.

“Iubeste-ti prietenii ca pe tine insuti”, spune Rav Akiva, “Aceasta este Lege mare in Tora”. Inseamna ca daca persoana respecta aceasta Lege toate detaliile sunt incluse in ea, subintelegandu-se ca el se va apropia de ceilalti fara efort , fara straduinta prea mare.

Totusi vedem ca Tora ne spune mai departe “Ce vrea Domnul de la tine? Sa-i fie frica de Mine”.

Astfel, ce i se cere in primul rand unei persoane este numai teama. Daca omul respecta porunca fricii, intreaga Tora si Mitzvot sunt continute in aceasta porunca, chiar si “Iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti”.

Conform Rav Akiva situatia este exact inversa, adica frica este continuta in legea “Iubeste-ti prietenul”.

Contrazicandu-l pe Rav Akiva, inteleptii nostri (vezi Brachot-Binecuvantari p.5) se refera la versetul “La urma urmelor si dupa ce ai auzit tot, teme-te de Creator si respecta-I poruncile, pentru ca asa e omul complet”.

In Ghemara se pune intrebarea: “Ce inseamna aceasta, ca asa e omul complet? Rav Elazar a spus: Domnul a zis ca intreaga lume numai pentru asta a fost creata”.

Totusi, dupa Rav Akiva, se pare ca totul este inclus in legea “iubeste-ti prietenul”.

Inteleptii, insa , au sustinut in Makot 24, ca cea mai importanta este credinta; Havakuk declara: “omul drept trebuie sa traiasca conform credintei lui, atat si nimic mai mult”.

La care, Maharsha interpreteaza: “pentru o persoana a Israel, hotaratoare este credinta “, cu alte cuvinte esenta Legii este credinta.

Rezulta deci, ca atat teama cat si “iubeste-ti prietenul” sunt continute in legea credintei!?

Daca vrem sa intelegem cele de mai sus trebuie sa cercetam amanuntit urmatoarele:

1. Ce este credinta?

2. Ce este teama?

3. Ce inseamna “iubeste-ti prietenul”?

Cel mai important este de tinut minte scopul creatiei: “de a le face bine celor pe care i-a creat” si atunci, daca vrea sa le dea placere, atunci de ce: acestea trei de mai sus, adica credinta, teama si “iubeste-ti prietenul”?

Mai degraba, ar insemna ca ei trebuie sa-si adapteze Vasele, pentru a fi in stare sa primeasca placerea pe care Creatorul doreste sa le-o dea celor creati.

Acum, noi trebuie sa intelegem ce definesc pentru noi cele trei de mai sus.

Credinta, inclusiv siguranta ne da o incredere preliminara in obiectiv, care este de a face bine creatiei sale. Trebuie, de asemeni, sa credem, cu certitudine, pentru a putea promite ca si noi putem atinge acest obiectiv. Cu alte cuvinte scopul creatiei este pentru toti, fara exceptie si nicidecum pentru un grup select; scopul creatiei se refera la toti oamenii si nicidecum numai la cei care sunt puternici, indemanatici si curajosi (vezi paragraful 21 din Talmud Eser Sfirot, unde este dat citatul “Aceasta este binecuvantarea”, Creatorul a spus catre Israel: “Priveste, intreaga intelepciune si toata Lumina sunt lucruri usoare. Cui ii este teama de Mine si respecta Legea, in inima lui e toata intelepciunea si toata Lumina”).

Trebuie sa ne folosim de credinta pentru a avea incredere ca putem ajunge la obiectiv si sa nu dezertam la mijlocul drumul din cauza disperarii; trebuie crezut ca Domnul poate ajuta chiar si unei persone mici si josnice, ca mine. Adica, Creatorul ma va aduce aproape de el, iar eu voi fi in stare sa obtin alipirea la El.

In Introducere la Zohar scrie ca teama trebuie sa vina prima, pentru a ajunge la credinta: “Teama este porunca ce le cuprinde pe toate celelalte, ea fiind si poarta de intrare in credinta Lui”; pe masura trezirii fricii, si a increderii in ghidarea Lui. Iar incheierea este: “Sa-i fie omului teama ca va da mai putina placere Celui care l-a creat”. Adica, omului nu trebuie sa-i fie frica pentru propriul beneficiu, ci sa se teama ca nu-i face bucurie Creatorului.

