ce inca mai traiesc in aceasta lume.

33.
Iar acum ramane clarificarea celei de-a sasea intrebari – cuvintele inteleptilor nostri, care au spus ca toate lumile, Superioare si inferioare, au fost create doar pentru om. Pare foarte ciudat ca pentru om, a carui valoare e o marunta iluzie, in comparatie cu realitatea ce se afla dinaintea noastra in aceasta lume si cu mult mai putin, in comparatie cu lumile Superioare, Spirituale, Creatorul s-ar fi deranjat atata pentru a crea toate acestea pentru el. Si inca si mai ciudat este ca nu stim motivul, pentru care omul ar avea nevoie de toate aceste vaste Lumi Spirituale.
Si trebuie sa stiti ca orice multumire a Creatorului nostru, provenita din faptul ca daruieste creaturilor Sale depinde de masura in care aceste creaturi Il simt pe El – ca El este cel care da si ca El este Cel ce ii bucura. Pentru ca atunci El are o mare placere din asta, ca un tata care se joaca cu fiul sau preaiubit, in masura in care fiul simte si recunoaste maretia si generozitatea tatalui sau, iar tatal ii arata toate comorile ce le-a pregatit pentru el, dupa cum este scris (Ieremia 31): Efraim, dragul meu fiu, este el bucuria parintilor sai? Pentru ca intotdeauna cand vorbesc de el, inca mi-l aduc aminte cu drag. De aceea, inima Mea tanjeste dupa el si cu siguranta voi avea mila pentru el, zice Domnul. (Ieremia 31:19).
Observati aceste cuvinte cu atentie si veti ajunge sa cunoasteti marea bucurie a Creatorului pentru cei completi, carora li s-a dat capacitatea de a Il simti si de a Ii recunoaste maretia in toate aspectele pe care El le-a pregatit pentru ei, pana cand vor fi ca un tata cu dragul sau fiu, bucuria parintilor sai. Si nu mai trebuie sa continuam pe aceasta tema, caci e suficient ca noi sa stim ca pentru aceasta bucurie si multumire fata de cei completi a meritat ca El sa creeze toate lumile – cele Superioare si cele inferioare deopotriva.

34.
Pentru a Isi pregati creaturile sa ajunga nivelul superior descris mai sus, Creatorul a dorit sa le afecteze printr-o structura de patru niveluri care sa evolueze unul din celalalt, numite inert (mineral), vegetal, animal si vorbitor. De fapt, acestea sunt cele patru faze ale dorintei de a primi prin care se divid Lumile Superioare. Pentru ca, desi cea mai mare parte a dorintei se afla in cea de-a patra faza a voii de a primi, este imposibil ca aceasta sa se materializeze dintr-o data, ci numai prin cele trei faze precedente, in care si prin care ea se dezvolta si apare, pana cand devine completa in forma Fazei a Patra.

35.
In Faza Intai a dorintei de a primi, numita inert care este manifestarea initiala a dorintei de a primi in aceasta lume materiala, exista doar o forta de miscare colectiva ce include intreaga categorie neinsufletita. Dar nu se vede nicio miscare in elementele acestei categorii. Asta pentru ca dorinta de a primi genereaza nevoi si nevoile genereaza suficiente miscari pentru a satisface nevoile. Si pentru ca exista doar o mica dorinta de a primi, aceasta domina doar intreaga categorie deodata, dar puterea ei asupra elementelor categoriei nu este sesizabila.

36.
Categoriei mineral i se adauga cel vegetal, planta, care este Faza a Doua a dorintei de a primi. Aceasta este mai mare decat in categoria mineral, iar dorinta ei de a primi domina fiecare element al categoriei, pentru ca fiecare element are miscarea sa proprie si se extinde pe lungime si pe latime, deplasandu-se catre soare. De asemenea, exista in fiecare element functii ca mancatul, bautul si eliminarea de resturi. Cu toate acestea, fiecarui element inca ii lipseste senzatia de libertate si de individualitate.

37.
Peste acesta este categoria animal, care este Faza a Treia a dorintei de a primi. Masura sa este deja completa in mare parte, pentru ca aceasta dorinta de a primi deja genereaza in fiecare element o senzatie de libertate si de individualitate, care este viata unica a fiecarui element in parte. Dar acestea nu au inca senzatia celorlalti, adica nu au capacitatea necesara pentru a participa la durerea altora sau la bucuriile lor, etc.

38.
Deasupra tuturor este specia umana, care este Faza a Patra a dorintei de a primi. Este masura completa si finala, iar dorinta ei de a primi include si senzatia de celalalt. Iar daca vreti sa cunoasteti diferenta exacta dintre Faza a Treia a dorintei de a primi, care este in categoria insufletitelor, si Faza a Patra a dorintei de a primi, din oameni, va voi spune ca este ca diferenta dintre valoarea unei singure creaturi fata de valoarea intregii realitati.
Pentru ca dorinta de a primi din categoria animal, careia ii lipseste senzatia celorlalti, nu poate genera nevoi si dorinte decat in masura in care ele sunt imprimate in acea creatura. Dar la om, care ii poate simti si pe ceilalti, se naste nevoia de a avea si tot ce au ceilalti, astfel ca este plin de invidia de a avea tot ce au si ceilalti. Cand are o suta, el vrea sa aiba doua, astfel ca nevoile lui se vor multiplica mereu, pana cand va vrea sa inghita tot ce exista in intreaga lume.

39.
Acum am am aratat ca scopul pe care si-L doreste Creatorul de la Creatia pe care a creat-o este sa poata darui creaturilor Sale, astfel incat acestea sa Il cunoasca drept real si maret si sa primeasca toata bucuria si placerea pe care El a pregatit-o pentru ele, in masura descrisa in versetul: Efraim, dragul meu fiu, este el bucuria parintilor sai? (Ieremia 31,19). Astfel, vedeti clar ca acest scop nu se refera la sferele cele mari si nemiscate, cum ar fi pamantul, luna sau soarele, oricat de luminoase ar fi ele – si nici la nivel vegetal sau la cel animal, pentru ca acestora le lipseste senzatia celorlalti, chiar si a celor din propria lor specie. Asadar, cum s-ar putea aplica senzatia de Divin si daruirea Lui la acestea?
Numai omul, fiind inzestrat cu senzatia celorlalti din propria-i specie, care sunt ca el, dupa ce s-a cufundat in Tora si Mitzvot, cand isi inverseaza dorinta de a primi si o transforma intr-o dorinta de a darui si ajunge la echivalenta de forma cu Creatorul sau, primeste toate gradele care au fost pregatite pentru el in Lumile Superioare, numite NRNHY. Prin asta, omul devine demn sa primeasca scopul Gandului Creatiei. La urma urmei, scopul crearii tuturor lumilor a fost doar pentru om.

40.
Si stiu ca asta este complet de neacceptat in ochii unora dintre filosofi. Ei nu pot fi de acord ca omul, despre care ei cred ca e josnic si fara valoare, este centrul magnificei Creatii. Dar ei sunt ca un vierme nascut intr-o ridiche. El traieste acolo si crede ca toata lumea Creatorului este la fel de amara, de mica si de intunecoasa ca ridichea in care s-a nascut. Dar de indata ce strapunge coaja ridichii si iese afara, se minuneaza si zice: Am crezut ca intreaga lume era cat ridichea in care m-am nascut, iar acum vad in fata mea o lume mareata, frumoasa si minunata!
Asa sunt si cei care sunt cufundati in Klipa (singular de la Klipot) a dorintei de a primi cu care s-au nascut si nu incearca sa ia din mirodeniile unice care sunt Tora si Mitzvot la nivel practic, prin care se poate sparge aceasta Klipa dura si se poate transforma intr-o dorinta de a darui multumire Creatorului. Cu siguranta ei trebuie sa isi determine nevrednicia si goliciunea, pentru ca asta sunt cu adevarat si nu pot intelege ca aceatsa minunata realitate a fost creata doar pentru ei.
Intr-adevar, daca s-ar fi adancit in Tora si Mitzvot pentru a darui multumire Creatorului lor, cu toata puritatea necesara si daca ar fi incercat sa strapunga Klipa a dorintei de a primi in care s-au nascut si sa preia dorinta de a darui, ochii lor s-ar deschide imediat si ar vedea si ar realiza singuri toate gradele de intelepciune, inteligenta si claritate care au fost pregatite pentru ei in Lumile Spirituale. Si atunci ei insisi ar spune ce au spus si inteleptii nostri: Ce spune un oaspete bun ? Tot ce a facut gazda, a facut doar pentru mine.

41.
Dar tot ramane de clarificat de ce omul ar avea nevoie de toate Lumile Superioare pe care Creatorul le-a cladit pentru el ? Ce folos ar avea el din ele? Tineti minte ca realitatea tuturor lumilor este in general impartita in cinci lumi, numite: a) Adam Kadmon, b) Atzilut, c)Beria, d)Yetzira si e) Assiya. In fiecare dintre ele exista nenumarate detalii, care sunt cele cinci Sfirot KHBTM (Keter, Hochma, Bina, Tiferet si Malchut). Lumea Adam Kadmon este Keter, lumea Atzilut este Hochma, lumea Beria este Bina, lumea Yetzira este Tiferet si lumea Assiya este Malchut.
Iar Luminile ce se imbraca in aceste cinci lumi se numesc YHNRN. Lumina Iechida straluceste in lumea Adam Kadmon, Lumina Haia straluceste in lumea Atzilut, Lumina Neshama – in lumea Beria, Lumina Ruach – in lumea Yetzira si Lumina Nefesh straluceste in lumea Assiya.
Toate aceste lumi si totul din ele sunt incluse in Numele Sfant, Iod-Hei-Vav–Hei si in varful lui Iod. In prima lume, Adam Kadmon, nu avem nicio perceptie. Asadar, ea este doar sugerata de varful Iod-ului din Nume. De aceea nu vorbim despre ea si mentionam intotdeauna numai cele patru lumi ABYA. Iod este lumea Atzilut, Hei este lumea Beria, Vav este lumea Yetzira si Hei-ul de jos este lumea Assiya.

42.
Deci am explicat cele cinci lumi care includ toata realitatea spirituala ce se extinde din Ein Sof, pana in lumea aceasta. Insa ele sunt incluse una in cealalta si in fiecare din aceste lumi sunt cele cinci lumi, cele cinci Sfirot KHBTM, in care se imbraca cele cinci Lumini NRNHY, ce corespund celor cinci lumi.
Iar in afara de cele cinci Sfirot KHBTM din fiecare lume, mai sunt cele patru categorii spirituale – Mineral (inert), Planta, Animal si Vorbitor. In aceasta, sufletul omului este privit ca vorbitor, animalul este privit ca ingerii din acea lume, categoria plante este numita ‚vesminte’, iar categoria mineral este numita ‚sali’. Si ele se imbraca toate una in cealalta: categoria vorbitoare, care e reprezentata de sufletele oamenilor, imbraca in cele cinci Sfirot, KHBTM, care inseamna Divinitatea din acea lume. Categoria animale, reprezentata de ingeri, imbraca sufletele; categoria plante – vesmintele –imbraca ingerii, iar categoria minerala – salile – graviteaza in jurul tuturor.
Faptul ca se imbraca inseamna ca ele se slujesc una pe cealalta si se dezvolta una din cealalta, asa cum am clarificat despre categoria minerala, planta, animal si vorbitor, din aceasta lume (Punctele 35-38): cele trei categorii – mineral, planta, animal – nu s-au dezvoltat pentru ele insele, ci numai pentru ca a patra categorie, care este omul, sa poata sa se dezvolte si sa se inalte din ele. Asadar, rolul lor este doar sa slujeasca omului si sa ii fie de folos.
Asa este in toate lumile spirituale. Cele trei categorii – mineral, planta, animal – au aparut acolo numai pentru a sluji si a fi de folos categoriei vorbitoare de acolo, care este sufletul omului. Asadar, se considera ca ele toate imbraca sufletul omului, adica il slujesc.

43.
Cand omul se naste, el primeste imediat un Nefesh [1] de Kdusha (Sfintenie). Dar nu este un Nefesh efectiv, ci doar partea sa posterioara, adica ultimul sau aspect, care se numeste punct, pentru ca este foarte mic. Acesta se imbraca in inima omului, in dorinta sa de a primi, care se gaseste in principal in inima omului.
Trebuie sa cunoasteti aceasta regula, ca tot ce este valabil pentru intreaga realitate este valabil pentru fiecare lume, chiar si pentru cea mai mica particula din ea. Astfel, asa cum exista cinci lumi in toata realitatea, care sunt cele cinci Sfirot KHBTM, la fel sunt cinci Sfirot KHBTM in fiecare lume si sunt cinci Sfirot in fiecare mic element din acea lume.
Deci am stabilit ca aceasta lume este impartita in mineral, planta animal si vorbitor (MPAV), corespunzand cu cele patru Sfirot HBTM. Mineralul corespunde cu Malchut, planta cu Tiferet, animal cu Bina, iar vorbitorul cu Hochma. Iar radacina tuturor corespunde cu Keter. Insa dupa cum am spus, chiar si in cel mai mic element din fiecare specie din MPAV sunt patru categorii MPAV. Ca urmare, chiar si intr-un singur element din categoria vorbitor, adica chiar si intr-o singura persoana exista MPAV, care sunt cele patru parti ale dorintei sale de a primi, unde este imbracat punctul din Nefesh a Kdusha.

44.
Mai devreme de varsta de treisprezece ani nu poate sa apara deloc acest punct in inima. Dar dupa treisprezece ani, cand persoana incepe sa se ocupe cu Tora si Mitzvot, chiar si fara intentie, adica fara iubire sau teama, asa cum e potrivit cand slujesti Regelui, chiar si in Lo Lishma, punctul din inima incepe sa creasca si sa isi arate actiunile.
Este asa pentru ca Mitzvot nu au nevoie de un scop. Chiar si actele fara scop pot purifica dorinta de a primi, dar numai in primul grad, numit mineral (inert) Si in masura in care persoana isi purifica partea neinsufletita a dorintei de a primi, ea isi construieste cele sase sute treisprezece organe ale punctului din inima, care sunt partea nemiscata din Nefesh a Kdusha.
Si cand persoana termina toate cele sase sute treisprezece Mitzvot in actiune, ea termina cele sase sute treisprezece organe ale punctului din inima, care reprezinta categoria mineral, inert a Nefesh a Kdusha, ale carui doua sute patruzeci si opt de organe spirituale se construiesc prin respectarea celor doua sute patruzeci si opt de Mitzvot pozitive [2], iar cele trei sute saizeci si cinci de tendoane spirituale se construiesc prin respectarea celor trei sute saizeci si cinci de Mitzvot negative, pana cand devine un Partzuf (fata spirituala) complet al Nefesh a Kdusha. Atunci Nefesh se ridica si imbraca Sfira (singular de la Sfirot) Malchut in lumea spirituala Assiya.
Si toate elementele spirituale ale mineralului, plantei, animalului din acea lume, ce corespund cu acea Sfira din Malchut de Assiya, slujesc si ajuta acest Partzuf al Nefesh al omului ce s-a ridicat acolo, in masura in care sufletul le percepe. Aceste concepte devin hrana sa spirituala, dandu-i putere sa creasca si sa se multiplice, pana cand poate sa extinda lumina Sfirei Malchut de Assiya in toata perfectiunea dorita, la corpul omului de Lumina. Iar acea Lumina completa ajuta omul sa isi continue eforturile in Tora si Mitzvot si sa primeasca gradele ce au mai ramas.
Asa cum am spus, imediat dupa nasterea corpului omului, un punct din Lumina Nefesh se naste si se imbraca in el. Asa este si aici: cand se naste Partzuf de Nefesh Kdusha, un punct din nivelul sau superior adiacent se naste in el – adica ultimul grad al Luminii Ruach de Assiya – si se imbraca in Partzuf de Nefesh.
Si astfel este in fiecare nivel. Cu fiecare nivel ce se naste, imediat apare in el ultimul punct din urmatorul nivel superior. Pentru ca asta este toata conexiunea intre nivelurile Superioare si inferioare, pana la varful scarii. Si prin acel punct care exista in el de la Cel Superior, el devine capabil sa se ridice la urmatorul nivel Superior.

45.
Si acea Lumina Nefesh se numeste Lumina neinsufletitului (mineral) sfant din lumea Assiya. Asta deoarece corespunde cu puritatea partii statice a vointei de a primi din corpul omului. Ea straluceste in spiritualitate ca si categoria mineral din lumea materiala (a se vedea Punctul 35), ale carei particule nu se misca independent, ci exista doar miscare colectiva, comuna in aceeasi masura tuturor elementelor. Si la fel este si cu Lumina Partzuf al Nefesh de Assiya: chiar daca sunt 613 organe in el, care sunt 613 forme de a primi placerea, toate aceste schimbari nu sunt vizibile, ci apare doar o Lumina generala, a carei actiune le inconjoara pe toate in mod egal, fara a distinge detaliile.

46.
Retineti ca desi Sfirot sunt Dumnezeire si nu exista nicio diferenta in ele de la capul Keter in lumea Adam Kadmon pana la sfarsitul Sfira Malchut din lumea Assiya, exista totusi o mare diferenta in ceea ce priveste receptorii. Pentru ca Sfirot sunt considerate Lumini si Kelim (vase), iar Lumina din Sfirot este pura Divinitate. Dar Kelim, numite KHBTM in fiecare din lumile inferioare – Beria, Yetzira, Assiya – nu sunt considerate Dumnezeire, ci mai degraba sunt cortine ce ascund Lumina Ein Sof din ele si distribuie o anumita cantitate de Lumina receptorilor. Fiecare va primi doar in conformitate cu nivelul sau de puritate.
Si in aceasta privinta, desi Lumina in sine e una, noi denumim Luminile din Sfirot NRNHY, pentru ca Lumina se imparte in functie de calitatile Kelim. Malchut este valul cel mai grosier ce ascunde Lumina Ein Sof. Lumina pe care o transfera de la El catre receptori este doar o mica portie, in raport cu purificarea corpului nemiscat al omului. De aceea se numeste Nefesh.
Kli-ul Tiferet este mai pur decat Kli-ul Malchut. Lumina pe care o transfera din Ein Sof este in raport cu purificarea partii planta, a corpului omului, pentru ca actioneaza in el mai mult decat Lumina Nefesh. Aceasta se numeste Lumina Ruach.
Kli-ul Bina este si mai pur decat Tiferet, iar Lumina pe care o transfera din Ein Sof este in raport cu purificarea partii animale a corpului omului si se numeste Lumina Neshama.
Cel mai pur dintre toate este Kli-ul Hochma. Lumina pe care o transfera din Ein Sof este in raport cu purificarea partii vorbitoare a corpului omului. Ea se numeste Lumina Haia, iar actiunea ei este dincolo de orice masura.

47.
In Partzuf Nefesh, pe care omul l-a obtinut prin respectarea Tora si Mitzvot fara intentie, deja exista un punct din Lumina Ruach imbracat acolo. Iar atunci cand omul consolideaza si tine Tora si Mitzvot cu intentia dorita, el purifica partea vegetativa a vointei lui de a primi si, in acea masura, dezvolta punctul Ruach intr-un Partzuf. Iar prin realizarea celor 248 Mitzvot pozitive cu intentia corecta, punctul se extinde prin cele 248 organe spirituale ale sale. Iar prin respectarea celor 365 Mitzvot negative, punctul se extinde in cele 365 de tendoane ale sale.
Cand este complet cu toate cele 613 organe, el se ridica si imbraca Sfira Tiferet in lumea spirituala Assiya, care transfera spre el o Lumina mai mare din Ein Sof, numita Lumina Ruach, care corespunde purificarii partii planta, a corpului omului. Si toate elementele minerale, plante si ianimaledin lumea Assiya, care au legatura cu nivelul Tiferet, ajuta Partzuf Ruach al omului sa primeasca Luminile din Sfira Tiferet in intregimea sa, asa cum am explicat mai devreme despre Lumina Nefesh. Din aceasta cauza se numeste planta sacra.
Natura Luminii sale este asemanatoare cu cea a plantei materiale: exista diferente distincte de miscare in fiecare din elementele sale, astfel ca, in Lumina spirituala a plantei, fiecare organ din cele 613 organe din Partzuf Ruach are taria sa straluceasca in moduri unice. Fiecare dintre ele manifesta actiune – putere in raport cu organul respectiv. De asemenea, odata cu extensia Partzuf Ruach, s-a format din el si punctul gradului urmator Deasupra lui – un punct al Luminii Neshama, care se imbraca in interiorul sau.

48. Iar prin implicarea in secretele Torei si in aromele Mitzvot, el purifica partea insufletita, animala, a dorintei sale de a primi si, in acea masura, dezvolta punctul sufletului, imbracat in el in cele 248 organe si 365 tendoane. Cand dezvoltarea este completa si devine un Partzuf, el se ridica si imbraca Sfira Bina in lumea spirituala Assiya. Acest Kli este mult mai pur decat Kelim precedente – Tiferet si Malchut. Prin aceasta, el transfera extinde o mare Lumina din Ein Sof, numita Lumina Neshama.
Si toate elementele din mineral, planta si animal din lumea Assiya corespunzatoare nivelului Bina ajuta si slujesc Partzuf Neshama al omului, ca sa primeasca toate Luminile sale de la Sfira Bina. Iar aceasta se mai numeste si animalul sfant, deoarece corespunde purificarii partii animale a corpului omului. Si astfel este natura Luminii sale, asa cum am vazut in cazul nivelului animal din materialitate (Punctul 37), ce da o senzatie de individualitate fiecaruia dintre cele 613 organe ale Partzuf, ca fiecare dintre ele sa fie viu si liber, fara nicio dependenta de restul Partzufim.
In cele din urma, se discerne ca cele 613 organe ale sale sunt 613 Partzufim (plural de la Partzuf), unice in tipul lor de Lumina, fiecare in felul sau. Iar avantajul acestei Lumini fata de Lumina Ruach, in spiritualitate, este ca avantajul animalului fata de mineral si de planta, in materialitate. Si acolo se extinde un punct din Lumina Haia de Kdusha, care este Lumina din Sfira Hochma, cu aparitia lui Partzuf Neshama – si se imbraca in partea sa interioara.

49.
Iar cand omul a fost rasplatit cu marea Lumina numita Lumina Neshama, fiecare din cele 613 organe din aceasta Lumina Partzuf straluceste in felul sau unic, fiecare ca un Partzuf independent. Atunci, inaintea omului se deschide posibilitatea de a se implica in fiecare Mitzva conform intentiei sale originare, pentru ca fiecare organ din Partzuf Neshama lumineaza calea fiecarei Mitzva legata de acel organ.
Si prin marea putere a acestor Lumini, el purifica partea vorbitoare a dorintei sale de a primi si o transforma intr-o dorinta de a darui. Iar in acea masura, punctul de Lumina Haia, imbracat in interiorul lui, este construit cu cele 248 de organe si 365 de tendoane spirituale ale sale.
Cand este finalizat intr-un Partzuf complet, se ridica si imbraca Sfira Hochma din lumea spirituala Assiya, care este un Kli nemasurat de pur. Ca urmare, el ii transfera o Lumina uriasa din Ein Sof, numita Lumina Haia sau Neshama la Neshama. Si toate elementele din lumea Assiya, care sunt mineralul, planta si animalul din Sfira Hochma, il ajuta sa primeasca Lumina de la Sfira Hochma pe deplin.
Si acesta se mai numeste si Vorbitorul Sfant, deoarece corespunde purificarii partii vorbitoare din corpul omului. Iar valoarea acelei Lumini in Dumnezeire este precum valoarea nivelului vorbitor din MPAV material. Asta inseamna ca omul dobandeste senzatia celorlalti, in modul in care masura acelei Lumini fata de masura categoriei mineral, planta si animal este ca si avantajul categoriei vorbitoare materiale fata de categoria mineral, planta si animal din material. Iar Lumina Ein Sof, imbracata in acest Partzuf, se numeste Lumina Iechida.

50.
De fapt, trebuie sa stiti ca aceste cinci Lumini – NRNHY – ce au fost primite din lumea Assiya nu sunt decat NRNHY ale Luminii Nefesh si nu au nimic din Lumina Ruach. Asta pentru ca Lumina Ruach este prezenta doar in lumea Yetzira, Lumina Neshama este doar in lumea Beria, Lumina Haia – doar in lumea Atzilut si Lumina –Iechida, doar in lumea AK.
Dar tot ce se gaseste in intreg apare si in toate elementele, pana la cel mai mic element cu putinta. Astfel, toate cele cinci elemente, NRNHY, exista si in lumea Assiya, desi ele sunt doar NRNHY ale Nefesh. La fel, toate cele cinci elemente, NRNHY, se gasesc si in lumea Yetzira si sunt cele cinci parti ale Ruach. Si de asemenea, exista toate cele cinci elemente, NRNHY, si in lumea Beria – care sunt cele cinci parti ale Neshama. Si la fel este si in lumea Atzilut – care sunt cele cinci parti ale Luminii Haia; si asa este si in lumea AK – cele cinci parti ale Luminii Iechida. Diferenta dintre lumi este asa cum am explicat, in elementele dintre fiecare din NRNHY ale Assiya.

51.
Si sa stiti ca purificarea si cairea nu pot fi acceptate decat daca sunt total permanente, ca omul sa nu se intoarca la pacat, dupa cum este scris, Cand exista Tshuva (cainta)? Atunci cand El, care stie toate misterele, va aduce marturie ca nu se va intoarce la pacat. Astfel, dupa cum am spus, daca omul isi purifica partea minerala a dorintei sale de a primi, este rasplatit cu un Partzuf al Nefesh din Assiya si se ridica si imbraca Sfira a Malchut din Assiya.
Asta inseamna ca omului i se va acorda cu siguranta purificarea permanenta a partii minerale, intr-un mod in care nu se va intoarce la pacat. Si atunci va putea sa se ridice la lumea spirituala Assiya, caci va avea puritate clara si echivalenta de forma cu acea lume.
Dar in ce priveste celelalte niveluri, care am spus ca sunt Ruach, Neshama, Haia si Iechida din Assiya, care le corespund, omul trebuie sa purifice partea planta, animal si vorbitor din dorinta sa de a primi, pentru ca ele sa imbrace si sa primeasca acele Lumini. Cu toate acestea, puritatea nu trebuie sa fie permanenta, pana cand El, ’are cunoaste toate misterele, va aduce marturie ca el nu se va intoarce la pacat.
Asta pentru ca intreaga lume Assiya, cu toate cele cinci Sfirot KHBTM ale sale, sunt de fapt doar Malchut, ce corespunde numai cu purificarea nivelului nemiscat. Iar cele cinci Sfirot sunt doar cele cinci parti ale Malchut.
Asadar, odata ce deja a fost rasplatit cu purificarea partii minerale a vointei de a primi, el deja are echivalenta de forma cu intreaga lume Assiya. Dar pentru ca fiecare Sfira din lumea Assiya primeste de la elementul sau corespunzator din lumile de Deasupra sa, astfel, Sfira Tiferet de Assiya primeste din lumea Yetzira, care inseamna tot Tiferet si Lumina Ruach. Iar Sfira din Assiya primeste din lumea Beria, care este toata Neshama. Iar Sfira Hochma din Assiya primeste de la lumea Atzilut, care este toata Hochma si Lumina Haia.
Asa ca, desi si-a purificat permanent numai partea minerala, daca si-a purificat si celelalte trei parti ale dorintei sale de a primi, chiar daca nu este o purificare permanenta, tot va putea primi Luminile Ruach, Neshama si Haia din Tiferet, Bina si Hochma din Assiya, desi nu permanent. Asta pentru ca atunci cand se trezeste una din cele trei parti ale dorintei sale de a primi, el pierde imediat aceste Lumini.

52.
Dupa ce el isi purifica pentru totdeauna partea vegetativa a dorintei sale de a primi, el se ridica pentru totdeauna la nivelul lumii Yetzira, unde realizeaza gradul permanent Ruach. Acolo el poate sa realizeze si Luminile Neshama si Haia de la Sfirot Bina si Hochma care sunt acolo, care sunt considerate Neshama si Haia ale Ruach, chiar inainte de a i se fi acordat purificarea permanenta a partii animale si a celei vorbitoare, dupa cum am vazut in lumea Assiya. Insa aceasta stare nu este permanenta, caci dupa ce si-a purificat pentru totdeauna partea vegetativa a dorintei de a primi, el deja este in echivalenta de forma cu intreaga lume Yetzira, pana la cel mai Inalt grad al ei, asa cum este scris despre lumea Assiya.

53.
Dupa ce el isi purifica partea animala a dorintei sale de a primi si o transforma intr-o dorinta de a darui, pana cand El, care cunoaste toate misterele, va aduce marturie ca el nu se va intoarce la pacat, el este deja in echivalenta de forma cu lumea Beria. Si se ridica acolo si primeste Lumina permanenta Neshama. Iar prin purificarea partii vorbitoare a corpului sau, el se poate ridica pana la Sfira Hochma si sa primeasca Lumina Haia care este acolo, desi inca nu a purificat-o permanent, la fel ca in cazul lumilor Assiya si Yetzira. Dar si Lumina este temporara.

54.
Iar cand omul este recompensat cu purificarea permanenta a partii vorbitor din dorinta sa de a primi, i se acorda echivalenta de forma cu lumea Atzilut, iar el se ridica acolo si primeste permanent Lumina Haia. Iar cand este rasplatit mai departe, primeste Lumina Ein Sof, iar Lumina Iechida se imbraca in Lumina Haia si aici nu mai e nimic de adaugat.

55.
Si astfel se elucideaza intrebarea noastra: Pentru ce are omul nevoie de Lumile Superioare pe care le-a creat Creatorul pentru el? Ce nevoie are el de ele?. Acum veti vedea ca omul nu poate sa multumeasca pe Creatorul sau, decat cu ajutorul tuturor acestor lumi. Asta pentru ca el realizeaza Luminile si gradele sufletului sau, numite NRNHY, in functie de masura de puritate a vointei sale de a primi. Si cu fiecare grad pe care il realizeaza, Luminile acelui grad il ajuta in purificare.
Asadar se ridica in grade pana cand ajunge la bucuriile starii finale din Gandul Creatiei (Punctul 33). In Zohar este scris (Noah, Punctul 63), despre versetul, ‚Cel ce vine sa se purifice este ajutat’. Se intreaba: ‚Ajutat cu ce?’. Si se raspunde ca este ajutat cu un suflet sfant. Pentru ca este imposibil sa se atinga purificarea dorita pentru Gandul Creatiei, altfel decat cu ajutorul tuturor gradelor NRNHY ale sufletului.

56.
Si trebuie sa stiti ca toate NRNHY despre care am vorbit pana acum sunt cele cinci parti prin care e impartita toata realitatea. Intr-adevar, tot ce este in intreg exista chiar si in cel mai mic element din realitate. De exemplu, chiar si numai in partea minerala a lumii spirituale Assiya exista cinci elemente de NRNHY de realizat, care corespund celor cinci elemente generale NRNHY.
Astfel este imposibil sa realizam chiar si Lumina minerala Assiya, altfel decat prin cele patru parti ale lucrarii. Asadar, nicio persoana a Israel nu poate sa scape si sa nu se implice in toate, conform calitatii sale. Si trebuie sa respecte Tora si Mitzvot cu intentie, pentru a primi nivelul Ruach al calitatii sale. Si trebuie sa se adanceasca in secretele Torei, conform calitatii sale, pentru a primi nivelul Neshama conform calitatii sale. Si acelasi lucru este valabil si pentru Taamim (gusturile) ale Miztvot, pentru ca este imposibil sa se realizeze fie si cea mai mica Lumina de Kdusha (sfintenie), fara ele.

57.
Acum puteti intelege pustietatea si intunericul ce s-a asternut peste noi in aceasta generatie, asa cum nu am mai vazut niciodata. Asta pentru ca pana si adoratorii Creatorului au abandonat studiul secretelor Torei.
RAMBAM a spus deja despre asta ca, daca un rand de o mie de orbi merg pe o cale si exista macar unul dintre ei care vede, cu siguranta ei vor merge pe calea buna si nu se vor lovi in gropi sau in obstacole, pentru ca il urmeaza pe cel ce vede. Dar daca nu exista o asemenea persoana, ei cu siguranta se vor lovi de orice obstacol pe cale si vor cadea cu totii in sant.
Si astfel este si cu problema noastra. Daca macar cei care-L adora pe Creator s-ar ocupa de secretele Torei si ar aduce o Lumina completa din Ein Sof, atunci toata generatia i-ar fi urmat. Si cu totii ar fi fost siguri de drumul lor si siguri ca nu vor cadea. Dar daca pana si slujitorii Creatorului s-au indepartat de aceasta intelepciune, nu e de mirare ca intreaga generatie esueaza din cauza lor. Si din cauza marii mele amaraciuni, nu pot sa mai dezvolt acest subiect!

58.
Cu adevarat, cunosc motivul: in principal, este din cauza diminuarii credintei in general, mai ales a credintei in oamenii sfinti, in oamenii intelepti ai tuturor generatiilor. Iar cartile de Cabala si Zohar-ul sunt pline de parabole materiale. Asadar, oamenii se tem sa nu piarda mai mult decat o sa castige, caci ar putea cu usurinta sa esueze in materialitare. Si asta este ceea ce m-a determinat sa scriu o interpretare amanuntita a scrierilor lui ARI si acum si a sfantului Zohar. Si am indepartat complet acea grija, pentru ca am explicat si am dovedit in mod clar intelesul spiritual din spatele scrierilor, care sunt abstracte si golite de orice imagine materiala, dincolo de spatiu si dincolo de timp, dupa cum vor vedea cititorii, pentru a permite intregului Israel sa studieze Zohar-ul si sa fie incalziti de Lumina lui sacra.
Si am numit acel comentariu explicativ Sulam (Scara), pentru a arata ca scopul comentariului meu este la fel ca rolul oricarei scari: daca ai un pod plin cu de toate, atunci tot ce iti trebuie este o scara pentru a ajunge acolo. Si atunci, toate bucuriile din lume iti vor fi la indemana. Dar scara nu este un scop in sine si pentru sine, pentru ca daca te opresti la mijlocul ei si nu urci pana in pod, scopul tau nu va fi atins.
La fel este si cu comentariul meu la Zohar, pentru ca inca nu s-a creat calea de a clarifica pe deplin aceste cuvinte foarte profunde. Dar cu toate acestea, prin comentariul meu, am construit o cale si o intrare pentru toti, prin care sa ajunga si sa se cufunde si sa analizeze insasi Cartea Zohar, caci numai atunci va fi indeplinit scopul pe care l-am avut in scrierea acestui comentariu.

59.
Si toti cei ce cunosc secretele sfintei carti Zohar, adica toti cei ce inteleg ce este scris in ea, sunt de acord in unanimitate ca sfanta Carte Zohar a fost scrisa de Dumnezeiescul Tanna (intelept), Rabi Shimon Bar Iochai. Numai cei ce sunt departe de aceasta intelepciune se indoiesc de originea ei si au tendinta de a spune, bazandu-se pe povesti inventate de cei ce se opun acestei intelepciuni, ca autorul ei ar fi cabalistul Rabi Moshe de Leon sau alti contemporani ai acestuia.

