Am auzit de 23 Heshvan, 9 noiembrie 1944

Când cineva se simte într-o stare de ascensiune, că are spiritul înalt, când simte că nu mai are nici o altă dorinţă decât cea pentru spiritualitate, atunci este bine sa fie cercetate amanuntit secretele Torei, ca sa fie atinsa internalitatea ei. Chiar daca omul vede ca, desi face eforturi sa inteleaga ceva si inca nu stie nimic, merita, totusi, sa studieze in profunzime secretele Torei, chiar si de sute de ori acelasi lucru.

Omul nu trebuie sa dispere, adica sa spuna ca este fara folos, caci nu intelege absolut nimic. Asta, din doua motive:

A} Cand omul studiaza o anumita chestiune si se straduieste sa o inteleaga, asta se numeste “rugaciune”.Pentru ca rugaciunea este o lipsa, adica omul cere ceea ce ii lipseste, ca dorinta sa-i fie indeplinita de Creator.
Profunzimea rugaciunii se masoara prin dorinta, caci pentru lucrul pe care omul il vrea cel mai mult, are dorinta cea mai arzatoare. Masura nevoii sale este asemeni masurii profunzimii dorintei.
Exista o regula ca, in lucrul in care omul investeste cel mai mult efosrt, acesta creste dorinta si omul vrea sa primeasca implinire pentru deficienta pe care o are. De asemenea, dorinta este numita “rugaciune”, “munca din inima”, caci “Cel Milostiv vrea inimile”.
Se dovedeste ca atunci omul poate ridica o rugaciune adevarata, deoarece cand studiaza cuvintele Torei inima trebuie sa fie eliberata de alte dorinte si sa-i dea mintii puterea de a gandi si a examina. Daca nu exista dorinta in inima,, mintea nu poate examina, dupa cum spun inteleptii nostri, “Omul invata totdeauna acolo unde inima lui doreste”.
Pentru ca rugaciunea omului sa fie primita, ea trebuie sa fie intreaga. Astfel, cand examineaza in intregime, omul deduce din asta o rugaciune completa si, in acest fel, rugaciunea ii va fi acceptata, deoarece Creatorul o aude. Insa exista o conditie: rugaciunea trebuie sa fie intreaga si sa nu aiba alte lucruri amestecate in interiorul ei.

B}.Al doilea motiv este ca, in acel moment, pentru ca omul este despartit de corporalitate intr-o anumita masura si este mai aproape de atributul influentei, acel moment este cel mai potrivit sa se conecteze cu interiorul Torei, care apare celor ce au echivalenta de forma cu Creatorul. Asta se intampla deoarece Tora, Creatorul si Israel sunt una. Oricum, cand omul se afla in starea de primire pentru sine, el apartine externalitatii si nu internalitatii.

Am auzit in 06 februarie 1941

Tora este numita Lishma cand omul invata, la inceput, ca sa stie cu siguranta totala, rational, fara niciun dubiu al luciditatii adevarului, ca exista un judecator si exista judecata. Existenta judecatatii inseamna ca omul vede realitatea asa cu se arata in fata ochilor nostri. Asta inseamna ca, atunci cand lucram in credinta si influenta, vedem cum crestem si urcam in fiecare zi, caci vedem tot timpul o schimbare in mai bine.
Dimpotriva, cand lucram in forma de primire si cunoastere, vedem cum intram zilnic in declin , pana la latura cea mai de jos a realitatii.

