.

Am auzit de Parashat Yitro, 1, februarie 6, 1944

.

Este scris, „ Nu există nimeni în afară de El”. Asta înseamnă că nu există o altă forţă în lume care să aibă puterea de a face ceva împotriva Lui. Şi când omul descoperă că există lucruri în lume care neagă Orânduirea de Sus, motivul este că aceasta este voia Lui.
.

Şi este socotită corecţie, numită „stânga respinge şi dreapta atrage”, adică ceea ce stânga respinge este considerată corecţie. Asta înseamnă că există lucruri în lume care, ca să incepem cu ele, urmăresc să corupă persoana de la calea cea dreaptă şi prin care aceasta este respinsă de la Sfinţenie.
.

Şi beneficiul respingerilor este că, prin ele, persoana primeşte o nevoie şi o dorinţă completă ca să o ajute Creatorul, fiindcă vede că, altfel, este pierdută. Nu doar că nu progresează în munca sa, dar vede că merge înapoi, asta este, îi lipseşte puterea să respecte Tora şi Mitzvot, chiar şi în Lo Lishma (nu pentru Numele Ei). Căci, numai prin depăşirea în mod corect a tuturor obstacolelor, mai presus de raţiune, poate să respecte Tora şi Mitzvot. Însă nu are totdeauna putere să treacă peste raţiune, aşa încât, persoana este forţată să devieze, Doamne fereşte, de la calea Creatorului, chiar şi în Lo Lishma.
Şi această persoană, care simte mereu că ce este sfărâmat este mai măreţ decât întregul, însemnând că există mai multe căderi decât ascensiuni şi care nu vede niciun final la aceste stări şi că va rămâne mereu în afara sfinţeniei, işi dă seama că este dificil pentru sine să respecte chiar şi o mică parte, dacă nu trece peste raţiune. Dar nu este mereu în stare să o depăşească. Şi care va fi sfârşitul?
.

Apoi, ajunge la hotărârea că nimeni nu o poate ajuta, în afară de Creatorul Însuşi. Asta determină persoana să facă o cerere din adâncul inimii ca Divinitatea să-i deschidă ochii şi inima şi s-o aducă, într-adevăr, mai aproape de uniunea cu Creatorul. Rezultă, aşadar, că toate respingerile pe care le-a experimentat veniseră de la Creator.
.

Asta înseamnă că acestea nu au fost fiindcă persoana greşise, pentru că nu a avut puterea de a trece peste raţiune. Mai degrabă, pentru acei oameni care doresc, cu adevărat, să se apropie de Creator şi nu se mulţumesc cu puţin, adică să rămână ca nişte copii neştiutori, li se dă ajutor de Sus, aşa încât să nu poată spune că, mulţumită lui Dumnezeu, au Tora şi Mitzvot şi fapte bune şi ce nevoie mai au de altceva ?
.

Şi, doar dacă acea persoană are o dorinţă adevărată, va primi ajutor de Sus. Şi i se arată în mod constant ce este greşit în starea sa prezentă. Mai precis, i se trimit gânduri şi opinii care sunt împotriva muncii. Asta se întâmplă pentru ca omul să îşi dea seama că nu este similar cu Creatorul. Şi, cu cât trece peste mai multe, vede într-una cum este tot mai departe de sfinţenie, în comparaţie cu ceilalţi, pe care-i simte ca fiind asemenea cu Creatorul.
.

Însă el, pe de altă parte, are mereu plângeri şi cerinţe şi nu poate înţelege comportamentul Creatorului şi modul în care Cel de Sus se poartă cu el. Asta îl doare. De ce nu este el similar cu Creatorul? În final, începe să simtă că nu are deloc parte de sfinţenie.
.

Deşi, ocazional, primeşte trezire de Sus care, pe moment, îl revigorează, curând însă, după asta, cade în josnicie. Oricum, asta devine cauza pentru care omul îşi dă seama că doar Creatorul îl poate ajuta şi îl poate aduce mai aproape, cu adevărat.
.

Omul trebuie mereu să încerce şi să stea strâns lipit de Creator, mai exact, ca toate gândurile sale să fie despre El Cum s-ar spune, chiar dacă omul se află în cea mai proastă stare, de unde nu mai există declin, nu trebuie să părăsească sfera Lui, anume, să creadă că este vreo altă putere care îi împiedică intrarea în sfinţenie şi care i-ar putea face bine, sau rău.
.

Asta este, omul nu trebuie să creadă că este forţa lui Sitra Achra (Cealaltă Parte) cea care nu-i permite să facă fapte bune şi să urmeze căile Creatorului. De fapt, totul este făcut de Creator.
.

Baal Shem Tov a spus că, cel ce zice că există o altă forţă în lume, anume Klipot (coji), acela este în starea de „servire a altor zei”. Nu este necesar gândul ereziei, care este greşeală, însă, dacă această persoană crede că există o altă putere diferită de Creator , prin asta comite un păcat.
.

Mai mult, cel ce spune că omul are propria sa putere, asta este, spune că ieri el însuşi nu a vrut să urmeze căile Creatorului, asta, de asemenea, este considerată comitere a păcatului ereziei. Înseamnă că el nu crede că doar Creatorul este conducătorul lumii.
.

Dar,când el comite un păcat, trebuie, neapărat, să regrete şi să-i pară rău că a făcut asta. Însă, şi aici, trebuie să plasăm durerea şi tristeţea în ordinea corectă, acolo unde se află cauza păcatului, căci acesta este momentul care ar trebui regretat.
.

Atunci, omul trebuie să fie recunoscător şi să spună,” am făcut acel păcat deoarece Creatorul m-a azvârlit de la sfinţenie într-un loc al ticăloşiei, la hazna, locul murdăriei.” Cum s-ar zice, Creatorul i-a dat o dorinţă şi o poftă ca omul să se distreze şi să respire aer într-un loc al duhorii.
.

(Şi ai putea spune că este scris în cărţi cum că cineva s-a reîncarnat în porc. Trebuie să interpretăm asta, cum s-ar spune, că cineva primeşte o dorinţă şi o poftă să ia însufleţire de la lucruri pe care le-a considerat deja resturi, însă acum vrea să se hrănească cu ele.)
.

De asemenea, când omul simte că este în starea de ascensiune şi simte o mireasmă plăcută în muncă, nu trebuie să spună „Acum mă aflu într-o stare în care înţeleg că merită osteneala să-l preamăresc pe Creator.” Mai degrabă, omul ar trebui să ştie că acum a fost favorizat de Creator,căci Creatorul l-a adus mai aproape de El şi, din acest motiv, simte o mireasmă plăcută în muncă. Şi ar trebui să aibă grijă să nu părăsească niciodată tărâmul Sfinţeniei şi să spună că există altcineva care acţionează, în afară de Creator.
.

(Însă asta înseamnă că a fi favorizat, sau nu, de Creator, nu depinde de persoana în sine, ci doar de Creator. Şi omul, cu gândirea sa externă, nu poate înţelege de ce acum Cel Sfânt l-a favorizat şi după aceea, nu.)
.

La fel, când regretă că Cel de Sus nu l-a adus mai aproape, ar trebui, de asemenea, să fie atent să nu se preocupe de sine însuşi, adică de faptul că a fost îndepărtat de la Creator. Pentru că, în acest mod, omul devine un primitor pentru propriul beneficiu şi cel ce primeşte este separat de Divinitate. Mai degrabă, ar trebui să regrete exilul de Shechina (Divinitate), fiindcă el i-a provocat tristeţe Divinităţii.
.

Omul ar trebui să-şi imagineze că este ca şi cum un mic organ al său este rănit. Durerea este simţită, la început, în creier şi în inimă. Inima şi mintea, care reprezintă întregul omului. Şi, desigur, senzaţia unui singur organ nu seamană cu senzaţia persoanei ca întreg, unde este simţită mult mai multă durere.
La fel este durerea simţită de o persoană când aceasta este îndepărtată de la Creator. Din moment ce omul nu este decât un organ al Sfintei Shechina, pentru că Sfânta Shechina este sufletul comun la lui Israel, senzaţia unui singur organ nu seamănă cu senzaţia durerii generale. Cum se zice, este tristeţe în Shechina când organele sunt despărţite de ea şi nu poate să şi le hrănească.
.

(Şi ar trebui să spunem ceea ce înţelepţii noştri au zis: „Când un om regretă, ce spune Shechina ? ‚Este mai puţin important decât capul meu’”). Prin faptul că nu asociază tristeţea îndepărtarii cu sine însuşi, omul este scutit de căderea în capcana dorinţei de a primi pentru propriul beneficiu, care este considerată separare de sfinţenie.
.

Acelaşi lucru se aplică şi atunci când cineva simte o oarecare apropiere de sfinţenie, când simte bucurie că a fost favorizat de Creator. Atunci, de asemenea, omul trebuie să spună că bucuria sa este pe primul plan doar pentru că acum este bucurie Sus, în Sfânta Shechina, fiindcă poate să-i aducă organul Ei aproape de Ea si aşa, nu a fost nevoită să-şi îndepărteze propriul organ.
.

Şi omul primeşte bucurie pentru că este recompensat, fiindcă a adus plăcere Shechinei. Asta este conform calculaţiei de sus, că atunci când este bucurie pentru o parte, este doar o parte din bucuria întregului. Prin aceste calcule, omul îşi pierde individualitatea şi evită să fie prins în capcană de Sitra Achra, care este voinţa de a primi pentru propriul beneficiu.
.

Deşi voinţa de a primi este necesară, căci ea înseamnă omul ca întreg, fiindcă tot ce există într-o persoană, în afară de voinţa de a primi, nu aparţine creaturii, ci este atribuit de către Creator, această voinţă de a primi trebuie corectată, ca să fie folosită pentru dăruire.
.

Cum s-ar zice, plăcerea şi bucuria pe care le ia dorinţa de a primi, ar trebui să fie cu intenţia de a produce mulţumire Sus, atunci când creatura simte plăcere, căci acesta a fost scopul creaţiei – de a aduce foloase creaturilor Lui. Şi asta se cheamă bucuria Shechinei de Sus.
.

Din acest motiv, omul trebuie să caute povaţă despre cum poate aduce mulţumire Divinităţii. Şi, desigur, dacă el primeşte plăcere, mulţumirea va fi simţită Sus. Astfel, omul tânjeşte să fie mereu în palatul Regelui şi să se poată juca cu comorile Regelui. Şi asta, cu siguranţă, va produce mulţumire Sus. Rezultă că întreaga dăruire trebuie să fie doar de dragul Creatorului.

.

.

Am auzit in 1942

Sfântul Zohar spune: „ El este Şohen (Locuitor) şi Ea este Şhina (Divinitate)”. Şi trebuie explicate cuvintele lui . Este ştiut ce spun referitor la Lumina Superioară, că nu suferă nicio schimbare, după cum este scris: „Eu, Domnul, nu mă schimb”. Toate numele şi apelativele sunt referitoare la Kelim (vase), care reprezintă dorinţa de primire inclusă în Malhut-rădăcina creaţiei. De acolo, coboară spre această lume, la creaturi.

Toate aceste calităţii, începând cu Malhut, fiindcă este rădăcina creaţiei lumilor, până la creaturi, se numesc Şhina. Iar Tikun-ul general (corecţia), este atunci când Lumina Superioară le va ilumina în deplinătate absolută.

Lumina care luminează în Kelim este numită Şohen şi Kelim-urile sunt numite în general, Şhina. Cu alte cuvinte, Lumina locuieşte în interiorul Şhinei. Asta înseamnă că Lumina este numită Şohen pentru că locuieşte în interiorul Kelim-urilor, înseamnă că, toate Kelim-urile sunt numite Şhina.

Înainte ca Lumina să lumineze în ele în deplinătate absolută, numim acea perioadă „Timp de corecţie”. Asta înseamnă că facem corecţii, astfel încât Lumina să lumineze în ele, în deplinătate. Până atunci, această stare este numită „Divinitate în exil”.

Înseamnă că încă nu există perfecţiune în Lumile Superioare. Jos, în această lume, aici ar trebui să fie o stare în care Lumina Superioară să fie în interiorul dorinţei de primire. Acest Tikun este considerat primire pentru dăruire.

Între timp, voinţa de primire este umplută cu lucruri stricate şi prosteşti, care nu formează locul în care să fie revelată gloria Cerească. Asta însemnă că, în loc ca inima să fie cum trebuie, Tabernacul pentru Lumina Sa, facem inima loc al gunoaielor şi al murdăriei. Adică, degradarea acaparează întreaga inimă.

Asta este numită „Divinitate în praf”.Înseamnă că este umilită până la pământ şi fiecare, si toţi sunt scârbiţi de lucrurile sfinte, si nu există niciun fel de dorinţă şi chemare să O ridice din ţărână. Dar, ei au ales lucrurile degradante, şi aceasta aduce supărare Şhinei, fiindcă nu-i dau un loc în inimă ca să fie un Tabernacul pentru Lumina lui Dumnezeu.

Nota: Tabernacul este cortul în care erau ţinute Tablele Legii la vechii evrei

.

.

Distingem multe grade si iluminari in lumi. Trebuie sa stim ca tot ce are legatura cu iluminarile si gradele, vorbeste despre realizarea sufletelor, despre ce primesc acestea de la lumi. Asta se alipeste regulii, “Ce nu implinim, nu putem denumi”. Deoarece, cuvantul “nume” indica realizare, implinire, ca si o persoana care denumeste unele obiecte, dupa ce a obtinut unele informatii despre ele, in concordanta cu realizarea altcuiva.

.

Astfel, realitatea, in general, este impartita in trei iluminari, din respect pentru realizarea spirituala:

.

1. Atzmuto (Esenta Sa)

2. Ein Sof (Infinit)

3. Sufletele

.

1) Nu vorbim despre Atzmuto deloc. Asta, pentru ca radacina si locul creaturilor incepe in Gandul Creatiei, unde sunt incorporate, asa cum este scris,” Sfarsitul unei actiuni este in gandul premergator”.

.

2) Ein Sof apartine de Gandul Creatiei, care este “Dorinta Lui de a face bine creaturilor Sale.” Asta este considerat Ein Sof si este legatura dintre Atzmuto si suflete. Noi percepem legatura sub forma de “dorinta pentru a oferi placere creaturilor”.

.

Ein Sof este inceputul. Este numit “o Lumina fara un Cli-Vas”, totusi acolo este radacina creaturilor, insemnand legatura dintre Creator si creaturi, numita “dorinta Lui de a face bine creaturilor Sale”. Aceasta dorinta incepe in lumea Ein Sof si se extinde peste lumea Assiya.

.

3) Sufletele, care sunt receptorii binelui pe care El doreste sa-l faca.

El este numit Ein Sof pentru ca asta este legatura dintre Atzmuto si suflete, pe care o percepem ca “dorinta Lui de a face bine creaturilor Sale”. Nu avem alt capat decat acela pentru acea legatura a dorintei pentru bucurie si acesta este inceputul angajamentului si este numit “Lumina fara Cli.”

.