60.
Cat despre mine, din ziua in care, prin Lumina Creatorului, mi-a fost dat sa arunc o privire in aceasta Carte sfanta, nici nu mi-a trecut prin cap sa ii pun la indoiala originea, pentru simplul motiv ca tot continutul acestei carti imi aduce in inima virtutea lui Tanna Rashbi (Rabi Shimon Bar Iohai), mult mai mult decat toti ceilalti intelepti. Si daca ar fi sa vad clar ca scriitorul ei ar fi un altul, cum ar fi Rabi Moshe de Leon, atunci as lauda meritul lui Rabi Moshe De Leon mai mult decat al oricarui alt intelept, chiar si decat al lui Rashbi.
Intr-adevar, judecand dupa profunzimea intelepciunii din aceasta carte, daca ar fi sa aflu clar ca scriitorul ei ar fi unul dintre cei 48 de profeti, as considera asta mult mai acceptabil decat sa o pun pe seama unuia dintre intelepti. Mai mult, daca as gasi ca Moise insusi ar fi primit-o de la Insusi Creatorul, pe muntele Sinai, atunci mintea mea s-ar impaca cu adevarat, pentru ca o asemenea compozitie e demna de el. Asadar, de vreme ce am fost binecuvantat sa pun laolalta o interpretare suficienta, care permite fiecarui cercetator sa inteleaga ceea ce e scris in carte, cred ca sunt scutit pe deplin de orice stradanie in acea analiza, caci orice persoana care cunoaste Zohar-ul va confirma ca autorul cartii este nimeni altul, decat Tanna Rashbi.

61.
Asta ne aduce la intrebarea: De ce nu a fost Zohar-ul dezvaluit generatiilor anterioare, ale caror virtuti fara indoiala ca erau mai mari decat celor mai recente si care erau mai vrednice de asta? De asemenea, trebuie sa intrebam: De ce nu a fost comentariul la Cartea Zohar revelat inainte de timpul lui ARI, de ce nu a fost dezvaluit cabalistilor predecesori lui? Si cea mai tulburatoare intrebare dintre toate: de ce comentariile la cuvintele lui ARI si la Zohar nu au fost dezvaluite din zilele lui Ari si pana la generatia noastra?
Raspunsul este ca, lumea, in timpul celor 6000 de ani de existenta, este ca un Partzuf impartit in trei parti: Rosh (cap), Toch (interior), Sof (sfarsit), adica – HBD (Hochma, Bina, Daat), HGT (Hesed, Gvura, Tiferet), NHY (Netzah, Hod, Yesod). Asta au spus inteleptii nostri: Doua milenii Tohu (haos), doua milenii de Torah si doua milenii de Zilele lui Mesia. (Sanhedrin 97a).
In primele doua milenii, considerate Rosh si HBD, Luminile erau foarte mici. Erau considerate ca Rosh fara Guf (corp), avand doar Lumini Nefesh. Asta deoarece exista o relatie inversa intre Lumini si vase: in cazul Kelim (vase), regula este ca primele Kelim se dezvolta mai intai, in fiecare Partzuf; in cazul Luminilor, este invers – Luminile mai mici se imbraca primele in Partzuf.

62.
Asadar, atata timp cat in Kelim se afla numai partile superioare, Kelim HBD, acolo se imbraca numai Luminile Nefesh, care sunt Luminile cele mai mici. De aceea, despre primele doua milenii se scrie ca sunt considerate Tohu. Iar in urmatoarele doua milenii ale lumii, care sunt Kelim ale HGT, in lume coboara si se imbraca Lumina Ruach, care este considerata Tora. De aceea se spune despre cele doua milenii de mijloc ca ele sunt Tora. Iar ultimele doua milenii sunt Kelim ale NHYM (Netzah, Hod, Yesod, Malchut). Ca urmare, in acele vremuri, se imbraca in lume Lumina Neshama, care este Lumina mai mare – si astfel, acelea sunt zilele lui Mesia.
Asa se intampla si in fiecare Partzuf. In vasele HBD, HGT, prin Hazeh (piept), Luminile sunt acoperite si nu incep sa deschida Hasadim, ceea ce inseamna ca aparitia sublimei Lumini Hochma are loc numai de la Hazeh in jos, in NHYM. Acesta este motivul pentru care, inainte ca vasele NHYM – ultimele doua milenii – sa inceapa sa apara in Partzuf al lumii, intelepciunea Zohar-ului in special si Intelepciunea Cabalei in general au fost ascunse de lume.
Dar in timpul lui ARI, cand se apropiase vremea terminarii Kelim de sub Hazeh, s-a dezvaluit in lume Lumina sublimei Hochma, prin sufletul Divinului Rabi Isaac Luria (ARI) , care era pregatit sa primeasca acea mare Lumina. Si astfel, el a dezvaluit principalele elemente din cartea Zohar si din Intelepciunea Cabalei, pana cand si-a depasit toti predecesorii.
Cu toate acestea, cum aceste Kelim inca nu erau gata (caci el a decedat in 1572), lumea inca nu era demna de a descoperi cuvintele sale, iar cuvintele lui sfinte erau cunoscute doar catorva alesi, carora le era interzis sa le spuna lumii.
Iar acum, in timpul generatiei noastre, cand ne apropiem de sfarsitul ultimelor doua milenii, ne-a fost data permisiunea sa dezvaluim cuvintele sale si cuvintele Zohar-ului in lume intr-o mare masura, in asa fel incat, de la genereatia noastra incolo, cuvintele Zohar-ului sa fie dezvaluite din ce in ce mai mult lumii, pana ce se va dezvalui intreaga masura, dupa cum voieste Creatorul.

63.
Acum puteti intelege ca, de fapt, meritul primelor generatii fata de ultimele nu are sfarsit, pentru ca asta este regula in toate Partzufim ale lumilor si ale sufletelor, ca cel mai pur este primul ales in Partzuf. Asadar, Kelim mai pure, HBD, au fost cele alese mai intai, in lume si in suflete.
Astfel, sufletele din primele doua milenii erau mult mai Sus. Cu toate astea, ele nu au putut primi Lumina in masura completa, pentru ca din ele si din lume lipseau partile inferioare, care sunt HGT NHYM.
Iar dupa aceea, in mileniile de mijloc, cand in lume si in suflete au fost selectate Kelim ale HGT, sufletele era intr-adevar foarte pure, in sine si de la sine. Asta pentru ca virtutea vaselor HGT este foarte apropiata de cea a HBD. Cu toate acestea, Luminile inca mai erau ascunse in lume, din cauza absentei Kelim de la Hazeh in jos, in lume si in suflete.
De aceea, in generatia noastra, desi esenta sufletelor este cea mai rea – si acesta este motivul pentru care nu au putut fi alese pentru Kdusha pana acum – ele sunt cele care care completeaza Partzuf-ul lumii si Partzuf-ul sufletelor in ceea ce priveste Kelim, iar lucrarea este incheiata doar prin ele.
Asta pentru ca acum, cand sunt completate Kelim ale NHY si in Partzuf sunt toate Kelim – Rosh, Toch, Sof, masura intreaga de Lumina in Rosh, Toch, Sof este acum transmisa tuturor celor care sunt demni de aceasta, adica unde este NRN complet. Asadar, Luminile cele mai Inalte se pot manifesta numai dupa completarea acestor suflete inferioare, nu inainte.

64.
Intr-adevar, chiar si inteleptii nostri si-au pus aceasta intrebare (Masechet Berachot, p. 20): Rav Papa i-a spus lui Abayey: ‚Prin ce au fost diferiti cei dintai, ca li s-a intamplat o minune, si cu ce suntem noi diferiti, ca nu ni se intampla o minune’? E din cauza studiului? In anii lui Rav Yehuda, tot studiul s-a facut in Nezikin, pe cand noi invatam cele sase volume (toata Mishnah). Si cand Rav Yehuda s-a cufundat in studiul Okatzin, a spus, ‘I-am vazut aici pe Rav si pe Shmuel, in timp ce noi invatam treisprezece Yeshivot in Okatzin. Iar cand Rav Yehuda isi scotea un pantof, venea ploaia, in timp ce noi ne chinuim sufletele si strigam, dar nu ne observa nimeni’ . El a raspuns: ‘Primii si-au dat sufletele sfinteniei Creatorului’.
Asadar, desi este evident atat pentru cel care intreaba, cat si pentru cel care raspunde, ca primii au fost mai importanti decat ei, cu privire la Tora si la intelepciune, Rav Papa si Abayey au fost mai importanti decat primii. Astfel, desi primele generatii au fost mai importante decat ultimele generatii prin esenta sufletelor lor, pentru ca ce este mai pur e selectat sa vina in lume mai inainte, in ceea ce priveste intelepciunea Torei, ea este dezvaluita din ce in ce mai mult in ultimele generatii. Este asa din motivul pe care l-am mentionat – ca masura generala este terminata anume de acestia din urma. De aceea lor li se dau Lumini mai complete, desi propria lor esenta este cu mult mai rea.

65.
Asadar, am putea sa ne intrebam, Atunci, de ce este interzis sa nu fim de acord cu cei dintai, in Tora revelata? Pentru ca, in ceea ce priveste partea practica a Mitzvot, este invers – cei dintai au fost mai completi in ele decat cei de pe urma. Asta pentru ca actiunea se transmite de la Kelim sfinte ale Sfirot, iar secretele Torei si Taamim (aromele) Mitzva se transmit de la Luminile din Sfirot.
Deja stiti ca exista o relatie inversa intre Lumini si vase: in cazul Kelim, cele Superioare se dezvolta mai intai (a se vedea Punctul 62) si de aceea primii au fost mai completi decat cei din urma, in ceea ce priveste partea practica. Dar in cazul Luminilor, unde cele inferioare vin mai intai, ultimii sunt mai completi decat primii.

66.
Retineti ca in toate exista internalitate si externalitate. In lume, in general, Israel, descendentii lui Abraham, Isac si Iacob sunt considerati a fi internalitatea lumii, iar cele saptezeci de natiuni sunt considerate a fi externalitatea ei. De asemenea, si in cadrul Israel exista internalitate – cei care sunt lucratori din toata inima ai Creatorului – si externalitate – cei care nu se dedica lucrarii Creatorului. Si in natiunile lumii exista internalitate – Cei Drepti dintre Natiunile Lumii – si externalitate – cei brutali si daunatori dintre ei.
De asemenea, printre slujitorii Creatorului, intre Copiii lui Israel exista internalitate – adica aceia rasplatiti cu intelegerea sufletului internalitatii Torei si a secretelor ei – si externalitate, adica aceia care doar respecta partea practica a Torei.
Tot asa, exista internalitate in fiecare persoana a Israel – Israel launtric, interior – care este punctul din inima; si exista externalitate – care sunt Natiunile Lumii dinauntru, corpul insusi. Dar chiar si Natiunile Lumii launtrice din acea persoana se considera prozeliti, de vreme ce, aderand la internalitate, ele devin ca prozelitii din Natiunile Lumii, care au venit si au aderat la intregul Israel.

67.
Cand o persoana a Israel isi amplifica si isi evidentiaza internalitatea – care este Israel din acea persoana – mai presus de externalitate, care sunt Natiunile Lumii din persoana, adica atunci cand cineva isi dedica majoritatea eforturilor pentru a isi amplifica si a isi inalta internalitatea, pentru a isi hrani sufletul si face eforturi minore – doar ceea ce este necesar – pentru a sustine Natiunile Lumii in el, adica nevoile corporale, dupa cum este scris (Avot, 1), Fa Tora sa-ti fie permanenta si munca temporara, facand astfel, el face Copiii lui Israel sa se inalte si in internalitate, si in externalitatea lumii, iar Natiunile Lumii, care sunt externalitatea, sa recunoasca si sa confirme valoarea Copiilor lui Israel.
Iar daca, Doamne fereste, se intampla contrariul si o persoana a Israel isi amplifica si isi apreciaza externalitatea – care inseamna Natiunile Lumii din ea – mai mult decat Israel cel launtric, dupa cum este scris (Deuteronom 28) :Strainul care este intre voi, adica externalitatea din acea persoana creste si se inalta, iar tu, internalitatea, Israel din tine cade. Prin aceste actiuni, omul face ca externalitatea lumii in general – Natiunile Lumii – sa se inalte inca si mai mult si sa depaseasca Israel, doborandu-i la pamant, iar Copiii lui Israel, internalitatea din lume, sa se cufunde adanc.

68.
Sa nu va mire ca actiunile unei persoane aduc inaltare sau cadere intregii lumi, caci este o lege fixa, aceea ca generalul si particularul sunt egale, ca doua seminte in aceeasi teaca. Si tot ce se aplica la general se aplica si la particular. Mai mult, partile fac ceea ce se gaseste in intreg, caci generalul poate aparea numai dupa ce apar partile din el, conform cantitatii si calitatii partilor. Evident, valoarea unei actiuni a unei parti face ca tot intregul sa se inalte sau sa decada.
Asta va va face sa intelegeti ceea ce este scris in Zohar, ca prin implicarea in Cartea Zohar si in Intelepciunea adevarului, ei vor fi rasplatiti cu mantuirea completa din exil (Tikunim, sfarsitul Tikun, nr. 6). Am putea sa ne intrebam, ce legatura are studiul Zohar-ului cu mantuirea lui Israel dintre natiuni?

69.
Din cele de mai sus putem sa intelegem clar ca si Tora contine internalitate si externalitate, la fel ca intreaga lume. Ca urmare, cel care se implica in studiul Torei are si aceste doua grade. Atunci cand isi mareste truda in ceea ce priveste internalitatea Torei si secretele ei, persoana, in acea masura, face ca virtutea internalitatii lumii – care sunt Israel – sa se inalte mult deasupra externalitatii lumii, care sunt Natiunile Lumii. Si toate natiunile vor confirma si vor recunoaste meritul lui Israel fata de ele, pana la realizarea cuvintelor: Si popoarele ii vor lua si ii vor aduce la locul lor: iar casa lui Israel ii va detine in tinutul Domnului (Isaia 14.2), precum si Asa spune Domnul Dumnezeu, Iata, imi voi lua mana catre natiuni si imi voi pune standardul fata de popoare: iar ele va vor purta fiii in brate, iar fiicele voastre le vor purta pe umeri. (Isaia 49:22).
Dar daca, Doamne fereste, se va intampla contrariul, iar o persoana a Israel va degrada virtutea internalitatii Torei si a secretelor ei, care are de a face cu comportamentul sufletelor noastre si cu gradele acestora, precum si perceptia si gusturile Mitzvot cu privire la avantajul externalitatii Torei, care se ocupa numai de partea practica? De asemenea, chiar daca cineva se implica ocazional in internalitatea Torei si dedica doar putin din timpul sau acestui lucru, atunci cand nu e nici zi, nici noapte, ca si cum ar fi de prisos, prin aceasta dezonoreaza si degradeaza internalitatea lumii, care sunt Copiii lui Israel si amplifica externalitatea lumii – adica Natiunile Lumii – mai presus de acestia. O astfel de persoana va umili si va dezonora pe Copiii lui Israel si va privi pe Israel ca de prisos, ca si cum lumea n-ar avea nevoie de ei – Doamne fereste.
Mai mult, prin asta, persoana va face chiar ca externalitatea din Natiunile Lumii sa fie mai puternica decat propria sa internalitate, caci cei mai rai din Natiunile Lumii, daunatorii si distrugatorii lumii cresc mai presus de internalitatea sa, adica de Cei Drepti din Natiunile Lumii. Si atunci, astfel de persoane creeaza tot dezastrul si macelul plin de ura pe care l-a vazut generatia noastra – sa ne fereasca Dumnezeu de aici inainte.
Asadar, vedeti ca mantuirea lui Israel si ridicarea lui Israel depind de studiul Zohar-ului si de internalitatea Torei. Si invers – toata distrugerea si decaderea Copiilor lui Israel se intampla pentru ca ei au abandonat internalitatea Torei. I-au degradat meritul si l-au facut sa para de prisos.

70.
Iata ce este scris in Tikuunim (corectiile) din Zohar (Tikkun 30): Trezeste-te si ridica-te pentru Sfanta Divinitate, caci ai o inima goala, fara intelegerea de a sti si de a o realiza, desi este in tine. Intelesul, dupa cum este scris (Isaia 40), este ca in inima fiecaruia din Israel tuna o voce, sa strige si sa se roage pentru a ridica Sfanta Divinitate, care este adunarea sufletelor lui Israel. Dar Divinitatea spune, Nu am putere sa ma ridic din tarana, caci ‘toata carnea e doar iarba’, cu totii sunt ca niste animale si mananca fan si iarba. Asta inseamna ca ei respecta Mitzvot fara de minte, ca animalele si ca toata bunatatea e ca o floare de camp, toate faptele bune pe care le fac, le fac pentru ei insisi.
Asta inseamna ca, prin Mitzvot pe care le fac, nu au intentia sa le faca pentru a multumi pe Creatorul lor. Mai degraba, ei respecta Mitzvot numai spre binele lor – si chiar si cei mai buni dintre ei, care isi dedica tot timpul angajandu-se in Tora, o fac doar pentru binele corpului lor, fara scopul dezirabil: acela de a multumi pe Creatorul lor.
Se spune despre generatia acelor vremuri: Un spirit pleaca si nu se va intoarce in lume, adica spiritul lui Mesia, care trebuie sa izbaveasca Israel de toate nenorocirile lor pana la mantuirea completa, sa respecte cuvintele: caci pamantul va fi plin de cunoasterea Domnului. Spiritul acela a plecat si nu straluceste in lume.
Vai de cei care fac ca spiritul lui Mesia sa plece si sa paraseasca lumea si sa nu se poata intoarce in lume. Ei sunt cei care fac Tora sa fie seaca, fara niciun fel de umezeala de intelegere si de ratiune. Ei se limiteaza la partea practica a Torei si nu vor sa incerce sa inteleaga intelepciunea Cabalei, sa stie si sa inteleaga secretele Torei si aromele Mitzva. Vai de ei, caci prin aceste actiuni ei dau nastere saraciei, dezastrului si furtului, pradaciunii, uciderii si distrugerilor din lume.

71.
Dupa cum am explicat, motivul pentru cuvintele lor este ca, atunci cand toti cei care se implica in Tora isi degradeaza propria internalitate si internalitatea Torei, lasand-o ca si cum ar fi de prisos in lume si se implica in ea numai la un moment care nu este nici zi, nici noapte, iar in aceasta privinta sunt ca orbul care cauta zidul; prin aceasta, ei isi intensifica propria externalitate, beneficiul corpului lor. De asemenea, ei considera externalitatea Torei mai presus de internalitatea Torei. Si prin aceste actiuni, ei fac ca toate formele de externalitate din lume sa fie mai presus de toate partile interioare din lume, fiecare conform esentei sale.
Este asa pentru ca externalitatea in intregul Israel, adica Natiunile Lumii din ei, este mai puternica si revoca internalitatea din intregul Israel, care sunt cei mareti intru Tora. De asemenea, externalitatea din Natiunile Lumii – distrugatorii dintre ei – intensifica si revoca internalitatea dintre ei, care sunt Cei Drepti dintre Natiunile Lumii. In plus, externalitatea intregii lumi, care inseamna Natiunile Lumii, intensifica si revoca pe Copiii lui Israel – internalitatea lumii.
Intr-o astfel de generatie, toti distrugatorii dintre Natiunile Lumii isi inalta capetele si doresc in principal sa distruga si sa ucida pe Copiii lui Israel, dupa cum este scris (Yevamot 63): Niciun dezastru nu vine in lume, decat pentru Israel. Asta inseamna, dupa cum este scris in corectarile de mai sus, ca provoaca saracie, dezastru, furt, ucidere si distrugere in toata lumea.
Si prin multele noastre greseli, am asistat la toate cele spuse in Tikunim mentionate mai sus – si mai mult, judecata i-a lovit pe cei mai buni dintre noi, dupa cum au spus inteleptii nostri (Baba Kama 60): Si incepe mai intai cu cei drepti. Si din toata gloria pe care Israel a avut-o in Polonia si in Lituania etc., nu mai raman decat ramasitele din tara noastra sfanta. Acum e treaba noastra, a ramasitelor, sa corectam acea nedreptate teribila. Fiecare dintre noi, cei ramasi, trebuie sa luam asupra noastra, cu inima si cu sufletul, intensificarea internalitatii Torei, careia sa-i dam locul de drept, conform meritului sau asupra externalitatii Torei.
Si atunci, fiecare dintre noi va fi rasplatit cu intensificarea propriei sale internalitati, adica a Israel din noi, care inseamna nevoile sufletului mai presus de propria noastra externalitate, care inseamna Natiunile Lumii din noi, adica nevoile corpului. Acea forta va veni pentru intregul Israel, pana ce Natiunile Lumii din noi recunosc si confirma meritul marilor intelepti ai Israel asupra lor, si ii asculta si li se supun.
De asemenea, internalitatea Natiunilor Lumii, Cei Drepti dintre Natiunile Lumii, vor depasi in putere si isi vor supune externalitatea, care sunt distrugatorii. Iar internalitatea lumii, care este Israel, se va inalta in tot meritul si in toate virtutile sale deasupra externalitatii lumii, care sunt natiunile. Atunci, toate natiunile lumii vor recunoaste si vor confirma meritul lui Israel asupra lor.
Si ei vor urma cuvintele (Isaia 14:2): Iar popoarele ii vor lua si ii vor aduce la locul lor: iar casa lui Israel ii va detine in tara Domnului. Si de asemenea (Isaia 49:22): Si vor aduce pe fiii vostri in bratele lor, iar fiicele voastre le vor purta pe umeri. Asta este scris in Zohar (Nasoh, p. 124b): prin aceasta lucrare, care este Cartea Zohar, ei vor fi eliberati din exil cu mila. Amin, asa sa fie!

.

Materie si forma in Intelepciunea Kabbalah

.

.

Ca intreg, stiinta este impartita in doua: una se numeste “ cercetare materiala” si cealalta “cercetare de forma”. Asta inseamna ca materia si forma sunt percepute in fiecare element al intregii realitati din fata noastra.

De exemplu, o masa este facuta din materie, adica lemn si are forma, design-ul unei mese. Materia, fiind lemnul, este purtatoarea formei: masa. De asemenea, in cuvantul “mincinos”, exista materie, care este persoana si exista o forma: minciuna. Materia, care este persoana, poarta forma unei minciuni, adica obiceiul de a minti. Si asa exista in toate.

Astfel, de asemenea, stiinta, care cerceteaza elementele realitatii este divizata in doua parti: cercetare materiala si cercetare de forma. Partea stiintei care studiaza calitatea substantelor din realitate, atat materialele, fara forma lor, cat si materiale impreuna cu formele lor, se numeste “cercetare materiala”. Aceasta cercetare este empirica, bazata pe dovezi si deductii ce deriva din experimente practice si aceste experimente practice sunt tratate ca un continut de baza pentru deductii valide.

Cealalta parte a stiintei studiaza doar forme abstracte din materiale, fara nicio legatura cu substantele acestora. Cu alte cuvinte,ei scot formele adevarate si cele false ale materialelor, care sunt oamenii ce le poarta si se angajeaza doar in cercetarea cunoasterii unor valori ale superioritatii sau inferioritatii acestor forme de adevar sau falsitate, cum apar acestea pentru ei insisi, goale, desi ele n-au fost niciodata invesmantate in vreo materie. Asta se numeste “cercetare de forma”.

Cercetarea nu se bazeaza pe experimente practice, caci astfel de forme abstracte nu apar in experimente practice, caci ele nu exista in realitatea concreta. Asta pentru ca, o astfel de forma abstracta este imaginara, adica doar imaginatia o poate contura, chiar daca nu exista in realitatea concreta.

Astfel, orice cercetare stiintifica de acest gen este, in mod necesar, bazata doar pe fundamente teoretice. Asta inseamna ca nu este luata din experimente practice, ci doar din cercetarea negocierilor teoretice.

Intreaga filosofie inalta apartine acestui gen; astfel, multi intelectuali contemporani au parasit-o, caci sunt nemultumiti cu orice fel de cercetare cladita pe fundamente teoretice. Ei cred ca nu are continut,pentru ca ei iau in considerare doar bazele experimentale ca si continut.

Si stiinta Kabbalah, de asemenea, este divizata in doua parti: “cercetare materiala” si “cercetare de forma”. Insa aici exista un mare avantaj fata de stiintele vechi: aici, chiar si partea cercetarii de forma este cladita in intregime pe critica argumentului practic, adica pe un fundament practic, empiric.

Mesia sta in poarta Ierusalimului si asteapta ca oamenii sa fie demni de mantuire. El este incatusat si are nevoie de oameni adevarati, care sa-l elibereze. S-a saturat de piosi, s-a saturat de superficialitate, acum El cere din adancul sufletului, oameni ai adevarului.

(Din Aforismele lui Rabi Menahem Mendel din Kotzk – “Nu exista o inima mai completa decat inima infranta, pag. 115)

.

De mult timp ma indeamna constiinta sa ma eliberez de piedici si sa scriu un eseu cuprinzator, care sa descrie cat mai profund sufletul iudaismului si al religiei, de asemenea sa descriu Stiinta Kabbalah, atat de originala, cu scopul de a o raspandi tuturor, spre a servi tuturor ca sursa a intelegerii in toate domeniile care ating piscurile Universului, in splendoarea lor adevarata.

Mai demult, in Israel, inainte de descoperirea tiparului nu se gaseau, la indemana fiecaruia, carti false despre subiectul sufletului, animei Iahadut-ului-dorinta spre Creator, fiindca aproape nu existau autori care sa nu simta raspundere pentru ceea ce scriu. Si aceasta, pentru ca de obicei, cei neseriosi nu erau renumiti.

Iar daca indraznea cineva sa scrie intr-un fel neadevarat, nu-si permitea sa plateasca sumele enorme cerute atunci de catre scribi. Astfel, scrierile nu ajungeau la publicul larg.

In acele vremuri, nici cei mai mari cunoscatori nu aveau interes sa raspandeasca stiinta lor, scriind carti despre subiectul in discutie, data fiind convingerea lor, ca poporul nu ar avea nevoie de astfel de revelari, ci dimpotriva, ei erau convinsi de necesitatea de a ascunde cat mai tainic informatia posedata, in ce priveste Lumea Spirituala. Caci ne-a fost poruncit sa ascundem spiritul Torei si studiul ei, de cei ce nu ar fi demni sau pregatiti sa o cunoasca, iar acesti autori nu erau de acord sa-i coboare din valoarea spirituala si sa expuna stiinta pretioasa, celor vanitosi.

Caci asta ne este datoria fata de Maretia Creatorului.

Insa, din epoca in care se raspandise in lume Tiparul si a scazut pretul cartilor, a devenit usor a propaga informatii in mod necontrolat, din partea unor autori neautentici. Acestia, exploatand ocazia de a deveni bogati si de faima, nu au dat atentie de loc consecintelor faptelor lor, lipsite de raspundere.

Aceste carti, scrise de persoane – care nu au avut parte de studiul Kabalei si din gura-n gura-peh el peh – de la un rabin ales pentru asta, si care ignorau sursele antice, originale ale stiintei – au descris propriile lor pareri si teorii, sustinandu-le divinitatea, descriind prin ele sufletul acestei natiuni cu uriasul ei tezaur. Si, pentru ca, prostii, nu au fost grijulii, n-au stiut sa se fereasca si nu aveau cum sa afle ca au transmis generatiilor urmatoare informatii gresite, stricate chiar, totul spre propriul lor profit meschin, sacrificand adevarul, autenticitatea stiintei, harazita urmasilor.

Iar in ultimul timp si-au ridicat prea sus capul acesti falsificatori si si-au infipt ghearele in stiinta Kabalei, fara sa le pese ca este inchisa sub mii de zavoare, pana in zilele de astazi, astfel incat nimeni nu patrunde si nimeni nu scapa din ea nici macar o vorba cu intelesul potrivit si, bine inteles, nici legatura dintre cuvinte. Dat fiind ca, in toate cartile autentice care s-au scris pana azi, nu exista decat subintelesuri, aluzionate astfel, incat doar cei ce studiaza direct, din gura mentorului autorizat, pot intelege ceva, si asta, cu greu.

De aceea, au fost derutati foarte mult cititorii, in ce priveste interpretarea acestor lucruri. Mai ales ca s-a creat o atmosfera usuratica, prin care fiecaruia i se parea ca i-ar fi de ajuns a cerceta un manuscris in orele libere, pentru a patrunde aceste intelesuri sublime si a le comenta. Si fiecare trage concluziile sale dupa plac.

Acestea au fost cauzele, care m-au scos din apele mele si m-au determinat sa decid ca este timpul de a actiona in favoarea Creatorului si sa salvez ce se mai poate salva. Si mi-am luat raspunderea de a dezvalui o anumita parte din scrierile originale respective, spre a le raspandi si populariza.

.

.

CE ESTE SPIRITUALITATEA?

.

Filosofia a intampinat multe probleme ca sa dovedeasca ca materialitatea provine din spiritualitate si astfel sufletul stapaneste trupul. Vorbele lor inca sunt de neacceptat pentru inima, sub orice forma. Greseala primordiala este perceptia lor eronata asupra spiritualitatii: ei au decis ca spiritualitatea a creat corporealitatea, ceea ce este, desigur, o nascocire.

Orice parinte se regaseste, cumva, in progenitura sa. Aceasta relatie este calea si traseul prin care se extind consecintele. In plus, orice operator trebuie sa fie atent la operatiunea sa, cu care ia contact. Cat timp afirmi ca spiritualitatea exclude orice incidente corporale, atunci o asemenea cale nu exista, sau o legatura prin care spiritualul are contact sau poate fi implicat in vreo initiativa.

Oricum, intelegerea sensului cuvantului “spiritualitate” nu are nimic de-a face cu filosofia. Asta pentru ca, in ce fel ar putea sa discute despre ceva ce nu au vazut sau simtit vreodata? Pe ce se bazeaza notiunile lor elementare?

Daca exista vreo definitie care poate povesti despre spiritual de la corporal, ea apartine doar acelor care au obtinut un lucru spiritual si l-au simtit. Acestia sunt Kabalistii autentici; este intelepciunea Kabbalah de care avem nevoie.

FILOSOFIA IN RELATIE CU ESENTA LUI

Filosofiei ii face placere sa se preocupe de Esenta Lui si sa dovedeasca ce reguli nu I se aplica Lui. Oricum, Kabbalah nu a avut niciodata de-a face cu asta, caci cum ar putea fi definit ceva de neatins si impenetrabil? Intr-adevar, o definitie negativa este la fel de adevarata ca si o definitie pozitiva. Daca vezi un obiect de la distanta si il recunosti ca fiind negativ, insemnand tot ceea ce el nu este, asta, de asemenea, se numeste a vedea si a recunoaste intr-un anumit fel. Daca un obiect este intr-adevar, in afara campului vizual, chiar si caracteristicile lui negative sunt de neobservat.

Daca, spre exemplu, vedem o imagine neagra de la distanta, insa totusi ne dam seama daca este un om sau o pasare, asta se numeste viziune. Daca ar fi fost inca mai departe, nu am fi fost in stare sa determinam daca este o persoana.

Asta este originea confuziei lor si a neadevarului. Filosofiei ii place sa fie mandra ca intelege tot ce este negativ in legatura cu esenta Lui. Oricum, inteleptii Kabalei isi acopera gura cu mana si nu-I dau Lui nici macar un nume simplu, pentru ca noi nu definim prin nume sau cuvant ceea ce nu atingem. Asta pentru ca un cuvand descrie anumite grade ale atingerii. Oricum, Kabalistii vorbesc despre iluminarea Sa in realitate, insemnand toate acele iluminari pe care ei chiar le-au atins, ca o dovada a realizarii evidente.

SPIRITUALITATEA ESTE O FORTA FARA TRUP

Asta este ceea ce Kabalistii definesc drept “spiritualitate” si despre asta vorbesc. Ea nu are nici imagine, spatiu, timp sau orice alta valoare corporala (in opinia mea, filosofia a uzat de un invelis care nu-i apartine, pentru ca a furat definitii din Intelepciunea Kabbalah si a facut delicatese cu intelegerea omeneasca. Daca nu era pentru asta, ei nu s-ar fi gandit niciodata sa fabrice asemenea discernamant). Oricum, este doar o posibila forta, adica nu este o forta invesmantata intr-un trup obisnuit, lumesc, ci o forta fara corp.

UN VAS SPIRITUAL SE NUMESTE “O FORTA”

Acesta este locul in care trebuie punctat ca forta despre care vorbeste spiritualitatea nu se refera la Lumina spirituala. Lumina spirituala se rasfrange direct din esenta Lui si este, astfel, asemeni Esentei Sale. Asta inseamna ca noi nu avem perceptie sau realizare in Lumina spirituala pe care o putem defini prin nume. Chiar numele “Lumina” este imprumutat si nu este real. Astfel, trebuie sa stim ca numele “Forta” fara trup se refera strict la “vasul spiritual”.

LUMINI SI VASE

Astfel, noi nu trebuie sa cercetam cum inteleptii Kabalei, care au umplut toata intelepciunea cu sinele lor, au facut diferenta intre diferitele Lumini. Asta pentru ca aceste observatii nu se refera la Luminile in sine, ci la impresia vasului, fiind mai sus mentionata forta, care este afectata de intalnirea sa cu Lumina.

VASE SI LUMINI (SEMNIFICATIA CUVINTELOR)

Aici trebuie trasata linia dintre dar si iubirea care il creaza. Luminile, insemnand impresia vasului, care este realizabila, se numeste “forma si continut la un loc”. Impresia este forma si forta de deasupra este continutul.

Oricum, iubirea care este creata este considerata o “forma fara continut”. Asta inseamna ca, daca separam iubirea de darul in sine, ca si cum nu ar fi invesmantat niciodata vreun dar, ci doar in numele abstract “iubirea Divinitatii”, atunci asta este privita ca forma. In acest caz, practicarea ei este privita ca si “Kabbalah de formare”. Oricum, inca ar fi considerata ca ceva real, fara nicio asemanare cu Filosofia de formare, atata timp cat spiritul acestei iubiri ramane in dobandire, separat complet de dar, fiind insasi Lumina.

CONTINUT SI FORMA IN KABBALAH

Motivul este ca, desi aceasta iubire este, mai degraba, o consecinta a darului, este cu mult mai importanta decat darul in sine. Este asemeni unui mare rege care ofera un obiect fara importanta unei persoane. Desi darul in sine este fara importanta, iubirea si atentia regelui il face de nepretuit si valoros. Astfel, este complet separat de continut, fiind Lumina si darul, intr-un mod in care munca si rasplata raman separate in realizare doar cu iubirea insasi, in timp ce darul este, evident, uitat de inima. Astfel, acest aspect al intelepciunii este numit “Intelepciuna de formare a Kabalei”. Intr-adevar, aceasta parte este cea mai importanta parte a intelepciunii.