Cand examinam aceste doua situatii, vedem ca exista o judecata si exista un judecator. Asta deoarece, in vremea cat nu urmam legile adevarului Torei, suntem pedepsiti instantaneu. In acea stare vedem ca exista o judecata justa. Cu alte cuvinte, vedem ca aceasta este, cu certitudine, cea mai buna si cea mai fructuoasa cale de a ajunge la adevar.
Asta este considerat că judecata este dreapta, ca numai in acest fel putem merge spre scopul final, sa intelegem rational, complet si absolut, ca numai prin credinta si influenta putem ajunge la ţel.
Astfel, daca omul studiaza in acest scop, ca sa inteleaga ca exista judecata si exista judecator, asta se numeste Tora Lishma (pentru Numele Ei). De asemenea, acesta este intelesul a ceea ce inteleptii nostri au spus, „Măreţ este studiul că ne conduce spre o acţiune”.
Se pare ca ar trebui sa spuna „ca ne conduce spre actiuni”, adica sa fim capabili sa infaptuim mai multe, la plural si nu la singular. Oricum, chestiunea mentionata mai sus este aceea ca studiul ar trebui sa aduca omului doar credinta si credinta este numita o Mitzva (porunca) care osândeşte intreaga lume la merit.
Credinta se numeste „ să faci”, deoarece este comportamentul obisnuit pe care il are cineva care face ceva, mai intai fiind necesara existenta unei motivatii care sa il determine pe om sa faca în limitele ratiunii. Este asemeni legaturii dintre minte si actiune.
Oricum, cand un lucru este deasupra ratiunii, logica nu-i dă voie omului sa faca acel lucru ci, dimpotriva, omul este obligat sa spuna ca nu exista ratiune in acea actiune, ci doar actiune si atat. Acesta este sensul pentru „ Daca cineva îndeplineste Mitzva, este fericit, caci s-a osândit singur la o scară de valori”. Asta inseamnă „Măreţ este studiul că ne conduce la o acţiune”, adica o acţiune fără logică, numita „deasupra raţiunii”.

.
Am auzit de Sivan 17, 2 iunie 1931
.

În versul „O, voi ce iubiţi pe Domnul, urâţi răul; El a protejat sufletele sfinţilor Lui; El i-a scos din mâna celor haini,” se interpretează asta cum că nu este suficient să-L iubeşti pe Creator şi să vrei să fii recompensat prin adeziunea cu Creatorul. Omul trebuie, de asemenea, să urască răul.
.
Chestiunea urii este exprimată prin sila faţă de rău, numită” voinţa de a primi”. Şi omul vede că nu are nici un mod de a se elibera de asta şi, în acelaşi timp, nu vrea să accepte situaţia. Şi omul simte pierderile pe care răul i le provoacă şi, de asemenea, vede adevărul cum că nu poate să anuleze răul prin sine însuşi, căci este o forţă naturală a Creatorului, care a imprimat voinţa de a primi în om.
.
În acea stare, versul ne spune ce poate face cineva, adică să urască răul. Şi prin asta, Creatorul îl va ţine departe de rău, aşa cum este scris, „El a protejat sufletele sfinţilor Lui”. Ce este protecţia? „El i-a ţinut departe de mâna celor haini”. În acea stare, omul este deja o persoană de succes, căci are un oarecare contact cu Creatorul, fie şi cea mai măruntă conexiune.
.
De fapt, chestiunea răului rămâne şi serveşte ca un Achoraim (Posterior) la Partzuf. Dar asta este doar prin corectarea omului: prin ura sinceră a răului este corectată o formă de Achoraim. Ura vine dacă omul vrea să obţină adeziunea cu Creatorul, apoi apare un comportament printre prieteni: dacă doi oameni ajung să îşi dea seama că fiecare urăşte ceea ce şi prietenul său urăşte şi iubeşte ce şi pe cine iubeşte prietenul lui, ei ajung, apoi, la o legătură continuă, ca un stâlp de susţinere ce nu se va prăbuşi niciodată.
.
Astfel, deoarece Creatorului Îi place să ofere, cei de jos ar trebui să se adapteze ca să dorească doar să dăruiască. Şi Creatorul urăşte să fie un primitor, căci El este complet pe de-a-ntregul şi nu are nevoie de nimic. Astfel, omul, de asemenea, trebuie să urască chestiunea primirii pentru sine.
.
Se transmite de la toate care sunt deasupra că omul trebuie să urască cu îndârjire voinţa de a primi, pentru că toate distrugerile din lume vin doar din voinţa de a primi. Şi, prin ură, omul o corectează şi se înconjoară cu Kedusha (Sfinţenie).
.
.