Totusi, acolo incepe radacina creaturilor, insemnand legatura dintre Creator si creaturi, numita “dorinta Lui de a face bine creaturilor Sale”. Aceasta dorinta incepe in lumea Ein Sof si se extinde peste lumea Assiya.

.

Toate lumile sunt in ele insele considerate Lumina fara Cli, unde nu exista capat. Ele se disting ca Atzmuto si nu exista realizare in ele.

.

Nu va mirati ca nu distigem multe iluminari acolo. Asta, pentru ca aceste iluminari sunt latente acolo. De altfel, cand vin sufletele, aceste iluminari vor apare in sufletele care primesc Luminile Superioare, in concordanta cu ceea ce au corectat si au reparat. Astfel, sufletele vor putea sa le primeasca, fiecare in functie de abilitatile si calitatile sale. Apoi, aceste iluminari apar in fapt real. Oricum, cat timp sufletele nu obtin Lumina Superioara, ele, in sine, sunt considerate Atzmuto.

.

Din respect pentru sufletele care primesc din lumi, lumile sunt considerate Ein Sof. Asta, pentru ca legatura dintre lumi si suflete, insemnand ceea ce ofera lumile sufletelor, provine din Gandul Creatiei, care este o corelare intre suflete si Atzmuto.

.

Aceasta conexiune este numita Ein Sof. Cand ne rugam Creatorului si cerem sa ne ajute si sa ne dea ceea ce vrem, noi relationam cu iluminarea din Ein Sof. Acolo este radacina creaturilor, care vor sa impartaseasca desfatarea si placerea lor, numita “dorinta Lui de a face bine creaturilor Sale”.

.

Rugaciunea se indreapta catre Creator, care ne-a creat si Numele Lui este “dorinta Lui de a face bine creaturilor Sale”. El se numeste Ein Sof pentru ca asta spune despre prima restrictie, nu exista nicio schimbare in El, caci nu exista schimbare in Lumina si El isi pastreaza acest nume pentru totdeauna.

.

Raspandirea numelor exista doar din respect pentru cei care primesc. Astfel, primul nume care apare, acela este radacina creaturilor, numit Ein Sof. Si acest nume ramane neschimbat. Toate restrictiile si schimbarile sunt facute doar pentru cei care primesc si El straluceste mereu in primul nume, “dorinta Lui de a face bine creaturilor Sale”, la nesfarsit.

.

De aceea noi ne rugam Creatorului, numit Ein Sof, care straluceste fara restrictie sau sfarsit. Sfarsitul care apare ulterior, este corectie pentru cei care primesc, asa incat sa poata primi Lumina Lui.

.

Lumina Superioara este formata din doua iluminari: spre implinire si implinit. Tot ce spunem referitor la Lumina Superioara are legatura doar cu modul cum ceea ce este in curs de implinire, este afectat de ceea ce este implinit. Oricum, in sine, insemnand doar ce e in curs de implinire, sau doar ce este implinit, nu sunt numite Ein Sof.

.

Mai exact, ce este implinit se numeste Atzmuto si ce este spre implinire, se numesc suflete, fiind o iluminare noua, care este parte din intreg. Este nou, in sensul ca vointa de a primi este imprimata in acesta. Si, in acel sens, creatia este numita “existenta din absenta”.

.

Pentru acestea, toate lumile se raporteaza la o simpla unitate si nu exista schimbare in Sanctitate. Acesta este intelesul pentru “Eu, Domnul, nu ma schimb”. Nu exista Sfirot si Behinot (iluminari) in Sanctitate.

.

Chiar si cel mai subtil apelativ, nu se refera la Lumina in sine, caci aceasta este o iluminare care vine de la Atzmuto, iar acolo nu exista realizare. Mai degraba, toate Sfirot si iluminarile, se refera doar la ceea ce obtine o persoana in ele. Asta, deoarece Creatorul a vrut ca noi sa obtinem si sa intelegem abundenta ca “dorinta Lui de a face bine creaturilor Sale”.

.

Pentru ca noi sa obtinem ceea ce El a vrut sa obtinem si sa intelegem “dorinta Lui de a face bine creaturilor Sale”, El a creat si ne-a dat aceste simturi si aceste simturi realizeaza impresiile lor despre Lumina Superioara.

.

De altfel, ni s-au dat multe iluminari, de cand simtul general este numit “vointa de a primi” si este impartit in multe detalii, in concordanta cu masura in care receptorii sunt capabili sa primeasca. Astfel, gasim multe categorii si detalii, numite ascensiuni si caderi, expansiune si indepartare etc.

.

Caci vointa de a primi este numita “creatura” si o “noua iluminare”, capatul porneste exact din locul in care vointa de a primi incepe sa receptioneze impresii. Limbajul inseamna iluminari, parti ale impresiilor. De aici, exista deja corelare intre Lumina si vointa de a primi.

.

Asta se numeste “Lumina si Cli”. Oricum, nu exista capat in Lumina fara un Cli, de vreme ce Lumina care nu este obtinuta de receptor este considerata Atzmuto, unde capatul este interzis, fiind de neatins si cum am putea denumi ceva ce nu cunoastem?

.

Din aceasta, invatam ca, atunci cand ne rugam Creatorului sa ne trimita salvarea, vindecarea si asa mai departe, exista doua lucruri pe care trebuie sa le distingem: 1 – Creatorul; 2 – Ceea ce provine de la El.

.

In prima iluminare, considerata Atzmuto, capatul este interzis, asa cum am spus mai sus. In a doua iluminare, care provine de la El, care este considerata Lumina ce se asterne in Cli-urile noastre, adica in vointa noastra de a primi, care este ceea ce numim Ein Sof. Asta este legatura Creatorului cu creaturile sale, fiind “dorinta Lui de a face bine creaturilor Sale”. Vointa de a primi este privita ca Lumina care se extinde si atinge, in cele din urma, vointa de a primi.

.

Cand vointa de a primi obtine Lumina care se extinde, aceasta Lumina este numita, apoi, Ein Sof. Ea vine catre primitori prin multe invesmantari, asa incat cel mai de jos va fi capabil sa le primeasca..

Se intelege deci, ca toate iluminarile si schimbarile sunt facute, in mod clar, in primitor, in relatie cu modul in care primitorul este impresionat de ele. Oricum, trebuie sa distingem felul in care vorbim de asta. Cand vorbim despre iluminari in lumi, acestea sunt iluminari probabile. Si, cand primitorul obtine aceste iluminari, ele se numesc “reale”.

.

Realizarea spirituala este atunci cand ceea ce va fi implinit si ce este implinit sunt impreuna, caci, fara ceea ce va fi implinit, nu exista nicio forma a ce este implinit, caci nu exista nimeni care sa obtina forma a ceea ce este implinit. Astfel, aceasta iluminare este considerata Atzmuto, unde nu exista loc pentru vreun capat de inceput. Astfel, cum putem spune ca ce este implinit are propria sa forma?

.

Putem vorbi doar din punctul in care simturile noastre sunt impresionate de Lumina care se extinde, care este “dorinta Lui de a face bine creaturilor Sale”, care ajunge in mainile primitorilor sub forma de fapt real.

.

La fel, cand examinam o masa, simtul nostru tactil simte ca este ceva dur. Distingem, de asemenea, lungimea si grosimea acesteia, in concordanta cu toate simturile noastre. Oricum, asta nu inseamna ca masa va parea la fel cuiva care are alte simturi. De exemplu, in ochii unui inger, cand examineaza masa, o va vedea in functie de simturile sale. Astfel, noi nu putem determina nicio forma ca si un inger, caci noi nu cunoastem simturile lui.

.

Astfel, fiindca nu-L cunoastem pe Creator, nu putem spune ce forma au lumile din perspectiva Lui. Noi cunoastem lumile doar in functie de simturile si senzatiile noastre, caci asa a fost voia Lui ca noi sa-L dezvaluim in acest mod.

.

Acesta este intelesul pentru “Nu exista schimbare in Lumina”. Mai degraba, toate schimbarile sunt in Cli-uri, adica in simturile noastre. Noi apreciem totul in functie de imaginatia noastra. Asta inseamna ca multi oameni examineaza un lucru spiritual, pe care il obtine in concordanta cu imaginatia si simturile sale, asa incat vede o forma diferita.

.

In plus, forma insasi se va modifica intr-o persoana, in concordanta cu urcusurile si coborasurile sale, dupa cum am spus mai sus, caci Lumina este Lumina Simpla si toate schimbarile au loc in interiorul primitorilor.

.

Putem fi acoperiti de Lumina Lui si sa urmam drumul Creatorului, sa-l servim, nu pentru a fi recompensati, ci pentru a-L multumi pe Creator si pentru a ridica Divinitatea din praf. Putem fi acoperiti de bunavointa Creatorului si de revelatia Sanctitatii Lui catre creaturile Sale.

.

.

.

Am auzit de 12 Shevat, 6 februarie 1944

.

Trebuie sa stim motivul greutatii pe care o simte cineva, cand doreste sa munceasca la anularea “sinelui” sau, inaintea Creatorului si sa nu-i pese de propriul interes. Persoana ajunge la o stare de parca intreaga lume este incremenita si doar ea lipseste din aceasta lume si isi paraseste familia si prietenii de dragul anularii, inaintea Creatorului.

.

Exista doar un simplu motiv pentru asta, numit “lipsa credintei”. Asta inseamna ca persoana nu vede inaintea cui devine nula, adica nu simte existenta Creatorului. Asta-i produce greutatea.

.

Oricum, cand cineva incepe sa simta existenta Creatorului, sufletul sau tanjeste imediat sa fie anulat si conectat la radacina, sa fie incorporat in ea ca o lumanare- intr-o torta, fara niciun gand sau motiv. Oricum, asta vine in mod natural, asa cum o lumanare este anulata inaintea unei torte.

.

Astfel, urmeaza ca esenta muncii cuiva este numai de a ajunge la senzatia existentei Creatorului, adica sa simta existenta Creatorului, caci “intregul pamant este plin de Gloria Sa”. Asta va fi toata munca persoanei, insemnand ca toata vigoarea pe care o depune in munca va fi doar ca sa obtina aceasta si nu pentru orice alte lucruri.

.

Nimeni nu trebuie sa fie indemnat sa obtina ceva. De fapt, exista doar un lucru de care are nevoie o persoana, numit Credinta in Creator. Nu trebuie sa se gandeasca la nimic, adica, singura recompensa pe care ar vrea s-o obtina pentru munca sa, ar trebui sa fie aceea de a fi recompensat cu Credinta in Creator.

.

Trebuie sa stim ca nu exista nicio diferenta intre o iluminare slaba si una puternica, pe care o persoana o obtine. Asta, pentru ca nu exista schimbari in Lumina. Mai degraba, toate schimbarile au loc in vasele care recepteaza abundenta, asa cum este scris, “Eu, Domnul, nu ma schimb”. Astfel, daca cineva isi poate mari vasul, prin aceasta extindere, isi mareste luminiscenta.

.

Insa, intrebarea este – cu ce poate cineva sa-si mareasca vasele? Raspunsul este – cu efortul pe care il face pentru rugaciuni si pentru a darui multumiri Creatorului pentru ca l-a adus aproape de El, asa incat sa Il poata simti putin si sa se gandeasca la importanta lucrului, adica la faptul ca a castigat o oarecare legatura cu Creatorul.

.

In masura in care cineva da importanta imaginii sale personale, asa creste masura luminiscentii din el.

.

Oricine trebuie sa constietizeze ca nu va stii niciodata adevarata masura a importantei conexiunii dintre om si Creator, pentru ca nimeni nu-si poate aprecia adevarata valoare. Insa, cu cat cineva apreciaza mai mult asta, in aceeasi masura atinge meritele si importanta acesteia. Se afla o putere in asta, caci astfel poate cineva sa beneficieze permanent de aceasta luminiscenta.

.

.

.

Am Auzit in 1945

.

Iata ca pentru a dobandi privilegiul LiShma, in slujba Creatorului, nu este in mainile omului puterea de a intelege. Pentru ca nu este omenesc a intelege, cum se poate sa existe asa ceva in lume. Si asta, deoarece tot ce ii este dat omului sa inteleaga, Tora si Mitzvot (Cartea de indrumare si porunci ), va fi munca lui, atunci va obtine ceva, dar obligatoriu trebuie sa fie munca lui insusi, caci altfel omul este incapabil sa faca ceva. Numai ca asta este iluminarea urmatoare care vine de Sus si numai cine gusta din ea poate sa stie si s-o inteleaga, iar despre asta s-a spus: au gustat si au vazut ca e bun Creatorul.

.

De aceea trebuie inteles de ce omul trebuie sa foloseasca cunostintele si sfaturile, pentru ca sa ajunga la LiShma, adica in slujba Creatorului. Si daca nu, nu-i va ajuta nici un sfat iar daca Creatorul nu-i va da o a doua natura, care se numeste dorinta de daruire, nici o realizare nu-i va fi de folos, decat daca va obtine notiunea de In slujba Creatorului (dezinteresat).

.

Si raspunsul este asa cum au spus Inteleptii – binecuvintata fie amintirea lor – nu esti obligat tu sa termini munca si nu tu esti cel ales sa reduci din ea (Capitolul: Parinti, 2; 21). Asta inseamna ca omului ii revine sarcina sa trezeasca nivelul de jos, in timp ce asta este manifestarea rugaciunii, caci rugaciunea se numeste lipsa si fara lipsa nu este implinire.

.

De aceea cand omul simte nevoia de o manifestare dezinteresata, in slujba Ceatorului (LiShma), atunci implinirea vine de Sus, raspunsul rugaciunii lui vine de Sus, care este implinirea sentimentului de lipsa.

.

De aici rezulta ca omul trebuie sa munceasca, pentru a dobandi dorinta dezinteresata (LiShma), de la Creator, care este lipsa si unealta (Kli). Implinirea, niciodata nu o poate obtine prin sine insusi, numai daca este data de la Creator.

.

Totusi rugaciunea trebuie sa fie in totalitate, cum ar veni, din adancul inimii. Ceea ce inseamna ca omul stie in procent absolut, ca nu este nimeni in lume care sa-l ajute in afara de Creatorul insusi. Si cum stie omul asta ca nu are cine sa-l ajute decat Creatorul – binecuvantat fie El – incunostintarea asta o poate capata numai daca a investit toate fortele de care dispune si nu i-a ajutat. De aceea omul a fost investit sa faca toate eforturile din lume ca sa castige treapta Cerului si doar atunci poate darui rugaciunea din adancul inimii, iar atunci Creatorul aude rugaciunea lui.

.

Dar omul trebuie sa stie ca in momentul straduintei lui de a obtine gandirea superioara in slujba Creatorului (LiShma), pentru care a consimtit, el vrea sa munceasca cu totul pentru a fi parte influenta, dezinteresata in edificarea intregului. Adica sa se daruiasca cu totul, fara sa primeasca nimic. Si numai atunci va vedea ca partile nu sunt de acord cu aceasta idee. Dar atunci va putea sa ceara sa stie si sa verifice, ca nu are alta cale decat sa transforme dialogul cu Creatorul pentru ca sa-l ajute sa primeasca, iar corpul sa fie in slujba Creatorului; dezinteresat.