ABYA

Aceasta iubire este formata din patru parti care seamana destul de mult cu dragostea umana: cand primim mai intai darul, inca nu spunem ca cel care l-a oferit este cineva care ne iubeste, cu atat mai mult daca cel ce a daruit este important si cel care a primit nu este egal cu el.

Oricum, daruirea repetata si perseverenta va face ca si cea mai importanta persoana sa para ca un iubit adevarat si egal. Asta pentru ca legea iubirii nu se aplica intre mari si mici, asa incat cei doi iubiti trebuie sa se simta egali.

Astfel, puteti masura aici patru grade ale iubirii. Intamplarea este numita Assiya, repetarea oferirii darurilor se numeste Yetzira si aparitia iubirii insasi este numita Beria.

Aici incepe studiul Intelepciunii formative a Kabalei, pentru ca la acest grad iubirea este separata de daruri. Asta este sensul pentru “si creaza intuneric”, adica Lumina este indepartata din Yetzira si iubirea ramane fara Lumina, fara darurile ei.

Apoi vine Atzilut.Dupa ce a fost gustata si separata in intregime forma de materie, ca in “si creaza intuneric”, devine merituos sa acceada la gradul lui Atzilut, unde forma imbraca substanta inca o data, adica Lumina si iubirea sunt impreuna.

ORIGINEA SUFLETULUI

Tot ce este spiritual este perceput ca si o forta separata de trup pentru ca nu are imagine corporala. Oricum, din aceasta cauza ramane izolata si separata complet de corporal. In asemenea stare, cum poate aranja ceva corporal in miscare, cu atat mai putin sa nasca ceva fizic, de vreme ce nu are nicio legatura prin care sa intre in contact cu corporalul?

ELEMENTUL ACID

Oricum, adevarul este ca forta insasi este, de asemenea, considerata o materie pura, ca si orice materie corporala din lumea concreta si faptul ca nu are nicio imagine pe care simturile umane sa o poata percepe nu-i diminueaza valoarea continutului, care este “forta”.

Luati, de exemplu, o molecula de oxigen: se afla in majoritatea materialelor din lume. Insa, daca luati o sticla cu oxigen pur, cand nu este amestecat cu nici o alta substanta, veti afla ca sticla pare a fi goala complet. Nu veti pute face nicio observatie in legatura cu asta: va fi exact ca si aerul, intangibil si invizibil.

Daca desfacem capacul si mirosim, nu vom simti niciun miros; daca gustam, nu vom simti nicio aroma si daca il vom cantari, nu va avea mai mult decat greutatea sticlei goale. La fel se intampla si cu hidrogenul care este, de asemenea, fara gust, miros si greutate.

Oricum, cand asezam aceste doua elemente impreuna, ele vor deveni instantaneu un lichid – apa potabila care are si gust si greutate. Daca turnam apa in var activ, ea se va amesteca cu varul si va deveni solida ca si acesta.

Deci, elementele oxigen si hidrogen, care nu vor avea vreodata perceptie tangibila, devin un corp solid. Astfel, cum putem decide asupra fortelor naturale care nu au continut corporal doar pentru ca nu sunt aranjate intr-un asemenea mod, incat simturile noastre sa le perceapa? Mai mult, este evident ca majoritatea materialelor tangibile din lumea noastra au in componenta oxigen, pe care simturile umane nu-l pot percepe si simti! Mai mult, chiar in realitatea tangibila, solidul si lichidul, pe care noi le percepem in lumea palpabila, se pot transforma in aer si fum la o anumita temperatura. Tot astfel, vaporii se pot transforma in solide, cand temperatura scade.

In acest caz, ar trebui sa ne intrebam cum, unul daruieste ceva ce nu are? Vedem clar ca toate imaginile palpabile provin din elemente pe care le contin si sunt intangibile si nu exista ca materiale de sine statatoare. Tot astfel, toate descrierile exacte pe care le cunoastem si le folosim pentru a defini materiale sunt discordante si nu exista in forma lor neamestecata. Mai degraba ele imbraca si dezvelesc forme sub influenta conditiilor, cum ar fi caldura sau frigul.

Partea de inceput a substantei corporale este “forta” din ea, chiar daca noi nu putem inca sa facem diferenta intre forte, ca si la elementele chimice. Poate ca in viitor ele vor fi descoperite in forma lor pura, asa cum doar recent am descoperit elementele chimice.

EGALIATATE DE FORTA IN SPIRITUAL SI FIZIC

Intr-un cuvant: toate numele care le atribuim materialului sunt complet fabricate, adica rezulta din perceptia concreta in cele cinci simturi ale noastre. Ele nu exista in sau prin ele insele. Pe de alta parte, orice definitie am atribui fortei, care o separa de material, este, de asemenea, fabricata. Chiar atunci cand stiinta realizeaza ultima sa descoperire, noi inca trebuie sa ne raportam doar la realitatea tangibila. Asta inseamna ca in orice operatiune materiala pe care o vedem sau simtim trebuie se percepem operatul ei, care este, de asemenea, o substanta, ca si operatiunea insasi. Exista o corelare intre ele, altfel nu ar exista niciuna.

Trebuie sa stim ca aceasta eroare de a separa operatorul de operatiune vine din Filosofia de formare , care insista sa demonstreze ca actul spiritual influenteaza operatiunea corporala. Asta are ca rezultat ipoteze eronate, cum sunt cele de mai sus, de care Kabbalah nu are nevoie.

TRUP SI SUFLET IN CEI SUPERIORI

Parerea Kabalei in aceasta privinta este foarte limpede, excluzand orice amestec al filosofiei. Asta pentru ca, in mintea kabalistilor, chiar spiritualul, separat, entitatile conceptuale – carora filosofia le neaga orice apartenenta la corporal si le prezinta ca fiind substanta pur conceptuala, desi este, intr-adevar, spirituala, mai mult sublim si abstract – au inca un trup si un suflet, exact ca si omul fizic.

Astfel, nu trebuie sa va intrebati cum pot sa castige doi premiul si sa spuna ca sunt combinati. Mai mult, filosofia crede ca orice este compus se poate apoi dezintegra si descompune, adica moare. Altfel, cum ar putea cineva sa spuna ca amandoi sunt combinati si eterni?

LUMINI SI VASE

Intr-adevar, gandurile lor nu sunt si gandurile noastre, pentru ca drumul inteleptilor Kabalei este acela de a gasi dovada clara a realizarii, facand imposibila revocarea acesteia prin cantarirea intelectuala. Insa dati-mi voie sa fac aceste lucruri astfel, incat sa fie clare pentru intelegerea oricarei persoane.

Pentru inceput, trebuie sa stim ca diferenta dintre Lumini si Vase este imediat creata in prima emanatie din Ein Sof(Infinit). In mod natural, prima emanatie este, de asemenea, cea mai deplina si mai pura decat toate care urmeaza dupa ea. Este cert ca primeste acest farmec si desavarsire de la Ein Sof, care doreste sa-i acorde orice farmec si placere.

Este stiut ca masura placerii este in mod esential vointa de a o primi. Asta pentru ca, ceea ce dorim cel mai mult sa primim, pare cel mai placut. Din aceasta cauza, ar trebui sa facem doua observatii in aceasta prima emanatie: “vointa de a primi” care primeste Esenta si insasi Esenta primita.

Ar trebui sa stim, de asemenea ca vointa de a primi este ceea ce percepem ca si “trup” al emanatiei, insemnand esenta sa primara, fiind vasul de primire a divinitatii Lui. A doua este Esenta binelui primit, care este Lumina Lui, care se extinde vesnic spre emanatie.

Inseamna ca distingem, in mod necesar, doua discernaminte care se imbraca una pe alta chiar in cel mai sublim spiritual pe care inima il poate concepe. Este opus opiniei filosofiei, care a fabricat faptul ca entitatile separate nu sunt compusi materiali.

Este necesar ca acea “vointa de a primi” care exista, in mod necesar, in emanatie (pentru ca, fara ea nu exista placere ci doar constrangere si niciun sentiment de placere) sa fie absenta in Esenta Lui. Acesta este motivul pentru denumirea “emanata”, caci nu mai este Esenta Lui, caci de la cine ar putea primi El?

Oricum, darul pe care il primeste este, in mod necesar, o parte a Esentei Lui, pentru ca aici nu este nevoie de nicio innoire. Astfel, vedem marea diferenta dintre trupul generat si abundenta primita care este considerata Esenta Lui.

CUM POATE SPIRITUALUL SA PROCREEZE CORPORALUL?

Este greu de inteles cum spiritualul poate zamisli si raspandi ceva corporal. Aceasta intrebare este o chestiune filosofica straveche pentru rezolvarea careia s-a consumat multa cerneala.

Adevarul este ca aceasta intrebare este una dificila, doar daca cineva urmeaza doctrina lor. Asta pentru ca ei au hotarat forma spiritualitatii fara nicio legatura cu ceva corporal. Asta da nastere unei intrebari dificile: cum poate spiritualul sa zamisleasca sau sa conduca spre ceva corporal?

Dar exista punctul de vedere al inteleptilor Kabalei cum ca acest lucru nu este dificil deloc, pentru ca termenii lor sunt complet opusi cu ai filosofilor. Ei sustin ca orice calitate spirituala se egalizeaza cu calitatea corporala ca doua picaturi intr-un iaz. Astfel, relatiile sunt de o asemanare maxima si nu exista nicio separare intre ele, cu exceptia substantei: spiritualul este format din substanta spirituala si corporalul este format din substanta corporala.

Oricum, toate calitatile din materialele spirituale staruie si in materialele corporale, cum se explica in articolul “Esenta Intelepciunii Kabbalah”.

Vechea filosofie prezinta trei opinii ca si obstacole in fata explicatiei mele: prima este decizia lor, cum ca puterea intelectului uman este sufletul etern, esenta omului. A doua este presupunerea lor, cum ca trupul este consecinta sufletului. A treia este afirmatia lor, ca entitatile spirituale sunt obiecte simple, nu complexe.

PSIHOLOGIA MATERIALISTA

Nu doar ca nu este locul potrivit pentru o cearta cu ei despre presupunerile lor fabricate, dar chiar si vremea sustinatorilor unor asemenea puncte de vedere a trecut si autoritatea lor a fost revocata. Ar trebui, de asemenea, sa multumim expertilor psihologiei materialiste pentru asta, cea care a construit soclul pe ruina celui anterior, castigand bunavointa publicului. Acum este de acord toata lumea cu nulitatea filosofiei, pentru ca nu este cladita pe fundatii concrete.

Aceasta doctrina veche a devenit un bolovan in drum si un ghimpe mortal spre inteleptii Kabalei pentru ca, acolo unde ei ar fi trebuit sa biruie inaintea inteleptilor Kabalei si sa-si aroge abstinenta si prudenta, sanctitate si puritate, inainte ca inteleptii sa dezvaluie inaintea lor chiar si cel mai mic lucru din spiritualitate, ei au primit cu usurinta ceea ce si-au dorit de la filosofia de formare. Fara plata sau castig, ei s-au adapat de la fantana lor de intelepciune pana la saturatie si s-au oprit sa intre in Intelepciunea Kabbalah, pana cand intelepciunea a fost aproape data uitarii printre cei din Israel. Oricum, noi suntem recunoscatori psihologiei materialiste, pentru ca i-a dat o lovitura mortala.

EU SUNT SOLOMON

Cele de mai sus sunt asemanatoare unei fabule spuse de inteleptii nostri: Asmodeus (diavolul) l-a condus pe Regele Solomon patru sute de parsas (o masura a distantei), de la Ierusalim si L-a parasit, fara niciun ban si fara mijloace de supravietuire . Apoi s-a asezat pe tronul Regelui Solomon, in timp ce regele cersea pe la usi. In orice loc mergea, el spunea : “Eu sunt Ecleziastul!”, dar nimeni nu il credea. Si asa a mers dintr-o localitate in alta, zicand, “Eu sunt Solomon!” Dar cand a venit la Sanhedrin (inteleptii Talmudului), ei au spus: “Un prost nu rosteste aceeasi prostie tot timpul, spunand ‘Am fost candva un rege’”.

Se pare ca, desi numele nu este esenta unei persoane, detinatorul numelui este. Altfel, cum un om intelept ca Solomon nu a putut fi recunoscut ca fiind, intr-adevar, detinatorul numelui? Mai mult, persoana este cea care scoate in evidenta numele si ar trebui sa-si arate intelepciunea!

TREI AVERTISMENTE

Exista trei motive care ne previn despre cunoasterea detinatorului unui nume:

1. Pentru ca este plina de adevar, intelepciunea devine clara doar atunci cand toate detaliile ei sunt prezentate impreuna. De aceea, inainte ca cineva sa cunoasca intreaga intelepciune ii este imposibil sa vada chiar si o particica din ea. Astfel, noi avem nevoie sa se faca public adevarul din ea, asa incat sa avem destula incredere ca sa depunem un efort mare.
2. Asa cum Asmodeus, demonul, purta hainele Regelui Solomon si s-a instaurat pe tronul acestuia, filosofia s-a inscaunat pe tronul Kabalei, cu concepte mai usor de asimilat, caci minciuna este acceptata mai repede. Astfel, sunt doua probleme aici: prima, intelepciunea adevarului este profunda si laborioasa, in timp ce filosofia este falsa si usor de inteles; si a doua, ea este inutila, pentru ca filosofia este destul de satisfacatoare.
3. Asa cum demonul sustinea ca Regele Solomon este nebun, filosofia batjocoreste si respinge Kabbalah.

Oricum, atata timp cat intelepciunea este sublima, ea este mai presus de oameni si este separata de ea (de filosofie). Pentru ca el (Solomon) a fost cel mai intelept om, era mai presus decat oricare altul. Astfel, nici cel mai bun elev nu l-a putut intelege, cu exceptia acelor prieteni, adica Sanhedrin, pe care el i-a invatat intelepciunea sa, zi de zi, timp de zile si ani. Ei sunt cei care l-au inteles si au facut cunoscut numele lui intregii lumi.

Motivul pentru asta este ca intelepciunea schitata este perceputa in cinci minute si asa este posibil sa o obtina oricine si poate fi facuta cunoscuta foarte usor. Oricum, un concept greoi nu va fi inteles in mai putin de cateva ore. Poate sa dureze chiar zile sau ani, in functie de inteligenta fiecaruia. Asa incat, cei mai buni elevi vor fi cunoscuti doar prin selectarea catorva din acea generatie, pentru ca ideile profunde sunt bazate pe cunostinte acumulate anterior.

De aceea nu este de mirare ca cel mai intelept dintre toti oamenii, care a fost exilat intr-un loc unde nu il cunoastea nimeni, nu a putut sa-si demonstreze intelepciunea sau macar sa ofere un indiciu al intelepciunii lui, inainte ca ei sa creada ca el chiar este detinatorul numelui.

La fel este si cu Intelepciunea Kabbalah in vremea noastra: necazurile si exilul care au venit asupra noastra ne-au facut s-o uitam (si daca exista oameni care o practica, nu-i fac nicio favoare, ci ii fac, mai degraba, rau, pentru ca ei nu au primit-o de la un intelept Kabalist). Oricum, in aceasta generatie, ea este asemeni Regelui Solomon in exil, strigand ,”Eu sunt intelepciunea si toate gusturile religiilor si Tora sunt in mine”, dar inca nu o crede nimeni. Insa asta este socant, pentru ca, daca ea este o intelepciune autentica, nu se poate dezvalui singura, ca si oricare alta intelepciune? Nu poate. Asa cum Regele Solomon nu si-a putut dezvalui intelepciunea, elevilor din locul exilului sau si a fost nevoit sa vina la Ierusalim, locul Sanhedrin-ilor, care au studiat si il cunosteau pe Regele Solomon si au marturisit despre adancimea intelepciunii lui, la fel este si cu Intelepciunea Kabbalah: are nevoie de mari intelepti care sa-si examineze inimile pentru a o studia timp de douazeci sau treizeci de ani. Doar atunci vor fi capabili sa o sustina.

Si, asa cum Regele Solomon nu l-a putut impiedica pe Asmodeus sa se aseze pe tronul sau, sa pretinda ca este el, pana la intoarcerea sa din Ierusalim, inteleptii Kabalei observa teologia filosofica si se plang ca li s-a furat invelisul de deasupra intelepciunii lor, pe care Platon si predecesorii lui greci au obtinut-o in timp ce studiau cu discipolii profetilor din Israel. Ei au furat elemente de baza ale intelepciunii din Israel, s-au invesmantat intr-o mantie care nu este a lor. In aceasta zi, teologia filosofica sta pe tronul Kabalei, fiind chiar sub adapostul stapanei.

Si cine-i poate crede pe inteleptii Kabalei, cand altii stau pe tronul lor? Este ca atunci cand ei nu l-au crezut pe Regele Solomon aflat in exil, caci il stiau pe cel ce sta pe tronul sau, adica pe demon, Asmodeus. Ca si cu Regele Solomon, nu are rost sa fie dezvaluit adevarul, pentru ca intelepciunea este profunda si nu poate fi revelata depunand marturie sau facand experimente, exceptandu-i pe cei credinciosi, care s-au dedicat ei, cu inima si sufletul.

Asa cum Sanhedrinii nu l-au recunoscut pe Regele Solomon atata timp cat inselatoria lui Asmodeus nu a fost data-n vileag, Kabbalah nu-si poate dovedi natura si autenticitatea si nicio dezvaluire nu va fi suficienta, pentru ca lumea sa o recunoasca inaintea inselaciunii si falsitatii filosofiei teologice, care i-a luat tronul si a devenit vizibila.

Astfel, nu exista nicio cale de salvare pentru Israel atunci cand psihologia materialistica a aparut si a dat o lovitura mortala in capul filosofiei teologice. Acum, orice persoana care il cauta pe Creator trebuie sa aduca inapoi Kabbalah pe tronul care-i apartine si sa-i refaca gloria.

Profetia lui Baal HaSulam

Rav Iehuda Ashlag (din manuscris)

.

.

Si aceasta a venit pentru a trece in zilele razboiului, zilele macelului ingrozitor, pentru ca m-am rugat, plangand amarnic toata noaptea. Si iata, la ivirea zorilor, aceasta parea ca si cum toti oamenii din lume s-au adunat intr-un grup inaintea ochiului mintii mele. Si un barbat plutea in aer printre ei, cu sabia deasupra capetelor lor, lovindu-le capetele. Capetele au zburat in sus, si corpurile lor au cazut intr-un mare bazin si au devenit o mare de oase.

Iar o voce mi-a vorbit tare : “Eu sunt Domnul, Creatorul, care guverneaza lumea cu mare mila”. Intinde mana ta si ia sabia, de acum eu iti dau tie putere si tarie. “Apoi spiritul lui Bore m-a invaluit, am tinut sabia, si acel barbat a disparut instantaneu. Cand m-am uitat catre locul sau, el disparuse, iar sabia – in posesia mea, proprietatea mea personala. Iar Bore mi-a spus: ”Du-te in afara tarii tale, in tara minunata, tara Sfintilor Parinti, unde te voi face un mare intelept si toti inteleptii tarii te vor binecuvanta, pentru ca te-am ales inteleptul integru din toata aceasta generatie, pentru a vindeca suferinta oamenilor prin mantuire. Ia aceasta sabie in mana ta, si apar-o cu inima si sufletul tau, pentru ca acesta este un semn intre mine si tine, pentru ca toate lucrurile bune se vor intampla prin tine, pentru ca pana acum, nu am avut niciun om de incredere ca tine, caruia sa-i dau aceasta sabie. Din acest motiv, facatorii de rele au facut ceea ce au facut, dar de acum inainte, fiecare sabotor care vede sabia mea in mana ta va disparea promt si va fi starpit din tara.

”Iar eu mi-am ascuns fata, pentru ca mi-a fost frica sa ma uit la Cel care mi-a vorbit. Si sabia, simpla, de fier, care a aparut inaintea imaginatiei mele, ca un oribil distrugator, s-a transformat in literele sclipitoare ale Numelui Sfant Shadai, a carui stalucire si sclipire este umpluta cu lumina, contemplarii, linistii, si reasigurarii pentru intreaga lume. Iar eu mi-am spus : “Pot eu sa daruiesc tuturor locuitorilor din lume o picatura de puritate de aceasta sabie, pentru ca apoi ei vor sti, ca minunata lume a Domnului este in Tara.“

Mi-am ridicat ochii, si iata, Domnul statea deasupra mea si mi-a zis: “Eu sunt Domnul, Creator al parintilor tai. «Ridica-ti ochii de la locul in care stai in picioare in fata Mea, si vezi intreaga realitate, pe care am creat-o in absenta ta, Sus si Jos impreuna, de la crearea lor in desfasurarea lor in realitate, prin evolutia lor continua, catre completarea lor, ca beneficiu al muncii mainilor mele, in care am glorie.”
Apoi am vazut si m-am bucurat pentru creatia glorioasa si toate ce sunt in ea, si incantarea si placerea de care toti locuitorii pamantului se bucura. Si am fost recunoscator Domnului. Apoi, am zis catre Domnul: “Noi te vom sluji cu tremur si teama si pentru totdeauna vom fi recunoscatori Numelui Tau, deoarece de la Tine nici rau, nici bun nu ies la suprafata, doar o lunga succesiune de placeri sunt asezate in fata noastra de la inceput, la sfarsit. Si fericiti sunt aceia care colinda in Lumea Ta, pe care tu ai pregatit-o pentru ei, pentru placere si gentilete si abundenta. Nu exista nici o ocolire, sau obstacole in faptele Tale, Sus si Jos Impreuna.”
Iar eu am fost umplut cu o minunata intelepciune, si deasupra tuturor, Intelepciunea Creatorului Absolut. Si asa am castigat intelepciunea zi dupa zi – o suta si optzeci de zile. In acele zile, am contemplat, rugandu-ma la Creator, spunand: ”Iata, am fost umplut cu intelepciune, mai mult decat toti ceilalti care sunt inaintea mea, si nu exista nimic in lume pe care sa nu-l stiu. Inca, eu nu inteleg un cuvant din afirmatiile profetilor si inteleptilor Creatorului. De asemenea, eu nu inteleg cel mai mult Numele Sfinte. Si gandesc – Creatorul mi-a promis astfel de intelepciune si cunoastere, asa ca sa devin un model de perfectiune printre intelepti si fiintele create, iar eu inca nu inteleg spusele lor.”

Si inainte sa-L chem, Creatorul a venit langa mine si mi-a spus: “Dar iata, vezi ca intelepciunea si atingerea ta sunt de departe deasupra tuturor inteleptilor care au trait pe pamant. Ce M-ai intrebat pe mine, ca nu ti-Am dat? De ce faci ca spiritual tau sa sufere cu intelegerea cuvintelor profetiei, ceea ce stii negresit este exprimat in gradul inferior al cuvintelor tale. Tu doresti de la Mine sa te cobor de la nivelul la care esti, asa ca tu sa poti intelege cuvintele lor asa cum au facut ei ?”

Eu am tacut, si am jubilat, si nu am dat niciun raspuns. Dupa aceea, am intrebat Creatorul: “Pana acum nu am auzit nimic despre durabilitatea corpului meu; toate beneficiile si destinele care au venit la mine sunt din spiritualitate, si acolo ele au un scop. Ce daca unele boli ale corpului imi fac mintea confuza rau si voi pacatui inaintea Ta? Poti sa-Mi explici, inainte sa pierd toata aceasta abundenta sau sa ma pedepsesti ?” Si Creatorul a jurat inaintea mea in Numele sau Mare si Grozav, si in Tronul sau Etern, ca El, niciodata nu va da drumul indurarii, fata de mine, de-a pururi. Voi pacatui sau nu, Indurarea Sa si Sfintenia nu vor fi departe de mine, pentru totdeauna. Si am auzit si m-am bucurat. (Pentru ca tu ti-ai atins scopul, Eu am amnistiat toate pacatele tale si am mila).

Si dupa toate aceste zile, am ascultat atent toate promisiunile si destinele pe care le-am ales de la Creator. Cu toate acestea, nu am gasit in ele nici o satisfactie sau cuvinte prin care sa vorbesc locuitorilor acestei lumi ca sa-i conduc catre vrerea Creatorului, asa cum El mi-a spus. Nu am putut colinda printre oamenii care sunt vanitosi si calomniaza pe Creator si creatia sa, satirizand pe cei amarati, desi am fost satul si elogiat, am mers pe jos voios. Problemele m-au atins in adancul inimii, si am hotarat ca, fie ce o fi, chiar daca cobor din gradul meu inalt, trebuie sa fac o rugaminte sincera Creatorului, sa-mi acorde atingerea si cunoasterea profetiei si intelepciunii, si cuvintele prin care sa-i pot ajuta pe oamenii disperati si lumea, ca sa-i ridic la acelasi grad de intelepciune si placere ca si mine.

Si desi stiam ca nu trebuie sa-mi intristez spiritul, nu am putut sa stau si mi-am revarsat inima in rugaciune. Dimineata, mi-am ridicat ochii si am vazut pe Creator razand la mine si la cuvintele mele. Si el mi-a zis: “Ce vezi tu?” si eu am spus : “Vad doi oameni luptand – unul intelept, perfect si puternic, si celalalt mic si prost, asemeni unui copil abia nascut. Si acesta, slab, mic si fad, a invins pe cel puternic si perfect”. Iar Creatorul mi-a spus: ”Acesta mic este destinat pentru maretie”. Si cel mic a deschis gura si mi-a zis niste cuvinte pe care nu le-am inteles suficient, insa am simtit in ele, toate comorile intelepciunii si profetiei, care salasluieste printre toti adevaratii profeti, pana am stiut ca Domnul mi-a raspuns si mi-a dat caile prin toti profetii si inteleptii Creatorului.

Si Bore mi-a zis: “Ridica-te si priveste catre rasarit”. Si mi-am ridicat privirea si am vazut ca omul cel mic a crescut odata si l-a egalat, iar nivelul sau a crescut la nivelul celui mare, desi lui, inca ii lipseau gustul si ratiunea ca inainte de aceasta. Iar eu am fost naucit.

Dupa aceea, Domnul mi-a vorbit (ca avand perspectiva imaginii spre noi), zicand, “Culca-te jos, pe partea mainii tale drepte”. Si eu m-am asezat pe pamant. Iar el mi-a spus: “Ce vezi?” Si eu am spus : “Vad multi oameni si multe popoare, in crestere si descrestere, iar fetele lor sunt de oameni deformati”. Si Domnul mi-a zis: “Daca tu poti, le dai forma tuturor acestor popoare si le insufli spiritul vietii, apoi eu tei voi aduce la pamantul pe care l-am legat prin juramant, parintilor tai, sa ti-l dau tie, si toate telurile mele vor fi indeplinite prin tine”.

.

Un studiu stiintific empiric despre necesitatea lucrarii Creatorului

.

“Atunci lupul va locui laolalta cu mielul si leopardul se va culca langa caprioara; si vitelul si puiul de leu vor manca impreuna si un copil ii va paste. In ziua aceea, Domnul va ridica din nou mana Sa ca sa rascumpere ramasita poporului Sau dintre robii din Asiria si din Egipt, din Patros, din Kush, din Elam, din Shin’ar, din Hamat ai din insulele marii.” (Isaia 11).

“Rabi Shimon Ben Halafta a spus, ‘Domnul nu a gasit alt vas care sa tina binecuvantarea pentru Israel, decat pacea, caci spune: ‘Domnul a dat tarie poporului Sau; Domnul a binecuvantat poporul Sau cu pace’’” (sfarsitul la Masechet Okatzin).

Dupa ce, in articolele anterioare, am demonstrat forma generala a lucrarii Sale, a carei esenta este doar iubirea pentru altii, determinata practic ca “daruirea pentru altii” – ceea ce inseamna ca manifestarea efectiva a iubirii pentru altii este daruirea binelui pentru altii – iubirea pentru altii ar trebui determinata ca daruire pentru altii, ceea ce este lucrul cel mai potrivit pentru continutul sau, in incercarea de a se asigura ca nu vom uita scopul.

Acum, ca stim cu siguranta comportamentul pentru lucrarea Sa, inca mai ramane sa cercetam daca aceasta lucrare e acceptabila pentru noi numai prin credinta, fara nicio baza stiintifica, empirica, sau daca avem si o baza empirica pentru ea. Asta vreau sa demonstrez in eseul de fata. Dar mai intai, trebuie sa demonstrez temeinic subiectul in sine – si anume, cine este cel care accepta lucrarea noastra.

Insa nu ma pasioneaza filosofia formativa, caci imi displac studiile care au baze teoretice si e bine stiut ca cei mai multi dintre contemporanii mei sunt de acord cu mine – caci ne sunt prea binecunoscute astfel de fundatii, care sunt subrede; iar cand fundatia se clatina, toata cladirea se darama.

Ca urmare, am venit aici sa vorbesc numai prin critica ratiunii empirice, pornind de la simpla recunoastere – cu care toti sunt de acord – si apoi demonstrand in mod analitic (separand diversele elemente ale unei chestiuni), pana ce ajungem sa determinam tema superioara. Iar aceasta va fi testata in mod sintetic (conexiunea si unitatea dintre chestiuni, cum ar fi implicatiile si chestiile de genul “cu atat mai mult”), cum lucrarea Sa este confirmata si reafirmata prin simpla recunoastere dupa aspectul practic.

.

CONTRADICTII IN PROVIDENTA

.

Orice persoana rezonabila care analizeaza realitatea dinaintea noastra gaseste in ea doua contrarii complete. Atunci cand examinam Creatia, realitatea si comportamentele sale, exista o conducere evidenta si afirmata, de o mare intelepciune si indemanare, atat in ceea ce priveste formarea realitatii, cat si asigurarea existentei acesteia, in general.

Sa luam ca exemplu crearea unei fiinte umane: iubirea si placerea inaintasilor sai este primul sau motiv, garantat sa isi faca treaba. Iar cand din creierul tatalui este extrasa picatura esentiala, Providenta a asigurat cu mare intelepciune un loc sigur pentru ea, care o califica sa primeasca viata. Providenta ii da si painea cea de toate zilele, in cantitatea exacta – si mai pregateste si o fundatie minunata pentru ea, in pantecul mamei, ca sa nu poata niciun strain sa ii faca rau.

Se ocupa de fiecare nevoie a sa, ca o dadaca antrenata, care n-o uita nici macar o clipa, pana ce a capatat taria de a intra in lumea noastra. In acel moment, Providenta ii imprumuta pentru scurt timp doar atata forta cata ii trebuie ca sa sparga zidurile care o inconjoara si, ca un razboinic antrenat si inarmat, ea sparge o deschizatura si iese in lume.

Si nici atunci Providenta nu o abandoneaza. Ca o mama iubitoare, o aduce la oameni iubitori si loiali, in care poate sa aiba incredere, numiti “Mama” si “Tata”, care sa o asiste in zilele de slabiciune, pana creste si se poate sustine singura. La fel ca omul sunt si toate animalele, plantele si obiectele – toate sunt ingrijite cu intelepciune si cu mila, pentru a se asigura propria lor existenta si continuarea speciei lor.

Dar cei care analizeaza acea realitate din perspectiva furnizarii si a persistentei existentei pot sa vada clar o mare dezordine si confuzie, ca si cum nu ar exista niciun conducator si nicio indrumare. Toti fac ceea ce e drept in ochii lor si se construiesc pe ei insisi pe ruinele altora; cei rai infloresc, iar cei drepti sunt calcati in picioare, fara mila.

Retineti ca aceasta stare de contradictie, asternuta in fata ochilor oricarei persoane cu bun simt si cultivate, a preocupat omenirea inca din vremurile stravechi. Si exista multe metode pentru a explica aceste doua aparente contrarii in Providenta, care ocupa aceeasi lume.

.

PRIMA METODA: NATURA

.

Aceasta este o metoda veche. Cum nu au gasit o cale si o iesire de a aduce laolalta aceste doua contrarii izbitoare, unii au ajuns sa presupuna despre Creator – care a creat toate astea si care vegheaza strasnic peste realitatea Sa, ca nu cumva sa fie anulat ceva din ea – ca este nepasator si nesabuit.

Astfel, desi El vegheaza asupra existentei realitatii cu o intelepciune minunata, El este nepasator si face toate astea in mod nesabuit. Daca ar fi avut ceva ratiune si sentimente, cu siguranta ca nu ar fi lasat astfel de disfunctii in realitate, fara nicio mila si compasiune pentru cei chinuiti. Din acest motiv, ei L-au numit “Natura”, adica un supraveghetor fara minte si fara inima. Si din acest motiv, ei cred ca nu e nimeni pe care sa fim suparati, caruia sa ne rugam sau fata de care sa ne justificam.

.

A DOUA METODA: DOUA AUTORITATI

.

Altii au fost mai destepti. Li s-a parut greu sa accepte presupunerea ca Natura ne supravegheaza, de vreme ce au vazut ca vegherea asupra realitatii, pentru a ii asigura existenta, este o intelepciune mult mai profunda decat orice culme a intelepciunii umane. N-au putut sa fie de acord cu faptul ca cel care supravegheaza toate astea e lipsit de minte El Insusi, caci cum poate cineva sa dea ceea ce nu are? Si oare poate cineva sa-si invete prietenul, daca el insusi e un prost?

Cum poti sa spui despre Cel care face in fata noastra fapte atat de istete si de intelepte, ca nu stie ce face si ca o face la intamplare? E evident ca intamplarea nu poate sa aranjeze nicio fapta ordonata si planuita cu intelepciune – si cu atat mai putin poate sa ii asigure existenta eterna.

Ca urmare, s-a ajuns la o a doua presupunere, ca aici avem de a face cu doi supraveghetori: unul creeaza si sprijina ceea ce e bine, iar celalalt creeaza si sustine ceea ce e rau. Si pe parcurs, au elaborat foarte mult aceasta metoda de explicatie, adaugandu-i dovezi si constatari.

.

A TREIA METODA: MAI MULTI ZEI

.

Metoda aceasta s-a nascut din sanul metodei celor doua autoritati. Asta pentru ca s-au divizat si s-au separat fiecare dintre actiunile generale in sine – adica, putere, bogatie, dominare, frumusete, foamete, moarte, dezordine si asa mai departe. Fiecareia dintre aceste actiuni i s-a atribuit propriul sau supraveghetor, iar sistemul se extindea dupa cum se dorea.

.

A CINCEA METODA: A PLECAT DE LA LOCUL ACTIUNII

.

Recent, cand cunoasterea s-a marit si oamenii au vazut legatura stransa dintre toate partile Creatiei, au recunoscut ca acest concept al mai multor zei este complet imposibil. Astfel, chestiunea contradictoriului perceput in Creatie a iesit din nou la iveala.

In acest fel, a aparut o noua presupunere: ca Supraveghetorul realitatii este cu adevarat intelept si grijuliu. Insa datorita maretiei Sale, care este mai presus de ceea ce ne putem imagina, lumea noastra este considerata a fi un graunte de nisip – nimic, in ochii Lui. Pentru El, nu merita sa se deranjeze cu treburile noastre marunte si de asta traiul nostru e asa de dezordonat si fiecare om face ceea ce considera el ca e bine.

