.

Omul se naste cu nevoia de a primi, numita iubire de sine. Unde nu poate vedea un beneficiu pentru el insusi, el nu are combustibil pentru cea mai mica miscare. Totusi, fara anularea aceste iubiri de sine, omul nu poate obtine echivalenta de forma cu Creatorul.

Aceasta este in opozitie totala cu natura noastra; De aici- nevoia pentru asociere. Impreuna, ca o mare putere, noi putem lucra ca sa ne anulam vointa de a primi, care in sine, este malefica, pentru ca interfereaza cu obtinerea scopului pentru care omul a fost creat.

De aceea asocierea trebuie realizata de catre oameni care au aceeasi conceptie despre lume – atenuarea vointei de a primi. Atunci, asocierea unor astfel de persoane va naste o putere foarte mare, care va fi capabila sa depaseasca suma totala a iubirilor de sine. Si aceasta, pentru motivul ca, generalul este inclus in particular: fiecare este inclus in tot, si, reciproc, toti sunt inclusi in fiecare. De aceea, fiecare persoana se poate bransa la puterea colectiva, mare, a intregii asocieri, in scopul obtinerii obiectivului.

In scopul obtinerii aceste “includeri reciproce” a unei persoane in cealalta, fiecare trebuie sa se anuleze unul fata de celalalt. Aceasta se obtine atunci cand fiecare vede punctele bune ale celuilalt si face abstractie de defecte. Cel care se considera pe el insusi, chiar cu foarte putin, deasupra colegilor sai, nu va fi capabil sa se asimileze in asociere.

De asemeni, ei trebuie sa fie foarte seriosi in momentul acestei anulari de sine, altminteri, ei nu vor fi acordati cu obiectivul general. In trecut, de dragul “mersului in modestie” se incetatenise obiceiul unei comportari neserioase in afara, desi, in adancul si adevarul inimii lor se afla o flacara arzanda.

Oamenii saraci cu duhul trebuie sa aiba mare grija sa nu se lase atrasi in vorbarie si actiuni care nu contribuie la scopul pentru care s-au reunit si anume apropiere de Creator. (Mai mult despre subiectul apropierii de Creator, vezi Matan Tora-Acordarea Torei, p. 138)

Numai ca atunci cand omul nu se afla intre colegii lui, e mai bine sa-si ascunda intentia din inima si sa fie in afara, ca toti ceilalti, in conformitate cu versetul “Paseste in modestie, impreuna cu Creatorul tau”. Desi exista si interpretari mai eterice ale acestui verset, talcul simplu este foarte mare.

Este de importanta primordiala, ca atunci cand colegii se aduna, atmosfera dintre ei sa fie una de egalitate, pentru a fi capabili sa se anuleze reciproc.

In aceasta asociere trebuie sa se dea atentie la a nu apare o infestare prin superficialitate, care ar distruge totul. (Aceasta este insa o problema personala interna.) Pe de alta parte, cand o persoana nu este in compania unui coleg din asocierea lui el nu trebuie sa faca pe seriosul, ci sa se manifeste exact ca si persoana in prezenta careia se afla. El nu trebuie sa vorbeasca despre lucruri serioase, ci despre subiecte care-l intereseaza si pe cel in prezenta caruia se afla si pe care il numim “musafirul nepoftit”.