Am auzit de 5 Av, 25 iulie 1944, la terminarea Zohar-ului

Este scris, „ O tu, care-l iubesti pe Domnul, uraste răul. El apară sufletele sfintilor Sai; El le-a indepartat de mâna celui rău.” Se intreaba, care este legatura dintre „urăşte răul” si „El le-a indepartat de mâna celui rău”?
Ca sa intelegem asta, trebuie, in primul rand, sa amintim cuvintele inteleptilor nostri,” Lumea nu a fost creata decat pentru cei, fie complet virtuosi, fie complet răi”. Se intreaba, merita sa creezi lumea pentru cei complet rai, dar nu merita pentru cei incomplet virtuosi?
Se raspunde: din perspectiva Creatorului, nimic nu are doua intelesuri in lume. Este numai din perspectiva primitorilor , adica in concordanta cu senzatia primitorilor. Asta inseamna ca, fie primitorii simt un gust bun , fie simt un gust teribil de amar in lume.
Se intampla astfel deoarece, cu fiecare actiune pe care o fac, ei calculeaza in avans cand sa o faca, caci nici o actiune nu este facuta fara rost. Fie vor sa-si imbunatateasca starea lor actuala, fie sa faca rau cuiva.. Insa lucrurile marunte nu au valoare pentru un operator cu tinta.
Astfel, cei care accepta modul in care Creatorul conduce lumea, determinand a fi bine sau rau, in functie de cum simt ei, bine sau rau. Din aceasta cauza „ voi, care Il iubiti pe Domnul”, cei care inteleg ca scopul creatiei a fost acela de a face bine creaturilor Lui, ca ele sa ajunga sa simta asta, ei inteleg ca este primita aceasta stare numai prin Dvekut {Adeziune} si aproape de Creator.
Astfel, daca ei simt o oarecare indepartare din partea Creatorului, asta numesc „rău”. In acea stare, omul se considera a fi rău, caci o stare intermediara nu exista. Cu alte cuvinte, omul, fie simte existenta Creatorului si Providenta Lui, fie isi imagineaza ca „Pamantul a fost dat in mana celor viciosi”.
Din moment ce persoana crede despre sine ca este un om al adevarului, adica nu se poate amagi singur si sa spuna ca simte atunci cand nu simte, prin urmare, el imediat incepe sa planga spre Creator ca sa aiba mila de el si sa-l indeparteze din hatisul lui Sitra Achra si al tuturor gandurilor straine. Pentru ca omul plange sincer, Creatorul ii aude rugaciunea {Si, probabil, acesta este intelesul pentru „Domnul este alaturi de toti cei care Il cheama intru adevar”}. In acel moment, „El i-a indepartat de mana celor viciosi”.
Atata timp cat omul nu-si simte adevaratul sine, adica masura raului din el intr-o cantitate suficienta ca sa ii trezeasca strigatul catre Creator, in afara necazurilor pe care le simte prin recunoasterea raului, omul inca nu merita ispasirea. Asta se intampla pentru ca omul nu a gasit Kli-ul {Vasul} in care sa se auda rugaciunea, numita „ din adancul inimii”.
Se intampla in acest fel deoarece omul inca mai crede ca exista ceva bun in el, adica nu coboara in adancul inimii.. In adancul inimii omul crede ca mai are o farama de bine si nu isi da seama cu cata iubire si teama relationeaza cu Tora si Mitzvot si aceasta este cauza pentru care el nu vede adevarul.

.

Am auzit de Av 5, 25 iulie 1944, în timpul unei mese festive pentru  împlinirea unei părţi din Zohar

.

În ceea ce priveşte lucrurile care pornesc din inimă, ele pătrund în inimă. Aşadar, de ce vedem că, deşi lucrurile au intrat deja în inimă, omul, totuşi, cade din  nivelul la care se află?

.

Când omul aude cuvintele Torei de la învăţătorul său, este imediat de acord cu ceea ce spune acesta şi decide să observe cu inima şi sufletul cuvintele învăţătorului . însă, când iese în lume, vede, râvneşte şi este infectat prin nenumăratele dorinţe care împresoară lumea şi  mintea, inima şi voinţa lui sunt anulate în faţa majorităţii.

.