.

Si in felul asta vede ca nu depinde de el sa-si convinga corpul sa se anuleze in totalitate. In consecinta, in timp ce vede ca nu poate spera ca sa accepte corpul sa-l slujeasca pe Creator, atunci rugaciunea lui poate veni din adancul inimii si in felul asta ii va fi primita rugaciunea. Si trebuie de stiut ca prin atingerea gandirii superioare (LiShma), insusirile rele sunt distruse. Caci insusirile rele sunt dorinta de a primi, iar prin castigarea caracterului de influenta, El anuleaza dorinta de a primi, de care s-a ocupat pentru a fi cercetata si distrusa. Asadar, aceasta functie a fost modificata, nu mai functioneaza, si nu mai este folosita, caci functia a fost anulata, deci a fost verificat si distrus.

.

Si cand omul va da socoteala -ce are din munca lui ca sa trudeasca sub soare, atunci va vedea ca nu este atat de greu sa te increzi in Creator – binecuvantat fie El – din doua motive:

.

1. Oricum intr-un fel sau in altul, adica chiar daca vrea sau nu vrea, el este obligat sa faca supraefort in lumea asta, si ce-i ramane din toata straduinta?
2. Totusi daca omul munceste in slujba Creatorului (LiShma) are placerea, satisfactia din timpul muncii. Dupa cum proverbul oratorului din Dubna – binecuvantata fie amintirea lui – spunea despre ceea ce s-a scris, nu pe mine m-ai numit Iacob, caci m-ai dezvaluit pe mine, Israel. Este asemenea cu Povestea unui bogat, care a coborat din tren cu o geanta mica pe care a pus-o intr-un loc unde multi comercianti isi pun marfa lor. Si caratorii iau pachetele si le aduc la hotelul unde se afla comerciantii. Iar caratorul a crezut desigur ca pachetul mic il va lua insusi comerciantul si pentru asta nu trebuie hamal, de aceea a luat pachetul cel mare. Si comerciantul vrea sa-i dea hamalului o suma mica asa cum este obisnuit sa plateasca, iar hamalul nu a vrut sa primeasca si a spus: am bagat in depozit pachetul cel mare, trudind mult, din greu l-am carat si tu vrei sa-mi dai o suma atat de mica pentru asta?

.

De aici invatatura este ca omului care a facut toate eforturile ca sa urmeze Tora si Mitzvot (Cartea de indrumare si porunci ), Creatorul i-a spus: nu pe mine m-ai numit Iakob, adica, nu pachetul meu l-ai luat, ci pachetul asta apartine altcuiva. In ciuda faptului ca spui ca esti initiat in invatatura Torei, desigur ca ai avut alt stapan pentru care ai muncit, de aceea crezi ca el trebuie sa te plateasca. Si asta pentru ca este scris ca prin multa stradanie ai ajuns Israel. Asta inseamna ca cine lucreaza pentru Creator nu are de facut efort, din contra, placere si exaltare spirituala. Dar daca munceste cu alt scop, atunci poate cere socoteala Creatorului, de ce nu are vitalitate in munca, chiar daca nu munceste pentru El, ca El ii va plati pentru munca lui. Omul poate veni cu pretentii numai la aceia pentru care el a muncit, ca ei sa-i insufle lui placere si vigoare. Chiar daca nu multe din scopuri sunt in slujba Creatorului, omul trebuie sa ceara de la scopul pentru care el a muncit, ca acest scop, pentru care a muncit, sa-i dea plata, adica placere si vitalitate, iar despre ei se spune ca ei vor fi si faptele lor, fiecare care se va increde in ei.

.

Dar dupa asta va fi greu, daca nu vedem chiar si atunci cand omul primeste asupra sa intreaga sarcina Cereasca fara nici o alta intentie si nicidecum nu simte nici un fel insufletire care sa zicem ca l-ar obliga sa primeasca asupra lui sarcina Cereasca.

.

Iar daca primeste asupra lui aceasta sarcina este doar din cauza credintei mai presus de cunostinta, cum s-ar spune ca o face testandu-se pe el fortat si nu pentru binele lui. Daca este asa, atunci ne intrebam de ce simte ca munca lui este in slujba Creatorului, cand corpul se uita tot timpul cand se poate elibera de munca asta, chiar daca nu are putere de influenta. Si daca da, de ce Creatorul ii influenteaza elanul si energia in munca lui?

.

Raspunsul este ca trebuie de stiut ca acest subiect este o corectare mare, fara doar si poate, care daca ar fi iluminat, ar fi simtit lumina si vitalitatea indata ce omul ar incepe sa primeasca asupra lui intreaga sarcina Cereasca, caci ar fi fost in acord cu dorinta de a primi aceasta munca si desigur din acest motiv ar dori sa repare greseala lui. Ca daca muncea numai pentru satisfactia lui personala, asa cum era, nu putea exista nici o sansa sa munceasca in slujba Creatorului, caci era obligat sa o faca pentru interesul lui personal, din motivul ca simte in munca lui in slujba Creatorului, mai multa placere decat satisfactiile materiale. Asadar omul trebuia sa ramana fara LiShma, asta deoarece, avand satisfactie in munca, nu era in stare sa faca nimic, iar fara castig nu este capabil sa lucreze. Deci daca omul ar fi avut satisfactie din munca care nu provine din LiShma, ar fi trebuit sa ramana in situatia asta.

.

Si asta se aseamana cum se spune, in timp ce oamenii alearga dupa hot ca sa-l prinda, hotul alearga si tipa prinde-ti hotul. Atunci nu se poate cunoaste care este hotul adevarat, ca sa fie prins si sa i se ia din mana ce a furat. Dar in timp ce hotul, adica dorinta de a primi, nu simte motiv si insufletire in munca de primire a roadelor Ceresti, iar atunci cand el munceste din perspectiva credintei deasupra constiintei, pe drum fortat, si corpul se obisnuieste cu munca asta, adica impotriva dorintei de a primi pentru el, atunci el are mijloacele cu care sa inceapa munca in care scopul este de a face placere Creatorului. Chiar daca ceea ce se cere in principal omului este ca prin munca lui sa se contopeasca cu Creatorul, care este notiunea echivalenta cu infatisarea al carui scop este influenta, daruirea. Si asta este dupa cum este scris: atunci bucurate-te de Creator, in care intelesul lui atunci este locul, care reprezinta inceputul muncii lui, nu cand nu a avut placere, ci atunci cand munca lui a fost silita, iar dupa ce s-a obisnuit cu ea, cu munca prin daruire, fara a tine cont daca munca lui are vreun rost, atunci crede ca munceste pentru ca munca lui de daruire sa placa Creatorului. Si omul trebuie sa creada ca munca celor de jos este primita de Creator si nu conteaza cat si cum este felul muncii lor. Si mai mult de atat, cand Creatorul vede intentia, din asta El se umple de placere, atunci omul castiga desfatarea Creatorului.

.

De asemenea, si in timpul muncii lui pentru Creator va simti satisfactie si bine, chiar daca acum munceste efectiv in slujba Creatorului, caci dezvaluirea din timpul muncii fortate intareste omul sa poata munci in slujba Lui, iar de aici iese ca si atunci, placerea care o primeste este a Creatorului, adica insusi Creatorul.

.

.

.
Am auzit in 1945
.
.

Cand omul invata Tora, si vrea sa ajunga la starea in care toate faptele lui vor fi in scopul influentei , atunci trebuie sa se straduiasca sa aiba intotdeauna suport in Tora. Suportul este starea de alimentare, care este dragoste, clarviziune, inaltare spirituala, improspatare s.a.m.d. Si toate astea trebuie sa le extraga din Tora.
.
Asadar de la Tora trebuie sa aiba asemenea rezultate, ce nu le poate avea cine nu invata Tora, si nu poate avea rezultatele astea, deoarece nu intra in granitele Torei. Motivul este ca Tora si iluminarea care impresoara Tora, si despre care au spus Inteleptii nostri – binecuvantata fie amintirea lor – am faptuit instinctele rele, am faptuit antidotul – este referirea la iluminarea din ea, caci iluminarea din Tora se intoarce catre cel care i s-a adresat.
.

Si mai trebuie de stiut ca Tora a fost impartita in doua categorii:
1) categoria Tora,
2) categoria Mitzva-porunca .
.
Si adevarul este ca nu se pot intelege cele doua aspecte de mai sus, din momentul in care omul este investit sa mearga pe calea Creatorului, in secretul Lui spre viziunea Lui. Ca in timp ce omul se gaseste in etapa de pregatire de intrare in lacasul Ceatorului nu se pot intelege drumurile dreptatii. Chiar daca poate fi dat ca exemplu omul in timpul pregatirii, ii putem intelege lipsa pe care o simte pe drumul lui, despre care spuneau inteleptii – binecuvintata fie amintirea lor – a spus Rabinul Iosef, timpul petrecut in indeplinirea Poruncii-Mitzva- apara si salveaza pe om; de Tora, daca te ocupi cu ea, sau daca nu te ocupi cu ea, apara si salveaza. (Suta 21).
.

Faptul ca in timp ce se ocupa cu ea, se intelege prin asta ca, in timp ce este iluminat, impreuna cu iluminarea obtinuta el poate sa se foloseasca de ea, numai in timp ce iluminarea se afla la el, ca acum este bucuros datorita iluminarii pe care o traieste. Si asta se numeste starea de Mitzva adica inca nu a castigat starea Tora. Ci numai de la iluminare obtine insufletire sfanta.
.
Si daca Tora, pe care o obtine muncind, pe drumul prin care l-a obtinut, se poate folosi de el, atunci si in timpul cand nu se ocupa cu ea, adica, chiar si in timpul cand nu este iluminat. Motivul este disparitia semnului din el, dar drumul obtinut pe calea aceasta il poate folosi chiar daca dispare din el semnul.
.

Cu toate ca trebuie stiut, ca starea Mitzva, in timpul practicarii ei, este mai mare, decat starea Tora, care nu este in timpul practicarii ei. Asadar, timpul practicarii ei, adica, dupa cum e spus mai sus, ca primeste in momentul asta iluminarea, se numeste ca o practica, si primeste iluminarea din ea. De aceea Mitzva, atunci cand are iluminare, este mai importanta decat Tora, in timpul in care nu are iluminare, caci atunci nu are insufletirea Torei.
.
De asemenea, pe de o parte Tora este importanta din cauza ca drumul pe care l-a obtinut poate sa-l foloseasca , numai ca este fara insufletire, adica luminare. Iar in Mitzva cand primeste insufletire, iluminarea, din punctul asta de vedere, in Mitzva este mai importanta. De aceea cand este fara elan, el este in starea de a fi raufacator, pentru ca acum nu poate spune ca Creatorul conduce lumea in bine si binefacere. Si asta se numeste ca este raufacator pentru ca il invinuieste pe Creator, in ciuda faptului ca nu simte insufletire si nu are de ce sa se bucure, sa aiba ce spune, sa multumeasca Creatorului, ca il influenteaza in bine si placere.
.

Si nu se poate spune ca el va zice, asa cum crede, ca El dirijeaza controlul Lui impreuna cu ceilalti, ca bun si binefacator. Caci drumurile Torei, El ni le traseaza, din punct de vedere al simtirii noastre, la nivelul organelor. Si daca omul nu simte binele si placerea, atunci care este castigul lui, ca altul are bine si placere.
.
Si intr-adevar omul crede ca prietenului lui i-a fost dezvaluit controlul din starea de bun si binefacator, iar credinta asta ar fi trebuit sa-i aduca bucurie si placere, deoarece crede ca El conduce lumea si are controlul asupra binelui si a placerii. Si daca nu-i aduce insufletire si bucurie, la ce ajuta daca spune ca asupra prietenului lui este supravegherea Creatorului, adica sub controlul de bine si binefacere.
.
Ca ceea ce este important, este ce simte omul in el insusi sau ce ii este bine sau ce ii este rau, Doamne fereste. Iar daca prietenului lui ii este bine, este numai daca se bucura din asta, ca prietenului lui ii este bine. Asta insemnand ca invatam prin simturile corpului, iar cauzele nu conteaza, ceeace conteaza este numai daca el simte ca ii este bine, doar atunci omul spune despre Creator ca este bun si binefacator.
.
Si daca din contra, se simte rau, nu poate spune despre Creator ca se comporta cu el la nivelul de bun si binefacator. De aceea tocmai daca are placere din asta, ca prietenului lui ii este bine, si in consecinta capata o stare de spirit inaltatoare si de bucurie ca prietenului lui ii este bine, atunci poate sa spuna despre Creator ca este un conducator bun.
.
Si daca, invers, nu este bucuros si se simte rau, cum poate atunci sa spuna despre Creator ca este bun si binefacator. De aceea, in starea in care se afla omul, fara insufletire si bucurie, este deja situatia in care nu simte dragoste pentru Creator, si ca Il poate indreptati, sa fie bucuros, asa cum se potriveste unuia care are un castig in folosul unui rege mare si important.
.

In general trebuie sa stim ca Lumina Superioara se afla intr-o stare de repaus absolut si ca dispersarea numelor sfinte vine de la nivelul de jos. Adica toate numele purtate de Lumina Superioara are ca scop atingerea nivelului de jos, in raport cu dezvaluirea lor, asa se numeste Lumina Superioara. Deci, dupa ce omul obtine Lumina, adica in functie de ce simte, asa o descrie.
.
Iar daca omul nu simte ca primeste ceva de la Creator, atunci cum il poate numi pe Creator, daca nu primeste de la El nimic. Dar in timp ce omul crede in El, fiecare stare pe care o simte, este simtirea de la Creator. Atunci dupa simturile lui ii da un nume Creatorului.
.
Asta inseamna, ca daca omul se simte bine pe pozitia in care se afla, atunci spune despre Creator ca este bun si binefacator, deoarece asa simte, ca primeste binele de la El si atunci omul se numeste Tzadic, adica Il indreptateste pe Creator – insusi Ceatorul . Iar daca omul se simte rau in situatia in care este , atunci nu poate spune despre Creator ca ii trimite binele, de aceea se numeste raufacator pentru ca Il invinuieste pe Creator. Dar oricum, in realitate nu exista, ca omul sa spuna, ca in situatia lui se simte si bine si rau in acelasi timp, ori bine, ori rau.
.

Si asta au spus-o Invatatii – binecuvintata fie amintirea lor – lumea nu a fost creata nici pentru cei drepti si nici pentru raufacatori (Brahot 61). Motivul este ca nu exista asemenea realitate in care omul sa se simta si bine si rau, concomitent. Si Invatatii spun- binecuvintata fie amintirea lor – ca subiectul este ca printre noi sunt fapturi care sunt raportate la starea de timp, apartinand, asa cum se spune, de doua faze, una dupa alta, asa dupa cum invatam ca este starea de inaltare si de coborare, care sunt cele doua timpuri.
.
O data este raufacator, o data este binefacator, dar in alta perioada de timp, ca omul sa simta ca ii este rau, apoi ca ii este bine, dar in perioade de timp diferite si nu concomitent.
.