Pe langa aceste metode, au existat metode religioase de unitate Divina. Dar nu este acesta locul in care sa le analizam, caci eu voiam sa examinez doar originile de la care au pornit metodele zapacite si presupunerile incalcite care au dominat foarte mult si s-au extins in diferite locuri si vremuri.

Vedem ca baza pe care s-au nascut si au aparut toate aceste metode este contradictia dintre cele doua tipuri de Providenta pe care le putem detecta in lumea noastra – si ca toate aceste metode au aparut numai pentru a repara aceasta mare ruptura.

Insa nu e nimic nou sub soare. Si nu numai ca acea mare ruptura nu s-a reparat, dar ea creste si se largeste chiar sub ochii noi, devenind o prapastie ingrozitoare, iar noi nu putem sa vedem sau sa speram la o cale de a iesi din ea. Si cand ma uit la toate acele incercari pe care omenirea le tot face in van, de mii de ani, ma intreb daca nu cumva nu ar trebui sa cautam deloc repararea acestei mari rupturi din punctul de vedere al Supraveghetorului, ci mai degraba sa acceptam ca aceasta mare corectare sta in mainile noastre.

.

NECESITATEA DE A FI PRECAUTI CU LEGILE NATURII

.

Cu toti putem sa vedem cu usurinta ca specia umana trebuie sa duca o viata sociala – adica, ea nu poate sa existe si sa se sustina fara ajutorul altora. Ca urmare, imaginati-va o intamplare in care cineva se retrage din societate intr-un loc pustiu, unde traieste o viata de mizerie si de mare durere, datorita incapacitatii sale de a isi asigura indeplinirea nevoilor. Omul acela nu ar avea niciun drept sa se planga de Providenta sau de soarta sa. Si daca ar face asta – sa se planga si sa isi blesteme soarta amara – atunci n-ar face decat sa arate cat e de prost.

Asta pentru ca, in timp ce Providenta i-a pregatit un loc confortabil si dezirabil in societate, el nu are nicio justificare sa se retraga din acest loc si sa mearga in pustietate. Nu trebuie sa ne fie mila de un astfel de om, de vreme ce el merge impotriva naturii Creatiei. Iar de vreme ce are optiunea sa traiasca asa cum a aranjat Providenta pentru el, nu trebuie sa ne fie mila de el. Cu sentinta asta e de acord intreaga omenire, fara nicio discutie.

Si pot sa adaug si sa stabilesc asta pe o baza religioasa si sa ii dau forma aceasta: cum Providenta vine de la Creator, care, fara indoiala ca are un scop in actiunile Sale, cum nu exista actiune fara un scop, vedem ca oricine incalca o lege dintre legile naturii pe care El le-a imprimat in noi dauneaza scopului intentionat.

Cum nu e nicio indoiala ca scopul este construit pe toate legile naturii, fara nicio exceptie – asa cum un muncitor destept nu ar adauga si nu ar scadea nici macar cat un fir de par din actiunile necesare pentru a atinge obiectivul – cel care modifica fie si o singura lege dauneaza si deterioreaza scopul intentionat pe care l-a stabilit Creatorul, iar astfel, va fi pedepsit de natura. Astfel, si noi, creaturi ale Creatorului, nu trebuie sa avem mila de el, pentru ca el pangareste legile naturii si profaneaza scopul Creatorului. Eu cred ca asta e forma sentintei.

Si cred ca nu e o idee buna ca cineva sa contrazica aceasta forma pe care am dat-o sentintei, deoarece cuvintele din aceasta propozitie sunt una. Care e diferenta, daca spunem ca supraveghetorul se numeste “natura”, adica e lipsit de minte si de scop, sau daca spunem ca supraveghetorul e intelept, minunat, cunoscator si plin de simtire si ca are un scop in actiunile sale?

In cele din urma, cu totii admitem si suntem de acord ca suntem obligati sa respectam poruncile Providentei – adica legile naturii. Si cu totii admitem ca cel care incalca poruncile Providentei, adica legile naturii, trebuie pedepsit de natura si nimanui nu trebuie sa-i fie mila de el. Astfel, natura sentintei e aceeasi, singura diferenta fiind motivul: unii sustin ca motivul e necesar, iar eu sustin ca el este intentionat.

Pentru a evita sa folosim amandoua limbile de acum inainte – natura si supraveghetor – intre care, dupa cum am aratat, nu exista nicio diferenta in ceea ce priveste respectarea legilor, e cel mai bine pentru noi sa ne intalnim la jumatate si sa acceptam cuvintele kabalistilor, care spun ca haTeva (Natura) are aceeasi valoare numerica (in ebraica) precum Elokim (Creator) – optzeci si sase. Atunci, voi putea sa numesc legile Creatorului Mitzvot-Poruncile naturii, sau invers, caci ele sunt unul si acelasi lucru si nu mai e nevoie sa le discutam.

Acum, este esential pentru noi sa examinam Mitzvot ale naturii, sa stim ce anume cere aceasta de la noi, ca sa nu ne pedepseasca fara mila. Am spus ca natura obliga omenirea sa duca o viata sociala – si asta e simplu. Dar trebuie sa analizam Mitzvot pe care natura ne obliga sa le respectam in aceasta privinta – in privinta vietii sociale.

La o analiza generala, vedem ca in societate sunt doar doua Mitzvot de respectat. Ele pot fi numite “primirea” si “daruirea”. Asta inseamna ca, de la natura, fiecare membru trebuie sa isi primeasca indeplinirea nevoilor de la societate si ca trebuie sa aduca beneficii societatii prin munca sa, pentru propria lui bunastare. Iar daca cineva incalca aceste doua Mitzvot, atunci va fi pedepsit fara mila.

Nu trebuie sa analizam in mod excesiv Mitzva (singularul de la Mitzvot) primirii, caci pedeapsa e executata imediat si ea impiedica orice neglijare. Insa in ceea ce priveste cealalta Mitzva, cea a daruirii catre societate, nu numai ca pedeapsa nu e imediata, dar e si data in mod indirect. Ca urmare, aceasta Mitzva nu este respectata corespunzator.

Astfel, omenirea e purtata intr-o hartuiala atroce, in dezbinare si in foamete, iar consecintele acestor lucruri inca nu au incetat. Minunea, in acest sens, este ca natura, ca un judecator indemanatic, ne pedepseste in functie de dezvoltarea noastra. Caci putem sa vedem ca, in masura in care se dezvolta omenirea, durerile si chinurile care privesc intretinerea si existenta noastra se inmultesc si ele.

Astfel, avem o baza stiintifica, empirica, dovedind ca Providenta Sa ne-a poruncit sa respectam cu toata puterea noastra Mitzva daruirii catre altii, cu mare precizie, in asa fel incat niciun membru dintre noi sa nu munceasca mai putin decat masura necesara pentru a asigura fericirea societatii si reusita acesteia. Iar atata timp cat nu o executam pe deplin, natura nu va inceta sa ne pedepseasca si sa se razbune.

Si pe langa loviturile pe care le suferim azi, trebuie sa luam in considerare si sabia scoasa pentru viitor. Trebuie sa tragem concluzia corecta – ca natura, in cele din urma, ne va invinge, iar noi vom fi obligati cu totii sa ne luam de maini si sa ii respectam Mitzvot, in masura deplina care se cere de la noi.

.

DOVADA LUCRARII SALE PE BAZA EXPERIENTEI

.

Dar cel care va dori sa-mi critice cuvintele mai poate sa intrebe: “Desi deocamdata mi s-a dovedit ca trebuie sa lucram pentru a aduce beneficii oamenilor, unde e dovada ca trebuie sa o facem pentru Creator?”.

Intr-adevar, istoria insasi s-a straduit in favoarea noastra si ne-a pregatit un lucru stabilit, suficient pentru o apreciere deplina si o concluzie fara echivoc: oricine poate sa vada cum o societate mare, cum este Rusia, cu o populatie de sute de milioane de oameni, cu mai mult pamant decat intreaga Europa, cu o bogatie neegalata in ceea ce priveste materiile prime si care deja a fost de acord sa duca o viata orientata pe comunitate si, practic, a abolit de tot proprietatea privata, unde toata lumea se ingrijeste numai de binele societatii, aparent a atins masura deplina a virtutii daruirii catre altii, in intelesul sau complet – atat cat poate sa inteleaga mintea omeneasca.

Cu toate acestea, mergeti si vedeti ce au ajuns: in loc sa se ridice si sa depaseasca realizarile tarilor capitaliste, ei au cazut din ce in ce mai jos. Acum, ei nu numai ca nu aduc beneficii vietii muncitorilor mai mult decat tarile capitaliste, dar nici macar nu pot sa-si asigure painea de zi cu zi si hainele cu care sa se imbrace. Asta chiar ne zapaceste, pentru ca, judecand dupa bogatia acelei tari si a populatiei ei abundente, pare ilogic sa se fi ajuns la asta.

Dar aceasta natiune a pacatuit cu un pacat pe care Creatorul nu il va ierta: ca toata aceasta munca pretioasa si mareata, anume daruirea pentru altii, pe care au inceput ei sa o faca, trebuie sa fie pentru Creator, nu pentru omenire. Si pentru ca ei nu isi fac munca in numele Lui, din punctul de vedere al naturii ei nu au dreptul sa existe.

Incercati sa va imaginati ca fiecare persoana din acea societate ar fi nerabdatoare sa respecte Mitzvot ale Creatorului in masura versetului: “Si vei iubi pe Domnul tau din toata inima, din tot sufletul si din toata puterea ta” si ca, in aceasta masura, fiecare s-ar grabi sa satisfaca nevoile si dorintele prietenului sau, in masura deplina care e intiparita in om pentru a isi satisface propriile sale dorinte, dupa cum sta scris, “Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti”.

In situatia in care Creatorul Insusi ar fi obiectivul fiecarui muncitor atunci cand lucreaza pentru starea de bine a societatii, adica daca muncitorul s-ar astepta ca munca sa pentru societate sa-i fie recompensata cu Dvekut-adeziunea cu El, sursa a tot ce e bunatate si adevar si placere si dulceata, atunci fara indoiala ca, in cativa ani, bogatia acelei tari ar creste peste cea a tuturor tarilor din lume luate laolalta. Asta pentru ca, atunci, ei ar putea sa utilizeze materiile prime din solul lor bogat, ar fi cu adevarat un exemplu pentru toate tarile si ar fi considerati binecuvantati de Creator.

Dar cand toata munca de daruire pentru altii se bazeaza doar pe beneficiul societatii, avem de a face cu o fundatie subreda, caci cine si ce ar obliga individul sa trudeasca pentru societate? Intr-un principiu uscat si lipsit de viata, nu putem spera niciodata sa gasim motivatie nici macar la indivizii dezvoltati, cu atat mai putin la cei nedezvoltati. Astfel, se pune intrebarea, “Unde ar gasi muncitorul sau fermierul suficienta motivatie sa munceasca?”.

Caci painea sa de zi cu zi nu va creste sau va descreste in functie de eforturile sale, iar el nu are inaintea sa obiective sau recompense. Cercetatorii naturii stiu prea bine ca nu se poate face nici cea mai mica miscare fara motivatie, fara un beneficiu oarecare pentru sine.

Atunci cand, de exemplu, iti misti mana de pe scaun pe masa, faci asta pentru ca crezi ca, daca iti vei pune mana pe masa, te vei simti mai bine. Daca nu ai gandi asa, ti-ai lasa mana pe scaun pentru tot restul vietii, fara sa o misti deloc. Asta e cu atat mai adevarat in cazul eforturilor mai mari.

Si daca spui ca exista o solutie – sa pui oamenii sub supraveghere, astfel incat oricine nu munceste sa fie pedepsit si sa nu-si primeasca salariul, eu o sa intreb, “Si spune-mi, de unde sa isi ia supraveghetorii motivatia pentru munca lor?”. Pentru ca si sa stai intr-un loc si sa supraveghezi oamenii ca sa ii motivezi sa munceasca e un mare efort, poate chiar mai mare decat munca in sine. Ca urmare, e ca si cum ai vrea sa pornesti o masina fara sa ii pui combustibil.

Ca atare, ei sunt blestemati de natura, caci legile naturii ii vor pedepsi, pentru ca nu se adapteaza sa ii asculte poruncile – sa faca aceste acte de daruire pentru altii sub forma muncii pentru Creator, sa dobandeasca prin asta scopul Creatiei, care este Dvekut cu El. S-a explicat in articolul “Matan Torah” (Item 6) ca aceasta Dvekut vine la muncitor in masura recompensei Sale placute si care face placere, care creste pana la masura dorita, pentru a se inalta ca sa Ii cunoasca originalitatea, dezvoltandu-se mereu, pana ce e recompensat cu excesul implicat prin cuvintele, “Nici ochiul n-a vazut alt Creator in afara de Tine.”.

Si imaginati-va ca fermierul si muncitorul ar simti acest obiectiv inaintea lor atunci cand lucreaza pentru binele societatii; atunci, cu siguranta ca nu ar avea nevoie de niciun supraveghetor, caci deja ar avea suficienta motivatie sa depuna un mare efort, suficient incat sa ridice societatea pana la fericirea suprema.

Intr-adevar, ca sa intelegi asta in acest fel, e nevoie de mare grija si de comportamente dovedite. Dar oricine poate sa vada ca, fara asta, ei nu au dreptul sa existe din punctul de vedere al naturii incapatanate, care nu face compromisuri – si asta am dorit eu sa dovedesc aici.

Astfel, e evident ca am dovedit, din perspectiva ratiunii empirice – pe baza istoriei practice care se desfasoara chiar inaintea ochilor nostri – ca nu exista alt leac pentru omenire, decat acceptarea poruncii Providentei: daruirea pentru altii, in scopul de a aduce multumire Creatorului, in masura celor doua versete.

Primul este “iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti”, care este atributul muncii in sine. Asta inseamna ca masura in care lucrezi ca sa daruiesti altora pentru fericirea societatii nu trebuie sa fie mai mica decat masura intiparita in om ca sa se ingrijeasca de propriile sale nevoi. Mai mult, omul trebuie sa puna nevoile seamanului sau inaintea nevoilor sale, dupa cum sta scris in articolul “Matan Torah” (Item 4).

Iar celalalt verset este: “Si sa-L iubesti pe Domnul tau cu toata inima, cu tot sufletul si cu toata puterea ta.”. Acesta e obiectivul care trebuie sa fie inaintea ochilor tuturor, atunci cand muncesc pentru nevoile prietenului. Asta inseamna ca omul munceste si trudeste numai ca sa Ii fie placut Creatorului – ca El a spus, iar ei fac voia Lui.

Iar daca vreti sa ascultati, va veti hrani cu roadele pamantului, caci saracia si chinul si exploatarea nu vor mai fi pe pamant, iar fericirea fiecaruia se va inalta tot mai mult, peste orice masura. Insa atata vreme cat refuzati sa va asumati legamantul muncii pentru Creator in masura cea mai deplina, natura si legile sale vor fi pregatite sa se razbune. Si dupa cum am aratat, n-o sa se lase pana ce nu ne va infrange, iar noi ii vom accepta autoritatea in tot ce porunceste.

Acum v-am oferit cercetari practice si stiintifice, dupa critica ratiunii empirice, cu privire la absoluta necesitate ca toti oamenii sa isi asume lucrarea lui Dumnezeu din toata inima, din tot sufletul si cu toata puterea lor.

.

ClarificaREA FRAZEI DIN Mishnah: “tOTUL ESTE UN DEPOZIT, IAR PESTE TOT CE E VIATA SE INTINDE O FORTAREATA”

.

Acum, ca am aflat toate cele de mai sus, putem sa intelegem o fraza neclara din Masechet Avot (Capitolul 3, Item 16). Ea spune dupa cum urmeaza: “El (Rabi Akiva) ar spune, ‘Totul este un depozit, iar peste tot ce e viata se intinde o fortareata. Magazinul e deschis, iar vanzatorul vinde cu plata mai tarziu; catastiful e deschis, iar mana scrie. Si toti cei care vor sa imprumute pot sa vina si sa imprumute, iar agentii colectori vin in fiecare zi si strang de la persoana, pe stiute sau pe nestiute. Si au pe ce sa se bazeze, iar judecata e dreapta si totul e pregatit pentru ospat.”

Fraza aceasta nu a ramas o alegorie absconsa fara niciun motiv, fara niciun fel de indiciu despre ce inseamna. Ea ne spune ca trebuie sa ne adancim in marea ei profunzime; cunoasterea pe care am dobandit-o pana acum o clarifica, intr-adevar, foarte bine.

ROATA TRANSFORMARII FORMEI

Mai intai, dati-mi voie sa va prezint opinia inteleptilor nostri cu privire la desfasurarea generatiilor lumii: desi vedem cum corpurile se schimba de la o generatie la alta, lucrurile stau asa doar cu corpurile. Insa sufletele – care sunt esenta sinelui corpului – nu dispar, ca sa fie inlocuite, ci trec dintr-un corp in altul, din generatie in generatie. Aceleasi suflete care au fost pe vremea potopului au venit si in vremea Babilonului, si in exilul in Egipt, si in timpul exodului din Egipt etc., pana in aceasta generatie si pana la sfarsitul corectarii.

Astfel, in lumea noastra, nu exista suflete noi, asa cum sunt innoite corpurile, ci doar un anumit numar de suflete, care se incarneaza pe roata transformarii formei, pentru ca de fiecare data ele se imbraca intr-un corp nou si o generatie noua.

Ca urmare, cu privire la suflete, toate generatiile, de la inceputul Creatiei si pana la sfarsitul corectarii, sunt ca o singura generatie care si-a prelungit viata peste mai multe mii de ani, pana cand s-a dezvoltat si a devenit corectata cum ar trebui sa fie. Iar faptul ca, intre timp, fiecare si-a schimbat corpul de mai multe mii de ori este absolut irelevant, pentru ca esenta sinelui corpului, numita “suflet”, n-a suferit deloc de pe urma acestor schimbari.

Si exista multe dovezi care indica acest lucru, precum si o mare intelepciune, numita “secretul incarnarii sufletelor”. Cum acesta nu este locul ca sa explicam acest lucru, data fiind marea importanta a subiectului, merita sa subliniem pentru cei care nu stiu ca reincarnarea apare la toate obiectele realitatii tangibile si ca, in felul sau, fiecare obiect traieste o viata eterna.

Desi simturile noastre ne spun ca totul este trecator, acesta e doar felul in care vedem noi lucrurile. De fapt, aici sunt numai incarnari – obiectele nu sunt intr-o stare de nemiscare si nu se odihnesc nicio clipa, ci se incarneaza pe roata transformarii formei, fara sa piarda nimic din esenta lor pe drum, dupa cum au aratat fizicienii.

Iar acum ajungem sa clarificam fraza: “Totul este un depozit”. S-a facut comparatia cu cineva care imprumuta bani prietenului sau, ca sa il faca partener la profit. Pentru a se asigura ca nu isi va pierde banii, el ii da banii ca o garantie suplimentara, astfel ca nu mai are nicio incertitudine. Acelasi lucru e valabil si in cazul crearii si existentei lumii, pe care Creatorul a pregatit-o pentru ca oamenii sa se implice in ea si, in cele din urma, sa atinga prin ea obiectivul maret al Dvekut cu El, dupa cum este explicat in “Matan Torah” (Item 6). Astfel, trebuie sa ne intrebam cine ar obliga omenirea sa se implice in lucrarea Lui, pana cand, in cele din urma, vor ajunge la acest obiectiv maret?

Rabi Akiva ne spune despre asta: “Totul este un depozit”. Asta inseamna ca tot ce a pus Bore in Creatie si a dat oamenilor, El nu a dat in mod imoral, ci S-a asigurat cu o garantie. Si oare ar trebui sa ne intrebam ce garantie I s-a dat?

El raspunde spunand: “si peste tot ce e viata se intinde o fortareata.” Asta inseamna ca, Creatorul a proiectat cu istetime o minunata fortareata, pe care a intins-o peste toata omenirea, astfel ca niciunul sa nu scape. Tot ce este viu trebuie sa fie prins in aceasta fortareata si sa accepte neaparat lucrarea Lui, pana ce isi realizeaza sublimul obiectiv. Aceasta este garantia cu care S-a asigurat Creatorul, ca sa garanteze ca nimic nu va dauna Creatiei.

Dupa aceea, el interpreteaza detaliat si spune, “Magazinul e deschis”. Asta inseamna ca aceasta lume ne pare ca un magazin deschis, fara proprietar, unde toata lumea care trece poate sa primeasca din abundenta, atat cat doreste, pe gratis. Insa Rabi Akiva ne avertizeaza ca vanzatorul vinde cu plata mai tarziu. Cu alte cuvinte, desi nu vedem niciun vanzator aici, sa stim ca exista un vanzator, iar motivul pentru care nu cere plata este ca el vinde cu plata mai tarziu.

Si poti sa spui, “De unde stie el cat datorez?”. La asta, el raspunde: “Catastiful e deschis, iar mana scrie”. Adica, exista un catastif general, in care e scrisa fiecare actiune, fara sa se piarda niciuna. Iar scopul inconjoara legea dezvoltarii, pe care Creatorul a intiparit-o in omenire si care ne indeamna mereu sa mergem inainte.

Asta inseamna ca tocmai comportamentele corupte din starile omenirii sunt cele care genereaza starile bune. Si fiecare stare buna nu e nimic altceva, decat rodul lucrarii in starea cea rea care a precedat-o. Intr-adevar, aceste valori de bine si rau nu se refera la valoarea starii in sine, ci la scopul general: fiecare stare care aduce omenirea mai aproape de obiectiv este considerata buna, iar cea care deviaza omenirea de la obiectiv e considerata rea.

“Legea dezvoltarii” e construita numai pe acest standard – coruptia si rautatea care apar intr-o stare sunt considerate a fi cauza si elementul generator al starii bune, astfel ca fiecare stare dureaza suficient de mult incat sa creasca raul din ea intr-o asemenea masura, incat publicul sa nu mai poata sa il suporte. In acel moment, publicul trebuie sa se uneasca impotriva lui, sa il distruga si sa se organizeze intr-o stare mai buna, pentru corectarea acelei generatii.

Iar starea cea noua dureaza si ea numai atat cat se coc in ea scanteile raului si ajung la un asemenea nivel, incat nu mai pot fi tolerate, moment in care ea trebuie distrusa, construindu-se in loc o stare mai confortabila. Astfel ca starile se curata una dupa alta, grad dupa grad, pana cand ajung la o stare atat de corectata, incat nu vor mai exista scantei ale raului.

Si veti vedea ca toate semintele din care se dezvolta starile bune sunt numai starile corupte insele – adica, tot raul expus la lumina, care vine din mainile celor rai din generatie, se uneste si se aduna intr-o suma mare, pana cand cantareste atat de rau, incat publicul nu mai poate sa il suporte. Atunci, se ridica si il distruge si creeaza o stare mai dezirabila. Astfel, vedeti ca fiecare rautate devine o conditie pentru forta motrice prin care este dezvoltata starea cea buna.

Acestea sunt cuvintele lui Rabi Akiva: “Catastiful e deschis, iar mana scrie”. Orice stare in care se afla generatia e ca un catastif, iar toti raufacatorii sunt ca niste maini care scriu, pentru ca fiecare rau e scrijelit si inscris in catastif, pana ce se aduna la o suma pe care publicul nu mai poate sa o suporte. In acel moment, publicul distruge acea stare rea si se restructureaza intr-o stare mai dezirabila. Astfel, fiecare actiune e calculata si inscrisa in catastif, adica in stare.

Iar el spune: “Toti cei care vor sa imprumute pot sa vina si sa imprumute”. Asta inseamna ca el crede ca aceasta lume nu e ca un magazin deschis, fara proprietar, ci ca este prezent un proprietar, un vanzator care sta in magazinul sau si cere fiecarui cumparator pretul corect pentru marfa pe care acesta o ia din magazin – adica, truda in lucrarea Sa, in timpul in care e hranit de acel magazin, intr-un mod care e sigur ca il va aduce la scopul creatiei, dupa cum e placerea Sa.

O astfel de persoana e privita ca cineva care vrea sa imprumute. Astfel, inca inainte sa intinda mana si sa ia din aceasta lume, care e magazinul, el o ia ca pe un imprumut, ca sa plateasca pretul. Cu alte cuvinte, isi asuma lucrarea de a realiza obiectivul Lui in timpul cat traieste din ce e in magazin, in asa fel incat promite sa isi plateasca datoria, realizand obiectivul dorit. Ca urmare, aceasta persoana e considerata ca cineva care vrea sa imprumute, adica, cineva care se obliga sa intoarca datoria.

Rabi Akiva descrie doua feluri de oameni: primii sunt tipul de “magazin deschis”, care privesc aceasta lume ca pe un magazin deschis, fara niciun vanzator. El spune despre acestia, “Catastiful e deschis si mana scrie”. Adica, desi ei nu vad ca exista un cont, toate actiunile lor sunt scrise in catastif, dupa cum am explicat mai sus. Asta se face prin legea dezvoltarii imprimata in Creatie, impotriva vointei omenirii, in care faptele celor rai instiga in mod necesar faptele bune, dupa cum am aratat mai sus.

Al doilea tip de oameni se numesc “cei care vor sa imprumute”. Acestia tin seama de vanzator, iar cand iau ceva din magazin, iau doar cu imprumut. Ei promit sa plateasca vanzatorului pretul dorit, adica sa atinga obiectivul prin acel lucru. Iar el spune despre acestia, “Toti cei care doresc sa imprumute pot sa vina si sa imprumute.”.

Iar daca spuneti: “Si care e diferenta intre primul tip, al carui obiectiv ii vine din legea dezvoltarii, si celalalt tip, al carui obiectiv vine din auto-inrobirea in lucrarea Lui? Nu sunt cei doi egali, in ceea ce priveste atingerea obiectivului?”.

In aceasta privinta, Rabi continua: “iar agentii de colectare vin in fiecare zi si strang de la persoana, pe stiute si pe nestiute”. Astfel, cu adevarat, ambii isi platesc partea zilnica de datorie.

Si asa cum fortele care apar prin implicarea in lucrarea Sa sunt considerate a fi credinciosii agenti de colectare, care aduna datoria pe bucati, in fiecare zi, pana ce e platita complet, fortele puternice intiparite in legea dezvoltarii sunt si ele considerate agenti de colectare credinciosi, care isi aduna partile zilnice de datorie, pana ce aceasta e platita in intregime. Acesta este intelesul expresiei, “iar agentii de colectare vin regulat, in fiecare zi si aduna de la om”.

Insa e o mare diferenta si o mare distanta intre ei, adica “cu stire si fara stire”. Primul tip, a caror datorie e adunata de agentii colectori ai dezvoltarii, isi platesc datoria fara sa stie, insa asupra lor se abat valuri de furtuna, prin vantul puternic al dezvoltarii – si ii imping de la spate, fortandu-i sa paseasca in fata.

Astfel, datoria lor e adunata impotriva vointei lor si cu mari dureri, prin manifestarea fortelor rele, care ii imping de la spate. Insa al doilea tip isi platesc datoria, care este realizarea obiectivului cu buna stiinta, cu propriul lor acord, prin repetarea actiunilor care grabesc dezvoltarea sensului de recunoastere a raului. Iar prin aceasta lucrare, ei castiga dublu.

Primul castig este faptul ca aceste forte, care apar din lucrarea Sa, sunt puse inaintea lor ca o forta magnetica, atragatoare. Ei o vaneaza din propriul lor liber arbitru, cu spiritul iubirii. Nu mai trebuie sa spunem ca acestia sunt liberi de orice fel de suparare si suferinta de care are parte primul tip.

Al doilea castig este ca ei grabesc obiectivul dorit, caci ei sunt cei drepti, profetii care realizeaza obiectivul in fiecare generatie, dupa cum e explicat in eseul “Esenta Intelepciunii Kabbalah”, in sectiunea “In jurul a ce se invarte intelepciunea?”.

Totul este un depozit, iar peste toata viata se intinde o fortareata. Magazinul e deschis, iar vanzatorul vinde cu plata mai tarziu; catastiful e deschis, iar mana scrie. Si toti cei care vor sa imprumute pot sa vina si sa imprumute, iar agentii de colectare vin regulat, in fiecare zi si aduna de la om pe stiute si pe nestiute. Si au pe ce sa se bazeze, iar judecata e adevarata si totul e pregatit pentru ospat.

Astfel, vedem ca e o mare distanta intre cei care platesc cu buna stiinta si cei care platesc fara sa stie – ca si suprematia luminii incantarii si a placerii asupra intunericului durerii si suferintei. Iar mai departe, el spune: “Si au pe ce sa se bazeze, iar judecata e adevarata”. Cu alte cuvinte, el promite tuturor celor care platesc cu buna stiinta si de buna voie ca “au pe ce sa se bazeze”, ca in lucrarea Sa e mare putere sa ii aduca la obiectivul sublim si ca merita ca ei sa se stapaneasca sub povara Sa.

Iar despre cei care platesc fara sa stie, el spune, “si judecata e adevarata”. Aparent, trebuie sa ne intrebam de ce Providenta permite ca aceste coruperi si suferinte sa apara in lume, iar lumea sa fie purtata prin ele fara mila.

El spune despre aceasta ca aceasta “judecata e adevarata”, caci “totul e pregatit pentru ospat”, pentru adevaratul obiectiv. Iar incantarea sublima menita sa apara odata cu revelarea scopului Sau in Creatie, cand toate problemele si toate temerile care se abat asupra noastra de-a lungul timpului ne vor parea ca o gazda care se straduieste sa pregateasca un ospat mare pentru oaspetii invitati. Si compara obiectivul anticipat, care trebuie dezvaluit in final, cu un ospat, la care oaspetii vin cu mare incantare. De aceea spune, “judecata e adevarata si totul e pregatit pentru ospat”.

La fel cum veti gasi si in Beresheet Rabba, Capitolul 6, cu privire la crearea omului: ingerii L-au intrebat pe Creator: “Ce este un om, de esti asa de atent cu el? Iar fiul omului [ce este], de il vizitezi? De ce ai nevoie de aceasta stradanie?”.

Iar Creatorul le-a spus, “Si de ce au fost creati Tzona si Alafim?”. Exista o alegorie despre un rege care avea un turn plin cu bunatati, dar niciun oaspete. Ce placere are regele, in turnul sau plin? Iar ei I-au spus: “Doamne al lumii, Domnul stapanul nostru, mare este numele tau, pe tot pamantul. Fa ceea ce iti place.”.

Interpretare: Ingerii care au vazut toata durerea si suferinta care avea sa se abata asupra omenirii, s-au intrebat, “De ce ai nevoie de aceasta stradanie?”. Iar Creatorul le-a raspuns ca avea un turn plin de bunatati, dar numai aceasta omenire era invitata in el. Si desigur, ingerii au cantarit placerile din acel turn, asteptandu-si oaspetii, cu suferinta si tulburarile ce asteptau omenirea.

Si cand au vazut ca merita ca omenirea sa sufere pentru binele care o astepta, au fost de acord cu crearea omului, dupa cum a spus si Rabi Akiva, “judecata e adevarata si totul e pregatit pentru ospat”. De la inceputul Creatiei, toti oamenii au rezervari, iar Gandul Creatorului ii sileste sa vina la ospat, cu buna stiinta sau fara sa stie.

Iar acum, cu totii vor vedea adevarul in cuvintele profetului (Isaia 11) in profetia despre pace: “Lupul va locui laolalta cu mielul si leopardul se va culca langa caprioara”. Si s-a gandit ca “tot pamantul este plin de cunostinta Domnului, asa cum marea este umpluta de ape.” (Isaia 11:9).

Astfel, profetul conditioneaza pacea in toata lumea de umplerea intregii lumi de cunostinta Creatorului, dupa cum am spus mai sus, ca impotrivirea grea si egoista dintre oameni, care duce la degradarea relatiilor internationale – toate acestea nu vor inceta din lume prin consiliere sau tactica omeneasca, oricare ar fi aceasta.

Ochii nostri pot sa vada cum saracul bolnav se zvarcoleste in dureri groaznice, de nesuportat, iar omenirea deja s-a aruncat catre extrema dreapta – ca in cazul Germaniei – sau in extrema stanga, ca in cazul Rusiei. Dar nu numai ca ei nu si-au usurat propria lor situatie, ci au si inrautatit boala si suferinta, iar vocile se inalta pana la cer, dupa cum stim cu totii.

Astfel, nu au alta alegere, decat sa vina si sa Ii accepte povara, in cunostinta de Creator – adica, sa isi atribuie actiunile vointei Creatorului si scopului Sau, asa cum El a planuit pentru ei inainte de Creatie. Si cand vor face asta, e simplu de vazut ca, prin lucrarea Sa, toata invidia si ura va fi eradicata din omenire, dupa cum am aratat mai sus. Asta pentru ca atunci, toti membrii omenirii se vor uni intr-un singur corp si o singura inima, plini de cunostinta Domnului. Astfel, pacea lumii si cunostinta Domnului sunt unul si acelasi lucru.

Imediat mai departe, profetul spune: “In ziua aceea, Domnul va ridica din nou mana Sa ca sa rascumpere ramasita poporului Sau… si va strange la un loc pe cei imprastiati ai lui Iuda, din cele patru colturi ale lumii.” (Isaia 11:12). Astfel, aflam ca pacea lumii vine inainte de adunarea Diasporei.

Acum putem sa intelegem cuvintele inteleptilor nostri de la sfarsitul Masechet Okatzin: “Creatorul nu a gasit alt vas sa tina binecuvantarea pentru Israel, decat pacea”, dupa cum spune, “Domnul va da tarie poporului Sau, Domnul va binecuvanta poporul Sau cu pace”. (Psalmi 29:11). Se pare ca ar trebui sa ne intrebam despre alegoria, “un vas care sa tina binecuvantarea lui Israel”. Si de asemenea, cum tragem aceasta concluzie din aceste cuvinte?

Dar aceste cuvinte le devin clare, ca si profetia lui Isaia, ca pacea lumii e inainte de adunarea Diasporei. De aceea, versetul spune: “Domnul va da tarie poporului Sau”, ca in viitor, atunci cand Creatorul da poporului Sau tarie, adica invierea vesnica, “Domnul va binecuvanta poporul Sau cu pace”. Asta inseamna ca, mai intai, El va binecuvanta poporul Sau, Israel, cu pace in toata lumea, iar apoi “va ridica din nou mana sa ca sa rascumpere ramasita poporului Sau”.

Inteleptii nostri au spus, despre motivul cuvintelor: Ca urmare, binecuvantarea pacii in toata lumea e inaintea tariei, adica a rascumpararii, pentru ca “Domnul nu a gasit alt vas ca sa tina binecuvantarea pentru Israel, decat pacea”. Astfel, atata timp cat iubirea de sine si egoismul exista printre natiuni, nici Israel nu va putea sa slujeasca pe Creator in curatie, ca daruire, dupa cum sta scris in explicarea cuvintelor, “Si vei fi pentru mine o imparatie de preoti”, in eseul “Arvut”. Si vedem asta din experienta, caci venirea in tara si construirea Templului nu pot sa persiste si sa primeasca binecuvantarile pe care Domnul le-a promis parintilor nostri.