Câtă vreme nu are nici o putere să judece lumea pe o scară a meritului, aceasta îl subjugă. El se amestecă împreună cu dorinţele celorlalţi  şi este mânat asemenea unei oi de către cioban. El nu are nici o şansă, este silit să gândească, să vrea, să tânjească şi să ceară tot ceea ce majoritatea pretinde. Apoi  alege gândurile lor  şi scârboasele lor pofte trupeşti şi dorinţe, care sunt străine Torei. În acea stare, omul nu are tăria de a se ridica deasupra majorităţii.

.

În schimb, exista doar un îndemn, să  se agaţe  de învăţătorul său şi de cărţi. Asta se numeşte „Din gura cărţilor şi din gura autorilor”. Doar alăturându-se acestora omul îşi poate  schimba mintea şi voinţa spre mai bine. Oricum,  argumentele viclene nu îl vor ajuta  să-şi  schimbe mintea, doar  leacul Dvekut (adeziunea) o poate face, pentru că este un remediu miraculos, căci Dvekut îl transformă.

.

Numai cât timp se află în  interiorul Sanctităţii (Kedusha) omul se poate contrazice cu altcineva şi se poate  lăsa în voia polemicilor inteligente,  că mintea  sa are nevoie ca el să păşească mereu pe calea Creatorului. Oricum, omul trebuie să ştie că şi atunci când este înţelept şi este convins că poate folosi deja această  înţelepciune pentru a învinge Sitra Achra (cealaltă parte), trebuie să aibă în minte cum că toate astea sunt fără valoare.

.

Acesta nu este muniţie care poate  câştiga războiul cu dorinţa, deoarece, pentru toate astea, nu există  decât  urmările pe care omul le-a obţinut după  Dvekut, de care am amintit mai devreme. Cu alte cuvinte, toate conceptele pe baza cărora şi-a construit clădirea, spunând că trebuie să urmeze mereu calea Creatorului, sunt  întemeiate în Dvekut, cu învăţătorul său. Astfel, dacă pierde temelia, toate conceptele sunt fără putere, căci le lipseşte acum fundaţia.

.

Deci, omul nu trebuie să  se bazeze pe mintea sa, ci să se  lipească iar de cărţi şi autori, deoarece doar în acest mod se poate ajuta pe sine şi nu prin înţelepciune şi intelect, căci astea sunt lipsite de  viaţă.

.

.

Am auzit in 1943

Este scris „Domnul este inalt si cel marunt il va vedea”, caci numai cel marunt poate vedea maretia. Literele Yakar {Pretios} sunt literele Yakir {va sti}. Inseamna ca omul stie maretia unui lucru in masura in care acesta este de pret pentru el.

Omul este impresionat in concordanta cu importanta lucrului. Impresia ii aduce o senzatie in inima si, in concordanta cu masura in care omul recunoaste importanta lucrului, se naste bucuria in el.

Astfel, daca omul isi recunoaste micimea, ca nu este mai privilegiat decat contemporanii sai, adica vede ca exista multi oameni in lume carora nu li s-a dat puterea sa presteze munca sfanta, nici macar in cel mai simplu mod, chiar fara intentie si in Lo Lishama {nu pentru Numele Ei}, nici macar in Lo Lishma al Lo Lishma si nici in pregatirea pentru aranjarea vesmantului Kedushei {Sansctitatii}, in timp ce i s-a dat dorinta si gandul ca nu va presta niciodata, nici ocazional, munca sfanta, nici chiar in cel mai simplu mod posibil, daca omul poate aprecia importanta acesteia, in concordanta cu importanta pe care o atribuie muncii sfinte, in acea masura el trebuie sa aduca laude si sa fie recunoscator pentru ea.

Asta este asa, deoarece e adevarat ca nu putem aprecia importanta de a fi capabili sa respectam, uneori, Mitzvot al Creatorului, chiar si fara intentie. In acea stare, omul incepe sa simta exaltare si bucurie in inima sa.

Lauda si recunostinta pe care omul le aduce ii amplifica sentimentele si este incantat de fiecare moment din munca sfanta si stie a cui muncitor este el si, astfel, se avanta tot mai sus. Acesta este intelesul a ceea ce e scris ,” Iti multumesc Tie pentru bunavointa pe care mi-Ai aratat-o”, adica pentru trecut si, asa , omul poate spune cu incredere, „si pentru bunavointa pe care mi-o Vei arata”.