Si cu cele spuse reiese ca Tora este mai importanta decat Mitzva, tocmai atunci cand nu se ocupa cu ea, adica in timpul cand un are insufletire, nu poate primi nimic, ceea ce din perspectiva Torei in orice caz, ii ramane o bucata de lucru, din ceea ce a primit in timpul in care s-a ocupat de Tora. Chiar si atunci cand insufletirea ii dispare, el detine drumul, asa cum s-a spus mai sus, caci se poate folosi de el. Exista momentul cand Mitzva este mai importanta decat Tora, adica atunci cand este insufletit de Mitzva si in Tora nu are insufletire.
.

De aceea in timp ce nu se ocupa cu ea, inseamna ca, in acel timp nu are bucurie si elan in munca, si nu are alta optie decat rugaciunea. Chiar daca in timpul rugaciunii trebuie sa stie ca este raufacator, din cauza ca nu simte binele si placerea care exista in lume.
.
De asemenea considera, ca poate crede, ca Creatorul este un binefacator, dar nu toate socotelile sunt ale omului, ceea ce face el, este adevar pe calea muncii. Deoarece pe calea muncii, daca gandirea devine fapta, se simte organic, pentru ca organele sa simta cum Creatorul este bun si binefacator, iar atunci ele trebuie sa primesca insufletirea si bucuria.
.
Si daca nu are insufletire, la ce-i ajuta toate socotelile, chiar daca in acest moment organele nu au starea de dragoste pentru Creator, care le da lor tot binele. De aceea el trebuie sa stie ca daca nu are insufletirea si bucuria in munca, este semn ca este raufacator, pentru ca nu ii este bine, cum s-a spus mai sus.
.
Si toate socotelile nu sunt adevar daca nu pot fi puse in practica, adica simtirea prin organe, ca omul sa-L iubeasca pe Creator pentru ca El este cel care influenteaza binele si placerea fapturilor.
.
.

.
Am Auzit in 1943
.
.

Felul prin care omul exerseaza cum sa se obisnuiasca cu un lucru oarecare, atunci, acest lucru devine pentru el a doua natura, de aceea nu poate fi nimic din ceea ce el sa nu poata simti, din realitatea lui. Asadar, in ciuda faptului ca omul nu simte nimic in acest sens, oriunde ar fi, prin exersarea acestui lucru, poate sa dobandeasca aceasta simtire.
.
Si trebuie stiut ca este diferenta intre Creator si fapturi, in ceea ce priveste simtul, caci la fapturi reprezinta starea de simt si percepere obtinuta si dobandita, adica avem o stare de simt comuna cu o oarecare realitate. Iar daca realitatea este fara simt, El insusi, Creatorul – laudat fie numele Lui, la Cel Laudat gandirea cuprinde o lume intreaga. Ceea ce nu are omul, este ca realitatea lui se manifesta prin simtirea acestuia si de asemenea, veritabilitatea realitatii nu este apreciata ca adevar, decat referitor celui care simte realitatea. Asta inseamna ca ceea ce simte cel ce o gusta – este pentru el adevar.
.
Adica, daca simte gust amar, in realitate – care va sa zica – simte ca se afla intr-o situatie in care ii este rau, si sufera in chinuri, iar din cauza asta, omul acesta este numit in munca lui, ca este raufacator, pentru ca IL invinovateste pe Creator, chiar daca este numit bun si binefacator, deoarece el influenteaza lumea numai in bine. Si dupa sentimentul omului, senzatia lui este ca a primit de la Creator inversul, deci situatia in care el se afla este rea.
.
Si dupa cele spuse este de inteles ca, ce au spus Inteleptii -binecuvintata fie amintirea lor- lumea nu a fost creata, nici numai pentru raufacatori absoluti, nici numai pentru binefacatori absoluti.
(Brahot 61).
.
Intelesul celor spuse este dupa cum aminteam mai sus, ori gusta si simte ca este bine in lume, ori IL indreptateste pe Creator, si spune ca influenta Lui in lume este numai de bine. Sau daca gusta si simte gust amar in lume, atunci este raufacator, pentru ca IL invinovateste pe Creator.
.
Asadar totul este masurat dupa sentimentul omului. Ceea ce nu este la Creator – laudat fie El – este faptul ca nu se gasesc toate sentimentele, asa cum este scris in Cantecul de unitate: asa cum este va fi intotdeauna, si nu va fi la tine lipsa si surplus. De aceea, toate lumile si toate schimbarile se refera la cei care o primesc, dupa cat omul s-a straduit ca sa obtina.

.
.

.

Shamati – Am auzit, iunie-iulie (Tamuz) 1944

.

.

Spun cele scrise, pana la zorii zilei si disparitia umbrelor (Cantarea Cantarilor, 2), din care trebuie inteles ce sunt umbre in munca, si ce sunt 2 umbre. Chestiunea este ca omul nu simte prezenta controlului Creatorului cel Binecuvantat, ca El conduce lumea sub cele doua aspecte, de bine si de binefacator. Atunci este testat, precum umbra care ascunde soarele. Umbra materiala acopera soarele si nu il schimba cu nimic, iar soarele lumineaza cu toata forta lui, incat omul nu simte controlul Creatorului, cu adevarat, ca si cand nu s-a facut nici o schimbare Sus. Si este scris, ca atunci cand Sus nu este nici o schimbare, Eu, Creatorul nu ma schimb.

.

Si asta, chiar daca toate schimbarile se petrec in cel care primeste. In aceasta umbra ascunsa se pot deslusi doua stari:

.

1) Starea de capacitate, de a rezista in fata negarii si tainuirii pe care le simte, ca sa poata sa-L indreptateasca pe Creator si sa I se roage Lui, sa-i lumineze ochii (adica sa-i arate drumul). In felul acesta poate vedea, ca tot ceea ce simte este ascuns si vine de la Creator. Adica Creatorul aranjeaza totul, cu scopul ca omul sa descopere rugaciunea Lui si sa trezeasca in el dorinta de a se alipi Lui. Si asta este numai datorita suferintei primite de la Binecuvantat, si dorind sa se salveze de la necazurile lui si sa fuga de chinuri; tocmai atunci face tot ce depinde de el. Dupa ce primeste taina si suferinta, se va folosi de medicamentul cunoscut, care sporeste rugaciunea, ca El sa-l ajute sa iasa din situatia in care se afla. In situatia asta, inca, crede in controlul celui Binecuvantat.

.

2) Starea cand ajunge in situatia ca nu mai poate rezista, si spune ca toate suferintele si durerile pe care le simte se datoreaza Creatorului, care El i le-a trimis lui, ca prin asta sa aiba motiv sa urce pe treapta. Atunci intra in starea de erezie, Doamne fereste. Si daca nu poate crede in controlul celui Binecuvantat, atunci, nicidecum nu poate sa se roage. De aici reiese ca disparitia umbrelor au insemnatatea a doua umbre mai mici, adica umbrele care vor dispare din lume.

.

In timp ce umbra cojii este descrisa ca, pentru celalalt nu voi fi fertil si nu voi aduce fruct (referire la Sitra Achra), sanctitatea este numita la umbra lui am fost fermecat si am stat, si fructul dulce mi-a incantat cerul gurii (referire la Kedusha), cu asta vrand sa spuna ca toate tainele si suferintele pe care le-a simtit, au fost trimise omului de catre Creator, si toate aceste situatii sa il determine, ca munca sa-i fie mai presus de constiinta lui. Si in timp ce este in mainile omului puterea de a spune ca Creatorul ii aranjeaza toate aceste motive, este pentru binele lui, deoarece inseamna ca prin asta el poate sa munceasca in scopul de a influenta si nu pentru folosul lui. Si atunci devine constient si crede ca placerea este a Creatorului, intocmai dupa munca lui, care este facuta in totul, mai presus de constiinta. Drept urmare, omul nu se roaga Creatorului ca umbrele sa dispara din lume, si vede cum Creatorul vrea ca omul sa munceasca pentru El, in asa fel incat sa fie mai presus decat constiinta lui. Si daca este asa, nu-i pasa sa munceasca in situatia de fata ascunsa, chiar daca el vrea sa munceasca pentru a darui, adica pentru placerea Creatorului. De aceea nu este diminuata munca lui pentru a simti ca se afla in situatia de fata ascunsa-Ester Panim, in care Creatorul nu are placere din aceasta munca decat daca omul accepta conducerea Lui. Adica Creatorul nu vrea ca omul sa simta existenta Lui in momentul muncii sale. Cand omul accepta in inima si in suflet, si nu se uita la ce are placere, ci se uita la ceea ce Creatorului ii place; din asta reiese ca aceasta umbra ii aduce viata.

.

Si asta se numeste in umbra placerii, adica, este incantat de o asemenea situatie in care poate sa reziste mai presus de constiinta. Inseamna ca, daca omul nu se straduieste, in situatia ascunsa, cand inca mai este loc pentru rugaciune, Creatorul, pentru a-l apropia, il neglijeaza, si de aceea ii trimite ascunderea 2, pentru ca, nici a se ruga nu poate. Si asta, din cauza pacatului ca nu si-a dat silinta sa se roage Creatorului, de aceea vine atat de umil. Dar dupa ce ajunge in situatia asta, coboara asupra lui mila de Sus, si i se da inca o data ocazia de a se trezi si a incepe inca o data, si in aceiasi ordine, pana cand intr-un sfarsit se intareste in rugaciunea lui si Creatorul il aude, il apropie si il determina sa se intoarca la natura lui initiala.

.

.

.
Shamati – Am auzit, Elul, August 1942
.
.

Zohar-ul cel Sfant, explica ceea ce au spus Inteleptii – binecuvintata fie amintirea lor – ca: Trei lucruri largesc constiinta omului iar ele sunt: femeia chipesa, casa placuta si Kelim (recipientele) placute.
Este spus ca, femeia chipesa, este Sfanta Shechina (Divinitatea). O casa placuta, reprezinta inima persoanei, iar Kelim placute sunt organele.
.

Si trebuie explicat ca Divinitatea Sfanta nu se poate dezvalui precum este ea in realitate, in felul ei placut si frumos, decat atunci cand uneltele ei sunt placute, acestea fiind organele desprinse din inimia. Asta inseamna ca omul trebuie sa-si purifice dinainte inima, care reprezinta locuinta placuta si prin asta – anulandu-si dorinta de a primi pentru sine insusi – se obisnuiste ca faptele lui sa devina scopul influentei dezinteresate, iar asta depinde de uneltele placute. Adica dorintele lui, care se numesc unelte (Kelim), cand vor fi eliberate de nevoia de a primi pentru sine, vor fi clare si asta se va numi starea de influenta (daruire) dezinteresata. Ceea ce spune Creatorul, este ca atunci cand locuinta nu este placuta, Eu si el nu putem locui in aceeasi casa.

Asta pentru ca, trebuie sa fie o asemanare a formelor, intre Lumina (Or) si unealta (Kli). De aceea, cand omul primeste asupra lui credinta in starea ei purificata, intre creier si inima, atunci dobandeste starea femeia chipesa, adica Divinitatea Sfanta, care i se dezvaluie in felul ei frumos si placut. Si asta este ceea ce largeste constiinta omului, placerea si bucuria pe care le simte atunci cand sentimentele resimtite prin dezvaluirea Divinitatii Sfinte, sunt in interiorul organelor. Si cand asta umple organele exterioare si interioare, se numeste largirea constiintei.

Prin obtinerea de invidie, patima si onoare, omul este eliminat din lume. Insemnatatea invidiei, este ca prin invidie, in Divinitatea Sfanta, se numeste ca invidiaza cu zel invidia Creatorului. Onoare, are insemnatatea de sporire a onoarei Cerului, iar patima are insemnatatea starii de patima spasita.

.

.

.

Am auzit, Tamuz, Iulie 1944
.
.
Trebuie stiut ca, atunci cand omul incepe sa mearga pe drumul lui, in dorinta de a ajunge sa faca totul in numele Cerului, parcurge stari de urcusuri si coborasuri. Iar cateodata, omul este in descrestere atat de mare, incat gandurile lui sunt numai cum sa fuga de Tora si Porunci. Adica, ii vin ganduri ca nu are dorinta sa fie sub autoritatea Sanctitatii (Kedusha).
.
Atunci omul trebuie sa creada ca lucrurile stau invers, adica, Sanctitatea (Kedusha) fuge de el. Motivul este ca in timp ce omul vrea sa dauneze Sanctitatii (Kedusha), atunci Sanctitatea inainteaza, si fuge Ea prima dinaintea lui. Si daca omul crede in asta, si poate sa reziste in timpul evadarii, atunci ceea ce este fuga (Brah), devine binecuvantare (Bracha), asa cum este scris, Binecuvanteze Domnul taria lui. Primeste lucrarea mainilor lui.

.
.

.

Am Auzit in 1948
.
.
Bucuria este considerata Iubire, care este existenta. Si asta este asemanator, celui care-si construieste casa, si nu face in peretii casei nici un orificiu. Descopera, ca nu are nici o posibilitate sa intre in casa, pentru ca nu exista un orificiu in peretele casei, ca sa aiba loc pe unde sa intre in casa. Si de aceea trebuie sa faca un spatiu gol, prin care sa intre in casa.
.
De aceea, acolo unde este dragoste, trebuie totodata sa fie si ingrijorare, pentru ca aceasta este orificiul. Asta inseamna ca persoana trebuie sa trezeasca temerea ca nu va fi capabil sa se indrepte catre daruire.
.
Rezulta ca atunci cind sint amindoua, atunci avem intregimea. Altfel, fiecare vrea sa anuleze pe celalalt, de aceea persoana trebuie sa se straduiasca sa le aiba pe amindoua in acelasi loc.
.
Acesta este sensul nevoii de iubire si ingrijorare. Iubirea se numeste existenta, in timp ce ingrijorarea este numita foamete si goliciune. Si numai impreuna cu amindoua avem intregimea. Si asta se numeste “doua picioare” si doar atunci cind persoana are cele doua picioare, poate umbla.
.
.
.

.

.

Am auzit in timpul mesei in cea de a doua zi de Rosh HaShanah (Anul Nou), 1948
.
.
Esenta muncii omului trebuie sa fie in: cum sa vina si sa simta gust in a darui placere Creatorului, deoarece tot ce face omul pentru sine insusi il indeparteaza de El, ca urmare a schimbarii formei.
Daca el face o actiune in beneficiul Creatorului, chiar si cea mai mica, ea inca se cheama Mitzva.
De acea, principalul efort al omului trebuie sa fie in obtinerea fortei de a simti gust in daruire, si asta prin reducerea fortei de a simti gust in primire pentru sine, astfel, incet, incet se obtine gustul in daruire.

.
.

.

Am auzit, in timpul mesei din a doua noapte de Rosh HaShanah, 5 octombrie 1948
.
.