Si de asta s-a spus, “Domnul n-a gasit alt vas ca sa tina binecuvantarea”, ceea ce inseamna ca pana acum Israel nu a avut un vas in care sa tina binecuvantarea parintilor. Ca urmare, juramantul ca putem sa mostenim pamantul pentru vecie inca nu a fost implinit, pentru ca pacea in lume e singurul vas care ne permite sa primim binecuvantarea parintilor, ca in profetia lui Isaia.

.

Mila si adevarul se intalnesc laolalta; justetea si pacea s-au sarutat. Adevarul a tasnit din pamant, iar dreptatea ne-a privit din ceruri. Da, Domnul va da ceea ce este bine, iar pamantul nostru isi va da roadele.

– Psalmi 85

.

TOTUL ESTE EVALUAT NU PE BAZA APARENTEI SALE LA UN MOMENT DAT, CI IN FUNCTIE DE MASURA SA DE DEZVOLTARE.

.

Totul in realitate, bine si rau – si chiar si ce e cel mai daunator din lume are dreptul sa existe si nu trebuie eradicat din lume si distrus. Trebuie doar sa il reparam si sa il reformam, pentru ca orice observare a lucrarii Creatiei e suficienta, ca sa ne invete despre maretia si perfectiunea Operatorului si Creatorului sau. Ca urmare, trebuie sa intelegem si sa fim foarte atenti atunci cand vedem vreun defect la orice obiect al Creatiei, spunand ca e redundant si superfluu, caci asta ar insemna o calomnie la adresa Operatorului sau.

Este lucru stiut ca Creatorul nu a incheiat Creatia, atunci cand a creat-o. Si putem sa vedem in fiecare colt al realitatii, in general si in particular, ca ea respecta legile dezvoltarii treptate, de la absenta la incheierea cresterii. Din acest motiv, atunci cand fructul e amar, la inceputul cresterii sale, acest lucru nu este considerat un defect al fructului, de vreme ce cunoastem cu totii motivul: fructul inca nu si-a incheiat dezvoltarea.

La fel este in fiecare element al realitatii: atunci cand un element ne apare ca rau si daunator, el nu este decat o auto-marturie despre elementul respectiv; ca el se afla inca in faza de tranzitie – in procesul dezvoltarii sale. Ca urmare, nu putem decide ca este rau si nu este intelept sa ii atribuim vreun defect.

.

SLABICIUNEA REFORMATORILOR LUMII

.

Aceasta este cheia pentru a intelege slabiciunea reformatorilor lumii, de-a lungul generatiilor. Ei au privit omul ca pe o masina care nu functioneaza perfect si care trebuie reparata, adica, trebuie indepartate partile stricate si inlocuite cu altele, bune.

Si asta e tendinta tuturor reformatorilor lumii – sa eradicheze tot ce este daunator si rau in specia omeneasca… si este adevarat ca, daca Creatorul nu li s-ar fi impotrivit, probabil ca pana acum ar fi curatat omul pe deplin, lasand in viata numai pe cei buni si utili.

Dar deoarece Creatorul vegheaza meticulos asupra tuturor elementelor din Creatia Sa si nu lasa pe nimeni sa distruga nimic din Domeniul Sau, ci doar sa reformeze si sa faca util si bun, toti reformatorii de genul mentionat mai sus vor disparea de pe fata pamantului, iar inclinatiile rele nu vor disparea. Ele continua sa existe si numara in continuare treptele prin care trebuie sa traeca, pentru a isi incheia coacerea.

In acel moment, caracteristicile rele insele se vor transforma in caracteristici bune si utile, asa cum le-a perceput initial Creatorul, ca fructul copacului, care sta si asteapta si numara zilele si lunile pe care le mai are de asteptat, inainte sa se incheie coacerea lui – moment in care gustul si dulceata lui vor deveni evidente pentru oricine.

.

RECOMPENSAT – O SA GRABESC LUCRURILE, NERECOMPENSAT – TOATE LA TIMPUL LOR

.

Trebuie sa stim ca legea dezvoltarii mentionata mai sus, care este raspandita in toata realitatea, este garantata sa intoarca tot raul la fapte bune si utile, prin puterea Guvernarii Cerurilor de Sus, adica fara a cere permisiunea oamenilor care traiesc pe Pamant. Insa Creatorul a pus cunoasterea si autoritatea in mainile omului si i-a permis sa accepte legea de dezvoltare mentionata mai sus, sub propria sa autoritate si guvernare – si i-a inmanat capacitatea de a grabi procesul de dezvoltare dupa cum doreste, liber si complet independent de granitele timpului.

Se pare ca aici avem doua autoritati, care actioneaza in comportamentul de dezvoltare mentionat: una este autoritatea Cerurilor, care este sigur ca va transforma orice este daunator si rau in bun si util, dar asta se va face la timpul sau, in propriul sau mod, greoi si dupa mult timp. Si mai exista si autoritatea pamantului. Iar atunci cand obiectul care evolueaza este o fiinta vie, ea sufera chinuri groaznice sub presa dezvoltarii – o presa care isi croieste drumul fara mila.

Insa autoritatea pamantului este formata din oameni care au luat aceasta lege a dezvoltarii mentionata mai sus in propria lor guvernare si care pot sa se elibereze in totalitate de lanturile timpului, si care accelereaza timpul foarte mult – incheierea coacerii si corectarii obiectului, care inseamna sfarsitul dezvoltarii sale.

Acestea sunt cuvintele pe care le-au spus inteleptii nostri (Sanhedrin 98) despre mantuirea completa si despre corectarea completa a lui Israel. Si astfel, ei au clarificat versetul, Eu Domnul, voi grabi acestea la timpul lor (Isaia 60:22): Recompensat – o sa le grabesc; nerecompensat – la timpul lor.

Astfel, daca Israel este recompensat si ia legea dezvoltarii prin care trebuie sa treaca atributele lor rele pentru a fi transformate in altele, bune, atunci o va aduce sub propria sa guvernare. Cu alte cuvinte, isi va concentra mintea si inima ca sa corecteze toate caracteristicile rele pe care le are, si sa le transforme in caracteristici bune – ei singuri. Atunci, le voi grabi – adica, ei vor fi complet eliberati de lanturile timpului. Si de acum, acest sfarsit depinde de propria lor vointa, adica numai de maretia faptei si de atentia grijulie. Astfel, ei au grabit sfarsitul.

Dar daca nu sunt recompensati cu dezvoltarea caracteristicilor lor rele sub propria lor autoritate, ci le lasa sub Autoritatea Cerurilor, atunci si ei vor ajunge cu siguranta la sfarsitul mantuirii lor si la sfarsitul corectarii lor. Asta pentru ca exista o siguranta completa in Guvernarea Cerurilor, care opereaza dupa legea dezvoltarii treptate, grad cu grad, pana cand tot ce este rau si daunator este transformat in bun si util, la fel ca fructul la un copac. Sfarsitul este garantat, dar la timpul sau – adica, este conectat si depinde complet de timp.

Conform acelei legi de dezvoltare treptata, persoana trebuie sa treaca prin multe trepte, care tind sa devina greoaie si foarte lente si lungi, si sa se intinda pe perioade foarte lungi de timp, pana sa ajungi la final. Si pentru ca obiectele despre care discutam sunt fiinte care evolueaza, fiinte sensibile, fiinte vii, si ele trebuie sa sufere chinuri si dureri uriase, in acele stari de dezvoltare, caci forta obligatorie, care exista la acele grade pentru a inalta pe om de la un grad inferior la un Grad Superior, nu este decat o forta de impingere a durerii si chinului care s-a acumulat la nivelul inferior si care nu mai poate fi tolerat. Datorita acestui lucru, trebuie sa parasim acel grad si sa ne inaltam la Unul Superior. Dupa cum au spus inteleptii nostri, Creatorul pune deasupra lor un rege, ale carui fraze sunt la fel de aspre ca ale lui Haman, iar Israel se caieste si se schimba.

Ca urmare, sfarsitul este sigur ca va veni la Israel, prin legea dezvoltarii treptate, mentionata mai sus – iar asta se numeste la timpul sau, adica, legat in lanturile timpului. Iar obiectivul garantat al lui Israel, luandu-si dezvoltarea caracteristicilor sub propria autoritate, se numeste le voi grabi, adica, total independent de timp.

.

BINELE SI RAUL SUNT EVALUATE DE ACTIUNILE INDIVIDULUI FATA DE SOCIETATE

.

Inainte sa analizam corectarea raului la specia umana, trebuie sa determinam mai intai valoarea acestor termeni abstracti, bine si rau. Atunci cand definim o actiune sau o caracteristica drept buna sau rea, ar trebui sa clarificam cui ii este benefica acea caracteristica sau acea fapta.

Pentru a intelege acest lucru, trebuie sa cunoastem temeinic valoarea proportionala dintre individual si colectiv, dintre individualul si colectivul in care traieste si din care se hraneste individul, atat in materie, cat si in spirit.

Realitatea ne arata ca nu exista dreptul de a exista pentru un individ izolat, fara a avea in jurul sau un numar suficient de oameni care sa il serveasca si sa il ajute sa isi satisfaca nevoile. Ca urmare, o persoana este nascuta de la bun inceput pentru a duce o viata sociala. Si fiecare individ din societate e ca o roata, care e legata cu mai multe alte roti, puse intr-o masinarie. Si aceasta roata nu are libertate de miscare in sine si de la sine, ci continua sa se miste cu miscarea celorlalte roti, intr-o anumita directie, pentru a da masinii calificarea de a isi efectua rolul general.

Iar daca exista o stricaciune la roata, atunci stricaciunea nu este evaluata in legatura cu roata in sine, ci in conformitate cu serviciul si rolul sau in legatura cu intreaga masinarie.

Iar la subiectul nostru, beneficiul pe care il are fiecare persoana, in colectivul sau, este evaluat nu conform propriului sau caracter bun, ci conform serviciului sau catre public. Si invers – apreciem caracteristica de rau a fiecarui individ numai in funcie de raul pe care il face publicului, in general, nu prin valoarea individuala a persoanei.

Aceste lucruri sunt foarte clare, atat din perspectiva adevarului pe care il contin, cat si din perspectiva binelui pe care il contin. Asta pentru ca ceea ce se gaseste in colectiv este doar ceea ce se gaseste in individual. Iar beneficiul colectivului este beneficiul fiecarui individ: cine face rau colectivului, isi ia partea de rau, iar cine aduce beneficii colectivului isi ia partea de beneficii, caci indivizii sunt parti ale intregului, iar intregul nu valoreaza in niciun fel mai mult decat suma tuturor indivizilor sau.

Astfel, se pare ca atat colectivul, cat si individul sunt unul si acelasi. Iar individul nu este ranit din cauza inrobirii sale fata de colectiv, caci si libertatea colectivului si libertatea individului sunt una si aceeasi. Si luand parte la bine, iau parte si la libertate.

Astfel, caracteristicile bune si caracteristicile rele, faptele bune si faptele rele sunt evaluate numai in functie de beneficiul publicului.

Desigur, cuvintele de mai sus sunt valabile daca toti indivizii isi executa rolul fata de public, in deplinatatea sa si daca primesc nimic mai mult decat merita si nu iau mai mult decat partea prietenilor lor. Dar daca o parte a colectivului nu se comporta corespunzator, se dovedeste ca aceasta nu numai ca este daunatoare pentru colectiv, dar isi face rau si ei insesi.

Nu vom discuta mai departe despre ceva ce este cunoscut tuturor, iar cele de mai sus sunt doar pentru a arata neajunsul, locul care necesita corectare, si anume ca fiecare individ va intelege ca propriul sau beneficiu si beneficiul colectivului sunt unul si acelasi lucru. Astfel, lumea va ajunge la corectarea sa completa.

.

CELE PATRU CARACTERISTICI, MILA, ADEVAR, DREPTATE SI PACE, IN INDIVIDUAL SI IN COLECTIV

.

Odata ce cunoastem pe deplin caracteristica dorita a bunatatii, trebuie sa analizam lucrurile si mijloacele pe care le avem la dispozitie, pentru a grabi acea incantare si acea fericire.

In acest scop, avem la dispozitie patru proprietati: mila, adevar, dreptate si pace. Aceste caracteristici au fost folosite de toti reformatorii lumii pana acum. Este mai corect sa spunem ca prin aceste patru calitati a inaintat dezvoltarea umana pana aici, prin guvernarea Cerurilor, pe o cale treptata, pana cand a adus omenirea la starea sa curenta.

Deja s-a scris ca ar fi mai bine pentru noi sa luam legea dezvoltarii in mainile noastre si sub propria noastra guvernare, caci astfel ne vom debarasa de orice suferinte pe care ni le rezerva istoria de dezvoltare, din aceasta zi inainte. Astfel, am analiza si am examina acele patru proprietati, pentru a intelege temeinic ce ni s-a dat pana acum, iar prin ele vom sti ce ajutor trebuie sa speram ca vom primi de la ele in viitor.

.

DIFICULTATI PRACTICE IN DETERMINAREA ADEVARULUI

.

Atunci cand discutam despre caracteristicile bune, teoretic, cu siguranta ca nu exista nicio caracteristica mai buna decat caracteristica adevarului. Asta pentru ca toata bunatatea pe care am definit-o mai sus, in relatia dintre individ si colectiv, este atunci cand individul da si isi joaca pe deplin rolul fata de colectiv, in acelasi timp luandu-si partea de la colectiv, in mod drept si cinstit. Si acesta e tot adevarul, dar neajunsul e ca, de fapt, colectivul nu accepta deloc aceasta proprietate. Astfel, dificultatea practica in adevarul mentionat mai sus este dovedita de la sine: exista un neajuns si o cauza aici, care o fac inacceptabila pentru colectiv. Si trebuie sa analizam ce este acest neajuns.

Atunci cand analizam indeaproape adevarul mentionat mai sus din perspectiva fezabilitatii sale practice, neaparat il vom gasi vag si complicat, iar pentru ochiul omenesc este imposibil de observat cu atentie. Adica, adevarul necesita ca noi sa egalizam toti indivizii din colectiv, care sa isi primeasca partea conform muncii, nici mai mult si nici mai putin. Iar asta e singura baza adevarata, care nu poate fi pusa la indoiala, caci e sigur ca oricine vrea sa se bucure de munca prietenului sau, faptele sale sunt impotriva motivului si adevarului clar mentionat mai sus.

Dar cum credem ca putem sa analizam cu atentie acel adevar, intr-un mod care sa fie acceptabil pentru colectiv? De exemplu, daca evaluam ceva conform muncii aparente, conform numarului de ore, si daca obligam pe toata lumea sa munceasca un numar egal de ore, atunci inca nu vom fi descoperit deloc caracteristica adevarului.

Mai mult, aici exista o minciuna evidenta, din doua motive: Primul este aspectul fizic, iar al doilea este aspectul mental al muncitorului.

Asta pentru ca, in mod natural, puterea de munca nu este egala la fiecare persoana. O persoana din societate lucreaza intr-o ora, datorita slabiciunii sale, mult mai mult decat prietenul sau care lucreaza doua ore sau mai mult.

Si aici mai e si o chestiune psihologica, pentru ca cel foarte lenes din fire se va epuiza mai mult intr-o ora, decat prietenul sau in doua ore sau mai mult. Si conform perspectivei adevarului evident, nu trebuie sa obligam o parte a societatii sa lucreze mai mult decat cealalta parte, pentru indeplinirea nevoilor vietii lor. Practic, cei care sunt puternici si agili de la natura, in societate, trag foloase din munca altora si ii exploateaza cu rautate, impotriva caracteristicii adevarului, pentru ca ei lucreaza foarte putin, in comparatie cu cei slabi si cu cei lenesi din societate.

Si daca luam in considerare legea naturala, A te lua dupa majoritate, atunci un astfel de adevar care considera numarul de ore de munca aparenta ca baza este complet nefezabil, caci cei slabi si cei lenesi sunt intotdeauna marea majoritate dintr-o societate, iar acestia nu vor permite minoritatii agile si puternice sa le exploateze forta si munca. Astfel, vedem ca baza mentionata mai sus, care este munca individului cu conditia adevarului evident, si cu aceasta majoritatea societatii, este complet nefezabila, deoarece nu poate fi analizata si evaluata in niciun fel.

Astfel, descoperim ca aceasta caracteristica a adevarului nu are nicio capacitate practica de a organiza calea individului si calea colectivului de o maniera absoluta si satisfacatoare. De asemenea, este complet insuficienta pentru a organiza viata dupa corectarea lumii.

Mai departe, aici exista dificultati inca si mai mari, pentru ca nu exista adevar mai clar decat natura insasi. Si este natural ca fiecare individ sa se simta in lumea Creatorului, ca fiind singurul domnitor, si ca toti ceilalti au fost creati numai ca sa ii usureze si sa ii imbunatateasca viata, fara ca el sa simta vreo obligatie sa dea ceva in schimb.

Si ca sa spunem in cuvinte simple, natura fiecarei persoane este sa exploateze viata tuturor celorlalti oameni din lume, in propriul sau avantaj. Si tot ce da altuia e doar din necesitate – si chiar si atunci, si in asta exista exploatarea altora, dar ea e facuta cu siretenie, astfel incat prietenul sa nu observe si sa cedeze de bunavoie.

Motivul pentru asta este ca natura fiecarei ramuri este aproape de radacina sa. Si pentru ca sufletul omului se intinde de la Creator, care este Unul si Unic, si totul este al Sau, astfel ca omul, care se intinde de la El, simte ca toti oamenii din lume ar trebui sa fie sub guvernarea sa si pentru uzul sau personal. Iar aceasta este o lege de neinfrant. Singura diferenta consta in alegerile oamenilor: Unii aleg sa exploateze oamenii realizand dorinte inferioare, iar altii realizand guvernare, iar o a treia categorie realizand respect. Mai departe, daca acest lucru s-ar putea face fara mult efort, am fi de acord sa exploatam lumea cu toate trei – bogatie, guvernare si respect. Insa persoana este obligata sa aleaga, conform posibilitatilor si capacitatilor sale.

Legea aceasta se poate numi legea singularitatii in inima omului. Nicio persoana nu ii scapa si fiecare isi primeste partea din aceasta lege: cel mare, conform dimensiunii sale, iar cel mic, conform dimensiunii sale.

Astfel, legea singularitatii de mai sus, in natura fiecarei persoane, nu este nici condamnata, nici laudata, ea fiind o realitate naturala si avand dreptul sa existe, ca toate partile realitatii. Si nu e nicio speranta de a o eradica din lume sau macar de a ii sterge putin forma, la fel cum nu e nicio speranta de a eradica intreaga specie omeneasca de pe fata Pamantului. Ca urmare, nu vom minti deloc daca vom spune despre aceasta lege ca este adevarul absolut.

Si pentru ca asa este fara nicio indoiala, cum putem sa incercam macar sa calmam pe cineva, promitandu-i egalitatea cu toti oamenii din colectiv? Caci nimic nu e mai departe de natura umana decat asta; singura inclinatie a omului este sa se inalte mai sus, deasupra intregului colectiv.

Astfel, am clarificat temeinic ca nu exista nicio posibilitate reala de a aduce comportamente bune si pline de bucurie in viata individului si in vietile colectivului, urmand caracteristica adevarului intr-un mod care sa calmeze mintea fiecarui individ, astfel incat persoana sa poata sa fie total de acord cu ea, asa cum va trebui sa fie la sfarsitul corectarii.

.

IN ABSENTA CAPACITATII DE A DETERMINA CARACTERISTICA ADEVARULUI, S-A INCERCAT DETERMINAREA CARACTERISTICILOR NOBILE

.

Si acum sa revenim la celelalte trei caracteristici: mila, dreptatea si pacea. Se pare ca, pentru inceput, ele au fost create doar pentru a fi folosite ca sprijin pentru slaba caracteristica a adevarului, in lumea noastra. Si aici, istoria dezvoltarii a inceput sa isi urce gradele lente si hoinare, in inaintarea sa catre organizarea vietilor colectivului.

Teoretic, toata lumea a fost de acord de bunavoie si si-a asumat sa nu se indeparteze in niciun fel de la adevar. Dar de fapt, oamenii s-au purtat complet opus fata de adevar. Si de atunci, soarta adevarului a fost sa fie mereu in mainile celor mai inselatori si niciodata in mainile celor slabi si drepti, pentru ca ei sa poata fi in vreun fel macar ajutati de caracteristica adevarului.

Neputand sa determine caracteristica adevarului in viata colectivului, cei exploatati si cei slabi au crescut in interiorul societatii, iar de aici au aparut caracteristicile milei si dreptatii, care si-au aplicat actiunile in comportamentul societatii, pentru ca existenta intregii societati obliga pe cei cu succes sa ii sprijine pe cei slabi, pentru a nu dauna societatii in general. Ca urmare, oamenii se comportau cu ei indulgent, adica, plini de mila si caritabili.

Insa e natural ca, in astfel de conditii, cei slabi si cei exploatati vor prolifera, pana cand vor fi suficient de multi, incat sa protesteze impotriva celor cu succes si sa porneasca certuri si lupte. Si de aici a aparut caracteristica “pacii” in lume. Astfel, toate aceste caracteristici – mila, caritatea si pacea – au aparut si s-au nascut din slabiciunea adevarului.

Asta a dus la impartirea societatii in secte. Unele au adoptat caracteristicile milei si caritatii, dandu-si altora posesiunile, iar altele au adoptat caracteristica adevarului, adica ce e al meu e al meu si ce e al tau e al tau.

In cuvinte mai simple, putem sa impartim cele doua secte in constructori si distrugatori. Constructorii sunt cei care vor construire, care vor binele colectivului, pentru care, deseori, sunt dispusi sa-si cedeze propriile posesiuni altora. Dar celor care sunt inclinati in mod natural catre distrugere si destrabalare le e mai usor sa se agate de caracteristica adevarului, adica, ce e al meu e al meu si ce e al tau e al tau, pentru propriul lor castig – si n-ar vrea niciodata sa cedeze nimic din ce-i al lor, fara sa ia in considerare periclitarea binelui colectiv, caci, prin natura lor, ei sunt distrugatori.

.

SPERANTE DE PACE

.

Dupa ce aceste situatii au adus societatii o mare dezbinare si au periclitat binele societatii, in societate au aparut fauritorii de pace. Acestia si-au asumat controlul si puterea si au reinnoit viata sociala, pe baza unor conditii noi, pe care le considerau adevarate, pentru a fi de ajuns pentru existenta pasnica a societatii.

Cu toate acestea, majoritatea acestor fauritori de pace, care apar dupa fiecare disputa, provin in mod natural din grupul distrugatorilor, adica dintre cautatorii adevarului, prin calea ‘ce-i al meu e al meu, ce-i al tau e al tau’. Asta pentru ca ei sunt cei puternici si curajosi din societate, numiti eroii, caci ei sunt intotdeauna dispusi sa renunte la propria lor viata si la viata intregului colectiv, daca colectivul nu este de acord cu punctul lor de vedere.

Insa constructorii societatii, care sunt oamenii milosi si caritabili, carora le pasa de propria lor viata si de viata colectivului, refuza sa se supuna la riscuri, pe ei insisi sau publicul, pentru a isi impune opinia in colectiv. Ca urmare, ei sunt intotdeauna de partea slaba a societatii, numita cei slabi de inima sau cei lasi.

Ca urmare, e evident ca mana desfranatilor curajosi va fi intotdeauna deasupra – si e natural ca fauritorii de pace sa provina dintre distrugatori, nu dintre constructori.

Astfel, vedem cum speranta pentru pacea, dupa care generatia noastra tanjeste atata, este futila, atat din perspectiva subiectului, cat si din perspectiva predicatului.

Din perspectiva subiectilor, care sunt fauritorii de pace din vremurile noastre si din orice generatie, adica cei care au puterea sa faca pacea in lume, sunt facuti vesnic din substanta umana pe care o numim distrugatori, caci ei sunt cautatorii adevarului, adica, cei care constituie lumea pe caracteristica ce-i al meu e al meu si ce e al tau e al tau.

Este natural ca acei oameni sa-si apere ferm opiniile, pana la punctul la care isi risca propria viata si viata intregului colectiv. Iar asta le da puterea sa prevaleze mereu asupra substantei umane numita constructori, cautatorii milei si caritatii, care sunt dispusi sa dea din ce-i al lor pentru binele altora, pentru a salva lumea, pentru ca ei sunt cei slabi de inima si cei lasi.

Astfel, se pare ca a cauta adevarul este unul si acelasi lucru cu distrugerea lumii, iar dorinta de mila si construirea lumii sunt unul si acelasi lucru. Ca urmare, nu ar trebui sa speram de la distrugatori sa sIabileasca pacea.

Si e lipsit de speranta sa speram la pace din perspectiva predicatului, adica din punctul de vedere al conditiilor de pace, in sine. Acest lucru este asa, deoarece conditiile corespunzatoare pentru binele individului si pentru binele colectivului, conform criteriului adevarului, pe care il doresc atata acesti fauritori ai pacii, inca nu au fost constituite. Si este necesar sa existe intotdeauna o mare minoritate in societate, care sa fie nemultumiti de conditiile care li se ofera, caci am aratat slabiciunea adevarului mai sus. Ca urmare, aceasta minoritate va ramane intotdeauna un combustibil pregatit si dispus pentru urmatorii batausi si pentru urmatorii fauritori de pace, care vor veni intotdeauna dupa ei.

.

STAREA DE BINE A UNUI ANUMIT COLECTIV SI STAREA DE BINE A LUMII INTREGI

.

Sa nu va surprinda daca amestec laolalta binele unui anumit colectiv cu binele intregii lumi, caci intr-adevar, deja am ajuns la un asemenea grad, incat toata lumea este considerata un singur colectiv si o singura societate. Adica, deoarece fiecare persoana din lume isi obtine maduva vietii si mijlocul de trai de la toti oamenii din lume, persoana este obligata sa slujeasca si sa ingrijeasca de binele intregii lumi.

Am dovedit mai sus ca subordonarea totala a individului fata de colectiv este ca o rotita intr-o masinarie. Acesta isi trage viata si fericirea de la acel colectiv si, ca urmare, binele colectivului si propriul sau bine sunt unul si acelasi lucru – si invers. Ca urmare, in masura in care o persoana este inrobita fata de sine, aceasta devine neaparat inrobita si fata de colectiv, dupa cum am discutat pe larg mai sus.

Si care este masura acelui colectiv? Aceasta este determinata de perimetrul din care extrage individul. De exemplu, in vremurile istorice, perimetrul acesta era doar perimetrul unei familii, adica individul avea nevoie de ajutor numai de la membrii propriei sale familii. In acele vremuri, el trebuia sa fie subordonat numai propriei sale familii.

Mai tarziu, familiile s-au adunat in orase si comitate, iar individul a devenit inrobit fata de orasul sau. Mai tarziu, cand orasele si tarile s-au unit in state, individul era sprijinit de toti concetatenii tarii sale, pentru fericirea vietii sale. Astfel, el a devenit sclavul tuturor oamenilor din tara sa. Ca urmare, in generatia noastra, in care fiecare persoana este ajutata in fericirea sa de toate tarile din lume, este necesar ca, in acea masura, individul sa devina inrobit fata de toata lumea, ca o rotita intr-o masinarie.

Ca urmare, posibilitatea de a avea compoortamente bune, fericite si pasnice intr-o stare este de neconceput, atunci cand nu este asa in toate tarile din lume – si invers. In vremurile noastre, tarile sunt toate legate in satisfacerea nevoilor lor de viata, la fel cum erau indivizii fata de familiile lor, inainte vreme. Ca urmare, nu mai putem vorbi si nu ne mai putem ocupa doar de comportamente care promit binele unei tari sau al unei natiuni, ci numai de binele intregii lumi, pentru ca beneficiul sau raul pe care il face fiecare persoana in lume depinde si este masurat de beneficiul tuturor oamenilor din toata lumea.

Si desi, de fapt, acest lucru este cunoscut si simtit, oamenii din lume inca nu l-au inteles cum trebuie. Si de ce? Pentru ca asa este comportamentul dezvoltarii in natura – ca actul sa vina inainte de intelegere si numai actiunile vor dovedi si vor impinge omenirea inainte.

.

IN VIATA PRACTICA, CELE PATRU CARACTERISTICI SE CONTRAZIC UNA PE ALTA

.

Daca dificultatile practice de mai sus, care ne tulbura pe noi, cei neajutorati, pe cale, nu sunt suficiente, mai avem inca un amestec si o mare batalie a predispozitiilor psihologice – adica, a caracteristilor insesi in fiecare dintre noi individual, care sunt unice si contradictorii una fata de cealalta. Pentru cele patru caracteristici de mai sus, mila, adevar, dreptate si pace, care au fost impartite in natura oamenilor, fie prin dezvoltare, fie prin inapoiere, sunt contradictorii in si prin ele insele. Daca, de exemplu, luam caracteristica milei in forma sa abstracta, vedem ca guvernarea ei contrazice toate celelalte caracteristici, adica, prin legile domniei milei, nu exista loc pentru aparitia celorlalte caracteristici in lumea noastra.

Ce este caracteristica milei? Inteleptii nostri au definit-o, Ce-i al meu e al tau si ce-i al tau e al tau – Hasid [cel care are calitatea Hesed (mila)]. Si daca toti oamenii din lume s-ar purta conform acestei caracteristici, asta ar anula toata maretia caracteristicii adevarului si judecatii, pentru ca daca fiecare ar fi dispus, in mod natural, sa dea tot ce are altora si sa nu ia nimic de la altul, atunci tot interesul de a minti pe altul ar disparea. De asemenea, ar fi irelevant de discutat calitatea adevarului, caci adevarul si falsitatea sunt relative una fata de cealalta. Daca nu ar exista fals in lume, atunci nu ar exista nici conceptul de adevar. NU mai e necesar sa spunem ca toate celelalte caracteristici, care au venit doar ca sa consolideze caracteristica adevarului, datorita slabiciunii acesteia, ar fi si ele anulate.

Adevarul este definit in cuvintele: Ce e al meu e al meu, iar ce e al tau e al tau. Asta contrazice caracteristica milei si nu poate sa o tolereze, caci, dupa adevar, e nedrept sa muncesti si sa trudesti pentru altul, caci, pe langa faptul ca isi tradeaza prietenul si il obisnuieste sa exploateze pe altii, adevarul dicteaza ca fiecare persoana trebuie sa-si pretuiasca bunurile pentru vremuri de nevoie, ca sa nu trebuiasca sa fie o povara pentru semenii sai.

Mai mult, nu exista persoana care sa nu aiba rude si mostenitori care, de fapt, ar trebui sa conteze inaintea altora, pentru ca natura dicteaza ca cel care isi da proprietatea altora isi minte rudele si mostenitorii naturali, nelasandu-le nimic.

Iar pacea contrazice si dreptatea, deoarece pentru a face pace in public, trebuie indeplinite conditii care, prin continutul lor, promit celor agili si celor destepti, care isi investesc energia si intelepciunea, ca vor deveni bogati, iar celor care sunt neglijenti si naivi ca vor fi saraci. Ca urmare, cel care e mai energic isi ia partea lui, dar si partea prietenului sau neglijent si se bucura de o viata atat de buna, incat n-a mai ramas destul si pentru cel neglijent si naiv, ca sa-si asigure necesitatile de baza. Ca urmare, acestia raman complet saraci si deprivati in multe feluri.

Cu siguranta ca e nedrept sa ii pedepsim pe cei neglijenti si naivi atat de aspru, pentru nimic rau, caci ce pacat au ei si care e crima acelor bieti oameni, daca Providenta nu le-a dat agilitate si perspicacitate, ca sa fie pedepsiti cu chinuri mai aspre decat moartea?

Ca urmare, in conditiile pacii nu exista niciun fel de dreptate. Pacea contrazice dreptatea, iar dreptatea contrazice pacea, deoarece, daca ordonam drept impartirea proprietatii, adica daca dam celui neglijent si naiv o parte substantiala din partea pe care o are cel agil si cel energic, atunci acesti oameni puternici si cu initiativa cu siguranta ca nu vor avea odihna, pana nu vor rasturna guvernul care ii inrobeste pe cei mareti, pe cei energici, care ii exploateaza in favoarea celor slabi. Ca urmare, nu e nicio speranta de pace a colectivului. Astfel, dreptatea contrazice pacea.

.

CARACTERISTICA SINGULARITATII IN EGOISM AFECTEAZA RUINA SI DISTRUGEREA

.

Astfel, vedeti cum caracteristicile noastre se lovesc si se lupta unele cu altele – si nu numai intre secte, ci si in interiorul fiecarei persoane, cele patru caracteristici o domina toate deodata sau cate una si se lupta inauntrul sau, pana cand bunul simt nu mai poate sa le organizeze si sa le aduca la un consens deplin.

Adevarul este ca radacina intregii dezordini din noi este nimic altceva, decat caracteristica singularitatii, mentionata mai sus, care exista in fiecare dintre noi, mai mult sau mai putin.

Si desi am clarificat ca ea vine dintr-un motiv sublim, ca aceasta caracteristica ne intinde direct de la Creator, care este singur in lume si Radacina tuturor creatiilor, dar din senzatia de singularitate, atunci cand aceasta se aseaza in egoismul nostru ingust, afecteaza ruina si distrugere, pana cand a devenit sursa a tot ce este si ce va fi ruina in lume.

Si e adevarat ca nu exista om pe lume care sa fie liber de asta; diferentele sunt doar in modul in care este folosita – pentru dorintele inimii, pentru a conduce sau pentru onoare – si asta e ceea ce ii separa pe oameni unii de altii.

Dar partea egala, la toti oamenii din lume este ca fiecare dintre noi e gata sa abuzeze si sa exploateze pe toti oamenii, pentru propriul sau avantaj personal, cu orice mijloace posibile, fara sa ia in considerare faptul ca se va construi pe sine pe ruina si distrugerea prietenului sau. Si nu conteaza ce permisiuni ne dam, fiecare dintre noi, conform directiei alese, caci dorinta e radacina mintii, iar nu mintea radacina dorintei. De fapt, cu cat mai mareata si mai impunatoare e persoana, cu siguranta ca la fel de mareata si de impunatoare este si caracteristica sa de singularitate.

.

FOLOSIREA NATURII SINGULARITATII CA SUBIECT DE EVOLUTIE IN COLECTIV SI IN INDIVIDUAL

.

Acum vom patrunde in intelegerea conditiilor directe care, in sfarsit, vor fi acceptate de omenire la momentul aparitiei pacii mondiale – si vom afla cum conditiile acesteia sunt bune pentru a aduce o viata de fericire individului si colectivului, precum si disponibilitatea lumii de a voi ca, in cele din urma, sa se impovareze cu acele conditii speciale.