Rezulta ca frica este poarta spre credinta: nu se poate ajunge la credinta pe nicio alta cale. Pentru a putea obtine teama ca nu e capabil sa produca placere Creatorului, trebuie ca mai intai, omul sa vrea sa daruiasca. Abia dupa aceea se poate spune ca s-a facut loc si pentru teama ca nu va face fata. De obicei, omului ii e teama ca iubirea pentru sine nu-i este de ajuns si de fapt, nici nu-l prea preocupa ca nu daruieste Creatorului.

Ce anume il poate determina pe om sa-si insuseasca o noua trasatura – Daruirea? si sa vada ca primirea pentru sine insusi este greseala? Asta ar fi contra naturii! Desi omului ii da cateodata prin gand ca ar trebui sa abandoneze iubirea de sine insusi, daca afla asta din carti, sau aude de la prieteni. Dorinta aceasta este sustinuta de o forta foarte mica. Opinia aceasta nu ne este suficient de evidenta, incat s-o aplicam in permanenta si sa spunem ca ea este lege.

Asa incat, mai ramane de dat un singur sfat: Cativa oameni sa se adune la un loc, avand aceeasi dorinta de a abandona iubirea de sine, dar, neavand destula putere, sau preocupare pentru daruire, ei nu sunt in stare sa devina independenti fara ajutor din afara. Aceste persoane se anuleaza unul fata de altul si pot deveni ca un singur corp, intrucat fiecare dintre ei are cel putin potential de iubire pentru Creator, pe care, insa, nu e in stare sa si-o mentina decat reunindu-se cu grupul si anulandu-se fata de grup.

Daca, de exemplu sunt zece persoane in acest corp, el are de zece ori mai multa putere decat unul singur, insa, cu conditia ca fiecare sa vina cu scopul de a-si anula iubirea de sine.

Asta inseamna ca-l va preocupa in cea mai mare masura iubirea pentru ceilalti si nicidecum satisfacerea prorpriei lui dorinte de a primi. Aceasta este singura cale de obtinere a dorintei pentru – si a nevoii de – obtinere a acestei noi calitati numita “vointa de a darui”.

Finalmente, de la iubirea pentru prieteni, omul poate ajunge la iubirea pentru Creator, in sensul ca vrea sa produca satisfactie Creatorului. Rezulta ca numai datorita iubirii pentru prieteni, omul si-a obtinut nevoia de a darui si intelegerea faptului ca daruirea este importanta si necesara. Abia acum putem vorbi despre teama, in sensul de a nu fi capabil sa daruiasca satisfactie Creatorului: asta se numeste teama.

Astfel, principiul “iubeste-ti prietenul” este temelia pe care se poate ridica edificiul Sfinteniei, fiindca de aici incepe nevoia de a darui satisfactie Creatorului. Pe urma, poate apare si acea frica, ca probabil, nu va putea darui satisfactie Creatorului. Dupa ce a trecut prin aceasta poarta a fricii, omul poate sa ajunga si la credinta, ea fiind Vasul in care se poate picura Sfintenia, dupa cum ni se explica in cateva locuri.

Vedem deci, ca stam in fata a trei legi: Prima este a lui Rav Akiva: “iubeste-ti prietenul ca pe tine insuti”. Inaintea ei nu exista nimic care sa-i dea omului combustibilul cu care sa-si schimbe starea, nici macar in cea mai mica masura, dar asta este singura iesire din iubirea de sine si intru iubirea semenului si pentru a simti ca iubirea de sine e ceva rau.

Acum am ajuns la a doua lege, care este frica. Fara frica nu este loc pentru credinta, asa cum spune Baal HaSulam.

In final, iata-ne ajunsi si la a treia lege: cea a credintei. Dupa ce toate cele trei legi au fost indeplinite, omul ajunge sa simta scopul Creatorului, care consta in a face bine creatiilor sale.