O Rodie, spuse el, implica ceea ce au spus inteleptii nostri, “Chiar si cei mai vanitosi dintre voi sunt atat de plini cu Mitzvot, ca si o rodie” (Iruvin 19). El spuse, Rimon (Rodie) vine din cuvantul Romemut- Nivel foarte inalt, maretie, demnitate), care este deasupra ratiunii. Si intelesul va fi acesta “ Vanitatea din voi este plina cu Mitzvot”. Masura plinului este data de cat de mult poate cineva sa se ridice deasupra ratiunii si asta se numeste Romemut.
.
Este doar goliciune in locul fara existenta, dupa cum este scris, “atarna pamantul fara sprijin”. Veti afla asta, care este masura plinului, a locului gol?
Raspunsul este, in functie de ridicarea fiecaruia deasupra ratiunii.
.
Asta inseamna ca goliciunea ar trebui umpluta cu demnitate, la cel mai inalt nivel, insemnand deasupra ratiunii si persoana sa-L roage pe Creator sa-i dea acea putere. Va insemna ca intreaga goliciune a fost creata, insemnand ca vine catre o persoana ca ea sa simta astfel, ca este goala, doar ca sa se umple cu Romemut de la Creator. Cu alte cuvinte, oricine trebuie sa perceapa totul deasupra ratiunii.
Si acesta este intelesul pentru, “si fiindca HaBore asa a facut asta, ca omul sa se teama in fata Lui”. Inseamna ca aceste ganduri ale goliciunii vin spre cineva ca sa simta nevoia de a lua asupra sa credinta mai presus de ratiune. Si pentru asta, avem nevoie de ajutor de la Creator. Urmand ca, in acele momente, persoana sa simta nevoia sa-i ceara Creatorului sa-i dea puterea de a crede mai presus de ratiune.
.
Se dovedeste ca este sigur cand cineva are nevoie de Creator ca sa-i ofere ajutorul, atata timp cat mintea sa externa il lasa sa inteleaga contrariul. Astfel, persoana nu mai are alta cale decat sa-i ceara Creatorului s-o ajute.
.
S-a spus despre asta,”Dorinta fiecaruia vine cate una pe zi; si cand nu este pentru Creator, nu ar trebui sa predomine.” Astfel, doar atunci apare starea in care cineva intelege ca nu exista alt ajutor decat cel al Creatorului. Si asta se numeste,”si fiindca HaBore asa a facut asta, ca omul sa se teama in fata Lui”. Teama este inteleasa ca si credinta si doar atunci simte cineva nevoia ca El sa-l salveze.
.
.

.
.

Shamati (Am auzit), 1948
.
.

Maretia Creatorului (Romemut) inseamna ca el (omul) trebuie sa ceara putere de la Creator sa mearga deasupra ratiunii (lemala mehadaat).
Adica Maretia Creatorului are doua sensuri:
.
1)Sa nu se umple de ratiune (cunostinte, intelect) (daat) cu care poate sa isi raspunda la intrebari.
Dimpotriva, sa vrea ca Creatorul sa ii raspunda la intrebari, asta se cheama Maretia Creatorului, pentru ca toata inteligenta vine de Sus, si nu din partea omului (adica atunci cand omul isi raspunde la intrebari).
Si tot ce omul poate sa isi raspunda inseamna ca isi raspunde la tot, cu mintea exterioara.
Adica dorinta de a primi (ratzon lekabel) intelege ca va fi in beneficiul ei sa pastreze Torah si Mitzvot, iar daca este deasupra ratiunii, asta il obliga pe om sa mearga in lucrare, munca, ceea ce se cheama impotriva dorintei de a primi.
.

2)Maretia Creatorului inseamna ca omul va simti nevoia ca Creatorul sa ii implineasca dorintele.
De aceea:
1)Omul trebuie sa mearga deasupra ratiunii, atunci vede ca e gol (neimplinit) si va avea nevoie de El.
2)Doar Creatorul poate sa ii dea puterea sa fie apt sa mearga deasupra ratiunii, adica faptul ca El daruieste, asta se cheama Maretia Creatorului.

.

.

.

Am auzit in Av 24, August 3, 1945
.
.
Este scris, Sa nu ai alti Dumnezei in afara de mine si sfantul Zohar explica, ca trebuie sa-ti cantaresti munca cu pietre.
.
Si intreaba despre asta: Cum se poate cantari munca cu pietre ca astfel sa stie omul in ce stadiu se afla pe caile Creatorului ?
.
Si raspunde : Se stie ca atunci cand omul munceste mai mult decat este obisnuit , corpul incepe sa rabufneasca si sa respinga acest lucru cu toata puterea lui, deoarece cand vine vorba de influentare, daruire, acest lucru este ca o incarcatura si o povara pentru corp, neputand suporta aceasta munca.
Aceasta impotrivire a corpului apare la om sub forma de ganduri straine, isi pune intrebari ce si cum, ca prin aceste intrebari omul sa-si spuna ca ele sunt cu siguranta trimise de Sitra Ahra(cealalta parte) pentru a-l deruta de la munca sa.
.
Se spune ca daca la momentul respectiv omul afirma ca acestea vin de la Sitra Ahra, prin asta el incalca ceea ce e scris, sa nu ai alti Dumnezei in afara de mine . Motivul este, ca omul trebuie sa creada ca si acestea vin din partea Sfintei Divinitati pentru ca nu e nimeni in afara de El, ci Sfanta Divinitate ii arata omului care este starea lui adevarata, cum merge pe caile Creatorului. Asta inseamna, ca prin faptul ca ii trimite aceste intrebari, care se numesc ganduri straine (adica prin aceste ganduri straine, Divinitatea vede cum rezolva el intrebarile considerate ca ganduri straine). Si din toate astea, omul trebuie sa stie care este starea lui adevarata in aceasta munca, ca sa stie ce sa faca.
.
Aceasta seamana cu o pilda.
.
Un om a vrut sa stie cat de mult ul iubeste prietenul sau. Desigur ca fata in fata, prietenul va ascunde adevarul, din rusine. De aceea omul trimite o persoana, pentru a-l vorbi de rau prietenului sau, iar el stand deoparte vede reactia prietenului si astfel poate sti adevarul, poate masura dragostea prietenului sau.
.
Si de aici invatam ca, in momentul in care Sfanta Divinitate isi arata fata unei personae – Creatorul ii ofera omului insufletire si veselie – un aceasta situatie omului ii este rusine sa spuna ce crede despre munca sa de rasplata si de a nu primi nimic pentru sine.
.
Cu toate acestea, cand nu isi arata fata, adica atunci cand veselia si insufletirea se indeparteaza, lucru care este considerat ca nu ii arata fata, doar atunci, omul poate vedea starea sa adevarata cu privire la munca de a darui. Iar dacă omul crede, ca nu este nimeni in afara de El si ca toate gandurile straine sunt trimise de Creator – in sensul ca El este operatorul – cu sigurantastie deja ce are de facut si cum sa raspunda la toate intrebarile.
.
Si asta pare, ca si cum Divinitatea ii trimite mesageri, sa vada daca vorbeste de rau Imparatia Cerurilor. Si acesta este modul in care putem interpreta cele de mai sus.
.
Iar omul poate intelege aceasta – ca totul vine de la Creator – pentru ca este cunoscut faptul ca loviturile, cu care corpul loveste o persoana prin gandurile lui straine, acestea nu vin la om, atata timp cat nu se ocupa de munca sa, ci aceste lovituri – care vin la om intr-o senzatie completa, pana intr-atat incat aceste ganduri ii zdrobesc mintea – ele vin in special, dupa promovarea Torei si a muncii sale, mai mult decat de obicei.
.
Si aceasta se numeste a cantari cu pietre, adica , aceste pietre, ceea ce vrea el sa inteleaga, aceste intrebari care ii vin in minte, cu care se duce pe urma sa cantareasca scopul muncii sale, daca intr-adevar merita sa lucreze pentru a darui, si sa faca aceasta din tot suletul si din toata puterea lui, si ca toate dorintele lui vor fi doar sa spere, ca tot ceea ce va obtine in aceasta lume va fi doar cu scopul de a aduce multumire si placere prin munca sa, celui care l-a creat, si nu in interes corporal.
In acel moment incepe o disputa infocata, deoarece vede ca exista argumente in ambele sensuri, si despre asta ne avertizeaza versetul Sa nu ai alti Dumnezei in afara mea (in ebraica – in fata mea, inaintea mea). Ca sa nu spuneti ca alti Dumnezei v-au dat aceste pietre, ca sa cantariti cu ele munca voastra, ci in afara de mine, in fata mea, omul trebuie sa stie ca aceasta este fata.
Si motivul este, pentru ca omul sa vada adevarata forma a bazei, a fundatiei pe care construim structura muncii.
.
Si dificultatea in munca este, in primul rand, pentru ca sunt doua texte care se neaga unul pe celalalt. Pe de o parte, omul trebuie sa se straduiasca, ca toata munca lui sa fie pentru a ajunge la adeziune cu Creatorul, ca toata dorinta lui sa fie doar de a-l satisface pe cel care l-a creat, si nimic pentru el insusi.
.
Pe de alta parte, noi vedem ca nu acesta este principalul scop, deoarece scopul creatiei nu a fost ca creaturile sa daruiasca Creatorului, deoarece acesta nu are nici o deficienta, pentru ca, creaturile sa-i dea ceva, ci dimpotriva. Scopul creatiei a fost dorinta Lui de a face bine creaturilor Sale,in sensul ca, creaturile sa primeasca binefacerea si placerea de la El, binecuvantat fie El!
.
Si deoarece aceste doua lucruri se contrazic absolut, unul pe celalalt, pe de o parte omul trebuie sa daruiasca si pe de alta parte sa primeasca. Adica, exista stadiul de rectificare a creatiei, care este de a ajunge la adeziune, si care este echivalenta de forma, ceea ce inseamna ca toate actunile sale sa fie doar pentru a darui, iar pe urma, pentru a ajunge la scopul creatiei , care este de a primi placerea si binele de la Creator.
.
Prin urmare, cand omul se obisnuieste sa mearga pe drumul daruirii, oricum nu are vasele de primire. Si in timp ce merge pe drumul primirii,nu are vase de daruire.
.
Astfel, prin pietrele cu care cantareste, el le cumpara pe amandoua impreuna. Deoarece, dupa toate negocierile in timpul muncii sale, si dupa ce le depaseste si primeste asupra lui – cu mintea si cu inima, sarcina Regatului Ceresc, de a darui – aceasta ii provoaca, ca in timpul in care este pe cale de a atrage abundenta sublima – de vreme ce el are deja un fundament solid – ca totul trebuie sa fie sub forma de a darui; prin urmare, chiar si atunci cand primeste o iluminare, o primeste pentru a darui.
Aceasta este, pentru ca intreaga temelie a muncii sale, a fost construita un exclusivitate, pentru a darui.
.
Si acest lucru este considerat – a primi pentru a darui.
.
.

.

Am auzit in 1941, Ierusalim

Inteleptii nostri au spus asta in versul, “ Nenorocire asupra voastra, ca doriti ziua Domnului! Pentru care motiv ati avea ziua Domnului? Ea este intuneric, nu lumina”(Amos 5):” Exista o pilda despre un cocos si un liliac care asteptau lumina. Cocosul ii spuse liliacului: “Eu astept lumina, pentru ca lumina este a mea: insa tu, ce nevoie ai tu de lumina?” (Sanhedrin 98.2). Interpretarea este ca, de vreme ce liliacul nu are ochi ca sa vada, ce castig are de la lumina soarelui? Dimpotriva, pentru cineva care nu are ochi, lumina soarelui este intuneric mult mai profund.

Trebuie sa intelegem aceasta pilda, adica modul in care ochii sunt conectati ca sa priveasca in Lumina Creatorului, pe care textul o numeste “ziua Domnului”. Ni s-a dat o pilda despre un liliac, ca si despre cineva care ramane in intuneric pentru ca nu are ochi.

Trebuie sa intelegem, de asemenea, ce este ziua Domnului si ce este noaptea Domnului si care e diferenta dintre ele. Noi distingem ziua oamenilor prin lumina soarelui, insa ziua Domnului, cum o discernem?

Raspunsul este, ca si aparitia soarelui. Cu alte cuvinte, cand soarele straluceste peste pamant, numim asta “zi”. Si cand soarele nu mai straluceste, numim acest fapt “noapte”. La fel este si cu Creatorul. Ziua este numita “revelatie” si intunericul este numit “ascunderea feţei”.

Asta inseamna ca, atunci cand exista revelatia feţei, cand este la fel de clara ca si yiua pentru o persoana, asta se numeste „zi”. Asta au spus inteleptii nostri (Psachim 2) despre vers, „Ucigasul se inalta cu lumina, ca sa ucida pe cel sarac si nevoias; si noaptea, el este ca un hot”. Pentru ca spune ca, „si noaptea el este ca un hot”, inseamna ca lumina este zi. Spune aici ca, daca faptul iti este la fel de clar ca si lumina care vine peste suflete, el este un ucigas si este posibil sa fie salvat in sufletul lui. Astfel vedem ca, privitor la zi, Gemarah spune ca este o chestiune la fel de limpede ca ziua.

Deducem de aici ca ziua Domnului insemna ca Providenta – felul in care Creatorul conduce lumea- va fi clara in forma bunavointei. De exemplu, cand cineva se roaga, rugaciunea sa primeste raspuns imediat si obtine tot pentru ce s-a rugat si reuseste in orice ar incerca. Asta se numeste „ziua Domnului”.

In mod opus, intunericul, care este noapte, inseamna ascunderea feţei. Asta aduce indoieli omului in privinta conducerii binevoitoare si ganduri straine. Asta se numeste „noapte” si „ intuneric”. Mai exact, omul experimenteaza o stare in care simte ca lumea s-a intunecat pentru el.

Acum putem interpreta ce este scris, ““ Nenorocire asupra voastra, ca doriti ziua Domnului! Pentru care motiv ati avea ziua Domnului? Ea este intuneric, nu lumina”. Chestiunea este ca pentru cei ce asteapta ziua Domnului, adica asteapta sa li se dea credinta deasupra ratiunii, acea credinta va fi atat de puternica de parca ar vedea cu proprii lor ochi, cu certitudine, ca asa este, adica faptul ca Creatorul conduce lumea cu bunavointa.

Cu alte cuvinte, ei nu vor sa vada cum Creatorul guverneaza lumea cu binevointa, deoarece a vedea este opus credintei. In alta ordine de idei, credinta este exact opusul ratiunii. Si, cand omul face ceea ce este opus ratiunii sale, asta se numeste “credinta deasupra ratiunii.”

Asta inseamna ca ei cred ca guvernarea Creatorului asupra creaturilor este binevoitoare. Si, de vreme ce ei nu vad asta cu certitudine, nu-i spun Creatorului, “Vrem sa vedem bunavointa privita din latura ratiunii.” Mai degraba, ei vor ca asta sa ramana in sinea lor ca si credinta deasupra ratiunii.