.

Am auzit de Shabbat Terumah, 05 martie 1949, Tel – Aviv

„ Domnul este inalt si cel marunt Il va vedea”. Cum ar putea exista echivalenta cu Creatorul, cand omul este primitorul si Creatorul este daruitorul? Versul spune ca „Domnul este inalt si cel marunt ….”

Daca omul se anuleaza pe sine, atunci nu are nici o autoritate ca sa se separe de Creator. In acea stare el „va vedea”, adica i se da Mochin de Hochma, „ si pe cel semeţ El il cunoaste de departe”. Asadar, cel mandru, adica cineva care are propria autoritate, este departe, caci ii lipseste echivalenta.

Micime, umilinta nu inseamna ca cineva se coboara pe sine in fata altora. Asta este smerenie si omul simte integritate in aceasta munca. Mai degraba, umilinta inseamna ca lumea dispretuieste pe cineva. Exact atunci cand oamenii dispretuiesc, asta este considerata umilinta. In acel moment, omul nu simte nici un pic de integritate, pentru ca este o lege cum ca ceea ce gandesc oamenii afecteaza o persoana.

De aceea, daca oamenii o respecta, persoana se simte intreaga; si cei pe care oamenii ii dispretuiesc se simt umili.

Am auzit in 1943

In versul ,”Nu voi muri, ci voi trai”, pentru ca cineva sa ajunga la adevar, trebuie sa existe o senzatie cum ca nu va obtine adevarul, simtita de om ca si moarte, insa el vrea sa traiasca.

Asta inseamna ca versul „Nu voi muri, ci voi trai” se refera la cineva care vrea sa obtina adevarul.

Acesta este intelesul pentru „ Iona Ben (fiul lui…) Amithai.” Iona vine din cuvantul ebraic Honaa (Inselaciune) si Ben (fiu) de la cuvantul ebraic Mevin (Intelege). Omul intelege deoarece examineaza totdeauna situatia in care se afla si vede ca s-a amagit singur si ca nu merge pe calea adevarului.

Este asa, deoarece adevar inseamna influenta, daruire, adica Lishma. Opus acesteia, este inselaciunea si amagirea, adica doar primire, care este Lo Lishma. Prin asta, omului i se da, mai apoi, „Amithai”, adica Emet (Adevar).

Acesta este intelesul pentru „ ochii tai sunt ca niste porumbei”. Eynaim (ochii) ai Kedushei (Sfinteniei), numiti Eynaim ai Sfintei Shechina (Divinitate) sunt Yonim (porumbei). Ei ne amagesc si noi credem ca ea nu are Eynaim, dupa cum este scris in Sfantul Zohar, „ O fata cinstita fara ochi”.

Adevarul este ca, cel ce a fost recompensat cu adevar vede ca Ea are ochi. Acesta este intelesul pentru „O mireasa ai carei ochi sunt frumosi nu mai are nevoie sa-i fie cercetat trupul”.

Am auzit in 1943

„Domnul este umbra ta”. Daca omul se gandeste, atunci si Creatorul se gandeste la el. Si cand Creatorul se gandeste, asta se numeste „muntele Domnului”. Acesta este intelesul pentru „ Cine va urca pe muntele Domnului si cine va sta in locul Lui sfant?” „El, cel ce are mainile curate”. Aceasta este semnificatia pentru „Dar mainile lui Moise erau grele” ,”si o inima pura”, care este inima.

.

Am auzit după Shabbat Vaykra, 20 martie 1943
.