Sa revenim la chestiunea singularitatii din inima fiecarei persoane, care poate sa inghita lumea intreaga pentru propria ei placere. Radacina sa se intinde direct de la Cel Unic la oameni, care sunt ramurile Sale. Aici, exista o intrebare care cere un raspuns: Cum se poate ca in noi sa apara o forma atat de corupta, incat sa devina parintele a tot ce e daunator si ruina in lume, si cum din Sursa a tot ce e constructie se intinde sursa a tot ce e distrugere? Nu putem lasa o asemenea intrebare fara raspuns.

Intr-adevar, exista doua fatete ale monedei singularitatii mentionate mai sus. Daca o privim din partea de sus, din partea echivalentei sale cu Cel Unic, ea functioneaza numai in forma daruirii catre altii, caci Creatorul e numai daruire si nu are nimic de forma primirii, pentru ca nu Ii lipseste nimic si nu are nevoie sa primeasca nimic de la creaturile pe care Le-a creat. Ca urmare, singularitatea care se intinde la noi de la El trebuie sa actioneze si numai in forme de daruire catre altii – dar si sa nu primim nimic pentru noi.

De partea cealalata a acestei monede, adica din perspectiva modului in care functioneaza efectiv in noi, vedem ca ea opereaza in directia complet opusa, pentru ca opereaza numai in forme de primire pentru sine, cum ar fi dorinta de a fi singurul om maret si bogat din toata lumea. Astfel, cele doua fete de mai sus sunt la fel de departe una de cealalta ca si Estul de Vest.

Asta ne da solutia la intrebarea noastra: Cum e cu putinta ca, in interiorul aceleiasi singularitati, care porneste si vine la noi de la Cel care este Unic in lume, Care este Sursa a tot ce este constructie, cum sa slujeasca in noi ca sursa a tot ce e distrugere? Asta ne-a venit pentru ca noi folosim acea unealta pretioasa in directia opusa, care este primirea pentru sine. Si nu spun aici ca singularitatea din noi nu va actiona niciodata in noi sub o forma de daruire, pentru ca nu putem nega ca printre noi exista oameni a caror singularitate opereaza in ei si sub forma daruirii fata de altii – cum ar fi cei care isi cheltuie banii pentru binele comun si cei care isi dedica toate eforturile pentru binele comun, etc.

Dar acele doua fete ale monedei, pe care le-am descris vorbesc numai despre doua dintre punctele de dezvoltare ale Creatiei, care aduce totul la incheiere, incepand de la absenta si urcand treptat gradele dezvoltarii, de la un grad la urmatorul, Superior, iar de acolo si mai sus, pana ce ajunge la culme, care este masura prestabilita a perfectiunii. Si acolo va ramane pentru totdeauna.

Ordinea dezvoltarii acestor doua puncte este: A) punctul de pornire, gradul cel mai de jos, care este aproape de absenta completa. Este descris ca fiind a doua fata a monedei. B) Culmea, unde se odihneste si exista pentru totdeauna. Iar aceasta este descrisa in prima fata a monedei.

Insa era aceasta in care traim deja s-a dezvoltat intr-o mare masura si s-a inaltat deja cu mai multe grade. Deja s-a ridicat deasupra fazei ei celei mai de jos, care este a doua fata mentionata mai sus, si a ajuns cu mult mai aproape de prima fata.

Ca urmare, deja exista printre noi oameni care isi folosesc singularitatea in forme de daruire catre ceilalti. Dar inca sunt putini, caci noi inca mai suntem la mijlocul caii de dezvoltare. Cand vom ajunge la punctul cel mai Inalt al gradelor, ne vom folosi cu totii singularitatea numai intr-o forma de daruire catre ceilalti si nu va exista nicio persoana care sa o foloseasca intr-o forma de primire pentru sine.

Prin aceste cuvinte, gasim ocazia sa analizam conditiile de viata din ultima generatie – vremea pacii mondiale, cand intreaga omenire realizeaza nivelul primei fete si isi va folosi singularitatea numai sub forma daruirii catre ceilalti, fara a o folosi deloc in forma primirii pentru sine. Si e bine sa copiem aici forma de viata mentionata mai sus, ca sa ne slujeasca drept lectie si drept model, pentru a ne calma mintile sub fluxul valurilor vietii. Poate ca merita si poate ca e posibil, si in generatia noastra, sa experimentam incercand sa ne asemanam cu aceasta forma de viata de mai sus.

.

CONDITIA VIETII IN ULTIMA GENERATIE

.

Mai intai, toata lumea trebuie sa inteleaga temeinic si sa explice imprejurimilor sale ca binele societatii, care este binele statului si binele lumii, sunt complet interdependente. Atata timp cat legile societatii nu sunt satisfacatoare pentru fiecare individ din stat si cat va ramane o minoritate care este nemultumita de guvernarea statului, aceasta minoritate conspira sub guvernarea statului si cauta sa il rastoarne.

Si daca puterea sa nu este suficienta pentru a se lupta cu guvernul statului fata in fata, va dori sa il rastoarne in mod indirect, incitand tarile una impotriva alteia si facandu-le sa se razboiasca, deoarece este natural ca, in vremuri de razboi, sa existe mult mai multi oameni nemultumiti cu care vor avea speranta sa atinga masa critica pentru a rasturna guvernul statului si a constitui o noua conducere, care sa le convina. Astfel, pacea individului este o cauza directa a pacii statului.

Mai departe, daca luam in considerare ca acea parte din stat al carei mestesug este razboiul, pe care statul o are intotdeauna, precum si orice speranta de succes a acelei parti, cum ar fi invatatii in stiinta razboiului si cei care traiesc din vanzarea de munitie, in ceea ce priveste calitatea sociala, ei sunt intotdeauna o minoritate foarte semnificativa, iar daca ii adaugam si pe acestia la minoritatea nemultumita de regulile actuale, la orice moment dat avem o mare cantitate de oameni care tanjesc dupa razboi si varsare de sange.

Astfel, pacea lumii si pacea statului sunt interdependente. Ca urmare, gasim neaparat ca, chiar si acea parte din stat care este actualmente multumita cu viata sa, care sunt cei agili si cei isteti, tot mai au multe de care sa se ingrijoreze, in ceea ce priveste siguranta vietii lor, datorita tensiunilor cu cei care se straduiesc sa ii rastoarne. Si daca ar intelege valoarea pacii, ar fi fericiti sa adopte comportamentul de viata al ultimei generatii, caci tot ce are un om, va da pentru viata sa.

.

DURERE VS PLACERE IN PRIMIREA PENTRU SINE

.

Astfel, atunci cand analizam si intelegem temeinic planul de mai sus, vom vedea ca toata dificultatea sta in a ne schimba natura, de la o dorinta de a primi pentru noi, la o dorinta de a darui altora, caci aceste doua lucruri se neaga unul pe altul. La prima vedere, planul pare imaginar, ca ceva aflat dincolo de natura umana. Dar cand il aprofundam, vom vedea ca aceasta contradictie de la primirea pentru sine la daruirea pentru altii nu e decat o chestiune psihologica, deoarece, de fapt, noi daruim altora, fara sa avem niciun beneficiu noi insine. Acest lucru este asa, pentru ca, desi primirea pentru sine se manifesta in noi in diferite moduri, cum ar fi proprietatea, posesiunile pentru placerea inimii, a ochiului, paleta etc., toate acestea sunt definite printr-un singur nume, placere. Astfel, intreaga esenta a primirii pentru sine pe care o doreste o persoana nu este nimic altceva, decat dorinta de placere.

Si acum, sa ne imaginam ca, daca ar fi sa adunam toate placerile pe care le simtim in decursul a saptezeci de ani de viata si sa le punem deoparte, apoi sa adunam toata durerea si supararea pe care o simtim in partea cealalta, daca am putea sa vedem rezultatul, am prefera sa nu ne fi nascut deloc. Si daca e asa, atunci ce primim noi, in viata? Daca presupunem ca obtinem douazeci la suta din placere in timpul vietii si optzeci la suta durere, atunci, daca le punem una in fata celeilalte, tot ar mai ramane saizeci la suta din suferinta, care nu a fost recompensata.

Dar astea nu sunt decat calcule personale, ca atunci cand lucrezi pentru tine. Insa intr-un calcul global, individul produce mai mult decat ia pentru propria sa placere si intretinere. Astfel, daca directia ar fi sa trecem de la primire pentru sine la daruire, atunci individul s-ar bucura de tot ce produce, fara multa durere.

.

.

Inainte de a clarifica istoria Kabalei, o stiinta despre care s-a scris atat de mult, am gasit necesar, mai intai sa clarific esenta acestei stiinte: pe care putini o cunosc, dupa parerea mea. Si, bineinteles, nu e posibil a discuta istoria unui lucru, inainte de a-i cunoaste esenta insasi.

Desi aceasta cunoastere este mai profunda si mai larga decat marea, totusi ma voi stradui din toata puterea si cu toate cunostintele pe care mi le-am insusit in aceasta profesie, sa o clarific si sa o iluminez de la izvoare si in toate aspectele ei. Astfel incat sa satisfaca orice suflet, care sa traga concluzii corecte, in ce anume consta Kabbalah, intr-adevar. Astfel incat sa nu ramana loc cititorilor, de confuzii, precum se obisnuieste in timpul unui astfel de studiu.

DESPRE CE SCRIE KABBALAH? sau CU CE SE OCUPA ACEASTA STIINTA?

Aceasta intrebare preocupa, bineinteles, orice fiinta ganditoare.

Ca sa raspund intr-un mod satisfacator la aceasta intrebare, voi da o definitie fidela si conservatoare:

Stiinta Kabbalah reprezinta o secventa a radacinilor, care se desfasoara intr-o ordine de cauza-efect cu legi fixe si care se reunesc si tintesc spre un scop unic si sublim, imprimat sub numele de revelarea Divinitatii Sale, creatiilor Lui, in lumea aceasta.

Si aici ne folosim de notiunile de obstesc-sau general si individual.

Obstesc: Adica, intreaga omenire, care este obligata, in mod absolut, sa ajunga pana la urma la culmea dezvoltarii spirituale, descrisa in cuvintele: caci se umpluse tara de cunoasterea Creatorului, precum apele se revarsa in mare. Si nu se vor mai invata unii pe altii, tovarasi si frati, spunand, cunoasteti-L pe Creator, fiindca Ma vor sti cu totii, cu mic cu mare. Si nu vor mai fi ascunsi invatatorii tai, iar ochii tai vor vedea pe invatatorii tai – moreh-invatator, lumina.

Individual: Insemnand ca, inainte ca omenirea, in totalitatea ei, sa ajunga la perfectiune, in fiecare generatie ajung la aceasta unii indivizi dotati, acestea fiind persoanele care ating intr-o anumita intensitate revelarea Divinitatii. Acestia sunt Profetii si cei care apartin Divinitatii. Precum au spus Inteleptii: Nu este generatie in care sa nu existe cei asemenea lui Abraham si Iacob. Ca dovada, in fiecare generatie are loc revelarea Divinitatii Sale, dupa cum spun hazal-inteleptii care sunt autorizati a sti aceasta si care ne sunt devotati noua.

.

MULTITUDINEA DE PARTZUFIM-FETZE, SFIROT-LUMINI(enumerari) SI OLAMOT-LUMI

Dar, dupa cele spuse mai sus, s-a pus intrebarea: care este importanta acestei multitudini de partzufim, sfirot si legaturile efemere dintre ele, care umplu cartile de studiu de kabbalah, din moment ce aceasta Stiinta nu are decat un rol unic, special, clar?

Intr-adevar, daca vei contempla corpul unei mici vietati, al carei unic rol este doar acela de a se hrani pe sine insasi pentru a supravietui ceva timp – destul ca sa apuce sa se reproduca, spre a-si perpetua specia – vei descoperi in ea o constructie complicata, formata din mii si mii de fibre si tendoane, precum sustin fiziologii si anatomistii. Si alte mii si mii se afla acolo, unde ochiul omului nu a patruns deocamdata. Si de aici poti trage concluzia cate mii de ansamble, de infaptuiri si de canale sunt necesare pentru a inventa si a dezvalui acel scop sublim.

.

DOUA ARANJAMENTE: DINSPRE SUPERIOR INSPRE INFERIOR SI DE LA INFERIOR CATRE SUPERIOR – MIILAH LETATAH UMITATAH LEILAH

In general aceasta stiinta se imparte in doua ordini sau directii, care sunt paralele si se aseamana ca doua picaturi de apa si nu difera intre ele, doar ca prima coboara de la superior la inferior, pana in lumea aceasta, iar al doilea sistem incepe in aceasta lume si traverseaza in sens opus, exact aceleasi drumuri, trecand si prin aceleasi componente, care au fost imprimate de la radacina lor in timpul aparitiei si a revelarii lor, de sus in jos.

Si iata, primul sistem e denumit: ordinea desfasurarii Lumilor, Fetzelor si a Luminilor – Olamot, Partzufim, Sfirot – cu tot ceea ce cuprind ele, fie permanent, fie efemer, iar cel de-al doilea aranjament este numit: Revelarile sau Treptele Profetiei si Anima Divina.

Iar omul care are parte de aceasta invitatie este obligat sa paseasca pe aceleasi carari si trasee spre a atinge fiecare amanunt si treapta, incetul cu incetul, in conformitate cu exact aceleasi legi, conform carora au fost imprimate, din momentul emanarii lor, de sus in jos.

Caci revelarea Divinitatii nu se infaptuieste toata dintr-odata, ci continua sa apara in decursul unei anumite perioade, in functie de sublimizarea acelui om, pana ce ii vor fi revelate toate acele trepte de sus in jos. Ele fiind aranjate si atinse unul dupa altul si fiind unul superior celuilalt, urmand modelul treptelor scarii, acest sistem poarta astfel, numele de Madregot-Trepte.

DENUMIRI ABSTRACTE

Multi considera ca toate cuvintele si denumirile care apar in Stiinta Kabbalah sunt notiuni abstracte. Aceasta, datorita faptului ca obiectul ei este Divinitatea si Spiritualitatea, care sunt deasupra spatiului si al timpului si unde nici imaginatia nu domneste. Si de aceea vor decide ca tot ceea ce trateaza subiecte din aceasta categorie, desigur, constituie doar denumiri abstracte, sau si mai sublime, fiind lipsite total, de la origine, de elemente imaginare.

Insa nu acesta este adevarul, ci, dimpotriva: Kabbalah se foloseste de notiuni, ori definitii, numai cu continut real si concret. Si aceasta constituie o lege de fier pentru toti inteleptii Kabalei: tot ceea ce nu vom realiza noi, nu vom defini prin nume sau vreun cuvant. Si aici trebuie sa sa stii: cuvantul Realizare-Hasagah are intelesul de Supremul Grad de Intelegere.

Adica, inainte de a clarifica un fapt in ochii nostri, intr-un mod absolut, ca si cum l-am avea prins in mana, kabalistii nu-l definesc ca hasagah-realizare, ci prin alte denumiri, ca de exemplu intelegere, cunoastere, etc.

REALISMUL IN STIINTA KABBALAH

Chiar si in realitatea materiala, expusa simturilor noastre, exista lucruri concrete, desi nu concepem si nu ne imaginam care este esenta lor. Ca de exemplu electricitatea si magnetismul, denumite fluidum.

Cu toate acestea, cine ar spune ca aceste denumiri nu ar fi concrete, in timp ce ne este cunoscuta actiunea lor, intr-un mod cu totul satisfacator si ne este absolut indiferenta, insasi esenta lor, ca de exemplu natura electricitatii.

Iar aceasta notiune ne este atat de apropiata si de concreta, nu mai putin decat daca am cuprinde-o cu totul in simturi. Intr-atat, incat, toti copiii sunt familiarizati cu aceasta denumire de electricitate, precum le sunt cunoscute denumirile de paine, zahar, etc.

Si, mai mult, daca vei dori sa aprofundezi obiectul studiului, ti-as spune in general , ca, asa cum nu atingem esenta insasi a Creatorului, absolut deloc, nu avem nici o idee, despre care ar fi esenta fiecarei creatii ale Sale. Nici chiar a obiectelor pe care le pipaim cu propriile maini.

Astfel incat, toata cunoasterea noastra, cu prietenii nostri si apropiatii nostri, in lumea materiala, cea din fata noastra, nu este mai mult decat o cunoastere a actiunilor, care se nasc in urma contactului dintre simturile noastre si acestea. Iar aceste actiuni ne satisfac perfect, desi ignoram cu totul esenta insasi a obiectului. Si, mai mult, chiar in ce priveste esenta persoanei tale, nu ai nici o idee si realizare. Si tot ce stii despre propria ta esenta este doar o secventa de actiuni care decurg din esenta ta.

Si de-acum, vei intelege cu usurinta, ca toate denumirile si conceptele care se afla in manualele de Kabbalah sunt si ele reale si concrete, cu toate ca nu realizam deloc subiectul studiat, pentru ca cei care studiaza sunt total satisfacuti de cunoasterea deplina a perfectiunii finale, care este tot o cunoastere a faptelor care sunt produse si se nasc prin interactiunea dintre Lumina Superioara si persoanele care o ating.

Insa aceasta este cunoasterea cu totul satisfacatoare, fiindca aceasta este regula: Tot ceea ce emana de la Providenta Divina – Hashgahah, ca sa ajunga la realitate, la natura creatiei, iata, contine un fel de satisfactie absoluta; precum nu-si va dori omul, niciodata, un al saselea deget la mana, fiindu-i de ajuns, in mod perfect, cele cinci.

NOTIUNILE SI DENUMIRILE MATERIALE IN CARTILE DE STUDIU KABBALAH

Intr-adevar, este bine inteles, fiecarui om cu logica, faptul ca unde este vorba de spiritualitate, si cu atat mai mult, de Divinitate, nu avem in acel loc cuvinte si litere sa le exprimam. Tot tezaurul de cuvinte care ne sta la dispozitie, nu reprezinta decat litere, semne, ale fanteziei si simturilor. Si cum ne putem servi de ele, acolo unde nu au loc, defel, nici fantezii, nici simturi?

Si chiar daca vom lua ca exemplu cuvantul cel mai subtil, ce se poate concepe in aceste domenii, adica expresia Or Elion-Lumina Superioara, sau Or pashut-Lumina simpla, chiar si acestea sunt inchipuite si imprumutate de la lumina soarelui sau lumina lumanarii, sau lumina satisfactiei pe care o simtim cand suntem eliberati de vreo indoiala, printr-o descoperire noua. Si cum se poate sa ne folosim de aceste cuvinte, in domeniul Spiritualitatii si pe drumurile Divine? Ele nu vor oferi cititorilor decat lucruri vane si neadevarate. Si cu atat mai mult, unde e nevoie sa descoperim prin acele cuvinte ratiunea privind evaluarea care se obisnuieste in cercetarile acestei stiinte, chiar si aici, inteleptul, omul de stiinta este obligat sa se foloseasca cu precizie severa de definitii absolute, in fata cititorilor. Si daca inteleptul va esua, chiar numai cu un cuvant nelalocul lui, iata ca va cauza prin aceasta, confuzii pentru cititor si ei nu vor intelege deloc, ce se spune in context, inaintea cuvantului, sau dupa, si tot ce are legatura cu acel cuvant, cum prea bine stie orice cititor al manualelor de Kabbalah. Asadar intreaba-te, cum se poate ca invatatii Kabalei sa se foloseasca de expresii mincinoase si sa explice prin ele legaturi ale Stiintei? Se stie ca nu exista nici o definitie prin denumiri neadevarate, fiindca minciuna are picioare scurte si nu are stabilitate.

Intr-adevar, aici e nevoie sa faci cunostinta cu legea Radacina si Ramura, care se refera la relatiile dintre Lumi.

LEGEA RADACINA – RAMURA

Invatatii Kabalisti au descoperit ca cele patru Lumi cunoscute prin numele: ATZILUT-EMANATIE,NOBLETE; BERIA-CREAREA; YETZIRA-PROCREAREA si ASSIYA-FACEREA, incepand cu Lumea dintai, cea Superioara , denumita ATZILUT, pana la lumea aceasta, materiala, denumita ASSIYA, au forma cu totul asemanatoare una cu alta, in toate faptele si obiectele din ele. Adica toata realitatea si faptele din prima Lume, toate acestea, se afla si in Lumea a doua, dedesubtul ei, fara vreo schimbare. Si tot astfel, in toate celelalte Lumi care urmeaza dupa ea, pana la aceasta lume, cea palpabila.

Si nu este nici o deosebire intre ele, decat doar, distinctia gradului privind materialul din care sunt facute amanuntele realitatii din fiecare Lume. Iar materialul articolelor sau a particularitatilor din realitatea care se afla in prima Lume, cea mai de Sus este un material mai cristalin, mai pur, decat cel din Lumile inferioare.

Si materia amanuntelor realitatii din cea de-a doua Lume este mai grosolana decat cea din prima Lume, dar mai pura fata de tot ceea ce ii este inferior ca gradatie. Si asa mai departe, pana in lumea aceasta care ne inconjoara. Si materialul amanuntelor realitatii din aceasta lume este mai grosolan si mai intunecat decat cel din toate Lumile anterioare ei. Insa Formele amanuntelor realitatii – si, de asemenea, tot ce se petrece in ea – sunt echivalente in fiecare Lume si Lume, atat in cantitate, cat si in calitate, fara schimbare.

Si se pot exemplifica cele de mai sus prin stampila si semnul lasat de stampila, sau stampilat – adica toate amanuntele care se afla in stampila, pana la cel mai mic amanunt sunt trecute pe obiectul stampilat. In acest fel se petrec lucrurile in fiecare Lume, imprimandu-i-se Lumea superioara ei, ca prin stampilare. Astfel toate formele care se gasesc in Lumea superioara, prin cantitatea si calitatea lor, vin copiate pe deplin si trecute in Lumea inferioara ei.

Astfel incat nu este vreun lucru sau fapt in vreuna dintre Lumi, care sa nu aiba exemplul sau in Lumea superioara ei, in mod identic, ca doua picaturi de apa. Si sunt denumite RADACINA SI RAMURA – SHORESH veANAF.

Adica, acel amanunt care se afla in Lumea inferioara se considera ca fiind RAMURA exemplului sau, care se afla, neclintit in Lumea superioara, deci amanuntul de aici este ca si imprimat in Lumea inferioara ei.

Si la aceasta s-au referit Inteleptii care au scris: Nu exista fir de iarba care sa nu fi avut norocul si ‘politistul’ lui de Sus, care sa-l bata (atentioneze) si sa-i dicteze: ‘creste!’ Si anume, Radacina sau Norocul il obliga sa creasca si sa devina prin cantitate si calitate ceea ce era predeterminat, ca si in exemplul cu stampila, de mai sus. Aceasta este legea Radacinii si a Ramurii, care actioneaza in toate amanuntele din existenta si in toate faptele realitatii, in fiecare Lume, respectiv Lumii superioare ei, acolo, fiindu-i Radacina celui de jos, si Originea.

LIMBAJUL FOLOSIT DE MEKUBALIM-INTELEPTI ESTE LIMBAJUL RAMURILOR

Precum ne invata aceste Ramuri despre Radacinile lor, care le stau ca exemplu in Lumea Superioara, in mod obligatoriu – pentru ca nu este nimic in Lumea inferioara care sa nu fi provenit din cea superioara ei – si Radacina din Lumea superioara isi obliga Ramura din Lumea inferioara ei, sa-si exprime toata forma si continutul, precum se exprima in fraza: norocul din Lumea de sus ce ii apartine ierbii din Lumea de jos, impinge acea iarba si o obliga sa creasca si sa devina ceea ce este. Astfel se poate conclude ca orice Ramura din aceasta lume descrie exact exemplul ei din Lumea Superioara.

Si astfel si-au gasit kabalistii un tezaur de cuvinte editate si definite intre ei, multumitoare intru totul a le servi ca limbaj de comunicare intre ei, minunat pentru a discuta intre ei despre Radacinile Spirituale din Lumile Superioare, adica, numai amintindu-si unul altuia despre Ramura palpabila care exista in aceasta lume, care este bine definitea simturilor materiale.

Ascultand, cei intelepti cuprind cu intelegerea lor Radacina cea superioara spre care indica Ramura aceasta materiala, care este determinata de catre Radacina ei.

Astfel incat toate amanuntele realitatilor Emanatiei, palpabile si toate faptele din ele le-au devenit ca niste cuvinte si denumiri definite si absolute, care indica spre Radacinile inalte, superioare, spirituale. Si, cu toate ca in zona spiritualului nu exista cuvinte pentru a-l exprima – fiind mai presus de orice imaginatie – cu toate acestea devine palpabila. Notiunile lumilor Superioare si-au castigat astfel dreptul de a fi exprimate prin ramurile lor, care sunt aranjate conform simturilor noastre, in lumea aceasta, care este toata caracterizata prin limbajul vorbit de inteleptii Kabalei, prin care isi dezvaluie realizarile spirituale unul altuia si din generatie in generatie, atat oral, cat si prin scris. Si se inteleg intre ei intr-un mod absolut satisfacator, cu toata precizia necesara disputei in cercetarea acestei Stiinte. Adica prin definitii precise, fara urma de eroare. Fiindca fiecare ramura isi are definitia ei naturala, absolut particulara ei. Iar aceasta limba a Ramurilor a Stiintei Kabbalah e mai potrivita pentru a explica prin ea conceptele acestei Stiinte, decat toate limbile cu care suntem obisnuiti, care s-au stricat in decursul timpului, in gura publicului, cuvintele pierzand intelesul lor precis. In contrast, limba Ramurilor nu se schimba niciodata si niciodata nu li se va intampla cititorilor si ascultatorilor sa greseasca in a intelege cuvintele ce le sunt prezentate, definitiile naturii fiind absolute, conform legii de netrecut!

TRANSMITEREA DIN GURA UNUI MEKUBAL CARE STIE, CELUI CARE PRIMESTE SI INTELEGE

Astfel a scris Rambam, in Prefata la Interpretarea Tora: Iar eu ma oblig prin contract fidel, oricarui cititor al acestei carti, ca voi aduce aluzii spre tainele Torei, care nu vor fi intelese decat de catre cei care sunt mekubalim si capabili a intelege. Si in acelasi fel a scris si Haim Vital – Ari, in Prefata sa la cartea Etz Haim-Arborele vietii si la fel au scris si alti Hazal-intelepti: Sa nu inveti decat pe cel care deja intelege ceea ce ii explici.

Iata, cuvintele lor sunt clare, ele spun ca nu e voie sa inveti decat din gura Inteleptului – Mekubal Haham. Insa care este explicatia la pretentia ca si studentul sa fie deja invatat si sa inteleaga el insusi?

Si daca nu este astfel, chiar de-ar fi cel mai Tzadik-Drept din lume, chiar si pe el este interzis de a-l invata. Dar daca este deja intelept, care mai e nevoia lui de a invata de la altii? In cele scrise mai sus vei intelege vorbele cu usurinta, deoarece limbajul nostru obisnuit nu ne ajuta prin nimic sa intelegem nici o vorba din chestiunile Spirituale, Divine, care sunt mai presus de loc si de timp – de toate cele inchipuite. Insa exista pentru aceasta un limbaj special destinat anume pentru aceasta, care este Limbajul Ramurilor, denumita astfel, pentru ca ne invata despre Radacinile Superioare.

Insa aceast limbaj, desi e foarte potrivit rolului lui de a se discuta prin el cercetarea stiintei, mai mult decat alte limbaje, totusi asta este valababil doar daca si ascultatorul este invatat; adica stie si intelege relatia dintre Radacini si Ramuri. Fiindca aceasta relatie nu se clarifica deloc, de jos in sus – de la Ramuri nu putem invata despre Radacinile lor Superioare. Dimpotriva, de la cel Superior vom invata pe cel de jos, adica la inceput este necesar sa realizam esenta Radacinilor Superioare, asa cum sunt ele in Spiritualitate, deasupra oricarei imaginatii, cu intelesul lor exact, pur. Si dupa ce atinge intelesul Radacinilor Superioare, fiind intelept el insusi – midato, atunci este capabil sa contemple Ramurile, palpabile din aceasta lume si sa afle care este relatia fiecarei Ramuri din aceasta lume cu propria sa Radacina din Lumea Superioara, in organizarea sa, in cantitatea si calitatea sa.

Si dupa ce intelege si stie bine toate acestea, abia atunci va gasi o limba comuna intre el si rav-ul sau, instructorul, invatatorul sau. Adica Limba Ramurilor prin care va fi capabil mekubalul sau, a-i inmana toate cercetarile aceste Stiinte, tot ce se petrece in Lumile Spirituale, Divine, Superioare – atat cele preluate de la invatatorii sai, cat si cunostintele adaugate prin cercetarea proprie – fiindca au de-acum limbaj comun si se inteleg unul pe celalalt.

Insa, atat timp cat elevul nu este el insusi intelept, ca sa inteleaga singur acesta limba, adica semnificatia Ramurilor in raport cu Radacinile lor, se-ntelege de la sine ca nici rav-ul sau nu este in stare sa-i explice nici macar o vorba din aceasta stiinta spirituala-ruhanit. Si cu atat mai putin sa negocieze cu el in ce priveste cercetarile din aceasta Stiinta, neavand aceeasi limba de comunicare. Si raman de parca ar fi muti.

Asadar, in nici un caz nu se predau faptele Divine, adica Stiinta Kabbalah, decat celui care este intelept deja, el insusi.

Si ne putem intreba, de asemenea: de unde a invatat elevul intr-atat ca sa inteleaga interactiunea dintre Ramura si Radacina, din perceperea Radacinilor Superioare?

Iar raspunsul este: Degeaba se straduieste ADAM-OMUL, ci doar ajutorul Divin ii este NECESAR!!

Cel care ajunge sa-I fie pe plac Divinitatii va cuprinde Intelepciune, Intelegere, Cunoastere – Hochma, Bina, Daat si va ajunge la realizarea Divinului. Iar in aceasta nu-ti poate veni in ajutor, deloc, o fiinta in carne si oase!

Intr-adevar, dupa ce i-a devenit drag Divinitatii si a ajuns sa O realizeze, abia atunci este pregatit sa vina si sa preia din imensitatea Stiintei Kabbalah si doar atunci, din gura unui Intelept-Mekubal, haham, avand deja o limba comuna cu acesta.

DENUMIRI STRAINE SPIRITULUI OMENESC

Clarificand cele de mai sus vei intelege, cititorule, de ce se afla in cartile de Kabbalah expresii si denumiri straine de tot spiriritul omului. Iar acestea sunt frecvente in manualele de studiu Kabbalah, care sunt : Cartea Zohar, Corectarile si cartile lui Ha Ari, Ha Arizal.

Si acestea sunt uimitoare; de ce oare au decis acesti intelepti sa se foloseasca de astfel de expresii inferioare pentru descrierea acestor idei atat de sublime, divine ?

Insa dupa ce ai asimilat informatiile de mai sus vei intelege intr-adevar faptul acesta. Caci, se-ntelege ca nu se poate folosi nici o alta limba din lume, spre a explica aceasta Stiinta, decat numai prin limba specifica ei, care este Limba Ramurilor, dupa cum este raportata fata de Radacinile Superioare.

Astfel se intelege de la sine, ca nu poate fi abandonata nicio ramura sau vreo derivatie a unei Ramuri, din cauza inferioritatii sau degradarii sale, si sa fie omisa din expresiile dorite, necesare in acel context, neexistand nici o alta Ramura pe care sa o putem folosi in locul acesteia.

Caci, precum nu sunt doua fire de par care sa provina dintr-o singura origine, tot asa nu avem doua Ramuri care sa se refere la o singura Radacina!

Astfel, daca vom omite vreun fapt si nu-l vom folosi, se va omite acel concept spiritual pe care il reprezinta in Lumea Spirituala. Fiindca nu avem o alta expresie in locul ei, care sa exprime acea Radacina Superioara; si poate sa dauneze intregii Stiinte, cu tot ceea ce cuprinde, facand sa lipseasca una dintre inelele lantului Stiintei, in totalitatea ei – inel care se refera la acel concept.

Deci gasim ca dauneaza intregii Stiinte. Nu exista pe lume inca o Stiinta precum este Stiinta Kabbalah, in care sa fie o astfel de interdependenta intre fapte, organizate intr-un sistem de cauza si efect, depinzand unul de celalalt, de la un capat la altul, exact ca un lant lung. Astfel ca, disparandu-ne vreo informatie pe parcurs, ni s-a intunecat toata Stiinta. Fiind strans legate si interdependente, toate faptele devin o stransa Unitate. Si de acum, nu ne mai miram daca sunt folosite uneori expresii ciudate, dat fiind faptul ca nu ne este permisa libertatea de a schimba expresiile intre ele, a schimba bun cu rau sau rau cu bun, ci trebuie sa ne folosim totdeauna de exact acea Ramura sau fapta care indica cu degetul spre Radacina sa Superioara, cu toata intensitatea necesara acelui fapt. Si de asemenea, trebuie sa adauge amanunte descrierilor, pana ce ajunge sa defineasca in mod precis lucrurile spre intelegerea colegilor si cititorilor.

Aici doresc sa raspund la trei intrebari:

1. Care este esenta religiei?
2. Daca scopul ei este obtinut in lumea aceasta sau din contra, in lumea viitoare?
3. Daca scopul ei este in binefacerea Creatorului sau in binefacerea creatiilor?

La prima privire, fiecare cititor se poate mira de vorbele mele si sa nu inteleaga aceste trei intrebari, pe care le-am scris ca subiect al acestui articol. Caci acest lucru este simplu si pe intelesul tuturor. Oare este cineva care sa nu stie ce este religia, mai ales plata si rasplata dorita si asteptata, mai ales in lumea viitoare. Si ce este de mirare, ca exista aceasta a treia intrebare, caci toti stiu ca religia este pentru binefacerea creatiilor pentru a-i indruma in bine si fericire. Si ce mai este de adaugat la aceasta?

Intr-adevar nu este nimic de adaugat, dat fiind ca stim aceste trei probleme pe care le reprezinta religia, si care sunt in mod obisnuit prezentate intr-o versiune copilareasca, chiar cu caracter de automatism, incat nu au nici o contributie la clarificarea acestor intrebari, pentru oameni, de-a lungul vietii lor. Aceasta indica doar necunoasterea acestor lucruri sublime si este necesar sa clarificam aceste principii de baza pe care sta intregul edificiu al religiei si pe care se sprijina.

Si pe urma spuneti si voi, cum se poate, ca un adolescent de 12 sau 13 ani, sa fie deja pregatit prin inteligenta, a percepe corect si a intelege raspunsul la aceste trei intrebari, sub intelesul lor sublim? Si mai ales intr-un fel satisfacator, incat sa nu trebuiasca sa le adauge cunostinte si intelesuri noi, de-a lungul intregii lui vieti?

Intr-adevar aici este o problema! Caci duce la presupuneri premature ce determina nestatornicie si concluzii neadevarate, care au infestat atmosfera lumii in aceasta generatie! Si ne-a adus in situatia, in care generatia urmatoare aproape ca este scapata din mana.