Insa ei ii cer Creatorului sa le confere o asemenea forta incat aceasta credinta sa devina asa puternica de parca ar vedea-o prin prisma ratiunii. Inseamna ca, in minte, nu va fi diferenta intre credinta si cunoastere. La asta se refera ei, cei ce il doresc cu ardoare pe Creator, ca fiind “ziua Domnului.”

Cu alte cuvinte, daca ei simt asta ca si cunoastere, atunci Lumina Domnului, numita “Abundenta Superioara”, va merge in vasele de primire, numite “vase separate”. Si ei nu vor asta, caci s-ar duce spre dorinta de a primi, opusa Kedushei (Sfinteniei), care este impotriva vointei de a primi pentru propriul beneficiu. In loc de asta, ei vor sa se alature Creatorului si asta este posibil numai prin echivalenta de forma.

Oricum, pentru a ajunge la asta, adica pentru ca cineva sa aiba dorinta si sa tanjeasca dupa uniunea cu Creatorul, caci omul este nascut cu natura vointei de a primi doar pentru propriul beneficiu, cu sa fie posibil sa obtii ceva ce este total impotriva naturii? Din acest motiv, omul trebuie sa faca eforturi uriase pana cand obtine a doua natura, care este vointa de a darui, de a influenta.

Cand omului I se da vointa de a darui, de a influenta, el este capabil sa primeasca Abundenta Superioara cu aceasta vointa si sa nu o stigmatizeze, caci toate nenorocirile vin numai prin vointa de a primi pentru sine. Cu alte cuvinte, chiar si atunci cand face ceva pentru daruire, adanc in sinea este exista un gand cum ca va primi ceva pentru actiunea sa de daruire pe care tocmai o intreprinde.

Intr-un cuvant, omul nu este in stare sa faca nimic daca nu primeste ceva in schimbul actiunii sale. El trebuie sa se bucure si orice placere pe care o primeste pentru sine il separa de viata celor vii.

Asta il opreste de la adeziunea cu Creatorul, caci Dvekut (Adeziune) se masoara prin echivalenta de forma. De aceea este imposibil sa aiba daruire pura fara sa fie amestecata si primirea pentru propriile puteri. Astfel, pentru ca cineva sa detina puterile daruirii, e nevoie de o a doua natura, asa incat sa aiba taria de a obtine echivalenta de forma.

Cu alte cuvinte, Creatorul este cel ce daruieste si nu primeste nimic, caci El nu are nici o lipsa. Asta inseamna ca nici ceea ce El daruieste nu este pentru o nevoie, adica, nimai daca El nu ar avea cui sa-I daruiasca, ar simti asta ca si pe o lipsa.

In schimb, noi trebuie sa percepem asta ca si pe un joc. Asta este, nu pentru ca El vrea sa daruiasca, ci e ceva ce El are nevoie; insa totul este ca un joc. Asa cum au spus inteleptii nostri referitor la iubita: Ea a intrebat,” Ce face Creatorul dupa ce a creat lumea?”Raspunsul a fost, “El sta si se joaca cu o balena”, dupa cum este scris, “Acolo merg corabiile marii si Leviathan (monstrul marin), pe care Tu l-ai facut sa petreaca in apa”. (“Avoda Zarah” – Idolatrie, p.3).

Leviathan face referire la Dvekut si conexiune (asa cum este scris, “in concordanta cu spatiul fiecaruia, cu ghirlande”). Asta inseamna ca scopul, care este conexiunea Creatorului cu creaturile , este doar in joaca: nu este o chestiune de dorinta si nevoie.

Diferenta dintre joc si dorinta este ca tot ceea ce apare in dorinta este necesitate. Daca cineva nu primeste ceea ce doreste, ramane cu un deficit. Asa incat, in joaca, chiar daca omul nu obtine un lucru, asta ne se considera o lipsa, asa cum se spune, “nu este atat de rau ca nu am obtinut ceea ce m-am gandit, deoarece nu este atat de important”. Asta deoarece dorinta pe care omul a avut-o, a fost doar in gluma, nu in mod serios.

Se deduce ca, intregul scop este pentru ca munca omului sa fie pe de-a-ntregul pentru influenta, daruire si el nu va simti nici o dorinta ca sa primeasca placere pentru munca sa.

Acesta este un grad inalt, caci exista in Creator. Si asta se numeste “ziua Domnului”. Ziua Domnului este numita “deplinatate”, dupa cum este scris, “Ingaduie stelelor diminetii sa fie intunecate, lasa-le sa caute lumina, dar sa nu o gaseasca”. Lumina este considerata plenitudine.

Cand cineva obtine a doua natura, vointa de a darui, de a influenta, pe care Creatorul i-o da dupa natura primara, aceasta fiind vointa de a primi, atunci acesta poate sa-l serveasca pe Creator in totalitate si asta este considerata “ziua Domnului”.

Astfel, cel ce nu obtine a doua natura si il poate servi pe Creator in forma de daruire si asteapta sa fie recompensat, adica atunci cand omul deja s-a straduit si a facut ce i-a stat in putere pentru a obtine acea forta, se considera ca el asteapta ziua Domnului, adica sa aiba echivalenta de forma cu Creatorul.

Cand ziua Domnului vine, el este bine dispus. Este fericit ca a scapat de sub puterea vointei de primi pentru sine, care il despartea de Creator. Acum, omul s-a lipit de Creator si considera asta ca si o urcare pe culme.

Oricum, asta este ceva diferit de munca altcuiva care lucreaza doar pentru sine. Acesta este fericit doar atat timp cat cat crede ca va primi ceva in schimbul muncii sale. Insa, cand isi da seama ca vointa de a primi nu ia nici o recompensa pentru munca sa, omul se intristeaza si nu mai face nimic. Uneori, el incepe sa mediteze asupra inceputului si spune “Nu m-am bazat pe asta”.

Mai mult, ziua Domnului ajunge la puterea de daruire. Daca omului i s-ar fi spus ca acesta va fi profitul sau daca se implica in Tora si Mitzvot, el ar fi zis, “ Consider asta intuneric, nu lumina”, caci aceste cunostinte il duc spre intuneric.

.

Am auzit in 1941, Ierusalim

Coroana inseamna Keter si Keter este Emanatorul si Radacina. Kedusha (Sanctitatea) este conectata cu radacina, adica Kedusha este considerata a fi in echivalenta de forma cu radacina sa. Inseamna ca, asemeni radacinii noastre, Creatorul, ea vrea doar sa daruiasca, dupa cum este scris, “dorinta Lui de a face bine creaturilor”, deci Kedusha este doar in starea de daruire spre Creator.

Sitra Achra, insa, nu este asa. Ea tinteste doar sa primeasca pentru sine. Din acest motiv nu este in adeziune cu radacina, care este Keter. Asadar, Sitra Achra nu are atribuita Keter (coroana). Cu alte cuvinte, ea nu are Keter deoarece este separata de Keter.

Acum putem intelege ceea ce au spus inteleptii nostri (Sanhedrin 29), “Toti care adauga, scad.” Asta inseamna ca, daca adaugi la calcul, acesta se micsoreaza. Este scris (Zohar, Pekudei par. 249), “La fel este si aici, in concordanta cu ce este in interior, scrie, ‘Mai mult, ei vor face cortul cu zece draperii’. Raportandu-se la ce este afara, scrie, ‘unsprezece draperii’, adaugand litere, adica adaugand pe Ayin (literea ebraica adaugata) la doisprezece si micsorand calculul. Asta scade unu din doisprezece din cauza adaugarii lui Ayin la doisprezece”.

Se stie ca acea calculatie este implementata numai in Malchut, care calculeaza inaltimea gradului (prin Ohr Hazer care se afla in ea). De asemenea, se stie ca Malchut este numita “ vointa de a primi pentru sine”.

Cand isi anuleaza vointa sa de a primi in fata radacinii si nu mai vrea sa primeasca, ci doar sa daruiasca radacinii, asemeni acesteia din urma, care este o vointa de a darui, atunci Malchut, numita Ani (eu), devine Ein (nul). Doar atunci ea prelungeste Lumina lui Keter ca sa-si construiasca Partzuf si devine doisprezece Partzufim ale lui Kedusha.

Oricum, cand vrea sa primeasca pentru sine, ea devine Ayin rau (ochi). Cu alte cuvinte, acolo unde era o combinatie de Ein, adica anulare in fata radacinii, care este Keter, asta a devenit Ayin (insemnand a vedea si a auzi fara motiv, ratiune).

Asta se numeste adaugare. Inseamna ca cineva vrea sa adauge cunoastere la credinta si munca motivata. Cu alte cuvinte, spune ca merita mai mult sa munceasca motivat si apoi vointa de a primi nu va obiecta in privinta muncii.

Asta cauzeaza un deficit, insemnand ca au fost separati de Keter, denumit “vointa de a darui”, care este radacina. Nu mai exista nici o echivalenta de forma cu radacina, numita Keter. Din acest motiv, Sitra Achra este denumita “Malchut fara Coroana”. Inseamna ca Malchut de Sitra Achra nu are Dvekut (adeziune) cu Keter. Din acest motiv, au doar unsprezece Partzufim, fara Partzuf Keter.

Acesta este intelesul a ceea ce au scris inteleptii nostri, “nouazeci si noua mor de ochiul rau”, adica , pentru ca ei nu au deloc judecata limpede despre Keter. Asta inseamna ca Malchut din ei, fiind vointa de a primi, nu vrea sa se anuleze in fata radacinii, numita Keter. Ceea ce inseamna ca ei nu vor sa faca din Ani (eu), denumit “vointa de a primi”, o transformare in Ein (nul), care este anularea vointei de a primi.

In schimb, ei vor sa adauge. Si asta se numeste “ raul Ayin” (ochi). Asta este, acolo unde ar trebui sa fie Ein cu Alef (prima litera din cuvantul Ein), ei insereaza raul Ayin (Ochi, prima litera din cuvant). Astfel, ei cad din gradul in care se afla datorita lipsei de Dvekut cu radacina.

Aceasta este semnificatia a ceea ce au spus inteleptii nostri, “ Oricui este mandru, Creatorul ii spune, ‘ El si Eu nu putem fi laolalta, in acelasi locas,’”, caci el formeaza doua stapaniri. Oricum, cand omul se afla intr-o stare de Ein si se anuleaza pe sine in fata radacinii, adica singura sa intentie este numai pentru daruire, asemeni radacinii, exista numai o stapanire aici- stapanirea Creatorului. Apoi, tot ceea ce omul primeste in lume este numai ca sa daruiasca Creatorului.

Acesta este intelesul pentru ceea ce s-a spus, “ Intreaga lume a fost creata pentru mine si eu, ca sa-l servesc pe Facatorul meu”. Din acest motiv, trebuie sa primesc toate gradele din lume, asa incat sa pot darui totul Creatorului, ceea se numeste “sa-mi servesc Facatorul”.

.

Am auzit in 1940, Ierusalim

Cand ascunderea suprasolicita o persoana si aceasta ajunge la o stare in care munca devine fara gust si nu-si mai poate imagina si nici simti iubire si teama si nu mai poate face nimic in sfintenie, atunci singura sa mangaiere este sa planga catre Creator ca sa-i fie mila de ea si sa indeparteze ecranul din fata ochilor si a inimii sale.

Chestiunea plangerii este una foarte imortanta. Este asa cum scriu inteleptii nostri:”Toate portile erau ferecate, cu exceptia portilor lacrimilor.” Lumea intreaba despre asta. Daca portile lacrimilor nu sunt inchise, ce nevoie ar mai fi de porti? Se spune ca asta este asemeni unei persoane care-i cere prietenului sau un obiect necesar. Acest obiect ii atinge inima si omul cere si-l implora in toate modurile posibile de rugaciune si induplecare. Totusi, prietenul sau nu ii da nici un pic de atentie. Cand persoana vede ca nu mai are rost sa se roage si sa implore, isi inalta vocea in planset.

Se spune despre asta:” Toate portile erau ferecate, cu exceptia portilor lacrimilor.” Asadar, cand nu au fost inchise portile lacrimilor? Exact in momentul in care toate portile sunt inchise, portile lacrimilor sunt deschise. Este atunci cand exista loc pentru portile lacrimilor si, la urma, omul vede ca acestea nu sunt ferecate.

Oricum, cand portile rugaciunii sunt deschise, portile lacrimilor si plangerii nu sunt relevante. Aceasta inseamna ca portile lacrimilor sa fie inchise. Asadar, cand nu sunt inchise portile lacrimilor? Exact atunci cand toate portile sunt inchise, portile lacrimilor sunt deschise. Asta, deoarece omul are inca mangaierea rugaciunii si a induplecarii.

Acesta este intelesul pentru “Sufletul meu va plange in secret”, adica, atunci cand omul ajunge la o stare de ascundere “Sufletul meu va plange”, deoarece persoana nu mai are nici o alta optiune.

Aceasta este semnificatia pentru “ Orice ajunge sa faca mana ta prin propria putere, sa faca.”

Am auzit in 1943, Ierusalim

Sfantul Zohar spune ca Cel de Sus uraste trupurile. Cartea zice ca ar trebui sa interpretam asta ca si cum s-ar referi la vointa de a primi, numita Guf (trup). Creatorul a creat lumea Sa in gloria Lui, dupa cum este scris, “ Oricine este chemat prin Numele Meu si pe care l-am creat pentru gloria Mea, Eu l-am modelat, da, Eu l-am facut.”

Asadar, asta contrazice argumentul trupului ca totul ar fi pentru el, adica numai pentru propriul sau beneficiu, de vreme ce Creatorul spune contrariul, ca totul ar trebui sa fie pentru Creator. Astfel, inteleptii nostri au spus ca a zis Creatorul, “ el si cu Mine nu putem convietui sub acelasi acoperamant.”

Se deduce ca, ceea ce a despartit, inca de la inceput, legatura dintre fiinta si Creator este vointa de a primi. Se observa cand raul vine; adica, vointa de a primi vine si intreaba, “De ce vrei sa muncesti pentru Creator?” Noi credem ca vorbeste la fel ca oamenii, asta pentru ca vrea sa inteleaga cu intelectul sau. Totusi, acesta nu este adevarul, caci nu intreaba pentru cine munceste omul. Acesta este, cu siguranta, un argument rational, caci el se trezeste in om cu un motiv.

In schimb, argumentul cel vicios este o intrebare fizica. Asta este ceea ce intreaba,”Ce intentionezi prin acest serviciu?” Cu alte cuvinte, ce profit vei avea din efortul pe care il faci? Inseamna ca intreaba, “Daca nu muncesti pentru tine, ce va obtine trupul, numit ‘vointa de aprimi pentru sine’, din toate astea?”

De vreme ce acesta este un argument corporal, unica replica este una trupeasca,”El si-a tocit dintii si nu a fost acolo, nefiind recompensat”. De ce? Pentru ca vointa de a primi pentru sine nu are ispasire, nici chiar in vremea izbavirii. Asta, deoarece ispasirea va fi atunci cand tot profitul intra in vasele de daruire si nu in vasele de primire.