Cel mai important este sa nu vrem altceva în afară de influenţă (dăruire), pentru că El este măreţ, pentru că orice acţiune de primire este deteriorată. Este imposibil să evadăm din primire altfel decât alegând cealaltă extremă, adică influenţa (dăruirea).
.
Forţa care ne mişcă, adică forţa care influenţează şi forţa care impune munca , este doar măreţia Lui. Omul se poate gândi că, în cele din urmă, eforturile şi munca trebuie făcute, însă prin aceste forţe el poate obţine un oarecare beneficiu si plăcere. Cu alte cuvinte, omul poate mulţumi un trup limitat cu munca şi efortul său care este, fie un oaspete în trecere, fie unul pe vecie adică energia omului rămâne pentru eternitate.
.
Asta este asemenea unei persoane care are puterea de a construi o ţară întreagă, insă ea construieşte doar o colibă care se dărâmă la un vânt puternic. Îţi dai seama ca toate forţele au fost irosite. Oricum, dacă omul rămâne în Kedusha (Sanctitate), atunci toate forţele rămân în eternitate. Doar din asta se deduce că omul ar trebui să primească fundamentele pentru muncă şi toate celelalte principii sa fie anulate.
.
Forţa credinţei este suficientă pentru ca cineva să muncească în forma influenţei (dăruirii). Înseamnă că omul poate să creadă că Cel de Sus îi primeşte munca, chiar dacă el nu consideră a fi prea importantă. Oricum, Creatorul primeşte totul. Dacă omul îi oferă Lui munca sa, El o primeşte binevoitor şi doreşte toate lucrările, indiferent cum sunt ele.
.
Astfel, dacă omul vrea să folosească credinţa pentru a primi, atunci credinţa nu-i este de-ajuns. Asta înseamnă că, în acel moment, omul are îndoieli în credinţă. Motivul este acela că primirea nu este adevăr, adică, de fapt, omul nu obţine nimic din muncă, ci numai Creatorul are de câştigat din munca lui.
.
Deci, îndoielile omului sunt reale. Cu alte cuvinte, aceste gânduri străine care ies la iveală în mintea omului sunt argumente reale. Oricum, dacă persoana vrea să folosească credinţa pentru a merge pe calea influenţei (dăruirii), cu certitudine nu va avea îndoieli în credinţă. Dacă are îndoieli, omul trebuie sa ştie că, probabil, nu vrea să meargă pe calea influenţei, căci, pentru influenţă, credinţa este de-ajuns.

.

.

Am auzit

Toate acestea aduc multumire spiritului oamenilor. Ei au zis,” Dar noi am aflat ca cei mai mari si mai multi dintre oamenii faimosi au fost in dizgratie. Astfel, spiritul oamenilor nu este multumit cu asta.”

El a raspuns cum ca nu au spus „toti oamenii”, ci „spiritul oamenilor”. Asta inseamna ca numai trupurile sunt in dizgratie, adica acela ce munceste cu vointa de primi.

Oricum, „spiritul oamenilor”este deja spiritualitate. Si „multumiri”- ceea ce virtuosii care dau daruri, dau pentru intreaga generatie. Si, numai pentru ca ei inca nu si-au invesmantat spiritul, nu pot avea si nu pot simti darul oferit de cei virtuosi.

.

Am auzit de Terumah 4 , 10 februarie 1943

Un destin este o trezire de sus, cand cel de jos nu participa cu nimic. Acesta este intelesul pentru „sansa Pura”, „soarta” Haman s-a plans si a spus, „ei nici macar nu respecta legile regelui”.

Inseamna ca sclavia incepe pentru lucrator intr-o stare de Lo Lishma (nu pentru Numele Ei), adica pentru primirea pentru sine. Asadar, de ce le-a fost data Tora lor, pentru ca, de altfel, lor li s-a incredintat Lishma (pentru Numele Ei) si li s-au dat Luminile si obtinerea suprematiei?

Apoi vine reclamantul si spune, „De ce li s-au dat aceste lucruri sublime pentru care ei nu au muncit si nici nu au nadajduit, insa fiecare din gandurile si din scopurile lor erau doar chestiuni care se preocupau de nevoile lor proprii, numite Lo Lishma”? Acesta este intelesul pentru „Cel nelegiut o poate pregati, insa cel drept o va purta”.

Inseamna ca el a muncit, mai inainte, intr-o stare de pacatos, adica Lo Lishma, dar pentru primitor. De altfel, el a fost recompensat cu Lishma, adica toata munca a intrat pe domeniul Kedushei (Sanctitatii), totul fiind pentru daruire. Acesta este sensul pentru,”cel drept o va purta”.