.

Binele Absolut

Pe scurt, in analiza mea, m-am sprijinit pe cele scrise si interpretate in articolele predecesorilor mei si am facut-o, in special in articolul Daruirea Torei, care este ca o introducere pentru sublimul subiect din fata noastra. Si de aici voi vorbi pe scurt si simplu, cu intentia a fi pe intelesul tuturor.

Si la inceput este necesar sa intelegem Creatorul, care este Binele Absolut. Adica, Creatorul, nu provoaca, in nici un fel, nimanui, vreo durere – aceasta fiind intelesul primei deductii. Inteligenta creatiei ne arata evident, cauza acestui rau, care este definit ca Dorinta de a primi.

Dorinta de a primi rezida tocmai din aceasta cautare a satisfactiei pe care o am prin umplerea acestei dorinte. Iata cauza din care eu provoc rau aproapelui – pentru ca eu vreau sa umplu aceasta dorinta de a primi. Daca creatul nu ar gasi nici o multumire pentru sine, prin asta, nu ar fi nici o creatura in lume care sa provoace rau aproapelui. Si daca, cateodata gasim vreun creat, care dauneaza aproapelui, fara nici o “dorinta de a primi” placere in sine, creatul nu face aceasta, decat dintr-un instinct vechi, care a ajuns la el de la inceput si care nu are nevoie de nici o motivatie noua, dupa cum se stie.

Intelegem Creatorul Divin ca fiind Complet si Perfect si ca neavand nevoie de cineva sa-L ajute in Intregimea Sa, El fiind Inceputul tuturor lucrurilor; prin aceasta este clar, ca nu are nici un fel de Dorinta de a primi. Si deoarece nu are aceasta trasatura – dorinta de a primi, nu are nici fundamentul pentru a dauna cuiva. Si aceasta este clar ca lumina zilei.

Si nu numai, ci este acceptat si stabilit in inimile noastre, insasi simplitatea primei deductii, ca El are Dorinta de Daruire, a darui bine aproapelui, adica creatiilor Sale. Aceasta o dovedeste intreaga marea creatie pe care a creat-o.

Dar exista aici, in lumea noastra, creaturi care simt sau o senzatie buna sau o senzatie rea. Si aceste senzatii, neaparat, sunt cauzate de catre Creator. Si fiindu-ne pe deplin clar, ca nu exista in legea Creatorului vointa de a dauna – dupa cum am clarificat – daca este asa, inseamna ca toate creaturile primesc din partea Divina doar binefaceri. Doar pentru asta a creat creaturile, din vointa de Binefacere.

Am invatat, ca Divinul are numai Dorinta de a Darui doar bine. Si sub nici o forma, din Legea Sa, nu va izvori macar si un gram de daunare sau durere, care sa fie cauzata de El. Si de aceea am denumit Creatorul – Binele Absolut.

Si dupa ce stim acest lucru, deci, astfel trebuie sa privim realitatea – ca echitabila, condusa si supravegheata de Divinitate, pentru ca El daruieste doar binele.

.

Supravegherea Divina este Supraveghere cu scop

Aceasta este subinteles din toate sistemele naturii – in care fiecare creatie pana la cea mai mica, cuprinde toate cele patru nivele: neanimat, vegetativ, animat si vorbitor, in totalitate si in parte – in toate gasim supraveghere cu scop. Adica, o crestere inceata si treptata in felul dezvoltarii anterior sicontinuu. Asemenator fructului copacului, care este supravegheat in scopul bun, ca pana la urma sa fie un fruct frumos si gustos.

Si intreaba botanistul cate situatii trec peste acel fruct, pana iese la lumina si ajunge la realizarea scopului ei, care este stadiul final al coacerii lui. Toate aceste situatii premergatoare scopului, nu numai ca nu divulga dulceata si frumusetea finalitatii, ba, mai mult – pentru a ma contraria – imi prezinta cu totul alte aspecte decat imaginea scopului final.

Adica cu cat fructul va fi mai dulce pana la urma, el este mai amar si mai dezgustator in situatiile precedente ale oranduirii dezvoltarii sale. Si la fel se intampla si in nivelul animat si vorbitor. Caci animalul a carui inteligenta este mica la sfarsitul dezvoltarii sale, nu este atat de defect pe parcursul dezvoltarii. Contrar omului, a carui inteligenta este multa la sfarsitul cresterii sale, si defect in timpul dezvoltarii. Caci Vitelul de o zi se numeste taur, adica are puterea sa stea in picioare si sa mearga, si inteligenta de a se feri de piedici care se gasesc in calea lui.

Si nu acesta este cazul omului de o zi, care sta culcat, de parca ar fi fara simturi. Si daca i s-ar cere cuiva, care nu cunoaste experientele acestei lumi, sa priveasca la acesti doi nou-nascuti, desigur ca ar spune despre omul nou-nascut, ca nici finalitatea lui nu va fi deloc reusita. Si despre animalul nou-nascut ar spune, ca aici s-a nascut un mare erou. Adica, ar ajunge la aceasta judecata dupa masura intelepciunii vitelului, fata de prostia si lipsa de simturi a omului nou-nascut.

De aici este evident, ca Providenta, Supravegherea Divina, asupra realitatii pe care a creat-o nu este decat in forma de Supraveghere cu scop, fara a lua in consideratie deloc ordinea etapelor de dezvoltare. Caci cu atat mai mult apartine naturii aceasta trasatura de a ne induce in eroare si de a distrage privirea noastra de la intelesul esentei elementelor lui, fiind tot timpul in situatie contrara finalitatii lucrarii lor.

Si despre aceste lucruri spunem Nu exista intelept in afara de cel experimentat. Caci doar cel experimentat, care are posibilitatea de a percepe creatia, in toate situatiile dezvoltarii, pana la ajungerea la plenitudine, poate sa linisteasca spiritele, sa nu se teama deloc, de toate acele imagini deformate, de care creatul se agata in situatii de dezvoltare, doar ca sa creada in sfarsitul coacerii lui frumoase si sanatoase.

Si iata ni s-au clarificat caile Supravegherii Divine asupra lumii noastre, care este doar o diferentiere cu scop, in care calitatea binelui nu se cunoaste deloc, inainte de aducerea creatului la punctul final, la sfarsitul formei si maturizarii sale. Si din contra, calea Supravegerii este totdeauna invelita intr-un acoperamant de rebuturi, din punctul de vedere al celor care o privesc. Uita-te si vezi, ca Divinul Daruieste creatiilor Sale totdeauna numai bine, doar ca binele acesta este Supravegheat de catre Divinitate, prin modalitatea supravegherii cu scop.

.

Doua cai: Calea Suferintei si Calea Torei

Si iata ni s-a clarificat modul prin care Divinitatea este Binele Absolut. Si El ne Supravegheaza cu calitatea Binelui Deplin, fara niciun amestec de rau. Intr-adevar, asta este diferentierea Supravegherii cu scop; intelesul caruia este ca Supravegherea Divina ne sileste a primi o anumita ordine de situatii, in functie de motiv si cauza, adica anterior si continuu, pana devenim demni de a primi binele dorit. Si atunci vom ajunge la scopul nostru, ca un fruct frumos in finalul coacerii sale. Si astfel intelegem, ca acest scop este asigurat noua, tuturor, cu siguranta. Daca nu intelegem astfel, dam dovada de erezie relativ la Supravegherea Divina.

Aceasta este ceea ce au spus Inteleptii Zaal: Duhul Sfant (Shechina) in inferiori este de mare necesitate. Deoarece Supravegherea Divina este cu scopul de a ne aduce pana la urma la Adeziunea la Divinitate, care sa locuiasca in noi, caci este socotita ca o mare necesitate. Daca nu vom ajunge la aceasta, atunci ar fi, Doamne fereste, inperfectiune in Supravegherea Sa.

Acest lucru seamana cu un rege mare, caruia i s-a nascut un copil la batranete si ii este foarte drag. Si de aceea din ziua nasterii se gandeste doar la binele lui, aduna toate cartile scumpe si inteleptii din tara, si planuieste pentru el o scoala pentru a invata, si trimite dupa constructori renumiti. Construieste pentru el Sali de placere si aduna toti instrumentistii si cantaretii, si cheama bucatarii si cofetarii cei mai priceputi pentru a inventa toate delicatesele lumii.

Si iata, a crescut copilul si a inaintat in ani. Si el este prost si nu are nicio dorinta de studiu, si este orb, nu vede si nu simte frumusetea cladirilor, si este surd nu aude glasul poetilor si al instrumentelor, si este bolnav si nu ii este permis sa manance decat paine goala, si asta, dupa multa zbatere.

Aceste fapte i se pot intampla unui rege in carne si oase, dar nu si Divinitatii, a carei conduita nu este , desigur, inducerea in eroare. De aceea ne-a pregatit doua cai de dezvoltare.

Prima este calea suferintei, care este ordinea de dezvoltare a creatiei, din sine insasi, care necesita prin natura sa se dezvolte pe baza starilor anterioare, continuu, in situatii diferite una de alta, prin care se dezvolta treptat, pana se ajunge la cunostinta deplina in alegerea binelui si respingerea raului, si la a fi pregatit scopului dorintei Divinitatii.

Si este adevarat ca, aceasta cale ia timp si este plina de suferinte si dureri. Si de aceea Ne-a pregatit o cale opusa acestei cai, o cale placuta si buna, care este calea Torei si Mitzvot, care poate sa ne pregateasca pentru scopul nostru in timp scurt si fara suferinte.

Astfel reiese ca scopul nostru final este pregatirea noastra interioara in Adeziunea la Divinitate. Si acest scop este pozitiv, fara a gasi nici un punct in care sa divagam de la El. Caci Supravegherea Divina asupra noastra este puternica si se manifesta prin cele doua feluri de Supraveghere, care sunt calea suferintei si calea Torei, cum s-a clarificat. Dar din punct de vedere a realitatii practice, noi gasim ca, Supravegherea Divina ajunge la noi prin cele doua cai de Supraveghere, deodata. Si de aceea sunt denumite in vorbele Hazal: Drumul (Calea) Pamantului – Derech Eretz si Calea Torei.

.

Esenta religiei este de a dezvolta in noi senzatia recunoasterii raului

Acestea sunt cuvintele Hazal: Si ce intereseaza Divinitatea, daca cineva taie de la gat sau daca cineva taie de la ceafa? Doar nu s-au lasat poruncile decat pentru a uni creaturile. Si despre aceasta aderare se explica foarte bine in articolul Daruirea Torei (par. 12). Dar aici am sa explic ce este esenta acestei dezvoltari obtinute prin preocuparea pentru Tora si porunci?

Si sa stii, ca acest lucru este recunoasterea raului din noi. Ocupatia cu poruncile care poate sa purifice pe cel care se ocupa cu ele, este o purificare treptata si lenta, pe masura treptelor purificarii, care este masura recunoasterii raului din noi.

Caci omul este deja pregatit din firea lui sa respinga si sa deosebeasca fiecare lucru rau. Si aceasta este in masura egala in fiecare creatie, in parte. Dar fiecare diferentiere, de la o creatie la alta, este doar in recunoasterea raului, pe care creatul mai dezvoltat il recunoaste in sine intr-o masura mai mare de rautate. Si deci, desparte si respinge raul din sine, in masura mai mare. Iar nedezvoltatul simte in sine o masura mai mica de rautate. Si prin aceasta va respinge doar intr-o masura mica de rautate. Si ca rezultat pastreaza in sine toata impuritatea, caci nu o recunoaste ca impuritate deloc.

Si pentru a nu-l obosi pe cititor, vom interpreta raul si binele in general, cum a fost interpretat in articolul Daruirea Torei (par. 12), in care rautatea, in general nu este decat iubire de sine, denumita Egoism, fiind opusa in forma ei, calitatii Creatorului, care nu are nimic din dorinta de a primi pentru Sine, ci doar de a darui.

Si cum a fost interpretat in articolul Daruirea Torei (par. 9 si 11), in legatura cu placerea si rafinamentul, principalul este in intregime, in masura Echivalentei Figurii, la Creator. Si in legatura cu suferintele si netoleranta, principalul este masura Schimbarii Figurii fata de Creator. Si de aceea ne este desgustator egoismul si ne doare in esenta, ca fiind opusa figurii Creatorului Divin.

Dar acest dezgust nu este egal in fiecare suflet, ci se imparte in noi, in cantitati. Caci omul salbatic, nedezvoltat complet, nu recunoaste egoismul ca o calitate rea. Si de aceea, se foloseste de el, deschis fara nicio rusine si fara limita, jefuieste si ucide in fata tuturor, in orice loc unde ii ajunge mana. Iar omul putin mai dezvoltat, deja simte o oarecare masura a egoismului sau, ca diferentiere a raului si cel putin ii este rusine a se folosi de el in public, a jefui si a ucide in vazul tuturor, ci, pe ascuns, inca isi mai indeplineste poftele.

Omul si mai dezvoltat decat el, este deja sensibil la egoism ca la un lucru total dezgustator, incat nu poate sa-l sufere in sine si il respinge si il scoate din sine cu totul, in masura in care il recunoaste, incat nu doreste si nu poate sa aiba placere de munca altora. Si atunci incep sa se trezeasca in el scantei de iubire a aproapelui, denumit Altruism, care este calitatea binelui general.

Si aceasta se aprinde in el, in functie de dezvoltarea sa treptata. Adica, la inceput se dezvolta in el simtul iubirii si al daruirii pentru apropiati si famila lui, dupa cum este scris: Si nu ignora sange din sangele tau. Si cand se dezvolta mai mult, se extinde in el calitatea daruirii, asupra tuturor celor din jurul sau, care sunt din orasul si din poporul sau. Si astfel se adauga, pana la dezvoltarea in el a calitatii iubirii aproapelui, asupra omenirii intregi.

.

Dezvoltarea constienta si dezvoltarea inconstienta

Si sa stii, ca doua puteri ne servesc si ne stimuleaza a ne inalta si a urca pe treptele scarii respective, pana vom ajunge la varf, in Lumea Superioara, care este punctul esential de Echivalenta a Figurii cu Creatorul Divin. Si diferenta dintre aceste doua puteri consta in faptul ca, una ne stimuleaza din spate si aceasta este Calea suferintelor sau Drumul Pamantului.

Si din aceasta cale a ajuns la noi Sistemul de legi Morale, denumita Etica, bazata pe cunostinte experimentale, adica din critica intelepciunii practice, a carui principiu consta in acea doctrina care nu este decat rezumatul prejudiciilor, care s-au nascut in lumea noastra din seminte de egoism.

Si iata cum aceste experiente au ajuns la noi accidental, adica nu constient si nu prin alegerea noastra. Dar scopul sigur, al Eticii este sa clarifice forma raului, treptat, in simturile noastre. Si in masura in care cunoastem prejudeciile lui, in aceea masura ne indepartam de el. Si atunci ajungem la o etapa superioara a scarii.

A doua putere ne stimuleaza constient, adica prin puterea insasi a alegerii noastre. Si aceasta putere ne trage inainte. Si am definit-o cu numele Calea Torei si a poruncilor. Caci ocupandu-ne cu poruncile si in lucrarea pentru a aduce Multumire Sufleteasca Creatorului, se dezvolta in noi cu o rapiditate minunata, acel simt de recunoastere a raului, cum s-a interpretat in articolul Daruirea Torei (par. 13, studiaza acolo atent). Si noi castigam doua lucruri:

• · Nu avem necesitatea asteptarii experientei vietii, care sa ne stimuleze din spate. Ca toata proportia stimulatiei din ele este evaluata doar in masura durerilor si distrugerilor noastre. Ci din contra, din gratie si rafinament, pe care le simtim in munca pura pentru Creatorul Binecuvantat, pentru a-I provoca Multumire Sufleteasca, se dezvolta in noi o relatie relativa a recunoasterii nemerniciei acestor scantei de iubire de sine, ca fiind obstructiva in calea noastra, spre a primi gustul rafinat a daruirii Creatorului Divin.
  In felul in care semtimentul treptat de recunoastere a raului se dezvolta treptat din timpuri de multa placere si liniste, adica prin primirea binelui in timpurile lucrarii pentru Creatorul Divin, din senzatia noastra de gratie si rafinament, atunci ajunge la noi, din Echivalenta Figurii la Creator.
• · Ca beneficiem de timp. Caci El actioneaza la cunostinta noastra si sta in mainile noastre a inmulti in lucrare si a ne grabi in timp dupa dorinta noastra.

.

Religia nu este in binefacerea creatiilor ci in binefacerea muncitorului

Multi gresesc si compara Tora noastra sfanta cu Doctrina Moralitatii. Dar este astfel, pentru ca nu au gustat niciodata gustul religiei noastre. Si le spun citatul: Gustati si vedeti ca Domnul este Bun. Si adevarat ca amandoua: Etica si Religia se refera la un singur lucru – a inalta omul din josnicia iubirii de sine, ingusta, si a-l aduce la Maretia Varfului de Iubire a Aproapelui.

Dar cu toate aceastea, sunt indepartate una de alta, ca departarea Gandirii Creatiei Divine de gandirea creatilor. Caci Religia este continuitatea Gandirii Creatorului Divin. Si Doctrina Moralitatii vine din gandirea de carne si oase si din experientele vietii lor. Si de aceea, se cunoaste si este accentuata diferenta dintre cele doua, atat in toate punctele diferentelor practice cat si prin scopul lor definit. Caci recunoasterea raului si binelui care se dezvolta in noi prin Doctrina Eticii in timpul folosintei, are o relatie relativa succesului societatii, dupa cum este stiut.

Ceea ce nu este cazul Religiei, in care faptul recunostintei binelui si raului se dezvolta in noi prin folosinta ei, are relatie relativa doar Domnului Divin, adica din Schimbarea Figurii Creatorului Divin, pana la Echivalenta Figurii cu Divinul, denumita Alipire, Adeziune-Dvekut, cum s-a clarificat in ochii tai in articolul Daruirea Torei (par. 9 – 11).

Si intr-adevar sunt indepartate una de alta in esenta distantei scopului. Caci scopul Doctrinei Eticii este fericirea societatii din punctul de vedere al criticii inteligentei practice, luata din experientele vietii, in care, pana la urma, scopul nu asigura celui care se ocupa de ea, vreun folos deasupra cadrului natural. Si de aceea, acest scop nu a iesit inca din totalitatea criticii dupa cum se stie, caci cine poate sa dovedeasca particularului masura binelui in aceasta forma finala, care sa necesite imputinirea formei lui intr-o masura oarecare, pentru fericirea societatii.

Ceea ce nu este cazul cu scopul religiei, care asigura fericirea omului insusi, a celui care se ocupa de ea. Caci am dovedit deja a cunoaste, ca aducerea omului la iubirea aproapelui se gasescte direct in diferentierea Alipirii, care este Echivalenta Figurii la El, Divinul, cu care trece omul din lumea lui ingusta, plina de dureri si pietre de boala, spre Lumea Eterna larga de Daruire la Domnul Divin si Daruirea pentru creati.

Vei mai gasi diferenta considerabila si destul de accentuata in diferenta suportului. Caci munca, conform metodei Doctrinei Eticii are suport pe baza de a fi placut creatilor. Si acest lucru este asemanator cu exemplul inchirierii, care este rentabila, pana la urma. Si omul obisnuindu-se in aceasta lucrare, iata nu se poate inalta pe treptele Moralitatii, caci este deja obisnuit intr-o astfel de lucrare, care este foarte benefica mediului inconjurator, care plateste pentru faptele sale bune.

Ceea ce nu este cazul in munca Torei si poruncilor, unde Produce Multumire Sufleteasca Creatorului fara a primi premiu; iata cum urca si se inalta pe treptele moralitatii chiar pe masura lucrarii, caci este lipsit complet de rasplata in calea sa. Si un ban cu un ban se alatura la un cont mare. Pana cumpara o a doua natura, care este influentarea aproapelui fara nici o trezire a primirii pentru sine, in afara de insasi necesitatea existentei.

Si se gaseste ca intr-adevar, s-a eliberat de toate inchisorile creatiei. Caci in timp ce omul se delimiteaza de orice primire pentru sine si sufletul lui respinge toate luxurile din micile placeri corporale si onoare, iata, ca cineva care se plimba liber in lumea Sfantului Divin El. Si este sigur ca nu i se va intampla aici nici un prejudiciu si accident, niciodata, ci toate prejudiciile se simt si vin omului, doar din cauza primirii pentru el insusi, care este amprentata in el.

Si iata s-a clarificat mult, cum scopul Religiei sta toata, doar in necesitatea omului de a lucra si a se ocupa de ea. Si nu contine in ea folosinta creatilor si interesul lor, cu toate ca toate actiunile sale sunt pentru binefacerea creatilor si cuprind aceste actiuni. Dar nu este aceasta doar diferenta peste scopul sublim, care este Echivalenta la Creator. Si cu aceasta este de inteles cum si scopul Religiei se colecteaza in aceasta lume, inca in viata lui. Si cerceteaza atent articolul Daruirea Torei, in legatura cu scopul populatiei si scopul particularului.

(din cartea Kabalah LeMathil-Kabalah pentru Incepatori, cap. 1)

Arvut (Garantia reciproca)

(Continuare din “Matan Torah”)

Tot poporul Israel este raspunzator unul pentru celalalt

(Sanhedrin, 27b, Shavuot 39)

Aici vorbim despre Arvut (Garantia reciproca), cand toti din neamul Israel au devenit raspunzatori unii pentru ceilalti. Pentru ca Torah nu le-a fost data, pana ce fiecare din neamul Israel nu a fost intrebat daca este de acord sa ia asupra sa Mitzva-legea de a iubi pe altii in masura deplina, exprimata in cuvintele: “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti” (dupa cum este explicat in Itemii 2 si 3, examinati in profunzime aici). Asta inseamna ca fiecare din Israel isi asuma sa aiba grija si sa lucreze pentru fiecare membru al poporului si sa ii satisfaca toate nevoile, nu in masura mai mica decat cea intiparita in el pentru a avea grija de nevoile sale.

Iar cand tot poporul a fost de acord, in unanimitate si a spus, “O sa facem si o sa auzim”, fiecare membru din Israel a devenit responsabil de faptul ca niciunui membru al poporului nu-i va lipsi nimic. Abia atunci au fost ei vrednici sa primeasca Torah – si nicidecum mai devreme.

Cu aceasta responsabilitate colectiva, fiecare membru al poporului era eliberat de grija pentru nevoile trupului sau si putea sa respecte Mitzva “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti” in masura cea mai deplina si sa dea tot ce are, oricarei persoane nevoiase, caci nu ii mai pasa de existenta propriului sau corp, stiind cu siguranta ca este inconjurat de sase sute de mii de iubiti credinciosi, care sunt gata sa ii dea totul.

Din acest motiv, ei nu erau pregatiti sa primeasca Torah in vremea lui Abraham, Isac si Iacob, ci numai cand au iesit din Egipt si cand au devenit un adevarat popor. Numai atunci a existat posibilitatea garantarii nevoilor tuturor, fara nicio neliniste si ingrijorare.

Insa atata timp cat erau inca amestecati cu egiptenii, o parte din nevoile lor era neaparat data in mainile acestor salbatici, patrunsi de iubirea de sine. Astfel, partea care este data in mainile strainilor nu va fi asigurata pentru nicio persoana a Israel, pentru ca prietenii sai nu vor putea sa satisfaca acele nevoi, ele nefiind in posesia lor. Prin urmare, atata timp cat individul este tulburat de griji pentru sine, nu este capabil nici macar sa inceapa sa respecte Mitzva “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti”.

Si vedeti, in mod evident, ca acordarea Torei a trebuit sa fie amanata pana ce au iesit din Egipt si au devenit un popor de sine statator, astfel incat sa se ocupe singuri de toate nevoile lor, fara sa depinda de altii. Prin asta, s-au calificat ca sa primeasca Arvut, mentionat mai sus si atunci le-a fost data Torah. Se dovedeste ca, chiar si dupa primirea Torei, daca o mica parte a Israel tradeaza si se intoarce la necuratia iubirii de sine, fara a tine seama de prietenii sai, aceeasi cantitate de nevoie care e pusa in mainile acelor putini va impovara Israel cu necesitatea de a o satisface.

Asta pentru ca acei cativa nu vor avea mila de ei deloc; asadar, intregul Israel va fi impiedicat sa implineasca Mitzva de a iubi pe prieten. Astfel, acesti rebeli determina pe cei care respecta Torah sa ramana in necuratia iubirii lor de sine, caci nu vor fi in stare sa se implice in Mitzva “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti” si sa-si implineasca iubirea pentru ceilalti, fara ajutorul lor.

Ca urmare, toti din Israel raspund unii pentru altii, atat in partea pozitiva, cat si in cea negativa. In partea pozitiva, daca respecta Arvut pana cand fiecare se ingrijeste si satisface nevoile prietenilor sai, atunci pot sa respecte pe deplin Torah si Mitzvot, adica sa aduca multumire Creatorului lor (Item 13). Iar in partea negativa, daca o parte a poporului nu vrea sa respecte Arvut, ci alege mai degraba sa se balaceasca in iubire de sine, aceasta parte face ca si restul poporului sa ramana cufundat in necuratia si in starea sa umila, fara sa gaseasca vreodata o cale de iesire din necuratie.

18.

Ca urmare, Tana (Rabi Shimon Bar Iohai) a descris Arvut ca pe doi oameni intr-o barca, in situatia in care unul dintre ei a inceput sa faca o gaura in barca. Prietenul sau l-a intrebat, “De ce faci gaura?”. Acesta i-a raspuns: “Ce treaba ai tu? Fac gaura sub mine, nu sub tine”. Iar acesta i-a raspuns: “Prostule! O sa ne inecam amandoi!” (VaIikra Raba, Capitolul 4).

De aici, invatam ca, de vreme ce acei rebeli se balacesc in iubirea de sine, prin actiunile lor, ei construiesc un zid de fier, care impiedica pe cei ce respecta Torah sa inceapa macar sa respecte pe deplin Torah si Mitzvot in masura preceptului “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti”, care este scara pentru a atinge Dvekut-Adeziunea cu El. Si cat de juste erau cuvintele proverbului care spunea, “Prostule, o sa ne inecam amandoi!”.

19.

Rabi Elazar, fiul lui Rashbi (Rabi Shimon Bar-Iochai), clarifica si mai mult acest concept de Arvut. Nu e destul pentru el ca toti din Israel sa fie raspunzatori unii pentru altii, ci intreaga lume e inclusa in acel Arvut. Intr-adevar, aici nu exista nicio controversa, caci toata lumea accepta ca, de la bun inceput, este destul sa pornesti cu un singur popor in respectarea Torei, pentru a incepe corectarea lumii. Era imposibil sa se inceapa cu toate popoarele deodata, caci s-a spus despre Creator ca El s-a dus cu Torah la fiecare popor si la fiecare limba, iar acestia n-au vrut sa o primeasca. Cu alte cuvinte, erau cufundati in necuratia iubirii de sine pana la gat – unii in adulter, altii cu jaf si crima si asa mai departe, pana cand, in acele zile, a ajuns sa fie imposibil de conceput macar, sa fie intrebati daca sunt de acord sa renunte la iubirea de sine.

Ca urmare, Creatorul nu a gasit vreun popor sau vreo limba demna sa primeasca Torah, cu exceptia copiilor lui Abraham, Isac si Iacob, al caror merit ancestral se reflecta asupra lor, dupa cum au spus inteleptii nostri: “Patriarhii au respectat toata Torah inca dinainte ca aceasta sa fie data”. Asta inseamna ca, datorita exaltarii sufletelor lor, ei aveau capacitatea sa atinga toate caile Creatorului cu privire la spiritualitatea Torei, care porneste din Dvekut-ul lor, fara sa aiba nevoie mai intai de scara partii practice a Torei, pe care nu aveau deloc posibilitatea sa o respecte, dupa cum sta scris in “Matan Torah”, Item 16.

Fara indoiala, si puritatea fizica, si exaltarea mentala a Sfintilor nostri Parinti au influentat foarte mult pe fiii lor si pe fiii fiilor lor, iar virtutea s-a reflectat asupra acelei generatii, ai carei membri si-au asumat cu totii acea lucrare sublima si fiecare a declarat clar: “Vom face si vom auzi”. Din aceasta cauza, noi am fost desemnati, din necesitate, sa fim un popor ales dintre toate natiunile. Astfel, numai membrii poporului Israel au fost admisi in Arvut-ul care se cere, iar celelalte popoare ale lumii, deloc, pentru ca ele nu au participat la el. Si asta este realitatea, pur si simplu; cum ar fi putut Rabi Elazar sa nu fie de acord cu ea?

20.

Dar sfarsitul corectarii lumii va fi prin aducerea tuturor popoarelor din lume sub lucrarea Sa, caci sta scris: “Si Domnul va fi Rege peste tot pamantul; in acea zi, Domnul va fi Unul, iar Numele Sau va fi Unul” (Zaharia, 14:9). Iar textul precizeaza ca “in acea zi” si nu inainte de asta. Si mai sunt cateva versete: “caci pamantul va fi plin de cunoasterea Domnului…” (Isaia, 11:9) “…si toate popoarele vor curge catre El” (Isaia, 2:2).

Dar rolul lui Israel fata de restul lumii se aseamana cu rolul Sfintilor nostri Parinti fata de neamul Israel: asa cum virtutile parintilor nostri ne-au ajutat sa ne dezvoltam si sa ne curatam pana ce am devenit vrednici sa primim Torah; daca n-ar fi fost parintii nostri, care au respectat Torah inainte ca ea sa fie data, cu siguranta ca nu am fi fost mai buni decat oricare alt popor (Item 12).

De asemenea, poporul Israel trebuie sa se defineasca pe sine si toti oamenii din lume prin Torah si prin Mitzvot, sa se dezvolte pana ce ia asupra sa acea sublima lucrare a iubirii pentru altii, care este scara catre scopul Creatiei, care este Dvekut cu El.

Astfel, fiecare Mitzva pe care o face fiecare persoana din neamul Israel – pentru a aduce multumire Creatorului sau si nu pentru vreo placere personala – ajuta intr-o oarecare masura la dezvoltarea tuturor oamenilor din lume. Asta pentru ca nu se face dintr-odata, ci prin dezvoltare lenta, treptata, pana ce creste la un grad atat de inalt, incat poate sa aduca toti oamenii din lume la puritatea dorita. Si asta este ceea ce inteleptii nostri numesc “inclinarea balantei catre virtute”, ceea ce inseamna ca s-a atins greutatea necesara a puritatii. Si este comparata cu cantarirea, iar inclinarea balantei este atingerea greutatii dorite.

21.

Acestea sunt cuvintele lui Rabi Elazar, fiul lui Rabi Shimon, care a spus ca lumea este judecata dupa majoritate. El se referea la rolul natiunii Israel de a pregati lumea pentru o anumita masura a puritatii, pana ce va fi vrednica sa preia asupra sa lucrarea Lui, nu mai putin decat a fost vrednic neamul lui Israel, la vremea la care a primit Torah. In cuvintele inteleptilor nostri, se considera ca ei au realizat suficiente virtuti ca sa treaca peste cantarul pacatului, care este aceasta iubire de sine necurata.

Desigur, in cazul in care balanta virtutilor, care este sublima realizare a beneficiului de a ii iubi pe altii, depaseste cantarul murdar al pacatului, ei devin calificati pentru decizia si pentru acordul de a spune “Vom face si vom auzi”, cum a spus Israel. Dar inainte sa fi obtinut suficiente virtuti, iubirea de sine va predomina cu siguranta si va face ca ei sa refuze sa isi asume povara Sa.

Inteleptii nostri au spus, “Cine executa o Mitzva este fericit, caci s-a obligat pe sine si intreaga lume la o cantarire a meritelor”. Asta inseamna ca, in cele din urma, un individ din neamul Israel isi adauga propria sa parte la decizia finala, la fel ca cineva care cantareste seminte de susan si le adauga una cate una pe cantar, pana ce se inclina balanta. Desigur, fiecare ia parte la aceasta inclinare si, fara el, verdictul n-ar fi niciodata implinit. La fel, se spune despre actele unui membru al Israel ca ele hotarasc intreaga lume la un cantar al meritelor. Asta pentru ca, atunci cand materia se sfarseste si toata lumea a fost hotarata la un cantar de merite, fiecare va avea o contributie in aceasta inclinare (a balantei), caci daca nu ar fi fost actiunile sale, atunci inclinarea ar fi fost deficitara.

Astfel, vedeti ca Rabi Elazar, fiul lui Rabi Shimon, nu contesta cuvintele inteleptilor nostri – ca toti din Israel sunt raspunzatori unii pentru altii. Mai degraba, Rabi Elazar, fiul lui Rabi Shimon, vorbeste despre corectarea intregii lumi la momentul sfarsitului corectarii, in timp ce inteleptii nostri vorbesc despre prezent, cand numai Israel si-a asumat Torah.

22.

Si iata ce citeaza Rabi Elazar, fiul lui Rabi Shimon, din scrieri: “Un pacatos a distrus mult bine”. Asta pentru ca deja a fost explicat (Item 20) ca impresia ce o are un om atunci cand se angajeaza in Mitzvot intre om si Dumnezeu este exact aceeasi ca si impresia pe care o are atunci cand se angajeaza in Mitzvot intre om si om. Este obligat sa efectueze toate Mitzvot Lishma (in numele Lui), fara nicio speranta de iubire de sine, ceea ce inseamna ca la el nu se intoarce nicio glorie sau speranta prin stradania sa, sub forma de recompensa sau de onoare, etc. Aici, in acest punct exaltat, iubirea pentru Creator si iubirea pentru prietenul sau se unesc si devin una (a se vedea Item 15).

Astfel, el are ca efect o anumita masura a inaintarii pe scara iubirii pentru altii in toti oamenii din lume, in general. Asta pentru ca acel grad, pe care individul acela l-a provocat prin actiunile sale – fie mari sau mici – in cele din urma se alatura viitorului, in trecerea lumii la un cantar al meritelor, caci partea sa a fost adaugata si se adauga la trecere (dupa cum sta scris in Itemul 20, in alegoria despre semintele de susan).

Iar cel care savarseste un pacat, ceea ce inseamna ca nu poate sa isi depaseasca si sa isi cucereasca necurata sa iubire de sine si, ca urmare, fura sau face ceva de acest fel, se osandeste pe sine si intreaga lume, la cantarul pacatului. Asta deoarece, prin dezvaluirea necuratiei iubirii de sine, este intarita natura umila a Creatiei. Astfel, el scade o anumita cantitate din hotararea in favoarea cantarului final al meritelor. Este la fel cu o persoana care ia de pe cantar acea samanta de susan pe care prietenul sau a pus-o acolo.

Astfel, in acea masura, el ridica putin cantarul pacatului. Se dovedeste ca el trage lumea inapoi, caci s-a spus: “Un pacatos a distrus mult bine”. Pentru ca nu si-a putut depasi pofta marunta, el a impins inapoi spiritualitatea intregii lumi.