Vointa de a primi pentru sine trebuie sa ramana mereu in deficit, caci umplerea vointei de a primi este, de fapt, moarte. Motivul este acela ca, asa cum am spus mai sus, creatia a fost, de la bun inceput, pentru gloria Lui (si acesta este un raspuns la ceea ce este scris, ca dorinta Lui este de a face bine creaturilor Sale si nu pentru El Insusi).

Interpretarea va fi aceea ca esenta creatiei este de a revela tuturor ca scopul creatiei este de a face bine creaturilor Sale. Asta este, in mod specific, cand cineva spune ca a fost nascut ca sa-L onoreze pe Creator. In acel moment, in acele vase, apare scopul creatiei, care este de a face bine creaturilor Lui.

Din acest motiv, omul trebuie sa se examineze pe sine continuu, scopul muncii sale, adica, daca Creatorul primeste multumire in fiecare actiune pe care el o intreprinde, deoarece el vrea echivalenta de forma. Asta este numita “Toate actiunile tale vor fi pentru Creator”, adica omul vrea sa aduca bucurie Creatorului, orice ar face, dupa cum este scris, “sa aduca multumire Facatorului sau”.

De asemenea, omul are nevoie sa isi dirijeze vointa de a primi si sa-i spuna, “ Am decis deja ca nu vreau sa primesc nicio placere, pentru ca tu vrei sa te bucuri. Asta, deoarece cu dorinta ta sunt fortat sa fiu separat de Creator, caci diferenta de forma cauzeaza despartire si indepartare de Creator”

Speranta omului ar trebui sa fie aceea ca, din moment ce nu se poate rupe de dominatia vointei de a primi, el este, de aceea, in caderi si inaltari perpetue. Asadar, el il asteapta pe Creator, ca El sa-l recompeseze cu deschiderea ochilor si sa aiba puterea de a depasi obstacolele si sa munceasca numai in beneficiul Creatorului. Este asa cum a fost scris, “Un singur lucru am cerut de la Domnul, pe acela il voi cauta”. Pe acela, adica Sfanta Shechina (Divinitatea). Si omul cere (Psalmi 27:4), “ca sa pot locui in casa Domnului in toate zilele vietii mele”.

Casa Domnului este Sfanta Shechina. Si acum putem intelege ceea ce au spus inteleptii nostri despre versul,”Si tu vei accepta din prima zi”, prima in care conteaza faradelegile. Trebuie sa intelegem de ce exista bucurie daca este loc pentru o nelegiure care conteaza? S-a spus ca trebuie sa stim ca este o chestiune de importanta in truda, cand exista un contact intre individ si Creator.

Inseamna ca omul simte ca are nevoie de Creator, caci, in starea de truda, el vede ca nu exista nimeni altcineva in lume care sa-l poata salva din starea in care se afla, in afara de Creator. Apoi vede ca “Nu exista nimeni in afara de El” care sa il poata salva din starea actuala, din care nu poate scapa.

Asta se numeste a avea un contact apropiat cu Creatorul. Daca omul stie cum sa aprecieze acel contact, adica sa creada ca atunci se afla in legatura cu Creatorul, insemnand ca toate gandurile lui sunt spre Creator, cum ca El il va ajuta. Altfel, omul isi da seama ca este pierdut.

Oricum, cel ce este recompensat cu Providenta particulara si vede ca Creatorul face totul, dupa cum este scris, “El singur face si va face toate faptele”, in mod normal, nu mai are nimic ce sa adauge si, in orice caz, nu are loc ca sa se roage pentru ajutorul Creatorului. Asta, deoarece omul vede ca, pana chiar si fara rugaciune, Creatorul face totul.

Asadar, in acel moment omul nu are cum sa faca fapte bune, caci vede ca totul se face fara el, cumva, prin Creator. Astfel, in acea stare, omul nu are nevoie de Creator ca sa-l ajute in ceva. Asadar, in acel timp, persoana nu are contact cu Creatorul, sa aiba nevoie fiindca se simte pierdut, daca Creatorul nu o ajuta.

Se deduce ca omul nu este in contact cu Creatorul, deoarece a fost in timpul perioadei de truda. Ses psune ca este asemeni unei persoane care se afla intre viata si moarte si ii cere prietenului sau sa-l salveze de la moarte. Cum il roaga pe prieten? Desigur, omul incearca sa-si roage prietenul sa se indure de el si sa-l salveze de la moarte, prin orice ii sta in putere. Cu siguranta, nu va uita nicidecum sa-si roage prietenul, caci, altfel, e constient ca isi va pierde viata.
Oricum, cel ce isi roaga prietenul pentru lucruri de lux, care nu-i sunt necesare, rugamintea nu este atat de apropiata prietenului sau, ca acesta sa-i dea ceea ce cere, pana in punctul in care mintea sa nu va fi distrasa de la rugaminte. Veti afla ca, pentru lucrurile care nu au legatura cu sustinerea vietii, rugamintea nu este atat de apropiata de daruitor.

Astfel, cand omul simte ca ar trebui sa-l roage pe Creator sa-l salveze de la moarte, adica din starea de “ Raul din viata lor este numit moarte”, contactul dintre el si Creator este unul apropiat. Din acest motiv, pentru cel drept, un loc in care sa munceasca este sa aiba nevoie de ajutorul Creatorului; altfel e pierdut. Asta cer cu ardoare cei drepti: un loc in care sa munceasca, asa incat sa aiba un contact apropiat cu Creatorul.

Se intelege ca, daca Creatorul ofera loc pentru munca, acesti virtuosi sunt fericiti. De aceea au spus, “ prima nelegiuire c are conteaza”. Pentru ei, este bucurie mare sa aiba un loc de munca, insemnand ca acum au nevoie de Creator si pot sa ajunga intr-un contact apropiat cu El. Asta, deoarece omul nu poate veni in Palatul Regelui, dacat cu un scop.

Acesta este intelesul pentru “Si tu veii accepta”. Se specifica tu. Asta, pentru ca totul este in mainile Domnului, cu exceptia fricii de Domnul. Cu alte cuvinte, Creatorul poate oferi abundenta Luminii, deoarece asta este ceea ce El detine. Insa intunericul, locul lipsei, asta nu se afla pe domeniul Sau.

Caci este o regula cum ca exista frica de Domnul numai din locul lipsei si locul lipsei este numit “vointa de a primi”, asta inseamna ca doar atunci exista un loc pentru truda. In ce masura? In masura in care acesta se opune.

Corpul vine si intreaba, “Ce urmaresti prin acest serviciu?” si omul nu are nici un raspuns la intrebarea asta. Apoi, persoana trebuie sa-si asume sarcina Regatului Sfant, mai presus de ratiune , ca si un bou la povara, ca si un magar incarcat, fara vreun argument. In schimb, El a spus si vointa Lui s-a facut. Asta este numit “tu”, adica aceasta munca iti aprtine numai tie si nu Mie, insemnand munca de care are nevoie vointa de a primi.

Oricum, daca Creatorul ii da cuiva un pic de iluminare de Sus, vointa de a primi se da la o parte si se nuleaza asemeni unei lumanari in fata unei torte. Apoi, omul nu mai are nimic de lucru, caci nu mai simte nevoia de a lua asupra sa sarcina Regatului Sfant, spre corectie, asemeni unui bou la povara si a unui magar incarcat, dupa cum este scris, “voi ce iubiti pe Domnul, urati raul”.

Inseamna ca iubirea Domnului se intinde doar de la locul raului. Cu alte cuvinte, in masura in care omul uraste raul, adica vede cum vointa de a primi ii pune piedici in obtinerea completa a scopului, in aceeasi masura el are nevoie sa i se ofere iubirea Celui de Sus.

Oricum, daca omul nu simte ca uraste raul, nu i se poate oferi iubirea Domnului. Asta, deoarece el nu are nevoie de ea, caci simte deja satisfactie in munca.

Dupa cum am spus, persoana nu trebuie sa fie suparata cand lucreaza cu vointa de primi, care o obstructioneaza in munca. Ar trebui, cu siguranta, sa fie mult mai satisfacuta daca vointa de primi ar fi absenta din corp, adica nu ar aduce intrebarile sale omului, deranjandu-l in munca sa de a tine Tora si Mitzvot.

Oricum, omul trebuie sa creada ca impedimentele vointei de primi, din munca, vin la el de Sus. Omului i s-a dat de Sus forta de a descoperi vointa de primi, deoarece acolo exista loc pentru munca, exact atunci cand vointa de a primi se trezeste.

Apoi, omul are o legatura apropiata cu Creatorul, ca sa-l ajute sa transforme vointa de primi, cu scopul de a darui. Si el trebuie sa creada ca din asta reiese multumire catre Creator, din rugaciunea omului catre El, ca sa-l traga mai aproape prin Dvekut (adeziune), numita “echivalenta de forma”, cunoscuta ca si anulare a vointei de a primi, folosita numai in scopul de a darui. Creatorul spune despre asta, “Fii mei m-au invins”. Asta este, v-am dat vointa de a primi si voi imi cereti sa va dau vointa de a darui, in locul acesteia.

Acum putem interpreta ce s-a mentionat in Gemarah (Hulin p.7):” Rabbi Pinehas Ben Yair a mers sa-l izbaveasca pe captiv. El a traversat raul Ginai (numele raului era Ginai). A vorbit catre Ginai, “Desparte-ti apele si eu voi traversa prin tine”. Acesta i-a raspuns:” Tu vei face voia Facatorului tau si eu voi face voia Facatorului meu. Tu, poate o vei face, poate nu, insa eu, cu siguranta o voi face”.

El a spus ca intelesul este ca i-a zis raului, adica vointei de a primi, sa il lase sa treaca prin el si sa ajunga la gradul de a face voia Domnului, insemnand a face totul numai pentru a darui multumire Facatorului sau. Raul, vointa de a primi, i-a raspuns ca, din moment ce Creatorul l-a creat cu aceasta natura, de a vrea sa primeasca incantare si placere, el, oricum, nu vrea sa-si schimbe natura in care a fost creat de Creator.

Rabbi Pinehas Ben Yair a ridicat razboi asupra lui, adica a vrut sa-l transforme in vointa de darui. Asta inseamna a declara razboi creatiei, pe care Creatorul a creat-o in natura, numita “vointa de a primi”, care a fost creata de Creator, care este intreaga creatie, numita “existenta din absenta”.

Omul trebuie sa stie ca, in timpul muncii, cand vointa de a primi vine la el cu propriile ei argumente, nici o motivatie si nici o logica nu o pot ajuta. Desi omul crede ca acestea sunt doar simple argumente, nu ii vor fi de folos ca sa-si invinga răul.

In schimb, asa cum este scris, “El si-a tocit dintii”. Asta insemna sa sfatuiesti numai prin actiuni si nu prin argumente. Asta se numeste ca omul trebuie sa-si dezvolte puterile de impunere a corectiei. Acesta este sensul a ceea ce au scris inteleptii nostri, “El este suspus corectiei pana cand spune ‘vreau’ “.Cu alte cuvinte, prin perseverenta, obiceiul devine o a doua natura.

Omul trebuie, in mod special, sa incerce sa aiba o dorinta mai puternica ca sa obtina vointa de a darui si sa treaca peste vointa de a primi. Sensul pentru o dorinta puternica este acela ca o dorinta puternica este masurata prin inmultirea puterii dintre pauze si piedici, adica a opririlor dintre fiecare obstacol.

Uneori, omul primeste o oprire chiar in mijloc, adica o coborare. Aceasta cadere poate fi o oprire de un minut, o ora, o zi sau o luna. De altfel, omul reincepe munca de depasire a vointei de a primi si incercarile de a obtine vointa de a darui. O dorinta puternica inseamna ca oprirea nu a durat prea mult si el a repornit, imediat, la munca.

Este asemeni unei persoane care vrea sa sparga o piatra mare. Ia un baros si loveste de mai multe ori, intreaga zi, insa loviturile sunt slabe. Cu alte cuvinte, nu loveste piatra dintr-un singur avant, ci coboara barosul incet. Dupa asta, omul se plange ca aceasta munca, de a sparge piatra, nu e potrivita pentru el, ca ar fi nevoie de un erou care sa aiba abilitatea de a sparge piatra. Spune ca el nu s-a nascut cu asemenea puteri mari ca sa aiba capacitatea de a sparge piatra.

Oricum, cel care ridica acest baros si loveste piatra dintr-un avant puternic, nu usor, ci cu un efort mare, va invinge imediat piatra si o va sparge. Acesta este intelesul pentru, “ca un ciocan care sparge piatra in bucati”.

La fel, in munca sfanta, care este de a aduce vasele de receptie in Kedusha (Sanctitate), avem un ciocan puternic, insemnand cuvintele Torei, care ne dau sfaturi bune. In orice caz, daca este fara continuitate, ci cu lungi intermitente de dute-vino, omul se va retrage din aceasta expeditie si va spune ca el nu a fost facut pentru asta, caci aceasta munca are nevoie de cineva care a fost nascut cu abilitati speciale pentru ea. Oricum, omul trebuie sa creada ca oricine este in stare sa ajunga la scop, desi trebuie ca, fara incetare, sa-si intareasca eforturile de a merge mai departe. Si, apoi, omul va putea sparge piatra, in scurt timp.

Trebuie sa stim, de asemnea, ca, pentru efortul de a realiza legatura cu Creatorul, exista o conditie foarte severa: efortul trebuie sa fie sub forma de podoaba. Podoaba inseamna ceva ce este impotant pentru o persoana. Omul nu poate munci cu multumire daca munca este fara importanta, adica, daca nu se bucura ca acum are contact cu Creatorul.

La aceasta chestiune se face aluzie in Lamaie. Este scris despre lamaie, un fruct al arborelui de lamai (in ebraica, lamai este Hadar, din cuvantul Hidur- podoaba), care ar trebui sa fie curatata deasupra de nas. Se stie ca exista trei discernaminte:

A) Podoaba,

B) Mireasma si

C) Gust.

Gust inseamna ca Luminile sunt revarsate de Sus in jos, adica in jos la Peh (Gura), unde se afla cerul gurii si gustul. Asta inseamna ca Luminile vin in vasele de receptie.

Mireasma semnifica faptul ca Luminile vin de jos, in sus. Adica Luminile vin in vasele de daruire, in forma primirii si nu a daruirii, in jos, la cerul gurul gurii si gat. Asta este cunoscuta ca, “si el va mirosi teama de Domnul”, cum s-a spus despre Mesia. Se stie ca mireasma este atribuita nasului.

Podoaba este frumusete, cunoscuta ca mai sus de nasul cuiva, adica fara miros. Asta inseamna ca nu are nici gust, nici miros. Astfel, prin ce poate omul supravietui? Nu este altceva decat podoaba si asta il sustine.
Vedem cum la lamaie podoaba apare exact inainte de a fi buna de mancat. Asadar, cand este comestibila, dispare si podoaba.

Asta vine sa ne spuna despre munca primelor nedreptati luate in calcul. Asta inseamna ca, exact atunci cand omul munceste in forma de “Si voi veti accepta”, adica munca din timpul acceptarii poverii Regatului Sfant, cand trupul opune rezistenta, acolo exista loc pentru bucuria podoabei.