Aceasta este semnificatia pentru Purim ca Yom Kippurim (Ziua Caintei). Purim este o trezire de Sus si Yom Kippurim este o trezire de jos, adica prin ispasire. Oricum, acolo exista trezire de Sus, de asemenea, in concordanta cu gramezile care existau in acel loc, „o gramada pentru Domnul si alta gramada pentru Azazel”, iar Creatorul este cel care priveste cu atentie.

Am auzit de Terumah 6, 12 februarie 1943

p.I

Este scris (Levitic 16:8), „ Si Aron a trebuit sa arunce sortii pe cele doua capre: una pentru Domnul si cealalta pentru Azazel”. Cu Haman este scris (Ester 3:7), „ ei au ales Pur, asta este, norocul”.
Se recurge la noroc acolo unde nu poate fi o cercetare a mintii, deoarece mintea nu poate ajunge in acel loc, ca sa fie capabila sa discearna ce este bun, de ce este rau. In acea stare, Pur este alegere la noroc, cand ei nu se bizuie pe minte, ci pe ceea ce le spune norocul. Inseamna ca, atunci cand se foloseste cuvantul „noroc”, asta ne spune ca acum mergem deasupra ratiunii.
Referindu-ne la a saptea de Adar (a sasea zi a calendarului Ebraic), in care Moise a fost nascut si in care a murit, trebuie sa intelegem ce inseamna Adar. Asta vine din cuvantul Aderet (manta, pelerina), dupa cum este scris despre Eliah (Regi 1 19:19) ”si si-a aruncat mantia peste el”. Aderet se trage din cuvantul Aderet Se’ar (par), care este deslusit ca Se’arot (par) si Dinim (judecati), care sunt gandurile si ideile straine in munca, ce il indeparteaza pe om de Creator.
Aici este o chestiune de depasire a acestora. Desi omul observa multe contradictii in Providenta Lui, trebuie, totusi, sa treaca peste ele, prin credinta deasupra ratiunii si sa-si spuna ca acestea sunt Providenta binevoitoare. Acesta este intelesul pentru ceea ce este scris despre Moise, „ Si Moise si-a ascuns fata”. Asta inseamna ca el a vazut toate neconcordantele si le-a impiedicat prin efort, cu puterea credintei deasupra ratiunii.
Este asa cum au spus inteleptii nostri,” In schimb pentru ‚si Moise si-a ascuns fata; pentru ca i-a fost teama sa priveasca’, el a fost recompensat cu ‚si asemanarea Domnului vede el, iata’”. Acesta este sensul pentru, „Cine este orb, in afara de servitorul Meu? Sau surd, ca si mesagerul Meu?”
Se stie ca Eynaim (ochi) sunt numiti „ratiune”, „minte”, adica ochii mintii. Asta, deoarece, cu ceva ce percepem in minte, spunem ,”dar vedem ca mintea si ratiunea ne determina sa spunem asa”.
Asadar, cel ce merge deasupra ratiunii este ca si cineva care nu are ochi si este numit „orb”, adica pretinde ca este orb. De asemenea, cineva care nu vrea sa auda ce ii spun spionii si pretinde a fi surd, este numit „surd”. Acesta este intelesul pentru „Cine este orb, in afara de servitorul Meu? Sau surd, ca si mesagerul Meu?”
Astfel, cand se spune, „care au ochi, dar nu vad, care au urechi, dar nu aud”, asta inseamna ca acela nu vrea sa se supuna nevoilor ratiunii si la ceea ce-i aud urechile, dupa cum este scris despre Joshua, fiul lui Nun, ca nici un zvon rau nu a intrat in urechile lui. Acesta este sensul pentru Aderet Se’ar, ca a avut multe contradictii si judecati. Fiecare contradictie este numita Se’ar (par) si sub fiecare Se’ar este o incizie.
Asta inseamna ca omul face o incizie in cap, adica gandul strain ii fisureaza si ii strapunge capul . Cand omul are multe ganduri straine, se considera ca are mult Se’arot si asta este numit Aderet Se’ar.