23.

Cu aceste cuvinte, intelegem in mod clar ce am spus mai sus (Item 5), despre Torah ca fiind data anume neamului Israel, caci este sigur si fara echivoc faptul ca scopul Creatiei se afla pe umerii intregii omeniri – negri, albi sau galbeni, fara nicio diferenta esentiala.

Dar din cauza coborarii naturii omenesti la gradul cel mai de jos, care este iubirea de sine, ce domneste neinfranata peste toata omenirea, nu a fost chip sa se negocieze cu ea si sa fie convinsa sa fie de acord sa ia asupra sa – macar si ca pe o promisiune in van – sarcina de a iesi din lumea ei ingusta, catre spatiile vaste ale iubirii pentru ceilalti. Exceptia a fost neamul Israel, pentru ca ei au fost inrobiti in imparatia salbatica a Egiptului vreme de o suta de ani, in chinuri groaznice.

Inteleptii nostri au spus: “Asa cum sarea indulceste carnea, la fel si suferinta slefuieste pacatele omului”. Asta inseamna ca ea aduce mare purificare trupului. In plus, purificarea Sfintilor lor Parinti i-a ajutat (a se vedea Item 16), iar asta e cel mai important, dupa cum stau marturie unele versete din Torah.

Datorita acestor doua lucruri, ei au fost calificati pentru asta. Si de aceea textul se refera la ei la singular, caci sta scris: “si acolo, Israel a poposit inaintea muntelui”, interpretat de inteleptii nostri ca “un singur om, o singura inima”.

Asta pentru ca fiecare persoana din popor s-a detasat complet de iubirea de sine si n-a vrut decat sa faca bine prietenului sau, dupa cum am aratat mai sus (Item 16) cu privire la intelesul Mitzva “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti”. Se dovedeste ca toti membrii poporului s-au alaturat si au devenit o singura inima si un singur om, caci numai atunci au fost demni sa primeasca Torah.

24.

Astfel, datorita necesitatii de mai sus, Torah a fost data anume poporului Israel, numai descendentilor lui Abraham, Isac si Iacob, caci era de neconceput ca vreun strain sa ia parte la ea. Din aceasta cauza, poporul Israel a fost construit ca un fel de portal, prin care scanteile puritatii aveau sa straluceasca peste intreaga rasa omeneasca, in toata lumea.

Si aceste scantei se inmultesc zilnic – ca cineva care da vistiernicului – pana cand sunt destule, adica, pana cand se dezvolta intr-o asemenea masura, incat pot sa inteleaga placerea si linistea care se gasesc in nucleul iubirii pentru altii. Caci atunci, vor sti cum sa incline balanta catre ce e drept si se vor pune sub povara Sa, iar cantarul pacatului va fi eradicat din lume.

25.

Acum mai ramane sa completam ceea ce am spus mai sus (Item 16) despre motivul pentru care Torah nu a fost data parintilor nostri, pentru ca MitzvaMitzvot – ca sa o clarificam si sa o interpretam – nu poate fi respectata de un singur individ, ci numai prin consimtamantul unui popor intreg. “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti”, care este axa intregii Torah si in jurul careia se invart toate

Si de asta a durat, pana cand au iesit din Egipt, cand au devenit vrednici sa o respecte. Si atunci, au fost mai intai intrebati daca fiecare din neam este de acord sa ia asupra sa acea Mitzva. Si odata ce au fost de acord, li s-a dat Torah. Insa tot mai ramane sa clarificam unde anume, in Torah, gasim ca s-a pus aceasta intrebare copiilor lui Israel si ca ei au fost de acord cu totii, inainte sa primeasca Torah.

26.

Retineti ca aceste lucruri sunt clare, pentru orice persoana cultivata, din invitatia pe care Creatorul a trimis-o lui Israel prin Moise, inainte de primirea Torei. Este asa cum e scris (Exod, 19:5): “’Asadar, daca vei da ascultare intr-adevar vocii Mele si vei tine fagaduiala cu Mine, atunci vei fi intocmai comoara Mea dintre toate popoarele; caci tot pamantul este al Meu, iar voi veti fi pentru Mine o imparatie de preoti si un popor sfant. Acestea sunt cuvintele ce le vei spune copiilor lui Israel’. Si Moise a venit si i-a chemat pe batranii poporului si a spus inaintea lor toate aceste cuvinte pe care i le-a poruncit Domnul. Si toti oamenii au raspuns impreuna si au spus: ‘Tot ce a vorbit Domnul, aceea vom face’. Iar Moise a spus Domnului cuvintele oamenilor”.

Cuvintele acestea nu par sa se potriveasca cu rolul pe care il au, deoarece bunul simt spune ca, daca cineva ii ofera prietenului sau ceva de munca si vrea ca acesta sa fie de acord, va trebui sa ii dea un exemplu despre natura acelei munci si despre recompensa. Numai atunci poate primitorul sa o analizeze si sa vada daca sa refuze sau sa accepte.

Dar aici, in aceste doua versete, se pare ca nu gasim nici vreun exemplu cu privire la lucrare, nici recompensa pentru aceasta, pentru ca El spune: “Daca vei da cu adevarat ascultare vocii Mele si vei tine fagaduiala cu Mine”, fara sa interpreteze vocea sau fagaduiala, sau pentru ce ar fi valabile acestea. Si apoi spune: “Atunci vei fi intocmai comoara Mea dintre toate popoarele, caci tot pamantul este al Meu”.

Nu este clar daca El ne porunceste sa muncim ca sa fim o comoara  dintre toate popoarele, sau daca asta e o promisiune de beneficiu pentru noi.

De asemenea, trebuie sa intelegem legatura cu cuvintele “caci tot pamantul e al Meu”. Toti trei traducatorii – Unkalus, Ionatan Ben Uziel si Ierushalmi – si toti interpretii – Rashi, Rambam etc. – incearca sa corecteze sensul literal al acestei scrieri. Chiar si Ezra spune, in numele lui Rabi Marinos, ca acel “caci” inseamna “desi”, si interpreteaza: “si atunci vei fi intocmai comoara mea dintre toate popoarele, desi tot pamantul este al Meu”. Insusi Ezra tinde sa fie de acord cu asta, dar aceasta interpretare nu coincide cu inteleptii nostri, care au spus despre “caci” ca are patru sensuri: “sau”, “ca nu cumva”, “dar” si “ca”.

Si chiar mai adauga si o a cincea interpretare, “desi”. Iar apoi scrierea se incheie: “iar voi veti fi pentru Mine o imparatie de preoti si un popor sfant”. Dar nici aici nu este clar de la sine daca este vorba de o Mitzva de care trebuie sa ne ocupam, sau daca este promisiunea unui beneficiu. De asemenea, cuvintele “o imparatie de preoti” nu se repeta si nu sunt explicate niciunde in Biblie.

Lucrul important aici este sa determinam diferenta dintre “o imparatie de preoti” si “un popor sfant”. Caci dupa intelesul obisnuit al preotiei, preotul este o persoana cu sfintenie si astfel, este evident ca o imparatie in care toti sunt preoti trebuie sa fie un popor sfant, iar atunci cuvintele “un popor sfant” par redundante.

27.

Insa prin tot ce am explicat de la inceputul eseului si pana acum, aflam adevaratele sensuri ale cuvintelor in functie de cum ar trebui sa fie rolurile acestora – sa semene cu o negociere de oferta si consimtamant. Asta inseamna ca, prin aceste cuvinte, El le ofera cu adevarat toata forma si continutul lucrarii in Torah si in Mitzvot, precum si pretioasa sa recompensa.

Lucrarea in Torah si Mitzvot este exprimata in cuvintele, “iar voi veti fi pentru Mine o imparatie de preoti”. O imparatie de preoti inseamna ca voi toti, de la cel mai tanar pana la cel mai batran, veti fii ca niste preoti. La fel cum preotii nu au pamant si nu au posesiuni materiale, deoarece Creatorul este mosia lor, asa va fi organizat intregul popor, astfel incat tot pamantul si tot ce este in el va fi dedicat numai Creatorului. Si nicio persoana nu va avea nicio alta implicare in aceasta, decat sa respecte Mitzvot Creatorului si sa satisfaca nevoile semenului sau. Asadar, nu-i va lipsi nimic din ce doreste, astfel incat nicio persoana nu va trebui sa aiba nicio grija cu privire la sine.

In acest fel, chiar si treburile lumesti, cum ar fi culesul, semanatul etc., sunt considerate a fi exact la fel ca lucrarea de sacrificii pe care o faceau preotii in Templu. Care e diferenta, intre a respecta Mitzva de a aduce sacrificii Creatorului, care este o Mitzva pozitiva, si a respecta Mitzva pozitiva “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti”? Se dovedeste ca cel care isi culege campul pentru a hrani pe semenul sau este la fel cu cel care aduce sacrificii pentru Creator. Mai mult, se pare ca Mitzva “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti” este mai important decat cel ce aduce sacrificiul, dupa cum am aratat mai sus (Itemii 14, 15).

Cu adevarat, asta inca nu e totul, pentru ca intreaga Torah si Mitzvot au fost date cu singurul scop de a curati Israel – care este curatirea trupului (a se vedea Item 12), dupa care i se va acorda adevarata recompensa, care este Dvekut cu El – scopul Creatiei (Item 15). Iar acea recompensa este exprimata in cuvintele “un popor sfant”. Prin Dvekut cu El, am devenit sfintiti, dupa cum sta scris: “Vei fi sfant, caci Eu, Domnul Creatorul tau sunt sfant.”.

Si vedeti ca prin cuvintele “o imparatie de preoti” se exprima forma completa a lucrarii pe axa lui “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti”, adica o imparatie care e numai de preoti, a caror posesiune e Creatorul, iar ei nu au nimic al lor, dintre toate posesiunile lumesti. Iar noi trebuie sa recunoastem ca aceasta este singura definitie prin care putem intelege cuvintele “o imparatie de preoti”. Caci ele nu pot fi interpretate cu privire la sacrificiile de pe altar, caci asta nu s-ar fi putut spune despre intregul popor – caci cine ar fi facut sacrificiile?

De asemenea, cu privire la primirea darurilor preotiei, cine ar fi datatorii? Si de asemenea, pentru a interpreta sfintenia preotilor, s-a spus deja, “un popor sfant”. Ca urmare, asta trebuie sa insemne cu siguranta numai, ca mosia lor este Creatorul, ca nu au nicio posesiune materiala pentru ei insisi – adica, masura deplina a cuvintelor “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti”, care cuprinde toata Torah, in intregime. Iar cuvintele “un popor sfant” exprima forma deplina a recompensei, care este Dvekut.

28.

Acum intelegem pe deplin cuvintele de mai inainte, caci el spune, “Asadar, daca vei da intr-adevar ascultare vocii Mele si vei tine fagaduiala cu Mine”, adica, daca vei face o fagaduiala pentru ceea ce iti spun Eu aici, atunci vei fi intocmai comoara mea dintre toate popoarele. Asta inseamna ca tu vei fi comoara Mea, iar scanteile de purificare si de curatire a trupului vor trece prin tine, la toti oamenii si la toate popoarele lumii, caci popoarele lumii inca nu sunt pregatite pentru asta. Si in orice caz, am nevoie de un popor cu care sa incep acum, ca sa fie ca un remediu pentru toate popoarele. Astfel ca El incheie: “caci tot pamantul este al Meu”, adica, toate popoarele pamantului imi apartin Mie, la fel cum imi apartii si tu, si sunt destinate sa-Mi fie credincioase (Item 20). Dar acum, cat inca sunt incapabile sa efectueze aceasta sarcina, am nevoie de un popor plin de virtute. Si daca esti de acord sa fii remediul pentru toate popoarele, iti poruncesc sa fii pentru Mine “o imparatie de preoti”, care inseamna iubirea pentru altii in forma sa finala, a lui “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti”, care este axa intregii Torah si a Mitzvot. Iar “un popor sfant” este recompensa, in forma sa finala, de Dvekut cu El, care include toate recompensele imaginabile.

Iata ce spun inteleptii nostri pentru clarificarea incheierii care spune: “Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel”. Ei au facut precizarea: “Acestea sunt cuvintele”, nici mai mult, nici mai putin. Asta este uluitor: Cum poti sa spui ca Moise ar adauga sau ar scoate din cuvintele Creatorului, pana intr-atat, incat Creatorul a trebuit sa il avertizeze despre asta? Si nu mai gasim pe nimeni ca el in toata Torah. Dimpotriva, Torah spune despre el: “caci el e cel de nadejde in toata casa mea” (Numeri 12:7).

29.

Acum putem sa intelegem pe deplin ca, in ceea ce priveste forma lucrarii in ultima ei modalitate, dupa cum este explicata in cuvintele “o imparatie de preoti”, care este definitia finala a preceptului “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti”, era cu adevarat de inteles ca Moise sa se infraneze si sa se abtina de la a dezvalui intreaga prezentare a lucrarii dintr-o data, ca nu cumva Israel sa refuze sa se detaseze de toate posesiunile materiale si sa dea toata averea si toate bunurile sale Creatorului, dupa cum i se indica prin cuvintele “o imparatie de preoti”.

Este asemanator cu ceea ce a scris Rambam, ca femeilor si copiilor mici nu trebuie sa li se spuna despre chestiunea lucrarii curate, care trebuie sa fie (facuta) pentru a nu fi recompensati – si sa se astepte pana cand vor creste, pana vor deveni intelepti si vor avea curaj sa o execute. Ca urmare, Creatorul i-a dat avertismentul de mai sus: “nu mai putin”, dar i-a expus natura adevarata a lucrarii, in toata splendoarea sa sublima, exprimata prin cuvintele “o imparatie de preoti”.

Iar cu privire la recompensa care e definita prin cuvintele “un popor sfant”, era posibil ca Moise sa se gandeasca sa interpreteze si sa elaboreze in continuare cu privire la frumusetea si la subtilitatea sublima care vine prin Dvekut cu El, pentru a ii convinge sa accepte aceasta extrema, sa se detaseze complet de orice posesiuni lumesti, asa cum fac preotii. Ca urmare, a fost avertizat: “nu mai mult”, ci fii vag si nu explica intreaga recompensa inclusa in cuvintele “un popor sfant”.

Motivul pentru asta este ca, daca le-ar fi spus despre minunatele lucruri care sunt esenta recompensei, atunci ei, neaparat ar folosi si si-ar asuma lucrarea Sa pentru a obtine acea minunata recompensa pentru ei insisi. Asta ar fi considerata ca lucrare pentru ei insisi, pentru iubirea de sine. La randul sau, acest lucru ar falsifica intregul scop (Item 13).

Astfel, vedem ca, in privinta formei lucrarii exprimata in cuvintele “o imparatie de preoti”, i s-a spus: “nu mai putin”. Iar in ceea ce priveste masura neclara a recompensei, exprimata in cuvintele ”un popor sfant”, i s-a spus: “nu mai mult”.

* * * *

.

.

Matan Torah (Daruirea Torei)

.

Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti (Levitic 19:18)

Rabi Akiva spune, Aceasta e o mare regula in Torah.

1.

Aceasta afirmatie a inteleptilor nostri cere o explicatie. Cuvantul Klal (colectiv/regula) indica un set de detalii care, atunci cand sunt puse laolalta, formeaza colectivul de mai sus. Astfel, atunci cand el spune despre Mitzva, iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti, ca este o mare Klal in Torah, trebuie sa intelegem ca restul de 612 Mitzvot (precepte, porunci) din Torah, cu toate interpretarile lor, sunt nici mai mult, nici mai putin decat suma detaliilor inserate si continute in aceasta singura Mitzva (singularul de la Mitzvot), iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti.

Acest lucru e destul de uluitor, pentru ca se poate spune acest lucru cu privire la Mitzvot dintre om si om, dar cum se poate ca acea singura Mitzva sa contina toate Mitzvot dintre om si Creator, care sunt esenta si marea majoritate a legilor?

2.

Si daca inca ne mai putem stradui sa gasim un mod de a impaca aceste cuvinte, inaintea noastra vine o alta zicala, inca si mai remarcabila, despre un convertit care a venit inaintea lui Hilel (Shabat 31) si i-a spus: Invata-ma toata Torah cat stau eu intr-un picior. Iar el i-a raspuns: Tot ce urasti, nu face aproapelui tau (traducerea lui iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti), iar restul sunt comentarii la asta; du-te si studiaza.

Inaintea noastra se afla o lege clara – ca in toate cele 612 Mitzvot si in toate scrierile din Torah, nu exista niciuna care sa fie preferata fata de aceasta Mitzva, iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti. Asta pentru ca ei vor doar sa interpreteze si sa ne permita sa pastram Mitzva de a iubi pe altii cum se cuvine, de vreme ce spune anume – restul sunt comentarii la asta; du-te si studiaza. Asta inseamna ca restul Torah constituie interpretari ale acestei singure Mitzva, ca Mitzva de a iti iubi aproapele ca pe tine insuti nu ar putea fi implinita, daca nu ar fi acestea.

3.

Inainte sa patrundem in miezul chestiunii, trebuie sa respectam acea Mitzva, de vreme ce ni s-a poruncit: iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti. Cuvintele pe tine insuti ne spun, iubeste-ti aproapele in aceeasi masura in care te iubesti pe tine insuti, nici un pic mai putin. Cu alte cuvinte, in mod constant si vigilent, trebuie sa satisfacem nevoile fiecarei persoane din natiunea israelita, nu mai putin decat suntem intotdeauna vigilenti sa ne satisfacem propriile nevoi.

Acest lucru este absolut imposibil, pentru ca nu multi pot sa isi satisfaca propriile nevoi in munca lor de zi cu zi – si atunci, cum poti sa le spui sa lucreze pentru a satisface dorintele intregii natiuni? Si n-ar fi cu putinta sa ne gandim ca Torah exagereaza, caci ne avertizeaza sa nu adaugam si sa nu scadem nimic, indicand ca aceste cuvinte si legi au fost date cu o mare precizie.

4.

Si daca asta nu e de ajuns, o sa va spun ca simpla explicatie a acelei Mitzva de a iti iubi aproapele e inca si mai aspra, caci trebuie sa punem nevoile prietenilor nostri inainte de ale noastre. E dupa cum au scris inteleptii nostri (Kidushin p. 20) cu privire la versetul caci el este multumit de tine (Deuteronom 15:16), cu privire la sclavul evreu: atunci cand, uneori, nu are decat o perna, daca se culca el pe ea si nu i-o da sclavului sau, atunci nu respecta ‚caci el este multumit de tine’, pentru ca el se culca pe perna, iar sclavul pe podea. Iar daca nu se culca pe ea si nu o da nici sclavului, la fel, este regula sodomita. Se dovedeste ca, in ciuda vointei sale, el trebuie sa o dea sclavului sau, in timp ce stapanul se culca pe podea.

Mai gasim aceeasi regula si in versetul nostru despre masura in care iubim pe aproapele nostru, caci si aici, textul compara satisfacerea nevoilor prietenului cu satisfacerea propriilor nevoi, ca in exemplul caci el este multumit de tine, cu privire la sclavul evreu. Astfel, si aici, daca are doar un scaun, iar prietenul sau nu are scaun, legea este ca, daca el sta pe scaun si nu il da prietenului sau, atunci incalca Mitzva, iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti, caci nu indeplineste nevoile prietenului sau asa cum le implineste pe ale sale.

Iar daca nu sta pe scaun si nici nu il da prietenului sau, e la fel ca regula sodomita. Ca urmare, trebuie sa il lase pe prietenul sau sa se aseze, in timp ce el sta pe podea sau in picioare. In mod clar, asta este legea cu privire la toate nevoile pe care le are cineva si toate lipsurile prietenului sau. Iar acum, mergeti si vedeti daca aceasta Mitzva este realizabila in vreun mod.

5.

Mai intai, trebuie sa intelegem de ce Torah a fost data anume natiunii Israel si nu in mod egal tuturor popoarelor lumii. Oare – Doamne fereste – e vorba de nationalism aici? Desigur ca numai un om nesanatos la minte ar gandi asa. De fapt, inteleptii nostri au analizat aceasta chestiune – si iata ce au vrut sa spuna prin cuvintele lor (Avoda Zarah 2): Creatorul a dat-o fiecarei natiuni si fiecarei limbi, iar ei nu au primit-o.

Dar lucrul pe care ei il gasesc uluitor este de ce, atunci, am fost noi numiti poporul ales, caci sta scris, Domnul Dumnezeul tau te-a ales pe tine (Deuteronom 7:6), de vreme ce nicio alta natiune nu a vrut-o? Mai mult, exista in aceasta chestiune o intrebare fundamentala: E posibil oare, sa fi venit Creatorul cu legea Lui in maini si sa fi negociat cu acele popoare salbatice? Un astfel de lucru e nemaiauzit si e complet inacceptabil.

6.

Dar atunci cand intelegem pe deplin esenta Torei si a Mitzvot care ni s-au dat, precum si scopul lor dorit, in masura in care ne-au instruit inteleptii nostri – care este scopul marii Creatii ce ne este infatisat dinaintea ochilor – atunci vom intelege totul. Caci primul concept este ca nu e actiune fara scop. Si nu exista exceptie de la aceasta regula, cu exceptia celei mai inferioare dintre speciile umane sau a bebelusilor. Ca urmare, este sigur ca El, Creatorul, a carui maretie e mai mult decat putem concepe, nu ar actiona – fie ca e vorba de o actiune mica sau de una mare – fara un scop.

Inteleptii nostri ne spun despre asta, ca lumea n-a fost creata decat cu scopul de a tine Tora si Mitzvot, ceea ce inseamna, dupa cum au explicat inteleptii nostri, ca scopul Creatorului din vremea cand El a creat Creatia Sa, este sa Isi dezvaluie Dumnezeirea in fata altora. Asta pentru ca dezvaluirea Dumnezeirii Sale atinge creatura ca o recompensa placuta, care creste mereu, pana ce ajunge la masura dorita.

Si prin aceasta, cei umili se ridica intru recunoastere adevarata si devin un car pentru El si pentru a ajunge pana la El, pana la finalul complet: Nici ochiul n-a vazut Dumnezeu in afara de tine (Isaia 64:3). Si data fiind maretia si gloria acelei perfectiuni, Torah si profetia se abtin si ele de la a spune macar un cuvant de exagerare aici, dupa cum spuneau inteleptii nostri (Berachot 34), Toti profetii si-au facut profetiile doar pentru zilele lui Mesia, dar pentru lumea ce urmeaza, nici ochiul n-a vazut Dumnezeu in afara de tine.

Perfectiunea aceasta este exprimata in cuvintele Torei si ale profetiei si in cuvintele inteleptilor nostri, prin simplul cuvant Dvekut (adeziune). Dar in sensul larg, folosit de mase, el si-a pierdut aproape tot continutul. Insa daca zaboviti chiar si o clipa cu acest cuvant, veti fi coplesiti de starea sa minunata, caci veti vedea maretia Creatorului si umilinta creaturii. Atunci, veti putea sa percepeti valoarea de a avea Dvekut unii cu altii si veti intelege de ce atribuim acelui cuvant scopul intregii Creatii.

Rezulta ca scopul intregii Creatii este ca umilele creaturi, prin pastrarea Torei si a Mitzvot, sa poata sa se inalte, sa se dezvolte mereu, pana ce sunt rasplatite prin Dvekut cu Creatorul lor.

7.

Dar iata ca vin kabalistii si intreaba – de ce nu am fost creati in aceasta stare inaltata de adeziune de la bun inceput? Ce motiv a avut El sa ne impovareze cu aceasta munca a Creatiei si cu Torah si cu Mitzvot? Si au raspuns: Cel care mananca ceea ce nu e al sau se teme sa isi priveasca fata. Asta inseamna ca cel care mananca si se bucura de pe urma muncii prietenului se teme sa isi priveasca fata, pentru ca, facand acest lucru, el devine din ce in ce mai umilit, pana ce isi pierde forma umana. Si pentru ca ceea ce apare din intregimea Lui nu poate sa fie defectuos, El ne-a facut loc sa ne castigam maretia noi insine, prin munca noastra intru Torah si Mitzvot.

Cuvintele acestea sunt foarte profunde si eu le-am explicat deja in cartea mea, Panim Me’irot uMasbirot leEtz HaHaim-Fetze Luminoase si Explicatii la Pomul vietii, Ramura Intai, precum si in cartea Talmud Eser Sfirot-Studiul celor zece Sfirot, Reflexia launtrica, Partea intai. Aici, le voi explica pe scurt, ca sa le poata intelege toata lumea.

8.

Chestiunea aceasta este ca situatia in care un om bogat a luat un om de la piata si i-a dat de mancare, i-a dat aur si argint si tot ce dorea in fiecare zi. Si in fiecare zi ii dadea mai multe daruri decat in ziua dinainte. In cele din urma, bogatul a intrebat, Spune-mi, ti-au fost implinite toate dorintele? Iar el a raspuns, Nu toate dorintele mele au fost implinite, caci ce bine si ce placut ar fi, daca toate aceste posesiuni si lucruri pretioase mi-ar veni prin munca mea, asa cum au venit la tine, iar eu nu as primi mila din mana ta. Atunci, cel bogat i-a spus, In cazul acesta, nu s-a nascut un om care sa poata sa-ti implineasca tie dorintele.

E natural acest lucru, caci, pe de o parte, omul are experienta unei placeri din ce in ce mai mari, cu cat ii da mai multe daruri, dar pe de alta parte, ii este greu sa tolereze rusinea bunatatii excesive pe care bogatul i-o daruieste. Asta pentru ca exista o lege naturala, ca cel care primeste se simte rusinat si nerabdator la primirea darurilor, pe care cel care daruieste le da din compasiune si din mila.

De aici apare o a doua lege – ca niciodata nu va putea cineva sa satisfaca pe deplin nevoile prietenului sau, pentru ca, in cele din urma, el nu va putea sa-i dea natura si forma auto-posesiunii, caci perfectiunea dorita este atinsa numai cu aceasta.

Insa acest lucru este valabil doar pentru creaturi, pe cand, in ceea ce priveste pe Creator, el este complet imposibil si inacceptabil. Si acesta este motivul pentru care El ne-a pregatit pentru munca si truda intru Torah si Mitzvot, pentru a ne produce maretia noi insine, deoarece atunci, incantarea si placerea care vin la noi de la El, adica tot ce este inclus in Dvekut cu El, va fi, toata, posesiunea noastra, care a venit la noi prin propriile noastre eforturi. Atunci ne vom simti ca proprietari – iar fara aceasta, nu poate sa existe o senzatie de intregime.

9.

Cu adevarat trebuie sa analizam esenta si sursa acestei legi naturale si cine anume a fost autorul defectului rusinii si al nerabdarii pe care o simtim atunci cand primim pomana de la altul. Dintr-o lege pe care savantii o cunosc, se intelege ca fiecare ramura are aceeasi natura ca si radacina sa, iar ramura doreste, cauta si tanjeste si beneficiaza de toate canalele radacinii. Pe de alta parte, toate canalele care nu sunt in radacina, ramura se desprinde de ele, nu le poate tolera si ii dauneaza. Legea aceasta exista intre fiecare radacina si ramura sa – si nu poate fi incalcata.

Iata, inaintea noastra se deschide o usa, pentru a intelege sursa tuturor placerilor si durerilor din lumea noastra. Cum Creatorul este radacina creatiilor Sale, noi simtim tot ce exista in El si vine la noi direct de la El ca fiind placut si incantator, pentru ca natura noastra e aproape de radacina noastra. Si tot ce nu este in El si nu vine la noi direct de la El, ci contrazice Creatia insasi va fi impotriva naturii noastre si greu de tolerat pentru noi. Astfel, ne place sa ne odihnim si nu ne place sa ne miscam, atat de mult, incat nu facem nicio miscare, decat pentru a atinge odihna. Asta deoarece radacina noastra este imobila si nemiscata; in El nu exista niciun fel de miscare. Ca urmare, (miscarea) este impotriva naturii noastre si dezgustatoare pentru noi.

In acelasi mod, ne place intelepciunea, taria si bogatia etc., pentru ca toate acestea exista in El, care este radacina noastra. Si ca urmare, uram ceea ce este opus acestor lucruri – prostia, slabiciunea si saracia, caci ele nu exista in radacina noastra deloc. Asta ne face sa ne simtim dezgustatori si sa uram si ne provoaca o durere imensa.

10.

Asta ne da gustul stricat al rusinii si al nerabdarii, atunci cand primim de la altii pomana, deoarece in Creator nu exista primirea de favoruri, pentru ca, El de la cine sa primeasca? Si pentru ca acest element nu exista in radacina noastra, noi il simtim ca dezgustator si respingator. Pe de alta parte, simtim incantare si placere de fiecare data cand daruim altora, caci acest canal exista in radacina noastra, iar ea il da tuturor.

11.

Acum am gasit un mod de a analiza scopul Creatiei, care este acela de a ne croi drum pana la El, in adevarata sa infatisare. Aceasta maretie si Dvekut, care ne este garantata prin lucrarea noastra intru Torah si Mitzvot, este nici mai mult, nici mai putin decat echivalenta ramurilor cu radacina lor. Toata blandetea si placerea si sublimul devin aici o extensie naturala, dupa cum am spus mai sus – ca placerea este doar echivalenta de forma cu Creatorul sau. Iar atunci cand ne egalizam cu fiecare canal din radacina noastra, simtim incantare.

De asemenea, tot ce intalnim si nu este in radacina noastra devine intolerabil, dezgustator sau considerabil de dureros pentru noi, dupa cum prevede acest concept. Si in mod natural, descoperim ca insasi speranta noastra depinde de masura echivalentei noastre de forma cu radacina noastra.

12.

Acestea au fost cuvintele inteleptilor nostri (Bereshit Raba 44) cand au intrebat, De ce ii pasa Creatorului daca taiem animalele la gat sau la spate? La urma urmei, Mitzvot au fost date numai pentru a ii curata pe oameni, iar acea curatire inseamna curatirea corpului tulbure, care este scopul care reiese din respectarea intregii Torah si a Mitzvot.

Un asin salbatic se va transforma in om (Iov 11:12), pentru ca atunci cand aparem din sanul Creatiei, suntem doar murdarie si umilinta, adica foarte multa iubire de sine imprimata in noi, iar miscarile noastre se invart doar in jurul nostru, fara urma de daruire pentru ceilalti.

Astfel, atunci suntem la cea mai mare distanta de radacina, la celalalt capat, caci radacina este doar daruire, fara niciun pic de primire, in timp ce nou-nascutul este intr-o stare de completa auto-primire, fara niciun pic de daruire. Ca urmare, situatia sa este privita ca fiind punctul cel mai de jos de umilinta si de murdarie, in lumea noastra omeneasca.

Pe masura ce creste, omul primeste de la mediul sau parti de daruire catre altii, in functie de valorile si dezvoltarea din mediul respectiv. Apoi, este initiat in a respecta Torah si Mitzvot in scopul iubirii de sine, pentru rasplata in aceasta lume si in lumea urmatoare, numita Lo Lishma (nu in numele, slujba Lui), caci omul nu poate fi invatat altfel.

Pe masura ce creste, omului i se spune sa respecte Torah si Mitzvot Lishma (in numele Lui), cu scopul exclusiv de a aduce multumire Creatorului sau. Dupa cum spunea Rambam, Femeilor si copiilor nu ar trebui sa li se spuna sa respecte Torah si Mitzvot Lishma, pentru ca nu vor putea sa le suporte. Dar cand cresc si dobandesc cunoastere si intelepciune, atunci sunt invatati sa lucreze Lishma. Este dupa cum spuneau inteleptii nostri, De la Lo Lishma, ajungi la Lishma, ceea ce este definit prin scopul de a aduce multumire Creatorului, nu pentru vreo iubire de sine.

Prin remediul natural al angajarii in Torah si in Mitzvot Lishma, pe care Datatorul Torei il stie, dupa cum au scris inteleptii nostri (Kidushin 30), Creatorul spune, ‘Eu am creat inclinatia rea, am creat pentru ea Torah, ca pe o mirodenie’. Astfel, acea creatura se dezvolta si urca in grade catre mai sus mentionata maretie, pana ce isi pierde orice ramasita de iubire de sine si toate Mitzvot se inalta in corpul sau, iar ea isi face toate actiunile doar pentru a darui, astfel ca insasi necesitatea ca ea sa primeasca va curge in directia daruirii, ca sa poata sa daruiasca. De aceea, inteleptii nostri au spus, Mitzvot au fost date numai pentru a curati oamenii cu ele.

13.

Torah are doua parti: 1) Mitzvot intre om si Creator, si 2) Mitzvot intre om si om. Si amandoua tintesc catre acelasi lucru – sa aduca creatura catre scopul final al Dvekut cu El.

Mai departe, chiar si partea practica din amandoua este una si aceeasi, pentru ca atunci cand cineva face o actiune Lishma, fara niciun amestec de iubire de sine, adica fara sa gaseasca vreun beneficiu pentru sine, atunci nu simte nicio diferenta daca lucreaza pentru a iubi pe prieten sau pe Creator.

Acest lucru este asa, pentru ca este o lege naturala pentru orice fiinta – ca orice aflat in afara corpului sau sa fie privit ca ireal si gol. Si orice miscare pe care o face o persoana ca sa iubeasca pe altul este efectuata cu o Lumina Reflectata si cu o recompensa care, in cele din urma, o sa se intoarca la el si o sa ii serveasca pentru binele sau. Astfel, un asemenea act nu poate fi considerat iubire de altul, pentru ca e judecat dupa scopul sau. Este ca si chiria care, in cele din urma, se plateste si merita. Insa actul de a inchiria nu este considerat iubire pentru altul.

Insa a face orice fel de miscare doar ca rezultat al iubirii pentru altii, fara nicio scanteie de Lumina Reflectata si nicio speranta pentru niciun fel de auto-gratificare in schimb, este complet imposibil de la natura. Sta scris in Tikunei Zohar despre acest lucru, cu privire la natiunile lumii: Orice gratie pe care o fac, o fac pentru ei insisi.

Asta inseamna ca toate faptele bune pe care le fac, fie pentru prietenii lor, fie pentru Creatorul lor, nu sunt datorita iubirii lor pentru altii, ci datorita iubirii lor pentru ei insisi. Si asta deoarece este complet nenaturala.

Ca urmare, numai cei ce tin Torah si Mitzvot sunt calificati pentru asta, pentru ca, obisnuindu-se sa tina Torah si Mitzvot pentru a aduce multumire Creatorului lor, ei se desprind treptat de sanul creatiei naturale si dobandesc o a doua natura, care este iubirea pentru altii, mentionata mai sus.

Asta a facut inteleptii Zohar-ului sa excluda natiunile lumii de la a isi iubi aproapele, atunci cand au spus, Fiecare act de gratie pe care il fac, il fac pentru ei insisi, pentru ca ele nu sunt implicate in a respecta Torah si Mitzvot Lishma, iar singurul motiv pentru care isi slujesc dumnezeii este pentru rasplata si mantuire, in lumea aceasta si in cea care va veni