Asta inseamna ca, in timpul acestei munci, podoaba este vizibila. Ceea ce inseamna ca, daca omul simte multumere din munca aceasta, este pentru ca el o considera ca o podoaba si nu ca ceva degradant.

Cu alte cuvinte, uneori omul dispretuieste aceasta munca de asumare a poverii Regatului Inalt, care este o senzatie a intunericului, cand acesta vede ca nimeni nu il poate salva de starea in care se afla, in afara de Creator. Apoi, el ia asupra sa Regatul Sfant, mai presus de ratiune, ca un bou la povara si ca un magar incarcat.

Omul trebuie sa fie incantat ca acum are ce sa-I dea Creatorului si Creatorul se bucura ca el are ce sa-I ofere. Insa, omul nu are totdeauna taria de a spune ca aceasta este o munca nobila, numita “podoaba”, ci el dispretuieste aceasta munca.

Aceasta este o conditie severa pentru cineva , de a fi capabil sa spuna ca a ales aceasta munca, in locul aceleia de privitor, adica el nu simte nici un gust al intunericului in timpul muncii, insa, apoi, simte gust in munca. Asta inseamna ca, atunci, el nu trebuie sa munceasca cu vointa de a primi, care sa fie de acord ca omul sa ia asupra lui Regatul Inalt, mai presus de ratiune.

Daca omul se invinge pe sine si poate spune ca aceasta munca este placuta, acum, cand tine Mitzva (Porunca) de credinta mai presus de ratiune si accepta munca aceasta ca pe o podoaba, asta se numeste “Bucuria Poruncii (Mitzva)”.
Acesta este sensul pentru ca rugaciunea sa fie mult mai importanta decat raspunsul primit la ea. Asta, deoarece in rugaciune omul are loc in care sa munceasca si are nevoie de Creator, adica asteapta milostivirea sfanta. In acea vreme, omul are o legatura adevarata cu Creatorul si, apoi, el se afla in Palatul Regelui.

Oricum, cand o rugaciune primeste raspuns, omul a fost deja indepartat din Palatul Regelui, caci a luat deja ceea ce a cerut si a plecat.

In concordanta cu asta, trebuie sa intelegem versul, “Uleiurile tale au o mireasma buna, numele tau este ca uleiul purificat inainte”. Ulei este numita “Lumina Superioara” cand se revarsa. “Purificat inainte” inseamna in timpul incetarii abundentei. In acel timp, mireasma uleiului ramane. (Mireasma inseamna ca un Reshimo a ceea ce a avut a ramas, oricum. Podoaba, in orice caz, este numita asa in locul in care nu exista deloc amanare, adica nici macar Reshimo nu straluceste).

Acesta este sensul pentru Atik si AA. In timpul extinderii, abundenta este numita AA, care este Hochma (Intelepciune), adica Providenta deschisa. Atik vine din cuvantul ebraic VaYe’atek (desprindere), adica indepartarea Luminii. Cu alte cuvinte, ea nu straluceste si asta se numeste “tainuire”.

Acesta este momentul respingerii invesmantarii, momentul primirii coroanei Regelui, care este considerata Malchut (Regat) al Luminilor, considerat Regatul Sfant.

Este scris despre asta in Sfantul Zohar, “Sfanta Shechina (Divinitate) i-a spus lui Rabbi Shimon, “Nu exista loc in care sa ma ascund de tine’(adica nu exista loc in care eu sa ma ascund de tine)’”. Asta inseamna ca, pana si in cea mai adanca tainuire, in realitate, el ia, totusi, asupra sa povara Regatului Sfant, cu mare bucurie.

Motivul pentru asta este ca el urmeaza o directie a vointei de a darui si, astfel, da ceea ce se afla in mana sa. Daca Creatorul ii da mai mult si el ofera mai mult. Si, daca el nu are nimic de dat, sta si striga ca un cocor catre Creator ca sa-l salveze de apele dusmanoase. Astfel, si in acest mod, are contact cu Creatorul.

Motivul pentru care acest discernamant este numit Atik, iat Atik este cel mai inalt grad, este ca, cu cat un lucru este mai departe de acoperire, cu atat este mai inalt. Omul poate sa simta in cel mai abstract lucru, numit “zero absolut”, caci mana omului nu il poate ajunge.

Asta inseamna ca vointa de a primi poate pune stapanire numai in locul in care exista o oarecare extindere a Luminii. Inainte ca omul sa-si purifice vasele, ca sa nu intineze Lumina, nu merita ca Lumina sa vina la el in forma de extindere in Kelim (vase). Numai cand omul inainteaza pe calea daruirii, adica intr-un loc in care vointa de a primi nu este prezenta, fie in minte, sau in inima, acolo poate sa vina Lumina, in toata intregimea ei. Apoi Lumina vine spre el intr-o senzatie in care omul poate simti caracterul sublim al Luminii Superioare.

Oricum, cand omul nu si-a corectat vasele ca sa daruiasca, cand vine Lumina in forma de expansiune, Ea trebuie sa se restrictioneze si straluceste numai in masura puritatii pe care o au Kelim. Astfel, in momentul in care apare Lumina, ea va fi extrem de slaba. In acest fel, cand Lumina se retrage de la invesmantarea in Kelim, Ea poate sa stralucesca in deplinatate si claritate, fara nici o restrictie pentru cel de jos.

Se deduce ca, cea mai importanta munca este exact atunci cand omul ajunge in starea de esec, adica vede ca isi anuleaza intreaga existenta si fiinta, pentru ca vointa de primi sa nu mai aiba nici o putere. Numai atunci omul intra la Kedusha.

Trebuie sa stim ca “ Cel de Sus l–a facut pe unul, asa cum l-a facut si pe celalalt” Asta inseamna ca, atata deschidere cat exista in Kedusha, in aceeasi masura se trezeste Sitra Achra (Cealalta Parte). Cu alte cuvinte, cand cineva pretinde “este tot al meu”, adica intregul corp apartine Kedushei, Sitra Achra, de asemenea, revendica intregul trup, cum ca acesta ar trebui sa-i serveasca ei.

Astfel, omul trebuie sa stie ca, atunci cand vede ca trupul pretinde ca-I apartine lui Sitra Achra si striga faimoasa intrebare “Cine” si “Ce”, cu toata puterea sa, asta este un semn ca persoana merge pe calea adevarului, adica singura sa intentie este de a darui multumire Facatorului sau. Asadar, munca prioritara este exact in acea stare.

Omul trebuie sa stie ca acesta este un semn ca munca a atins tinta. Semnul este ca el lupta si-si trimite sagetile spre capul sarpelui, caci acesta striga si argumenteaza cu “Ce” si “Cine”, adica, “Ce urmaresti prin acest serviciu?”. Cu alte cuvinte, ce o sa castigi muncind numai pentru Creator si nu pentru tine insutu? Si argumentul “Cine” inseamna ca acesta este argumentul Faraonului, care a spus, “ Cine este Domnul, la a carui voce eu trebuie sa ma supun?”

Pare ca argumentul “Cine” este un argument rational Este un mod obisnuit ca, atunci cand I se spune cuiva sa mearga sa munceasca pentru cineva, acesta sa intrebe pentru cine? Astfel, cand trupul solicita, “ Cine este Domnul, la a carui voce eu trebuie sa ma supun”, acesta este un motiv rational.

Astfel, in concordanta cu regula cum ca ratiunea nu este un obiect in sine, ci, mai degraba, o oglinda a ceea ce este present in simturi, in acelasi fel facandu-si aparitia in minte.Si acesta este intelesul pentru pentru, “ Si fii lui Dan :Hushim”. Asta inseamna ca mintea judeca numai in concordanta cu ceea simturile o lasa sa examineze si nascoceste unele inventii si le planuieste ca sa se potriveasca la ceea ce cer simturile.

Cu alte cuvinte, ceea ce simturile cer, mintea incearca sa le ofere. Dealtfel, mintea, in sine, nu are nici o nevoie pentru ea insasi, nu cere nimic. Astfel, daca exista o cerere pentru daruire in simturi, mintea proceseaza in concordanta cu directia daruirii si nu adreseaza intrebari, ci numai deserveste simturile.

Mintea este asemeni unei persoane care se priveste in oglinda sa vada daca este murdara. Si toate locurile in care oglinda ii arata ca exista murdarie, merge sa le spele si sa le curete, caci oglinda i-a aratat ca sunt lucruri urate pe fata sa, care trebuie curatate.

Asadar, cel mai greu lucru dintre toate este sa stim ce e considerat a fi un lucru urat. Este vointa de a primi, adica cererea corpului de a face totul pentru el insusi, sau vointa de a darui este acel lucru urat, pe care trupul nu il poate tolera? Mintea nu poate examina asta, asemeni oglinzii, care nu poate spune ce este urat si ce este frumos, totul depinzand de simturi si numai de simturi, ca sa determine acest lucru.

Astfel, cand omul se acomodeaza sa munceasca ca sa se corecteze, sa munceasca pentru daruire, atunci si mintea actioneza in directiile daruririi. In acel moment, este imposibil ca mintea sa intrebe “Cine”, atata vreme cat simturile s-au acomodat deja cu munca in daruire.

Cu alte cuvinte, simturile nu mai intreaba,”Ce urmaresti prin acest serviciu?”, caci ele deja muncesc pentru daruire si, in mod natural, mintea nu intreaba “Cine”.

Realizezi faptul ca esenta muncii este in “Ce urmaresti prin acest serviciu?” Si, ceea ce aude omul, adica intrebarea “Cine”, pe care o adreseaza corpul, este pentru ca trupul nu vrea sa decada in acest fel. De aceea intreaba “Cine”. Se pare ca intrebarea este una rationala, insa adevarul este ca, asa cum am spus si mai sus, munca fundamentala este in “Ce”.

Am auzit in 1945

Referitor la Lishma (pentru Numele Ei). Pentru ca o persoana sa obtina Lishma, are nevoie de o trezire de Sus, deoarece asta este o iluminare din Inalt si nu este ceva pe intelesul mintii omenesti. Insa, cel ce gusta, stie. S-a spus despre asta, “Gusta si vezi ca Domnul este bun”.
Din aceasta cauza, dincolo de asumarea poverii Regatului Inalt, omul are nevoie ca asta sa fie in totala desavarsire, adica numai spre daruire si deloc spre primire. Si, daca persoana vede ca organele sale nu sunt de acord cu aceat punct de vedere, nu are alta consolare decat rugaciunea- sa-i reverse inima inspre Creator, ca s-o ajute sa-si determine trupul sa consimta sa-l slujeasca pe Creator.
Si omul sa nu spuna ca, daca Lishma este un dar de Sus, atunci la ce bun e reusita si eforturile, toate remediile si corectiile pe care el le intreprinde ca sa ajunga la Lishma, daca asta depinde de Creator? Inteleptii au spus, privitor la asta, “Nu ai libertatea de a te debarasa de asta.” Mai degraba, omul trebuie sa ofere trezirea de jos si asta se considera “rugaciune”. Nu poate fi o rugaciune adevarata, daca el nu stie dinainte ca, fara rugaciune, nu poate fi obtinuta aceasta stare.
Asadar, actiunile si remediile pe care le intreprinde omul, ca sa obtina Lishma, creaza vasele corecte, care sa vrea sa primeasca Lishma. Apoi, dupa toate faptele si remediile, el se poate ruga in castig, deoarece vede ca toate faptele lui nu i-au adus nici un beneficiu. Numai atunci, el poate inalta o rugaciune cinstita, din adancul inimii si, atunci, Creatorul ii aude rugaciunea si-I da in dar Lishma.
Trebuie sa stim, de asemenea, ca, prin obtinerea Lishma, omul duce la moarte inclinatia spre rau. Asta, deoarece inclinatia spre rau este numita primire pentru propriul beneficiu. Si, prin atingerea scopului de a darui, omul anuleaza propiul beneficiu. Moartea inseamna ca omul nu –si mai foloseste vasele de primire pentru el insusi. Si, din moment ce nu mai sunt active, asta este considerata moarte.
Daca omul ia in considerare ceea ce primeste pentru munca lui sub soare, va afla ca nu este chiar atat de greu sa se subordoneze Creatorului, din doua motive;
1. In orice caz, el trebuie sa se cazneasca in aceasta lume, fie ca vrea, fie ca nu;
2. Chiar si in timpul muncii, daca munceste in Lishma, omul primeste placere din munca insasi.
Este asa cum spune Sayer din Dubna despre acest vers, “Cu toate acestea, nu m-ati strigat, oh, Iacob, nici nu v-ati facut griji pentru mine, oh, Israel”.Asta inseamna ca cel ce munceste pentru Creator nu este istovit.. Dimpotriva, el simte placere si buna dispozitie.
Insa, cel ce nu munceste pentru Creator, ci pentru alte scopuri, nu se poate plange Creatorului pentru ca nu-I da vioiciune in munca, din moment ce el munceste pentru alt scop. Omul se poate plange numai celui pentru care munceste si sa-i ceara sa-i dea vitalitate si placere in timpul muncii. S-a spus despre asta, “ Oricine se increde in astea, va fi ca si cei care le raspandesc”.
Sa nu va surprinda ca, atunci cand cineva isi asuma povara Regatului Inalt, cand vrea sa munceasca pentru a darui Creatorului, nu simte, inca, nici un pic de vitalitate si ca aceasta vitalitate l-ar determina sa-si assume povara Regatului Inalt. Dimpotriva, omul ar trebui sa accepte asta in mod silit, impotriva bunei sale judecati. Asta inseamna ca trupul nu este de acord cu aceasta sclavie, Creatorul nearatandu-I vitalitate si placere.
De fapt, asta este o mare corectie. Daca nu ar fi fost asa si vointa de a primi ar fi fost de accord cu aceasta munca, omul nu ar fi fost capabil niciodata sa obtina Lishma. Dimpotriva, el ar fi muncit mereu pentru propriul beneficiu, sa-si satisfaca propriile dorinte. Este asa cum spun oamenii, cum ca hotul insusi striga, “ Prindeti hotul.” Si, astfel ,nu poti spune care este adevaratul hot, ca sa-l prinzi si sa-l denunti ca a furat.
Insa, cand hotul, adica vointa de a primi, nu gaseste ca e gustoasa munca de acceptare a poverii Regatului Inalt, caci corpul se acomodeaza cu munca impotriva propriei lui dorinte, omul are instrumentele prin care sa inceapa sa munceasca ca sa aduca multumire Facatorului sau, cata vreme singura lui intentie ar trebuie sa fie numai pentru Creator, asa cum se spune, “ Apoi va veti delecta intru Domnul”. Astfel, cand omul l-a servit pe Creator in trecut, nu a simtit nici o placere in munca. Dimpotriva, munca lui a fost facuta silit.
Oricum, acum, ca omul s-a obisnuit sa munceasca pentru daruire, el este recompensat cu incantarea impreuna cu Creatorul si munca, in sine, ii ofera placere si vitalitate. Si asta este considerata ca placerea e, de asemenea, in mod special, pentru Creator.